Tema 9: Analiza financiară a întreprinderii

1. Necesitatea și rolul analizei financiare ca metodă a cunoașterii în procesul decizional

2. Sistemul de indicatori utilizați în analiza financiară a întreprinderii.
3. Indicatorii rentabilității
4. Indicatorii lichidității și solvabilității

.1.

Analiza financiară constituie un instrument managerial care contribuie la cunoașterea situației financiare a
întreprinderii, a factorilor și cauzelor care au determinat-o, în vederea fundamentării obiectivelor strategice, de
mențire și de dezvoltare a întreprinderii într-un mediu concurențial.

Prin intermediul analizei financiare se stabilește punctele forte și cele vulnerabile ale gestiunii financiare,
avînd la bază anumite norme și criterii, se dă o explicație a cauzelor obținerii unor rezultate nesatisfăcătoare și
se propun măsuri de îmbunătățire a lor.

Obiectivele analizei financiare constau în:

1) Acumularea informației privind situația întreprinderii pe piața internă și externă, nivelul

competitivității acesteia pe piață;
2) Diagnoza și reglarea activității întreprinderii;
3) Descoperirea și mobilizarea rezervelor interne de sporire a performanțelor financiare;
4) Întărirea autonomiei economico-financiare;
5) Creșterea eficienței economice;
6) Fundamentarea deciziilor financiare.

Analiza financiară îndeplinește mai multe funcții:

 Funcția de informare;
 Funcția de evaluarea apotențialului tehnico-economic;
 Funcția de apreciere a eficienței patrimoniului întreprinderii;
 Funcția de realizare a relațiilor cu mediul extern.

Analiza financiară trebuie să ofere răspuns la mai multe întrebări cum ar fi:

o Care sunt rezultatele activității întreprinderii?

o Dacă sunt satisfăcătoare sau nu?
o Cine este responsabil pentru aceste rezultate?
o Care este nivelul performanțelor?
o Care sunt măsurile concrete ce urmează a fi întreprinse în vederea realizării scopului propus?
Analizei economico-financiare îi revine rolul de a contribui la asigurarea echilibrului financiar permanent,
la îmbunătățirea rezultatelor activității economico-financiare etc.

În vederea realizării obiectivelor sale, analiza economico-financiară utilizează o serie de metode și procedee
care permit managerului financiar să analizeze procesele și fenomenele economice ce au loc la întreprindere și
să formuleze concluziile și să ia deciziile pentru activitatea de viitor a întreprinderii.

În funcție de scopul analizei, metodele utilizate se împart în 2 categorii:

  Metodele analizei calitative- vizează esența fenomenelor și rezultatelor studiate, stabilirii relațiilor
structurale și a factorilor care le-au generat, a relațiilor de condiționare, dintre fiecare factor și
fenomenul studiat și dintre factorii de influențare. Aceste metode cuprind:
 Metoda comparației- rezultatele financiare ale întreprinderii trebuie să fie în comparație cu anumite
norme sau nivele,. Drept criterii de comparații pot servi: rezultatele obținute de întreprinderile
concurente, rezultatele medii pe ramuri de activitate, rezultatele perioadelor precedente, previziunile etc.
 Metoda diviziunii și descompunerii rezultatelor- presupune divizarea și descompunerea rezultatelor în
elemente componente în scopul localizării rezulatelor favorabile și nefavorabile și evidențierii
posibilității îmbunătățirii lor.

 Metodele analizei cantitative- au ca scop măsurarea influenței factorilor care explică fenomenul:
 Metoda substituirii în lanț - se aplică în cazul cînd între factorii care influențează fenomenul analizat
există o legătură matematică de produs sau raport. Această metodă asigură determinarea mărimii
influenței fiecărui factor asupra rezultatului, evidențierea factorului cu o acțiune mai importantă și
aprecierea nivelului de utilizare a resurselor întreprinderii.
 Metoda bilanțieră- se aplică în cazul cînd între elementele economico-financiare supuse analizei există
relații matematice de natura sumei sau diferenței. Analiza va permite evidențierea cauzelor care au
determinat modificarea unui rezultat, prin compararea valorilor efective ale elementelor balanței cu
valorile prevăzute sau cele ale perioadei precedente.
 Metoda corelației- se aplică în cazul în care între factorii influenți și rezultatul analizat există relații de
tip statistic.

Ca surse de informare pentru efectuarea analizei pot servi:

a. Situaţiile financiare;
b. Rapoartele statistice;
c. Analizele externe sau surse externe;
d. Alte surse.

.2.

Analiza financiară se bazează pe următorii indicatori:

1. Indicatorii rezultatelor economico-financiare – orientați spre studiul performanțelor, evaluarea valorii

lor efective și perspectivele evoluției în viitor (venitul din vînzări, rezultatul activității operaționale,
profitul pînă la impozitare, profitul net, etc);
2. Indicatorii rentabilității – explică eficiența utilizării potențialului tehnico-economic al întreprinderii.
Indicatorii rentabilității sunt structurați în 3 grupe:
a) rentabilitatea economică;
b) rentabilitatea vînzărilor;
c) rentabilitatea financiară.
3. Indicatorii lichidității – măsoară capacitatea întreprindrii de a-și onora obligațiunile financiare pe
termen scurt prin intermediul activelor circulante;
4. Indicatorii gestionării activelor – exprimă cît de eficient întreprinderea utilizează activele sale;
5. Indicatorii gestionării datoriilor și stabilității finaciare – indică gradul în care întreprinderea utilizează
creditul în finanțarea activelor sale;
6. Indicatorii valorii de piață – care caracterizează activitatea întreprinderii pe piața de valori, mărimea
veniturilor și dividendelor plătite.

.3.

Rentabilitatea este capacitatea întreprinderii de a realiza profitul necesar reproducției, dezvoltării și

renumerării capitalurilor utilizate de întreprindere. Rentabilitatea reprezintă un indicator al eficienței activității
economico-financiare a întreprinderii, iar prin intermediul indicatorilor rentabilității, agentul economic
urmărește modul cum sunt utilizați factorii de producție, de asemenea volumul producției fabricate și pragul
rentabilității.

Rentabilitatea poate fi caracterizată de 3 indicatori:

1) Rentabilitatea vînzărilor: indică profitul obținut la 1 leu vînzări și se determină după formula:
Pro fitul brut
= ∗100 %
Rentabilitatea vînzărilor Volumul vinzarilor .
2) Rentabilitatea economică(activelor): ne arată profitul obținut la 1 leu de active și se calculează:
Pro fitul pînă la impozitare
= ∗100 %
Rentabilitatea economică Total active ,
Pro fitul net
= ∗100 %
Rentabilitatea economică Total active .

Rentabilitatea economică trebuie să depășească rata inflației pentru ca întreprinderea să-și poată
recupera integral eforturile depuse și să-și asigure o reînnoire a activelor sale. Se consideră satisfăcătoare o
rentabilitate economică mai mare de 25%.

3) Rentabilitatea financiară: exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit net prin capitalurile
proprii angajate în activitatea sa. Se va calcula ca:
Pro fitul net
= ∗100 %
Rentabilitatea financiară Capital propriu .

Este necesar ca rata rentabilității să fie superioară ratei dobînzii pe piață, ceea ce va conduce la creșterea
cursului bursier, al acțiunilor pe piața financiară și la atragerea noilor acționari.

.4.

Lichiditatea este capacitatea unei firme de a-și onora obligațiile financiare scadente și reluarea cheltuielilor
de exploatare.

Pentru ca un agent economic să poată funcționa are nevoie de lichidități, iar dimensiunea relativă a acestora
este apreciată prin nivelul unor indicatori, care se stabilesc pe baza datelor din bilanțul contabil.

Indicatorii lichidității măsoară capacitatea întreprinderii de a-și îndeplini obligațiile pe termen scurt față de
debitori pe baza activelor sale circulante(sau a celor lichide). Sursa de bază pentru plata datoriilor o constituie
activele circulante ale întreprinderii.

Pentru aprecierea gradului de lichiditate se folosesc indicatorii:

1. Lichiditatea curentă – nivelul admisibil este 2 – 2,5.

Active curente
=
L curentă Datorii pe termen scurt
2. Lichiditatea relativă – nivelul admisibil 0,7 – 1.
Mijloace bănesti+creante p.t . s.+investitiile p.t .s.
=
L intermediară Datorii pe termen scurt
3. Lichiditatea imediată sau absolută(testul acid) – nivelul admisibil 0,2 – 0,25.
 Mijloace bănesti
=
L imediată Datorii pe termen scurt
4. Gradul de asigurare cu disponibilități bănești.
Disponibilitati banesti
=
Gradul de asigurare cu disponibilități bănești Total active
5. Fondul de rulment
FR = Active curente – Pasive curente

FR > 0 – întreprinderea își poate achita datoriile curente prin active curente.

FR < 0 – insolvabilitatea întreprinderii(nivelul nesatisfăcător de lichiditate).

Rata solvabilităţii generale- exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu active totale de
care dispune întreprinderea.

Total pasive
Rata solvabilităţii generale 
Datorii pe termen lung şi scurt

în mod normal nivelul acestui coeficient trebuie să nu fie mai mic decît 2.

Dacă bilanțul întreprinderii are un grad înalt de lichiditate, atunci întreprnderea este solvabilă. Aceasta
presupune un echilibru între obligațiunile de plată cu active circulante.