Caracterizare Meșterul Manole

-,,Meșterul Manole” de L. Blaga-

Lucian Blaga, unul dintre scriitorii literaturii române, a manifestat o

bogată activitate literarǎ, dovadă fiind operele sale: poeziile, piesele de teatru
sau lucrǎrile sale de eseistică, filozofie, aforisme și memorialisticǎ.
Drama ,,Meşterul Manole” a apărut la Sibiu în anul 1927. Opera lui Blaga
se inspiră, ca atătea alte creații literare din mitul popular al jertfei pentru
creație, pe care scriitorul filozof îl intelectualizează adâncindu-l în înțelesurile
lui mai profunde cu instrumente ale teatrului modern și ale curentului numit
expresionism.
Meșterul Manole este personajul principal al dramei, în jurul său
polarizând acțiunea și semnificația operei. Autorul își construiește personajul în
contextul unei dileme tragice, aceea de a alege între patima creației și iubire.
Manole devine astfel un personaj simbolic al creatorului de frumos, însă și un
personaj complex, dar totodată tragic prin frământările lui dramatice.
În construcția eroului este menționată o singură trăsătură fizică
dezvăluită de soția sa, Mira, care spune că are ,,părul negru”. În schimb,
accentul este pus asupra portretului moral prin intermediul mijloacelor de
construcție. Mira îl caracterizează în mod direct ,,inimă fără odihnă, gând
treaz, visare fără popas”, dar într-un moment de revoltă femeia îl numește
ucigaș ,,nouă ucigași, cu Manole zece”. În fața zidarilor el este ,,Meșterul
Nenoroc”, iar unul din solii lui Vodă îl consideră mesager al adevărului.
Conflictul interior al personajului se regăsește încă din debutul dramei.
Manole trece printr-o frământare dureroasă, certându-se cu sinele, cu starețul
Bogumil și cu divinitatea, întrebând fără oprire “Cine-mi dărâmă zidurile?”
“Cine mă tot încearcă? De ce mă tot încearcă?”. Aflat în fața singurei soluții
care ar putea asigura finalizarea construcției, aceea a jertfei umane, creatorul
vede ideea ca fiind împotriva perceptelor creștine și se revoltă la propunerea
lui Bogumil ,,A fost odată săpat în piatră: să nu ucizi”.
Eroul este conștient de lupta sa lăuntrică, autocaracterizându-se drept
un nefericit din pricina chinului provocat de surparea zidurilor și se consideră
stăpânit de patima pentru creație “pentru biserică zilnic mor”, ,,e foc ce
mistuie și e pedeapsă și e blestem”.
 Manole este alesul Divinității, fiind singurul căruia i se relevă soluția
salvatoare. Prezintă o impresionantă ținută morală, legându-se de meşteri
printr-un jurământ căruia îi rămâne loial.
În scena zidirii Mirei, protagonistul este surprins într-un moment de
slăbiciune omenească, ce izvorăşte dintr-o dragoste profundă, însă dă dovadă
de tărie de caracter şi stăpânire de sine, căci, deşi suferă, îşi îndeplineşte
vocația. Văzând că Mira este aleasă de către destin să fie jertfă, deținând arta
disimulării, face ca împlinirea acestuia să nu fie o sentință, şi cu tandrețe
încearcă ca zidirea Mirei să fie la început un joc.
Deși biserica este construită, pentru Manole aceasta nu reprezintă o
reușită a harului său artistic ci constituie o predestinare blestemată. Ca un gest
de dreptate și iubire față de femeia iubită care a devenit jertfă, eroul se
aruncă ,,în văzduh”, moartea sa simbolizând idealurile pentru care a trăit:
iubirea și creația. Sfarșitul tragic al eroului face posibilă atingerea absolutului și
eternizarea acestuia într-o comuniune de iubire cu Mira.
Așadar, protagonistul operei scrisă de Lucian Blaga reprezintă o
capodoperă a literaturii române, prin conflictul său interior si prin dorința sa de
a atinge absolutul în iubire și creație.