Sunteți pe pagina 1din 23

SISTEMUL

INFORMAȚIONAL
DEMOGRAFIC
prof.univ.dr. Constanța MIHĂESCU
Departamentul de Statistică şi Econometrie
Populația – Starea și mișcarea
POPULAȚIA
STARE MIȘCARE
Număr; Distribuție spațială; Structuri
Socio-economice
Demografice
si culturale Naturală Migratorie

Sexe Vârste Etnie,


Natalitate Internă Externă
Statut limba
ocupațional maternă, Mortalitate
Starea ocupație confesiune
civilă profesie
religioasă, Nupțialitate
nivel de
ramura de instruire Divorțialitate
activitate Schimbare de Imigranți
etc domiciliu
etc. Emigranți
Schimbare de
reședință
Navetism
Surse de informații despre populație
• Importanța surselor de informații asupra populației și
fenomenelor demografice?
• tabloul de bord al oricărei comunități umane
• elaborarea de programe de dezvoltare economică și socială la nivel național,
regional și local
• cunoașterea progreselor în dezvoltare
• comparații internaționale
• cercetare științifică
• Necesitatea unui SID?
• Populația=Sistem dinamic complex (SDC):
• caracteristici numeroase de observare
• modificări frecvente în efectivul și structura populației
• interdependențe și intercondiționări multiple cu factorii economici și
sociali
• Nevoile de observare, înțelegere și previziune a evoluțiilor
populației – SID - date complete și corecte, istorice și actuale
Componența SID
Surse principale:
I. Recensământul populației și locuințelor (Rpl)
II. Evidența curentă a mișcării naturale și migratorii
a populației (ECMNM) - Statistica demografică
curentă
III. Registrele de populație
IV. Anchetele și monografiile demografice

+ surse secundare
I. Recensământul populației și locuințelor (Rpl)
1) Definiție
2) Scurt istoric
3) Utilitate
4) Probleme în actualitate
5) Tipuri de recensăminte
6) Principii metodologice și organizatorice
7) Planul organizatoric
8) Cadrul organizatoric
9) Aspecte importante
10) Programul observării
11) Categorii de populație
12) Utilizarea metodelor selecției în diferitele faze la Rpl
I.1.) Rpl – definiție
 observare statistică exhaustivă (totală)
 ansamblul procesului de colectare, prelucrare,
agregare, evaluare, analiză și diseminare/publicare a
datelor demografice, economice și sociale referitoare
la întreaga populație a unei țări la un anumit moment
dat.
 fotografia unei populații la momentul de referință
 produce simultan informaţii referitoare la populaţia
unei ţări şi condiţiile de locuit ale acesteia - Populaţie
şi Condiţii de locuit - în cadrul aceluiaşi proces de
diseminare
I.2.) Rpl – scurt istoric
• Biblie
• “Numerii - A patra carte a lui Moise”
• Cartea a II-a a Regilor, cap.24- “David numără poporul și este
pedepsit....”
• Nașterea lui Iisus Hristos (numărătoarea populației; Irod - rege al Iudeii
37-4 î.Hr (vasal Romei – împaratului Augustus).
• http://www-census.ined.fr/
• http://www.recensamantromania.ro/istoric/primele-
cercetari-demografice/
• Rpl România :
1838,1859,1890,1899,1912,1930,1941,1948,1956,
1966,1977,1992, 2002, 2011
I.3.) Rpl - utilitate
• date detaliate referitoare la mărimea, distribuţia şi compoziţia
populaţiei
• planificarea şi implementarea politicilor economice şi sociale
de dezvoltare
• gestionare colectivități locale – educație, sănătate,
transport, construcții de locuințe, de centre comerciale etc
• activităţi administrative
• reprezentarea în organele de decizie politica la diferite niveluri
• cercetare ştiinţifică
• instrument indispensabil în construirea bazelor de sondaj
necesare efectuării anchetelor specifice în rândul
gospodăriilor.
I.3.) Rpl - avantaje
• informaţii cu caracter demografic, economic, social etc. la dimensiune naţională,
dar şi informaţii pertinente şi analitice la diferite nivele teritoriale: regiuni, judeţe,
localităţi;
• perspectiva în dinamică asupra fenomenelor demografice şi social-economice ;
• oferă date care nu sunt afectate de eventualele erori de selecţie posibile în cazul
cercetărilor prin sondaj, erorile de înregistrare fiind minime în majoritatea
cazurilor, atât în ceea ce priveşte integritatea, cât şi calitatea informaţiilor
colectate;
• înregistrează cele mai mici rate de nonrăspunsuri, comparativ cu cercetările statistice
selective curente;
• baza de date a recensământului serveşte la constituirea unor baze de eşantionare,
reprezentative pentru colectivitatea totală, necesare diferitelor cercetări statistice
selective din domeniul social, referitoare la populaţie şi gospodării;
• furnizează datele necesare pentru realizarea unor calcule de estimare postcensitare a
populaţiei (de exemplu: populaţia pe sexe şi vârste, numărul şi structura
gospodăriilor, numărul şi structura populaţiei adulte – de 15 ani şi peste – după
nivelul de instruire, structura populaţiei după starea civilă etc.).
I.4.) Rpl - probleme în actualitate
• UNECE (COMISIA ECONOMICĂ A NAŢIUNILOR UNITE PENTRU EUROPA) - dezbateri
internaţionale - obţinerea unor rezultate consistente şi
comparabile între ţări.
• definiţii principale, variabile recomandate de înregistrat,
recomandări pentru design-ul formularelor sau pentru
machetele tabelelor.
http://www.recensamantromania.ro/wp-
content/uploads/2012/11/Recomandari-Conferinta-
statisticieni-europeni.pdf
• Rpl diferă de la o ţară la alta – pb. majoră:
utilizarea sau nu a datelor de recensământ la:
• determinarea cotei de reprezentare a unităţilor administrativ
teritoriale în organele legislative
• şi/sau la repartizarea directă a sprijinului financiar autorităţilor
locale.
• http://www.census.gov/2010census/about/timeline-flash.php
I.5.) Rpl - tipuri de recensăminte.
Recensământul tradiţional
• caracterul exhaustiv al înregistrării - întregul teritoriu al unei ţări
• înregistrarea - pe bază de chestionar.
• modalitatea de colectare a datelor
a) clasică de intervievare directă a tuturor persoanelor care intră în sfera de cuprindere a
recensământului de către recenzori -!!! volumul de resurse umane implicat
b) auto-înregistrare (completarea chestionarelor de către chiar respondenţi), fie prin înmânarea directă
de către recenzori a chestionarelor, fie prin sistemul de poştă clasică sau electronică- !!! populaţia
analfabetă şi necesitatea existenţei unei liste actualizate de adrese.
 Introducerea datelor pe calculator s-a realizat mult timp cu operatori, dar în ultima perioadă - tehnologia citirii
optice a chestionarelor (poze INED)
Avantaje:
• furnizează fotografia întregii populaţii la unul şi acelaşi moment de timp
• pune la dispoziţie utilizatorilor date pentru unităţi teritoriale mici, până la nivelul
localităţilor componente.
Dezavantaje
• costurile mari datorate volumului ridicat de resurse umane
• concentrează operaţiunea amplă de înregistrare într-un orizont foarte scurt de timp
• responsabilizează populaţia care trebuie să fie capabilă să furnizeze o cantitate mare de
informaţii exacte
• problema delicată a confidenţialităţii datelor.

În anul 2001: Finlanda, Suedia, Islanda, Danemarca şi Norvegia.


I.5.) Rpl - Recensământul administrativ
• colectarea datelor -registre (de populaţie, ale clădirilor şi locuinţelor, teritoriale,
şcolare, de asigurări sociale, fiscale, comerciale etc.)
• creat şi dezvoltat în ţările scandinave cu scopul de a reduce costurile şi de a degreva
populaţia, atât timp cât anumite date sunt deja colectate sau ar putea fi colectate în
altă formă sau din altă sursă.
• necesar - registrul de populaţie şi utilizarea codului numeric personal (CNP) sau a
altor identificatori pentru persoane, gospodării, locuinţe şi clădiri.
Avantaje
• degrevarea populaţiei ca responsabilitate
• posibilitatea producerii mai frecvente de date statistice, inclusiv pentru unităţi
teritoriale mici,
• reducerea costurilor intrinseci unui recensământ tradiţional
• creşterea gradului de acurateţe a informaţiilor referitoare la domenii sensibile
(datele referitoare la venitul persoanelor).
Dezavantaje
• dependenţa de sistemul de registre existent
• limitări de conţinut în ceea ce priveşte numărul şi tipul caracteristicilor disponibile
• dificultăţi în actualizarea datelor datorită caracterului administrativ al
operaţiunilor
• îngreunarea comparabilităţii internaţionale a datelor, dat fiind că datele sunt
disponibile conform definiţiei administrative şi nu statistice.
Suedia
I.5.) Rpl – recensământul mixt
• combinaţie de cercetări statistice şi surse de date.
• înregistrarea este realizată în relaţie fie cu o selecţie de caracteristici, fie cu
un eşantion din întreaga populaţie şi este combinată cu anchetele statistice
deja existente, respectiv cu date care figurează în registre.
• tip tranzitoriu de recensământ
Avantaje:
• reducerea costurilor
• şi aprofundarea unor domenii şi caracteristici surprinse prin utilizarea
complementară a unor anchete statistice.
Dezavantaje:
• limitarea disponibilităţii datelor pentru unităţi teritoriale mici, unde se
utilizează ca sursă complementară anchetele statistice,
• problema extrapolării rezultatelor,
• dificultatea combinării microdatelor din registre cu cele din anchete.
În anul 2001, Austria, Belgia, Elveţia, Letonia, Liechtenstein şi Slovenia -
recensământ mixt, metoda clasică - recensământ tradiţional + registre
iar în Olanda - recensământ mixt – anchete + registre.
I.5.) Rpl – recensământul rotațional
http://www.insee.fr/fr/recensement/nouv_recens/vous/generalites.htm
• = realizarea continuă a unei anchete cumulative, care acoperă teritoriul
unei ţări într-o perioada eşalonată de timp şi nu la un anumit moment dat.

Avantajele
• frecvenţa mare a actualizării datelor - anuală
• flexibilitate la noile tendinţe înregistrate în tehnologiile şi metodologia de
recensământ.

Dezavantaje
• comparaţiile interzonale, îngreunate din cauza perioadelor diferite de
înregistrare.
• nu se pot compara costurile unui recensământ tradiţional cu cele ale unuia
rotaţional - în primul caz - costuri ridicate concentrate într-un singur an,
iar în al doilea - costuri mai scăzute, dar repetitiv necesare în fiecare an.
Franţa
1.6.)Recensământul tradiţional.
Principii metodologice și organizatorice
1. Rpl=lucrare exhaustivă iniţiată de Stat
 -pt. Rpl 2002 - HG504 şi 680/2001;
 -pt. Rpl 2011- Regulament CE 763/2003, OG36/2007, HG1502/2009,
OUG20/2010, HG1251/2010,
http://www.insse.ro/cms/files/rpl%202011/SITE%20RPL%20-
%202011.htm
2. Înregistrarea trebuie să cuprindă tot teritoriul statului
respectiv
3. Principiul simultaneităţii – mc, mr
4. Principiul universalităţii
5. Indiferent de UO, UÎ=persoana
6. Principiul liberei declaraţii
7. Prelucrarea detaliată a datelor observării şi publicarea
rezultatelor
1.7.)Recensământul tradiţional.
Planul organizatoric

Planul
organizatoric

3.proiectarea
1. elaborarea actului
2.“calendarul sistemului de
normativ
obiectivele recensământului”, prelucrare
recensământului, principalele lucrări a informaţiilor
principalele momente, şi eşalonarea obţinute prin
atribuţiile diverselor acestora recensământ şi
organe în timp, cu a modalităţilor
de stat şi ale Comisiei precizarea de
centrale de recensământ
responsabilităţilor publicare a
www.recensamant.ro,
http://www.insse.ro/cms/file rezultatelor
s/rpl%202011/SITE%20RPL
%20-%202011.htm
1.8.)Recensământul tradiţional. Cadrul organizatoric
Cadrul organizatoric
http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2011/10/HG-922-2011.pdf
-

1. elaborarea detaliată a calendarului recensământului (legislatie)

2. întocmirea listelor de clădiri (de localităţi) şi a


materialului cartografic necesar (legislatie);

3. sectorizarea teritoriului

4. elaborarea şi difuzarea formularelor şi a instrucţiunilor;

5. recrutarea şi pregătirea personalului;

6. popularizarea recensământului în rândul populaţiei.


1.9.)Recensământul tradiţional. Aspecte importante

• Momentul critic și perioada de înregistrare


• Unitatea de observare și unitatea de înregistrare
• Prelucrarea și publicarea datelor înregistrate
• Metode de efectuare
http://www.insee.fr/fr/recensement/nouv_recens/vous/generalites.htm
• Metoda interogarii cu cele 2 variante:
• Interogarea orala
• Autoinregistrarea
• Avantaje si dezavantaje
1.10.)Recensământul tradiţional. Programul observării

• Programul observării
(PO) Programul de
• - scop
• - obiective ale Rpl observare
• Formularul de Rpl
• www.recensamant.ro
• http://www.insee.fr/fr/recensemen Informatii
t/nouv_recens/vous/generalites.ht referitoare
m Informatii la alte
• http://www.insse.ro/cms/files/rpl% Informatii pt. ce alcatuiesc aspecte care
202011/SITE%20RPL%20- Identificarea Programul Intereseaza
%202011.htm persoanei demografic conducerea
propriu-zis statului
(conditii de
locuit)
1.11.)Recensământul tradiţional. Categorii de populație
Noutăți Rpl 2002 și 2011 – recomandări CEE/ONU 2000

P rezidentă (stabilă)= toti cetatenii români,


străini sau fără cetațenie, care la
momentul critic aveau reședința
obișnuită in România de peste 1 an
(perioadă neintreruptă)

http://www.revistadestatistica.ro/index.php/rezultatele-
recensamantului-populatiei-si-al-locuintelor-rpl-2011/
1.11.)Recensământul tradiţional. Categorii de populație
Noutăți Rpl 2002 și 2011 – recomandări CEE/ONU 2000

P domiciliu= toti cetatenii români cu domiciliul in


România
și care, la momentul critic:
• se aflau pe teritoriul tarii sau
• erau plecati in strainatate indiferent
de perioada
1.12.)Utilizarea metodelor selectiei in diferitele faze
la Rpl

I. In pregatirea organizatorica si metodologica –


Rp pilot sau microrecensamant de proba Rpl pilot

mai 2011
 Verificarea formularelor si instructiunilor
 Definitivare principii org. si metod.
 Verificare norme recenzori, sectorizare, atributii pe verigi

I. Faza observarii
 Largirea PO pe an.aspecte
 Control asupra completitudinii si corectitudinii inregistrarii ancheta control – 5-14
noiembrie 2011

II. Faza prelucrarii


 Urgentarea obtinerii rezultatelor
 Controlul calitatii prelucrarii
 Prelucrarea suplimentara – grupari complexe cronofage in pop.totala
Mulțumesc pentru
atenție!

S-ar putea să vă placă și