Şi Dumnezeu a zis...

autoritatea Bibliei confirmată de ştiinţă

Dr. Farid Abou-Rahme

Mulţumiri
Îmi exprim adânca recunoştinţă faţă de:
— Institutul de cercetare a creaţiei şi, în special, faţă de lucrările cercetătorilor dr. H. Morris şi
dr. D. Gish;
—Domnul Timothy Mellish pentru design-ul figurilor din această carte;
— Domnul Tom Wilson şi domnul dr. Bert Cargill pentru contribuţia lor editorială.

Dedic această carte

Soţiei mele Ilham: graţie încurajării şi ajutorului ei susţinut, cartea a devenit posibilă.
Lui Nabil, fiul meu şi, totodată, preţiosul meu asistent şi fiicelor mele Lina şi Rula.

Prefaţă la ediţia în limba română

de Beniamin Fărăgău

Îmi aduc aminte de multe din verile anilor 70 şi '80. Un grup de tineri — la început studenţi,
apoi aşezaţi fiecare în domeniul socio-profesional în care ne-a dus pregătirea noastră — ne planificam
concediile în aşa fel încât să le putem petrece împreună la munte, dar nu doar pescuind sau umblând pe
cărările împădurite, ci şi adunaţi în jurul Cuvântului lui Dumnezeu.
În anii respectivi, filozofia materialist-didactică despre lume şi viaţă ne era injectată sub piele
pe orice cale posibilă, fiind pâinea noastră cea de toate zilele. Într-una din veri, am avut bucuria să
avem cu noi un tânăr absolvent al facultăţii de biologie din Statele Unite. Într-o discuţie, i-am pus o
întrebare legată de evoluţionism şi creaţionism. A tăcut o clipă, privindu-ne lung, după care s-a retras
să aştearnă pe hârtie câteva gânduri. În după-masa aceleiaşi zile, ne-a vorbit preţ de peste cinci ore
despre acest subiect. Toţi câţi eram în jurul lui l-am ascultat fascinaţi. Pentru prima dată, cineva
prezenta înaintea noastră argumente logice privind improbabilitatea teoriei evoluţioniste şi
probabilitatea teoriei creaţioniste. Deşi mulţimea argumentelor ne-a copleşit pentru moment, am plecat
de acolo ştiind cel puţin că există astfel de argumente împotriva a ceea ce învăţaserăm în şcoală ca
fiind „adevărul" indiscutabil, dovedit cu prisosinţă de ştiinţă, şi care „nega", deci, întru totul, Scriptura.
După experienţa din acea vară am început să adun informaţie în această direcţie, citind cât am
putut din ceea ce reuşea să intre în ţară pe această temă. Pas cu pas, teoriile cu care fusesem îndoctrinat
în toţi acei ani s-au dovedit a fi tot mai găunoase şi puterea cu care mă ţineau în robia lor a cedat,
lăsându-mă să mă desprind din mreaja lor.
O dată ce acest lucru s-a întâmplat, m-am liniştit şi, pentru mine, a dispărut dorinţa şi
curiozitatea de a investiga în continuare acest subiect, atenţia şi energia mea fiind focalizate asupra
studierii sistematice a Cuvântului lui Dumnezeu. Am uitat însă că o altă generaţie, care venea în urma
mea, se frământa, probabil, cu aceleaşi întrebări.
De aceea, primesc cu bucurie apariţia acestui volum, gândindu-mă la toţi aceia care se
frământă aşa cum mă frământam şi eu la vârsta lor. Este adevărat că, între timp, ţara a trecut prin
cumpăna din '89 şi multe lucruri s-au schimbat în jurul nostru. Sunt însă întrebări pe care le purtăm cu
noi peste toate graniţele geografice şi istorice: Cine suntem? De unde venim şi încotro ne ducem? Iar
aceia care nu cred în Dumnezeu, vor fi obligaţi să renască din cenuşa lor teorii ştiinţifice despre lume
şi viaţă care să nu le incomodeze existenţa, aţâţând în ei frământările conştiinţei. Admiterea unei
autorităţi ultime incomodează, la fel cum îl incomodează şi pe cel credincios în Dumnezeu mulţimea
de întrebări rămase fără răspuns în ce priveşte existenţa noastră în acest univers.
Astfel că, deşi vremurile s-au schimbat, frământările privind pretinsul conflict dintre credinţă
şi ştiinţă, au rămas. Iar focul acestui conflict va arde atâta timp cât domnul puterii văzduhului şi duhul
care lucrează în fiii neascultării va fi liber să-l aţâţe în om. De aceea, el trebuie stins nu în afara
noastră, ci în fiecare dintre noi, pe măsură ce învăţăm să privim lucrurile şi dintr-o altă perspectivă.
Mă bucur că această carte a dr. Farid Abou-Rahme vine acum ca un ajutor preţios în această direcţie.

Prefaţă la ediţia în limba engleză

Biblia afirmă cu consecvenţă, de la prima la ultima sa pagină, că universul, în substanţa şi
formele existenţei lui, a fost creat de Dumnezeu — un Dumnezeu de o putere şi înţelepciune infinite.
„Nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El" (Ioan 1:3). Cu toate acestea, de-a lungul timpului, au
fost emise şi alte puncte de vedere asupra originilor noastre. Unele dintre ele, datând din antichitate,
aparţin domeniului mitologic şi, datorită subtextului lor ficţional, sunt întâmpinate, în general, cu
oarecare suspiciune. Altele, de origine mai recentă, sunt considerate ştiinţifice şi mulţi oameni le
acordă credit, deoarece li se par argumentate, corecte şi raţionale. Sunt ele însă într-adevăr aşa? Care
este, în realitate, adevăratul motiv pentru care oamenii doresc o alternativă la creaţie?
Cartea de faţă explică cât se poate de limpede faptul că cea mai populară dintre aceste teorii,
evoluţia, nu este nici logică, nici raţională, nici ştiinţifică. Evoluţia sfidează bunul-simţ şi nu este nici
pe departe ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului! Ea nu a fost testată şi demonstrată experimental,
cum trebuie să se întâmple în cazul oricărei ştiinţe adevărate. Este doar o ipoteză complexă, construită
pe suporturi imaginare ale căror reţele de semnificaţie generează adesea confuzii, prin extrapolarea
unor date dincolo de limitele validării lor. Evoluţia este o propunere teoretică, nu o realitate
demonstrată. Ea a fost modificată şi revizuită de nenumărate ori (vezi, de exemplu, darvinismul şi
neodarwinismul), dar problema teoriei evoluţiei constă în faptul că ea a fost acceptată şi considerată
valabilă, în continuare, în ciuda absenţei dovezilor sau a probelor riguroase şi în pofida pledoariilor
contrare. Ea se bucură de o adeziune atât de largă şi este îmbrăţişată cu zel de un număr impresionant
de oameni, deoarece, cum mi-au mărturisit mulţi studenţi, „alternativa [Dumnezeu] este inacceptabilă
şi imposibilă!". Deşi evoluţia s-a impus ca realitate demonstrată, ea nu depăşeşte nivelul ficţional.
Ştiinţa nu a demonstrat inexistenţa lui Dumnezeu — ea e incapabilă să facă aşa ceva — ci,
mai degrabă, mulţi oameni de ştiinţă (ca şi alţii care aparţin altor domenii) nu sunt dispuşi să
recunoască existenţa unui Dumnezeu căruia, prin definiţie, ar trebui să-I dea socoteală. Teoria
evoluţiei a devenit marele pretext şi, ca urmare, a făcut posibilă apariţia multor altor teorii precum
relativismul, umanismul, materialismul şi, desigur, ateismul. Rezultatele practice ale acestor teorii sunt
evidente în societatea contemporană pretutindeni în lume. Este tragic să observi ce se întâmplă atunci
când oamenilor nu le place „să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor" (Rom. 1:28).
Multă vreme, numeroşi creştini au văzut în teoria evoluţiei o ameninţare la care nu ştiau cum
să răspundă. Reacţiile au alternat între refuzul de a o credita şi respingerea fermă a provocării ei, până
la compromisul ajustării semnificaţiei cuvintelor Bibliei sau chiar al suprimării unor pasaje din
Scriptură. (Cum au putut decide pe care anume să le abandoneze?) Ca urmare a accesului sporit, în
ultimele două generaţii, la forme mai elevate de educaţie, există acum un număr considerabil de
creştini care pot şi sunt gata să răspundă deschis provocării acestor teorii ateiste. Mulţi creştini au
studiat atât ştiinţele pure, cât şi cele aplicate, în detaliu şi în profunzime, şi sunt familiarizaţi cu
metodologia, ideile şi limitările lor şi, în consecinţă, pot scrie sau vorbi cu autoritate despre chestiuni
care, în mod tradiţional, se credea că exprimă un conflict sau o contradicţie între ştiinţă şi Biblie.
Autorul acestei cărţi este un asemenea om de ştiinţă şi el demonstrează concludent că, de fapt, „ştiinţa
confirmă autoritatea Bibliei". Tinerii care sunt asaltaţi de îndoieli în această problemă, vor găsi în
paginile ce urmează răspunsuri la multe dintre întrebările lor.
Astăzi, pe toate continentele, există mulţi oameni de ştiinţă care sunt creştini. Ei mărturisesc
că adevărata ştiinţă nu subminează câtuşi de puţin credinţa în spusele Bibliei, nici supunerea faţă de
Dumnezeu şi autoritatea Lui, nici credinţa în Cristos şi nici caracterul Lui vrednic de încredere.
Concepţia tradiţională a omului de ştiinţă arogant, care sfidează Biblia, nu a fost abandonată în lume,
întrucât unii oameni de ştiinţă doresc să perpetueze o asemenea atitudine. Dar ea este lipsită de
temeiuri logice şi din ce în ce mai puţin credibilă, pe măsură ce tot mai mulţi oameni, mai ales tineri,
cu o gândire deschisă şi imparţială, descoperă acordul remarcabil dintre realităţile ştiinţei şi revelaţia
lui Dumnezeu în Biblie.
Întrucât am predat peste 30 de ani la universitate cursuri de chimie, am lucrat în cercetare şi
am publicat nenumărate articole în reviste ştiinţifice şi fiindcă am avut posibilitatea de a ţine prelegeri
la multe clase de studenţi despre concordanţele la nivelul esenţei dintre ştiinţă şi credinţa creştină, îmi
face o deosebită plăcere să recomand această carte unei categorii largi de cititori, fie ei tineri sau mai
în vârstă. Un material ca cel de faţă va educa şi ilumina minţile interogative, va răspunde la criticile
incorecte şi nefondate şi le va respinge, constituind o provocare şi un îndemn la pocăinţă pentru
sufletele care caută adevărul, sensul, îl caută pe Dumnezeu. El S-a revelat pe Sine în Cristos şi a-L
cunoaşte pe El înseamnă a descoperi cel mai de preţ lucru. Evoluţia îi lasă pe oameni bâjbâind în
întuneric, fără scop, fără direcţie, fără repere, fără speranţă. A-L găsi pe Cristos şi a-L cunoaşte pe El
reprezintă răspunsul la cea mai importantă întrebare şi căutare a vieţii: înseamnă a găsi viaţa veşnică
(Ioan17:3).
Robert W. Cargill, BSc, PhD Conferenţiar universitar, Catedra de chimie Universitatea
Abertay Dundee, Scoţia

Introducere
În decursul veacurilor, autoritatea Bibliei de Cuvânt desăvârşit al lui Dumnezeu a fost pusă
sub semnul întrebării. Recent, această provocare a luat, din păcate, amploare. Motivul îl reprezintă un
lobby „ştiinţific" de o agresivitate crescândă, ce încearcă să impună teoria evoluţiei drept realitate
ştiinţifică. Încrederea pe care şi-au câştigat-o în trecut adevăraţii oameni de ştiinţă este astăzi
exploatată de aşa-zişii oameni de ştiinţă pentru a-şi etala falsa lor teorie.
Pavel, scriindu-i lui Timotei cu aproape 2000 de ani în urmă, l-a avertizat de „împotrivirile
ştiinţei, pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă" (1
Tim. 6:20-21 ).1
În copilărie, am fost învăţat să respect autoritatea Bibliei şi să o consider Cuvântul desăvârşit
al lui Dumnezeu. Fiindcă m-am născut într-o casă creştină, am învăţat despre Domnul Isus Cristos din
spusele părinţilor mei, cât şi din viaţa lor evlavioasă, de la o vârstă fragedă. Mi-i amintesc pe tatăl
meu, care acum este la Domnul, ca pe un om al credinţei care a trăit aproape de Mântuitorul său, ca pe
un adevărat prieten al lui Dumnezeu care, atunci când şedea pe scaunul lui cu Biblia deschisă pe
genunchi, avea întotdeauna ceva de povestit despre Mântuitorul său minunat. Mama mea a fost şi
continuă să fie o femeie a rugăciunii. Văzând-o cum trăieşte fiecare cuvânt pe care-l spune altora, mi-
am putut da seama că cea mai mare dorinţă a ei în viaţă a fost ca toţi copiii ei să ajungă să-L cunoască
într-un mod personal pe Mântuitorul ei. Toate acestea au avut un impact puternic asupra vieţii mele şi
m-au făcut să doresc eu însumi să-L cunosc pe Mântuitorul. Rugăciunile lor au fost ascultate atunci
când eu, cel mai tânăr dintre copiii lor, L-am acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitorul meu personal la
vârsta de 12 ani.
Pe măsură ce creşteam, credinţa mea şi înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu au crescut şi ele,
dar s-au amplificat totodată şi problemele cu care mă confruntam. Una dintre ele mi se părea extrem
de dificilă: relaţia dintre ştiinţă şi Biblie. Aproape toţi profesorii mei din liceu şi de la universitate
susţineau că ştiinţa demonstrase că Biblia nu are dreptate şi că un om educat nu mai poate crede în
Dumnezeu şi în Biblie. Ştiam că e imposibil să nu existe o soluţie la această dilemă, aşa că trebuia s-o
găsesc. Astfel a început lunga mea căutare a răspunsurilor. Am apelat la alţi creştini care deţineau
diplome în ştiinţă, iar atunci problemele au devenit şi mai complicate.
Am descoperit că, la început, atunci când evoluţia a devenit o teorie populară, creştinii au
intrat în panică. Au fost formulate în grabă soluţii de compromis, în încercarea de a găsi punţi de
legătură între teoria evoluţionistă şi Biblie. Acest lucru s-a produs aproape de fiecare dată, cu preţul
sacrificării exactităţii Cuvântului tui Dumnezeu. În multe cazuri, unii creştini devotaţi au mers până
acolo încât au respins anumite pasaje din Biblie, de exemplu primele unsprezece capitole din Genesa,
pentru a fi pe placul „cercurilor ştiinţifice"!
Nu puteam în nici un caz să accept aşa ceva! Credinţa mea se baza pe Cuvântul lui Dumnezeu
şi eram sigur de mântuirea mea. De aceea Biblia trebuia să fie adevărată şi desăvârşită în tot ce spunea,
de la Genesa până la Apocalipsa. Fie Biblia era Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce însemna că este
desăvârşită, fie nu era, caz în care nu aveam nevoie de ea. În ce mă privea, era totul sau nimic.
Am petrecut mai mulţi ani studiind acest subiect. La şcoală, mă simţeam fascinat de ştiinţă.
Descopeream similitudini între ştiinţă şi credinţa mea creştină. Geometria, una dintre cele mai logice şi
mai desăvârşite discipline, se bazează pe axiome. Acestea sunt afirmaţii evidente prin ele însele şi
logice, dar care nu pot fi dovedite. În mod similar, credinţa mea creştină se baza pe două axiome:
Dumnezeu există şi Biblia este Cuvântul Său, ambele axiomatice şi logice.
 Eram fascinat de experienţele din laborator, în special de aceea a unirii clorului, care este un
gaz otrăvitor, cu natriul, un metal reactiv. Rezultatul acestei reacţii este clorura de sodiu (sarea), atât
de utilă şi necesară omului. Am găsit aici corespondenţe cu credinţa mea: natura umană otrăvită de
păcat (gazul clor) unită cu Mântuitorul prin intermediul lucrării Sale de pe crucea Calvarului, având ca
rezultat o nouă creaţie (sarea): „Voi sunteţi sarea pământului!" (Matei 5:13).
Studiind subiectul ştiinţei şi Bibliei şi citind scrierile altor credincioşi care au acceptat
autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu în toate domeniile, am descoperit lucruri uluitoare despre Biblie,
care m-au făcut să doresc să le împărtăşesc la cât mai mulţi oameni: credincioşilor, pentru a le întări
credinţa în infailibilitatea Cuvântului lui Dumnezeu; şi necredincioşilor, pentru a-i provoca cu spusele
autoritare ale Domnului Isus din Biblie: „Trebuie să vă naşteţi din nou!".

De ce ştiinţa?
Sunt adesea întrebat: „De ce ştiinţa? Credinţa nu ajunge?". Evident, credinţa este suficientă.
Suntem mântuiţi prin credinţă. Dar această credinţă se bazează pe Cuvântul nestrămutat al lui
Dumnezeu. „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu" (Evrei 11:3).
Iar Cuvântul lui Dumnezeu îi îndeamnă pe credincioşi astfel: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui
vă cere socoteală de nădejdea care este în voi" (1 Petru 3:15). Ni se spune să dăm răspunsuri!
Copiii noştri vin acasă cu tot felul de întrebări legate de evoluţie şi, dacă noi nu avem soluţii
care să îi mulţumească, se poate întâmpla ca ei să îşi piardă interesul pentru Cartea care, potrivit
spuselor tuturor profesorilor şi colegilor lor, contrazice ştiinţa. Să nu ne amăgim spunându-ne că îi
vom încuraja să creadă şi să nu ţină cont de ceea ce învaţă la şcoală, deoarece o asemenea abordare nu
„ţine" la studenţii din ziua de azi — dacă „a ţinut" vreodată. În mod cert ei au nevoie de credinţă, dar
au nevoie de credinţă într-o Carte desăvârşită care poate să reziste oricărei încercări, deoarece este
Cuvântul lui Dumnezeu Creatorul. Şi dacă nu le oferim răspunsuri în această problemă extrem de
importantă, vom continua să vedem tineri îndepărtându-se de bisericile noastre locale.
În mod similar, dacă noi, credincioşii, nu acceptăm inspiraţia literală şi acurateţea Cuvântului
lui Dumnezeu în toate detaliile lui — inclusiv a primelor unsprezece capitole din Genesa — nu vom
experimenta niciodată pe deplin binecuvântările promise de Dumnezeu.

De ce cheltuiesc eu atât de mult timp cu acest subiect? Îmi vin în minte trei motive:

1. Domnul a folosit acest subiect pentru a face cunoscută Evanghelia multor suflete pierdute
care, îndeobşte, nu participă la vreo întrunire a bisericii şi nu citesc cărţi religioase. Eu prezint
întotdeauna mesajul clar al Evangheliei ca parte a prelegerilor mele, vorbind despre Creatorul care a
devenit Mântuitorul nostru personal la Calvar. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru oamenii care au
ajuns să-L cunoască pe Creator ca Mântuitorul lor personal atunci când s-au prăbuşit barierele
evoluţioniste pe care Satan le-a construit ani de zile între ei şi Cuvântul lui Dumnezeu.

2. Evoluţia a constituit un complex de probleme pentru mulţi credincioşi, în special pentru cei
mai tineri, a căror credinţă în autoritatea Bibliei a fost zdruncinată sau spulberată de afirmaţiile ştiinţei,
pe nedrept numite astfel, şi de lipsa unui ajutor practic din partea celorlalţi credincioşi. Schimbarea ce
poate fi observată în vieţile lor după ce le-au fost prezentate dovezile în favoarea autorităţii Bibliei
face ca efortul depus în acest scop să fie cu atât mai necesar. Mulţi tineri îmi scriu, relatându-mi
despre îndrăzneala pe care au dobândit-o în mărturisirea lui Dumnezeu prin consolidarea încrederii lor
în autoritatea Cuvântului Lui. Aceasta le-a dat curaj şi îndrăzneală, ajutându-i să prezinte în mod
deschis Biblia şi mărturia lor celor din jur, deşi, în trecut, le era ruşine să-şi apere credinţa. Iată un
motiv de laudă pentru Creatorul şi Mântuitorul nostru!
3. În sfârşit, simt o bucurie nespusă ori de câte ori citesc despre o nouă descoperire ştiinţifică
şi văd modul minunat în care ea corespunde relatării biblice, cât şi fermitatea cu care contrazice
evoluţia. Îmi amintesc atunci cuvintele psalmistului: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea
lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui"; „Când privesc cerurile — lucrarea mâinilor Tale — luna şi stelele
pe cari le-ai făcut, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el?»" (Ps. 19:1; 8:3-4). Într-adevăr, El
merită laudele noastre!
În consecinţă, eu cred că Dumnezeu are o chemare specială pentru mine în acest domeniu. În
decursul anilor, studiind acest subiect, Domnul m-a învăţat să accept tot ce spune Biblia, fără a încerca
să o interpretez, doar pentru a o adapta propriilor mele idei sau opinii, indiferent de sursa lor.
Vom lua în discuţie trei aspecte principale ale subiectului abordat în această carte: Ştiinţa şi
Biblia; Creaţia sau Evoluţia; Dovezile în favoarea potopului şi a Corăbiei lui Noe. Secţiunea
conclusivă va fi consacrată lecţiilor spirituale pe care Dumnezeu m-a ajutat să le învăţ în timp ce am
studiat acest subiect.
NOTE
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiunea Cornilescu, 1923. (Toate citatele biblice, din prezenta
traducere, sunt luate din versiunea mai sus menţionată.)

Partea I
Ştiinţa şi Biblia
Capitolul 1
Realităţi ştiinţifice uluitoare
Suntem îndemnaţi să cercetăm Scripturile (Ioan 5:39). Dacă facem acest lucru urmărind
descoperirile ştiinţei, vom avea confirmarea multor adevăruri ştiinţifice moderne, consemnate în Biblie
cu mii de ani înainte ca specialiştii în domeniu să le fi demonstrat. Aceste afirmaţii au fost făcute de
oameni care nu ştiau nimic despre ştiinţa modernă, „ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de
Duhul Sfânt" (2 Petru 1:21). „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră",
„pentru ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele
Lui" (Rom. 15:4; Ioan 20:31).
Să luăm câteva exemple:
Fizică
„El spânzură pământul pe nimic" (Iov 26:7).
Iov a scris acest lucru cu peste 3500 de ani în urmă, dar afirmaţia lui ţine de fizica secolului
XX. Legea gravităţii pe care a descoperit-o Newton nu adaugă nimic nou la cele spuse de Iov, ci doar
explică cum „atârnă [Dumnezeu] pământul pe nimic "La începutul acestui secol, oamenii de ştiinţă
credeau că în spaţiu există o substanţă denumită „eter", care face ca pământul să îşi păstreze echilibrul
şi poziţia. S-a dovedit însă că această convingere era eronată şi cea mai ştiinţifică afirmaţie rămâne
aceea că „El atârnă pământul pe nimic".
Acelaşi Creator care „atârnă" pământul pe nimic a fost dispus să accepte să fie „atârnat pe o
cruce" (Fapte 5:30), pentru a obţine iertarea păcatelor pentru toţi cei care cred în El.
„El şade deasupra cercului pământului" (Isaia 40:22).
Isaia a scris acest lucru uluitor cu 700 de ani î.Cr. Cuvântul „cerc" are în limba originală
semnificaţia de „obiect sferic". La mai bine de 2000 de ani după Isaia, în 1519 d.Cr., Magellan—
renumitul navigator —a călătorit în jurul lumii cu corabia, pentru a destrăma convingerea că pământul
este plat, arătând astfel că ceea ce Biblia spusese cu peste 2000 de ani în urmă e adevărul adevărat,
adică pământul e rotund.
Tot despre un pământ de formă sferică este vorba implicit în Luca 17, unde Domnul Isus a
descris revenirea Sa ca având loc „în ziua aceea" (v. 31) şi „în noaptea aceea" (v. 34). Asta însemna că
urma să fie, simultan, lumină într-o parte (emisferă) a globului şi întuneric în cealaltă. “în ziua aceea,
cine va fi pe acoperişul casei, şi îşi va avea vasele în casă, să nu se pogoare să le ia... vă spun că, în
noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat"(Luca 17:31-34).

Astronomie
„Oştirea cerurilor... nu se poate număra" (Ier. 33:22).
Alte exemple ale supremaţiei Cuvântului lui Dumnezeu le oferă domeniul astronomiei. Timp
de secole, au existat nenumărate încercări de numărare a stelelor. Ptolemeu a numărat 1056, Brahe
777, iar Kepler a numărat 1005. Numărul a tot crescut până când, astăzi, este binecunoscut faptul că
există peste 100 de miliarde de stele în propria noastră galaxie şi, probabil, alte 100 de miliarde de
galaxii! Cu toate acestea, cu mii de ani în urmă, Ieremia a scris: „Oştirea cerurilor... nu poate fi
numărată". Şi mai surprinzătoare sunt cuvintele din Psalmul 147:4-5: „El [Dumnezeu] socoteşte
numărul stelelor, şi le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea
Lui este fără margini". Acelaşi Dumnezeu care „a făcut stelele" este totodată interesat de fiecare
individ în parte, aşa cum ne arată următorul verset din acelaşi psalm.

Medicină şi sănătate publică

„Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău... nu te voi lovi cu nici
una din bolile cu care am lovit pe Egipteni..." (Exod 15:26).
Legile date lui Moise prefigurează adevăruri axiomatice ale medicinei secolului XX şi,
totodată, linii călăuzitoare ale sănătăţii publice din zilele noastre. Dumnezeu i-a spus poporului Său să
nu mănânce animale „necurate", iar acest lucru a rămas valabil până în ziua de azi. Porcul şi iepurele
sunt singurele excepţii, dar medicina modernă ne arată că aceste două animale au infecţii parazitare ce
pot produce îmbolnăviri grave dacă nu sunt fierte sau prăjite bine — lucru extrem de dificil pentru
nişte oameni ce călătoreau prin deşert! - Dumnezeu a interzis, de asemenea, consumul cărnii vreunui
animal ce a murit de moarte naturală, lucru respectat şi astăzi de cele mai multe ţări civilizate din
lume.
De asemenea, principiul carantinei nu a fost cunoscut până recent, dar Dumnezeu i l-a explicat
lui Moise cu aproape 3500 de ani în urmă. În felul acesta, bolile contagioase ce se răspândeau
vertiginos în sânul popoarelor care nu cunoşteau legile lui Dumnezeu erau ţinute sub control în cazul
poporului lui Dumnezeu.
Alimentarea cu apă şi îndepărtarea deşeurilor menajere sunt şi astăzi aspecte de o extremă
importanţă pentru sănătatea publică şi prevenirea îmbolnăvirilor. Dar Moise, cu 2000 de ani în urmă, a
folosit principiile bacteriologiei. El a interzis consumul de apă din bălţi sau bazine de apă stătătoare,
ori cel al apei ce fusese contaminată prin contactul cu animale sau carne (Lev. 11:29-36). Instrucţiunile
de îndepărtare a excrementelor prin îngropare (Deut. 23:12-14) şi a regulilor de igienă personală au
fost, până în secolul trecut, mult mai avansate chiar şi decât practicile din ţările civilizate. Într-adevăr,
„ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le
scape sufletul de la moarte, şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei" (Ps. 33:18-19).

Hematologie
„Căci viaţa trupului este în sânge" (Lev. 17:11).
În decursul veacurilor, oamenii de ştiinţă au discutat problema „vieţii trupului" şi au identificat
în diversele organe ale corpului omenesc energii născute în „tiparul" codurilor genetice. Sângele nu a
figurat însă, niciodată, pe vreuna din listele lor. În 1628, Harvey a demonstrat că sângele circulă de la
inimă în tot trupul şi înapoi la ea, ajungând în toate părţile corpului prin reţeaua de artere şi vene. El a
fost primul om care a descoperit ceea ce astăzi a devenit un fapt binecunoscut.
Mai recent, ştiinţele hematologiei şi imunologiei, două domenii care cunosc o dezvoltare
foarte rapidă, au confirmat faptul că fluidul având o alcătuire atât de complexă pe care noi îl numim
„sânge" este unicul susţinător al vieţii. Oamenii de ştiinţă îşi pot petrece întreaga viaţă studiind
diversele componente ale sângelui, iar miracolele acestui fluid care întreţine viaţa continuă să
fascineze intelectul uman.
„Viaţa trupului este în sânge", o afirmaţie scrisă cu mii de ani în urmă, continuă să fie o
afirmaţie corectă şi exactă din punct de vedere ştiinţific. Când sângele este blocat, împiedicat să mai
ajungă la vreun organ sau vreun grup de celule, se produce moartea respectivului organ sau
respectivului grup de celule. Aceasta este patofiziologia loviturilor şi atacurilor de inimă. Celulele nu
pot funcţiona sau trăi fără circulaţia sângelui.
Menţinerea vieţii tuturor celulelor, inclusiv a celor cerebrale, este dependentă de alimentarea
cu sânge. Astăzi ştim că sângele le asigură acestor celule substanţele necesare întreţinerii vieţii(oxigen,
glucoză, aminoacizi) şi îndepărtează toxinele rezultate în urma metabolismului (dioxid de carbon,
lactat, uree). Dacă substanţele toxice nu ar fi eliminate din celule, aceasta ar conduce în cele din urmă
la moartea lor. Ce sistem uimitor: viaţa trupului este într-adevăr în sânge!

„A Lui [Cristos], care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său" (Apoc. 1:5).

În ciuda concepţiei noastre despre sânge, el este unul dintre cei mai eficienţi agenţi de
curăţare. Acest proces de purificare, descris mai sus, este o consecinţă secundară a mecanismului de
schimb prin care sângele face negoţ cu celulele, dând viaţă în locul morţii.
Ştiinţa hematologiei ne ajută să înţelegem semnificaţia majoră a următorului adevăr
surprinzător din Biblie: „A Lui [Cristos], care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu
sângele Său". Aici nu avem de-a face cu un limbaj poetic, ci o realitate metafizică ce descrie procesul
spiritual de schimb dinamic, similar celui fizic. Când Cristos Şi-a vărsat sângele pentru tine şi pentru
mine pe cruce, El a luat păcatele noastre şi natura noastră păcătoasă asupra Sa: „El a purtat păcatele
noastre în trupul Său, pe lemn" (1 Petru 2:24), astfel ca, atunci când noi Îl acceptăm pe El ca
Mântuitorul şi Domnul nostru, să putem fi curăţaţi de răul nostru aducător de moarte şi să putem primi
viaţa Lui."
„Şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat" (1 Ioan1:7).
Sângele curăţă şi inima. Când un cheag de sânge blochează vreuna din arterele ce alimentează
inima cu sânge, viaţa se află în pericol. Cardiologii încearcă prin angioplastie să îndepărteze
respectivul cheag, pentru a permite din nou sângelui să ajungă la celulele inimii, în caz contrar
moartea acestor microstructuri fiind iminentă. Biblia spune că „inima este nespus de înşelătoare şi
deznădăjduit de rea" (Ier.17:9). Dar sângele Său poate curăţa răutatea inimii, dacă îi dăm voie să
îndepărteze cheagul ce blochează drumul spre ea, invitându-L în inimile noastre. Astfel, vom primi
viaţa Lui veşnică. Aceasta este mântuirea: când cheagul este îndepărtat, sângele circulă din nou şi
primim viaţa.

Biologie moleculară
„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată!" (Ps. 139:14a).
Este fascinant să citeşti despre progresele şi descoperirile făcute în biologia moleculară.
Molecula de ADN reprezintă un exemplu deosebit de concludent al măreţiei Designer-ului nostru.
Oamenii de ştiinţă credeau că celula simplă este într-adevăr simplă, până când cercetările moderne au
făcut primii paşi în descoperirea complexităţii moleculei de ADN, care este ea însăşi doar o parte a
celulei!
Eficienţa moleculei de ADN ca purtătoare de informaţie, a fost comparată cu megacip-ul.
Dacă informaţia din toate bibliotecile lumii ar fi stocată cu ajutorul megacip-urilor, ar fi necesară o
stivă de asemenea megacip-uri mai înaltă decât distanţa dintre pământ şi lună. Pe de altă parte, dacă ea
ar fi stocată pe molecule de ADN, 1% din suprafaţa unui vârf de ac cu gămălie ar fi suficientă! ADN-
ul este de 45 de milioane de milioane de ori mai eficient decât dispozitivele „hi-tech" din silicon ale
omului.1 Într-adevăr, suntem „o făptură aşa de minunată", o lucrare a măreţului Dumnezeu!

Chimie
„Căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce" (Gen. 3:19).
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, oamenii de ştiinţă au pus la punct tehnici de analiză a
mineralelor, iar în zilele noastre există multe alte asemenea procedee. Analiza chimică a compoziţiei
corpului uman şi cea a prafului pământului a arătat că următoarele elemente — care constituie
principalele componente ale corpului uman — sunt prezente şi în mostrele tipice de praf de la
suprafaţa pământului:

Calciu Magneziu Carbon

Fosfor Fier Hidrogen
Potasiu Oxigen Nitrogen
Sodiu Clor Sulf

Acest lucru demonstrează că omul este, aşa cum l-a descris cu mii de ani în urmă pentru prima
dată Scriptura: „... Îşi aduce aminte că suntem ţărână" (Ps. 103:14).
Mai mult, Dumnezeu a pus în natură minusculi antreprenori de pompe funebre, al căror rol
este de a determina procesele de degradare prin care „ţărâna" se întoarce în pământ: „Se întoarce
ţărâna în pământ, cum a fost... se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat" (Ecles. 12:7).

Fizică atomică
„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile
cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste
lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă" (2
Petru 3:10,11).
Cine i-a spus lui Petru, pescarul, că atomul poate fi distrus, generând un zgomot mare, o
căldură foarte intensă şi o nimicire înfricoşătoare? Aceste lucruri au fost descoperite la aproape 1900
de ani după cele scrise de Petru (formula lui Einstein: E=mc 2). Descrierea exploziei bombei atomice de
la Hiroshima şi a diverselor teste nucleare ne oferă exact aceleaşi detalii ca cele consemnate de Petru.
Cuvântul „topi" poate fi tradus mai bine din originalul grecesc ca „a da drumul". Ideea
implicită e că elementele chimice vor arde datorită eliberării forţelor nucleare ce leagă protonii şi
neutronii laolaltă în nucleul atomic. Putem înţelege lucrul acesta prin faptul că Biblia ne spune că
Cristos „ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui" (Evrei 1:3) şi că El este puterea care susţine toate
lucrurile: „... toate se ţin prin El [literal: sunt ţinute laolaltă]" (Col. 1:17).
În prezent, Domnul Isus continuă să susţină universul şi să ţină laolaltă toate lucrurile prin
Cuvântul puterii Sale. El ţine atomii laolaltă şi universul în fiinţă. Dar într-o zi, în Ziua Domnului,
atomul va da drumul forţelor ce-l ţin laolaltă, rezultând o eliberare extraordinară de energie cu
consecinţe catastrofale, în conformitate cu plastica descriere a lui Petru (2 Petru 3:10,11).

Hidrologie şi meteorologie
1. Sistemul de curenţi de aer al Pământului
„Vântul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăşi se întoarce, şi începe
din nou aceleaşi rotituri" (Ecles.1:6).
Ştiinţa hidrologiei şi meteorologiei este o disciplină modernă, predată astăzi în multe
universităţi, dar Solomon, în urmă cu aproape 3000 de ani, a stabilit câteva principii fundamentale
operante în acest domeniu. Versetul de mai sus descrie trei fenomene legate de vânt, şi anume:
(a) el circulă între ecuator şi cei doi poli, lucru descoperit de Hardley în secolul al XVII-lea;
(b) rotiturile indică forţa Coriolis, descoperită în secolul al XlX-lea;
(c) vântul are circuite specifice, lucru descoperit abia recent.
Citim despre înţelepciunea lui Solomon, dar„... iată că aici este Unul mai mare decât
Solomon" (Matei 12:42).

2. Ciclul apei
„Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de
unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo" (Ecles.1:7).
Ideea ciclului complet al apei nu a fost acceptată decât începând cu secolele XVI-XVII. Dar,
cu mai bine de 2000 de ani înainte de descoperirea lui, Scriptura, în Eclesiastul, vorbea despre ciclul
apei. Ciclul apei este descris şi în cartea lui Iov: „Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în
abur şi dă ploaia [le distilează], pe care norii o strecoară [o varsă jos] şi o picură peste mulţimea
oamenilor. Şi cine poate pricepe ruperea norului, şi bubuitul cortului Său [tunetele]?" (Iov 36:27-29).
Pasajul acesta rezumă fazele ciclului apei: evaporarea, condensarea şi precipitarea; ele corespund în
mod remarcabil concepţiei moderne a acestei ştiinţe de dată recentă. 2

Forţele hidraulice
„Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos)... Iată cum s-o faci: corabia să aibă 300 de coţi în
lungime, 50 de coţi în lăţime şi 30 de coţi în înălţime" (Gen. 6:14-15).
Dacă luăm în considerare dimensiunile pe care Dumnezeu i le-a indicat, în Genesa, lui Noe
pentru a-şi fabrica corabia, avem revelaţia puternică şi fascinantă a supremaţiei Bibliei. Într-un
experiment efectuat într-unul dintre cele mai moderne laboratoare hidraulice din lume, 3 au fost
amplasate 12 modele ale celor mai renumite ambarcaţiuni, inclusiv cea a corăbiei lui Noe, într-un
rezervor imens de apă, şi supuse unei simulări a acţiunilor valurilor de flux şi curenţilor identici
manifestărilor celor mai dificile condiţii de pe mare. La sfârşitul experimentului, toate modelele de
vase nautice se răsturnaseră, cu o singură excepţie. Corabia lui Noe, concepută de Dumnezeu şi
construită de Noe cu peste 4000 de ani în urmă, s-a dovedit superioară celor mai moderni design-eri
care pretind astăzi că ei nu mai au nevoie de Dumnezeu!

Ştiinţa generală
„În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit,
de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot
dezvinovăţi" (Rom. 1:20).
Să luăm ca ultim exemplu conceptul Trinităţii: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu
Duhul Sfânt constituind un singur Dumnezeu — concept ridiculizat de cei mai mulţi oameni de ştiinţă.
Doctrina Trinităţii afirmă că Dumnezeu Tatăl reprezintă sursa nevăzută şi cauza tuturor
lucrurilor; Dumnezeu Fiul Îl revelează în mod tangibil şi vizibil pe Tatăl omului şi îndeplineşte voia
lui Dumnezeu; Dumnezeu Duhul Sfânt este nevăzut, dar II revelează pe Dumnezeu Fiul oamenilor
prin intermediul altor oameni şi al Cuvântului pe care El l-a insuflat şi face reală în inimile şi vieţile
oamenilor experienţa părtăşiei cu Fiul şi cu Tatăl. Toţi trei sunt în aceeaşi măsură veşnici şi în aceeaşi
măsură Dumnezeu.
Universul fizic (care trebuie să îşi reflecte Creatorul) ne ajută să înţelegem conceptul Trinităţii
într-o manieră corespunzătoare minţilor noastre cantonate adesea în limite insurmontabile.
- Toate lucrurile din Univers pot fi clasificate în trei mari categorii: spaţiul, materia şi timpul.
Spaţiul, aşa cum îl înţelegem noi, deşi este o unică entitate, constă din trei dimensiuni:
lungime, înălţime şi lăţime. Argumentul matematic împotriva Trinităţii este că 1 +1 +1 =1 nu poate fi
adevărat. Putem rezolva uşor această problemă cu ajutorul calculului algebric şi spaţiului, amintindu-
ne că pentru a obţine conţinutul sau volumul unui anumit spaţiu închis, trebuie înmulţite cele trei
dimensiuni, iar 1x1x1=1.
Materia presupune trei faze fundamentale, fiecare distinctă de cealaltă, dar implicând întreaga
materie: energia, mişcarea şi fenomenul. Energia este prima din punctul de vedere al ordinii logice
cauzale, dar nu şi din punctul de vedere al ordinii valorice sau al precedenţei. Mişcarea, care
întrupează şi revelează şi este născută din energie, este a doua. Fenomenul îşi are rădăcinile în mişcare
şi cuprinde modurile în care mişcarea însăşi îi atinge şi îi afectează pe oameni, după cum Duhul Sfânt
Îl revelează pe Fiul şi, prin El, pe Tatăl oamenilor.
Timpul este, la rândul său, un fenomen continuu, dar constă din trei stări: trecut, prezent şi
viitor. Fiecare aspect conţine ansamblul timpului, dar este distinct şi nu poate exista fără celelalte
două. Viitorul este sursa nevăzută a timpului şi este întrupat şi devine real în prezent. Trecutul purcede
din prezent, devenind invizibil din nou, dar influenţându-ne permanent în ce priveşte prezentul, şi
chiar viitorul într-o oarecare măsură.
În ciuda Căderii, există atât de multe lucruri în creaţie care dezvăluie minunatele atribute ale
lui Dumnezeu Creatorul, şi chiar mai multe revelaţii uluitoare în preţiosul Său Cuvânt, încât, într-
adevăr, omul nu se poate dezvinovăţi.

Sfânta Scriptură
„Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac" (1 Petru 1:25).
În concluzie, rezumând cele spuse, Biblia reprezintă Cuvântul desăvârşit al lui Dumnezeu:
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu" (2 Tim. 3:16). Ea este o autoritate în orice subiect pe
care îl abordează, indiferent că este spiritual sau ştiinţific. Să o luăm aşa cum este şi să nu o
„interpretăm" pentru a se potrivi cu propriile noastre dorinţe sau idei. Să reţinem că Dumnezeu spune
exact ceea ce vrea să spună.
Dacă există lucruri pe care nu le înţelegem, să nu încercăm să găsim modalităţi de a le ocoli
sau să recurgem la compromisuri cu lumea, ci să le acceptăm, deoarece „oamenii au vorbit de la
Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt" (2 Petru 1:21). Există multe lucruri pe care nu le putem pricepe cu
minţile noastre finite, dar într-o zi slăvită vom înţelege totul, atunci când Îl vom vedea pe Mântuitorul
nostru faţă în faţă. Până atunci, să ne ţinem strâns de credinţa noastră în El, fără să-i dăm Diavolului
vreo şansă de a se atinge de Cuvântul lui Dumnezeu sau de a planta îndoiala în inimile noastre prin
canalele subterane ale unei pseudoştiinţe. Să ne ţinem strâns de Biblie, de Cuvântul Domnului şi
Creatorului nostru; să-l studiem şi să-l păzim, deoarece este desăvârşit.
NOTE
1. Rosevear D., Creation Science, New Wine Press, Anglia, 1991, p. 43.
2. Morris H. M., The Bible andModern Science, Moody Press, Chicago SUA 1968 p. 7-8.
3. Acts & Facâs, Institutul pentru cercetarea creaţiei, El Cajon, CA., SUA, Vol. 22, Nr. 9,
septembrie 1993.

Capitolul 2
 Adevăraţi oameni de ştiinţă care au crezut
Ca o regulă generală, astăzi se susţine că, dacă eşti om de ştiinţă, nu poţi crede ce spune
Biblia. Cuvântul lui Dumnezeu este atacat în aproape orice şcoală, colegiu sau universitate din lume,
sub acoperirea ştiinţei.
Dar dacă studiem istoria ştiinţei şi citim despre adevăraţii oameni de ştiinţă care au descoperit
sau inventat lucruri valoroase, nu putem decât să ne minunăm de faptul că aşa de mulţi dintre ei au
crezut în Dumnezeu sau au fost creştini adevăraţi.
Să trecem în revistă câteva exemple de mari oameni de ştiinţă care au crezut.

Johannes Kepler (1571-1630)

A fost descris ca „omul ce a început procesul prin care superstiţia a fost înlocuită cu raţiunea" 1
datorită marii sale opere şi descoperiri în domeniul astronomiei — cele trei legi ale mişcării planetare
au pus bazele scenei astronomiei moderne:
 Fiecare planetă se mişcă în jurul Soarelui pe o orbită în formă de elipsă;
 Planetele se deplasează cu o viteză mai mare când se apropie de soare;
 Pătratul perioadelor de revoluţie a oricare două planete sunt în acelaşi raport ca şi cubul distanţei
medii de la ele până la soare.

El şi-a rezumat crezul afirmând: „Sunt creştin". L-a recunoscut pe Dumnezeu drept „Creatorul
plin de bunăvoinţă care a adus în fiinţă natura din nimic". 2 Legile sale, ale mişcării planetare, au fost
rezultatul credinţei într-un Dumnezeu al ordinii, şi nu al haosului. În cartea sa, Armonia lumilor,
publicată în 1619, pentru a prezenta cel de-al treilea principiu al mişcării planetare, Kepler scria:
„Mare este Dumnezeu, Domnul nostru, mare este puterea Sa şi înţelepciunea Lui nu are sfârşit" 3.
Afirmaţiile lui Kepler de mai târziu reflectă credinţa creştină pe care acest mare om de ştiinţă
a avut-o: „Cred... numai şi numai în slujirea lui Isus Cristos. ... În El găsim singurul refugiu, singura
mângâiere", şi „intenţionam să devin teolog... dar văd acum că, prin strădaniile mele, Dumnezeu este
slăvit şi în astronomie, întrucât «cerurile spun slava lui Dumnezeu»"! 4

Robert Boyle (1627-1691)

Pe lângă faptul că a fost un pionier al chimiei moderne, el a avut o contribuţie însemnată la
progresul gândirii ştiinţifice. Printre multe alte descoperiri renumite, cercetările sale în domeniul
raportului dintre presiunea şi volumul gazelor este cunoscută şi astăzi sub numele de Legea lui Boyle.
Boyle nu a considerat că există vreun un conflict între ştiinţă şi credinţa sa creştină. A scris
cărţi religioase, inclusiv o colecţie de meditaţii creştine pe care le-a descris drept simple observaţii din
natură având drept scop ilustrarea adevărurilor creştine. A avut o credinţă puternică în Isus Cristos ca
Mântuitor şi Domn al său. A scris despre „patimile, moartea, învierea şi înălţarea şi toate celelalte
minunate lucrări făcute de El în timpul şederii Sale pe pământ, pentru a întări convingerea oamenilor
că este atât Dumnezeu cât şi om". 5

Sir Isaac Newton (1642-1727)

A fost unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă, autorul a foarte multe descoperiri, printre
care legile gravitaţiei, legile mişcării şi calculul matematic. Contribuţia sa la progresul ştiinţei acoperă
domeniile fizicii, matematicii şi astronomiei.
Newton L-a iubit pe Dumnezeu şi a crezut în Cuvântul lui Dumnezeu. A studiat Biblia şi a
scris cărţi despre studiul său biblic. El a scris: „Am convingerea fundamentală că Biblia este Cuvântul
lui Dumnezeu, scris de oameni insuflaţi de Dumnezeu. Studiez zilnic Biblia". 6 Punctul său de vedere,
ca om de ştiinţă, a fost afirmat clar atunci când a spus: „Ateismul nu are sens. Când mă uit la sistemul
solar, văd pământul aflat la distanţa potrivită de soare pentru a primi cantitatea corespunzătoare de
căldură şi lumină. Aşa ceva nu s-a produs din întâmplare". 7 Investigând mişcarea planetelor, Newton a
văzut mâna lui Dumnezeu la lucru. Iată ce a mărturisit el: „Acest sistem extraordinar al soarelui,
planetelor şi cometelor poate izvorî doar din sfatul şi stăpânirea unei Fiinţe inteligente... Această Fiinţă
guvernează toate lucrurile... ca Domn al tuturor". 8

Michael Faraday (1791-1867)

 A fost un pionier în domeniul pe atunci încă necunoscut al electricităţii. Este inventatorul
generatorului electric şi al transformatorului electric. De asemenea, a construit unul dintre primele
motoare electrice. Contribuţia sa în acest domeniu a fost recunoscută o dată cu denumirea unităţii de
capacitate electrică după numele său — faradul.
Faraday a fost un creştin care a trăit o viaţă impregnată de puterea lui Dumnezeu. A rămas un
om smerit, în ciuda faptului că lua masa de prânz cu regina Victoria şi că la prelegerile sale asistau
membri ai familiei regale. A fost prezbiter în biserica sa locală şi a predicat adesea Evanghelia. Când a
fost întrebat de un reporter ce speculaţii face în legătură cu ceea ce urmează după moarte, el a răspuns:
„Speculaţii? Nici una. Am certitudini. «Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să
păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea»". 9

Samuel Morse (1791-1872)

A inventat telegraful şi codul Morse ce-i poartă numele. Cuvintele primului mesaj telegrafic
transmis oficial au fost alese din, Biblie: „Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!" (Num. 23:23).
Morse a fost un creştin care s-a asigurat că îi dă slava Domnului său. El şi-a descris opera de-o
viaţă cu cuvintele: „Este opera Lui... «Nu nouă, ci Numelui Tău, Doamne, dăm slavă»". 10 El nu a
considerat că există vreun conflict între ştiinţă şi credinţă.

Figura 1: Oameni de ştiinţă care au crezut

Matthew Maury (1806-1873)

A fost o figură de frunte în domeniul oceanografiei şi hidrografiei. A scris articole şi cărţi
renumite, dintre care unele au devenit cele mai populare manuale în domeniu. A susţinut cu vigoare
proiectul Cablului Transatlantic — prima realizare fantastică în materie de comunicaţii mondiale — şi
a contribuit la el în calitate de consilier. Maury a fost un creştin devotat care accepta autoritatea lui
Dumnezeu asupra vieţii sale. Şi-a folosit realizările deosebite pentru a-I da slavă Dumnezeului pe care-
L recunoştea drept Domnul întregii creaţii, „fie că e vorba de uscat sau de mare". A apărat cu mult zel
folosirea Scripturii în cercetările şi scrierile sale: „Am fost acuzat de oamenii de ştiinţă... că citez
Biblia drept confirmare a principiilor geografiei fizice. Biblia, spun aceştia, nu a fost scrisă în scopuri
ştiinţifice şi de aceea ea nu reprezintă o autoritate în probleme ştiinţifice. Să avem iertare! Biblia este o
autoritate în orice domeniu de care se atinge. ...Biblia este adevărată şi ştiinţa este adevărată, şi de
aceea, fiecare, citite corect, nu fac decât să o dovedească pe cealaltă ca fiind adevărată". 11

James Joule (1818-1889)

Este renumit datorită contribuţiei sale în domeniul fizicii, realizând legătura dintre căldură şi
mişcarea mecanică; de aceea numele său a fost dat unităţii energiei, Joule-ul. Este, de asemenea,
autorul Legii lui Joule, cât şi unul dintre întemeietorii ştiinţei termodinamicii, pe atunci o ştiinţă nouă,
oferind bazele experimentale ale renumitei Prime Legi a Termodinamicii (a cărei consecinţă trădează
faptul că universul nu s-a putut crea singur).
Joule a fost un creştin a cărui credinţă era binecunoscută. El a simţit o armonie puternică între
munca sa şi adevărul descoperit în Biblie. Mulţi colegi de-ai săi, oameni de ştiinţă, i-au împărtăşit
punctul de vedere şi nu au îmbrăţişat darwinismul, care, la acea dată, făcea ravagii în Anglia. În
consecinţă, în 1864, la Londra, 717 oameni de ştiinţă au semnat un manifest remarcabil intitulat
„Declaraţia studenţilor în ştiinţele naturale şi fizică" în care îşi mărturiseau încrederea ce o aveau în
integritatea ştiinţifică a Sfintelor Scripturi. Joule credea cu tărie că Dumnezeu este Creatorul şi a
afirmat că are următoarele priorităţi: „După cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu, următorul
meu ţel este să cunosc câte ceva despre atributele Sale — despre înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa
- aşa cum sunt ele arătate de lucrarea mâinilor Sale". 12

Louis Pasteur (1822-1895)

A pus bazele noii ştiinţe a microbiologiei şi bacteriologiei. A inventat vaccinarea, imunizarea
şi pasteurizarea, datorită cărora au fost salvate vieţile atâtor oameni. Este autorul Legii biogenezei ce
afirmă că viaţa nu poate proveni decât din viaţă, contrazicând ideea, pe atunci la modă, a evoluţiei prin
generare spontană.
Pentru Pasteur, nu exista nici o contradicţie între ştiinţă şi creştinism. El a afirmat cu tărie că
„Ştiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu". Ca om de ştiinţă remarcabil, el a ajuns la concluzia că
pretutindeni există dovezi ale unui „proiect divin" şi a refuzat insinuările haosului. A afirmat: „Cu cât
studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului". 13

William Thomson (Lord Kelvin) (1824-1907)

Este binecunoscut pentru forma riguroasă pe care a dat-o ştiinţei termodinamicii şi pentru
formularea primei legi a acesteia (propusă iniţial de Joule) şi a celei de-a doua legi, folosind o
terminologie precisă. Ambele legi conferă însă evoluţiei un cadru neştiinţific. A descoperit scara
temperaturii absolute, ale cărei unităţi au primit numele de grade Kelvin, în cinstea sa. A patentat în
timpul vieţii sale 70 de invenţii.
Kelvin avea o credinţă puternică în Dumnezeu. El a zis: Pretutindeni în jurul nostru se află
dovezi copleşitoare ale unui proiect divin inteligent şi binevoitor... Concepţia ateistă mi se pare atât de
lipsită de sens încât nici nu o pot exprima în cuvinte". Nu a văzut nici un conflict între ştiinţă şi Biblie
şi era convins că “în ce priveşte originea vieţii, ştiinţa... susţine în mod cert o putere creativă". 15

James Clerk Maxwell (1831-1879)

Teoria electromagnetică, al cărei autor este, precum şi ecuaţiile câmpului magnetic, asociate
ei, au pavat drumul spre fizica secolului XX. Maxwell a fost un creştin devotat ce a studiat Biblia şi a
activat ca prezbiter în biserica sa, având o credinţă şi un zel binecunoscute prietenilor şi colegilor săi
din cercurile ştiinţifice. O rugăciune, descoperită între notiţele sale, spune: „Dumnezeule Atotputernic,
care l-ai creat pe om după chipul Tău şi l-ai făcut un suflet viu ca să Te poată căuta pe Tine şi i-ai dat
stăpânire peste creaturile Tale, învaţă-ne să studiem lucrarea mâinilor Tale pentru a supune pământul
spre folosinţa noastră şi întăreşte-ne raţiunea pentru slujirea Ta; ca astfel, să primim binecuvântatul
Tău Cuvânt, pentru a crede în Cel pe care Tu L-ai trimis, să ne dea cunoştinţa mântuirii şi a iertării
păcatelor noastre. Toate acestea Ţi le cerem în Numele aceluiaşi Isus Cristos, Domnul nostru". 16

Aceştia sunt doar câţiva dintre marii oameni de ştiinţă cu descoperiri sau invenţii remarcabile
care nu au socotit că există absolut nici o contradicţie între credinţa lor în Biblie, drept Cuvânt
desăvârşit al lui Dumnezeu, şi geniul lor ştiinţific.
Mai pot fi enumeraţi mulţi alţii, precum Fleming, pionierul electronicii, care a scris: „Există
dovezi abundente că Biblia, deşi scrisă de oameni, nu este produsul minţii omeneşti. Ea a fost
întotdeauna venerată de nenumăraţi oameni ca fiind cuvintele transmise nouă de către Creatorul
universului".17 Lister, care a inventat chirurgia antiseptică, a declarat: „Sunt un om care crede
doctrinele fundamentale ale creştinismului". 18 Simpson, care a inventat anestezicele, când a fost
întrebat care este cea mai mare descoperire a vieţii sale, a răspuns: „Faptul că L-am găsit pe
Mântuitorul".19 Dalton, care a pus bazele teoriei atomice, a fost un creştin devotat. Fraţii Wright, care
au inventat avionul cu motor, L-au primit amândoi pe Isus Cristos ca Mântuitor personal în tinereţe şi
au refuzat să lucreze în Ziua Domnului chiar şi în perioada în care se aflau într-un punct foarte critic în
cursa pentru înregistrarea invenţiei lor. Nu trebuie să-i uităm nici pe marii oameni de ştiinţă care au
fost Babbage (ştiinţa computerelor), von Braun (rachete spaţiale), Euler (calcul matematic), Mendel
(genetică), Pascal (probabilitate), Ramsay (chimie)... şi pe mulţi alţii care au mărturisit lumii întregi,
cu îndrăzneală, credinţa lor neezitantă, fără compromisuri. 20
Acestea sunt doar câteva exemple din numărul mare de oameni de ştiinţă care au crezut că
Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul. Dar asemenea oameni de ştiinţă nu au existat doar în
zilele de mult apuse, când ştiinţa abia se năştea. Şi astăzi există mulţi oameni de ştiinţă recunoscuţi
pentru contribuţia lor, în toate domeniile cercetării, care acceptă inspiraţia şi interpretarea literală a
Bibliei, de la Genesa până la Apocalipsa. Ei sunt cu toţii de acord că adevărata ştiinţă confirmă
întotdeauna faptul că Biblia este Cuvântul desăvârşit al lui Dumnezeu.
NOTE
1. Tiner J. H., Johannes Kepler- GiantofFaith and Science, Mott Media, Milford, Michigan,
SUA, 1977, p. 195-6.
2. Ibid., pe coperta 3.
3. lbid.,p. 178.
4. lbid.,p. 197.
5. More L. T., The Life and Works of the Honourable Robert Boyle, Oxford University Press,
Oxford, UK, 1944, p. 171.
6. Tiner J. H., Isaac Newton — Inventor, Scientist, and Teacher, Mott Media, Milford,
Michigan, SUA, 1975 —coperta 3.
7. Ibid.
8. Ibid.
9 Boreham F. W., A Handful of Stars: Tests that Moved Great Minds, Epworth Press, Londra,
UK, 1933, p. 180.
10. Williams E. L. şi Mulfinger G., PhysicalScience for Christian Schools, Bob Jones
University Press, Greenville, South Carolina, SUA, 1974, p. 458.
11. Corbin D. F. M., A Life of Matthew Fontaine Maury, USN & CSN, Sampson & Low&Co.,
1888.
12. Crowther J. G., British Scientists ofthe Nineteenth Century, Routledge & Kegan Paul,
Londra, UK, 1962, p. 138.
13. Tiner J. H., LouisPasteur—FounderofModernMedicine, Mott Media, Michigan, SUA,
1990, p. 75.
14. Thomson W., Journalofthe Victoria Institute, Vol. 124, p. 267.
15. Morris H.M., Men of Science, Men of God, Master Books, Colorado Springs, SUA, 1982,
p.66.
16. Williams and Mulfinger (Ref. 10), p. 487.
17. Watson D. C. C., Myths and Miracles — A New Approach to Genes/s 1-11, Creation
Science Foundation, Acacia Ridge, Queensland, Australia, 1988, p. 113.
18. Morris(Ref. 15), p. 67.
19. Morris (Ref. 15), p. 52.
20.Lamont A., 21 Great Scientists who Believed the Bible. Creation Science Foundation,
Brisbane, 1995.
 Partea II –a
Creaţie sau evoluţie: Are ştiinţa răspunsul?
Capitolul 3
De ce toată această zarvă?
„Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila
urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la
adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite" (2 Tim. 4:3-4).
Vremea despre care a vorbit apostolul Pavel a sosit acum — fiindcă nicicând în istoria
omenirii nu s-a mai întâmplat ca atât de multe persoane să fie induse în eroare de o minoritate de inşi.
Niciodată înainte n-a mai existat un asemenea efort concertat de amăgire a oamenilor, sfidând logica şi
credinţa lor. Niciodată înainte, Satan nu a mai reuşit să ocupe atâtea poziţii de frunte în universităţi şi
laboratoare ştiinţifice din întreaga lume, în tentativa de a-i amăgi pe oameni cu minciuni şi de a-i
folosi apoi pe cei înşelaţi pentru a deforma gândirea studenţilor şi elevilor încă de la o vârstă fragedă.
Prima întrebare consemnată în Biblie: „Oare a zis Dumnezeu?", a fost pusă de Satan când a luat chip
de şarpe, cel mai şiret dintre toate animalele din grădina Edenului (Gen. 3:1). Scopul întrebării era de a
o face pe Eva să se îndoiască de Cuvântul lui Dumnezeu. La scurtă vreme, el a reuşit să amăgească
jumătate din populaţia lumii (pe Eva!), care, la rândul ei, a reuşit să obţină sprijinul soţului său —
cealaltă jumătate din populaţia lumii! Cum a procedat Satan? Minţind, punând sub semnul întrebării
Cuvântul lui Dumnezeu şi infiltrând îndoială în mintea Evei. Din păcate, Eva a căzut în capcană: a
ascultat, s-a îndoit şi a călcat porunca.
Metodele lui Satan nu s-au schimbat, deşi ele, cu trecerea veacurilor, par tot mai sofisticate.
Astăzi, el a reuşit să obţină sute de doctorate şi, îmbrăcat cu tichie şi robă, prezidează majoritatea
departamentelor ştiinţifice din universităţile de frunte ale lumii. Continuă să propage aceleaşi
minciuni, urmărind acelaşi obiectiv. " Este suficient să reuşească să îi facă pe oameni să se îndoiască
de Cuvântul lui Dumnezeu; astfel, necredincioşii vor găsi în „ştiinţă" un motiv în plus pentru a nu se
apropia de adevăr, în timp ce credincioşii vor vedea trecând ani preţioşi din viaţă, fără să poată
mărturisi altora credinţa lor ori să se bucure de binecuvântările Domnului. Din păcate, până în acest
moment, Satan a reuşit: în şcoli, în universităţi, în cercurile „ştiinţifice" şi chiar în unele cercuri
creştine, oamenii se îndepărtează de adevăr, deoarece creierul lor a fost spălat şi învăţat să creadă în
evoluţie.
Pentru a-i convinge pe oameni să creadă o asemenea teorie neîntemeiată, procesul spălării
creierului trebuie să înceapă la o vârstă foarte fragedă, când copiii nu pun sub semnul întrebării ceea ce
aşa-zişii oameni de ştiinţă afirmă!
Haideţi să spunem lucrurilor pe nume şi să nu ne ascundem capetele în nisip: în aproape
fiecare şcoală există învăţători şi profesori care, o dată amăgiţi în timpul studiilor universitare de
minciunile lui Satan, sunt hotărâţi să predea copiilor noştri, încă din primii ani de şcoală, evoluţia,
prezentând-o ca ştiinţă şi realitate. Aceiaşi învăţători şi profesori (care, în multe cazuri, sunt chiar
profesori de educaţie religioasă) manifestă o atitudine agresivă faţă de oricine continuă să creadă
relatarea biblică a creaţiei sau a corăbiei lui Noe. Ştiu acest lucru din propria-mi experienţă, întrucât
am discutat mult cu învăţătorii copiilor mei, încă din primul an de şcoală, aceştia susţinând că povestea
lui Noe este un basm şi că nici un om care a ajuns să înveţe despre ştiinţă, nu mai poate crede în
creaţie. Adevăraţii învăţători şi profesori creştini se tem să ia atitudine fiindcă şi-ar putea pierde slujba.
Cei care au plătit acest tribut rămânând de partea Domnului sunt puţini la număr. Preţul este oricum
infim faţă de ceea ce a făcut Mântuitorul pe crucea de la Calvar. Învăţătorii şi profesorii necreştini
afişează o atitudine intolerabil de agresivă faţă de acest subiect, refuzând să acorde vreo atenţie
dovezilor ştiinţifice care le sunt prezentate.
În secţiunea de faţă vom discuta importanta problemă a creaţiei vizavi de evoluţie. Acest
subiect este semnificativ pentru viaţa fiecăruia dintre noi, deoarece se ocupă de problema originilor:
De unde a apărut acest univers, cu soarele şi stelele lui? De unde a apărut această planetă Pământ, cu
viaţa vegetală şi animală? Şi, cel mai important, se ocupă de întrebarea pe care am pus-o de atâtea ori
şi la care am primit tot felul de răspunsuri contradictorii: de unde am apărut noi?
?n?elepciunea oamenilor

Unde îşi are originile rasa omenească? Suntem noi rezultatul unei mari explozii (Big Bang)
care s-a produs cu miliarde de ani în urmă, urmată de o serie de accidente prin care nişte substanţe
moarte, anorganice, neînsufleţite au decis să se unească pentru a forma prima celulă, care a evoluat
treptat până când a devenit o fiinţă umană?
Sau suntem noi rezultatul acţiunii unui Creator plin de dragoste şi grijă faţă de noi, care ne-a
creat în cea de-a şasea zi a săptămânii creaţiei Sale, cu câteva mii de ani în urmă, făcându-ne după
chipul Său pentru a avea părtăşie cu El şi pentru a trăi cu El pentru totdeauna?
Acestea sunt principalele două teorii ale originii noastre. Pe de o parte avem teoria generală a
evoluţiei organice prezentată de Charles Darwin 1 şi de alţii în secolul trecut şi actualizată astăzi sub
numele de neodarwinism. Este teoria conform căreia tot ce are viaţă este rezultatul unui proces
evolutiv naturalist, materialist, dintr-o singură sursă, care, ea însăşi, a apărut printr-un act similar din
lumea moartă, neînsufleţită. Este cunoscută de asemenea sub numele de Teoria de la moleculă la om.
Avem pe de altă parte relatarea Creaţiei (sau Modelul Creaţiei) aşa cum o găsim în cartea
Genesei2, prima carte a Bibliei, scrisă de Moise cu aproximativ 3500 de ani în urmă şi care susţine că a
fost inspirată de Dumnezeu. Această relatare a Creaţiei afirmă că toate tipurile primare de animale şi
plante au apărut prin acţiuni ale lui Dumnezeu, în cadrul unor procese creative speciale ce nu mai sunt
operante astăzi.

EVOLUŢIE CREAŢIE

Sau

La început
DUMNEZEU A FĂCUT.
Genesa 1:1

Figura 2: Creaţia vizavi de evoluţie

Se poate remarca imediat că, în ciuda oricăror eforturi, cele două modele nu pot fi împăcate
unul cu celălalt. Nu există loc în evoluţie pentru un Dumnezeu interesat de creaţia Sa şi care Şi-a
trimis Fiul să moară pe cruce pentru a ne mântui de moartea veşnică. Tot astfel, nu există loc pentru
evoluţie dacă cineva acceptă autoritatea şi inspiraţia divină a Bibliei.
Dacă respingem relatarea creaţiei şi a potopului, trebuie să refuzăm şi toate principiile morale
şi etice. „Dar, oare chiar are vreo importanţă?", poate întreba cineva. Sigur că da! Dacă susţinem că
Genesa nu este importantă, atunci nu mai luăm în serios întreaga Biblie. La urma urmelor, numai Noul
Testament are peste 100 de citate din Genesa. Domnul Însuşi a făcut referire la Genesa în câteva
rânduri. El a declarat foarte clar: „Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a
scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?" (Ioan 5:46-
47). În Genesa găsim sursa multor convingeri creştine şi baza multor doctrine creştine: creaţia, binele
şi răul, originea păcatului, sfinţenia lui Dumnezeu, pedepsirea păcatului, moartea, promiterea unui
Mântuitor, căsătoria şi îmbrăcămintea — pentru a menţiona doar câteva dintre ele.
Dacă Dumnezeu este Creatorul şi El controlează toate lucrurile, atunci El este Cel care
stabileşte toate regulile. În Genesa, Dumnezeu defineşte standardele morale, care astăzi sunt călcate în
picioare de evoluţionişti. Principiul de bază al căsătoriei — „se vor face un singur trup" — îl găsim
consemnat în Genesa 2:24. Cei „doi" sunt bărbatul şi femeia — „parte bărbătească şi parte femeiască
i-a făcut" (Gen. 1:27); este respinsă astfel orice justificare a homosexualităţii, care este în schimb
acceptată şi justificată de evoluţie. Afirmaţiile Genesei în aceste două probleme au fost confirmate de
Domnul Isus, după cum găsim scris în Noul Testament: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a
făcut parte bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa,
şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?». Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup.
Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă" (Matei 19:4-6).
Sanctitatea vieţii umane are la bază faptul că doar Dumnezeu, Creatorul, dă şi ia viaţa,
stabilind astfel regulile referitoare la avort şi eutanasie. Acestea sunt însă respinse de evoluţionişti în
baza teoriei că, întrucât oamenii sunt produsul întâmplării, îşi pot stabili propriile standarde morale.
Dacă fiinţele umane sunt rezultatul supravieţuirii celui mai bine adaptat, atunci omorârea celui
considerat necorespunzător sau care nu s-a născut încă reprezintă o parte a procesului evoluţiei. Dacă
oamenii descind din maimuţe, atunci avortul este ca omorârea oricărui alt animal. Sanctitatea vieţii
umane este călcată în picioare de evoluţionişti fără nici o remuşcare. Rasismul, luptele, manipularea şi
multe alte rele au fost justificate de filozofia evoluţionistă: „Să mâncăm şi să bem căci mâine vom
muri"(1 Cor. 15:32). Implicaţiile sunt multiple şi trebuie să ştim cum stau lucrurile şi să luăm atitudine
— fără compromisuri!
Vom lua în considerare, în cele ce urmează, o cantitate însemnată de dovezi ce ne vor ajuta să
alegem între cele două modele. Vă invit să analizaţi fiecare punct cu multă atenţie, să verificaţi cele
spuse, să le puneţi sub semnul întrebării şi să vă folosiţi „zestrea" intelectuală ca niciodată înainte.
Fraţii mei credincioşi, noi avem gândirea lui Cristos, o gândire înnoită, scrutătoare, cu discernământ şi
logică sănătoasă(1 Cor. 2:16). Să ne folosim minţile la capacitatea lor maximă!
Pe cei care nu L-aţi acceptat pe Domnul Isus, Creatorul, ca Mântuitorul dumneavoastră
personal, vă invit să examinaţi dovezile şi să fiţi sinceri în căutarea adevărului.
NOTE
1. Darwin C., The lllustrated Origin of the Species, (Ediţie prescurtată şi cu introducerea scrisă
de Richard Leaky), BookClubAssociates, Londra, UK, 1979.
2. Sfânta Scriptură, King James Version: Cambridge University Press, UK, 1981.

Capitolul 4
Marea explozie sau marea credinţă?
„Dar El [Dumnezeu] a făcut pământul prin puterea Lui" (Ier. 10:12).

Biblia debutează sub însemnul solemn al următoarelor cuvinte: „La început, Dumnezeu a făcut
[a creat]"(Gen. 1:1). Evoluţioniştii au ripostat cu ceea ce ei denumesc răspunsul ştiinţei la creaţie şi la
nevoia existenţei unui Dumnezeu: Marea Explozie (Big Bang).
Potrivit profesorului Stephen Hawking de la Universitatea Cambridge, care a făcut publicitate
Big Bang-ului promovându-l în cartea sa Brief History of Time [Scurtă istorie a timpului] ca pe o
teorie ştiinţifică, aceasta ar suna cam aşa:
La început a existat un „ou cosmic" care era de dimensiunile unui fir de praf de pe masă.
Această particulă adăpostea masa condensată a întregului univers!
De unde a venit această particulă? Ea a existat dintotdeauna! (Oamenii pot accepta cuvântul
lui Hawking, dar refuză să accepte Cuvântul lui Dumnezeu!).
În continuare, teoria explică de ce Big Bang-ul a avut loc cu aproximativ 10.000 de milioane
de ani în urmă. S-a produs atunci deoarece acesta ar fi răstimpul necesar pentru evoluţia omului
inteligent!!
A trebuit apoi să se formeze o primă generaţie de stele. Aceste stele au convertit o parte din
hidrogenul şi heliul iniţial în alte elemente, precum carbonul şi oxigenul, din care suntem făcuţi noi 1
ş.a.m.d.
Kraus, într-o carte publicată recent, în 1993, având titlul Has Hawking Erred? [A greşit
Hawking?]2, a calculat valenţele conservatoare ale masei universului şi a obţinut cifra de 8x10 25 tone.
Concluzia cărţii sale este:
Ideea că o particulă infimă de materie, de dimensiune mai mică decât cea a un fir de praf de pe
masa mea, ar fi putut conţine în ea materia condensată a întregului univers, depăşeşte limitele
credibilităţii... Teoria Big Bang-ului trebuie pusă cu toată seriozitatea sub semnul întrebării.
Nu este deloc surprinzător că în 1992, E. J. Lerner a scris o carte de 465 de pagini, intitulată
The Big Bang Never Happened: A Startling Refutation of the Dominant Theory of the Origin of the
Universe [Big Bang-ul nu a avut loc niciodată: O negare uluitoare a teoriei dominante despre originea
universului]. În cartea sa, el susţine că Big Bang-ul nu este decât un mit ce contrazice observaţiile
ştiinţifice:
Big Bang-ul a eşuat la fiecare test, dar a rămas cu toate acestea teoria cosmologică dominantă,
iar ansamblul de demersuri teoretice şi ipoteze continuă să crească necontenit. Cosmologii din ziua de
azi... au revenit la o formă de mit matematic... la această oră se consolidează cariere în cosmologie, pe
teorii ce nu au fost supuse niciodată testelor bazate pe observaţie, sau pe ipoteze care au căzut la
asemenea teste, dar care, cu toate acestea, au fost în continuare promovate.
Miza nu este doar ştiinţa. Cu toate că Big Bang-ul, ca teorie ştiinţifică, are din ce în ce mai
puţine date în favoarea ei, ponderea sa în cultura noastră a crescut. Mediile ştiinţifice au îmbrăţişat-o
ca pe un adevăr ce nu poate fi pus sub semnul întrebării.3
Teoria propusă de Lerner pentru a înlocui Big Bang-ul se bazează pe o imaginaţie şi mai
bogată — tendinţă regăsită la majoritatea „oamenilor de ştiinţă" evoluţionişti din zilele noastre!
Atât Kraus, cât şi Lerner, nu sunt creştini.
În august 1989, revista britanică Nature [Natura] publica un editorial intitulat „Jos cu Big
Bang",4 ce cataloga această teorie drept inacceptabilă şi prezicea că „este puţin probabil să
supravieţuiască deceniului următor". Revista încheia cu următoarea concluzie referitoare la Big Bang:
“În toate privinţele, cu excepţia caracterului lui convenabil, acest punct de vedere despre originea
universului este în întregime nesatisfăcător. Este un efect a cărui cauză nu poate fi identificată, sau
măcar discutată".
Comentariile lui Dr. Colin Patterson, paleontolog principal la Muzeul Britanic de Istorie
Naturală din Londra, dintr-un interviu acordat postului BBC (4 martie 1982), consideră aşa-zisa
dovadă în favoarea evoluţiei ca fiind „practic, o poveste"!
Situaţia devine şi mai dificilă atunci când aceşti pretinşi oameni de ştiinţă ajung să creadă ei
înşişi basmele pe care le spun altora şi pornesc în căutarea dovezilor pe cheltuiala imensă a semenilor
lor, ca să nu mai vorbim de costurile morale şi spirituale cu implicaţii mai adânci.
Pentru a ilustra acest fapt, cât şi modul în care sunt manipulate datele pentru a promova cu
orice preţ teoria evoluţiei, vă invit să facem o scurtă vizită la Cape Canaveral, la sediul agenţiei
spaţiale americane NASA, în special la sala de comandă ce răspunde de satelitul ce explorează spaţiul
cosmic.
În încercarea de a face ca teoria Big Bang-ului să pară ştiinţifică, evoluţioniştii au afirmat că
mingile de foc — care se presupune că au evoluat în stele şi galaxii — trebuie să apară ca denivelări
pe o hartă ce reprezintă grafic diferenţele de temperatură ale radiaţiilor cu microunde din spaţiul
cosmic.
Spus în termeni simpli: dacă oamenii de ştiinţă îşi îndreaptă detectoarele în diverse direcţii, ei
trebuie să constate uşoare diferenţe de temperatură ale microundelor. Atunci când acestea sunt trasate
grafic pe o hartă a cerurilor, în loc să formeze o linie orizontală, ar trebui să ia forma unor dealuri sau
văi!
După care, logica a fost răsturnată; dacă există denivelările, atunci Big Bang-ul este adevărat!
În 1989, satelitul Explorer a fost lansat cu scopul de a obţine această dovadă.
1991 — satelitul încă nu transmisese nici un fel de date care să ilustreze existenţa unor
asemenea denivelări! Iată opinia oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Princeton, dintr-un reportaj
publicat de revista New Scientist subtitlul „Radiaţia cosmică adânceşte confuzia pentru susţinătorii
teoriei Big Bang-ului":
Multe teorii acceptate despre formarea galaxiilor vor trebui abandonate, dacă se vor publica
datele obţinute de la satelitul pentru explorarea spaţiului cosmic... Susţinătorii teoriei Big Bang-ului se
vor afla într-o dificultate serioasă în momentul publicării acestor date. 6
Aceeaşi sursă afirma în continuare: „Dar cei care conduc aceste cercetări nu permit publicarea
datelor obţinute". Mă întreb de ce!?
1992—în continuare, nici un fel de denivelări! Panică în sala de comandă! Finanţarea
proiectului este în pericol! Big Bang-ul se află în dificultate!
Aprilie 1992 — S-a luat decizia de a chema reporteri de la toate cotidienele şi de a se susţine
în faţa lor că s-au descoperit denivelările căutate. Reporterii din întreaga lume au avut o zi plină de
evenimente! În dimineaţa următoare, aproape fiecare ziar din Marea Britanie conţinea articole
împotriva lui Dumnezeu şi a creaţiei.
Celor invitaţi nu li s-a spus însă că denivelările respective nu reprezentau diferenţieri reale ale
temperaturii microundelor, ci exprimau variaţiile şi limitele zgomotului instrumentelor utilizate. Nici
nu li s-a spus că în denivelările în discuţie se semnala o diferenţă de temperatură de 1/100.000 dintr-un
grad — ceea ce este absolut nesemnificativ!
Nimeni nu le-a spus că şi dacă ar fi existat denivelări, sunt posibile atât de multe alte explicaţii
ştiinţifice pentru ele, altele decât „Big Bang-ul"! Toate aceste lucruri au fost revelate abia ulterior
comunităţii ştiinţifice, ca urmare a presiunilor exercitate.
În cartea sa, The Big Bang Never Happened [Big Bang-ul nu a avut loc niciodată], Lerner
descrie astfel reacţia presei:
Când au fost anunţate rezultatele la întrunirea societăţii astronomice s-au scos adevărate chiote
(un eveniment nu tocmai obişnuit la o conferinţă ştiinţifică!). Dar, după numai câteva ore, susţinătorii
teoriei şi-au dat seama că veştile primite erau de fapt rele. 7
Dacă eşti creştin, te simţi ameninţat de asemenea ştiri? Eşti îngrijorat? Este credinţa ta
zdruncinată? Intri în panică sau încerci să cauţi un compromis pentru a face să se potrivească Big
Bang-ul cu Genesa 1?
Dacă nu eşti creştin, nu te simţi trădat de toţi aceşti oameni de ştiinţă în care ai încredere, dar
care nu-ţi spun adevărul, numai adevărul şi nimic altceva decât adevărul? Nu te înfurie faptul că ţi-ai
pus nădejdea în ei în probleme atât de importante precum originea ta şi, deci, destinul tău, dar ei, cu
toate acestea, îţi trădează încrederea?
Şi asta nu este singura problemă a Big Bang-ului. Vom discuta verdictul legilor fundamentale
ale ştiinţei în capitolul următor. Dar, mai întâi să ne îndreptăm atenţia pentru o clipă, asupra unui alt
aspect stânjenitor pentru susţinătorii teoriei Big Bang-ului, denumit „dilema vârstei"!
Evoluţioniştii cred că stelele au o vârstă de 25 de bilioane de ani (vom discuta adevăratele
vârste în capitolul 9). În 1994, telescopul Hubble, fiind dotat cu cel mai recent şi mai sofisticat
echipament, a datat vârsta universului: 8-12 bilioane de ani! Această ştire a apărut în revista Time
Magazine din 7 noiembrie 1994, sub titlul „Oops?... Wrong Answer!" [Hait!?...Răspuns greşit!]
afirmându-se:„Dacă vârsta pare să fie în jurul cifrei de 8 bilioane, atunci Big Bang-ul poate fi
împuşcat!".8
Această dilemă s-a accentuat pe măsură ce s-au analizat datele obţinute, iar în numărul din 6
martie din 1995, al aceleiaşi reviste, sub titlul „Unravelling universe... Here's why Cosmology is in
Chaos..."[Dezlegarea tainelor universului... Iată de ce cosmologia se află în haos...], reporterul scria:
„Nu poţi fi mai bătr în decât mama ta!... Se pare că universul n-a învăţat acest adevăr elementar". 9
Stephen Hawking îşi încheie astfel cartea Brief History ofTime [Scurtă istorie a timpului]:
„Dacă am găsi răspunsul la această întrebare (De ce existăm noi şi universul?), el ar reprezenta
triumful suprem al raţiunii umane — pentru că atunci am cunoaşte gândul lui Dumnezeu". 10
Dacă cei asemenea lui Hawking ar dori să descopere răspunsul, l-ar putea găsi în Biblie. Pavel
le scrie corintenilor: „Căci cine a cunoscut gândul Domnului?" şi le dă răspunsul în acelaşi verset:
„Noi însă avem gândul lui Cristos" (1 Cor. 2:16).
Vom aborda problema judecăţii sănătoase în capitolele ce urmează, reţinând faptul că cei ce
promovează asemenea teorii ridicole, într-o încercare disperată a lui Satan de a submina puterea lui
Dumnezeu, “înadins se fac că nu ştiu" (2 Petru 3:5).

NOTE
1. Hawking S., A BriefHistoryofTime, Bantam Books, UK, 1995.
2. Kraus G., Has Hawking Erred? A sceptical appraisal ofhis bestselling „A Brief History of
Time — revealing a major scientific fallacy", Janus Publishing Company, UK, 1993, p. 153.
3. Lerner E. J., The Big Bang Never Happened: A Startling Refutation of the Dominant Theory
ofthe Origin ofthe Universe, Simon & Schuster Ltd, Londra, UK, 1991, p. 54.
4. „Down with the Big Bang", editorial, Nature, 10 august 1989.
5. „Cladistics", Dr. Colin Petterson, interviu acordat BBC-ului în 4 martie 1992.
6. Vaughan C., „Background radiation deepens the confusion for Big Bang theorists", New
Scientist, 28 aprilie 1990, p. 38
7. Lerner(Ref. 3), p. 31.
8. Lemonick M. D., „Oops?... Wrong Answer", Time Magazine, 7 noiembrie, 1994.
9. LemonickM. D. şi Nash J.M., „Unravelling Universe... Here'swhytheCosmology is in
Chaos", Time Magazine, 6 martie, 1995.
 10. Hawking (Ref. 1), p. 193.

Capitolul 5
Ştiinţa vorbeşte
„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor
cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată" (Iacov 1:5).
„Veniţi totuşi să ne judecăm [să raţionăm împreună], zice Domnul"(Isaia 1:18).
Vă invit ca, apelând la câteva legi fundamentale ale ştiinţei, să comparăm teoria Big Bang-ului
cu Creaţia, pentru a vedea care dintre cele două contrazice aceste legi şi care este în armonie cu ele.
Mai întâi, să luăm în considerare legile termodinamicii (în traducere elementară, termenul
„termodinamică" provine din două cuvinte greceşti, care înseamnă „puterea căldurii"). Toţi oamenii de
ştiinţă, în toate experimentele şi munca lor de cercetare, sunt călăuziţi de două legi fundamentale, şi
anume Legile Termodinamicii. Nu există excepţie de la aceste două legi. De la cel mai simplu până la
cel mai complex fenomen, toate procesele din univers trebuie să respecte Legile Termodinamicii.
Prima lege este cunoscută sub numele de Legea conservării energiei şi ea afirmă că energia
nu este nici creată, nici distrusă. Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit că materia poate fi convertită
în energie; dar, suma totală a materiei şi a energiei nu poate fi modificată. Consecinţa acestei legi, în
expresia sa esenţializată, este că universul nu s-a putut crea singur. Dacă a avut un început, universul
trebuie să fi fost creat de către o „cauză" din afara sa, în temeiul unor procese care nu sunt operante
astăzi. De aceea, teoria Big Bang-ului contrazice Prima Lege a Termodinamicii.
Creaţia afirmă că energia nu este creată sau distrusă, fiind în deplină armonie cu Prima Lege.
Creaţia face un pas mai departe pentru a explica şi de ce: energia nu este creată, deoarece în ziua a
şaptea a săptămânii creaţiei, Dumnezeu a încetat orice muncă de creaţie (Gen. 2:2). Energia nu este
nici distrusă, deoarece Dumnezeu „ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui" (Evrei 1:3).
Cea de-a Doua Lege ne oferă o comparaţie şi mai fascinantă. Ea afirmă că toate sistemele
fizice, lăsate în voia lor, tind să devină dezorganizate şi haotice. Dezordinea poartă în termodinamică
denumirea de „entropie" — pe măsură ce se scurge timpul, entropia creşte (pentru o explicaţie
detaliată a entropiei vezi referinţa 1) 1. În termeni cât se poate de simpli, entropia a fost denumită
„Săgeata Timpului", iar această săgeată este constant direcţionată în jos. De aceea, dacă există timp
suficient, orice se deteriorează, se descompune sau moare. Dar teoria Big Bang-ului susţine că acest
univers ordonat a provenit dintr-o explozie haotică, contrazicând astfel cea de-a Doua Lege. Merită
remarcat în acest context că nu numai Big Bang-ul, ci întreaga teorie a evoluţiei contrazice cea de-a
Doua Lege. Evoluţia afirmă că există un proces universal de dezvoltare, de ordine şi complexitate
crescânde în univers — în timp, lucrurile devin perfectibile. Se presupune că am început cu o celulă,
iar acum avem fiinţe umane complexe. În evoluţie, Săgeata Timpului este îndreptată în sus,
contrazicând astfel radical cea de-a Doua Lege! Această problemă este recunoscută de un număr
important de evoluţionişti. De exemplu, Jeremy Rifkin în Entropy:A New World View[Entropia: Un
nou punct de vedere asupra lumii] scrie:
Credem că evoluţia, într-un mod magic, creează o valoare şi ordine generale superioare pe
pământ. Întrucât, însă, la această oră, mediul în care trăim devine tot mai împrăştiat şi mai dezordonat,
până acolo că lucrul acesta poate fi observat cu ochiul liber, începem să ne îndoim pentru prima dată
de convingerile noastre legate de evoluţie, progres şi crearea lucrurilor cu valoare materială. ...
Evoluţia înseamnă crearea unor insule de ordine de dimensiuni tot mai mari prin scăderea imenselor
„mări de dezordine" din lume. Nici un biolog sau fizician nu poate nega acest adevăr fundamental. Cu
toate acestea, cine este dispus să se ridice în clasă sau în faţa unui forum public şi să recunoască acest
lucru?2
Potrivit creaţiei, atunci când omul a păcătuit, Dumnezeu a blestemat pământul şi l-a supus
descompunerii şi morţii. Biblia consemnează că: „Toată firea [creaţia] suspină şi sufere durerile
naşterii" (Rom. 8:22). Psalmistul exprimă acelaşi lucru vorbind despre ceruri şi pământ: „Toate se vor
învechi ca o haină" (Psalmul 102:26). În creaţie, Săgeata Timpului este îndreptată în jos, în deplină
consonanţă cu cea de-a Doua Lege. Avem deci două legi universale şi fundamentale ale ştiinţei care
vin în contradicţie totală cu evoluţia, dar sunt în armonie deplină cu Creaţia.
Legile Termodinamicii nu numai că ne îndreaptă spre un moment din trecut când trebuie să fi
avut loc creaţia, dar ele ne conduc şi spre un moment în viitor când Săgeata Timpului îşi încheie
zborul! Când energia existentă se va apropia în cele din urmă de pragul zero, se va atinge starea de
echilibru energetic a universului (moartea termică), despre care ne avertizează Petru: „Trupurile
[corpurile] cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde" (2 Petru 3:10).
Unii evoluţionişti încearcă să se sustragă acestei capcane fatale, apelând la una din
următoarele două căi: fie susţin că Legile Termodinamicii nu sunt universale, că oamenii de ştiinţă ar
putea veni într-o zi cu rezultatul unui test care să contrazică aceste legi; fie sprijinindu-se pe
argumentul „sistemului deschis", afirmând că aceste legi nu sunt valabile pentru sistemele deschise în
care în sistem poate intra energie din exterior.
Primul argument, conform căruia cele două legi nu se aplică originii universului, este răsturnat
de faptul că ştiinţa se bazează pe observaţie. Cele două legi sunt considerate valide atunci când pot fi
aplicate tuturor sistemelor masă-energie şi proceselor observabile în timp şi spaţiu. Legile
termodinamicii aparţin domeniului ştiinţei. O teorie bazată pe ceva neobservat, imaginar şi care
contrazice milioane de observaţii experimentale logice, nu poate fi încadrată în categoria ştiinţei!

LEGILE TERMODINAMICII
• PRIMA LEGE ENERGIA NU ESTE NICI CREATĂ, NICI DISTRUSĂ.

• A DOUA LEGE TOATE SISTEMELE FIZICE, LASATE ÎN VOIA LOR,

SE DEPLASEAZĂ DE LA ORDINE SPRE HAOS.

• A TREIA LEGE ORDINEA ESTE MAXIMĂ LA TEMPERATURA ZERO

ABSOLUT (-273 °C). ADĂUGAREA DE ENERGIE BRUTĂ ARE DREPT
CONSECINŢĂ DIMINUAREA ORDINII.

Figura 3: Termodinamica

Argumentul relativ la sistemele deschise este combătut de cea de-a Treia Lege a
Termodinamicii care afirmă că ordinea este maximă la zero absolut (-273 °C) deoarece la
temperatura respectivă entropia este zero. Consecinţa aceste legi este că adăugarea de energie termică
brută la un sistem deschis nu va face decât să crească dezordinea acestuia. Rezultatul imediat constă
într-o scădere a informaţiei funcţionale disponibile în ordinea acelui sistem. Fără prezenţa unui
program coordonator şi a unui mecanism de conversie (cum este clorofila din plante), energia brută,
indiferent de sursa din care provine, nu va face decât să ducă la creşterea dezordinii, metaforic
vorbind, asemenea unui taur care ar intra într-un magazin de porţelanuri! (Pentru explicarea detaliată a
sistemelor deschise vezi referinţa 3.) 3
Asumpţia că o explozie ar putea produce ordine contrazice clar legile ştiinţei. Următoarea
presupunere potrivit căreia această explozie a rezultat într-o expansiune radială uniformă de energie şi
materie contrazice o altă lege ştiinţifică — Principiul conservării impulsului mecanic angular.
Acest principiu afirmă că mişcarea radială uniformă nu poate da niciodată naştere unei mişcări
curbilinii. De aceea supoziţia că un gaz ce se dilată liniar s-a convertit în galaxii şi sisteme planetare
care se deplasează pe orbite, nu este posibilă potrivit unei alte legi ştiinţifice.
Să luăm în considerare şi renumita Lege a cauzei şi efectului. Ea afirmă că pentru orice efect
trebuie să existe o cauză superioară acestuia din orice punct de vedere, arătând că universul nu poate
să se fi creat singur, aşa cum presupune teoria Big Bang-ului. Universul (efectul) a avut nevoie de o
cauză din afara lui şi superioară acestuia. Singura „cauză", care este în afara spaţiului şi timpului şi
este superioară la tot ce există, este Creatorul, Cel care a putut spune “înainte ca să se nască Avraam,
sunt Eu" (Ioan 8:58) şi să arunce provocarea: „Unde erai tu când am întemeiat pământul?" (Iov 38:4).
Din cele prezentate mai sus, reiese clar că Big Bang-ul este o încercare a unei false ştiinţe de a
oferi o alternativă la Creaţie. Dar, copleşiţi de minunea acestui vast univers, nu putem să facem altceva
decât să îi aducem laude Marelui Creator: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte
lucrarea mânilor Lui" (Ps. 19:1).
NOTE
1.Morris H. M. şi Parker G. E., What is Creation Science? (Ed. revizuită) Master Books, El
Cajon, California, SUA, 1987, p. 190-205.
2.Rifkin J.,Entropy:A NewWorfdView, Vikinq Press NewYork SUA 1980 p.55.
3. Morris (Ref. 1), p.205-220.

Capitolul 6
Este viaţa un miracol sau o întâmplare?
„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi
omul s-a făcut astfel un suflet viu" (Gen. 2:7).

Să ne întoarcem acum chiar la origini — cum a început totul? Potrivit evoluţiei, cu câteva
bilioane de ani în urmă, undeva pe pământ, nişte substanţe anorganice moarte au decis, prin propria lor
voinţă şi în afara oricăror influenţe exterioare, cu excepţia contribuţiei fenomenelor naturale existente,
să se unească şi să formeze prima celulă vie.
Primul punct din această teorie este supoziţia că viaţa ar putea proveni din materie moartă.
Aceasta era convingerea generală pe vremea lui Darwin. Oamenii credeau în generarea spontană.
Credeau că larvele sunt produse de carnea moartă, iar gunoiul produce şoareci, muşte şi insecte. A
venit Louis Pasteur şi a dovedit că aceste convingeri sunt greşite, stabilind Legea biogenezei, care
afirmă că „viaţa poate proveni doar din viaţă". Chiar şi după ce dovezile experimentale au demonstrat
că generarea spontană este o teorie neştiinţifică, 1 cercetătorii au continuat să se agaţe de ideea generării
spontane a organismelor microscopice. Pentru a demonstra fragilitatea logică a acestei idei, Pasteur a
fiert nişte supă, omorând toţi microbii din ea. Utilizând o aparatură specială din sticlă, a permis aerului
să circule pe deasupra supei, suprimând orice posibilitate ca microbii din aer să ajungă în ea.
Experimentul lui Pasteur a demonstrat că microbii au apărut în supă doar dacă au avut şansa să ajungă
în ea o dată cu aerul. Nu mai este cazul să spunem că Pasteur a fost un adversar puternic al teoriei lui
Darwin. Iată, deci, că Evoluţia contrazice o altă lege ştiinţifică faimoasă — Legea biogenezei a lui
Pasteur; şi face asta asumând provenienţa primei celule vii din materie moartă. În cazul Creaţiei, nu
există nici o problemă, deoarece un Dumnezeu viu a dat viaţă tuturor lucrurilor vii. Încă o dată,
evoluţioniştii susţin că această lege este o extrapolare a rezultatelor experimentale obţinute de Pasteur
şi că, deci, ea nu trebuie considerată valabilă în orice condiţii. Dar, întregul domeniu al microbiologiei
se bazează pe faptul că, până şi în cazul microbilor, viaţa provine doar din viaţă. Legea este o lege
universală. Nici nu ne putem imagina ce haos s-ar produce în medicină dacă această lege ar înceta
brusc să mai fie universală şi microbii ar proveni din materie neînsufleţită!
Pe vremea lui Darwin, se credea că celula simplă este realmente simplă. Astăzi, ştiinţa
modernă ne spune că celula simplă conţine mii de tipuri diferite de proteine şi alte substanţe, cu
bilioane din fiecare tip împreună cu tot felul de molecule complexe, precum ADN, ARN sau altele,
structurate într-un sistem incredibil de complicat — şi toate acestea într-o singură celulă „simplă"!
Cu cât oamenii de ştiinţă cercetează mai mult moleculele de ADN şi genele, cu atât sunt mai
fascinaţi de complexitatea vieţii. Pentru subiectul nostru de faţă, voi încerca o simplificare a situaţiei
cu scopul de a-i oferi cititorului o idee privitoare la implicaţiile complexităţii acestui subiect asupra
teoriei evoluţiei. El este abordat în detaliu de creştinii care s-au specializat în acest domeniu fascinant.
Ca studiu suplimentar, recomand lucrarea What is Creation Science? [Ce este ştiinţa creaţiei?] 2.
Cele două părţi fundamentale ale oricărui sistem viu sunt ADN-ul şi proteina. Toate
caracteristicile umane sunt “cifrate" într-un lanţ de aproximativ 2 metri de ADN înfăşurat, în
momentul începerii vieţii, într-o bobină de mărimea unui punct de pe această pagină!
ADN-ul este construit asemenea unui şir de perle, ale cărui legături acţionează asemenea
literelor alfabetului, pentru a traduce instrucţiunile ereditare. Proteinele sunt lanţuri de aminoacizi.
Fiecare asemenea lanţ adunat într-o bobină de o formă specială are o funcţie specifică precum
contracţia muşchiului, digestia etc. De exemplu, lanţurile a câteva sute de baze ADN îi dictează celulei
cum să producă o proteină denumită hemoglobină, iar acea proteină funcţionează ca purtătoare a
oxigenului în celulele roşii din sânge.
Începutul relaţiei dintre ADN şi proteină constituie pentru evoluţionişti o problemă majoră.
Fără nici o intervenţie din afară, tendinţa naturală a reacţiilor dintre acid şi baze este aceea de a
amesteca de-a valma ADN-ul şi unităţile de proteine în tot felul de combinaţii mortale. De aceea, chiar
şi în condiţii sofisticate de laborator, minuţios controlate, renumitele experimente făcute de Miller,
Fox şi alţii, de a produce viaţă în laborator nu au reuşit niciodată. 3 Lăsate în voia timpului, întâmplării
şi a caracteristicilor lor chimice inerente, bazele şi aminoacizii ADN-ului şi ai proteinelor ar reacţiona
în moduri ce ar distruge orice speranţă de producere a vieţii,
Pentru a genera o celulă vie, oamenii de ştiinţă au nevoie de Creaţie! Doar Creaţia a putut
organiza materia în prima celulă vie. O dată ce părţile componente sunt puse la locul lor, nu mai
plutesc incertitudini şi mistere privind modul în care celulele produc proteine. Tocmai ceea ce ştim şi
putem explica despre ADN şi proteină şi despre legile chimiei, ne demonstrează că viaţa este rezultatul
creaţiei.
Dr. Michael Denton, o autoritate în domeniul biologiei moleculare care nu este (încă)
creaţionist, în cartea sa, Evolution: A Theoryin Crisis [Evoluţia: O teorie în criză], vorbeşte despre
evoluţia chimică a vieţii ca despre „pur şi simplu un afront adus raţiunii". El spune în continuare:

Singura descoperire cu adevărat semnificativă provenită din compararea modului în care sunt
aranjaţi aminoacizii proteinelor este aceea că e imposibil să-i aranjezi în vreun fel de serii
evolutive.4

Într-un articol intitulat„Un fizician analizează evoluţia", publicat de Physics Bulletin din mai
1980, fizicianul britanic H. S. Lipson se întreabă:

Aşadar, dacă materia vie nu s-a născut ca urmare a interacţiunii atomilor, forţelor naturale şi a
radiaţiei, cum a apărut ea?5

După ce combate un fel de evoluţie directă, el încheie astfel:

Cred însă că trebuie să mergem mai departe şi să recunoaştem că singura explicaţie

acceptabilă o reprezintă creaţia:... Ştiu că aşa ceva este anatema pentru fizicieni, cum este şi
pentru mine, de fapt... dar nu trebuie să respingem o teorie care nu ne place, dacă dovezile
experimentale o susţin.

Iată, deci, că din multitudinea dovezilor furnizate de ştiinţele moderne ale biologiei
moleculare, geneticii şi fizicii, se desprinde concluzia că viaţa este un miracol realizat de către Creator.
Vorbind din punct de vedere matematic, probabilitatea apariţiei întâmplătoare a unei asemenea
celule simple (presupunând că ar fi posibilă apariţia ei din materie moartă) a fost calculată de mai
mulţi matematicieni. Unul dintre cei mai optimişti oameni de ştiinţă în această privinţă, M. Golay, a
calculat probabilitatea aranjării accidentale a particulelor în sisteme care să se reproducă. A calculat
această cifră pe baza presupunerii că ea s-ar produce la serii de câte 1500 de evenimente succesive,
fiecare cu generoasa probabilitate mare de 1/2. Probabilitatea ar fi fost mult mai mică dacă ea s-ar fi
produs în evenimente cu o singură şansă. Rezultatul a fost de 1 la 10 450, cu alte cuvinte un rezultat la
10 ridicat la puterea 450 de încercări.
Pentru a înţelege acest număr, să luăm în considerare numărul total de evenimente posibile în
timp şi spaţiu. În cazul argumentului nostru, să luăm scara evoluţionistă a timpului de 3 trilioane de
ani (1020 secunde) şi spaţiul total disponibil având raza de 5 bilioane ani-lumină, echivalând cu 10 130
electroni. (Un an-lumină este distanţa pe care o parcurge lumina într-un an cu viteza de 299,800 km/s.)
Dacă fiecare particulă poate lua parte la 100 de bilioane de bilioane (10 20) de evenimente per secundă,
atunci cel mai mare număr posibil de evenimente care ar fi putut avea loc în întregul spaţiu şi timp ar
fi de: 1013Q x 1020 x 1020 = 10170 evenimente. Când probabilitatea producerii unui eveniment (în acest
caz 1 la 10450) este mai mică decât unu la numărul de evenimente care ar putea avea loc vreodată
(10170), atunci probabilitatea producerii respectivului eveniment este considerată de către
matematicieni a fi zero.
 LEGEA
PROBABI BI OGENEZEI Via?a poate proveni DOAR din via??
LI TATEA
...pentru o combina?ie corect? de molecule care s? formeze o celul? simpl? este de 1:10450

ns la concluzia c? a crede c? via?a poate ap?rea la ?nt?mplare este la fel de stupid ca...

crede c? un tornado ce m?tur? un depozit de gunoaie ar putea asambla un Boeing 747 din materialele existente acolo".

buie s? existe un DUMNEZEU"

Figura 4: Viaţa este un miracol

Renumitul profesor universitar de astronomie de la Universitatea Cambridge, Sir Fred Hoyle,

a calculat posibilitatea apariţiei vieţii din întâmplare. Rezultatul obţinut a făcut vâlvă, apărând sub
titlul „Trebuie să existe un Dumnezeu" în ziarul London Daily Express din 14 august 1981. Era vorba
de concluzia la care el ajunsese după o analiză matematică detaliată a convingerii că viaţa poate
rezulta din timp, întâmplare şi proprietăţile materiei. Această convingere, potrivit lui Sir Fred Hoyle,
este comparabilă cu convingerea că „un tornado ce mătură un depozit de gunoaie ar putea asambla un
Boeing 747 din materialele existente acolo".6
Citim în ziare şi auzim reportaje în care se susţine că oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze
viaţă în laborator. Să nu credeţi asemenea reportaje, ci să le analizaţi cu atenţie, urmărind procesele
invocate; veţi descoperi astfel că oamenii de ştiinţă nici măcar nu s-au apropiat de taina creării vieţii,
nici chiar a celei mai simple dintre celule. În unele cazuri, ei au folosit substanţe chimice şi s-au servit
de o sursă sofisticată de energie, care nu ar fi putut exista în lumea noastră la început. Chiar şi cu
asemenea sisteme nerealiste, s-a obţinut doar sintetizarea anumitor substanţe chimice, ceea ce
reprezintă un rezultat logic, dar nici vorbă să fie ceva apropiat unei celule şi, în mod cert, nu ceva care
să semene cu viaţa.
Toate echipele de doctori în ştiinţe şi oameni de ştiinţă cu specializări înalte; toate fondurile
investite în cercetare; tot echipamentul, computerele, maşinăria modernă şi laboratoarele extrem de
performante ale lumii şi toţi oamenii de ştiinţă la un loc, nu reuşesc să creeze o celulă simplă din
materie moartă. Cu toate acestea, evoluţioniştii doresc ca noi să credem că ea a apărut pur şi simplu, cu
bilioane de ani în urmă, trăind utopia că, dacă ne întoarcem în trecutul întunecat, nimeni nu va îndrăzni
să pună sub semnul întrebării afirmaţiile lor. Dar realitatea este la fel de clară ca lumina zilei.
Aşadar, oricum am privi lucrurile, din orice punct de vedere, fie el ştiinţific, matematic ori
logic, concluzia care se impune cu necesitate este că prima celulă nu a putut apărea la întâmplare.
Credinţa nu ajunge pentru a crede într-un asemenea accident, pe care evoluţioniştii îl denumesc ştiinţă.
NOTE
1. Lamont A., 21 Great Sdentists Who Believed The Bible, Creation Science Foundation,
Brisbane, 1995, p. 148.
2. Morris H. M. şi Parker G. E., What is Creation Science? (ed. revizuită), Master Books, El
Cajon, California, SUA, 1987.
3. lbid.,p. 39.
4. Denton M., Evolution: A Theory in Crisis, Adler şi Adler, Bethesda Maryland, 1985, p. 289.
5. Lipson H. S., „Unfiziciananalizeazăevoluţia", PhysicsBulletin, mai 1980, p. 138.
6. Sir F. Hoyle, crtat în „Trebuie să existe un Dumnezeu", Daily Express, 14 august 1981.
 Capitolul 7
Mutaţiile — făcătoare de minuni?
„Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi
cele nevăzute" (Col. 1:16).

Să facem acum un pas mai departe. Cum a devenit celula simplă o fiinţă umană complicată?
Potrivit evoluţiei, acest lucru s-a întâmplat printr-o serie de micro-mutaţii. Mutaţiile sunt modificări
bruşte în structura genetică, produse de factori externi, precum radiaţia, ce penetrează celula germene.
Când aceste mutaţii sunt benefice, se presupune că ele sunt păstrate şi transmise generaţiilor următoare
şi că ele reprezintă, deci, cauza apariţiei unei rase noi, superioare.
Trebuie făcută distincţia între mutaţii şi „selecţia naturală", cele două expresii fiind folosite
interschimbabil pentru a-i induce pe oameni în eroare. Renumitul exemplu al fluturelui de noapte este
adeseori citat drept dovadă în favoarea evoluţiei, când, de fapt, el este doar o mărturie a selecţiei
naturale! În anii '50 din secolul trecut, varianta de culoare deschisă a fluturelui de noapte constituia
90% din populaţia de fluturi nocturni din Anglia. Ei erau bine camuflaţi de fondul pal al culorii
copacilor, pe când cei închişi la culoare erau uşor de observat, fiind depistaţi de păsările care se
hrăneau cu ei. A urmat apoi poluarea produsă de revoluţia industrială care a dus la dispariţia lichenilor
de pe copaci, dezvăluind culoarea întunecată a scoarţei. Ca urmare, fluturii închişi la culoare au ajuns
să fie mai bine camuflaţi decât cei deschişi la culoare. În felul acesta, cei închişi la culoare au avut
şanse mai mari de supravieţuire, ceea ce i-a făcut să devină 98% din totalul fluturilor existenţi în anii
'50 din secolul nostru. Fluturii înşişi nu s-au schimbat niciodată. Ei au fost dintotdeauna de culoare
închisă şi deschisă. Deşi manualele citează exemplul lor drept un caz de „evoluţie ce are loc în zilele
noastre", în mod cert nu e vorba de aşa ceva!
Pot fi date câteva exemple privitoare la uimitoarea capacitate de adaptare la mediu a
organismelor. Când adaptarea implică un set întreg de trăsături cu efect cumulativ, fără ca vreuna din
schimbările ei luate separat să aibă valoare de supravieţuire până în momentul funcţionării simultane a
întregului ansamblu, atunci evoluţioniştii se confruntă cu o problemă serioasă. Renumite exemple în
acest sens sunt ciocănitoarea şi gândacul bombardier. 1
Ciocănitoarea loveşte necontenit cu ciocul în copaci. Pentru a face acest lucru şi a supravieţui,
ea trebuie să aibă o ţeastă groasă, cu ţesături, muşchi şi alte componente care să absoarbă şocurile. Are
nevoie, de asemenea, de o limbă foarte lungă, pentru a ajunge sub scoarţa copacului! Toate aceste
trăsături trebuiesc dezvoltate complet şi simultan pentru ca ciocănitoarea să supravieţuiască.
Gândacul bombardier are un mecanism chimic de apărare de tip eruptiv. Când vine un atacator
ca să mănânce gândacul, acesta se întoarce şi îl împroaşcă pe agresor cu gaze toxice fierbinţi, având
temperatura de 100°C, ceea ce îi permite gândacului să scape! Pentru a declanşa atacul cu succes,
gândacul trebuie să amestece cantităţile potrivite din două substanţe chimice: perhidrol (apă oxigenată)
şi hidrochinonă, folosind două enzime şi opritoare de enzime, rezervoare de presiune şi o serie întreagă
de nervi şi muşchi pentru direcţionare şi control. Imaginaţi-vă pentru o clipă că evoluţia ar fi reală.
Atacatorul se apropie şi gândacul amestecă greşit cantităţile: bum! Se face praf singur! Aşteptăm alte
câteva milioane de ani pentru ca următorul gândac să evolueze... ş.a.m.d.! Când este vorba de adaptări
care necesită mai multe trăsături ce depind unele de altele, timpul şi întâmplarea, selecţia naturală sau
supravieţuirea celui mai adaptat nu au nici o şansă. Singura explicaţie logică este design-ul şi creaţia.
Darwin a analizat multe trăsături ale animalelor şi le-a atribuit: supravieţuirii celui mai
adaptat. El a presupus că trăsăturile noi, de exemplu gâtul lung la girafă, sunt obţinute în contextul
condiţiilor mediului şi credea că ele pot fi moştenite. S-a emis ipoteza că girafele au ajuns să aibă gâtul
lung, deoarece strămoşii lor s-au întins pentru a ajunge la frunzele din copacii înalţi, după care au
transmis mai multe „pangene"2 ale gâtului urmaşilor lor. Între timp, s-a demonstrat că această idee a
progresului prin efort, care a contribuit la popularitatea iniţială a evoluţiei, este greşită şi a fost
abandonată! Astăzi, oamenii de ştiinţă ştiu despre ereditate ceea ce Darwin nu ştia — că trăsăturile
achiziţionate prin „efort" nu pot fi transmise urmaşilor.
Pe măsură ce oamenii de ştiinţă au descoperit erori în presupoziţiile lui Darwin, ei au încercat
să dezvolte darwinismul într-o formă nouă, neodarwinismul. Au înlocuit conceptul utilizării şi al
scoaterii din uz cu cel al schimbărilor întâmplătoare în gene, denumite mutaţii.
Ce are ştiinţa de spus în privinţa mutaţiilor? Toate mutaţiile naturale observate sunt, în ultimă
instanţă, fie nocive, fie mortale, fără nici o excepţie. Cu toate acestea, evoluţioniştii susţin (fără nici o
bază reală) că o mutaţie din 10.000 ar putea să nu fie dăunătoare şi îşi bazează teoria pe această
presupunere.
S-au încercat mii de mutaţii la drosofilă (musculiţa de oţet). Rezultatele? Unele au orbit, altele
s-au ales fără picioare în urma experimentului, altele cu aripi mai scurte; în final, întotdeauna
inferioare şi mai puţin adaptate pentru supravieţuire. În plus, au rămas tot drosofile.
Încă o dată, probabilitatea matematică cuantifică problema pe care o au evoluţioniştii atunci
când presupun că mutaţiile constituie mecanismul evoluţiei. Mutaţiile sunt rare, ele au loc probabil o
dată la fiecare zece milioane de duplicări ale moleculei de ADN (1 la 10 7). Problema apare atunci când
este necesară o serie de mutaţii înrudite; şansele de a obţine numai două mutaţii înrudite sunt de 10 7 x
107 = 1014, adică una la o sută de trilioane. Numai 4 mutaţii înrudite au o şansă de 1 la 10 28, iar
pământul nu este suficient de mare pentru a cuprinde în spaţiul său destule organisme care să facă
probabile aceste mutaţii! Surprinzător, tocmai Huxley, renumitul evoluţionist, a calculat probabilitatea
evoluţiei unui cal ca fiind 1 la 103.000.000. Aşa cum am văzut în capitolul anterior, numărul total de
evenimente Posibile este doar 10170! Nu este de mirare că Denton scrie:

Dacă programele complexe de computer nu pot fi schimbate de mecanisme aleatorii, atunci cu

siguranţă acelaşi lucru trebuie să fie valabil şi în cazul programelor genetice (sic) ale
organismelor vii. Faptul că sistemele care sunt din orice punct de vedere analoage
organismelor vii nu pot evolua prin pure încercări şi erori (adică prin mutaţii şi selecţii) şi că
distribuţia lor funcţională se conformează invariabil unui discontinuu improbabil constituie,
după părerea mea, în mod practic, o combatere formală a întregii paradigme darwiniene a
naturii. Prin ce capacitate stranie sfidează organismele vii legile întâmplării care, după câte
ştim, sunt respectate de toate celelalte sisteme complexe analoage lor? 3

O altă problemă majoră a mutaţiilor o reprezintă faptul că ele sfidează însăşi direcţia proprie
evoluţiei. Ele nu pot fi niciodată folosite pentru a explica structura ordinii genetice, aşa cum susţin
evoluţioniştii. Mutaţiile reprezintă erori în informaţie şi ele nu au niciodată ca rezultat o îmbunătăţire
generală a situaţiei iniţiale. Mutaţiile sunt pretexte la care recurg creaţioniştii pentru a explica
prăbuşirea ordinii genetice generate de păcatul omului.
Singurul exemplu de mutaţie benefică citat de evoluţionişti este anemia celulei-seceră, o boală
a celulei roşii din sânge. Dar ea este catalogată drept benefică numai fiindcă purtătorul acestei celule
devine imun la malarie. Lucrul acesta se datorează faptului că durata de viaţă a celulei defectuoase este
mai mică decât perioada de incubaţie a malariei. Imunitatea nu se datorează, aşadar, vreunei
îmbunătăţiri a celulei din sânge.4 Astfel că numai în regiunile din lume în care malaria reprezintă o
cauză obişnuită a morţii, purtătorii anemiei celulei-seceră au vreun avantaj. Dar în cazurile în care
gena defectuoasă este moştenită de la ambii părinţi, persoana în cauză moare, de regulă, înainte de a
ajunge la maturitate. De fapt, anemia celulei-seceră este o mutaţie malignă!
De aceea, toate dovezile existente arată că mutaţiile nu pot fi justificate ca mijloace ale
evoluţiei. Mutaţiile ne îndreaptă în direcţia creaţiei. Ele sunt modificări ce au loc în gene care există
deja, şi singurul rezultat al mutaţiei reprezintă o formă variată a unei gene deja existente: o variaţie în
cadrul genului (de acelaşi fel cu ea!). În secţiunea următoare, vom discuta mediul de viaţă perfect pe
care l-a creat Dumnezeu pentru om, înainte de a intra păcatul în lume. La acest stadiu este suficient să
arătăm că Adam şi Eva au fost creaţi desăvârşiţi. Biblia ne spune că după ce Dumnezeu l-a creat pe om
în ziua a şasea, a declarat că toate sunt „foarte bune" (Gen. 1:31). Adam şi Eva nu aveau gene rele,
dar, după ce ei au păcătuit, întregul pământ a căzut sub blestemul lui Dumnezeu. Boala, durerea,
suferinţa şi moartea au intrat în lume. Unul dintre efectele blestemului l-au constituit genele rele
provocate de mutaţii. Numărul lor a crescut o dată cu trecerea timpului, arătând faptul că sfârşitul
tuturor lucrurilor este aproape. Astăzi, geneticienii estimează că aproximativ 2000 de boli genetice
sunt provocate de mutaţii. Mulţi dintre cei care şi-au consacrat mai mulţi ani din activitatea lor
cercetării pot mărturisi că toate aceste mutaţii sunt dăunătoare. 5
EVOLU?I E PE BAZA MUTA?I I LOR BENEFI CE

Figura 5: Cum rămâne cu mutaţiile?

Când eram copii, ni s-a povestit basmul unei broaşte care s-a transformat într-un prinţ. Astăzi,
evoluţioniştii ar vrea ca noi să credem că, dacă are la dispoziţie 300 de milioane de ani, o broască se
transformă într-adevăr într-un prinţ. Dintr-o dată, basmul devine ştiinţă. Necazul e că, înconjuraţi de
atâta ficţiune cu aură de ştiinţă (science-fiction), oamenii nu mai pot distinge între realitate şi ficţiune,
iar evoluţioniştii profită de această situaţie. Vedem, deci, că mutaţiile, mecanismul propus al evoluţiei,
este, de fapt, doar o nouă dovadă împotriva a chiar propriului său sistem.

NOTE
1. Gish D., The Amazing Story of Creation, Institute for Creation Research, CA, USA, 1990,
p. 96-102.
2. Ridley M., A Darwin Selection, Fontana Press, Londra, UK, 1994, p. 138.
3. Denton M., Evolution: A Theory in Crisis, Adler and Adler, Bethesda, Maryland, 1985, p.
315.
4. Rosevear D., Creation Science, New Wine Press, UK, 1991, p. 64.
5. Gish(Ref. 1), p. 42.

Capitolul 8
Fosilele vorbesc!
„Vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti. Cine nu vede în toate
acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?" (Iov 12:8-9).
Ori de câte ori studiez mărturia fosilelor, singura aşa-zisă dovadă materială în favoarea
evoluţiei, îmi vin în minte cuvintele Domnului nostru Isus Cristos spuse fariseilor, când aceştia l-au
cerut să-i mustre pe ucenici fiindcă se bucurau şi îl lăudau pe Dumnezeu: „... dacă vor tăcea ei, pietrele
vor striga" (Luca 19:40).
Astăzi, când le este prezentată multor creştini mărturia fosilelor de către aşa-zişi oameni de
ştiinţă, aceştia îşi simt credinţa ameninţată de dovezile respective, întrucât ei presupun că ele ar pleda
în favoarea evoluţiei. În consecinţă, “îşi pierd liniştea", nu se mai bucură şi nu-L mai laudă pe Isus
Cristos, Mântuitorul şi Creatorul lor. Prietenii mei creştini care v-aţi pierdut liniştea, daţi-mi voie să vă
asigur că pietrele, într-adevăr fosilele din pietre strigă cu voce tare şi răspicată: Creaţie!
Ce sunt fosilele? Atunci când un organism este prins şi dus de o apă curgătoare, el este
îngropat undeva pe traseu în sedimente. Sedimentele se întăresc şi devin roci, iar organismele
respective sau urmele lor devin parte a rocii. Acestea sunt denumite fosile şi ele pot fi găsite
pretutindeni în lume.
În primul rând, orice om care examinează acest subiect cu o minte deschisă, ajunge inevitabil
la concluzia că fosilele sunt dovada unei morţi bruşte şi a unei îngropări rapide, şi nu a unei morţi şi
descompuneri treptate. Ele sunt mărturia existenţei unei catastrofe, Şi nu a uniformităţii. Cimitirele de
fosile din întreaga lume sunt dovada „vie" a relatării biblice despre potopul universal din zilele lui
Noe, aşa cum îl găsim descris în cartea Genesei.
Dacă fosilele ar consolida teoria evoluţiei, ne-am aştepta, mai întâi, să găsim în straturile cele
mai vechi de stâncă cele mai primitive forme de viaţă, iar apoi, treptat, pe măsură ce urcăm prin
diferitele straturi, să găsim forme de viaţă din ce în ce mai complexe.
Găsim aşa ceva? Câtuşi de puţin! Nu există absolut nici o fosilă incontestabilă sub straturile
cambriene. Apoi, brusc, fosilele a bilioane de animale complexe, precum trilobiţi, meduze şi viermi, în
straturile cambriene. Chiar dacă acceptăm microfosilele dintr-o singură celulă, tot rămâne un hiat fără
nici o fosilă, care, potrivit evoluţiei, a necesitat 1,5 bilioane de ani. Deci, din acest punct de vedere,
mărturia fosilelor nu favorizează teoria evoluţionistă.
Potrivit creaţiei, tot ce este viu a fost creat simultan, aşa că fosilele lor apar laolaltă, după cum
se poate vedea. Apa curgătoare grupează de regulă obiectele de greutate similară şi le îngroapă
laolaltă, de aceea fosilele sunt sortate după mărime.
Dacă mărturia fosilelor ar fi în favoarea evoluţiei, ne-am mai aştepta ca formele de viaţă în
esenţă noi să nu apară brusc, ci să posede câteva din caracteristicile grupurilor lor ancestrale. Astfel,
dacă peştele a dat naştere amfibiilor cu peste 50 de milioane de ani în urmă, cum susţine evoluţia, ar
trebui să existe milioane de fosile prezentând forme tranzitorii, adică fosile care să aibă parţial
aripioare de peşte şi parţial picioare, sau să fie jumătate peşte şi jumătate amfibii. Dacă reptilele au dat
naştere păsărilor cu mai multe milioane de ani în urmă, atunci ar trebui să descoperim fosile care să
aibă în parte membre anterioare şi în parte aripi, sau să fie jumătate reptile şi jumătate păsări.
Dar în întregul palmares de fosile ce conţine milioane de exemplare nu poate fi găsită nici
măcar o singură formă tranzitorie. Evoluţioniştii nu pot acuza dimensiunile registrului de fosile, cum
insinuase Darwin, pentru a explica absenţa acestor forme. Potrivit lui Newell, un evoluţionist: „O dată
cu creşterea colecţiei de fosile, multe discontinuităţi tind să devină din ce în ce mai accentuate". 1
Simpson, unul dintre cei mai de seamă evoluţionişti din lume, a scris: „Absenţa regulată a formelor
tranzitorii nu se limitează la mamifere, ci reprezintă un fenomen aproape universal. Se poate susţine că
asemenea forme tranzitorii nu se întâlnesc, deoarece ele nu au existat". 2
Evoluţioniştii citează un animal, care acum nu mai există, denumit Archaeopteryx drept
exemplu de formă tranzitorie între reptile şi păsări. De fapt, Archaeopteryx a fost o pasăre: avea
picioare foarte lungi, aripile unei păsări, pene identice cu cele ale zburătoarelor din zilele noastre,
ţeastă de pasăre şi „iadeş". În plus, zbura !. Faptul că avea gheare pe aripi nu o face să reprezinte o
formă tranzitorie. Există cel puţin trei specii de păsări din zilele noastre care au gheare pe aripile lor:
Hoatzin-ul din America de Sud, Touraco-ul din Africa şi Ostrich-ul — şi nici una dintre ele nu sunt
forme intermediare!!
De asemenea, faptul că pasărea Archaeopteryx avea dinţi nu o face formă intermediară. Unele
păsări din vechime aveau dinţi, altele nu. Unii peşti au dinţi şi unele amfibii şi reptile au de asemenea
dinţi, după cum există peşti şi amfibii şi reptile fără dinţi.
Recent, fosilele unei păsări descoperite în Texas au fost datate de evoluţionişti cu 75 de
milioane de ani înaintea Archaeopteryx-uiui. Cu toate acestea, evoluţioniştii ţin cu dinţii de
Archaeopteryx într-o încercare disperată de a salva teoria evoluţiei.
Iată ce scrie Denton drept concluzie la subiectul formelor de tranziţie:

De aceea, într-un sens foarte real, pledoaria în favoarea doctrinei continuităţii (adică a
evoluţionismului) a necesitat întotdeauna desprinderea de empirismul pur (adică de logică şi
observaţie) şi, contrar părerii majorităţii biologilor evoluţionişti de astăzi, anti-evoluţioniştii
(adică creaţioniştii) şi nu evoluţioniştii au fost întotdeauna acei membri ai comunităţii
ştiinţifice care s-au ţinut cu stricteţe de datele obiective şi au fost adepţii unei abordări
empirice mai stricte... Darwin, evoluţionistul, a fost cel care s-a desprins de elementele
obiective.3

Oare este chiar atât de ingrată mărturia fosilelor cu evoluţia? Nu cumva până şi fosilele strigă
cu voce tare: Creaţie?!
Există multe aspecte ale mărturiei fosilelor care nu pot fi explicate de către evoluţie. Iată,
foarte pe scurt, câteva dintre acestea:
1. Fosilele polistrat: Sunt fosile aşezate în poziţie verticală, în loc să se afle în obişnuita
poziţie orizontală, şi ele se găsesc pe o întindere mai mare decât cea a unui singur strat de şase metri
grosime. Asemenea exemple remarcabile sunt fosilele unor copaci de 24 de metri înălţime în poziţie
verticală sau uneori cu capul în jos şi întinzându-se de-a lungul a 4, 5 straturi. 4 Potrivit evoluţiei, au
fost necesare milioane de ani pentru ca fiecare strat în parte să se formeze prin depozitarea
sendimetelor; evoluţioniştii nu au găsit nici o posibilitate de a explica cum se face că asemenea copaci
fosilizaţi au rămas în poziţie verticală în timpul depozitării straturilor respective.
2. Urme fosilizate de om şi dinozaur: Asemenea urme se găsesc împreună în bazinul râului
Paluxy din Texas.5 Conform evoluţiei, se presupune că dinozaurii au dispărut cu 70 de milioane de ani
înaintea apariţiei pe scenă a omului. Dar iată o dovadă care atestă limpede că aceştia au cutreierat
lumea împreună, ştergând cei 70 de milioane de ani de evoluţie. Evoluţioniştii au încercat să
discrediteze această descoperire, datorită importanţei ei, susţinând că ea a fost falsificată. Însă mulţi
oameni de ştiinţă care au cercetat acest fenomen afirmă că asemenea acuzaţii sunt neîntemeiate. O
parte din aceste urme au fost testate şi analizate în laboratoare dotate cu tehnica cea mai avansată. Au
fost secţionate, şi liniile de presiune au fost identificate în mod clar în stratul inferior lor. 6 Dacă urmele
ar fi fost săpate de nişte falsificatori, cum se susţine, nu ar fi existat linii de presiune care să intre
adânc în strat.
3. Mamuţi îngheţaţi în Siberia: Descoperiţi cu mâncarea încă în stomacul lor, ei prezintă
semnele unei morţi bruşte prin îngheţare. Potrivit evoluţiei, îngheţarea s-a produs extrem de lent, într-o
perioadă îndelungată de timp. De aceea, evoluţia nu poate explica în nici un fel această îngheţare
bruscă a mamuţilor. Unii evoluţionişti au mers până acolo încât să afirme că toţi aceşti mamuţi au
mâncat, după care au sărit într-un râu îngheţat! Pesemne că în Siberia, în acel an, s-au desfăşurat nişte
jocuri olimpice extrem de stranii!
4. Polen şi spori de plante terestre în straturile cambriene:
Conform evoluţiei, când au fost depozitate straturile cambriene, plantele terestre încă nu
apăruseră pe scenă şi, de aceea, nu poate fi explicată prezenţa polenului şi sporilor în rocile cambriene.
5. Coloana geologică: Descrisă de geologi drept o succesiune regulată de straturi de stâncă,
începând cu cele mai vechi jos şi cu cele mai tinere sus, coloana geologică n-a fost găsită niciunde
completă şi nu este niciodată aşa cum a fost prezisă. Porţiuni însemnate din rocile mai vechi pot fi
găsite deasupra celor mai tinere - de dimensiuni atât de mari şi aşezate atât de lin, încât prezenţa lor nu
poate fi explicată ca simplu defect geologic.
Acestea sunt doar câteva din aspectele mărturiei fosilelor care nu pot fi explicate de către
evoluţie. În ce fel se potrivesc ele însă cu creaţia?
Potrivit creaţiei, Dumnezeu a creat toate formele de bază ale lucrurilor vii. De aceea, nu ne
aşteptăm să găsim forme tranzitorii şi tocmai acest lucru îl arată mărturia fosilelor.
Relatarea Bibliei depune mărturie despre o inundaţie catastrofală sau un potop petrecut în
zilele lui Noe, pe care îl găsim descris în cartea Genesei. Astfel se explică din punct de vedere ştiinţific
formarea rapidă de straturi de sedimente, se explică prezenţa cimitirelor de fosile care presupun moarte
bruscă şi îngropare rapidă. Potopul demonstrează logic, de asemenea, existenţa polistraturilor, a
fosilelor în poziţie verticală, prin acţiunea valurilor din timpul fluxului, a vulcanilor şi presiunii
excesive a apei din primele 40 de zile ale potopului, toate acestea conform celor descrise în Biblie.
Explică, de asemenea, schimbarea bruscă a climei Şi îngheţarea animalelor din Siberia şi din alte zone
după ce bolta de aburi - ce asigura un efect de seră pe întregul pământ înainte de potop - s-a golit în
întregime de apă, revărsând-o pe pământ în timpul potopului. În consecinţă, climatul temperat
universal a încetat să mai existe, dând naştere climelor extreme. (Vezi secţiunea a III-a.)
Relatarea creaţiei oferă răspunsuri logice şi ştiinţifice la toate aceste probleme pe care evoluţia
nu le poate soluţiona. Vedem, deci, încă o dată, că mărturia fosilelor, singura aşa-zisă dovadă în
favoarea evoluţiei, nu-i pledează cauza, ci este mai degrabă în favoarea creaţiei.
În concluzie, suntem bombardaţi cu fosile prezentate ca dovezi incontestabile ale evoluţiei de
către învăţători, profesori, manuale, muzee, articole publicate în reviste de ştiinţă „respectabile" şi în
programele cu caracter educativ de la radio şi televiziune. E bine să ştim care este adevărul şi că
suportul ştiinţific în favoarea afirmaţiilor evoluţioniştilor este neglijabil. Aşa cum spunea un profesor
universitar odată: „E de necrezut câte lucruri de necrezut trebuie să creadă un necredincios pentru a
putea fi necredincios"!
Evoluţia este instrumentul folosit de Satan astăzi pentru a-i ţine pe oameni departe de
Dumnezeu. Ca şi credincioşi, trebuie să fim bine înarmaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu şi să fim în stare
să-l folosim nu doar pentru a ne apăra pe noi înşine de atacurile lui Satan, ci şi pentru a-l ataca pe
vrăjmaş şi a smulge din ghearele lui suflete preţioase. Să nu uităm că “în toate aceste lucruri noi
suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit" (Rom. 8:37).

NOTE
1. Newell N. E., Proc. Amer. Phil. Soc., aprilie 1959, p. 267.
2. Simpson G. G., Tempo and Mode in Evolution, Columbia Uniersity Press, New York, SUA,
1944, p. 107.
3. Denton Michael, Evolution: A Theory in Crisis, Adler and Adler, Bethesda Maryland, 1985,
p. 353-354.
4. Morris H. M., The Biblical Basis for Modern Science, Baker Book House, Michigan, SUA,
1993, p. 325.
5. BaughC. E. şi Wilson C. A., Dinosaur, Promise Publishing Co.; CA, SUA, 1987.
6. Ibid; fotografiile şi ilustraţiile de la mijlocul cărţii.

Capitolul 9
Este pământul bătrân sau tânăr şi obosit?
„Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a
întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit" (Isaia 45:18).
Întrebat la cât estimează vârsta pământului, orice credincios sau expert în Biblie din secolul
trecut ar fi sugerat, fără prea multe ezitări, o cifră sub 10.000 de ani. Aceeaşi întrebare, pusă astăzi, ar
primi de la majoritatea creştinilor un răspuns variind între mii şi bilioane de ani. Cauza acestei confuzii
se leagă, în principal, de teoria evoluţiei şi de încrederea diminuată în autoritatea Cuvântului lui
Dumnezeu.
În ce-i priveşte pe creştini, nu există nici un motiv de îngrijorare sau de panică. Biblia este
Cuvântul desăvârşit al lui Dumnezeu, iar evoluţioniştii nu au nici o bază pentru datele lor, exceptând
faptul că au o nevoie disperată de milioane de ani, pentru a-i da evoluţiei o şansă să fi avut loc!
Datele despre care auzim în fiecare zi sunt obţinute prin metode de datare radiometrică.
Asemenea metode prezintă lacune de natură ştiinţifică şi se bazează pe presupuneri care sunt
modificate pentru a se adapta gândirii evoluţioniste şi scalei de timp cerută de această teorie.
Biblia ne spune limpede că moartea nu a existat înaintea păcatului lui Adam. În consecinţă, nu
există nici o cale ce le permite creştinilor să facă vreun compromis şi să plaseze milioane de ani între
Genesa 1:1 şi 1:2. O asemenea idee a apărut ca o soluţie născută din panică şi oferită de creştinii care
credeau că teoria evoluţiei se bazează pe realităţi ştiinţifice. Cuvântul lui Dumnezeu afirmă însă că,
atunci când Dumnezeu a încheiat lucrarea creaţiei, a declarat că toate erau foarte bune. Moartea şi
degradarea au intervenit ulterior, după încheierea procesului creaţiei. De aceea credinciosul nu poate
accepta fosile datate înaintea lucrării creaţiei şi, deci, mai vechi de 10.000 de ani.
Nu putem să le citim copiilor noştri poveşti despre dinozauri, care se presupune că au trăit cu
şaptezeci de milioane de ani înaintea sosirii omului pe scenă, iar apoi să ne aşteptăm ca aceştia să
creadă Biblia, care ne învaţă că Dumnezeu l-a creat pe om şi pe dinozaur în aceeaşi zi. Trebuie să
tratăm acest subiect cu toată seriozitatea, deoarece vom fi răspunzători înaintea Domnului pentru
inducerea în eroare a tinerelor suflete preţioase, dacă încercăm să facem compromisuri cu evoluţia.
Compromisul devine şi mai dificil de realizat când descoperim în Genesa că Dumnezeu a creat
soarele şi stelele în ziua a patra, făcându-le mai tinere decât pământul. Evoluţia cere să fi existat mai
întâi soarele pentru a putea începe mişcarea de rotaţie a corpurilor cereşti. Dumnezeu este Cel care
decide ordinea creaţiei Sale: „... Eu să te întreb şi Tu să mă înveţi. Unde erai tu când am întemeiat
pământul? Spune, dacă ai pricepere" (Iov 38:3-4).
Acesta este punctul de vedere din perspectiva căruia vom analiza dovezile ştiinţifice în
favoarea unui pământ tânăr, pentru a le putea răspunde celor care ne pun întrebări în legătură cu
credinţa noastră, deoarece „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos"
(Rom'. 10:17).
Conform evoluţiei, pământul are o vârstă foarte mare. Cea mai recentă estimare a vârstei
pământului propune cifra de 4,5 bilioane ani. Metodele de datare cel mai larg folosite sunt cele
radiometrice. În cazul rocilor cu o vârstă mai mare sunt folosite sistemele uraniu-toriu-plumb şi
potasiu-argon. În cazul mostrelor mai tinere, cum sunt artefactele arheologice, este folosită metoda de
datare carbon-14.
Baza acestor metode o reprezintă caracterul radioactiv al unor elemente care, în timp, se
descompun în alte elemente: uraniul se descompune în toriu, iar toriul în plumb. Aşa că, luând o
mostră dintr-o anumită rocă, oamenii de ştiinţă măsoară cantitatea de plumb ce o conţine şi, cunoscând
viteza de descompunere a uraniului, calculează vârsta rocii respective.
Există câteva coordonate teoretice implicate în acest proces:

• în primul rând, se pretinde că viteza de descompunere a fost constantă în permanenţă, dar

cercetările moderne contrazic această presupunere. În majoritatea cazurilor, descompunerea are
loc cu o viteză mai mare la început după care, ulterior, încetineşte. Există mai mulţi factori care ar
fi putut schimba viteza de descompunere în ultimele câteva mii de ani. Un asemenea factor
important l-ar fi putut reprezenta o schimbare traumatică a mediului în trecut, de genul potopului
catastrofal din zilele lui Noe.
• în al doilea rând, se presupune că este cunoscută cantitatea iniţială din elementul părinte (primul
element din lanţ), dar ea rămâne incertă; în cea mai mare parte, ea este ghicită. Nu ştim ce procent
din roca originală era uraniu, de pildă, şi cât plumb era deja prezent.
• în al treilea rând, se presupune că sistemul studiat constituie un ansamblu izolat. Asta înseamnă că
plumbul din exemplul nostru a provenit doar din uraniu, fapt ce ar indica o vârstă foarte mare. Dr.
Melvin Cook, un laureat al premiului Nobel pentru cercetări în acest domeniu, a descoperit că
plumbul nu provine doar din uraniu, cum se presupunea, şi el a aplicat o reacţie cu neutroni de
corectare la metodele de datare. O rocă cambriană datată la 600 milioane de ani a oferit o cifră de
câteva mii de ani în urma aplicării acestei corecţii la metoda de datare. 1

Chiar şi plecând de la aceleaşi presupoziţii, metodele de datare radiometrică aplicate la aceeaşi

rocă au dat rezultate cu variaţii de câteva sute de milioane de ani între ele. Evoluţioniştii aleg, după
buna lor plăcere, cifrele care se potrivesc ideii lor preconcepute despre vârsta rocii în discuţie. Acest
lucru a fost evidenţiat de mai mulţi evoluţionişti, cum a fost W. Stansfield care a scris:
Este evident că se poate ca metodele radiometrice să nu fie atât de sigure pe cât se susţine
adesea că ar fi. Estimările vârstei unui anumit strat geologic obţinute prin folosirea a diferite metode
sunt frecvent atât de diferite... Nu există absolut nici măcar un singur ceas radiologic sigur pe termen
lung.2
Rezultatele unor cercetări recente efectuate de dr. S. Austen, la Grand Canyon Iava, au fost
prezentate în octombrie 1992 la o întrunire a Societăţii Geologice din America. Austen a arătat că
revărsările recente de lavă prezintă o variaţie sistematică a proporţiilor de izotopi care fusese ignorată
de metodele de datare radiometrică folosite până la acea dată. Asemenea variaţii, dacă sunt neglijate,
duc la rezultate de bilioane de ani, cum am văzut mai sus! 3 Metoda potasiu-argon este binecunoscută
pentru rezultatele ei inconsecvente. Ajunge să menţionăm că atunci când această metodă a fost aplicată
rocilor vulcanice, care se ştie din istorie că au vârsta de 200 de ani, a generat o gamă de rezultate
cuprinse între 22 milioane de ani şi 200 milioane de ani. Vedem, deci, că milioanele despre care
vorbesc evoluţioniştii şi pe care doresc ca oamenii să le ia în serios, pur şi simplu nu reflectă adevărul.
Renumita metodă de datare carbon-14 prezintă o supoziţie în plus faţă de cele menţionate în
cazul celorlalte metode de datare radiometrică, şi anume că elementul carbon-14 a atins deja o stare de
echilibru. Cu alte cuvinte, se presupune că rata de producţie a carbonului-14 este egală cu rata lui de
descompunere. Pentru a atinge asemenea stări, este nevoie de 30.000 de ani de la începutul existenţei
atmosferei şi, întrucât evoluţioniştii vorbesc despre milioane de ani, ei presupun că respectiva stare de
echilibru a fost deja câştigată. Dar studiile moderne (chiar şi cele efectuate de dr. Libby4, inventatorul
metodei) arată că starea de echilibru nu a fost atinsă şi că la această oră se formează cu cel puţin 24%
mai mult carbon-14 decât se descompune. 5 Două efecte importante ale acestui rezultat pot fi
evidenţiate pe scurt:
* Mai întâi, toate datele obţinute prin această metodă necesită acum reconsiderări, iar
asemenea ajustări reduc dramatic cifrele obţinute iniţial. Câteva exemple sunt oferite în revista
Radiocarbon, de exemplu, cărbunele din Rusia, care se credea că are 300 de milioane de ani, datat din
nou, „a obţinut" vârsta de 1680 de ani!6.
* În al doilea rând, din măsurătorile stării de echilibru, oamenii de ştiinţă au reuşit să calculeze
o limită superioară aproximativă a vârstei atmosferei, ajungându-se la concluzia că poate fi de
maximum 10.000 de ani. Întrucât nu ne putem imagina un pământ fără atmosferă, vârsta pământului ar
atinge pragul suprem de 10.000 de ani, în concordanţă cu ceea ce Dumnezeu a revelat despre creaţie.
Este interesant, de asemenea, să menţionăm că un grup de oameni de ştiinţă din SUA au datat
cochilia unui melc viu utilizând metoda de datare carbon-14. Rezultatul obţinut a fost că respectivul
melc viu ar fi avut 27 de mii de ani!7
Într-un articol apărut în Anthropological Journal of Canada [Jurnalul antropologic al Canadei]
sub titlul „Radiocarbon, vârste greşite", Robert Lee prezintă cum stau lucrurile de fapt:

Problemele metodei de datare cu radiocarbon sunt, incontestabil, extrem de grave şi serioase...

De aceea, nu trebuie să surprindă pe nimeni că jumătate din datele obţinute sunt pe de-a-
ntregul respinse. Negreşit, mirarea e că jumătatea rămasă ajunge să fie acceptată6

La un simpozion despre preistorie, profesorul universitar Brew a rezumat atitudinea comună în

rândul arheologilor faţă de metoda de datare C-14:

Dacă data obţinută cu C-14 susţine teoriile noastre, o punem în text. Dacă nu le contrazice pe
de-a-ntregul, o punem într-o notă de subsol. Şi dacă este complet deplasată, renunţăm la ea. 9

Dr. John Eddy, un astro-geofizician, face următorul comentariu într-un raport publicat în
Geotimes din septembrie 1978:

Nu există nici o dovadă bazată exclusiv pe observaţii solare că soarele are vârsta de 4,5-5 x
109 ani. Cred că soarele are 4,5 bilioane ani. Dar, date fiind unele rezultate noi şi neaşteptate
care contrazic această vârstă şi, dacă ni se acordă ceva timp pentru recalculări frenetice şi
reajustări teoretice, cred că vom putea accepta valoarea dată de episcopul Ussher vârstei
pământului şi soarelui. Nu cred că am găsit ceva dovezi bazate pe observaţie în astronomie
care să contrazică această valoare.10

Momentul recalculării frenetice este acum! Este vremea revizuirii tuturor ideilor preconcepute
cu care am fost bombardaţi încă din copilărie în legătură cu evoluţia. Biblia spune: „Astăzi, dacă auziţi
glasul Lui, nu vă împietriţi inimile" (Evrei 3:7-8) şi „Acum este vremea potrivită" (2 Cor. 6:2).
Există atâtea moduri de estimare a vârstei pământului şi toate dau rezultate de acelaşi ordin de mărime
cu vârsta revelată în creaţie. Ele sunt respinse de evoluţionişti, fiindcă dacă pământul este doar atât de
tânăr, atunci evoluţia nu a putut avea loc. Iată, în continuare, câteva dintre aceste metode:
• Toate datele pe care le avem din istorie şi despre civilizaţiile trecutului merg înapoi în
timp până la maxim 6.000 de ani. Nu este acest lucru straniu dacă omul, potrivit evoluţiei,
ar exista de peste 1.000.000 de ani?11.
• Cei mai bătrâni copaci din lume, care încă trăiesc, dataţi cu precizie pe baza inelelor de
creştere anuală, au aproximativ 4.000-5.000 de ani, corespunzând datei potopului din
modelul creaţiei.12
• Actuala populaţie a lumii (de aproximativ 4 miliarde de oameni) corespunde datei
potopului. Dacă pornim cu cifra de 8 oameni, care au ieşit din corabie, şi aplicăm acestui
număr o rată de creştere de 2,5 copii pe familie (mai mică decât rata actuală), ajungem la
populaţia actuală în aproximativ 4.300 de ani, ceea ce corespunde cu perioada în care a
trăit Noe. Dacă luăm însă aceeaşi rată de creştere şi o aplicăm doar la o jumătate de milion
de ani de evoluţie a omului, suprafaţa pământului nu este suficient de mare pentru a
încăpea pe ea toţi oamenii.13
• Dr. Barnes de la Universitatea din Texas a studiat rata de descompunere a câmpului
magnetic al pământului, utilizând datele consemnate de oameni de ştiinţă din ultimii 300
de ani. El a descoperit că, dacă ne întoarcem cu 20.000 de ani în urmă, căldura provenind
de la curenţii ce cauzează câmpul magnetic ar fi fost atât de mare încât ar fi separat inima
pământului de învelişul acestuia.14
 AD?NCIMEA
Este P?m?ntul ... A?TEPTAT?
B?tr ?n sau...
A PRAFULUI METEORITIC:
16,5 m
...t?n?r ?i obosit?

LUNA 16
Nivelul maxim citit
0,5 m

Figura 6: Adâncimea prafului meteoritic pe lună

• altă metodă de măsurare a vârstei pământului se bazează pe datele pe care le putem obţine
cu ajutorul lunii. Când navele spaţiale au aterizat pe lună, evoluţioniştii s-au aşteptat ca ele
să se scufunde în stratul de praf meteoritic care ar fi trebuit să se fi acumulat pe suprafaţa
astrului în timpul presupusei vârste a acestuia de miliarde de ani. Ei au estimat că acest
strat ar trebui să fie de cel puţin 16,5 m adâncime. Spre dezamăgirea lor, când Luna a
aterizat pe lună, cea mai mare adâncime găsită a stratului de praf meteoritic a fost cu ceva
sub 0,5 m, arătând că şi luna este tânără.15

Alte metode care estimează vârsta pământului 16, oferind o cifră sub 10.000 de ani, ce
corespunde relatării Genesei, sunt:
 scurgerile de Heliu în atmosferă;
 descompunerea Carbonului 14 în lemnul precambrian;
 creşterea recifurilor active de corali;
 dezintegrarea cometelor cu perioadă scurtă;
 formarea deltei râurilor;
 afluxul de nichel, siliciu, plumb, aluminiu, crom, magneziu şi alte elemente în ocean, prin
intermediul râurilor.

Figura 7: Vârsta pământului

Trebuie să luăm în serios relatarea Genesei. În Biblie nu găsim date, dar ele trebuie să fie mai
mici decât cifra de 10.000 de ani, iar acest lucru este susţinut de descoperirile ştiinţei. Adevărata
ştiinţă, atunci când este examinată de cei al căror creier nu a fost deformat şi viciat de evoluţie, este de
acord cu Genesa şi cu ideea că pământul este tânăr, dar obosit. „Toată firea [creaţia] suspină şi sufere
durerile naşterii" (Rom. 8:22).

NOTE
1. Cook M., Prehistory and Earth Models, Max Parish, Londra, UK, 1966.
2. Stansfield M., The Science of Evolution, MacMillan NewYork SUA 1977 p. 80-84.
 3. Austen S.Isotope and Trace Element Analysis of Hypersthene-Normative Basalts from the
Quaternary of Uinkaret Plateau, Western Grand Canyon, Arizona", lucrare prezentată la
Societatea Geologică din America, 1992.
4. Libby W. F., Radiocarbon Dating, University of Chicago Press Chicaqo SUA, 1955, p. 7.
5. Milton R., The Facts of Life, Corgi Books, U.K. 1992, p. 45-49.
6. Radiocarbon, Vol. 8, 1966.
7. Science, Vol. 224, 1984, p. 58-61.
8. Robert Lee, „Radiocarbon, Ages in Error", Robert Lee, Anthropological Journal of Canada,
Vol. 19, Nr. 3, p. 9.
9. Olsson I. U., „C14 dating and Egyptian chronology", Proceedings of the Twelfth Nobel
Symposium, John Wiley&Sons Inc New York SUA 1970 p. 35.
10. Kazman R. G., „It's about time: 4.5 billion years", Geotimes, Vol. 23, septembrie 1978, p. 18,
citându-l pe prof. univ. Brew.
11. Morris H. M., Scientific Creationism, Creation Life Publishers San Diego California, SUA,
1980, p. 191-193.
12. Morris H. M., The Biblical Basis for Modem Science Baker Book House Michigan, SUA,
1993, p. 449-453.
13. Ibid., p. 414-426.
14. Barnes T. G., Origin and Destiny of the Earth's Magnetic Field, Institute for Creation
Research, San Diego, SUA, 1973, p. 25.
15. Whitcomb J. C. şi DeYoung D. B., The Moon. Its Creation, Form and Significance, Baker
Book House, Grand Rapids, Michigan SUA 1978 p 94-95.
16. Morris H. M. şi Parker G. E., What is Creation Science? Master Books El Cajon, SUA, 1987,
p. 288-291.

Capitolul 10
Creat după chipul Său — legătura absentă nu va fi găsită niciodată
„Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră" (Gen.
1:26).
Biblia ne spune că Dumnezeu l-a creat pe Adam după chipul Său — o creaţie specială. Când
omul a păcătuit, Dumnezeu, în dragostea şi mila Lui, a prefigurat o cale de salvare. Noi ocupăm un loc
aparte în ochii Lui şi El Şi-a trimis pe singurul Lui fiu născut, pe Domnul Isus Cristos, să moară pe
cruce în locul nostru.
Evoluţioniştii nu acceptă nici una din afirmaţiile de mai sus. Conform evoluţiei, fiinţele umane
sunt rezultatul unei serii nesfârşite de accidente, mutaţii, morţi, suferinţe şi al supravieţuirii celui mai
adaptat. În argumentele lor, nu există loc pentru un Dumnezeu al dragostei, care să aibă un plan pentru
noi.
Ca teoria evoluţiei să fie acceptată, trebuie să existe bilioane de fosile ale formelor tranzitorii.
Am văzut că nu s-a găsit nici măcar o formă tranzitorie în mărturia fosilelor. La fel stau lucrurile şi în
cazul presupusei evoluţii a omului din maimuţă. Majoritatea manualelor, revistelor, jurnalelor şi
programelor cu caracter ştiinţific de la radio şi televiziune susţin că veriga lipsă — omul-maimuţă — a
fost descoperită. Dar când dovezile sunt supuse unei reale examinări, se constată că nu s-a găsit nici
măcar o singură asemenea legătură autentică. Încă o dată, seria de înşelătorii premeditate confirmă
interesul deosebit al lui Satan pentru răspândirea teoriei evoluţiei.
Începutul acestui secol, a înregistrat o adevărată întrecere între oamenii de ştiinţă şi
paleontologi, fie ei profesionişti sau amatori, în a descoperi veriga lipsă. Se credea că dacă cineva va
reuşi să descopere omul-maimuţă, numele respectivului cercetător va rămâne în istorie în ipostaza
celui care a certificat ultima apariţie a lui Dumnezeu pe scena creaţiei. În adâncul sufletului lor,
oamenii respectivi doreau să ia locul lui Dumnezeu. Dar trebuie să spun, cu părere de rău, că mulţi
dintre ei au fost gata să se preteze la orice pentru a ajunge la această „descoperire". Au fost dispuşi să
recurgă la escrocherie şi înşelătorii, să folosească orice gen de minciună ştiinţifică, să încalce orice cod
moral, să înşele, să deformeze, să amăgească şi chiar să falsifice, pentru a-şi atinge scopurile. Pot să
afirm însă, totodată, cu deplină certitudine, că nimeni nu a găsit omul-maimuţă, veriga lipsă, dintr-un
motiv foarte simplu — ea nu există.
Să luăm, de exemplu, omul de Java, reconstituit de Dubois pe baza unui os de la picior, a
părţii superioare a tigvei şi a trei măsele. El a ascuns timp de 30 de ani faptul că a găsit cranii ale
omului „modern" în apropierea acestor oase şi la acelaşi nivel. Înainte de a muri şi după ce i-a convins
pe majoritatea scepticilor iniţiali, Dubois a mărturisit că tigva respectivă era a unei maimuţe.
Înşelătoria a fost recunoscută doar pe patul de moarte, când conştiinţa îl chinuia amarnic şi, din păcate,
după ce reuşise să convingă pe majoritatea evoluţioniştilor că a găsit veriga lipsă.
• Omul de Nebraska a fost reconstituit pe baza dovezii unei măsele. Gândiţi-vă o clipă: o
teorie ştiinţifică a originii omului bazată pe o singură măsea! Folosind această măsea, evoluţioniştii au
regizat o descriere a omului de Nebraska, a soţiei sale şi a uneltelor folosite de ei — şi toate astea
plecând de la o singură măsea plus un efort imaginativ considerabil! Toată întâmplarea ar fi putut trece
drept o glumă bună, dacă desenul respectiv nu ar fi ajuns să figureze în manuale de ştiinţă şi predat ca
realitate ştiinţifică! Câţiva ani mai târziu, s-a descoperit că respectiva măsea nu era a unui om, nici a
unei maimuţe, ci a unui porc! Cu toate acestea, omul de Nebraska continuă să fie predat şi astăzi în
multe şcoli şi manuale drept veriga lipsă.
Omul de Piltdown, descoperit în Anglia de Charles Dawson în 1912, avea la bază o bucată de
maxilar, doi molari şi o bucată din craniu. Dawson a susţinut că el a descoperit omul-maimuţă şi şi-a
datat descoperirea ca având vârsta de o jumătate de milion de ani. În 1953, înşelătoria a fost dată în
vileag,1 respectivul maxilar aparţinea unei maimuţe din vremea noastră, iar măselele fuseseră pilite şi
oasele colorate artificial pentru a înşela publicul. Uşurinţa cu care această escrocherie, ce s-a aflat
expusă în Muzeul Britanic timp de 40 de ani, a înşelat cele mai mari somităţi ştiinţifice ale lumii
ilustrează puternica influenţă a ideilor preconcepute în rândul evoluţioniştilor.
Omul de Peking din China, despre care s-a susţinut că este omul-maimuţă, a fost reconstituit
pe baza unor fragmente de tigvă, a maxilarelor şi a dinţilor. Între timp, aceste dovezi s-au pierdut în
mod inexplicabil! Cu toate acestea, omul de Peking continuă să fie considerat şi astăzi veriga lipsă!
Australopithecus şi Zinjanthropus, descoperiţi de către Louis Leaky şi Dart, au fost dovediţi
mai târziu de către Richard Leaky şi alţii a fi masculul şi femela unei specii binecunoscute de maimuţe
africane, şi nu figurile-tip ale omului-maimuţă. Omul de Neanderthal şi Omul de Cro-Magnon au
capacitatea craniană chiar mai mare decât a omului modern. Astăzi, oamenii de ştiinţă sunt de acord că
ambele specimene sunt adevăraţi Homo Sapiens (oameni moderni), altfel ei ar inversa sensul teoriei
evoluţiei!
Merită notat în acest punct că, deşi oamenii de ştiinţă sunt conştienţi de înşelătoriile mai sus
menţionate, presupusul om-maimuţă continuă să figureze în manuale şi să fie predat elevilor şi
studenţilor drept realitate ştiinţifică!
Multe cranii omeneşti au fost descoperite la niveluri inferioare. Dacă luăm în serios coloana
geologică, atunci craniile omului modern trebuie să apară doar în nivelurile superioare, iar aşa-zişii
strămoşi ai lui, în nivelurile situate sub acestea. Dar descoperirea multor cranii omeneşti sub nivelurile
superioare arată că omul modern trebuie să fi fost contemporan cu presupuşii săi strămoşi, iar în unele
cazuri chiar mai bătr în decât aceştia! A fost găsit un număr important de asemenea cranii omeneşti de
către specialişti care au mărturisit că straturile nu erau deranjate. Cu toate acestea, evoluţioniştii ignoră
nu numai asemenea descoperiri, ci şi multe altele care contrazic precara lor teorie.
Faimoasa „Lucy", descoperită de Johanson în Etiopia în anii 70, a fost prezentată drept veriga
lipsă (femeia-maimuţă!). Între timp, această pretenţie a fost dezamorsată de oameni de ştiinţă renumiţi,
precum dr.Charles Oxnard (profesor universitar de anatomie şi biologie umană) care, timp de mai
mulţi ani, a studiat fiecare detaliu al ei în cele mai bine dotate laboratoare din lume. 2
În numărul din 7-8 mai, 1983, Weekend Australian descria reacţia lui Richard Leaky,
directorul muzeelor de istorie naturală din Kenya, la descoperirea lui Lucy:
Făcându-se ecoul criticilor aduse ţestelor„habilis" ale tatălui său, el a adăugat că tigva lui Lucy
era atât de incompletă încât, în cea mai mare parte era „...imaginaţie făcută din ghips la Paris", făcând
astfel imposibilă tragerea vreunei concluzii ferme referitoare la specia căreia i-a aparţinut. 3
Renumitul cercetător anatomist, prof. univ. Lord Solly Zuckerman, asemenea multor altor
autorităţi din acest domeniu, a pus sub semnul întrebării validitatea ştiinţifică a fosilelor descoperite.
În cartea sa Beyond the Ivory Tower [Dincolo de turnul de fildeş], el scrie:
Mărturiile sunt atât de puţin credibile, încât e legitim să ne întrebăm dacă vom găsi cât de cât
ceva ştiinţific în acest domeniu.4
 Descoperirea făcută anterior de către Richard Leaky în 1973 a omului modern, datat ca având
vârsta de 2,8 milioane de ani (conform metodelor de datare folosite de evoluţionişti), a anulat toate
celelalte descoperiri anterioare legate de omul-maimuţă. Vorbind despre această descoperire, Leaky a
afirmat:
Ceea ce am descoperit pur şi simplu anulează tot ceea ce am fost învăţaţi despre evoluţia
umană, iar eu nu am nimic să ofer în loc.5

Presupusul Teoria a fost construită

om pe baza a Concluzii
maimuţă
3 măsele Înainte de moartea sa, Dubois a mărturisit că
Omul de
os de la picior era ţeasta unei maimuţe şi a recunoscut , în
Java
tigvă cele din urmă că teoria sa era o înşelătorie
Ani mai târziu, s-a descoperit că nu era nici
Omul de
O singură măsea măseaua unui om, nici a unei maimuţe, ci a
Nebraska
unui PORC!
Omul de 2 măsele După ce a stat expus 40 de ani în Muzeul
Piltdown bucăţi din maxilar Britanic, în 1950 a ieşit la iveală că era un fals.
Omul de 2 măsele
Dovezile au dispărut pur şi simplu!
Peking bucăţi din maxilar
Capacitatea craniană era mai mare decât a
Omul de
omului modern, de aceea a fost „acceptat” ca
Neandethal
Om Modern!
Lucy
Respinsă de experţi pe motiv că este ...
„Femeia- Câteva oase
„...imaginaţie făcută din ghips la Paris!”
maimuţă”
Figura 8: Veriga lipsă?
Ce situaţie nenorocită! Având în minte discrepanţele şi bazele incerte ale metodelor de datare,
acest lucru ne arată, întâi de toate, structura fragilă a teoriei evoluţiei, iar, în al doilea rând, că toţi
oamenii-maimuţă sunt, de fapt, doar produsul imaginaţiei evoluţioniste. Cei care promovează evoluţia
o fac nu pentru că sunt deosebit de interesaţi de ştiinţă, ci fiindcă vor să găsească în ea o scuză pentru
a-L elimina pe Dumnezeu din vieţile lor. Nu vor să dea socoteală în faţa lui Dumnezeu, Creatorul lor.
Preferă să fie după chipul unei maimuţe, care nu le poate cere socoteală de faptele lor şi pe care, pentru
orice eventualitate, au închis-o într-o cuşcă!
Cuvântul lui Dumnezeu îi avertizează pe cei care apucă pe un asemenea drum periculos, iar
Duhul Sfânt încearcă să le convingă sufletele eterne:
Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat
de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd
lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu
se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici
nu l-au mulţămit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit
că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care
seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a
lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au
schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului,
care este binecuvântat în veci! Amin (Rom. 1:19-26).
NOTE
1. Vere F., Lessons ofPiltdown, EPM, UK, 1959.
2. Oxnard E., New Perspective on Human Evolution, University of Washington Press, Seattle
and London, 1987, p. 227.
3. Weekend Australian, 7-8 mai 1983, revistă, p. 3, citându-l pe R. Leaky.
4. Lord Solly Zuckerman, Beyond the Ivory Tower, Taplinger Pub. Co., New York, SUA, 1970,
p. 64.
5. Gish D. T., Evolution: The fossils say NO!, Creation Life Publishers, San Diego, SUA, 1979,
p. 149.
 Capitolul 11
Oameni de ştiinţă cu conştiinţă
„Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima". (Ier. 29:13).
După ce le sunt prezentate dovezile împotriva evoluţiei, oamenii se întreabă cum se face că
oamenii de ştiinţă continuă să accepte, ba chiar să promoveze această teorie.
Răspunsul a fost dat cât se poate de clar de un mare număr de cercetători: „Alternativa (creaţia
specială) este de neconceput"! Numeroşi oameni de ştiinţă au fost educaţi pe baza credinţei ferme în
evoluţie, ca realitate ştiinţifică. Ei şi-au petrecut mulţi ani din cariera lor încercând să cerceteze diverse
aspecte ale evoluţiei, aşa că le vine deosebit de greu să se ridice acum în picioare şi să recunoască că
şi-au irosit viaţa demonstrând ceva ce contravine ştiinţei.
Tabloul nu este însă chiar atât de sumbru. Există unii oameni de ştiinţă care au reuşit să scrie
cărţi în domeniul lor de specializare, demonstrând erorile evoluţiei, şi noi am citat pe câţiva dintre ei în
lucrarea de faţă. Unii caută o alternativă cu o minte deschisă şi lucidă. Asemenea căutători sinceri vor
găsi fără îndoială într-o zi răspunsul în Creaţie, datorită lucrării Duhului Sfânt care îi va îndrepta spre
minunatul nostru Creator şi Mântuitor, Domnul Isus Cristos. Într-adevăr, dacă citim mărturia multor
oameni de ştiinţă care odinioară au fost evoluţionişti, dar care, la un moment dat, au întrezărit
adevărul, nu putem decât să-I aducem laudă lui Dumnezeu. Astăzi, există sute de oameni de ştiinţă, în
diverse domenii ale acesteia, care sunt convinşi că evoluţia reprezintă o religie şi că ea nu are nimic
de-a face cu ştiinţa. Majoritatea acestora sunt creaţionişti şi consideră că Biblia cuprinde o consemnare
extrem de exactă a ceea ce trebuie să fi avut loc în trecut, cel puţin datorită faptului că fenomenele
naturale existente corespund perfect modelului creaţiei bazat pe relatarea biblică.
Au fost scrise multe cărţi valoroase de către oameni de ştiinţă care cred în Biblie şi care
acceptă învăţăturile acesteia în sensul lor literal, pentru a demonstra, cu argumente ştiinţifice,
superioritatea creaţiei în raport cu evoluţia. Titlurile şi autorii unor asemenea lucrări sunt detaliate în
secţiunea de referinţe a acestei cărţi. Unii sunt deja credincioşi creştini şi, deşi au o înaltă specializare
în diverse domenii ale ştiinţei, au acceptat autoritatea Bibliei drept Cuvântul desăvârşit al lui
Dumnezeu de la Genesa până la Apocalipsa. Printre ei se numără dr. Henry Morris, care a prezidat
Departamentul de inginerie civilă la Institutul Politehnic din Virginia timp de mai mulţi ani. El a
fondat, în 1970, Institutul Pentru Cercetarea Creaţiei, institut dedicat promovării creaţionismului
ştiinţific şi biblic printr-un program de cercetare, scriere şi predare. A scris mai multe cărţi despre
acest subiect, inclusiv renumita lucrare The Genesis Flood[Potopul din Genesa],1 împreună cu J.
Whitcomb, ce a iniţiat dezbaterea legată de creaţionismul ştiinţific şi a oferit multe răspunsuri celor ce
căutau adevărul. Un alt autor este dr. Duane Gish, care deţine un doctorat în biochimie ce i-a fost
decernat de Universitatea California, Berkeley, SUA. El a lucrat mai mulţi ani în domeniul biochimiei
şi al cercetării biochimice la câteva dintre cele mai renumite colegii şi centre medicale americane şi
este autorul sau co-autorul a numeroase articole tehnice în domeniul său de specialitate. A renunţat la
poziţia academică deţinută, pentru a deveni director asociat al Institutului Pentru Cercetarea Creaţiei.
A ţinut numeroase prelegeri pe tema „Creaţie sau evoluţie" în întreaga lume şi a scris mai multe cărţi
despre acest subiect, cea mai renumită dintre ele fiind Evolution: The Fossils Say NO! [Evoluţia:
Fosilele zic NU!]2. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceşti doi oameni mari ai Săi care sunt,
totodată, şi oameni de ştiinţă. Scrierile lor, rezultatele cercetărilor lor, cât şi acceptarea fără
compromisuri a Bibliei drept Cuvântul desăvârşit al lui Dumnezeu m-au ajutat enorm.
Alţii, înainte de a ajunge să-L cunoască în mod personal pe Creatorul şi Mântuitorul nostru —
pe diverse căi, inclusiv prin intermediul citirii lucrărilor celor doi autori menţionaţi mai sus — au fost
evoluţionişti. L-am auzit, într-o bună zi, pe domnul dr. Gary Parker prezentându-şi mărturia. Fusese
profesor de biologie şi era autorul mai multor manuale folosite în numeroase şcoli din Statele Unite ale
Americii. Era convins că evoluţia este o teorie ştiinţifică, până când a început s-o pună sub semnul
întrebării. După ce a citit mai multe cărţi despre dovezile ştiinţifice în favoarea creaţiei şi împotriva
evoluţiei, a întrezărit adevărul. La această oră, el scrie cărţi despre creaţie şi ţine prelegeri în întreaga
lume pe tema autorităţii Bibliei şi împotriva teoriei religioase a evoluţiei.
Numeroşi autori care nu sunt creaţionişti şi care, în unele cazuri, nu cred (încă) în Dumnezeu
au scris recent cărţi unde demonstrează, din punctul de vedere al domeniului lor de specializare, că
evoluţia, din perspectiva ştiinţei, nu poate reprezenta un punct de plecare! Unii dintre aceşti autori au
propus teorii alternative, iar alţii au lăsat scena goală, fără răspunsuri. Ne rugăm ca într-o zi să
găsească răspunsul la întrebările lor în Biblie, asemenea multor altora înaintea lor.
Este utilă menţionarea câtorva dintre aceşti autori şi a lucrărilor lor:
1. Dr. Michael Denton, autorul lucrării Evolution: A Theory în Crisis [Evoluţia: O teorie în
criză], publicată în 1986.
Pe supracoperta lucrării, găsim scris: „Această carte, scrisă cu competenţă de către un expert
în biologia moleculară şi remarcabil de accesibilă, arată cu ce viteză se acumulează dovezi ce
ameninţă premisele fundamentale pe care se întemeiază darwinismul ortodox.
Întrebarea pe care o ridică în această lucrare Denton, care are două doctorate, rezumă esenţa
problemei:
Putem crede cu adevărat că procese aleatoare ar fi putut construi o realitate al cărei cel mai
mic element — o proteină sau genă funcţională — este atât de complex, încât depăşeşte chiar propriile
noastre capacităţi creative, o realitate care este ea însăşi antiteza întâmplării, care depăşeşte din orice
punct de vedere tot ceea ce omul a produs prin inteligenţa sa? 3

Figura 9: Cărţi ce critică evoluţia

2. Richard Milton, autorul lucrării The Facts ofLife: Shattering the Myths of Darwinism
[Realităţile vieţii: Spulberarea miturilor darwinismului], publicată în 1992.
Milton îşi îmbină experienţa sa de inginer cu cea de editor de ziar care prezintă progresele
făcute în ştiinţă.
El afirmă în cartea sa: „Nu aparţin vreunei biserici sau vreunui grup religios". Dar accentuează
că a investit atât de mult în cercetarea acestui subiect, deoarece la data respectivă avea o fiică de 9 ani.
„Sunt serios îngrijorat, din motive pur raţionale, de faptul că generaţii întregi de profesori de şcoală şi
universitari au fost determinaţi să accepte speculaţia drept teorie ştiinţifică şi datele eronate drept
realitate ştiinţifică".4
Milton scrie despre lumea investigaţiei ştiinţifice: „Este o lume despre care scriu în mod
regulat ca parte a muncii mele de reporter pe probleme ştiinţifice, o lume în care, în ultimele două
decenii, au fost făcute multe descoperiri cu consecinţe importante pentru teoria evoluţiei, dar cărora li
s-a oferit foarte puţină publicitate".5
El îşi încheie cartea cu următoarea afirmaţie: “Întrucât oamenii de ştiinţă încep să se
îndepărteze de ideile neo-darwiniste în număr tot mai mare, revizuirea darwinismului la nivelul
publicului ar fi trebuit să se producă de mult şi este un proces care, după părerea mea, a început
deja".6.
3. Soren Lovtrup, autorul lucrării Darwinism: the Refutation of a Myth [Darwinismul:
Refutarea unui mit], publicată în 1987. Omul de ştiinţă suedez scrie în această carte: „Cred că, într-o
 bună zi, mitul darwinian va fi catalogat drept cea mai mare înşelătorie din istoria ştiinţei". 7
NOTE
1. Whitcomb J. C. şi Morris, H. M., The Genesis Flood, Presbyterian and Reformed
Publishing, 1961.
2. Gish D. T., Evolution: The Fossils Say NO!, Creation Life Publishers, San ; Diego, SUA,
1979.
3. Denton M., Evolution: A Theory in Crisis, Adler and Adler, Bethesda, Maryland, 1985.
4. Milton R., The Facts of Life: Shattering the Myths of Darwinism, Corgi •; Books, UK,1992.
5. Ibid.,p. 16.
6. Ibid.,p. 299.
6. Gish D. T., Challenge of the Fossil Record, Creation Science Movement, UK, Pamphlet 293,
1993, citându-l pe Soren Lovtrup.

Capitolul 12
Nici un compromis!
Înainte ca teoria evoluţiei să se bucure de un sprijin larg din partea multor aşa-zişi oameni de
ştiinţă, toţi creştinii credeau literalmente relatarea Genesei, fără să-pună sub semnul îndoielii vârsta
tânără a pământului sau descrierea înţeleasă literal a creaţiei în şase zile, aşa cum este ea prezentată în
Biblie. Apoi, Satan a recurs la vechiul său şiretlic: să-i facă pe credincioşi să se îndoiască de
adevărurile Bibliei şi astfel credinţa le va fi zdruncinată. A indus-o în eroare pe Eva în grădină: trucul
a mers; de ce să nu mai meargă încă o dată? De data aceasta, Satan a pus la punct o strategie nouă; la
urma urmelor, el a fost la toate universităţile din lume şi ştie cât de puternică este ştiinţa. S-a folosit de
evoluţie pentru a-i face pe oameni, inclusiv pe mulţi creştini, să se îndoiască de Cuvântul lui
Dumnezeu. A reuşit să producă iluzii şi pseudodovezi în acest sens „... căci este mincinos şi tatăl
minciunii" (Ioan 8:44). Din păcate, în mare măsură, a reuşit. Necredincioşii au sprijinul „ştiinţei"
pentru a-şi justifica viaţa trăită în păcat şi răzvrătire faţă de Creatorul lor, în timp ce credincioşii se
străduiesc să găsească o cale de mijloc între Biblie şi ceea ce unii dintre ei consideră a fi afirmaţii
ştiinţifice.
Au fost inventate teorii născute din panică: Teoria zilei-veac, Teoria prăpastiei, Teoria
evoluţiei teiste şi altele. Scopul tuturor acestor teorii este de a găsi în relatarea Bibliei un loc pentru
bilioanele de ani de evoluţie. Deşi nu mă îndoiesc că mulţi dintre cei care au contribuit la afirmarea
acestor teorii au fost bine intenţionaţi, toate aceste soluţii de compromis contrazic atât Cuvântul lui
Dumnezeu, cât şi ştiinţa.
Vom discuta în continuare problemele pe care le prezintă ele. Nu încerc să subminez o
anumită învăţătură, obiectivul meu este doar acela de a vă prezenta ceea ce m-a ajutat Dumnezeu să
înţeleg din Biblie şi în urma mai multor ani petrecuţi studiind acest subiect.

1.Teoria zilei-veac
Obiectivul acestei teorii este de a încorpora veacurile geologice ale evoluţiei în cele şase zile
ale creaţiei, afirmând că fiecare zi reprezintă un milion sau chiar un bilion de ani. De fapt, această
teorie nu poate încorpora evoluţia — deoarece zilele creaţiei nu sunt în aceeaşi ordine cu mărturia
fosilelor geologice. Există peste 20 de discrepanţe între ele! De exemplu:
 Plantele apar primele în Genesa, dar abia ulterior conform evoluţiei.
 Peştii şi păsările au fost creaţi în aceeaşi zi în Genesa. Potrivit evoluţiei, peştii au dat naştere
reptilelor care s-au dezvoltat devenind mamifere şi păsări în decursul a milioane de ani.
 Soarele, luna şi stelele au fost create în ziua a patra. Evoluţia cere ca ele să fi existat înainte de
orice altceva, pentru a fi putut începe procesul vieţii.
 Plantele au fost create în ziua a treia, urmate de soare, în ziua a patra. Dacă perioada dintre cele
două zile a fost de un bilion de ani, cum susţine această teorie, atunci plantele trebuie să fi existat
un bilion de ani fără lumina soarelui! În mod similar, insectele necesare polenizării au fost create
în ziua a şasea! Când s-a întâmplat lucrul acesta, trei zile mai târziu sau trei bilioane de ani mai
târziu?
 Dumnezeu i-a spus omului să numească toate animalele de pe pământ şi să stăpânească peste toate
 vieţuitoarele create de El (Gen. 1:28). Potrivit sistemului veacurilor geologice, multe asemenea
vieţuitoare dispăruseră deja cu veacuri înainte ca să apară omul! Conform Bibliei, n-a plouat cel
puţin până în clipa apariţiei omului, dacă nu până la potop (Gen. 2.5; Evrei 11:7). Geologii afirmă
că ploaia a existat încă de când s-a răcit pământul.
 Rezumatul din Genesa 2:1-3 afirmă că toată „oştirea" lucrurilor pe care Dumnezeu le „zidise
[crease] şi făcuse" era definitivată în ziua a şasea şi că Dumnezeu a încetat orice asemenea muncă.
Conform Genesei, lucrarea creaţiei s-a încheiat la sfârşitul zilei a şasea. Această afirmaţie
contravine în întregime celor susţinute de biologii şi geologii moderni, potrivit cărora aceleaşi
procese, prin care a apărut lumea, continuă să opereze şi astăzi.

Analizând teoria zilei-veac din punct de vedere biblic constatăm că ea presupune răstălmăcirea
Cuvântului lui Dumnezeu.
Cuvântul original yom în ebraică, aramaică şi arabă se referă la o perioadă de 24 de ore. Găsim în
repetate rânduri accentuat faptul că a fost o seară şi apoi o dimineaţă; o zi în adevăratul sens al
cuvântului! (Gen. 1:5, 8, 13, 19, 23, 31).
Cuvântul „zi" (yom) a fost de fapt definit de Dumnezeu Însuşi chiar prima dată când l-a folosit, în
Genesa 1:5: „Dumnezeu a numit lumina zi". Deci, în context, prin „zi" se înţelege o succesiune de zi şi
noapte sau de lumină şi întuneric.
Tiparul respectat de noi astăzi, de şase zile de muncă şi o zi de odihnă, este preluat după
modelul celor şase zile de creaţie ale lui Dumnezeu plus ziua de odihnă. Nici unui creştin nu i-ar fi
venit ideea unei astfel de teorii, dacă n-ar fi existat teama că teoria evoluţiei ar putea fi valabilă!

2. Teoria prăpastiei
Datorită precarităţii Teoriei zilei-veac, unii au născocit o alta, şi anume Teoria prăpastiei.
Teoria prăpastiei susţine că Dumnezeu a creat iniţial cerurile şi pământul, aşa cum citim în Genesa 1:1,
dar că apoi a existat o judecată, în urma căreia Dumnezeu Şi-a început noua sa creaţie în şase zile. În
prăpastia dintre Genesa 1:1 şi 1:2, susţinătorii acestei teorii pot amplasa întreaga mărturie a fosilelor ce
corespunde coloanei geologice a milioane de ani de istorie, făcând astfel suficient loc evoluţiei!
Fără nici o îndoială, avem de-a face cu o nouă soluţie născută din panica produsă de
ameninţarea crescândă a evoluţiei din primele zile de după publicarea Originii speciilor.1 Cel care a
contribuit, probabil, în cea mai mare măsură la naşterea şi popularizarea teoriei prăpastiei a fost
Thomas Chalmers (1780-1847), un predicator şi teolog din Biserica Scoţiei. Principalele sale idei au
fost preluate şi dezvoltate de oameni renumiţi, precum Darby, Scofield, Newberry, Larkin şi alţii.
Ideea părea foarte tentantă şi fiecare a contribuit reliefând un anumit aspect al ei, găsind aici
suficient spaţiu pentru abordarea unor teme precum cea a apariţiei lui Satan şi a îngerilor, a pământului
preadamic, a potopului anterior lui Noe şi a multor altor probleme care au putut fi astfel „rezolvate" în
plus, pe lângă realizarea unui compromis cu ceea ce se credea atunci că este o provocare ştiinţifică la
adresa autorităţii Bibliei.
Aproape toţi promotorii şi susţinătorii teoriei prăpastiei afirmă cât se poate de clar ce anume
stă la baza ideilor lor. Scofield, de pildă, prezintă astfel motivul ce l-a îndemnat să promoveze această
teorie: „Pentru ca să nu mai rămână nici un conflict între ştiinţă şi cosmogonia din Genesa". 2 Larkin, în
cartea sa The Greatest Book on Dispensational Truth in the World [Cea mai mare carte din lume
despre adevărul dispensaţional], scrie:

Ştiinţa cere existenţa a mii de ani pentru formarea pământului, şi întregul timp cerut de ea
poate fi găsit în cuvintele sublime din Genesa 1:1. 3

Încercările de a găsi un compromis cu teoria evoluţiei au făcut ca Teoria prăpastiei să se

bazeze pe un număr nesfârşit de presupuneri: Dumnezeu a creat o lume materială cu structuri osoase şi
carne, pentru a sluji drept locuinţă îngerilor Sau, Dumnezeu a creat un pământ desăvârşit în trecutul
infinit, pentru a-l oferi drept locuinţă unei rase de oameni fără suflet! Ea a condus, de asemenea, la
răstălmăcirea textului original, pentru a-l face să corespundă presupusei prăpastii în timp cu orice preţ,
mergând până la negarea caracterului universal al potopului din vremea lui Noe!
Fără a se fi intenţionat acest lucru, Teoria prăpastiei a condus la slăvirea puterii lui Satan! Ea a
zugrăvit imaginea unui Dumnezeu care contravine cu ceea ce ne spune Biblia despre dreptatea Sa,
datorită supoziţiei că El ar fi pedepsit lumea din cauza păcatului lui Satan şi al îngerilor căzuţi.
Această teorie a ignorat un verset de bază din Biblie, conform căruia păcatul a venit în lume prin
Adam, iar prin păcat moartea (Rom. 5:12), şi că Adam a fost primul om (1 Cor. 15:45)!
Cum am putea accepta o teorie de compromis, bazată pe presupoziţii, mituri, imaginaţie
creativă, care contrazice interpretarea cea mai naturală a Cuvântului lui Dumnezeu, o teorie inventată
de oameni muritori, o teorie a cărei acceptare înseamnă respingerea cuvintelor Creatorului Însuşi, în
temeiul ipotezei că nu se poate ca El să fi vrut să spună ceea ce a zis!? Ne indignează pe bună dreptate
modificările făcute de aşa-zise instituţii creştine în traducerea Bibliei pentru a-şi susţine o anumită idee
(de ex. la Ioan 1:1), dar o traducere forţată a unui pasaj fundamental este acceptată cu multă uşurinţă,
pentru a face loc presupusei prăpastii în timp!
Vom analiza pe scurt câteva puncte fundamentale care revelează fragilitatea Teoriei prăpastiei:
 Unul dintre motivele majore ale apariţiei Teoriei prăpastiei rezidă în ideea că mărturia fosilelor
constă din animale dispărute care trebuie să fi aparţinut unei lumi în întregime străină nouă. Dar
ştim astăzi că, deşi fosilele conţin unele specii de animale şi plante dispărute, majoritatea fosilelor
descoperite nu prezintă modificări în raport cu speciile existente astăzi. Multe fosile i-au pus pe
evoluţionişti într-o situaţie inconfortabilă, întrucât ei presupuneau că speciile respective au
dispărut demult, dar au apărut pe neaşteptate vii şi sănătoase; aşa se face că le-au dat denumirea de
„fosile vii"!
 Un alt exemplu îl reprezintă dinozaurii. Ei au constituit o problemă pentru promotorii Teoriei
prăpastiei, deoarece aceştia nu îi înţelegeau şi credeau afirmaţiile evoluţioniştilor de la acea dată
conform cărora dinozaurii dispăruseră cu 70 de milioane de ani înainte!! Datorită dimensiunilor
lor, susţinătorii Teoriei prăpastiei erau convinşi că ei au făcut parte dintr-o creaţie anterioară.
Astăzi ştim că dinozaurii sunt specii de şopârle şi cunoaştem suficient despre condiţiile de viaţă de
dinainte de potop pentru a înţelege că ei nu aveau nimic supranatural, astfel încât să fie necesară o
creaţie pre-adamică pentru a explica existenţa lor. Ştim, de asemenea, că Iov a văzut un dinozaur
al cărui nume real era behemoth (Iov 40:15). Vezi Secţiunea a III-a pentru mai multe detalii.
 În coloana geologică găsim resturi umane şi urme de paşi ai omului alături de dinozauri şi trilobiţi,
demonstrând astfel că fiinţe umane asemenea nouă au trăit alături de alte animale dispărute între
timp, fie ele mici sau mari. Evoluţioniştii au păstrat tăcere asupra acestui subiect!
 Potrivit susţinătorilor Teoriei prăpastii, oamenii pre-adamici au pierit datorită păcatului lui Satan,
care, la urma urmelor, s-a produs în ceruri. Ce fel de imagine a lui Dumnezeu îndreptăţeşte o
asemenea idee?
Implicaţia teologică a existenţei unei asemenea prăpastii este că nu păcatul reprezintă cauza
morţii. În acest caz, degetul acuzator se îndreaptă spre Dumnezeu care ar fi responsabil de apariţia
unui sistem de descompunere şi moarte în creaţia Sa care să se constituie într-un proces prin care
să-l aducă pe om în existenţă. Biblia ne învaţă că moartea a venit ca urmare a păcatului omului.
 Dacă acceptăm existenţa unor fosile anterioare lui Adam, contrazicem învăţătura fundamentală a
Bibliei:
a) „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu" (1 Cor. 15:45);
b) „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat
moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor..." (Rom. 5:12).
 Biblia ne învaţă că Dumnezeu l-a creat pe Adam din „ţărâna pământului" şi a apreciat că el este
„foarte bun". Potrivit Teoriei prăpastiei, Dumnezeu trebuie să-l fi creat pe Adam dintr-un pământ
plin de fosile, de oase şi de urme ale nimicirii. Dar, când a terminat lucrarea creaţiei, „Dumnezeu
S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune" (Gen. 1:31). Fie teoria este greşită, fie ea Îl
face pe Dumnezeu mincinos! (Ioan 5:10).
 Potopul din vremea lui Noe reprezintă cel mai puternic argument împotriva evoluţiei; tocmai
această realitate istorică evoluţioniştii doresc cu ardoare să o combată. Îmbrăţişând Teoria
prăpastiei, aşa cum este ea propusă de oameni, credinciosul pierde mult teren în faţa vrăjmaşului,
având un fals sentiment de satisfacţie privind corectitudinea biblică a argumentului său. Relatarea
potopului este făcută cu atât de multe detalii în Biblie pentru a accentua deopotrivă importanţa lui
şi faptul că a fost un potop universal: „apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi,
cari sunt supt cerul întreg, au fost acoperiţi. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra
munţilor, cari au fost acoperiţi"(Gen. 7:19-20). Sunt consemnate atât dimensiunile exacte ale
corăbiei, cât şi adâncimea apelor spre învăţătura noastră (Rom. 15:4). Domnul Isus a vorbit despre
 potopul universal din vremea lui Noe ca despre o realitate istorică, comparându-l cu o nimicire
viitoare: „Şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi” (Matei 24:39).
 Încă o dată, această teorie necesită schimbarea unor cuvinte din textul original. De exemplu, în
Gen. 1:2:
a) Cuvintele „era pustiu" sunt schimbate în „a devenit pustiu", lucru care nu este motivat dacă
luăm în considerare originalul.
b) De asemenea, cuvântul„gol” este schimbat cu„distrus", fără vreo justificare.

Să reţinem că Teoria prăpastiei reprezintă o părere în legătură cu textul Scripturii şi nu

adevărul însuşi. Nu e nici o ruşine şi nici o dovadă de slăbiciune să reconsiderăm validitatea unor
asemenea idei în lumina a ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu afirmă de fapt. Scriptura şi ceea ce au scris
generaţiile dinaintea noastră nu este unul şi acelaşi lucru!
Teoria prăpastiei s-a născut într-o eră a compromisului, când creştinii fuseseră puşi pe fugă de
atacul furibund al umanismului, îndreptat împotriva Bisericii. Multe dezbateri publice dintre creştini şi
umanişti au fost câştigate de indivizi precum Huxley, punându-i pe credincioşi în situaţii penibile.
Dorinţa de a rămâne ancoraţi în adevăr a dat naştere la compromisuri — lucru recunoscut deschis de
majoritatea susţinătorilor acestei teorii. Însă cei care cred cele afirmate de această teorie contrazic fără
să ştie Cuvântul lui Dumnezeu.
Teoria prăpastiei a născut mai multe întrebări decât cele la care a răspuns şi ea contravine
doctrinelor fundamentale ale Scripturii. Creştinii au fost nevoiţi să susţină astfel inconsecvenţe ce le-
au slăbit unora credinţa, iar pe mulţi alţii, în special pe studenţi, i-au îndepărtat de credinţa părinţilor
lor. Ea presupunea de asemenea ca cei care o acceptă să păstreze tăcere asupra adevărului potopului,
întrucât, astfel, fosilele erau datate cu mult anterior perioadei lui Noe. Aşa cum am văzut, pentru
evoluţionişti este extrem de important să nege potopul lui Noe. Revenim la cea de-a doua Epistolă a
lui Petru, „Căci înadins se fac că nu ştiu [înadins uită]". Iar noi trebuie înadins să le aducem aminte!
Dar, în cele din urmă, Dumnezeu Însuşi refuză să accepte posibilitatea de a fi înţeles greşit în
această problemă! În Exod 20:11, într-o secţiune de text legal, literal, Domnul însuşi afirmă: „Căci în
şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a
odihnit".
În Exod 31:17, Domnul precizează cele din urmă cuvinte ale Legii: „Căci în şase zile a făcut
Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat".
Pentru a nu avea nici o îndoială în ce priveşte autoritatea acestei revelaţii, Duhul Sfânt
consemnează în versetul următor:„Domnul...i-a dat [lui Moise] cele două table ale mărturiei, table de
piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu".
Dumnezeu a creat pământul, o masă pustie şi fără formă, în întuneric, în ajunul primei zile.
„Să fie lumină..." şi a început prima dimineaţă. Ce dimineaţă! Ce Creator! Nu putem decât să ne
plecăm genunchiul în faţa tronului Său şi să zicem: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să
primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile..." (Apoc. 4:11).
Concluzia simplă ce se desprinde e că această teorie, mult popularizată printre creştini de
Scofield şi alţii drept modalitate de armonizare a evoluţiei cu revelaţia Genesei, contrazice traducerea
literală şi spiritul Bibliei. Rezultă cât se poate de clar că Teoria prăpastiei trebuie respinsă de către toţi
creştinii.

3. Evoluţia teistă
Pentru evoluţionişti era o problemă să explice apariţia primei celule, aşa că, pentru a-i ajuta,
creştinii au zis: să spunem că prima celulă a fost creată de Dumnezeu şi că apoi El a lăsat restul în
seama evoluţiei!!
Se poate deduce imediat care e problema. Pe de o parte, evoluţioniştii nu acceptă
compromisul, deoarece obiectivul lor este să îl elimine pe Dumnezeu în întregime!
Pe de altă parte, cum putem noi, ca şi creştini, să acceptăm un asemenea Dumnezeu indecis şi
neputincios!? Să ne imaginăm o clipă: Dumnezeu creează prima celulă, apoi stă fără să mai facă nimic
şi aşteaptă milioane de ani ca să se producă mutaţiile! După care apare trilobitul! Trec alte două sute
de milioane de ani, şi iată broasca! Extraordinar! Şi tot aşa, până când „evoluează" omul după
milioane de ani de luptă, suferinţă, moarte şi supravieţuire a celui mai adaptat.
Nu acesta este Dumnezeul nostru! Nu acesta este Dumnezeul despre care ne vorbeşte Biblia.
 Biblia vorbeşte despre un Creator şi un Designer atotstăpânitor, un Dumnezeu al puterii care
„a făcut pământul prin puterea Lui"; un Dumnezeu al înţelepciunii care „a întemeiat lumea prin
înţelepciunea Lui"; un Dumnezeu al priceperii care „a întins cerurile prin priceperea Lui" (Ier. 10:12);
un Dumnezeu care a conceput şi a creat toate lucrurile pentru a încununa această creaţie cu omul
însuşi, modelat, în mod special, după propriul Său chip.
Acesta este Dumnezeul nostru! Şi nu vom accepta să credem vreo teorie de compromis care să
reducă măreţia Creatorului nostru Atotputernic.

Totul sau nimic

„Tu să rămâi în lucrurile pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii de la
cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la
mântuire, prin credinţa în Cristos Isus" (2 Tim. 3:14-15).
Dacă suntem credincioşi, nu putem pune sub semnul întrebării cele scrise de degetul lui
Dumnezeu. Vom susţine existenţa literală a celor şase zile. Pământul a fost creat în ziua întâi. Dacă
insistăm asupra găsirii unor soluţii de compromis, vom veni în contradicţie cu cele afirmate de
Dumnezeu. Inima mea a fost copleşită de solemnitatea Cuvântului lui Dumnezeu şi sunt sigur că şi
inima ta va răspunde: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu" (2 Tim. 3:16).
Adevărata ştiinţă este de acord cu cele afirmate în Biblie şi contrazice spusele evoluţiei.
Milioanele şi bilioanele de ani nu au suport ştiinţific. Adevărata ştiinţă confirmă că pământul nostru
este tânăr, având doar câteva mii de ani şi că a avut loc o creaţie literalmente în şase zile. Cea mai
ştiinţifică afirmaţie a originilor noastre continuă să fie: „La început Dumnezeu a făcut cerurile şi
pământul" (Gen. 1:1). ,
Am fost adeseori criticat că adopt un punct de vedere dogmatic în aceste probleme. Răspunsul
meu e că asta ne-a spus Dumnezeu în Biblie şi că, dacă El ar fi vrut să ne spună altceva, ne-ar fi spus-
o. Biblia nu este supusă interpretării noastre omeneşti. Cu ajutorul Duhului Sfânt, putem explica
Scriptura, dar nu avem voie să o interpretăm potrivit minţilor noastre mărginite şi supuse greşelilor.
Dacă suntem credincioşi şi am trăit mai mulţi ani din viaţa noastră cu Dumnezeu, dacă I-am vorbit în
rugăciune şi El ne-a vorbit nouă prin Cuvântul Său din Biblie, dacă L-am văzut lucrând în vieţile
noastre, dacă ne-am pus credinţa în întregime în moartea Sa pe crucea de la Calvar în locul nostru, pe
baza celor scrise în Biblie, dacă după toţi aceşti ani încă nu putem accepta că negreşit Cuvântul Său
este desăvârşit, atunci există ceva în neregulă în această relaţie, ceva care necesită o verificare urgentă.
Şi ce loc mai bun există pentru a rezolva lucrurile decât Golgota, acolo unde Creatorul nostru a devenit
Mântuitorul nostru personal cu un preţ ce depăşeşte puterea de cuprindere a minţii noastre omeneşti?
Deci, ce înseamnă toate aceste lucruri pentru noi? Cei care sunteţi creştini — care L-aţi
acceptat deja pe Cristos ca Domn şi Mântuitor: Ridicaţi-vă sus capul! Căci mare este Creatorul nostru!
Puneţi-vă încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu! „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu
vor trece" (Luca 21:33).
Biblia este o carte minunată. Este o carte spirituală, dar indiferent de subiectul abordat, fie că
e vorba de astronomie, de fizică, de matematică, de medicină sau de istorie... ea este o autoritate în
domeniul respectiv. Acceptaţi-o în întregime!
Este desăvârşită. Nu e cazul să facem compromisuri. Domnul Isus ne-a învăţat să nu pactizăm
cu răul, iar evoluţia este un rău! Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum e el — Dumnezeu a creat
cerurile şi pământul în şase zile literale, cu câteva mii de ani în urmă. El a încununat întreaga creaţie
prin facerea omului după chipul Său: o creaţie specială, nu rezultatul unui accident. Dacă noi, creştinii,
nu vom accepta acest adevăr fundamental fără nici o teamă şi fără compromisuri, nu vom experimenta
binecuvântările depline ale Creatorului şi Mântuitorului nostru, Isus Cristos.
NOTE
1. Darwin C. The Illustrated Origin of the Species, (ed. prescurtată şi cu introducere de
Richard Leaky), Book Club Associates, Londra, UK, 1979.
2. Scofield C. I., The Scofield Reference Bible, Oxford University Press, Londra, UK, 1917,
notele de la p. 3-4.
3. Larkin C., The Greatest Book on Dispensational Truth in the World, Clarence Larkin
Estate, Glenside, SUA, 1918, p. 22.
 Capitolul 13
Dovezi care cer un Creator!
În concluzie: evoluţia contrazice ştiinţa. Ea este o religie - dar o religie inferioară şi o
pseudoştiinţă. Privind în lume, în jurul nostru, ceea ce vedem cu adevărat sunt dovezile existenţei unui
Creator care ne-a făcut după chipul Său!
Priviţi lumea din jur! Priviţi soarele, stelele şi cerurile — şi lăudaţi-L pe Dumnezeu-Creatorul!
Acest vast univers nu este un accident, după cum nu este un accident nici faptul că pământul nostru
este unicul loc în care viaţa e posibilă. Nu este un accident faptul că distanţa dintre pământ şi soare
face ca pământul să fie singura planetă pe care viaţa poate exista şi propăşi.
Nu este un accident faptul că axa de rotaţie a pământului este înclinată la 23,5° făcând posibile
cele patru anotimpuri, sau că pământul se roteşte la fiecare douăzeci şi patru de ore producând astfel
ziua şi noaptea fără să obosească. Nu este un accident că atmosfera noastră are exact grosimea şi
compoziţia necesare pentru a filtra razele ultraviolete şi razele cosmice dăunătoare vieţii.
Să ne gândim la creierul omenesc! Se ştie că el este superior celor mai sofisticate computere
moderne din lume. Ştim astăzi că creierul omenesc este compus din aproximativ douăsprezece
bilioane de neuroni. Fiecare neuron este conectat cu aproximativ zece mii de alţi neuroni, rezultând un
total de 120 de trilioane de conexiuni în creierul omenesc — cel mai sofisticat şi mai complicat
aranjament cunoscut de om.
Sau, ce să zicem despre ochi? Când Darwin a discutat despre ochiul omenesc, el a trebuit să
scrie: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma prin selecţie naturală pare, trebuie să mărturisesc
sincer, o absurditate de cel mai înalt nivel". Şi aceasta este mărturia părintelui evoluţiei.
Tot ce ne înconjoară în lumea aceasta presupune existenţa unui Designer — un Designer
măreţ şi omnipotent care poate coordona toate lucrurile; tot ce există ne spune că există un Creator.
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui"(Ps. 19:1).
În ce-l priveşte pe vreunul dintre cititorii mei, care nu s-a hotărât încă în această problemă:
Sper că am reuşit să-ţi îndrept gândurile şi mintea spre o reconsiderare a creaţiei biblice — şi dacă vei
trata cu seriozitate acest subiect, veştile pe care le am sunt bune.

Ştiaţi că...?
...distanţa dintre pământ şi soare face ca pământul să fie singura planetă pe care viaţa
poate exista şi...înflori

...că INCLINAŢIA pământului de 23.5N produce anotimpurile!

...că ROTAŢIA pământului produce ziua şi noaptea!

Există 12.000.000.000 de neuroni în creierul omenesc... ...şi fiecare

neuron este conectat cu alţi 10.000 de neuroni

= 122.000.000.000.000 = conexiuni!!
Notă:1.000.000.000.000 = 1 trilion

Figura 10: Câteva adevăruri remarcabile

Creatorul universului, Domnul Isus Cristos, prin care şi cu ajutorul căruia au fost create toate
lucrurile — acest Creator care tine întregul univers într-o mână, te ţine pe tine în cealaltă. Acestui
Creator îi pasă la fel de mult de tine pe cât îi pasă de întreaga Sa creaţie, deoarece te-a creat după
chipul Său, pentru a trăi cu El pentru totdeauna.
Am văzut cât de exact este Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia ne spune că Adam şi Eva nu L-au
ascultat pe Dumnezeu în Grădina Edenului. Ne spune de asemenea că, de atunci, păcatul a intrat în
lume şi că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Rom. 3:23) — aceşti „toţi"
incluzându-ne şi pe tine şi pe mine.
Dumnezeu mai spune că „plata păcatului este moartea" (Rom. 6:23). Nu există nici o
modalitate de a ne întoarce înapoi la Dumnezeul cel Sfânt, câtă vreme rămânem cantonaţi în păcatele
noastre — nu ne putem apropia de El în virtutea propriilor noastre fapte bune, deoarece ele sunt „ca o
haină mânjită" (Isaia 64:6)..
Deoarece dragostea lui Dumnezeu este aşa de mare, El a pregătit o cale pentru mântuirea
noastră. L-a trimis pe Fiul Său, pe Domnul Isus Cristos, în această lume a noastră. El a trăit o viaţă
desăvârşită, fără de păcat, şi de aceea a fost singurul care ne poate aduce înapoi la Dumnezeul cel
Sfânt.
Pentru a ne demonstra dragostea Sa, a acceptat să înlocuiască cununa Sa de slavă cu o cunună
de spini care L-a făcut să sângereze. A acceptat să schimbe cântecul îngerilor din ceruri, „Sfânt...
Sfânt... Sfânt...", cu strigătele mulţimii înfuriate din Ierusalim care zicea: „Răstigniţi-L, răstigniţi-L".
A acceptat să îşi ducă crucea până la Locul Căpăţânii, la Dealul Morţii şi să le îngăduie
oamenilor să-L ţintuiască pe ea — oameni pe care propriile Sale mâini i-a plămădit din ţărână. Şi toate
astea, fiindcă ne-a iubit!
A atârnat acolo între cer şi pământ, plătind preţul pentru păcatele tale şi ale mele — fiindcă
Dumnezeu a pus toate greşelile noastre asupra Fiului Său în timpul acelor ore întunecate ce au
culminat cu strigătul de pe cruce: „S-a sfârşit". De atunci, drumul mântuirii a fost deschis pentru
oricine vrea s-o apuce pe el. Dumnezeu a demonstrat acceptarea jertfei Fiului Său prin faptul că L-a
înviat pe Domnul Isus din morţi, în ziua a treia, triumfător asupra păcatului, a lui Satan şi a morţii.
„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?" (1 Cor. 15:55).
Acest Creator poate fi Mântuitorul tău personal dacă eşti gata să crezi în lucrarea Sa de pe
cruce, făcută în locul tău, şi să-I ceri să îţi ierte păcatele şi să vină să trăiască şi în inima ta.
Te invit să faci această alegere chiar acum! Dacă alegi creaţia — dacă îl accepţi pe Creator ca
propriul tău Mântuitor personal, atunci ai descoperit adevărul pe care îl căutai, deoarece Isus a spus:
„Eu sunt adevărul" (Ioan 14:6). A găsi adevărul înseamnă a găsi libertatea, deoarece El a mai zis:
„Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi" (Ioan 8:32). Aceasta este adevărata libertate -
libertate de sub puterea păcatului şi a lui Satan, eliberare de frica acelui necunoscut numit moarte.
Ce cuvinte mai bune am putea găsi pentru a rezuma cele spuse, decât pe cele ale Creatorului
însuşi, din Biblie:
„La început, Dumnezeu a făcut [creat] cerurile şi pământul" (Gen. 1:1); şi„fiindcă atât de
multa iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci
să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3:16).

Partea a III-a
Dovezi în favoarea existenţei potopului şi a corăbiei lui
Noe

Capitolul 14
Lumea aşa cum era ea atunci!
„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse, şi iată că erau foarte bune."(Gen. 1:31).
Citind cartea Genesei, suntem surprinşi de cele scrise despre viaţa de dinaintea zilelor lui Noe.
Oamenii trăiau atunci mult mai mult decât astăzi, aveau mulţi copii şi se pare că erau mult mai
viguroşi şi mai sănătoşi. Citim, de pildă, despre Metusala, care a trăit 969 de ani (Gen. 5:27). Ni se mai
 Presiune atmosferica de dou? ori mai mare
30%oxigen
Filtrarea radia?iei d?un?toare
MODELUL LUMI I ANTERI OARE POTOPULUI
spune şi că, în acea vreme, pe pământ existau uriaşi (Gen. 6:4). Pentru a înţelege aceste lucruri, să
analizăm ce spune Biblia despreS-a
Dumnezeu cum eralalumea
uitat tot înainte de potop.
Pe un ton solemn,
ce f?cuse; ?i iat? c? erau„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul" (Gen.
Biblia afirmă că
1:1) după care ne relatează ce anume a creat Dumnezeu în fiecare zi.
foarte bune.
Să ne concentrăm atenţia asupraGenesazilei1:31a doua. E cea în care Dumnezeu a zis: ,,«Să fie o
întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.» Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit
apele cari sunt dedesubtul întinderii de apele cari sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost." (Gen. 1:6, 7).
Este interesant de remarcat faptul că termenul original pentru “întindere" are sensul de înveliş
subţire comprimat sau aplatizat şi întins.
S-ar prea putea ca aceasta să fie o descriere a pământului înainte de potop, având drept
acoperiş la câţiva kilometri deasupra sa un înveliş format din vapori de apă suspendaţi. O asemenea
configuraţie1 ar fi produs câteva efecte deosebite:
1. Transferul fibro-optic al luminii printr-o asemenea boltă ar fi însemnat că o penetrare mai
puternică a acesteia s-ar fi concretizat în diferite nuanţe de roz. Cercetările efectuate au arătat că
lumina roz este cea care produce dezvoltarea optimă a celulelor plantelor. 2 S-ar putea explica astfel
existenţa printre fosile a unor muşchi uriaşi, denumiţi lepidodendroni, de peste treizeci de metri
înălţime, în timp ce varianta lor modernă ajunge la cel mult patruzeci de centimetri! Nu este de mirare
atunci că Dumnezeu le-a poruncit animalelor, când acestea au fost create, să mănânce numai plante,
fiindcă ele existau din belşug.
2. Cercetările au reuşit să aproximeze efectul unui asemenea acoperământ asupra presiunii
atmosferice. Se estimează astfel că, înainte de potop, presiunea atmosferică ar fi fost de aproximativ
două ori mai mare decât cea de astăzi, datorită faptului că toate gazele erau comprimate sub
respectivul înveliş. De asemenea, procentul de oxigen din atmosferă era mai mare. Acest lucru a fost
confirmat de bulele de aer prinse în chihlimbarul din fosilele de dinainte de potop, care prezintă un
conţinut de oxigen de 30%, comparativ cu 20% cât este astăzi. Aceste condiţii reprezintă condiţiile
optime pentru viaţă.

Figura 11: O lume desăvârşită

Camerele medicale hiperbarice, având o presiune mai mare decât cea atmosferică şi dotate cu
un conţinut mai bogat de oxigen, au devenit în ultima vreme un instrument medical deosebit de util.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele cu răni deschise, plasate în asemenea camere, se
vindecă peste noapte, şi nu în câteva săptămâni. Un om declarat mort din punct de vedere clinic,
datorită intoxicaţiei cu monoxid de carbon, şi-a revenit după trei săptămâni petrecute într-o cameră
hiperbarică, la Centrul de cercetări medicale de la Universitatea A&M din Texas, fără să-i fie afectată
memoria. Un caz similar a fost consemnat în 1996 în Marea Britanie. Asemenea tratamente duc la
refacerea memoriei pierdute, anihilează efectele devastatoare ale senilităţii şi ajută la vindecarea
rănilor.
Camerele hiperbarice sunt folosite la această oră tot mai mult în centrele de cercetări medicale
din întreaga lume, simulând unele aspecte ale lumii desăvârşite dinaintea potopului, şi anume:
presiunea atmosferică mai mare şi conţinutul mai bogat în oxigen al acesteia.
Cât priveşte plantele, o roşie crescută timp de doi ani într-o asemenea încăpere a ajuns la
înălţimea de peste cinci metri, a produs 930 de roşii şi a continuat să crească. 3 Mărturia fosilelor ne
arată că gigantismul era un lucru obişnuit la plantele de dinaintea potopului. Biblia vorbeşte despre
gigantism înainte de potop (Gen. 6:4), iar ştiinţa confirmă acurateţea Cuvântului lui Dumnezeu.
3. Un alt efect al acestei bolte ar fi fost filtrarea radiaţiilor dăunătoare. Agenţia Americană
pentru Protecţia Mediului a anunţat că, în câteva decenii, una din trei persoane va muri de cancer
datorat radiaţiei ultraviolete crescânde. Înainte de potop, orice radiaţie dăunătoare era filtrată de
învelişul de apă, creând condiţiile pentru o sănătate mai bună prin reducerea ratei mutaţiilor maligne. 4
Nu este de mirare că oamenii şi animalele au trăit mai mult înainte de potop, s-au bucurat de o
sănătate mai bună şi de o atmosferă perfectă, fiindcă Dumnezeu a declarat creaţia Sa ca fiind „foarte
bună". Oamenii pun sub semnul ridicolului vârstele mari ale oamenilor din Biblie, dinainte de potop.
Dar, în condiţiile perfecte discutate anterior, asemenea vârste nu reprezintă o problemă. Am văzut ce
efect a avut simularea unor condiţii existente înainte de potop asupra proceselor de vindecare ale
corpului uman, cât şi asupra unei seminţe degradate de roşie şi a unui sol contaminat în decursul mai
multor veacuri de deteriorare de la potop încoace. De ce să ne mire atunci longevitatea unor oameni şi
sănătatea lor înainte de potop, dacă ei se bucurau de creaţia desăvârşită a lui Dumnezeu?

Figura 12: Filtrarea radiaţiilor

Din păcate, această utopie nu a durat prea mult. S-a întâmplat ceva care a produs schimbarea
situaţiei. „Dumnezeu S-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat" (Gen. 6:12). Dumnezeu a
văzut răutatea oamenilor şi a decis să pună capăt acestor condiţii perfecte. Orice formă de viaţă urma
să piară, cu excepţia celor ce aveau să intre în corabie împreună cu Noe şi familia acestuia, deoarece
Noe era un om neprihănit în ochii lui Dumnezeu (Gen. 7:1).
 NOTE
1. Baugh C. ,Panorama of Creation, Creation Publication Services Texas SUA, 1992, p. 42-
64.
2. Ibid.,p. 51-52.
3. Ibid.,p. 70-71.
4. Ham K., Snelliny A. şi Wieland C., The Answers Book, Master Books, El Cajon, California,
SUA, 1992, p. 122.

Capitolul 15
Uluitoarea corabie
Când eram copil, mi s-a povestit istoria potopului din Biblie. Eram fascinat încercând să mi-l
imaginez pe Noe cu corabia sa şi toate animalele acelea. În acelaşi timp, mi se părea înfricoşător să mă
gândesc la oamenii care au rămas afară, atunci când Dumnezeu a închis uşa corăbiei şi a început
potopul.
Copil fiind, am crezut ce mi se povestea. Dar, pe măsură ce am crescut, la şcoală, şi mai târziu
la universitate, majoritatea studenţilor, învăţătorilor şi profesorilor făceau glume pe seama acestei
povestiri şi am fost acuzat că, în această problemă, manifest o mentalitate nefondată ştiinţific.
Asta m-a condus la o cercetare îndelungată. Doream să descopăr adevărul. Ce are de spus
adevărata ştiinţă? Cine are de fapt creierul viciat? A putut avea loc, într-adevăr, un potop universal şi
este corabia lui Noe o realitate sau doar o pură ficţiune?
Anii de cercetare a acestui subiect m-au făcut să ajung la o concluzie clară: dovezile existente
pledează în favoarea potopului aşa cum îl găsim relatat în cartea Genesei.
Pe când eram la universitate, la un curs de inginerie hidraulică, ni s-a cerut să investigăm şi să
găsim cele mai bune dimensiuni ale unui corp ce pluteşte pe apă, pentru a rezista condiţiilor extreme
de pe mare. Am conceput mai multe proiecte. Spre surprinderea mea, profesorul (care nu era creştin)
ne-a spus: „N-ar trebui să vă spun asta, dar cele mai bune dimensiuni pot fi găsite în Biblie. Sunt cele
ale corăbiei lui Noe. O asemenea corabie nu se poate scufunda". Am fost entuziasmat să aud acest
comentariu şi am pus întrebarea pe care nici unul dintre ceilalţi colegi ai mei n-a îndrăznit s-o pună:
Cine i-a spus lui Noe cum să construiască o corabie ce nu poate fi scufundată?
Dumnezeu este Cel care i-a spus lui Noe să construiască o corabie: „Fă-ţi o corabie din lemn
de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe, şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinlăuntru şi
pe dinafară. Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi
treizeci de coţi în înălţime. Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura
corăbiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus" (Gen. 6:14-16).
Dimensiunile corăbiei au fost analizate de către experţi din domeniul ingineriei hidraulice. Dr.
Henry Morris, care a fost preşedintele mai multor departamente de inginerie civilă din universităţi
americane de frunte, după o analiză atentă a acestor dimensiuni, a ajuns la concluzia că este aproape
imposibil ca o asemenea corabie să se răstoarne.1
Analiza stabilităţii a fost efectuată recurgându-se la o secţiune transversală a corăbiei şi
utilizând forţele şi momentele ce acţionează asupra ei în timp ce este înclinată de o furtună violentă. O
asemenea analiză arată că forţa de plutire, ce are tendinţa de a o îndrepta, acţionează întotdeauna în
afara forţei de greutate, ce are tendinţa de a o răsturna. Ca urmare, corabia va reveni întotdeauna la
poziţia normală de plutire.2
Mai mult, raportul dintre lungimea şi lăţimea corăbiei de 6 la 1 (300 de coţi la 50 de coţi) are
capacitatea de a o feri de acţiunea forţei valurilor de magnitudine egală pe întreaga ei lungime, întrucât
câmpurile valurilor au tendinţa de a se produce în tipare discontinue şi variate, şi nu în serii de
succesiuni lungi şi uniforme la nivelul crestei. Orice acţiune turbionară la care urma să fie supusă
putea fi preluată şi învinsă de raportul de 6 la 1 dintre lungimea şi lăţimea corăbiei.
Astfel, proporţiile pe care Dumnezeu i le-a dat lui Noe pentru construirea corăbiei sunt cele
mai bune din punctul de vedere al siguranţei de basculare, al tangajului şi al ruliului. Corabia nu a fost
concepută pentru a atinge viteze mari. Noe nu se grăbea să meargă undeva! De fapt, el dorea să
rămână cât mai aproape posibil de zona pe care o cunoştea.
 Analiza stabilităţii corăbiei lui Noe

Nivelul apei
G = greutatea corăbiei acţionând prin centrul de gravitate C
P = forţa de plutire acţionând prin centrul de gravitate al apei dezlocuite
M = metacentrul, unde linia de acţiune a lui P intersectează axa centrală, deasupra lui C.

Figura 13: Analiza stabilităţii corăbiei lui Noe

Este interesant de ştiut că Brunel, marele inventator britanic, şi-a conceput faimoasa sa corabie
din 1844, la aproape 4000 de ani după Noe, şi a denumit-o „Marea Britanie". 3 Ea avea rapoartele
dintre lungime, lăţime şi înălţime aproape identice cu cele ale corăbiei lui Noe: 322 de picioare x 51 de
picioare x 32,5 picioare (98m x 15,5m x 10m). Brunel se putea folosi de cunoştinţele acumulate în
decursul a generaţii întregi de constructori de nave. Însă corabia lui Noe rămâne prima construcţie de
acest gen.
Această corabie avea capacitatea de a oferi loc tuturor „pasagerilor" pe care Dumnezeu i-a
spus lui Noe să îi ia la bord şi mai rămânea încă mult spaţiu liber. Nişte simple calcule vor confirma
acest lucru:4
Dimensiunile corăbiei: 300 coţi x 50 coţi x 30 coţi. Utilizând un cot mic ca echivalând cu 17,5
inci (44,45 cm), corabia avea dimensiunile de:
* 437 picioare x 73 picioare x 44 picioare, sau 133m x 22m x 13,5m;
* Volumul = 1.396.000 picioare cubice sau 39.500 m3
* Asta înseamnă echivalentul a 522 de vagoane americane standard de vite, fiecare având
capacitatea de 2670 de picioare cubice (75,5 m 3); un asemenea vagon poate duce aproximativ 200 de
oi pe două platforme.
* Un asemenea volum ar fi fost suficient ca să conţină peste 125.000 de animale de
dimensiunile unei oi.

Astăzi există aproximativ 18.000 de specii de animale terestre. Dacă ţinem cont de speciile
dispărute şi de altele care, eventual, au scăpat unui recensământ, şi dacă luăm două animale din fiecare
specie şi şapte din câteva, aşa cum i-a poruncit Dumnezeu lui Noe, ajungem la un total mai mic de
50.000 de animale; rămâne astfel suficient loc pentru hrană şi probabil cel de-al treilea nivel al
corăbiei pentru Noe şi familia lui, plus un spaţiu destinat fotbalului sau altor jocuri favorite ale
familiei!
 22m 13,5m
133m

CORABI A AVEA
300 co?i X 50 co?i X 30 co?i
Un cot mic era de 17,5 inci (44,45 cm)

DIMENSIUNILE ~ 133m X 22m X 13,5m

VOLUMUL ~ 39.500 m3

ERA
De 1 ? mai mare dec?t un teren de fotbal
Mai ?nalt? dec?t o cl?dire cu trei etaje
Suficient de mare pentru a con?ine peste
125.000 animale de dimensiunea unei oi

Ast?zi exist? aproximativ 18.000 de specii

de animale terestre

Figura 14: Dimensiunile corăbiei

Biblia nu spune în cât timp a construit Noe corabia. Nu avem însă nici un motiv să respingem
cifra de 100 de ani care rezultă scăzând vârsta de 500 de ani a lui Noe, consemnată în Genesa 5:32, din
vârsta sa de 600 de ani pe care a avut-o atunci când a început potopul, după cum citim în Genesa 7:11.
Un asemenea interval de timp pare rezonabil pentru construcţia unei nave uriaşe, dacă ne gândim la
tehnologia şi echipamentul limitate din acea vreme. Se explică, de asemenea, astfel textul din 1 Petru
3:20 care vorbeşte despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, ce aştepta în zilele lui Noe în timp ce „se
făcea corabia"! Faptul că Lameh, tatăl lui Noe, a murit cu cinci ani înainte de potop nu poate fi folosit
pentru a restrânge timpul construcţiei corăbiei la imposibila cifră — chiar cu echipamentul din zilele
noastre — de cinci ani. Din relatarea biblică reiese clar intervenţia lui Dumnezeu în multe aspecte ale
potopului. El este Cel care a conceput corabia, dar a lăsat construcţia acesteia în seama lui Noe şi a lor
săi! Biblia nu ne spune tot ceea ce i-a zis Dumnezeu lui Noe şi se poate ca El să-i fi dezvăluit acestuia
că tatăl său nu va trăi până când va veni potopul.
NOTE
1. Morris H. M., The Biblical Basis for Modern Science, Baker Book House Michigan, SUA,
1993, p. 295.
2. Ibid, p. 293-295.
3. Whitcomb J. C., The World that Perished, Baker Book House Michigan SUA, 1993, p. 22. '
4. Morris H. M., (Ref. 1), p. 291-292.

Capitolul 16
Potopul
Dumnezeu a vorbit şi s-au întâmplat trei lucruri:
1. „S-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare"(Gen. 7:11);
2. „S-au deschis stăvilarele cerurilor" (Gen. 7:11);
3. „Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi"(Gen. 7:12).
 Să luăm mai întâi în discuţie două întrebări obişnuite:
* De unde a provenit apa?
* Unde s-a scurs apa care a acoperit munţii?

Răspunsul la prima întrebare — „De unde a provenit apa?" — este simplu: a fost apa conţinută
în învelişul de apă din jurul pământului, ce exista din ziua a doua a creaţiei. Dumnezeu o aşezase acolo
pentru a-Şi proteja creaţia şi a asigura o atmosferă perfectă pentru sănătatea şi bunăstarea omului. Dar
atunci când, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, neascultarea omului a depăşit limitele, acelaşi
halou protector s-a transformat într-o sursă de apă, suficientă pentru a provoca înspăimântătorul potop.
Răspunsul la cea de-a doua întrebare — „Unde s-a dus apa?" — se găseşte de asemenea în
Biblie, iar dovada veridicităţii lui se află pretutindeni în jurul nostru. Biblia ne spune că apele au
acoperit toţi munţii (pe care Genesa îi numeşte nişte dealuri înalte) ce existau la acea dată, depăşind
înălţimea acestora cu cincisprezece coţi: „Şi toţi munţii înalţi [dealurile înalte], cari sunt supt cerul
întreg, au fost acoperiţi. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, cari au fost
acoperiţi" (Gen. 7:19-20).
Să ne amintim că pământul arăta altfel înainte de potop. Până la potop nu plouase niciodată,
după cum ni se spune în Biblie:

...fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ... ci un abur se ridica de pe

pământ şi uda toată faţa pământului (Gen. 2:5-6).

Nu existau munţi foarte înalţi, nu sunt menţionate vânturi şi furtuni puternice, sau zăpadă şi
ploaie înainte de potop. Acestea nu aveau ce căuta în lumea desăvârşită pe care o crease Dumnezeu. Pe
întregul pământ, clima era temperată, aşa cum demonstrează mărturia fosilelor.
După ce topografia a fost nivelată de către apele devastatoare ale potopului şi întreaga lume a
fost complet inundată, a început procesul de formare a munţilor înalţi.

Tu îl acoperiseşi [pământul] cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă, suindu-se pe munţi şi
pogorându-se în văi [munţii s-au înălţat; văile s-au adâncit] până la locul pe care li-l hotărâsei
Tu" (Ps. 104:6-8).

Astfel, actualele lanţuri muntoase din lume s-au format în timpul potopului sau după acesta.
Dovezile existente în acest sens sunt copleşitoare:

• Geologii sunt de părere că cea mai mare parte a zonelor muntoase cu altitudini ridicate s-
au înălţat după apariţia omului pe pământ.
• Se poate vedea clar că aceste zone s-au aflat sub apă, deoarece în apropierea piscurilor,
munţii sunt formaţi în mare parte din straturi marine ce conţin frecvent fosile marine
recente.
• Deşi mecanismul formării munţilor continuă să rămână un subiect controversat în rândul
geofizicienilor, colosalele energii asociate cu erupţiile şi eroziunile din timpul marelui
potop oferă cel mai logic model pentru găsirea răspunsului corect.
• Formarea munţilor înalţi şi a depresiunilor corespondente din bazinele oceanelor trebuia
să fi fost însoţită de numeroase activităţi tectonice, precum apariţia de cute, falii, şariaje şi
mişcări ale pământului de diverse feluri. Actualele zone în care continuă să se producă
frecvent cutremure, precum şi activităţile tectonice ce au încă loc în întreaga lume pot fi
înţelese ca efecte-ecou ale marilor ridicări tectonice post-diluviene.
• Acelaşi model se aplică şi activităţii vulcanice semnificative a pământului: erupţiile
fântânilor adâncului(Gen.7:11). Reajustările isostatice ulterioare potopului, în special
ridicarea lanţurilor muntoase, au dus în mod cert la declanşarea unor revărsări
suplimentare de magmă, iar acestea şi-au lăsat amprenta în imensele câmpii de lavă recent
formate din întreaga lume, cât şi în numărul mare de vulcani a căror activitate a încetat
recent, ca să nu mai vorbim de numărul considerabil de vulcani ce sunt, în continuare,
activi.
 Un alt aspect îl reprezintă adâncimea la care s-au aflat munţii sub ape. Biblia ne spune că
apele potopului s-au ridicat cu cincisprezece coţi deasupra pământului. Surprinzător, dacă am calcula
adâncimea de scufundare a corăbiei lui Noe cu încărcătură la bord, ar rezulta o cifră de cincisprezece
coţi! Prin aceasta Dumnezeu ne spune astăzi că El S-a asigurat ca navigarea corăbiei să se facă în
deplină siguranţă, chiar şi pe deasupra celor mai înalţi munţi, fără ca măcar să fie zgâriat fundul navei
construit din lemn de gofer. Ce Dumnezeu minunat avem, pe care îl interesează şi cel mai mic detaliu
din vieţile noastre!
Biblia ne spune că oprirea corăbiei a avut loc pe Munţii Ararat. La scurtă vreme, clima s-a
schimbat, aşa cum vom discuta mai încolo, şi a început să cadă zăpada. În cele din urmă, muntele a
fost acoperit de o calotă permanentă de gheaţă, iar corabia însăşi a rămas probabil în gheaţă timp de
ani de zile, păstrată ca un monument tăcut al judecăţii lui Dumnezeu împotriva unei lumi nelegiuite.
Din când în când, în secolele care s-au scurs, în timpul unor topiri parţiale ocazionale, călătorii
au povestit că ar fi văzut corabia ieşind în afară prin calota de gheaţă. Aceste relatări au devenit atât de
numeroase şi de convingătoare, încât mai multe serii de expediţii s-au avântat în zonă, încercând să
localizeze corabia. Toate aceste încercări s-au dovedit dificile şi periculoase, atât datorită configuraţiei
muntelui, cât şi tulburărilor politice din zona respectivă. 1
Găsirea corăbiei lui Noe depinde de dorinţa lui Dumnezeu de a o revela lumii la această oră.
Indiferent însă dacă ea va fi găsită sau nu, credinţa noastră în Cuvântul lui Dumnezeu nu este afectată.
Corabia lui Noe reprezintă o realitate istorică datorită faptului că ni se povesteşte despre ea în Biblie.
Încă odată, mesajul pentru cei credincioşi este de a lua Cuvântul lui Dumnezeu literalmente,
întrucât este desăvârşit în fiecare detaliu al său. Adevărata ştiinţă confirmă relatarea potopului.
Dovezile se află pretutindeni în jurul nostru: dovezi în favoarea unui potop universal şi catastrofal, ce a
avut loc cu câteva mii de ani în urmă; dovezi în favoarea unei corăbii cu un design perfect, capabilă să
facă faţă condiţiilor extreme descrise în Genesa şi să adăpostească în deplină siguranţă pe Noe şi
familia sa, împreună cu o pereche din fiecare animal, până la scăderea apelor potopului; dovezi în
favoarea unei atmosfere diferite, capabilă să reveleze promisiunea lui Dumnezeu: curcubeul. Dovezile
sunt la fel de clare ca lumina zilei, iar cei care optează pentru o soluţie contrară nu au nici justificări şi,
cu atât mai puţin, scuze.
NOTE
Morris J. D.,Noah'sArk and the Arara tAdventure, Master Books Colorado Springs, SUA,
1994.

Capitolul 17
Dovezi şi... mai multe dovezi
Potopul, aşa cum este el descris în cartea Genesei, reprezintă o parte esenţială a Bibliei. Din
păcate, evoluţioniştii şi mulţi creştini din zilele noastre nu acceptă relatarea despre potopul universal şi
corabia lui Noe. O resping, susţin ei, pe temeiuri ştiinţifice.
Atunci când sunt examinate fără idei preconcepute, cu o minte dornică să afle adevărul, toate
dovezile descoperite sprijină existenţa unui potop universal, aşa cum este el descris în Biblie. Iată
câteva exemple de asemenea argumente.

1. Fosilele

O fosilă se formează atunci când o creatură vie este prinsă şi îngropată cu repeziciune în
vârtejul sedimentelor, fără să fi avut suficient timp pentru a se descompune în mod natural, sau a fi
mâncată de animalele care se hrănesc cu hoituri, sau a se dezintegra.
De aceea, însăşi existenţa fosilelor reprezintă dovada unei morţi catastrofale, cauzate de ape.
În consecinţă, existenţa cimitirelor de fosile în întreaga lume aduce cu sine dovada unei catastrofe la o
scară precum cea relatată în Biblie, adică un potop universal.
Iată câteva afirmaţii făcute de oameni de ştiinţă în legătură cu fosilele descoperite, care arată
dimensiunile uriaşe ale acestei catastrofe:
Velikkovsky, în cartea sa, Earth In Upheaval [Prefacerea pământului] scrie:
Atunci când un peşte moare, corpul său pluteşte pe suprafaţa apei sau se scufundă pe fundul
acesteia şi este devorat în scurt timp, practic în interval de câteva ore, de către ceilalţi peşti. Însă
fosilele de peşte descoperite în rocile sedimentare sunt frecvent păstrate cu toate oasele intacte. Întregi
bancuri de peşti pe zone foarte întinse, numărând bilioane de specimene, pot fi găsite într-o stare de
agonie, dar fără urmele vreunui atac din partea vreunui animal care se hrăneşte cu hoituri. 1
Heribert-Nilsson de la Institutul Botanic Suedez scrie:

În bucăţi de chihlimbar, ce pot ajunge la dimensiuni de cinci kilograme sau chiar mai mult, s-
au găsit păstrate insecte sau bucăţi de floare, chiar şi cele mai delicate structuri... este extrem
de surprinzător să constaţi că ele aparţin tuturor regiunilor pământului... 2

Pretutindeni în lume există exemple de asemenea descoperiri3:

Cimitirele de fosile din Nebraska, conţinând mii de oase aparţinând unor fosile de mamifere
aflate într-un strat ce se întinde orizontal într-un deal de calcar care s-a format, în mod evident, prin
depuneri în apă. Fosile de rinoceri, cămile, porci mistreţi uriaşi şi numeroase alte animale exotice se
găsesc de-a valma, laolaltă.
Peste un bilion de fosile de heringi cu dimensiunile medii cuprinse între 15 şi 20 de cm
lungime, pe o suprafaţă de 10 km2 în California.
Gropile La Brea din Los Angeles cu zeci de mii de specimene a tot felul de animale dispărute
sau existente (fiecare dintre acestea, conform incredibilei explicaţii uniformizatoare, a căzut în acest
cimitir vâscos, accidental, câte una o dată!). Straturile siciliene de hipopotami, straturile de mamifere
mari din Munţii Stâncoşi, straturile de dinozauri din Black Hills şi din Munţii Stâncoşi, cât şi din
Deşertul Gobi sunt doar câteva exemple ale acestui cimitir universal: o dovadă cutremurătoare a
judecăţii lui Dumnezeu împotriva acestui pământ, prin potopul din zilele lui Noe.

2. Rocile sedimentare

Aproape toate rocile sedimentare de pe pământ, care sunt cele în care se găsesc fosilele, au
fost depuse de către ape aflate în mişcare. Această afirmaţie este universal acceptată şi atât de
evidentă, încât nu mai are nevoie de dovezi sau de precizări suplimentare. Prin definiţie, rocile
sedimentare sunt roci formate prin depozitarea sedimentelor. Dicţionarul Oxford defineşte asemenea
roci drept „materie pământoasă sau detritică depozitată sub acţiunea apei". Este evident că asemenea
mase imense de sedimente trebuie să fi fost mai întâi erodate dintr-un alt loc în care s-au aflat anterior,
să fie transportate apoi, şi în cele din urmă depozitate — exact ceea ce se întâmplă în cazul oricărei
inundaţii şi trebuie să se fi întâmplat la o scară unică sub raportul dimensiunilor ei în timpul marelui
potop din Genesa.

3. Fosilele polistrat

Aşa cum am discutat în secţiunea anterioară, fosilele polistrat sunt fosile de animale şi plante,
în special trunchiuri de copaci, care se întind transversal prin mai multe straturi, un strat având
frecvent grosimea de şase metri sau chiar mai mult. Potrivit evoluţiei, aceste straturi s-ar fi format în
milioane de ani de depozitare. Dar, fosilele respectivilor copaci se află în poziţie verticală sau chiar
răsturnaţi cu capul în jos, întinzându-se prin trei sau chiar patru straturi!
Nu există nici o îndoială că acest gen de fosile trebuie să fi fost îngropate cu viteză mare, altfel
nu s-ar fi păstrat intacte în timpul depunerii respectivelor straturi, timp ce ar fi durat, chipurile,
milioane de ani. Singura modalitate de a explica asemenea fosile polistrat o reprezintă acţiunea
marelui potop şi, deci, existenţa lor constituie o nouă dovadă în favoarea potopului din Genesa.

4. Dislocările geologice

Coloana geologică, descrisă de geologi drept o succesiune regulată de straturi de rocă

începând cu cele mai vechi în partea de jos şi cu cele mai tinere în partea de sus, nu poate fi găsită
niciunde aşa cum a fost prezisă. Zone vaste din roci mai vechi pot fi găsite deasupra celor mai tinere şi
încă pe suprafeţe de sute de kilometri pătraţi, atât de întinse şi aşezate atât de lin, încât nu pot fi
explicate ca dizlocări geologice.4

5. Urme de om şi dinozauri

Ajungem astfel la renumitul bazin al râului Paluxy din Texas, unde au fost descoperite urme
de om şi dinozauri care au provocat o dezbatere aprinsă relativ la autenticitatea celor umane. Este
lesne de înţeles de ce evoluţioniştii doresc cu atâta ardoare să discrediteze o asemenea dovadă, fiindcă
dacă dinozaurii şi oamenii au umblat împreună pe acest pământ cu 4-5 mii de ani în urmă, cu puţin
timp înaintea potopului din Genesa, atunci evoluţia va trebui să se retragă la locul care i se cuvine —
cel al supremei înşelătorii din istoria omenirii.
Excavaţiile de la Glen Rose şi de la râul Paluxy continuă de mai mulţi ani şi lângă zonele
respective de săpături s-a construit Muzeul Dovezilor în Favoarea Creaţiei. Toate excavaţiile recente
au fost confirmate prin prezenţa la faţa locului a mass-mediei şi a unor observatori independenţi
calificaţi, pentru a evita repetarea alegaţiilor de contrafacere a dovezilor. 5
Au fost excavate peste cincizeci de urme de picior uman şi mult mai multe urme de dinozaur.
Tiparul de urme paralele stânga/dreapta este consecvent. Unele urme de picior omenesc sunt mai mari
decât mărimea medie a piciorului omului de astăzi (de patruzeci şi unu de cm), amintindu-ne de
versetul din Genesa, care spune „Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea" (Gen. 6:4). La acelaşi
nivel, au fost descoperite o măsea omenească, un deget de om fosilizat şi multe alte fosile ale unor
animale, care, conform evoluţiei, au trăit cu sute de milioane de ani înainte!
Excavaţiile continuă şi astăzi şi sunt descoperite tot mai multe urme de picior omenesc. Se
speră ca, pe măsură ce tot mai mulţi oameni au posibilitatea să urmărească procesul de excavare şi
descoperirile făcute, cât mai mulţi dintre ei să fie eliberaţi de efectele spălării creierului şi îndoctrinării
cu teoria evoluţiei.
Oameni de ştiinţă ruşi au adus la cunoştinţă descoperirea a 1500 de urme de picior de dinozaur
în Turkmania, şi printre ele se aflau şi urme de picior omenesc. Anunţurile respective concluzionau
afirmând că asemenea descoperiri vor „crea o revoluţie în ştiinţa omului. Omenirea va îmbătrâni de 30
de ori, iar istoria ei va fi de cel puţin 150 de milioane de ani". 6
La ce soluţii ridicole recurg evoluţioniştii doar pentru a ţine în viaţă teoria evoluţiei! În ce ne
priveşte pe noi, descoperirile anunţate de ei reprezintă o nouă dovadă că dinozaurii şi omul au trăit în
aceeaşi vreme, fiind creaţi în aceeaşi zi — a şasea —, iar urmele paşilor lor în diverse locuri constituie
mărturia încercării lor disperate de a fugi de mânia lui Dumnezeu în timpul potopului din Genesa.

6. Schimbările climatice

Noe şi familia lui au coborât din corabie într-o lume nouă. A putut fi zărit pentru prima dată
curcubeul după ploaie, ca semn că Dumnezeu nu va mai potopi încă o dată întregul pământ cu ape.
Protecţia atmosferică de radiaţiile dăunătoare s-a diminuat, presiunea atmosferică a scăzut, şi la fel şi
conţinutul în oxigen... şi toate acestea au avut un efect cumplit asupra lui Noe, a familiei sale şi a
animalelor.
Clima temperată universală, demonstrată de răspândirea universală a plantelor şi animalelor
fosilizate ce au trăit înainte de potop, a cedat în faţa temperaturilor extreme. Gheaţa şi zăpada au căzut
fără nici un avertisment.
Fred Hoyle, la fel ca şi alţi meteorologi şi astronomi renumiţi, a recunoscut că temperaturile
limită apar ca rezultat al reducerii vaporilor de apă din atmosferă. În cartea sa, Frontiers of Astronomy
[Frontierele astronomiei], el scrie:

Este evident că ar apărea o epocă a gheţii dacă efectul de seră al atmosferei noastre ar fi
distrus. Acest lucru s-ar produce dacă ar avea loc o reducere apreciabilă a concentraţiilor de
gaze din atmosferă care blochează radiaţia infraroşie. Din acest punct de vedere, cel mai
important gaz este vaporul de apă. Se ridică, deci, întrebarea cum se poate reduce sistematic
cantitatea de vapori de apă din atmosferă, în special la înălţimi de 6000 de metri de la sol.
Probabil că aici se află răspunsul la enigma epocii gheţarilor. 7

Rezultă, deci, că efectul logic al dispariţiei învelişului de vapori de apă, în timpul potopului, îl
constituie îngheţul brusc în locuri în care fosilele descoperite arată că existase anterior o climă
temperată.1
Una din dovezile fascinante în acest sens o reprezintă zecile de mii de mamuţi morţi şi
îngheţaţi din Siberia.8 Unii dintre aceştia au fost descoperiţi îngheţaţi şi în întregime intacţi, având încă
în stomac mâncarea consumată, ceea ce indică o moarte bruscă prin îngheţare. Doi oameni de ştiinţă
ruşi, care au descoperit rămăşiţele unui grup de mamuţi pe o insulă îndepărtată la nord-est de Siberia,
susţin că aceştia au murit doar cu 4000 de ani în urmă, şi nu cu 10.000, cum se crezuse anterior. Dr.
Adrian Lister de la Universitatea din Londra a recunoscut recent că se făcuse o greşeală. Reevaluarea
frenetică a istoriei mamuţilor a fost denumită una dintre „cele mai fierbinţi etape din paleontologie".
O altă dovadă, chiar mai fascinantă, este descoperirea recentă a Omului din Gheţar, în Alpi, în
1991. Revista Time din octombrie 1992 a publicat un reportaj detaliat despre ceea ce ea denumea „o
descoperire ce a stârnit pasiuni şi controverse". Omul din Gheţar a fost descoperit ca urmare a topirii
parţiale a zăpezii în Alpii de la graniţa dintre Austria şi Italia — „descoperirea sa a dat deja peste cap
idei de mult încetăţenite despre ultima parte a epocii de piatră", scria revista Time; iar dr. Lawrence
Barfield, de la Departamentul de Arheologie al Universităţii din Birmingham, a spus: „aproape că ai
zice că această descoperire a fost concepută intenţionat pentru a-i pune într-o situaţie penibilă pe cei
care se ocupă de preistorie".9
Acest om era îmbrăcat, avea părul tuns şi tatuaje pe piele. Purta cu el un echipament sofisticat,
cunoştea prelucrarea pieilor, avea săgeţi cu pene, de un tip foarte complicat, un arc de 1,8 m şi un
topor din cupru cu o puritate de 99%! În rucsac avea ciuperci care erau folosite ca antibiotice.
Cercetătorii au fost uluiţi, întrucât nu credeau că oamenii ar fi putut fi atât de avansaţi la acea
dată. Dar, iată ce ne spune Biblia despre oamenii care au trăit înainte de potop: Iabal a locuit în corturi
şi se ocupa de creşterea animalelor; Iubal ştia să cânte la harfă şi orgă; iar Tubal-Cain era priceput în
prelucrarea aramei, cuprului şi fierului (Gen. 4:20-22). Lumea atinsese un nivel ridicat de dezvoltare în
perioada în care a trăit Omul din Gheţar, şi descoperirea lui confirmă acest lucru.
Omul din Gheţar a fost încadrat între 4600-5300 de ani, cu metodele de datare cu ajutorul
carbonului. Reţinând supraestimarea datelor mai mari de 4000 de ani, când se folosesc metodele de
datare pe bază de carbon, cum a recunoscut Dr. Libby însuşi, câştigător al Premiului Nobel în acest
domeniu şi inventatorul respectivei metode, putem explica moartea acestui om tânăr şi sănătos prin
îngheţare, ca urmare a schimbării bruşte a climei în urma potopului din Genesa.
NOTE
1. Vlikkovsky I., Earth In Upheaval, Doubleday and Co., New York, SUA, 1955, p. 222.
2. Heribert-Nilsson N., Synthetische Artbiidung, p. 1194-1195.
3. Whitcomb J. C. şi Morris H. M., The Genesis Flood, Presbyterian and Reformed Publishing
Company, New Jersey, SUA, 1993, p. 160-161.
4. Ibid., p. 180-200.
5. Baugh C. E. şi Wilson C. A., Dinosaur, Promise Publishing Co California SUA, 1987.
6. Robstov C., „Tracking Dinosaurs", Moscow News, Nr. 24, 1993, p. 10.
7. Hoyle F., Frontiers of Astmnomy, Harpers, NewYork, SUA, 1955, p. 8.
8. Whitcomb J. C., The World that Perished, Baker Book House Michiqan SUA, 1993, p. 76-81
9. Jroff L, „lceman", Time Magazine, Nr. 43, 26 octombrie 1992, p. 56-60.

Capitolulul 18
Misterul dinozaurilor

Cei care acceptă autoritatea şi integritatea Cuvântului lui Dumnezeu cred fără probleme că
Dumnezeu l-a creat pe om şi pe dinozaur în aceeaşi zi. În Genesa ni se spune că în cea de-a şasea zi a
creaţiei, Dumnezeu „a făcut fiarele pământului" şi că, în aceeaşi zi, „Dumnezeu a zis: «să facem om
după chipul Nostru, după asemănarea Noastră»" (Gen. 1:25, 26).,
Cu toate acestea, ni se spune că dinozaurii ar fi murit cu 70 de milioane de ani înainte să apară
omul pe scenă. Asemenea idei sunt propagate şi promovate pe un ton autoritar de profesori la şcoală,
în cărţi şi reviste ştiinţifice, în programe la radio şi la televizor, chiar şi în poveştile pentru copii. Ni se
spune că aceasta este realitatea — este lucrul asupra căruia au căzut de acord oamenii de ştiinţă — şi
este prezentat cu multă fermitate.
Vreau să-l asigur pe cititor că nu există nici o dovadă ştiinţifică că dinozaurii ar fi trăit cu
 milioane de ani înaintea omului. Am văzut din capitolele anterioare că metodele de datare utilizate
e ?n mu?chii p?ntecelui s?u! de
sunt lipsite ??icredibilitate
?ndoaie coada tare caşiuncăcedru
ştiinţifică ?i vinele
singurul motivcoapselor lui sunt
pentru care ?ntre?esute.
evoluţioniştii Oasele
aleg lui de
cifrele sunt ca ni?te ?evi d
milioane şi bilioane de ani este că, fără ele, evoluţia ar fi o teorie moartă.
Câteva dintre întrebările pe care le pun oamenii când vine în discuţie subiectul dinozaurilor
sunt:
* Dacă dinozaurii au fost atât de puternici, cum se face că nu sunt menţionaţi în Biblie?
* Cum au putut încăpea dinozaurii în corabia lui Noe?
* Cum şi de ce au dispărut dinozaurii?

Voi răspunde la aceste întrebări plecând de la dovezile ştiinţei şi de la Cuvântul lui Dumnezeu.

Figura 15: Dinozaur sau Behemoth!

Numele de „dinozaur" a fost atribuit acelor fosile uriaşe care au fost descoperite de
paleontologi. În consecinţă, nu trebuie să ne aşteptăm să găsim exact acelaşi cuvânt în Biblie. Asta nu
înseamnă însă că respectivele animale uriaşe nu sunt menţionate în Biblie. Citim în cartea lui Iov
despre un animal denumit behemoth. Dacă studiem cu atenţie descrierea făcută behemoth-ului,
ajungem dincolo de orice îndoială la concluzia că e vorba despre un dinozaur. În Iov, capitolul 40,
găsim detaliile necesare:
1. „Uită-te la behemoth-ul, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie [pe care l-am făcut o dată cu tine]"
(Iov 40:15). Fără nici o îndoială, Cuvântul lui Dumnezeu este clar şi consecvent: Iov (omul) şi
behemoth-ul (dinozaurul) au fost creaţi împreună, în aceeaşi zi: „căruia i-am dat viaţă ca şi ţie [pe care
l-am făcut o dată cu tine]!".
2. “Îşi îndoaie coada tare ca un cedru, şi vinele coapsei lui sunt întreţesute" (Iov40:17). Unii
comentatori afirmă că behemoth-ul este un elefant, dar coada elefantului nu seamănă nici pe departe cu
un cedru! Cedrul este îndreptat în sus. Dacă evoluţioniştii, şi în special directorii muzeelor de istoria
naturii, şi-ar fi citit Bibliile, ar fi ştiut din cartea lui Iov că dinozaurul are coada ridicată, semănând cu
un cedru. Ar fi fost scutiţi, astfel, de situaţia penibilă de a fi trebuit să închidă toate muzeele de istoria
naturii din întreaga lume, cu câţiva ani în urmă, pentru a corecta direcţia cozilor de dinozaur şi a le
îndrepta în sus! Iniţial, aceasta fusese aşezată în jos. După care şi-au dat seama că, dacă dinozaurii ar fi
avut coada căzută şi dacă ea era atât de grea, ar fi trebuit să lase „urme de coadă" în locurile unde au
fost găsite urme de paşi de dinozaur. Dar, fiindcă asemenea urme nu au fost găsite, au tras concluzia că
aceştia trebuie să fi avut coada îndreptată în sus! A doua parte a versetului descrie cu multă acurateţe
structura coapselor unor dinozauri ce arătau ca nişte pietre întreţesute.
3. „Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă, mădularele lui sunt ca nişte drugi de fer" (Iov
40:18). O descriere foarte exactă a tăriei oaselor de dinozaur confirmată de fosilele excavate.
4. „El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu" (Iov 40:19). Toată lumea este de acord
că dinozaurii sunt cele mai mari animale care au existat vreodată. Iov privea probabil un exemplar din
specia pe care noi astăzi o numim Brachiosaurus, ce cântărea aproximativ 90 de tone şi avea 25 de
metri lungime. În mod cert, era cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu!
5. „Dacă se întâmplă ca râul să iasă din matcă, el nu fuge..." (Iov 40:23). Acest verset descrie
dimensiunile respectivului animal şi faptul că dinozaurul se deplasa încet, datorită greutăţii sale
imense.
6. „... crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul laţurilor?" (Iov 40:24). O caracteristică
deosebită a Brachiosaurus-ului e că nările acestuia nu se aflau la capătul nasului sau botului său, ca la
majoritatea celorlalte animale, ci erau amplasate într-un dom osos, pe vârful capului său.
Cred că oricine citeşte descrierea behemoth-ului din Iov nu va avea nici o îndoială că
adevăratul nume al dinozaurului este behemoth. Este interesant, de asemenea, de notat că acest nume
provine din două cuvinte combinate, care, într-una din limbile folosite în vremea Vechiului Testament
(araba) înseamnă “în el este moartea"! Ce contrast faţă de descrierea făcută Domnului Isus „... În El
era viaţa" (Ioan 1:4).
Cea de-a doua întrebare este legată de corabia lui Noe: cum au putut încăpea dinozaurii în ea?
Am văzut în capitolul 15, că în corabie exista loc suficient pentru toate animalele, inclusiv pentru
dinozauri. Unul singur dintre cele trei niveluri ale corăbiei, construite conform instrucţiunilor date de
Dumnezeu lui Noe în Genesa, ar fi fost suficient pentru toate animalele. Să mai reţinem că Noe nu
trebuia să ia în corabie dinozaurii foarte mari. Este foarte probabil că a luat cu el specimene mai tinere
şi mai sănătoase.
Cea de-a treia întrebare este: Cum au dispărut dinozaurii? Pentru evoluţionişti, răspunsul la
această întrebare constituie o problemă. În decursul anilor, ei au sugerat peste douăzeci de teorii
referitoare la dispariţia dinozaurilor. Fiecare studiu nou apărut arăta, înainte de a propune o versiune
proprie, cât de neştiinţifică fusese teoria anterioară. Recent, în Time Magazine şi în National
Geographic Magazine1 câţiva evoluţionişti au fost nevoiţi să recunoască că cel mai logic răspuns e că
dinozaurii trebuie să fi pierit ca urmare a unei catastrofe naturale de genul unui potop. Din motive
evidente, ei nu au făcut referire la Noe sau la cartea Genesei! Putem explica lipsa dinozaurilor uriaşi
astăzi într-un mod care să fie în acord cu adevărata ştiinţă. Ştiinţa ne spune că dinozaurii sunt „şopârle
uriaşe". Şopârlele, spre deosebire de alte animale, continuă să crească tot timpul vieţii. Fiinţele
omeneşti, de pildă, se dezvoltă până în jurul vârstei de 18 ani, după care creşterea în înălţime încetează
şi dacă ar fi să atingă vârsta de o sută de ani. Biblia ne arată că, după potop, Noe şi toate animalele din
corabie au ieşit afară, într-o lume schimbată. Învelişul de vapori (apele de sus) din Genesa 1:7 şi-a
golit întregul conţinut pe pământ în timpul potopului. Ni se spune că Dumnezeu a scurtat viaţa omului
la aproape o zecime din cât fusese ea înainte de potop (Gen. 6:3). Putem presupune că viaţa animalelor
a fost şi ea scurtată proporţional şi că, deci, dinozaurul care trăise înainte de potop, să zicem, o sută de
ani şi atinsese o înălţime de 15 m, avea să trăiască acum, să zicem, 10-20 de ani după potop şi, deci,
avea să atingă o înălţime de aproximativ 1,5 - 3 m. Se explică astfel, ştiinţific, dispariţia dinozaurilor
uriaşi, precum şi faptul că există şopârle-balaur, de genul dinozaurilor, în locuri precum insula
indoneziană Komodo, ce au dimensiuni2 de peste 3 m!
O altă schimbare majoră produsă după potop a reprezentat-o reducerea conţinutului de oxigen
şi a presiunii atmosferice, cum s-a discutat în capitolul 14. Efectul acestei schimbări a fost dăunător
pentru dinozaurii uriaşi. Fosilele descoperite arată că dinozaurii aveau o capacitate toracică redusă
comparativ cu corpul lor uriaş. În consecinţă, datorită reducerii conţinutului de oxigen şi a presiunii
atmosferice scăzute de după potop, era mult mai dificil în cazul lor ca oxigenul să ajungă în toate
părţile corpului lor. Acest lucru a făcut extrem de problematică supravieţuirea dinozaurilor uriaşi şi,
astfel, ei au pierit.
În ce priveşte adevărata ştiinţă, nu există nici o problemă ca relatarea creaţiei să fie acceptată
literal, aşa cum este ea prezentată în cartea Genesei. Dumnezeu i-a creat pe om şi pe dinozaur în
aceeaşi zi; ambii au urcat în corabia lui Noe; au ieşit afară într-o lume schimbată; au trăit vieţi mai
scurte. În consecinţă, dinozaurii nu au mai crescut la dimensiunile gigantice care erau normale în zilele
de dinainte de potop. Noi, creştinii, putem răspunde fără probleme celor care pun sub semnul întrebării
autoritatea Bibliei, precum şi celor care — în încercarea de a folosi asemenea istorisiri pentru a
zdruncina încrederea copiilor noştri în Cuvântul lui Dumnezeu sau a o ridiculiza — îi învaţă lucruri
fanteziste despre dinozauri.
Nu putem face compromisuri cu evoluţia în nici un domeniu, nici chiar atunci când el pare atât
de simplu, ca cel al dinozaurilor. Dacă le permitem profesorilor şi autorilor de manuale să ne înveţe
copiii că dinozaurii au murit cu peste 70 de milioane de ani înainte de apariţia omului pe scenă, atunci
aceşti copii nu vor avea încredere în Biblie sau în Dumnezeul Bibliei care, din cele învăţate de ei, nu
ştie nimic despre ştiinţă. Vor respinge Biblia şi, astfel, vor pierde prilejul de a-şi cunoaşte Mântuitorul,
ocazie ce s-ar putea să nu mai vină niciodată. Trebuie să rămânem fermi pe poziţie şi să facem
cunoscut adevărul în orice ocazie posibilă, „... la timp şi ne la timp" (2 Tim. 4:2).
NOTE
1. Gore R., „Dinosaurs", National Geographic Magazine, Vol. 183, Nr. 1, ianuarie 1993, p.
26.
2. Whitcomb J. C., The World that Perished, Baker Book House, Michigan, SUA, 1993, p. 30-
31.

Capitolul 19
Martorul tăcut
În rocile pământului se ascunde un martor tăcut. Pretutindeni, sub picioarele noastre, de la cele
mai adânci bazine ale oceanului până la vârful celor mai înalţi munţi, există un cimitir vast ce conţine
rămăşiţele animalelor şi plantelor ce au trăit şi au înflorit odinioară pe acest pământ.
Speculaţiile moderne, sub umbrela înşelătoare a ştiinţei, au reuşit să distorsioneze mărturia
acestui cimitir, transformând-o într-o pretinsă dovadă a lentei dezvoltări evolutive ce a avut loc în
decursul milioanelor de ani.
Din păcate, lucrul acesta este predat şi acceptat astăzi drept realitate ştiinţifică în majoritatea
instituţiilor de învăţământ din lume. Aceeaşi noţiune s-a infiltrat şi în multe organizaţii creştine de
astăzi, ducând la teorii de compromis, născute din panică, ce încearcă să încorporeze evoluţia în
capitolul 1 din Genesa.
Dar martorul tăcut din pământ vorbeşte despre moarte şi distrugere, nu despre dezvoltare;
despre pieire, nu despre evoluţie! Dacă suntem cinstiţi cu dovezile descoperite şi le interpretăm corect,
ele mărturisesc despre existenţa unui Creator puternic ce-Şi controlează şi-Şi judecă creaţia. Când a
decis să trimită înspăimântătorul potop, Dumnezeu (descris în Biblie ca un Dumnezeu al puterii şi al
dragostei, al judecăţii şi al milei), nu l-a uitat pe om. Când a judecat lumea din acea vreme, El nu a
uitat de mila Sa. Ne vin în minte cuvintele psalmistului care, meditând la măreţia Creatorului nostru, a
simţit nevoia să exclame: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el?" (Ps. 8:4).
Când Dumnezeu a hotărât să trimită apele potopului, El a oferit o modalitate de scăpare celor
care au crezut Cuvântul Său: corabia.
La acea dată, din întreaga rasă umană, au intrat în corabie şi au scăpat de mânia lui Dumnezeu
doar Noe şi familia sa.
În aceeaşi Biblie, citim cuvintele rostite de Creatorul nostru, de Domnul Isus Cristos Însuşi:
„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum
era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat
Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la
venirea Fiului omului" (Matei 24:37-39).
Am văzut cât de exacte sunt afirmaţiile Bibliei. Dumnezeu va judeca acest pământ după cum a
promis, şi doar cei care vor intra în corabie vor fi în siguranţă. Dar, de data aceasta, corabia nu e
nimeni altul decât Domnul Isus Cristos Însuşi, Fiul lui Dumnezeu. El a lăsat slava Sa din ceruri şi a
coborât pe pământul nostru pentru a ne demonstra dragostea pe care El şi Tatăl Său o au pentru noi:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în
el, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3:16).
A plătit preţul mântuirii noastre murind pe crucea de la Calvar în locul nostru, cu aproape
2000 de ani în urmă. Astăzi, cu braţele larg deschise, El le strigă tuturor: „Veniţi la Mine, toţi cei
trudiţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă" (Matei 11:28).
În zilele lui Noe, la un moment cunoscut doar de El, Dumnezeu a închis uşa. Pentru toţi cei
rămaşi afară, ocazia era definitiv pierdută. Nu pierde şansa de data aceasta! Nu lăsa ca ştiinţa, pe
nedrept numită astfel, să devină paşaportul tău spre o veşnicie înspăimântătoare! Asigură-te că eşti
înăuntru, în siguranţă! .
 Partea a IV
Scrise ca voi să credeţi
Capitolul 20
Să judecăm
„Veniţi totuşi să ne judecăm [să raţionăm împreună], zice Domnul" (Isaia 1:18).
„Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele [Până când vreţi să tot oscilaţi între
două opinii]? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El" (1 Împ. 18:21).
Dacă atunci când ai pus pentru prima dată mâna pe această carte nu erai decis ce să faci, să iei
Biblia în serios sau nu, şi ce poziţie să adopţi în problema Creaţiei, acest capitol a fost scris pentru
tine.
Dacă în tinereţe ai făcut o mărturisire de credinţă, pentru a descoperi, după ce ai mers la
facultate, că ceea ce până atunci ai crezut că e adevărat pare să fie contrazis de cărţile de ştiinţă; dacă
ai început astfel să te îndoieşti de credinţa ta şi să te îndepărtezi cu atâta repeziciune de Dumnezeu,
încât ai crezut că „ţi-ai pierdut credinţa" — acest capitol a fost scris pentru tine.
Dacă ai fost crescut într-o casă creştină, ai mers la biserică şi ai considerat că nu poţi să
dezbaţi sau să discuţi problemele şi contradicţiile ce crezi că există între modul tău de gândire şi Biblie
— acest capitol a fost scris pentru tine.
Am încercat să arătăm că există dovezi copleşitoare oferite de ştiinţă în sprijinul autorităţii
Bibliei şi care contrazic evoluţia. Aceste dovezi ţi-au fost prezentate pentru a te face să te gândeşti
serios la Biblie şi la Creatorul tău.
Dacă noi am fost creaţi aşa cum ne spune Biblia, atunci noi îi aparţinem acestui Creator şi El
este Cel care stabileşte regulile. El ne-a explicat în detaliu cum putem fi împăcaţi din nou cu El, după
ce păcatul ne despărţise de un Dumnezeu sfânt. Găsim scris clar în Biblie: „Dacă mărturiseşti deci cu
gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit"
(Rom. 10:9). Dată fiind, după cum am văzut, acurateţea Bibliei în probleme ştiinţifice, cum am putea
ignora avertismentele ei referitoare la binele nostru spiritual? Biblia ne atenţionează că există un iad:
atunci trebuie că el este o realitate; nu e un concept medieval, cum ar spune evoluţioniştii de frunte.
Domnul Isus însuşi a vorbit despre un loc real de chin: „... a murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când
era el în Locuinţa morţilor, în chinuri..." (Luca 16:22, 23). Nu ignora avertismentele, îndreptându-te
spre o nimicire certă şi neîndoielnică. Te rog, nu îţi primejdui prin necredinţă preţiosul tău suflet!
Astăzi, îţi lansez o provocare asemănătoare cu cea din cuvintele lui Ilie: „Dacă Domnul este
Dumnezeu, mergeţi după El" (1 Împ. 18:21). Dacă n-ai făcut încă acest pas, îl poţi face acum.
Mărturiseşte înaintea lui Dumnezeu că ai păcătuit, fiindcă Biblia spune clar că toţi am păcătuit. Noi,
toţi, am încălcat poruncile lui Dumnezeu şi am refuzat să acceptăm planul Său de mântuire a noastră.
„Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra
Lui nelegiuirea noastră a tuturor" (Isaia 53:6). A te pocăi înseamnă a face o întoarcere cu 180 grade, a
întoarce spatele păcatului şi a-ţi aţinti ochii asupra Domnului Isus Cristos, care a murit în locul tău pe
cruce, cu aproape 2000 de ani în urmă. El a împlinit cerinţele lui Dumnezeu pentru viaţa ta şi a deschis
calea prin care poţi avea părtăşie, fără teamă, cu un Dumnezeu sfânt. Ştim că acest lucru este adevărat,
deoarece Dumnezeu „L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă" şi„Numele, care este mai presus de orice
nume; pentru ca în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de
supt pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este
Domnul" (1 Petru 1:21; Filip. 2:9-11). Cere-I să-ţi ierte păcatele şi să vină să locuiască în inima ta. În
aceeaşi Biblie, Domnul Isus a promis: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară" (Ioan 6:37). A
promis că te va face o creaţie nouă, care să corespundă vieţii veşnice, că te va spăla prin sângele Său.
A promis că într-o zi va reveni să ne ducă la El, să fim împreună pentru totdeauna: „Eu Mă duc să vă
pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu
Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi" (Ioan 14:2, 3). Cerul este locul respectiv. Dumnezeu te
întreabă: „Pentru ce vreţi să muriţi?" (Ezec. 33:11).
Dacă, în trecut, L-ai acceptat pe Domnul ca Mântuitor al tău, dar credinţa ta s-a răcit datorită
problemelor ridicate de evoluţie şi datorită îndoielii strecurate de Satan în viaţa ta prin intermediul ei,
acum e momentul să îţi reînnoieşti angajamentul şi să stai în picioare de partea Lui. Ridică-ţi capul
sus, căci mare este Creatorul nostru! Ai încredere în Cuvântul Său şi vrăjmaşul va fi înfrânt prin
Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu şi în Cuvântul Său, în Biblie, pentru
a-i putea spune vrăjmaşului: „Este scris!!", iar Domnul îţi va da din nou bucuria mântuirii Sale (Ps.
51:12).
Dacă te-ai născut într-o casă creştină, părinţii tăi doresc ca tu să fii mântuit şi să-L cunoşti pe
minunatul lor Mântuitor. Ei se roagă pentru mântuirea ta şi ar face orice pentru a te împiedica să ajungi
în iad. Te-ai aştepta să fie altfel, dacă te iubesc cu adevărat?
Dacă ai fost dezamăgit de comportamentul unora care pretind că sunt creştini, dar a căror viaţă
nu corespunde cu vorbele lor, îndreaptă-ţi ochii spre cruce: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi
Desăvârşirea credinţei noastre" (Evrei 12:2). Domnul Isus este singurul pe care trebuie să-L urmăm,
fiindcă „Cristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui" (1 Petru 2:21).
Dacă vei face asta, nu vei fi dezamăgit niciodată.
Această carte a fost scrisă pentru a te ajuta să găseşti răspunsurile la întrebările ridicate
împotriva autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu în probleme ştiinţifice. Dacă, aşa cum am văzut, Biblia
este desăvârşită în probleme ştiinţifice, cum ne-am putea îndoi de acurateţea ei în probleme spirituale?
Vor exista întotdeauna lucruri pe care nu le putem înţelege cu minţile noastre mărginite. Dar
Dumnezeu ne-a revelat în Cuvântul Său că „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa
şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin cari El ne-a dat
făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe" (2 Petru 1:3-4). Astăzi, tu ai responsabilitatea de a alege.

Capitolul 21
Ridică-te şi treci de partea Lui!
„N-am aşternut eu oare în scris pentru tine sfaturi şi cugetări, ca să te învăţ lucruri temeinice,
cuvinte adevărate, ca să răspunzi cu vorbe adevărate celui ce te trimete?" (Prov. 22:20-21).
Era seara unei premiere la Royal Albert Hall în Londra, în 1996, iar orchestra interpreta
Creaţia de Haydn. Comentatorul explicase cum, zilnic, înainte de a compune, Haydn se ruga să poată
reflecta întrucâtva, prin muzica sa, măreţia şi maiestuozitatea lui Dumnezeu în creaţie.
În timpul pauzei, BBC-ul a încercat să explice de ce oamenii nu mai cred astăzi în Creaţie. S-a
afirmat că oamenii de ştiinţă ştiu că universul a apărut printr-un Big Bang!
Au fost intervievaţi, de asemenea, mai mulţi oameni care susţineau această opinie. Apoi, a
venit rândul episcopului de Oxford să prezinte punctul de vedere creştin asupra acestui subiect. El a
spus: „Ştim că primele câteva capitole din Genesa sunt mit!"
Dacă realizatorii emisiunii şi mulţi oameni de ştiinţă susţin fără vreo reţinere nefondata teorie
a Big Bang-ului; dacă unii lideri nominali ai Bisericii afirmă fără jenă, în public, că relatarea creaţiei
din Biblie este un mit; de ce ne-ar fi nouă ruşine să luăm poziţie, pledând pentru credinţa noastră şi să
susţinem în faţa întregii lumi, cu încredere deplină, autoritatea şi integritatea întregii Biblii, de la
Genesa până la Apocalipsa, de Cuvânt desăvârşit al lui Dumnezeu?
Una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se pun la sfârşitul unei prelegeri pe această
temă este: De ce nu ne-a mai spus nimeni aşa ceva înainte? Credincioşi tineri se luptă cu convingerile
lor în faţa afirmaţiilor profesorilor şi prietenilor lor, iar atunci când caută răspunsuri la aceste întrebări
sunt ignoraţi. Am auzit recent, în timp ce lucram la această secţiune, că un băiat de 16 ani, crescut într-
o familie creştină, le-a spus pe neaşteptate părinţilor săi că el nu mai crede în Dumnezeu. La rădăcină,
cauza era evoluţia ce-i fusese prezentată în şcoală drept realitate ştiinţifică. Abia după ce a citit câteva
articole despre creaţie vizavi de evoluţie a realizat că Biblia este desăvârşită şi că nu are nici un motiv
să se teamă. Ca urmare, tânărul s-a umplut de zel pentru Domnul său. E cazul să arătăm cum stau
lucrurile la cât mai mulţi oameni cu putinţă. E momentul să trecem deschis şi cu îndrăzneală de partea
Creatorului, indiferent ce susţin sau gândesc oamenii. Trebuie să fim gata întotdeauna să răspundem
celor care ne cer socoteală de credinţa noastră.
După ce a urmărit una dintre prelegerile mele, o absolventă de universitate care lucra în
domeniul ergoterapiei, încercând să îi ajute să umble din nou pe cei care au suferit accidente sau boli,
a fost şocată. Ea a spus: „Dacă ceea ce afirmaţi dumneavoastră este adevărat, înţeleg atunci de ce
eforturile noastre nu se prea bucură de succes". După care a explicat că întreaga teorie pe care se baza
munca ei pleca de la supoziţia că fiinţele umane au evoluat din maimuţe şi că, deci, cândva, noi am
umblat pe toate cele patru membre ale noastre. În consecinţă, terapiştii îşi bazau terapia pe un proces
de dezvoltare a funcţiilor motorii, plecând de la umblatul în patru picioare, pentru a ajunge la cel
biped. Dacă evoluţia nu este adevărată, atunci noi nu am umblat niciodată în patru picioare, iar terapia
respectivă nu produce rezultatul dorit, deoarece nu se bazează pe o realitate ştiinţifică. Iată una din
consecinţele nefaste ale faptului că oamenii cred în minciună!
O altă persoană cu pregătire medicală ce lucra în acelaşi domeniu a spus că un anumit doctor,
răspunzând întrebărilor unuia dintre pacienţii săi ce avea o deficienţă motorie, i-a scris acestuia:
„Realitatea este că noi, oamenii, încă nu ne-am adaptat în întregime poziţiei verticale a corpului,
necesară pentru mersul în două picioare"! (Din respect pentru respectivul autor, nu-i dezvălui
identitatea.) O asemenea afirmaţie te face să te întrebi de câte milioane de ani mai are nevoie persoana
respectivă pentru a-şi depăşi deficienţa motorie? Se impune cu necesitate întrebarea:
Există ceva urme de ştiinţă chiar şi într-un asemenea domeniu? Trăim zilele de pe urmă, când
oamenii “îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite", iar noi
suntem îndemnaţi: „Fii treaz în toate lucrurile" (2 Tim. 4:4-5).
Adevărul se află în mâinile noastre: „Cuvântul Tău este adevărul". Să trecem de partea Lui şi
să luăm atitudine. Prea mulţi oameni sunt înşelaţi zilnic de învăţătorii şi profesorii lor, de cărţile şi
revistele pe care le citesc, de programele de radio şi televiziune pe care le urmăresc şi în care sunt
abordate o multitudine de subiecte. Pavel îi scrie acest lucru lui Timotei, avertizându-l în legătură cu
oamenii din zilele de pe urmă: „care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă
a adevărului... dar nu vor înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor" (2 Tim. 3:7, 9). Este de datoria
noastră să arătăm nebunia lor tuturor, înainte ca aceştia să amăgească şi mai mulţi oameni, făcându-i
să creadă o minciună!

Capitolul 22
Lecţiile ştiinţei
„Solomon i-a răspuns la toate întrebările... Ea a zis împăratului: «Binecuvântat să fie Domnul,
Dumnezeul tău»" (2 Cron. 9:2, 5, 8)..
În decursul anilor în care am studiat acest subiect, Domnul m-a învăţat să accep t tot ceea ce
găsesc în Biblie, fără să interpretez cele scrise în ea pentru a găsi corespondente cu propriile mele idei
sau opinii, indiferent de sursa lor.
Am descoperit că, dacă iau Biblia în serios, nu voi avea nici o problemă în a accepta
adevărurile scrise în ea: Dumnezeu ne-a creat după chipul Său, în şase zile literale, cu câteva mii de
ani în urmă, pentru a trăi împreună cu El. Noi toţi „am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui
Dumnezeu" (Rom. 3:23). Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi este atât de mare încât L-a trimis pe
Domnul Isus să moară pe crucea de la Calvar, în locul nostru. Biblia îmi spune că trebuie să mă
pocăiesc şi să-L accept pe Domnul Isus ca Mântuitorul meu personal, pentru a primi iertarea păcatelor
şi viaţa veşnică. Apoi, şi abia apoi, trebuie să ascult porunca Sa şi să fiu botezat. O dată botezat, după
ce am mărturisit lumii că Domnul Isus ocupă acum primul loc în viaţa mea nouă, trebuie fără
întârziere să îmi aduc aminte de El, în modul pe care El l-a hotărât, frângând pâinea împreună cu
ceilalţi credincioşi: „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea" (Luca 22:19).
Dacă luăm Cuvântul lui Dumnezeu în sensul său literal, atunci ştim că unul dintre principalele
motive pentru care El ne păstrează în această lume este cel de a câştiga alte suflete. Cum se face atunci
că această experienţă a devenit atât de rară? De ce în atâtea biserici locale se constată o scădere a
numărului membrilor, iar în alte cazuri, triste, acestea chiar sunt închise complet? De ce tinerii noştri,
în special după ce merg la facultate, părăsesc adunările noastre?
Eu cred că răspunsul la toate aceste întrebări rezidă în faptul că am încetat să mai luăm Biblia
în sensul ei literal. Suntem bucuroşi să facem compromisuri cu lumea în aproape toate aspectele vieţii
noastre noi. Domnul doreşte să ne binecuvânteze. Doreşte să facă minuni în mijlocul nostru, cea mai
mare minune dintre toate: mântuirea sufletului omenesc. Să recunoaştem adevărul înaintea Domnului:
Când am condus ultima dată un suflet la El? Când am fost ultima dată martorii naşterii unei noi
creaţii?
De ce este atât de rar acest lucru? Domnul este acelaşi! El doreşte ca oamenii să fie mântuiţi şi
pentru aceasta a mers până la capăt, până la cruce. Problema se află în noi. Citim în losua 3:5:
„Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru". Sfinţenia este o condiţie
necesară pentru a vedea minuni.
Am devenit lumeşti şi lumea a profanat toate aspectele vieţii noastre, iar Domnul doreşte să-l
luăm în serios Cuvântul, înainte să facă minuni în mijlocul nostru. „Prietenia lumii este vrăjmăşie cu
Dumnezeu" (Iacov 4:4). Sunt cuvinte tari, pe care le ignorăm de atâtea ori în viaţa noastră. Suntem
vinovaţi că împiedicăm venirea trezirii spirituale.
Daţi-mi voie să ilustrez lucrul acesta cu unul sau două exemple. Să luăm problema
îmbrăcămintei. Adeseori spunem că nu e o problemă importantă şi sfârşim prin a purta lucruri care
aduc ruşine Numelui Domnului nostru. Dar dacă ne gândim că Dumnezeu a ucis primul animal din
istorie, vedem că prima jertfă a avut drept scop asigurarea hainelor de care Adam şi Eva aveau nevoie
pentru a înlocui frunzele de smochin: „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de
piele, şi i-a îmbrăcat cu ele" (Gen. 3:21). Cuvântul folosit aici pentru haine este aceiaşi cu cel folosit
pentru hainele lui Aaron; haine care să acopere întregul trup. Încă o dată, sugestia primară pentru
îmbrăcămintea noastră o găsim consemnată în Genesa şi explicată şi dezvoltată în învăţătura Noului
Testament despre decenţă şi modestie (1 Tim. 2:9). Dar, câţi creştini de astăzi nu s-au întors înapoi la
„frunzele de smochin", ignorând complet învăţătura Bibliei despre decenţă şi modestie, şi asta doar
fiindcă nu doresc să fie altfel decât restul societăţii.
Sau, să luăm problema băuturilor alcoolice, care este discutată şi apărată de mulţi, inclusiv de
către unii care ar trebui să fie exemple pentru ceilalţi. Dacă noi, credincioşii, dorim să ignorăm
numărul mare de versete care ne avertizează împotriva consumului de băuturi alcoolice şi a companiei
celor care beau, cum putem ignora învăţătura prin care suntem îndemnaţi să nu fim o piatră de
poticnire, ştiind că Domnul Însuşi ne-a avertizat că „dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din
aceşti micuţi, care cred în mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să
fie aruncat în mare" (Marcu 9:42)? Sunt cuvinte extrem de solemne, de categorice. Sunt cuvintele lui
Dumnezeu scrise pentru noi în Biblie. Noi încercăm să ţinem pasul cu lumea în încercarea de a le
dovedi celorlalţi, aşa cum spunea cineva, că „suntem fiinţe umane normale". Uităm că, în calitate de
copii ai Regelui Regilor şi ai Domnului Domnilor, „suntem trimişi împuterniciţi [ambasadori] ai lui
Cristos" (2 Cor. 5:20), „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care
Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din
întuneric la lumina Sa minunată" (1 Petru 2:9). De aceea, suntem îndemnaţi să ne purtăm „cu
înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea" (Col. 4:5).
Aceste două exemple simple arată cum sfidăm autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu pentru a
face ceea ce ne cere vechea noastră fire şi a ne conforma astfel lumii. Să ne examinăm vieţile în
lumina standardelor lui Dumnezeu, şi nu din prisma a ceea ce consideră societatea a fi acceptabil.
Dacă ne smerim înaintea Domnului, ca indivizi şi ca adunări aparţinând poporului lui Dumnezeu, şi îi
cerem să ne cerceteze vieţile şi să vadă „dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!" (Ps.
139:24), dacă noi, ca popor al lui Dumnezeu, îi luăm Cuvântul în sensul său literal şi îl aplicăm în
toate domeniile vieţii, cerându-l iertare şi rugândy-L pe Duhul Său Sfânt să preia controlul vieţilor
noastre, atunci Domnul va face minuni în vieţile noastre, şi vor fi mântuite suflete, nu câte unul pe an,
ci într-un seceriş mare, aşa cum ne-a promis El în Cartea Sa. Adunările vor creşte prin naşteri din nou,
şi nu prin migraţii de membri, iar prezenţa Domnului va fi evidentă în mijlocul nostru.
Noi, cei care suntem credincioşi, să începem în propriile noastre vieţi, predând totul în mâinile
Celui care ne-a iubit atât de mult. Ca unii care facem parte din poporul lui Dumnezeu, să petrecem mai
mult timp pe genunchi, cerându-l ajutorul şi călăuzirea pentru a trăi vieţi sfinte: „voia lui Dumnezeu
este sfinţirea voastră" (1 Tes. 4:3). Dacă uneori cădem, să nu coborâm standardele lui Dumnezeu o
dată cu noi, pentru a ne justifica comportamentul, ci mai degrabă, în genunchi, să-l cerem iertare şi
puterea de a trăi din nou vieţi biruitoare prin tăria Duhului Sfânt al lui Dumnezeu care locuieşte în noi.
Să mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele care zilnic trec la pierzare veşnică, unii dintre
acestea fiind membri ai familiilor noastre sau prieteni pe care îi iubim. De multe ori, Domnul mi-a pus
pe inimă o întrebare: dacă cred cu adevărat că există literalmente un iad, cum pot să tac şi să nu îi
avertizez pe oamenii cu care mă întâlnesc zilnic?
Dacă suntem credincioşi, să răscumpărăm vremea (Efes. 5:16). Trebuie să predicăm
Evanghelia la timp şi ne la timp; întotdeauna este vremea potrivită pentru a vesti Evanghelia, căci „vai
de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!" (1 Cor. 9:16). Din păcate, în foarte multe cazuri, am înlocuit
predicarea Evangheliei cu activităţi sociale şi cu „construirea de punţi". Priorităţile şi metodele noastre
de evanghelizare au deviat de la fundamentul lor biblic înspre tehnici de management şi marketing, şi
ne mai mirăm de ce nu sunt mântuiţi oamenii! Întotdeauna m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă Noe
s-ar fi hotărât să-şi folosească inteligenţa şi priceperea sa pentru „a îmbunătăţi" dimensiunile corăbiei
pe care le-a primit de la Dumnezeu: ce călătorie dificilă ar fi avut toţi cei din corabie! Nu există
alternativă la ascultarea deplină a Cuvântului lui Dumnezeu, dacă dorim să trăim după voia Sa. Când
avem îndoieli în vreo privinţă, să nu ne hazardăm singuri, ci să fim gata să sacrificăm orice de dragul
Domnului, evitând riscul de a-L întrista pe Duhul Sfânt. Ne aşteaptă „o cunună a slavei" (1 Petru 5:4).
Va veni vremea când „fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu" (Rom.
14:12). Să începem acum, fiindcă astăzi este vremea potrivită. Cred că Domnul ne face o chemare
nouă, poporului Său, astăzi, la sfârşitul acestui secol. El aşteaptă un răspuns de la noi. Cu dragoste şi
de bunăvoie să ne aducem trupurile noastre „ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu" (Rom.
12:1), pentru că El nu va sta la uşa inimilor noastre să bată, încontinuu. Să ne aţintim ochii asupra
Domnului Isus şi inimile noastre vor fi înălţate în adorare şi supunere, în faţa Lui „care ne iubeşte, care
ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său" (Apoc. 1:5).

Capitolul 23
Creaţia şi noua creaţie
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul" (Gen. 1:1), „... dacă este cineva în
Cristos, este o făptură [creaţie] nouă" (2 Cor. 5:17).,
În Biblie ni se spune că: „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos... să dea
înţelepciune în neprihănire" (2 Tim. 3:16). Există şi alte lecţii spirituale pe care ni le putem însuşi
astăzi din relatarea creaţiei, pentru a înţelege mai bine noua creaţie. Biblia ne spune că, în ambele
cazuri, Creatorul este acelaşi: Domnul şi Mântuitorul nostru, Isus Cristos: „... toate au fost făcute prin
El" (Col. 1:16).
Dacă privim creaţia, nu putem să nu-L lăudăm pe Creator şi să nu repetăm împreună cu
Psalmistul: „Când privesc cerurile — lucrarea mâinilor Tale — luna şi stelele pe cari le-ai făcut, îmi
zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»" (Ps. 8:3,4).
Dacă ne gândim la noua creaţie, posibilă prin sângele Mântuitorului nostru vărsat pe crucea de
la Calvar, suntem copleşiţi de dragostea Creatorului nostru; „nu este mai mare dragoste decât să-şi dea
cineva viaţa pentru prietenii săi" (Ioan 15:13).
Vom analiza în continuare similitudinile dintre creaţie şi noua creaţie pentru a vedea ce anume
doreşte să ne înveţe Creatorul.
La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa
adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor (Gen. 1:1, 2).
Nu este acesta un tablou perfect al stării noastre înainte de a ne întâlni cu Domnul? Nu este
acesta tabloul omenirii: inform, gol şi complet cufundat în întuneric? Dar, într-un asemenea context,
Duhul lui Dumnezeu Se mişca şi plutea asemenea unui porumbel care zboară deasupra cuibului pentru
a vedea dacă e momentul potrivit să intre în el şi să îl umple cu viaţă, căldură şi protecţie. Exact
aceasta este lucrarea Duhului Sfânt: El pluteşte deasupra cuiburilor inimilor oamenilor care sunt
informe şi goale şi în întuneric: îi convinge de păcat, îi convinge că nu putem face nimic pentru a fi
mântuiţi, şi ni-L prezintă pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul Isus Cristos, drept singurul Mântuitor.
Când vine vremea potrivită şi inima noastră răspunde cu pocăinţă, primindu-L pe Domnul Isus ca
Mântuitor personal, atunci Dumnezeu dă porunca: „Să fie lumină!", iar lumina alungă întunericul,
revelând miracolul noii creaţii. Aceasta este prima zi din noua viaţă a credinciosului: „lată că toate
lucrurile s-au făcut noi"(2Cor. 5:17).

În cea de-a doua zi, Dumnezeu „... a despărţit apele cari sunt dedesubtul întinderii de apele
care sunt deasupra întinderii" (Gen. 1:7). În mod similar, cea de-a doua zi a vieţii noastre creştine este
momentul delimitării.
Este un subiect despre care multor predicatori nu le place să vorbească, dar el constituie în
mod clar o parte esenţială din viaţa noastră creştină. Poate că e o reacţie faţă de unii care au dus
separarea la extrem, până acolo încât nici nu mai stau la masă cu copiii lor, apărând astfel o generaţie
de copii care suferă efectele psihologice ale neglijării lor de către părinţi, sau care se răzvrătesc
împotriva oricărei forme de religie. Nu despre o astfel de despărţire vorbim noi. Vorbim despre a fi în
lume, dar „nu... din lume" (Ioan 15:19), demonstrând dragoste faţă de toţi cei cu care venim în contact,
fără a face compromisuri în privinţa principiilor noastre creştine. Lumea a pătruns în vieţile noastre în
atâtea moduri, iar Biblia ne avertizează: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva
lumea, dragostea Tatălui nu este în el" (1 Ioan 2:15).
Cea de-a doua zi este ziua descoperirii că voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră este să ne
sfinţim. „... să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu... Să nu vă
potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre" (Rom. 12:1, 2). „Nu
ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt?... căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe
Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru" (1 Cor. 6:19-20). „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei,
zice Domnul" (2 Cor. 6:17). „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt" (1 Petru 1:16).
Trebuie să ştim că, în viaţa credinciosului, nu există loc pentru o părtăşie profundă cu
necredincioşii. Pe bună dreptate, tinerii noştri sunt învăţaţi acest lucru când este vorba despre alegerea
unui partener pentru viaţă. Dar ceea ce ei nu sunt învăţaţi este că relaţiile dintre credincioşi trebuie să
fie pe de-a-ntregul curate: „Pe tine însuţi păzeşte-te curat!" (1 Tim. 5:22) şi „este bine ca omul să nu se
atingă de femeie" (1 Cor. 7:1), un verset ce a fost complet schimbat în unele traduceri moderne ale
Bibliei (făcând, probabil, mai populare asemenea versiuni în multe locuri?).
O dată ce am învăţat lecţia despărţirii, în ziua a doua, putem trece la ziua a treia. În ziua a
treia, Dumnezeu a creat „... pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa
lor pe pământ" (Gen. 1:11). Astfel, cea de-a treia zi din viaţa creştină este aducerea de roade.
Observaţi că sămânţa se află în noi. Roada credincioşilor sunt credincioşi ce seamănă întru
totul cu ei: ce responsabilitate: „Fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în
credinţă, în curăţie" (1 Tim. 4:12). Domnul ne pune astăzi o întrebare: Aducem noi roade? Când am
condus ultima dată un suflet pierdut la crucea mântuirii şi am văzut crescând acea roadă spre slava
Mântuitorului nostru? Dacă s-a întâmplat cu multă vreme în urmă, trebuie să ne întoarcem la ziua a
doua şi să ne analizăm vieţile în lumina voii Domnului şi Mântuitorului nostru, voie pe care o găsim
clar prezentată în Biblie.
În cea de-a patra zi, Dumnezeu a creat soarele, luna şi stelele. La fel, în cea de-a patra zi a
vieţii noastre creştine e momentul ca vieţile noastre să strălucească asemenea stelelor.
Noi locuim în lucrurile cereşti, dar „... să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei
să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri" (Matei 5:16).
Asemenea lunii, noi nu avem lumină în noi înşine. Noi doar reflectăm lumina soarelui: a
Domnului şi Mântuitorului nostru, a Creatorului nostru; căci El este „lumina lumii" (Ioan 8:12).
Uneori, însă, lumina noastră nu poate fi văzută. Este momentul eclipsei de lună, care se produce atunci
când pământul se interpune între lună şi soare. Înapoi, deci, la ziua a doua! Când lumea se pune între
credincios şi Domnul, mărturia acestuia devine neclară şi se produce o eclipsă parţială. Dacă nu
îndepărtăm obstacolul lumesc, va urma o eclipsă totală şi mărturia noastră va fi compromisă. Ce
situaţie tristă pentru un credincios. Să fim în rezonanţă cu frecvenţa Mântuitorului nostru, să n-auzim
decât glasul Său şi să-L ascultăm, „căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ" (1 Cor. 6:20).
În cea de-a cincea zi, Dumnezeu a creat păsările şi peştii mării. Ambele tipuri de animale
sfidează legile naturii. O pasăre poate zbura, deşi greutatea ei este mai mare decât cea a aerului, iar
peştele poate înota la adâncimi mari, unde, în mod firesc, supravieţuirea ar fi imposibilă. Aceasta este
cea de-a cincea zi a vieţii noastre creştine: o zi de biruinţă asupra legilor naturii.
Ne avântăm spre locurile cereşti, aproape de inima Mântuitorului, şi explorăm adâncimile
dragostei şi părtăşiei Sale, precum şi comorile Cuvântului Său. Remarcaţi că o pasăre trebuie să
depună mult efort pentru a zbura atunci când nu suflă vântul, dar când bate vântul — o bătaie din aripă
şi cerul devine limita! În mod similar, ca şi credincioşi, dacă nu ne bizuim pe puterea Duhului Sfânt,
va trebui să depunem mult efort pentru a realiza foarte puţin. Când ne bizuim însă pe Duhul Sfânt, ne
putem avânta spre înălţimi, în locurile cereşti, de unde lucrurile de pe pământ care ne stăteau în drum
vor părea atât de mărunte în comparaţie cu binecuvântările apropierii de Domnul şi Mântuitorul
nostru, de Creatorul şi Răscumpărătorul nostru.
În cea de-a şasea zi, Dumnezeu a încununat creaţia cu ceva special: „Apoi Dumnezeu a zis:
«Să facem om după chipul Nostru...» Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul
lui Dumnezeu" (Gen. 1:26, 27). Când citesc acest pasaj şi mă gândesc că acelaşi Creator L-a trimis pe
Fiul Său să moară pe o cruce pentru a-l răscumpăra pe om, mă simt copleşit de dragostea lui
Dumnezeu! Eu, un biet picur din oceanul imensului Său univers, şi totuşi Lui să-I pese atât de mult de
mine! Dacă noi, credincioşii, am medita mai mult la acest lucru, vieţile noastre şi priorităţile noastre în
viaţă s-ar schimba.
Astfel, deci, cea de-a şasea zi este ziua finală a vieţii noastre creştine pe pământ. Este vremea
când ne dăm silinţa să devenim asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu (Rom. 8:29). Cineva zicea o
dată că lui Dumnezeu I-a plăcut atât de mult de Fiul Său, încât a dorit un cer plin de oameni care să
arate exact ca El! Viaţa noastră creştină este plină de experienţe. Dacă o trăim după voia lui
Dumnezeu, aceste experienţe ne vor modela după chipul pe care Dumnezeu doreşte să-l avem. Cu cât
vom deveni mai mult asemenea chipului Său, cu atât vom experimenta mai mult viaţa din belşug şi
vom fi mai fericiţi în momentul plecării noastre de pe scena acestei lumi, când Domnul ne va chema
acasă. Îmi amintesc aici de Ştefan, cel care a fost ucis cu pietre datorită curajului său de a-L mărturisi
pe Mântuitorul; fiind asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu, el a strigat ca şi învăţătorul său:
„Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!" (Fapte 7:60). Ce intrare glorioasă în slavă a avut el:
„Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7:56).
Ce nădejde măreaţă avem înaintea noastră: într-o zi plină de slavă îl voi vedea pe Mântuitorul meu
„faţă în faţă" (1 Cor. 13:12): voi fi „ca El"; căci [noi] îl vom vedea aşa cum este" (1 Ioan 3:2). Voi
putea să privesc chipul Mântuitorului meu şi să înţeleg ce înseamnă cuvintele „Toată fiinţa lui este
plină de farmec"(Cânt. 5:16). Voi putea să îngenunchez la picioarele Lui străpunse şi, având Calvarul
în gând, să strig împreună cu cei răscumpăraţi: Tu eşti vrednic... Creatorul meu... Mântuitorul meu...
Domnul şi Dumnezeul meu!
Ce început maiestuos al celei de-a şaptea zi, o zi eternă în care „S-a odihnit de toată lucrarea
Lui pe care o făcuse" (Gen. 2:3). Vom fi pentru totdeauna cu El! O, minune a minunilor! Amin, vino
Doamne Isuse: Creatorul nostru, Mântuitorul nostru şi Domnul nostru!

Bibliografie recomandată

Gish D., The Amazing Story of Creation, Institute for Creation Research, California, SUA,
1990.
Gish D. T., Evolution: The fossils say NO!, Creation Life Publishers, San Diego, SUA, 1979.
Ham K., Snelling A. şi Wieland C., The Answers Book, Master Books, El Cajon, California,
SUA, 1992.
Lamont A., 21 Great Scientists who Believed the Bible, Creation Science Foundation,
Brisbane, 1995.
Morris H. M., The Bible and Modern Science, Moody Press, Chicago, SUA, 1968.
Morris H. M. şi Parker G. E., What is Creation Science? (ed. revizuită), Master Books, El
Cajon, California, SUA, 1987.
Morris H. M., The Biblical Basis for Modern Science, Baker Book House, Michigan, SUA,
1993.
Rosevear D., Creation Science, New Wine Press, Anglia, 1991.
Whitcomb J. C. şi Morris H. M., The Genesis Flood, Presbyterian and Reformed Publishing,
SUA, 1961.
Whitcomb J. c., The Wortd that Perished, Baker Book House, Michigan, 1993.

CUPRINS
Prefaţă la ediţia în limba română.............................................................................................................................
Prefaţă la ediţia în limba engleză............................................................................................................................
Introducere...............................................................................................................................................................
Partea I........................................................................................................................................................................
Ştiinţa şi Biblia............................................................................................................................................................
Realităţi ştiinţifice uluitoare....................................................................................................................................
Adevăraţi oameni de ştiinţă care au crezut.............................................................................................................
Partea II –a..................................................................................................................................................................
Creaţie sau evoluţie: Are ştiinţa răspunsul?................................................................................................................
De ce toată această zarvă?.......................................................................................................................................
Marea explozie sau marea credinţă?.......................................................................................................................
Ştiinţa vorbeşte........................................................................................................................................................
 Este viaţa un miracol sau o întâmplare?..................................................................................................................
Mutaţiile — făcătoare de minuni?...........................................................................................................................
Fosilele vorbesc!.....................................................................................................................................................
Este pământul bătrân sau tânăr şi obosit?...............................................................................................................
Creat după chipul Său — legătura absentă nu va fi găsită niciodată......................................................................
Oameni de ştiinţă cu conştiinţă...............................................................................................................................
Nici un compromis!.................................................................................................................................................
Dovezi care cer un Creator!....................................................................................................................................
Partea a III-a................................................................................................................................................................
Dovezi în favoarea existenţei potopului şi a corăbiei lui Noe.....................................................................................
Lumea aşa cum era ea atunci!.................................................................................................................................
Uluitoarea corabie...................................................................................................................................................
Potopul....................................................................................................................................................................
Dovezi şi... mai multe dovezi..................................................................................................................................
Martorul tăcut..........................................................................................................................................................
Partea a IV...................................................................................................................................................................
Scrise ca voi să credeţi................................................................................................................................................
Să judecăm..............................................................................................................................................................
Ridică-te şi treci de partea Lui!...............................................................................................................................
Lecţiile ştiinţei.........................................................................................................................................................
Creaţia şi noua creaţie.............................................................................................................................................
CUPRINS................................................................................................................................................................