Sunteți pe pagina 1din 2

Nr. 9277 / 25. 11.

2020

SCRISOARE METODICĂ
adresată profesorilor de educaţie muzicală,
educaţie muzică specializată, teatru şi coregrafie

Dragi colegi,

După cum bine ştiţi, sfârşitul anului şcolar precedent şi începutul noului an şcolar 2020 –
2021 au adus provocări neaşteptate pentru fiecare dintre noi, fie că vorbim de cadre
didactice, elevi sau părinţi. Acestea au însemnat adaptarea demersului didactic către
perspectiva mediului online, reinventarea discursului pedagogic și găsirea celor mai bune
soluții de comunicare cu elevii nostri în mediul online.

În acest context, putem susţine că toate aceste provocări s-au realizat cu efortul susţinut în
gestionarea disciplinelor noastre datorită dumneavoastră doamnă profesoară,
dumneavoastră domnule profesor, datorită profesionalismului şi dăruirii cu care îi
îndrumaţi pe elevii noştri. Alături de aceste consideraţii, vom puncta, în cele ce urmează,
câteva coordonate ale activităţii noastre pentru acest an şcolar:

1. Cadru general
 Cunoașterea ghidurilor privind organizarea și desfășurarea activităților din cadrul
unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Reperelor metodologice pentru
consolidarea achizițiilor anului școlar 2019-2020;
 Asigurarea înțelegerii și aplicării corecte a noilor programe pentru învățământul
gimnazial – clasa a VIII-a.
2. Resurse furnizate de Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean
Iași
 Manualele digitale;
 Platforma educatiacontinua.edu.ro;

Str. N. Bălcescu nr. 26, 700117, Iași


Tel: +40 (0)232 26 80 14
Fax: +40 (0)232 26 77 05
www.isjiasi.ro
 Programul național „Educația în siguranță”;
 Strategia privind digitalizarea educației din România 2021 - 2027 - SMART.Edu
(Școală Modernă, Accesibilă, bazată pe Resurse și Tehnologii digitale) – lansată în
octombrie 2020;
 ABC ghiduri rapide:
http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/5%20ABC%20Ghid%20rapid%20Teams.pdf
http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/4%20ABC%20%20Ghid%20rapid%20-
%20ADSERVIO.pdf
http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/3%20ABC%20Ghid%20rapid%20Classroom.
pdf
http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/2%20ABC%20Ghid%20rapid%20Zoom.pdf
http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/1%20ABC%20Ghid%20rapid%20Webex.pdf

Resurse furnizate la nivelul disciplinei


 Pagina de Facebook Educație Muzicală Iași cu Grupul Profesorilor de Educație
Muzicală din judetul Iași: https://www.facebook.com/Educatie-Muzicala-Iasi-
738395689649184; https://www.facebook.com/groups/269770030395279;
 Cantus Mundi România: https://www.facebook.com/CantusMundiRomania;
 Platforma Educație Muzicală: https://edumuzicala.ro/.

Din perspectiva predării artelor sonore, dramatice şi coregrafice, în cadrul activităţilor de


cerc metodic vor fi analizate şi discutate diferite metode de predare menite să reprezinte
resortul unui învăţământ de calitate, axat pe formarea de competenţe de comunicare în
mediul online cu tema: “Provocări și adaptări generate de predarea online la disciplinele
Educație muzicală, Educație muzicală specializată, Teatru și Coregrafie”.

Vă mulţumim, pe această cale, pentru efortul deosebit pe care îl depuneţi şi, totodată, vă
asigurăm de tot sprijinul în activitatea pe care o desfăşuraţi alături de elevii dumneavoastră
în ”clasa virtuală”!

Inspector școlar pentru educaţie muzicală,


Prof. Irina Petronela Florian

Str. N. Bălcescu nr. 26, 700117, Iași


Tel: +40 (0)232 26 80 14
Fax: +40 (0)232 26 77 05
www.isjiasi.ro

S-ar putea să vă placă și