conf. univ. dr. Vasile L.

Lazăr

MATEMATICI APLICATE ÎN

ECONOMIE.

Curs nr. 2 + 3

Satu Mare, 2020

2
Capitolul 1

Elemente de analiză
matematică

1.1 Spaţiul real n-dimensional Rn. Elemente

de topologie

Pentru a studia funcţiile de n variabile reale, funcţii ce sunt pe larg

răspândite ı̂n studiul fenomenelor economice, este nevoie să definim spaţiul
real n-dimensional Rn şi să introducem câteva noţiuni de topologie ı̂n Rn :
normă, distanţă, vecinătăţi etc.

Definiţia 1.1.1. Spaţiul real n-dimensional este mulţimea formată din gru-
pele ordonate de n numere reale (x1 , x2 , . . . , xn ), adică este produsul cartezian
al spaţiului real unidimensional R cu el ı̂nsuşi de n ori.

Rn = R
| × .{z
. . × R} = {x = (x1 , x2 , . . . , xn )|xi ∈ R, i = 1, n}
n ori

Elementele spaţiului real n-dimensional Rn le numim vectori

n-dimensionali sau puncte, având coordonatele x1 , x2 , . . . , xn .

3
4 Elemente de analiză matematică

Două puncte x = (x1 , x2 , . . . , xn ) şi y = (y1 , y2 , . . . , yn ) sunt egale, adică

x = y, dacă xi = yi , oricare ar fi i = 1, n.

Definiţia 1.1.2. Operaţia de adunare pe spaţiul real n-dimensional este legea

de compoziţie internă prin care oricăror doi vectori x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ Rn
şi y = (y1 , y2 , . . . , yn ) ∈ Rn , li se asociază un vector notat x+y din Rn , numit
sumă, dat prin:

x + y = (x1 + y1 , x2 + y2 , . . . , xn + yn ).

Definiţia 1.1.3. Numim ı̂nmulţire cu scalar, legea de compoziţie externă

prin care orcărui vector x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ Rn şi oricărui scalar α ∈ R,
li se asociază un vector notat α · x din Rn ,definit prin:

α · x = (αx1 , αx2 , . . . , αxn ).

Observaţia 1.1.1. Se verifică uşor că cele două operaţii satisfac următoarele
proprietăţi:

1. Adunarea este asociativă şi comutativă;

2. Vectorul 0 = (0, 0, . . . , 0), numit originea spaţiului real n-dimensional

sau vectorul nul, este elementul neutru faţă de adunare;

3. Pentru orice punct x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ Rn există opusul său, notat

−x = (−x1 , −x2 , . . . , −xn ) ∈ Rn , astfel ı̂ncât

x + (−x) = (−x) + x = 0;

4. Înmulţirea cu scalar este distributivă faţă de adunarea vectorilor din

Rn
α(x + y) = αx + αy, ∀α ∈ R, ∀x, y ∈ Rn ;

5. Înmulţirea cu scalar este distributivă faţă de adunarea scalarilor din R

(α + β)x = αx + βx, ∀α, β ∈ R, ∀x ∈ Rn ;

Spaţiul real n-dimensional Rn . Elemente de topologie. 5

6. Asociativitatea produsului scalar:

α(βx) = (αβ)x = β(αx), ∀α, β ∈ R, ∀x ∈ Rn ;

7. 1 · x = x oricare ar fi x ∈ Rn .

Teorema 1.1.1. Spaţiul real n-dimensional Rn ı̂nzestrat cu operaţiile de

adunare şi ı̂nmulţire cu scalari satisfăcând proprietăţile 1-7 este un spaţiu
vectorial real.

Observaţia 1.1.2. Se poate determina o submulţime de n vectori

B = {b1 , b2 , . . . , bn } ∈ Rn , numită bază, astfel ı̂ncât orice vector x ∈ Rn
se poate scrie, ı̂n mod unic, sub forma:
n
X
x= αi bi = α1 b1 + α2 b2 + . . . + αn bn ,
i=1

unde αi ∈ R, pentru fiecare i = 1, n.

De exemplu, dacă se consideră B = {e1 , e2 , . . . , en }, unde

e1 = (1, 0, 0, . . . , 0) ∈ Rn ,
e2 = (0, 1, 0, . . . , 0) ∈ Rn ,
...
en = (0, 0, 0, . . . , 1) ∈ Rn ,

numită bază canonică, atunci orice vector x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ Rn se scrie

ı̂n mod unic sub forma:
n
X
x= xi ei = x1 e1 + x2 e2 + . . . + xn en .
i=1

Numărul n al vectorilor unei baze este caracteristic pentru un spaţiu

vectorial şi se numeşte dimensiunea spaţiului vectorial. De aici şi denumirea
de spaţiu real n-dimensional.
6 Elemente de analiză matematică

Definiţia 1.1.4. Se numeşte produs scalar definit pe spaţiul real

n-dimensional, aplicaţia:

< ·, · >: Rn × Rn → R, Rn × Rn ⊃ (x, y) 7−→< x, y >∈ R,

definită prin
n
X
< x, y >= xi yi = x1 y1 + x2 y2 + . . . + xn yn ,
x=1

pentru orice x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ Rn şi y = (y1 , y2 , . . . , yn ) ∈ Rn .

Exemplul 1.1.1. Fie vectorii din spaţiul real tridimensional R3 ,

x = (2, −3, 5), y = (1, 2, −1) şi z = (7, −2, 6). Să calculăm produsele scalare
< x + y, z > şi < x, z > + < y, z >.
Prima dată avem că

x + y = (2, −3, 5) + (1, 2, −1) = (3, −1, 4),

astfel că

< x + y, z >=< (3, −1, 4), (7, −2, 6) >= 3 · 7 + (−1) · (−2) + 4 · 6 = 47.

Pentru cealaltă expresie avem că

< x, z >=< (2, −3, 5), (7, −2, 6) >= 2 · 7 + (−3) · (−2) + 5 · 6 = 50,

< y, z >=< (1, 2, −1), (7, −2, 6) >= 1 · 7 + 2 · (−2) + (−1) · 6 = −3,

prin urmare
< x, z > + < y, z >= 50 + (−3) = 47.

Observăm că < x + y, z >=< x, z > + < y, z >.

Se poate arăta că produsul scalar este distributiv faţă de adunarea vecto-
rilor.

Observaţia 1.1.3. Se verifică uşor următoarele proprietăţi:

Spaţiul real n-dimensional Rn . Elemente de topologie. 7

1. < x, x >≥ 0, oricare ar fi x ∈ Rn şi < x, x >= 0 ⇐⇒ x = 0;

2. < x, y >=< y, x >, oricare ar fi x, y ∈ Rn ;

3. < αx, y >= α < x, y >, oricare ar fi α ∈ R şi x, y ∈ Rn ;

4. < x + z, y >=< x, y > + < z, y >, oricare ar fi x, y, z ∈ Rn .

Proprietatea 1.1.1. (Inegalitatea Cauchy-Schwarz-Buniakovski).

Pentru orice x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ Rn şi y = (y1 , y2 , . . . , yn ) ∈ Rn are loc
inegalitatea:
< x, y >2 ≤< x, x > · < y, y > .

Demonstraţie: Pentru orice scalar α ∈ R avem că:

< x + αy, x + αy >≥ 0 sau < x, x > +2α < x, y > +α2 < y, y >≥ 0.

Deoarece această inegalitate are loc pentru orice α ∈ R, rezultă că discrimi-
nantul trinomului este cel mult zero, adică

∆ =< x, y >2 − < x, x >< y, y >≤ 0,

de unde rezultă inegalitatea

< x, y >2 ≤< x, x > · < y, y >,

care trebuia demonstrată.

Definiţia 1.1.5. Prin normă euclidiană se ı̂nţelege aplicaţia

k·k : Rn −→ R, Rn 3 x 7−→ kxk ∈ R,

definită prin
v
u n
uX q √
kxk = t xi = x21 + x22 + . . . + x2n = < x, x >.
2

i=1
8 Elemente de analiză matematică

Teorema 1.1.2. Norma euclidiană are proprietăţile:

1. kxk ≥ 0, oricare ar fi x ∈ Rn . Egalitatea are loc dacă şi numai dacă

x = 0;

2. kαxk = |α| kyk, oricare ar fi α ∈ R şi oricare ar fi x ∈ Rn ;

3. kx + yk ≤ kxk + kyk, pentru orice x, y ∈ Rn .

Demonstraţie: Demonstraţiile sunt imediate. De exemplu, pentru

inegalitatea (3), folosind inegalitatea Cauchy-Schwarz-Buniakovski, avem
succesiv
p p
kx + yk = hx + y, x + yi = hx, xi + 2 hx, yi + hy, yi ≤
q p p
≤ hx, xi + 2 hx, xi hy, yi + hy, yi ≤
r 2 p
p p p
≤ hx, xi + hy, yi = hx, xi + hy, yi =
= kxk + kyk .

Definiţia 1.1.6. Se numeşte distanţă euclidiană pe Rn sau metrică

euclidiană pe Rn funcţia d : Rn × Rn −→ R, dată pentru orice
x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ Rn şi orice y = (y1 , y2 , . . . , yn ) ∈ Rn , prin
v
u n
uX
d(x, y) = kx − yk = t (xi − yi )2 .
i=1

Pe baza proprietăţii normei se deduce că distanţa euclidiană d(x, y) are

proprietăţile:

1. d(x, y) ≥ 0, oricare ar fi x, y ∈ Rn , d(x, y) = 0 ⇔ x = y;

2. d(x, y) = d(y, x), oricare ar fi x, y ∈ Rn ;

3. d(x, y) ≤ d(x, z) + d(z, y) (inegalitatea triunghiului), oricare ar fi

x, y, z ∈ Rn .
Spaţiul real n-dimensional Rn . Elemente de topologie. 9

Definiţia 1.1.7. Mulţimea nevidă S ı̂nzestrată cu metrica d se numeşte

spaţiu metric şi vom nota un spaţiu metric prin perechea (S, d).

Exemplul 1.1.2. Dacă se consideră S = Rn , adică spaţiul real n-dimensional

şi norma euclidiană, avem spaţiul metric euclidian (Rn , d).

Definiţia 1.1.8. Dacă se consideră spaţiul metric (S, d), numim sferă de-
schisă cu centrul ı̂n punctul x0 ∈ S şi de rază r > 0, mulţimea

Sr (x0 ) = {x ∈ S|d(x, x0 ) < r},

şi numim sferă ı̂nchisă cu centrul ı̂n punctul x0 ∈ S şi de rază r > 0,
mulţimea
S r (x0 ) = {x ∈ S|d(x, x0 ) ≤ r}.

Exemplul 1.1.3. Dacă se consideră spaţiul metric (R, d), unde d este
metrica euclidiană, adică d(x, y) = |x − y|, pentru orice x, y ∈ R, avem
că
Sr (x0 ) = (x0 − r, x0 + r) , şi S r (x0 ) = [x0 − r, x0 + r] .
Adică sfera deschisă, respectiv sfera ı̂nchisă, cu centrul ı̂n punctul x0 şi de
rază r > 0 sunt intervalul deschis, respectiv intervalul ı̂nchis de lungime 2r
centrate ı̂n punctul x0 ∈ R.
Dacă se consideră spaţiul metric (R2 , d), cu metrica euclidiană dată prin
p
d(x, y) = (x1 − y1 )2 + (x2 − y2 )2 , x ∈ (x1 , x2 ) ∈ R2 , y ∈ (y1 , y2 ) ∈ R2 ,

atunci sfera deschisă Sr (x0 ) este discul de rază r > 0, cu centrul ı̂n punctul
x0 ∈ R2 , iar sfera ı̂nchisă S r (x0 ) este discul de rază r > 0, cu centrul ı̂n
punctul x0 ∈ R2 ı̂mpreună cu circumferinţa cercului.

Definiţia 1.1.9. Se numeşte vecinătate a unui punct a ∈ Rn orice mulţime

care conţine o sferă deschisă Sr (a) cu centrul ı̂n a.

Definiţia 1.1.10. Fie A ⊂ Rn şi a ∈ A. Se spune că a este punct interior al

lui A dacă există o vecinătate a lui a, V (a), conţinută ı̂n A, adică V (a) ⊂ A.
10 Elemente de analiză matematică

Definiţia 1.1.11. Fie A ⊂ Rn . Un punct a ∈ Rn este aderent mulţimii A

dacă orice vecinătate V (a) a lui a conţine cel puţin un punct din A, adică
dacă are loc relaţia V (a) ∩ A 6= ∅.

Observaţia 1.1.4. Punctele aderente mulţimii A pot aparţine lui A sau nu.
Mulţimea punctelor aderente lui A se numeşte aderenţa lui A sau ı̂nchiderea
lui A. O mulţime este ı̂nchisă dacă este egală cu aderenţa sa.

Definiţia 1.1.12. Un punct a este punct frontieră al mulţimii A dacă acesta

este aderent atât lui A cât şi complementarei sale A.

Observaţia 1.1.5. Punctul frontieră are proprietatea că orice vecinătate a

sa conţine atât puncte din A cât şi puncte din afara lui A (din complementara
lui A). Mulţimea punctelor frontieră se notează cu F rA şi formează frontiera
lui A.

Definiţia 1.1.13. Un punct a ∈ Rn este punct de acumulare al mulţimii

A ⊂ Rn dacă orice vecinătate a sa V (a) conţine cel puţin un punct
x ∈ A, x 6= a.

Observaţia 1.1.6. Un punct de acumulare al lui A poate să aparţină lui A

sau să nu-i aparţină. Orice punct de acumulare al lui A este ı̂n acelaşi timp
şi punct aderent al lui A, deci mulţimea punctelor de acumulare ale lui A
este inclusă ı̂n aderenţa sau ı̂nchiderea lui A. Punctele lui A care nu sunt
puncte de acumulare ale lui A se numesc puncte izolate ale lui A.

Definiţia 1.1.14. O mulţime A ⊂ Rn este mărginită dacă există o sferă cu

centrul ı̂n origine şi de rază r > 0 care conţine mulţimea A.

Observaţia 1.1.7. Altfel spus, A ⊂ Rn este mărgintă dacă există numărul

real r > 0 astfel ı̂ncât pentru orice x ∈ A să avem kxk ≤ r.

Definiţia 1.1.15. O mulţime A ⊂ Rn se numeşte compactă dacă este ı̂nchisă

şi mărginită.
Funcţii reale de n variabile reale. Limite. Continuitate. 11

1.2 Funcţii reale de n variabile reale. Limite.

Continuitate.

Modelele matematice utilizate ı̂n descrierea unor fenomene economice şi

situaţii de afaceri constau ı̂n relaţiile ce există ı̂ntre diferiţi indicatori eco-
nomici şi de afaceri, adică variabile, cum ar fi costul, preţul, profitul, venitul,
rata de interes, nivelul producţiei, etc.
Funcţiile sunt relaţii dintre astfel de variabile. Dacă una dintre variabile
este considerată ca fiind variabilă dependentă, care ia o valoare şi numai una
pentru fiecare fixare a valorilor celorlalte variabile, numite variabile indepen-
dente, atunci se obţine o funcţie de mai multe variabile.
Variabilele independente reprezintă cantităţi ce pot fi controlate sau pre-
cizate (date de intrare), pe când variabila dependentă precizează valoarea
rezultată (dată de ieşire).
În cele ce urmează sunt prezentate şi studiate noţiunile de limite de funcţii,
continuitate şi derivabilitate, ı̂n cazul funcţiilor de mai multe variabile reale.
Considerăm spaţiul metric euclidian (Rn , d), adică pentru care metrica
este definită prin:
v
u n
uX p
d(x, y) = t (xi − yi )2 = (x1 − y1 )2 + (x2 − y2 )2 + . . . + (xn − yn )2 ,
i=1

pentru orice x = (x1 , . . . , xn ), y = (y1 , . . . , yn ) ∈ Rn .

Definiţia 1.2.1. Fie D ⊆ Rn , o mulţime nevidă. Dacă oricărui punct
x = (x1 , . . . , xn ) ∈ D ı̂i putem asocia după o anumită lege notată cu f ,
un element y ∈ R, atunci spunem că am definit o funcţie f : D → R, pe
care o numim funcţie reală de n variabile reale x1 , . . . , xn , sau o variabilă
vectorială x = (x1 , . . . , xn ).
D 3 x = (x1 , . . . , xn ) 7−→ f (xi , . . . , xn ) = f (x) = y ∈ R.

Numărul real y se numeşte valoarea funcţiei f ı̂n punctul x. Mulţimea

D ⊆ Rn se numeşte domeniul de definiţie al funcţiei f , iar mulţimea
12 Elemente de analiză matematică

f (D) = {f (x) ∈ R|x ∈ D} ⊂ R se numeşte mulţimea valorilor funcţiei

f.

Exemplul 1.2.1. 1. Dacă se consideră domeniul

D = {x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ Rn | xi > 0, i = 1, n} ⊂ Rn ,

atunci
√
f (x) = f (x1 , x2 , . . . , xn ) = n
x1 x2 . . . xn , x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ Rn ,

defineşte o funcţie de n variabile reale, care reprezintă de fapt media

geometrică a n numere reale pozitive.

2. Cantitatea Q dintr-un bun cumpărat de consumatori este o funcţie care

depinde de: preţul P al bunului, venitul V al consumatorului, preţul S
al bunurilor legate de bunul considerat(sau care poate să-l ı̂nlocuiască),
calitatea T a bunului. Prin urmare, avem o funcţie de patru variabile
reale, anume:

f : D → R, R4 ⊃ D 3 (P, V, S, T ) 7−→ Q = f (P, V, S, T ) ∈ R.

Funcţia f ar putea fi definită prin

Q = f (P, V, S, T ) = α − βP + γV + λS + µT,

ceea ce reprezintă influenţa fiecărei variabile independente P, V, S, T

asupra variabilei dependente Q. Determinarea coeficienţilor α, β, γ, λ
şi µ este de asemenea o problemă importantă ı̂n studiul modelului eco-
nomic prezentat prin această funcţie.

3. Funcţia de producţie, exprimă nivelul producţiei obţinute ı̂n funcţie de

cantităţile factorilor de producţie utilizaţi. Funcţiile de două variabile
de forma (funcţia Cobb-Douglas)

f (x, y) = Axα y β ,
Funcţii reale de n variabile reale. Limite. Continuitate. 13

exprimă cantitatea produsă ı̂n funcţie de forţa de muncă utilizată x şi

de capitalul utilizat y; A, α, β fiind nişte coeficienţi reali pozitivi.
Cazul particular f (x, y) = x0,64 y 0,36 a fost folosit de Douglas şi Gunn
ı̂n anul 1934 ı̂n Australia iar f (x, y) = x2,53 y 0,34 ı̂n Statele Unite ı̂ntre
1921-1941.

Definiţia 1.2.2. Dacă a ∈ Rn este punct de acumulare al lui D ⊆ Rn

spunem că l ∈ R este limita funcţiei f : D → R, ı̂n punctul a, dacă oricare
ar fi o vecinătate a lui l, V (l), există o vecinătate a lui a, V (a), astfel ı̂ncât

f (x) ∈ V (l), pentru orice x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ V (a) ∩ D.

Notăm aceasta prin

lim f (x) = l sau lim f (x) = l.

x→a x1 → a1
x2 → a2
.
.
.
xn → a n

Observaţia 1.2.1. Limita funcţiei f : D → R ı̂n punctul de acumulare

a ∈ Rn al lui D, poate fi definită şi cu ajutorul şirurilor. Anume:

lim f (x) = l ⇔ pentru orice şir (xm )m≥1 , xm ∈ Rn care converge la a avem
x→a

lim f (xm ) = l.
m→∞

Observaţia 1.2.2. Pe baza observaţiei precedente, se poate stabili când o

funcţie f : D → R nu are limită ı̂n punctul a ∈ Rn . Astfel, dacă există un şir
de puncte (xm )m≥1 ∈ Rn care converge la punctul a şi pentru care şirul de
numere reale (f (xm ))m≥1 nu este convegent, atunci funcţia f nu are limită
ı̂n punctul a ∈ Rn .

De asemenea, dacă se pot găsi două şiruri de puncte

 0 0 (m) 0

(m)
(x0m )m≥1 , x0m = x1 , x2 , . . . xn(m) ∈ Rn
14 Elemente de analiză matematică

şi  
”(m) ”(m)
(x”m )m≥1 , x”m = x1 , x2 , . . . x”(m)
n ∈ Rn ,
care converg la punctul a, iar şirurile de numere reale (f (x0m ))m≥1 şi


f (x”m ) m≥1 au limite diferite, atunci funcţia f nu are limită ı̂n punctul a.

Exemplul 1.2.2. Fie funcţia de două variabile reale definită prin

2xy 2
f (x, y) = , x 6= 0, y 6= 0.
4x2 + y 4
Vrem să calculăm limita funcţiei f ı̂n punctul (0, 0), care nu aparţine
domeniului de definiţie D = R2 \ {(0, 0)}, dar este punct de acumulare al
domeniului D.
Vom calcula prima dată limitele ı̂n raport cu fiecare variabilă, numite
limite parţiale. Anume, vom face x → 0 şi y 6= 0 constant, iar apoi y → 0 şi
x 6= 0 constant. Astfel avem că:
2xy 2 2xy 2
lim f (x, y) = lim 2 = 0, lim f (x, y) = lim 2 = 0.
x→0 x→0 4x + y 4 y→0 y→0 4x + y 4

Vom arăta că limita funcţiei f , când (x, y) → (0, 0) nu există.

Pentru aceasta considerăm şirul de numere reale (xn )n≥1 , xn > 0, astfel
ca xn → 0, când n → ∞. Atunci şirul de puncte (xn , yn )n≥1 , cu yn2 = 2mxn ,
unde m > 0 este un parametru oarecare, converge la punctul (0, 0), când
n → ∞. Considerând şirul valorilor funcţiei f pentru acest şir de puncte,
avem că
√ 4mx2n m
f (xn , yn ) = f (xn , 2mxn ) = 2 2 2
= ,
4xn + 4m xn 1 + m2
prin urmare
m
lim f (xn , yn ) = , pentru m > 0.
n→∞ 1 + m2
Aşadar, pentru diferite valori ale parametrului m > 0, obţinem limite
distincte ale şirului valorilor funcţiei f , deci funcţia nu are limită ı̂n punctul
(0, 0).
Observăm că existenţa limitelor parţiale nu implică existenţa limitei
globale.
Funcţii reale de n variabile reale. Limite. Continuitate. 15

Teorema 1.2.1. Următoarele afirmaţii sunt echivalente:

i)
lim f (x) = l;
x→a

ii) Oricare ar fi V ⊂ R o vecinătate a lui l, există U ⊂ Rn o vecinătate a

lui a astfel ı̂ncât f (x) ∈ V , oricare ar fi x ∈ U ∩ D;

iii) Pentru orice  > 0 există numărul pozitiv δ = δ() astfel ı̂ncât pentru
orice x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ D, cu proprietatea d(x, a) < δ, să avem:

|f (x) − l| <  (pentru l ∈ R),

sau
f (x) >  (pentru l = +∞),

sau
f (x) < − (pentru l = −∞).

Observaţia 1.2.3. O serie de proprietăţi ale limitelor funcţiilor reale se

păstrează şi pentru funcţiile reale de n variabile reale.
Dacă se consideră funcţiile f, g : Rn → R, care au limitele l1 şi respectiv
l2 ı̂n punctul a = (a1 , . . . , an ) ∈ Rn , atunci există următoarele limite:

1.
lim [f (x) + g(x)] = lim f (x) + lim g(x) = l1 + l2 ,
x→a x→a x→a

2.
lim [f (x) · g(x)] = lim f (x) · lim g(x) = l1 · l2 ,
x→a x→a x→a

3.
  lim f (x)
f (x) l1
lim = x→a = , dacă l2 6= 0.
x→a g(x) lim g(x) l2
x→a
16 Elemente de analiză matematică

De asemenea, dacă se consideră funcţiile f, g, h : D → R, care satisfac

relaţiile
f (x) ≤ g(x) ≤ h(x), ı̂ntr-o vecinătate V (a) a lui a
şi dacă
lim f (x) = lim h(x) = l,
x→a x→a

atunci
lim g(x) = l.
x→a

Exemplul 1.2.3. a) Să se calculeze

 y x
lim 1+ , a ∈ R.
(x,y)→(+∞,a) x
Avem nedeterminarea 1∞ şi atunci putem scrie:
y
y  xy

 y x lim y

L = lim 1 + = lim 1+ =e y→a

= ea .
x→∞ x x→∞ x
y→a y→a

b) Fie funcţia de două variabile reale

√ 1√
f (x, y) = (1 + xy) x+ y
.

Vom calcula limita funcţiei f ı̂n punctul (0, 0).

Domeniul de definiţie al funcţiei f este D = {(x, y) ∈ R2 | x > 0,
y > 0}. Se observă că punctul (0, 0), ı̂n care se cere calculată limita
funcţiei, nu aparţine domeniului D, dar este punct de acumulare al
acestui domeniu.
Remarcăm că dacă se face x → 0 şi y → 0 se ajunge la cazul 1∞ .
Pentru aceasta, vom scrie funcţia sub forma
h 1
i √ xy√
x+ y
f (x, y) = (1 + xy) xy .

În primul rând, avem că

1 1
lim (1 + xy) xy = lim (1 + h) h = e,
(x,y)→(0,0) h&0
Funcţii reale de n variabile reale. Limite. Continuitate. 17

iar apoi
xy 1
lim √ √ = lim = 0.
(x,y)→(0,0) x + y (x,y)→(0,0) √1 + √1
x y

Folosind aceste limite avem că

lim f (x, y) = e0 = 1.
(x,y)→(0,0)

Definiţia 1.2.3. Spunem că funcţia f : D → R, D ⊆ Rn , este

funcţie continuă ı̂n punctul a = (a1 , a2 , . . . , an ) ∈ D, dacă oricare ar fi o
vecinătate V (f (a)), a lui f (a), există o vecinătate V (a) a lui a, astfel ı̂ncât
f (x) ∈ V (f (a)), când x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ V (a) ∩ D.

Observaţia 1.2.4. Funcţia f : D → R, D ⊆ Rn , este continuă ı̂n punctul

a = (a1 , a2 , . . . , an ) ∈ D, dacă şi numai dacă

lim f (x) = f (a).

x→a

Definiţia 1.2.4. Spunem că funcţia f : D → R, D ⊆ Rn , este funcţie

continuă pe D, dacă este continuă ı̂n fiecare punct al domeniului D.

Teorema 1.2.2. Dacă f, g : D ⊆ Rn → R sunt funcţii continue, atunci:

1. f + g, f · g şi fg (dacă g 6= 0), sunt funcţii continue;

2. Dacă f : D ⊆ Rn → R cu f (D) ⊂ A, şi g : A ⊆ Rn → R sunt continue

atunci funcţia compusă g ◦ f : D → R, este continuă.

Exemplul 1.2.4. a) Să se studieze continuitatea funcţiei f : R2 → R,

( 2 2
xy xx2 −y
+y 2
, dacă (x, y) 6= (0, 0);
f (x, y) = .
0, dacă (x, y) = (0, 0)

Pe mulţimea R2 \{(0, 0)}, funcţia f este un cât de două funcţii continue,

iar numitorul x2 +y 2 nu se anulează, aşadar pe baza teoremei anterioare
deducem că f este continuă.
Pentru a vedea dacă f este continuă ı̂n punctul (0, 0), luăm un şir

(xm , ym ) −→m→∞ (0, 0)

18 Elemente de analiză matematică

şi atunci avem

x2m − ym
2  2 2
 
 = |xm | |ym | |xm − ym | ≤ |xm | |ym | ,

0 ≤ |f (xm , ym )| = xm ym 2

x + y2 
m m x2 + y 2
m m

deoarece
|x2m − ym
2
|
2 2
≤ 1.
xm + y m
Rezultă că
lim f (xm , ym ) = 0 = f (0, 0),
m→∞

adică f este continuă ı̂n punctul (0, 0) şi deci f este continuă pe R2 .

b) Se consideră funcţia f : R2 → R, definită prin

(
3xy 2
2x2 +9y 4
, dacă (x, y) 6= (0, 0);
f (x, y) = ,
0, dacă (x, y) = (0, 0)

care este continuă pe R2 \ {(0, 0)}.

Vom arăta că funcţia f nu are limită ı̂n origine. Într-adevăr, dacă
√
se iau şirurile xm → 0 şi ym = p xm → 0 (unde xm ≥ 0, ∀m ∈ N),
când m → ∞, avem că

3xm p2 xm 3p2
lim f (xm , ym ) = lim = .
m→∞ m→∞ 2x2 4 2
m + 9p xm 2 + 9p4

Deoarece această limită depinde de parametrul p ∈ R, rezultă că

funcţia f nu are limită ı̂n origine, deci nu este continuă ı̂n origine. (Se
poate alege p = 1 şi p = 2).
Derivate şi diferenţiale pentru funcţii reale de mai multe variabile reale 19

1.3 Derivate şi diferenţiale pentru funcţii

reale de mai multe variabile reale

Definiţia 1.3.1. Fie funcţia f : D → R, D ⊆ Rn , şi punctul interior

a = (a1 , a2 , . . . , an ) ∈ D. Spunem că funcţia f este derivabilă parţial ı̂n
punctul a ı̂n raport cu variabila xk , dacă
f (a1 , . . . , xk , . . . , an ) − f (a1 , . . . , ak , . . . , an )
lim
xk →ak x k − ak
există şi este finită, iar această limită o numim derivată parţială a funcţiei
f ı̂n raport cu variabila xk , ı̂n punctul a, şi se notează prin
∂f (a) ∂f (a1 , a2 , . . . , an )
fx0 k (a) = fx0 k (a1 , a2 , . . . , an ) sau = .
∂xk ∂xk
Definiţia 1.3.2. Dacă avem funcţia f : D → R, D ⊆ Rn , deschisă, spunem
că funcţia f este derivabilă parţial ı̂n raport cu variabila xk pe domeniul D,
dacă este derivabilă parţial ı̂n raport cu xk ı̂n fiecare punct din D.
Vom nota această nouă funcţie definită pe domeniul D, prin
∂f (x) ∂f (x1 , x2 , . . . , xn )
fx0 k (x) = fx0 k (x1 , x2 , . . . , xn ) sau = .
∂xk ∂xk
Observaţia 1.3.1. Formulele de derivare din cazul funcţiilor de o singură
variabilă reală rămân neschimbate. Astfel, pentru a deriva parţial funcţia
f (x) = f (x1 , x2 , . . . , xn ) ı̂n raport cu variabila xk , se consideră funcţia f
ca funcţie de xk , celelalte argumente fiind considerate constante şi se aplică
formulele de derivare cunoscute, pentru această funcţie de o singură variabilă
reală.

Observaţia 1.3.2. Suma, produsul şi câtul a două funcţii derivabile parţial
sunt derivabile parţial.

Exemplul 1.3.1. Aplicând regulile de derivare, calculaţi derivatele parţiale

∂f ∂f ∂f
, ,
∂x ∂y ∂z
ı̂ntr-un punct oarecare (x, y, z) ale funcţiei f : R3 → R, dată prin:

f (x, y, z) = x2 y 3 z 4 − sin 2(x + y + z), (x, y, z) ∈ R3 .

20 Elemente de analiză matematică

Pentru a calcula ∂f (x,y,z)

∂x
vom considera pe y şi pe z ca şi constante şi vom
deriva normal ı̂n raport cu variabila x. Obţinem astfel:

∂f (x, y, z)
= 2xy 3 z 4 − 2 cos 2(x + y + z).
∂x
Analog,
∂f (x, y, z)
= 3x2 y 2 z 4 − 2 cos 2(x + y + z),
∂y
∂f (x, y, z)
= 4x2 y 3 z 3 − 2 cos 2(x + y + z).
∂z
Observaţia 1.3.3. Dacă funcţia f : D → R, D ⊆ Rn , este derivabilă parţial
ı̂n raport cu variabila xk ı̂n punctul a = (a1 , a2 , . . . , an ) ∈ D, atunci funcţia
este continuă ı̂n raport cu xk ı̂n punctul a.

Definiţia 1.3.3. Numim derivată parţială de ordinul doi a funcţiei

f : D → R, D ⊆ Rn , derivata parţială a derivatei parţiale de ordinul ı̂ntâi,
dacă aceasta există, şi se scrie

∂ 2 f(x)
 
” 0

0 ∂ ∂f(x)
fxi xk (x) = fxi (x) x sau = ,
k ∂xk ∂xi ∂xk ∂xi

pentru x = (x1 , x2 , . . . , xn ∈ D).

Observaţia 1.3.4. Dacă i 6= k, se spune că avem derivatele parţiale mixte,

iar dacă i = k, se notează derivata parţială de ordinul doi prin fx”2 (x) sau
i
∂ 2 f (x)
∂x2i
, x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ D.

Exemplul 1.3.2. Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul doi pentru

funcţia de două variabile reale f (x, y) = xy 2 + ln(1 − xy), ∀(x, y) ∈ D, unde
D = {(x, y) ∈ R2 | xy < 1}.
Calculăm pentru ı̂nceput derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi:

∂f (x, y) y
= y2 − ,
∂x 1 − xy
Derivate şi diferenţiale pentru funcţii reale de mai multe variabile reale 21

∂f (x, y) x
= 2xy − .
∂y 1 − xy
Putem calcula acum şi derivatele parţiale de ordinul doi, anume

∂ 2 f (x, y) y2
 
∂ ∂f (x, y) y · (−y)
= = − = ,
∂x2 ∂x ∂x (1 − xy)2 (1 − xy)2

∂ 2 f (x, y)
 
∂ ∂f (x, y) y · (−x) xy
= = 2y − 2
= 2y + ,
∂y∂x ∂y ∂x (1 − xy) (1 − xy)2
∂ 2 f (x, y)
 
∂ ∂f (x, y) x · (−y) xy
= = 2y − 2
= 2y + ,
∂x∂y ∂x ∂y (1 − xy) (1 − xy)2
∂ 2 f (x, y) x2
 
∂ ∂f (x, y) x · (−x)
= = 2x − = 2x + .
∂y 2 ∂y ∂y (1 − xy)2 (1 − xy)2

Observaţia 1.3.5. În mod analog se definesc derivatele parţiale de ordinele

3,4, etc.

Teorema 1.3.1. (Criteriul lui Schwarz)

Dacă pentru funcţia f : D ⊆ Rn → R există derivatele parţiale mixte de
∂ 2 f (a) ∂ 2 f (a)
ordinul doi ∂x i ∂xk
şi ∂xk ∂xi
ı̂ntr-o vecinătate a lui a ∈ D şi sunt continue ı̂n
∂ 2 f (a) ∂ 2 f (a)
această vecinătate, atunci ∂xi ∂xk
= ∂xk ∂xi
.

Observaţia 1.3.6. Proprietatea lui Schwarz are loc şi pentru derivate
parţiale de ordin superior şi permite schimbarea ordinei de derivare.

Definiţia 1.3.4. Fie vectorul u = (u1 , u2 , . . . , un ) ∈ Rn , pentru care

Xn
kuk2 = u2i = 1, numim derivată direcţională după direcţia vectorului u,
i=1
pentru funcţia f : D → R, D ⊆ Rn , ı̂n punctul interior a = (a1 , a2 , . . . , an ) ∈
D, limita (dacă există şi este finită)

df (a) f (a + hu) − f (a)

= lim .
du h&0 h
Proprietatea 1.3.1. Dacă funcţia f : D → R, D ⊆ Rn , are derivate
parţiale de ordinul ı̂ntâi ı̂n raport cu fiecare din argumentele xk , k = 1, n,
22 Elemente de analiză matematică

ı̂n punctul a = (a1 , a2 , . . . , an ) ∈ D, atunci derivata după direcţia vectorului

u = (u1 , u2 , . . . , un ) ∈ Rn , cu kuk = 1, este
df (a) ∂f (a) ∂f (a) ∂f (a)
= u1 + u2 + . . . + un .
du ∂x1 ∂x2 ∂xn

Demonstraţie: Pornind de la definiţia derivatei după direcţia u, avem

că
df (a) f (a1 + hu1 , a2 + hu2 , . . . , an + hun ) − f (a1 , a2 , . . . , an )
= lim =
du h&0 h
 
df (a1 + tu1 , a2 + tu2 , . . . , an + tun )
= .
dt t=0

Folosind formula de derivare a funcţiilor compuse, analoagă cu cea din

cazul funcţiilor reale de o singură variabilă reală, putem scrie că
df (a) ∂f (a) d(a1 + tu1 ) ∂f (a) d(a2 + tu2 ) ∂f (a) d(an + tun )
= + + ... + =
du ∂x1 dt ∂x2 dt ∂xn dt
∂f (a) ∂f (a) ∂f (a)
= u1 + u2 + . . . + un ,
∂x1 ∂x2 ∂xn
ceea ce trebuie demonstrat.
Exemplul 1.3.3. Să se calculeze derivata funcţiei de trei variabile reale
f (x, y, z) = xy + yz + xz, pentru orice x ∈ R3 , ı̂n punctul M (2, 1, 3), după
direcţia M N , unde N (5, 5, 15).
Vom determina, prima dată, vectorul u de normă 1, ce corespunde direcţiei
M N . Pentru aceasta calculăm vectorul diferenţă

v = (5, 5, 15) − (2, 1, 3) = (3, 4, 12),

√
care are norma kvk = 32 + 42 + 122 = 13, astfel că vectorul u va fi
 
1 1 3 4 12
u= v = (3, 4, 12) = , , .
kvk 13 13 13 13
Mai trebuie calculate derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi ale funcţiei f ,
acestea fiind
∂f (x, y, z) ∂f (x, y, z) ∂f (x, y, z)
= y + z, = x + z, = x + y,
∂x ∂y ∂z
Derivate şi diferenţiale pentru funcţii reale de mai multe variabile reale 23

rezultă că
df (x, y, z) ∂f (x, y, z) ∂f (x, y, z) ∂f (x, y, z)
= u1 + u2 + u3 =
du ∂x ∂y ∂z
3 4 12 1
= (y + z) + (x + z) + (x + y) = (16x + 15y + 7z).
13 13 13 13
Derivata după direcţia M N ı̂n punctul M este
df (2, 1, 3) 68
= .
du 13
Definiţia 1.3.5. Se numeşte diferenţiala funcţiei f : D → R, D ⊆ Rn ,
deschisă, funcţia definită prin
∂f (x) ∂f (x) ∂f (x)
df (x) = dx1 + dx2 + . . . + dxn ,
∂x1 ∂x2 ∂xn
unde x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ D şi dxi sunt creşterile argumentelor xi .
Exemplul 1.3.4. Vom determina diferenţiala funcţiei f (x, y, z) = xy + yz +
xz.
Derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi pentru funcţia f au fost calculate ı̂n
exemplul anterior. Atunci avem

df (x) = (y + z)dx + (x + z)dy + (x + y)dz.

Observaţia 1.3.7. Diferenţiala de ordinul doi se obţine din diferenţiala de

ordinul ı̂ntâi, anume

d2 f (x) = d[d(f (x))] =

     
∂f (x) ∂f (x) ∂f (x)
=d dx1 + d dx2 + . . . + d dxn =
∂x1 ∂x2 ∂xn
∂ 2 f (x) 2 ∂ 2 f (x) ∂ 2 f (x)
= dx 1 + dx 1 dx 2 + . . . + dx1 dxn +
∂x21 ∂x1 ∂x2 ∂x1 ∂xn
∂ 2 f (x) ∂ 2 f (x) 2 ∂ 2 f (x)
+ dx2 dx1 + dx 2 + . . . + dx2 dxn +
∂x2 ∂x1 ∂x22 ∂x2 ∂xn
+ ···+
∂ 2 f (x) ∂ 2 f (x) ∂ 2 f (x) 2
+ dxn dx1 + dxn dx2 + . . . + dxn .
∂xn ∂x1 ∂xn ∂x2 ∂x2n
24 Elemente de analiză matematică

Folosind criteriul lui Schwarz avem că

∂ 2 f (x) 2 ∂ 2 f (x) ∂ 2 f (x)
d2 f (x) = dx 1 + 2 dx 1 dx 2 + . . . + 2 dx1 dxn +
∂x21 ∂x1 ∂x2 ∂x1 ∂xn
∂ 2 f (x) 2 ∂ 2 f (x) ∂ 2 f (x)
+ dx 2 + 2 dx 2 dx 3 + . . . + 2 dx2 dxn +
∂x22 ∂x2 ∂x3 ∂x2 ∂xn
+ ···+
∂ 2 f (x) 2
+ dxn .
∂x2n
Observaţia 1.3.8. Se obişnuieşte ca diferenţiala de ordinul al doilea pentru
funcţia f să se noteze simbolic prin
 (2)
2 ∂ ∂ ∂
d f (x) = dx1 + dx2 + . . . + dxn f (x),
∂x1 ∂x2 ∂xn
notaţie, care permite scrierea diferenţialei de ordin superior sub forma
 (k)
k ∂ ∂ ∂
d f (x) = dx1 + dx2 + . . . + dxn f (x).
∂x1 ∂x2 ∂xn
Exemplul 1.3.5. Să determinăm diferenţiala de ordinul doi pentru funcţia
f (x, y, z) = 2x3 y + y 2 + z 2 y + 8x + 6z + 1, ∀(x, y, z) ∈ R3 .
Calculăm, prima dată, derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi:
∂f (x, y, z) ∂f (x, y, z) ∂f (x, y, z)
= 6x2 y + 8, = 2x3 + 2y + z 2 , = 2yz + 6.
∂x ∂y ∂z
Derivatele parţiale de ordinul doi sunt:
∂ 2 f (x, y, z) ∂ 2 f (x, y, z) 2
2 ∂ f (x, y, z)
= 12xy, = 6x , =0
∂x2 ∂x∂y ∂x∂z
∂ 2 f (x, y, z) ∂ 2 f (x, y, z) ∂ 2 f (x, y, z)
= 2, = 2z, = 2y.
∂y 2 ∂y∂z ∂z 2
Diferenţiala de ordinul doi pentru funcţia f este:
∂ 2 f (x, y, z) 2 ∂ 2 f (x, y, z) 2 ∂ 2 f (x, y, z) 2
d2 f (x, y) = dx + dy + dz +
∂x2 ∂y 2 ∂z 2
∂ 2 f (x, y, z) ∂ 2 f (x, y, z) ∂ 2 f (x, y, z)
+2 dxdy + 2 dxdz + 2 dydz =
∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z
= 12xydx2 + 2dy 2 + 2ydz 2 + 12x2 dxdy + 4zdydz.
Derivate şi diferenţiale pentru funcţii reale de mai multe variabile reale 25

Definiţia 1.3.6. Fie funcţia f : D → R, D ⊆ Rn , şi punctul interior

a = (a1 , a2 , . . . , an ) ∈ D. Dacă funcţia f are derivate parţiale continue până
la ordinul m + 1, ı̂ntr-o vecinătate V (a) a lui a, numim formula lui Taylor
relativă la funcţia f , următoarea formulă

f (x) = f (x1 , x2 , . . . , xn ) =
m  (i)
X 1 ∂ ∂
= (x1 − a1 ) + . . . + (xn − an ) f (a)+
i=0
i! ∂x 1 ∂x n
 (m+1)
1 ∂ ∂
+ (x1 − a1 ) + . . . + (xn − an ) f (a + α(x − a)),
(m + 1)! ∂x1 ∂xn
unde α ∈ (0, 1) şi x = (x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ D.

Exemplul 1.3.6. Fie funcţia de două variabile reale

f (x, y) = ln(x + y), x + y > 0,

pentru care scriem formula lui Taylor cu trei termeni, ı̂n punctul (1, 0).
Aceasta este dată prin
∂f (1, 0) ∂f (1, 0)
f (x, y) = f (1, 0) + (x − 1) +y +
∂x ∂y
2
∂ 2 f (1, 0) 2
 
1 2 ∂ f (1, 0) 2 ∂ f (1, 0)
+ (x − 1) + 2(x − 1)y +y +
2 ∂x2 ∂x∂y ∂y 2
∂ 3 f (a) 3 3

1 2 ∂ f (a) 2 ∂ f (a)
+ (x − 1)3 + 3(x − 1) + 3(x − 1)y +
6 ∂x3 ∂x2 ∂y ∂x∂y 2
3

3 ∂ f (a)
+y ,
∂y 3
unde a = (1 + α(x − 1), αy) cu 0 < α < 1.
Pentru aceasta, avem derivatele parţiale de ordinul unu, doi şi trei:
∂f (x, y) ∂f (x, y) 1
= = ,
∂x ∂y x+y
∂ 2 f (x, y) ∂ 2 f (x, y) ∂ 2 f (x, y) 1
2
= = 2
=− ,
∂x ∂x∂y ∂y (x + y)2
26 Elemente de analiză matematică

∂ 3 f (x, y) ∂ 3 f (x, y) ∂ 3 f (x, y) ∂ 3 f (x, y) 2

= = = = .
∂x3 ∂x2 ∂y ∂x∂y 2 ∂y 3 (x + y)3
Dacă se ţine seama de faptul că f (1, 0) = 0, se obţine

1 1 (x + y − 1)3
f (x, y) = (x + y − 1) − (x + y − 1)2 + · .
2 3 [1 + α(x + y − 1)]3