Religia și Evanghelia Harului

Text: Luca 18:9-14

„ 9. A mai spus si pilda aceasta pentru unii care se incredeau in ei insisi ca

sunt neprihaniti si dispretuiau pe ceilalti.

10. „Doi oameni s-au suit la Templu sa se roage; unul era fariseu, si altul
vames.

11. Fariseul statea in picioare si a inceput sa se roage in sine astfel:

„Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, hrapareti, nedrepti,
preacurvari sau chiar ca vamesul acesta.

12. Eu postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate veniturile
mele.”

13. Vamesul statea departe si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer; ci
se batea in piept si zicea: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul!”

14. Eu va spun ca mai degraba omul acesta s-a coborat acasa socotit
neprihanit decat celalalt. Caci oricine se înalță va fi smerit; si oricine se
smereste va fi inaltat.”
Creștinismul ne învață că problema noastră principal este păcatul. Astfel că pentru mântuirea
sufletului avem nevoie de o soluție.

Oare soluția este doar în Evanghelia lui Isus Hristos?

Oare religiile lumii nu oferă o soluție valabilă?

De ce este Evanghelia altceva decât religie?

Sunt câteva întrebări fundamentale la care ne propunem să răspundem succinct în această după
amiază.

Să știți că între modul în care religiile lumii ne spun să căutăm mântuirea și cel oferit de Isus este
diferență categorică.

Fondatorii marilor religii ne oferă moduri de viață, sfaturi, reguli și multe alte lucruri drept
soluții pentru mântuirea sufletului, dar nici unul nu ne spunecă este o soluție.

Isus Hristos ne spune clar și nu o singură data: „Eu sun Calea, Adevărul și Viața…!” (Ioan 14:6)

În textul citit avem două personae ce reprezintă Adevărul și Falsul. Este doar un exemplu dat de
Isus ucenicilor și care ne face oferă două perspective total diferite asupra mântuirii.

Fariseul reprezintă – Mântuirea prin efort moral.

Vameșul reprezintă – Mântuirea prin har.

Ambii erau la Templu ș iambii se rugau, totuși abordarea lor era atât de diferită.

În Romani 7:18-19 Apostolul Pavel clarifică acest subiect astfel:

„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea
pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea
să-l fac.
Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac,
iată ce fac!”, iar profetul Ieremia exclamă:
„Inima este nespus de înșelărtoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o
cunoască?” (Ieremia 17:9).
Cu alte cuvinte, până și cei mai buni dintre oameni ascund de ei înșiși cee ace se află înlăuntrul
lor – un uriaș egoism și o preocupare totală pentru propriile interese în dauna intereselor
celorlalți. Cauza atât de multor nenorociri din lume se află în autopromovare. Aceasta este
explicața pentru care cei puternici și bogați sunt indiferenți la durerea celor săraci, există atât de
multă violență și atât de multe crime și războaie. Autopromovarea este cauza principal a răului
din această lume.
În momentul în care omul își dă seama că este capabil de fapte rele, adică de capacitatea de
înfăptuire arăului, de cele mai multe ori închie un contract cu sine însuși, aderând la un „cod de
legi” sau creându-și propriile reguli de moralitate astfel devenind „religioși”. Decidem în mod
solemn să fim buni și corecți.
De aici începe cursa cu noi înșine, o cursă în care din start reprezintă un eșec. Cu alte cuvinte,
acesta este începutul sfârșitului!
De ce?
Pentru că omul este păcătos prin natura sa!

Prin urmare, fariseul știe că este păcătos și încearcă să-și acopere păcatul cu o grămadă de fapte
bune. Totuși, eforturile lui nu fac altceva decât să-i amplifice starea păcătoasă, pentru că acestea
îl conduc spre o atutudine de superioritate, ipocrizie și mândrie, iar aceasta nu în ciuda
caracterului său bun, ci din cauza acestuia.

Păcatul și răul conduc la asuprirea celorlalți. În acest context, omul alege una din cele două
atitudini, ambele greșite.

1. Omul este rău și încalcă flagrant toate regulile, mergând pe principiul: „E viața mea și o
trăiesc cum vreau eu”.
2. Omul este foarte bun, respectă toate regulile și devine ipocrit respingând prin atitudinea
sa de înaltă moralitate planul de mântuire a lui Isus Hristos, adică evitându-l pe Isus. Cu
alte cuvinte, pentru a avea trecere înaintea lui Dumnezeu, te încrezi mai degrabă în
faptele tale bune decât în Isus.
Paradoxal, dar aceasta este o respingere a evangheliei lui Isus. Este o formă creștinizată
de religie. Este posibil să respingi Mântuirea la fel de bine prin respectarea tuturor
principiilor biblice ca și prin încălcarea lor.
Atât religia – situație în care îți construiești identitatea în baza faptelor tale morale,
cât și
Lipsa ei – situație în care îți construiești identitatea pe diferite preocupări sau relații
seculare, sunt în cele din urmă comportamente spirituale pe care le poți adopta.
Ambele sunt păcătoase!
Mântuirea de unul singur este un mare fals. Te compari în permanență cu alții și niciodată
nu ești sigur că ești suficient de bun.
Diavolul îi preferă pe farisei – bărbați și femei care încearcă să se mântuiască ei înșiși.
Cum este această stare? Este groaznică!
O permanentă nemulțumire de sine. Parcă toate trec întotdeauna pe lângă noi (fericire,
carieră, ocazii etc.). Nu mai știm cine suntem și care este scopul nostru. După cum
spuinea Soren Kierkegaard, nu reușim să devenim noi înșine. În interior suntem plini de
frustrări, resentimente, nesiguranță și mânie, iar în exterior suntem impulsivi, critici și
distanți.
Toate realizările fariseismului sunt un fel de carte de vizită sau curriculum vitae pe care
le afișăm oriunde avem ocazia, pentru a da bine în fața oamenilor și a lui Dumnezeu.
Standardele spirituale și morale ale tuturor religiilor sunt foarte înalte și practicanții lor,
adică fariseii știu că nu trăiesc la înălțimea lor și nici nu pot, oricât ar încerca. Nu se
roagă atât cât trebuie, nu iubesc atât cât este necesar, nu fac bine suficient de mult, nu au
conștiința curată etc. Această înțelegere generează dezgust și o stare mizerabilă.
Consecințele acestor stări sunt dezastruoase. Milioane de oameni sunt farisei și își duc
viața în biserici fiind ipocriți, egoiști, critici, mânioși, moralizatori și legaliști. Din această
cauză mulți oameni ajungând tineri sau deja maturi, resping orice formă de creștinism
devenind agnostici.
Fariseismul îi lasă pe mulți oameni într-o stare de confuzie cu privire la mântuire și la
natura adevărată a creștinismului.

Harul
Religia operează după formula: „Sunt ascultător - deci sunt acceptat de Dumnezeu”.
Evanghelia operează după formula: „Sunt acceptat de Dumnezeu datorită jertfei lui
Hrisos – deaceea asult de ea”.
Doi oameni care trăiesc după aceste două principii diferite, pot sta unul lângă celălalt pe o
bancă în biserică sau pot locui în aceeași familie. Amândoi se roagă, sunt generoși, sunt
credincioși familiei încercând să ducă o viață corectă. Diferența dintre ei este motivația
diferită.
În religie, ceea ce ne face să respectăm standardele divine este TEAMA. Credem că dacă
nu ascultăm, vom pierde binecuvântarea lui Dumnezeu în viața aceasta și în viața
veșnică.
Fiind creștini autentici, adică trăind evanghelia, suntem motivați de recunoștința pentru
binecuvântarea pe care am primit-o ca rezultat al lucrării lui Hristos.
Fiind religios, te vei simți întotdeauna superior celor care nu respectă standardele așa
cum o faci tu, sau te vei simți în permanență vinovat de faptul că nu reușești să respecți
standardele, lamentându-te în permanență.
Trăind evanghelia ne dăm seama că avem atâtea goluri și defecte încât a trebuit ca
cineva fără păcat să moară pentru mine, și acesta a fost Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu.
Aceasă conștientizare mă duce la o stare de smerenie profundă, dar și la încredere
totală în harul Său.
Religia și evanghelia conduc de asemenea la modalități diferite de aboirdare a greutăților
și suferințelor.
Religia – sunt moral, deci trebuie să-mi meargă bine, trebuie să fiu binecuvântat de
Dumnezeu și respectat de oameni. Merit o viață bună și fericită. Sau dacă îmi merge rău:
îl acuz pe Dumnezeu că nu este „drept” pentru că nu aceasta trebuie să fie răsplata pentru
respectarea „standardelor” sale.
Evanghelia Harului – îi oferă omului posibilitatea de a scăpa de resentimente,
autoacuzare și disperare atunci când vin suferințele. Creștinul evanghelic știe că
perspectiva religiei „trăiește moral și lucrurile îți vor merge bine” – este greșită.
Isus a fost cea mai morală persoană care a trăit vreodată pe pământ și cu toate acestea, a
dus o viață plină de lipsuri, respingere, nedreptate, tortură și chiar moarte prin crucificare.
Harul este darul fără plată a lui Dumnezeu la care omul răspunde prin credință, iar
motivația sa este dragostea pentru Mântuitor!
Religa învață, corectează, disciplineză dar în nici un caz nu ne mântuiește.
Prin urmare, noi nu suntem mântuiți prin ceea ce facem, ci prin ceea ce a făcut Isus
Hristos.
Prin urmare, creștinismul nu este nici religie și nici lipsă de religie. Creștinismul este o
viață trăită cu Hristos și pentru Hristos!