Gheorghidiu

Romanul este o creatie epica in proza, de mari dimensiuni, cu actiune complexa,

desfasurata pe mai multe planuri narative , in timp si spatiu precizate , ce
antreneaza un numar mare de personaje puternic individualizate. Prin
multitudinea aspectelor infatisate, opera ofera o imagine ampla asupra vietii.
Camil Petrescu teoretizeaza in literatura noastra romanul modern de tip
proustian si respinge romanul de tip traditional; el considera ca relatarea
naratorului omniscient duce la confuzia de a lua „o propunere de realitate” drept
realitatea insasi. Pentru a evita confuzia, Camil Petrescu formuleaza estetica
autenticitatii in conferinta din 1935 ,”Noua structura si opera lui Marcel
Proust”:”Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza
simturile mele, ceea ce gandesc eu...[...]Eu nu pot vorbi onest decat la persoana
intai”.
Particularitatile de constructie ale personajului in romanul psihologic
camilpetrescian sunt:inlocuirea portretului fizic detaliat si a corespondentelor
artificiale dintre portretul fizic si cel moral cu detalii ale aspectului cu rol
semnificativ in trairile personajelor; deplasarea interesului spre conflictul si trairile
personajelor, relevate prin analiza si introspectie; interesul asupra lumii
interioare, la nivelul constiintei; utilizarea tehnicilor moderne de analiza
psihologica( monologul interior, fluxul constiintei, memoria afectiva)
„Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”(1930) de Camil Petrescu
este un roman modern, psihologic, de tip subiectiv , care ilustreaza afirmatiile pe
care autorul le va face mai tarziu in conferinta citata. Romanul are drept
caracteristici:unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, timpul
psihologic care se substituie timpului cronologic, fluxul constiintei, naratiunea la
persoana I, luciditatea (auto)analizei, anticalofilismul.
Titlul dezvaluie compozitia bipolara si surprinde cele doua experiente
existentiale si cognitive ale lui Stefan Gheorghidiu, devenite teme ale cartii(iubirea
si razboiul). Simbolul noptii figureaza incertitudinea care il devoreaza
launtric,irationalul si intunericul firii umane cu care se confrunta. Cele doua
adjective asezate intr-o ordine semnificative(„ultima”,”intaia”) sugereaza
disponibilitatea eroului de a depasi drama iubirii inselate si de a intra in alte
orizonturi ale cunoasterii.
Tema inadaptarii intelectualului la o lume vorace a imposturii si a mediocritatii
se cristalizeaza prin mai multe arii tematice:dragostea si razboiul, cunoasterea si
setea de absolut, tema mostenirii si cea a existentei societatii bucurestene in
preajma Primului Razboi Mondial.
Naratiunea la persoana intai, cu focalizare exclusiv interna/viziunea „impreuna
cu” presupune existenta unui narator implicat(identitatea dintre planul
naratorului si al personajului). Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului-
narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, il determina pe cititor sa
cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa situarea eului narativ
in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt
prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate.
Romanul este alcatuit din doua parti:”Cartea intai”(6 capitole) si “Cartea a
doua”(7 capitole). Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua
valorifica jurnalul de campanie al autorului insusi, articole si documente din
epoca, ceea ce confera autenticitate.
Opera debuteaza printr-un artificiu compozitional:actiunea primului capitol „La
Piatra Craiului in munte” , este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I.
Chiar daca este vorba de un roman modern, in incipit sunt fixate cu precizie
realista coordonatele spatio-temporale:”In primavara anului 1916, ca
sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte, cu un regiment de
infanterie din capitala, la fortificarea Vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal”.
Protagonistul si, in acelasi timp, naratorul intamplarilor din roman, Stefan
Gheorghidiu, este concentrat pe Valea Prahovei si aflat in asteptarea intrarii
Romaniei in Primul Razboi Mondial. La popota ofiterilor el asista la o discutie
despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers citit in presa:un barbat
care si-a ucis sotia infidela fusese achitat la tribunal. Aceasta discutie declanseaza
memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintiri legate de cei doi ani si
jumatate de casnicie de Ela.
Daca incipitul este construit in maniera realista, cu detalii de timp si spatiu,
finalul deschis lasa loc interpretarilor multiple, asa cum se intampla in general in
proza de analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai caute certitudini si
sa se mai indoiasca, se simte detasat de tot ceea ce il legase de Ela, hotaraste sa o
paraseasca si sa-i lase “tot trecutul”.
Personajul principal, Stefan Gheorghidiu reprezinta tipul intelectualului lucid,
inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut si nu-si
gaseste locul intr-o societate dominata de mediocritate si de imoralitate.
Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat
in masura in care se reflecta in constiinta protagonistului.
Student la Filozofie, Stefan Gheorghidiu este un intelectual care traieste in lumea
ideilor, a cartilor si care are impresia ca s-a izolat de realitatea materiala
imediata. In fapt insa, tocmai aceasta realitate imediata produce destramarea
cuplului. Pana in momentul in care Gheorghidiu primeste mostenirea de la
unchiul Tache, cuplul traieste in conditii modeste(„era o gospodarie boemă”)
, dar in armonie.
Principala trasatura de caracter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativa in
acest sens este marturisirea lui Gheorghidiu referitoare la felul in care ia nastere
iubirea lui pentru Ela:”Iubeste intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti
pentru ca stii ca asta o face fericita”, dar la o autoanaliza lucida, naratorul
recunoaste ca:”Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai
toata lumea pentru mine, fiinda eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai
frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoare mele iubiri.”
O prima secventa narativa semnificativa pentru a ilustra orgoliul personajului
este aceea a mesei in familie din casa batranului avar, Tache. Astfel, de Sfantul
Dumitru, Ela si Stefan sunt invitati la masa la unchiul Tache, unde celalalt unchi,
Nae Gheorghidiu, ironizeaza casatoria din dragoste cu o fata saraca, pe care i-o
reproseaza atat lui Stefan, cat si tatalui sau mort, Corneliu, pe care in plus il acuza
ca nu i-a lasat nicio mostenire fiului. Nesuportand sa i se aduca jigniri in prezenta
lui, Stefan incearca sa-si apere tatal:”Orice mostenire e, s-ar putea zice, un bloc.”
In mod surprinzator , unchiul Tache este impresionat de izbucnirea de
sinceritate a lui Stefan si ii lasa acestuia din urma cea mai insemtata parte a averii,
care va genera numeroase discutii familiale, cat si criza matrimoniala dintre
Stefan si Ela.
Din dorinta de a trai o experienta existentiala pe care o considera definitorie
pentru formarea lui ca om, dar si dintr-un orgoliu exagerat, Stefan se inroleaza
voluntar, desi ar fi putut sa evite participarea la razboi, profitand de averea sa, asa
cum procedeaza Nae Gheorghidiu. Protagonistul isi motiveaza inrolarea pe front
astfel:”N-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi
face, de care sa lipsesc, mai exact sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc.”
Trairea intensa a experientei razboiului ca fenomen care-i reveleaza esenta
conditiei umane il ajuta sa se clarifice pe sine, sa-si depaseasca drama erotica.
Pe langa orgoliu, in roman se contureaza si alte trasaturi ale eroului, precum:
natura analitica si reflexiva, luciditatea, sensibilitatea exagerata, inteligenta,
constiinta propriei valori in raport cu mondenii apreciati de Ela.
Prin introspectie(„Niciodata nu m-am simtit mai descheiat de mine insumi, mai
nenorocit”) si monolog interior(„Creierul parca mi s-a zemuit”), tehnici ale analizei
psihologice, Stefan Gheorghidiu analizeaza cu luciditate alternand sau
interferand, aspecte ale planului interior, din fluxul constiintei(trairi,sentimente,
reflectii) si ale planului exterior(fapte, tipuri umane, relatii cu alte
personaje).Personajul se confeseaza „in primul rand, spre a se clarifica pe sine”.
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu
este realizat mai ales prin caracterizarea indirecta, care se desprinde din fapte,
ganduri, limbaj, gesturi si relatiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directa
este rar realizata de alte personaje, prin replici scurte(„Esti de o sensibilitate
imposibila”,”N-ai spirit practic”).
Ela, personajul feminin al romanului este “creatia integrala a mintii personajului
masculin”(Dumitru Micu) prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de
viziunea lui Stefan.
Stilul anticalofil(“impotriva scrisului frumos”) pentru care opteaza romancierul
sustine autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci
efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca emfaza din
limbajul personajelor din romanul traditional.
Stefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, lucid si hipersensibil, la fel ca
majoritatea eroilor lui Camil Petrescu. Astfel, autorul impune prin intermediul
protagonistului o viziune sincrona cu orientarile moderniste europene asupra
conditiei omului aflat in cautarea sisifica a unei noi definiri a rolului sau in lume.