Media Revista Liceului Tehnologic „Dacia” - Caransebeș

Nr.22/ decembrie 2018- mai 2019

F3 „BUCURIA
RAPORT FINAL AL ACTIVITĂȚILOR
PROIECTUL NAȚIONAL
LECTURII” - 2019
5 ULTIMUL BEREVOI – DISPARIȚIA UNEI
CIVILIZAȚII
7 „PRINȚ ȘI CERȘETOR” ÎN VARIANTĂ
POSTMODERNĂ
9 DESPRE LIBERTATE ÎN LITERATURĂ
11 Scrisoare către Ava Dellaira
12 MARIAN & AVENTURILE CELOR CINCI
14 Pauvre pirate!
15 ETAJE ÎN JOS
17 descântec
Cântec, încântec &

19 SĂRBĂTORI PASCALE
BINECUVÂNTATE
20 O CARTE PENTRU
FIECARE COPIL
21 genetice
Unități de conservare ex situ a resurselor
forestiere la stejar și gorun
p.2
22 La bioéthique-science de la vie
Media
Revista Liceului Tehnologic „Dacia” - Caransebeș

2. Nr.22/ decembrie 2018-mai 2019

Autorii articolelor și coordonatorii elevilor sunt

responsabil de autenticitatea conținuturilor.

ADRESA NOASTRĂ:
Revista „Media F”
Liceul Tehnologic „Dacia”
Caransebeș, cod. 325400
Jud. Caraș-Severin
Str. Libertății, nr. 21

Tel.: 0255-512-705 (secretariat)

E-mail liceu: România Mare în anul 100 după întemeiere
gsfcaransebes@yahoo.com
ltddaciacaransebes@yahoo.com

Coordonator: prof. dr. DANCIU Liliana

Director: prof. BOGDEA Florin
Director adjunct: prof.ing. STEPANESCU Luiza
Redactor șef: prof. Liliana Danciu
(liliana.danciu70@yahoo.com)
Grafică: prof. Danciu Petru Adrian
Redactori ediție:
prof. Camelia Rusulescu
prof. Pârvu Simina; prof. Ioana Vulpeș, prof.
Mirea Nicoleta, prof. Nicoleta Maria Bojin.
Brîncă Denisa (FOTO COPERTĂ); Patricia
Boșteoca; Dulamă Mădălina; Ciortan Andrei;
Ionică Cristina; Alex Răvășel și Andreea
Mandriș.
Articolele dumneavoastră, redactate cu
diacritice, în Times New Roman și pot fi
trimise pe adresa electronică a redacției
noastre:
revmediaF@gmail.com
Pe Facebook ne puteți găsi la adresa:
MediaF.
Pentru lectură completă în format electronic
(.pdf) și download:
https://issuu.com/mediaf
https://www.scribd.com/user/357080939/D
anciu-Liliana
http://caransebes.reporterdeliceu.ro/
În prezența unor invitați de seamă – primarul municipiului
Caransebeș, Felix Borcean, parohul Bisericii Romano-Catolice,
Marin Matieș – alături de conducerea liceului – prof. Constantin
Florin Bogdeași prof. ing. Luiza Stepanescu–,în compania corului
Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Episcop Ioan Popasu” dirijat
de preot profesor Petru Paica, elevi și profesori ai Liceului
Tehnologic „Dacia” din Caransebeș au trezit în inimile celor prezenți
mândria de a fi român, bucuria de a celebra 100 de ani de Românie
Mare. Într-o unitate și colaborare exemplare demne de acest mare
eveniment istoric, pentru aproape două ore, bisericile surori,
Ortodoxă și Romano-Catolică, reprezentanți sau simpatizanți politici
aflați în opoziție, toți „au dat mână cu mână” (urmând îndemnul
versurilor din Hora Unirii), la propriu și la figurat, pentru a celebra
Ziua Națională a României.
Elevi și profesori, preoți și personal nedidactic au asistat la un
minunat program artistic pregătit și organizat cu multă dedicație de
doamnele profesoare Simona Duma, Camelia Rusulescu, preot
profesor Aurelian Jucu și professor Vistian Ghimboașă. Programul a
fost deschis prin alocuțiunea directorului liceului Florin Constantin
Bogdea, care a punctat marile momente-etape premergătoare Marii
Uniri, accentuând asupra datoriei generației prezentului de a veghea
asupra viitorului României Mari. Primarul municipiului Caransebeș
Felix Borcean a subliniat necesitatea prelungirii spiritului unionist
dincolo de momentul aniversar propriu-zis pentru a obține aceareală
și profundă unitate „în cuget și-n simțiri”. Părintele profesor Aurelian
Jucu a dat citire Mesajului Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul
Caransebeşului, la aniversarea Zilei Naționale a României, 1
decembrie 2018, în care se precizează: „Avem responsabilitatea să ne
arătăm vrednici moștenitori ai celor care au făurit România Mare, să
le urmăm pilda, să ne jertfim pentru Sfânta noastră Biserică și pentru
scumpa noastră Patrie, gândindu-ne la urmașii urmașilor noștri, așa
cum înaintașii s-au gândit la noi cu speranța că ceea ce ei au făurit, noi
vom păstra și vom spori, aducând rod însutit. La mulți ani tuturor
românilor de pretutindeni! Trăiască România, Patria mamă!”.

Continuare în pagina 24
 Media
RAPORT FINAL AL ACTIVITĂȚILOR
PROIECTUL NAȚIONAL „BUCURIA LECTURII” - 2019
LICEUL TEHNOLOGIC „DACIA” CARANSEBEȘ
3.
Subsemnata Liliana DANCIU, profesor de Limba și Literatura Română, în calitate de
coordonator local al activităților extrașcolare pregătite în cadrul Festivalului Național al Cărții
pentru Copii „Bucuria lecturii”, ediția a XV-a, 2019, de către elevii Liceului Tehnologic „Dacia”
Caransebeș, sub coordonarea doamnelor profesoare Camelia RUSULESCU, Simina PÎRVU,
Adriana Stela RUICU-KOZMA, pot afirma că au fost realizate o serie de acțiuni culturale menite
a promova lectura în rândul copiilor și adolescenților, după cum urmează:
I. SECȚIUNEA I. LECTURĂ ȘI CREAȚIE
I.1. Concurs de eseuri inspirate din universul lecturii.
În cadrul școlii noastre, s-a organizat un concurs care a avut menirea de a selecta cele mai
bune scrieri originale ale elevilor (tip eseu, ficțiune literară etc.). În urma analizei tuturor
lucrărilor participanților, juriul format din doamnele profesoare înscrise în acest proiect a hotărât
selectarea următoarelor:
- Mădălina Dulamă (clasa a VIII-a), Ultimul berevoi
(prof. coord. Simina Pîrvu)
- Andreea Mandriș (clasa a X-a), „Prinț și cerșetor” în variantă postmodernă
(prof. coord. dr. Liliana Danciu)
- Cristina Ionică (clasa a X-a), Despre libertate în literatură
(prof. coord. dr. Liliana Danciu)
I.2. Scrisoare către un personaj sau autor preferat
Același juriu a hotărât selectarea următoarei lucrări:
- Andreea Mandriș (clasa a X-a), Scrisoare către Ava Dellaira
(prof. coord. dr. Liliana Danciu)
I.3. O poveste originală
Au fost selectate două povestiri:
- Alexandru Răvășel (clasa a IX-a), Marian și aventurile celor cinci
(prof. coord. dr. Liliana Danciu)
- Denisa Nicoleta Brîncă (clasa a XI-a), Etaje în jos
(prof. coord. dr. Liliana Danciu)
II. SECȚIUNEA A II-A. EVENIMENTE DEDICATE CĂRȚII, LECTURII ȘI
CREATIVITĂȚII
Dintre evenimentele dedicate lecturii și creativității, am reușit să realizăm următoarele:
II.1. Concursuri pe diverse teme, inspirate de universul lecturii
În cadrul acestei secțiuni, pe două categorii de vârstă diferite, la nivel gimnazial și nivel
liceal, s-a organizat un concurs de creativitate intitulat UNIVERSUL LITERATURII.
REALITATE ȘI FICȚIUNE, în cadrul căruia s-au premiat cele mai bune lucrări la categoriile:
ESEU despre un text literar, CREAȚIE LITERARĂ originală. Textele elevilor premiați au fost
expediate la București, la școala organizatoare a festivalului național „Bucuria lecturii” 2019.
II.3. Întâlniri cu scriitori îndrăgiți
La începutul anului școlar 2017-2018, prin intermediul dr. Liliana Danciu, profesoară de
Limba și Literatura Română, la Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș și a prof. Sanda Bistrean,
profesoară de Limba Engleză la Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș, cele două instituții
de învățământ au încheiat un acord de parteneriat cu privire la unele activități extrașcolare de
natură cultural-artistică, în care să fie antrenați elevi ai ambelor școli caransebeșene.
Printre aceste activități, cea mai viabilă de-a lungul timpului, cu ecou la nivel național,
foarte apreciată și consecvent frecventată de către elevi s-au dovedit întâlnirile organizate cu
scriitori români celebri ai momentului, în timpul cărora elevii s-au apropiat de personalități
marcante ale culturii române, precum Radu Paraschivescu, Adriana Babeți, Robert Șerban, Ioana
Pîrvulescu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa etc.
Media La întâlnirea cu scriitoarea Ioana Pârvulescu, care a avut loc pe data de 02.03.2019, la
Galeria „Corneliu Baba” din cadrul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, de la
Liceului Tehnologic „Dacia” Caransebeș au participat prof. Liliana Danciu și prof. Simina Pîrvu,
alături de un grup de elevi din diferite clase. După momentul artistic oferit de câțiva elevi ai
Cercului de Lectură „Fărâmituri de lectură cu ceai”, sub coordonarea doamnelor profesoare
Sanda Bistrean, Nely Grecu de la Colegiul Național „C.D. Loga”, autoarea a ținut o emoționantă
4. pledoarie pentru lectură și suportul acesteia, cartea. Ioana Pîrvulescu a subliniat faptul că singurul
antidot împotriva prostiei, ticăloșiei, extremismului de orice fel este cartea. Apoi, au fost
prezentate unele cărți, precum romanele „Inocenții” și „Viața începe vineri”, studiul „Dialoguri
secrete”. Scriitoarea a impresionat auditoriul printr-un limbaj simplu, o atitudine caldă și
înțelegătoare, apropiere și deschidere la întrebările venite din public. Pasionată nu numai de
lectură, ci și de scris, Diana-Maria Popovici, elevă în clasa a XII-a B la Liceul Tehnologic „Dacia”
Caransebeș, „a bombardat” pur și simplu invitata cu multe întrebări cu privire la alegerea surselor
de inspirație, despre momentele de grație ale scrisului, despre raportul scriitorului cu lumea, etc.
Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de autografe date de Ioana Pîrvulescu pe cărțile
achiziționate de către participanți.
II.4. Lecturi publice
Acest eveniment a fost gândit ca parte integrantă din cadrul unui eveniment mai amplu
propus la SECȚIUNEA III, de către dascălii Liceului Tehnologic „Dacia” Caransebeș implicați în
acest amplu proiectnațional.
Într-o societate sănătoasă, accesul la cultură este liber copiilor și încurajat de către toți
factorii educaționali (părinți, educatori, scriitori, autorități etc.), iar diferențele sociale nu trebuie
să devină o piedică în formarea intelectuală a tuturor copiilor.
Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș este structurat pe mai multe nivele educaționale:
clasele primare și nivelul gimnazial din Corpul B (Balta Sărată) și nivel liceal plus profesional din
Corpul A. Populația noastră școlară majoritară provine din medii sociale sărace (cartierul
periferic Balta Sărată și mediul rural), familii dezorganizate, vulnerabile, cu risc sporit de
abandon școlar. Ținând cont de nevoile reale ale comunității sociale și educaționale din care face
parte școala noastră, ne-am gândit ca LECTURILE PUBLICE să aibă loc în școala noastră,
destinate elevilor noștri, realizate de către elevi ai noștri, într-un frumos gest de comunicare, și
altruism al copiilor către alți copii.
II.10. Vizite la case memoriale ale scriitorilor, biblioteci, muzee
Această activitate extrașcolară nu a putut fi prinsă în calendarul evenimentelor Festivalului
Național „Bucuria Lecturii”, întrucât va avea loc în data de 08.05.2019, cu prilejul excursiei în
comuna Hobița, județul Gorj, la casa memorială a sculptorului român de talie internațională
CONSTANTIN BRÂNCUȘI. Excursia a fost organizată de către doamnele profesoare Camelia
Rusulescu, Maria Voicu, Liliana Danciu, urmând a participa un număr record de elevi și profesori
din Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș: 80.
Se urmărește promovarea valorilor culturii române ca parte integrantă a culturii europene
și, mai mult, universale, adevărate modele umane demne de urmat de către adolescenții
prezentului. Este de dorit a insufla elevilor noștri ideea că, în ciuda trecerii timpului, valoarea este
inalterabilă, mereu actuală și niciodată epuizabilă.
III. EVENIMENTE LA PROPUNEREA ŞCOLILOR/COMUNITĂŢILOR
DEDICATE CĂRŢII, LECTURII ŞI CREATIVITĂȚII
III.1. „O CARTE PENTRU FIECARE COPIL” – DONARE DE CĂRȚI PENTRU
ELEVII PROVENIND DIN MEDII SOCIALE DEFAVORIZATE. LECTURĂ
PUBLICĂ
În săptămâna premergătoare vacanței de primăvară, în cadrul Liceului Tehnologic „Dacia”
Caransebeș, s-a desfășurat o acțiune caritabilă de amploare, în cadrul manifestărilor cultural-
artistice ale FESTIVALULUI NAȚIONAL AL CĂRȚILOR PENTRU COPII „BUCURIA
LECTURII”, EDIȚIA A XV-A, 2019. Această acțiune s-a dorit o apropiere sufletească între cele
două corpuri ale instituției noastre școlare, unde învață elevii ciclului liceal și cel în care studiază
cei mai mici colegi ai lor, din ciclul primar. Acțiunea noastră stă sub semnul generozității și al
solidarității, întrucât liceenii noștri au hotărât să doneze, după puteri, o carte din biblioteca
personală pentru colegii lor care-și doresc să citească, dar nu au posibilitatea de a o cumpăra.
Mobilizați de doamnele profesoare implicate activ în acest proiect, dr. LILIANA DANCIU,
ADRIANA RUICU-KOZMA, SIMINA PÎRVU, CAMELIA RUSULESCU, au fost colectate
cărți de colorat pentru Clasa Pregătitoare și povești, povestiri, poezii pentru Clasele I-IV.
 Media

Joi, 18.04.2019, începând cu ora 10.50, la Corpul B din cadrul Liceului Tehnologic
„Dacia” Caransebeș, s-au deplasat doamnele profesoare și elevii Petronela BOLDIJAR,
Cristina IONICĂ (clasa a X-a) și Claudiu ROATĂ (clasa a XI-a). Momentul a fost gândit ca o
interacțiune spirituală și o conexiune sufletească, întrucât actul lecturii este unul intim, care
presupune dragoste pentru carte, curiozitate și atracție irezistibilă pentru această altă
5.
modalitate de „a fi altcineva” în altă parte, într-un univers nou, necunoscut.
La școala gimnazială din cartierul caransebeșean Balta Sărată (corpul B al liceului)
frecventează, în principal, copiii unor oameni vulnerabili din punct de vedere social, aflați în
pragul sărăciei, care mănâncă la Cantina Socială a municipiului, și copii cu părinți plecați în
străinătate, din familii dezorganizate. Acești copii sunt extrem de vulnerabili în plan social și
educațional, afectați de riscul foarte mare de abandon școlar. Deși sunt dornici de a învăța și,
cum s-a dovedit, însetați de lectură, din cauza lipsurilor financiare, acești copii nu pot visa la o
carte a lor. De aceea, noi am considerat că „bucuria lecturii” trebuie împărtășită în primul rând
lor.
Momentul artistic a fost gândit pe mai multe planuri:
- Lectura realizată de colegii mai mari dintr-un fragment din „Insula misterioasă”, de
Jules Verne;
- Lectura realizată de elevi din clasele a II-a, a III-a și a IV-a, care s-au oferit „voluntar”,
în mod spontan, fără vreo impunere;
- Donarea de cărți, pixuri, creioane, plastilină tuturor copiilor;
- Promisiunea copiilor de a citi cărticica primită, astfel încât la viitoarea întâlnire
(programată în apropierea vacanței de iarnă din anul școlar viitor, așadar în afara
acestui proiect în curs), ei să povestească liceenilor colegi despre cele citite.
Cu prilejul acestei acțiuni artistice și culturale aflate sub marca voluntariatului și a
generozității, atât liceenii, cât și cadrele didactice din cadrul Liceului Tehnologic „Dacia”
Caransebeș s-au lămurit asupra unui aspect: nu există copii care nu vor să citească, cărora nu le
place să citească, ci doar copii care nu au fost educați în familiile lor să iubească lectura și care
merită șansa de a cunoaște o altfel de lume (oricum, mult mai frumoasă decât cea cunoscută de
ei, în realitatea de zi cu zi), prin intermediul lecturii.
Dorim ca această acțiune caritabilă și culturală să continue la liceul nostru și dincolo de

Întocmit, coordonator local,

Prof. dr. Liliana DANCIU
Media

ULTIMUL BEREVOI –
6.
DISPARIȚIA UNEI CIVILIZAȚII

Dulamă Mădălina (clasa a VIII-a)

Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș
Județul Caraș-Severin
Prof. îndrumător: Pîrvu Simina

Ultimul Berevoi este o povestire realistă cu elemente fantastice izvorâte din realitățile ancestrale ale satului
românesc. Subiectul este stârpirea unui urs care face ravagii prin ocoalele oamenilor și se caută un solomonar,
ultimul care poate izbăvi satul de necaz. Este găsit și aflăm că acesta poartă ca semn distinctiv „un fel de scufă
țuguiată, împletită din fire de lână, ca un ciorap lucrat în iglițe”. El trăiește departe de lume, hulit de ea și
însingurat. Solicitat să reînvie vraja pe care o purta, prin moștenire, în sânge, vraciul devine deodată altul, ca și
cum ceea ce i se cerea ar fi fost semnalul așteptat spre a se reîntoarce în lumea căreia i-a aparținut cândva. Treptat,
asistăm la o ședință de vrajă: este înlăturat focul produs prin mijloace artificiale și e ațâțat focul viu, prin frecarea
a două lemne, sunt scoase din uz toate obiectele din metal și, astfel, lumea muntelui se întorcea la era pietrei și a
lemnului.
Acesta e ultimul Berevoi, un unchiaș "fără ani, fără nume, în mințile căruia stăruiau bătrânele solomonii și
care trăiește parcă pe altă lume: pentru ca ocările oamenilor, amenințările preoților, batjocura tinerilor l-au făcut
să se retragă, să trăiască în sihăstrie, tăinuindu-și cu mare grijă mșteșugul ce i-a atras faima nedorită, dar mai ales
pentru că lumea sa e aceea a magiei, a ritualurilor și a descântecelor, a corespondenței fundamentale între
cosmos, natură și viață omenească”.
Acceptă să-i ajute pe săteni și le trezește suspiciunea când nu pretinde nimic pentru ceea ce i se cere.
Încredințarea acestora că, neprimind bani, unchiașul nu va face lucru de ispravă, este dovada uitării de către ei a
vechilor rânduieli ale lumii de dinainte de însemnele socialului.
Are loc un straniu joc cu măști în care oameni costumați în tauri înconjoară și atacă ursul (un alt mascat).
Jocul magic ce va răpune ursul năprasnic e pus la cale, începe hora, lupta simbolică, focul viu, "vechiul foc" e
aprins, se arde păr de urs, pielea de urs e îmbracată de unul din cei șapte văcari, un altul întruchipează taurul,
animal totemic ce va înfrânge fiara. Tot acum se împreunează taurul biruitor cu juncana mântuită, fără ca
identitatea celor ce interpretează rolurile să fie aflată: potrivit vrăjii, noul născut va fi mare ucigător de fiare. Însă
actul final, cel al trecerii puterii din omul-taur în taurul adevărat nu mai reușește. Ultimul Berevoi, cuprins de
îndoială amară, merge înapoi pe firul timpului cercetându-se: cu ce a greșit, cu ce a dezmințit meșteșugul tatălui.
El nu a greșit, însă puterile magiei s-au stins. Acumînțelege că i se cere un sacrificiu pe măsura dispariției din
lumea oamenilor a magiei.
Acest solomonar realizează un ritual magic al vânătorii, dar acesta nu-și dovedește eficiența, fie din lipsa
dibăciei lui, fie din necredința oamenilor, fie din violența fiarelor. Atunci el încearcă să trezească instinctul de
apărare al unei turme alcătuite din tauri și vaci îmbrăcându-se cu o piele de urs și provocând taurul. El joacă rolul
ursului spre a-l învăța pe taur să lupte. Problema dezbătută este a incompatibilității dintre concepția despre lume
și viață a omului contemporan și lumea mitului din satul ancestral. Provocat, taurul îl va ucide pe solomonar,
moartea sa este simbolică și sugerează apusul satului cu rânduieli vechi.
 Media

„PRINȚ ȘI CERȘETOR”
ÎN VARIANTĂ 7.
POSTMODERNĂ
Romanul Prințesă sub acoperire transmite în mod
indirect concepția autoarei despre o prietenie adevărată care
se ridică deasupra diferențelor dintre clasele sociale,
folosindu-se de personaje care participă la o acțiune fixată în
repere spațio-temporale bine determinate. Romanul a fost
publicat în 2017. Prințesă sub acoperirede Connie Glynn
este pură ficțiune, care spune povestea unei prietenii
frumoase dintre o prințesă rebelă și o fată orfană de mamă,
blândă și talentată. Clișeul este evident prin antiteza,
„clasică” deja, dintre două tipuri de educație și, implicit,
două feluri de „a fi” în lume: pe de o parte, mult prea răsfățata
fiică de „sânge albastru” care crede că totul i se cuvine, pe de
altă parte, fata orfană, de condiție socială modestă, trecută de
timpuriu prin greutăți și atentă la oameni și măștile lor.
Principala temă a acestui roman este prietenia și
devotamentul de care dau dovadă cele două protagoniste. În
afara lumii, măștile sociale cad și cele două fete rămân doar
două adolescente dornice de a experimenta și de a trăi liber.
Prietenia lor estedeseori pusă la încercare de secrete, bârfe
răutăcioase și amenințări, dar toate acestea nu fac altceva
decât să le apropie și mai mult. Aceasta temă este conturată
prin apel la pseudonimul „substitute”, o persoană angajată
pentru a juca rolul unui membru al familiei regale, cu scopul
de a-i proteja adevărata identitate .
Titlul romanului trimite în mod indirect la personajul
principal, Ellie Wolf,care nu a fost încă prezentată
oficial.Nimeni nu știe că e prințesă.Datorită acestui fapt, ea
își poate trăi adolescența înainte de a prelua îndatoririle
regale.
Textul este structurat în trei mari secvențe epice, care
surprind întâlnirea dintre cele două fete în camera de la
RosewoodHall,aventura cu un Făt-Frumos din povești, altul
decât cine pare a fi, respectivprinderea persoanei misterioase
care trimite amenințări.
Întâlnirea dintre cele două protagoniste la
RosewoodHall, în camera cu numărul 221, este prilej pentru
tânăra și modesta fată de a observa dimensiunea Andreea Mandriș
impresionantă a încăperii și pereții de culoare albă, de unde Clasa a X-a B
posibilitatea extraordinară de a decora partea ei de cameră, Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș
conform înclinațiilor sale artistice. În cealaltă parte a
camerei, Ellie stătea întinsă pe pat, iar singurul lucru din Județul caraș-Sevrin
partea ei de camera era un afiș pus în ramă pe perete al Prof. coord. dr. Liliana Danciu
filmului Rebel fără cauză.
 Caracterul celor două fete este descris cu ajutorul
Media antitezei:Ellie este misterioasă, cu o atitudine îndrăzneață și o
dezinvoltură de invidiat, pe când Lottie este timidă și stângace în
unele privințe: „Lui Lottie nu i-a luat prea mult ca să-și aranjeze
partea de cameră așa cum voia. Totul se asorta perfect cu mobila
albă cu violet de la Ivy pe care o văzuse într-o broșură pe site-ul
școlii”; „Lottie s-a întors,rămânând cu gura căscată la haosul din
8. cealaltă jumătate a camerei, care arată ca după razboi. Era cea mai
dezordonată cameră pe care o văzuse vreodată și nu fusese locuită
nici măcar o zi”.
Între cele două fete se naște o frumoasă prietenie în ciuda
răutăților celorlalți elevi în spatele porților de la RosewoodHall.Ele
sunt singurele care cunosc adevărata poveste din „spatele cortinei”,
iar schimbul de roluri între cele două le aduce o multime de
avantaje:„Putem realiza lucruri uimitoare când ne ridicăm de la
pământ una pe alta”.
Cea de-a doua secvență epică se constituie în jurul apariției
așa-zisului Făt-Frumos, prințul Ashwick care pare să o păcălească
pe prințesă prin aparentul său caracter blând și delicat afișat în
văzul lumii. Își va dezvălui adevărata față la bal. Deși se prefăcea că
este un prinț bun, crezând ca Lottie este prințesa Mardoviei, și-a
dezvăluit caracterul. Toată scenă se întâmplă într-o cameră de la
etaj, pe care prințul a încuiat-o pe dinăuntru. Când, în sfârșit, Lottie
își dă seama de adevăratele intenții ale prițului, vrea să plece, dar el
nu o lasă și îi rupe rochia. El dă dovadă că este un simplu băiat
răsfățat care are nu numai probleme de character, ci și mintale. Din
fericire, în ultimul moment apare Ellie cu Jamie, bodyguard-ul lui
Ellie, și o salvează pe Lottie.
A treia secvență narativă se construiește pe baza coflictului
epic al prinderii persoanei care o amenință pe Lottie crezând că ea
este adevărata prințesă. Făptașul se dovedește a fi, în mod
surprinzător,Saskia,substituta prietenei prințesei, Anastacia. Ea a
răpit-o pe Lottie pentru bani, întrucât Saskia făcea parte dintr-o
grupare teroristă numită Leviathan, care își propuseseră să schimbe
lumea prin violență.Lottie le trimite prietenilor săi un mesajcodat
ca să-și dea seama că a fost rapită: „Voiam doar să-mi scot rochia
aia stupidă...și pantofii, care mă srângeau... Mi-ați putea păstra și
mie o tartă cu mere de la bufet? Vă iubesc pe amăndoi”.
Ca în orice producție literară pentru adolescenți, finalul
romanului cu titlu detectivist Prințesă sub acoperireeste unul
fericit,deoarece Saskia este prinsă și dusă la interogatoriu,Lottie
este felicitată de către rege și regină,Jaime nu este grav pedepsit
pentru că a neglijat siguranța prințesei care ar fi trebuit să fie unica
lui prioritate.Romanul se incheie cu promisiunea făcută deJaime
lui Lottie, aceea de a o învăța să lupte:„O să mă înveți?Da, o să te
învăț”.
În concluzie, Prințesă sub acoperire este un roman modern
cu adolescenți ai zilelor noastre, pentru adolescenți din toate
timpurile, însă,pentru că pune în prim plan prietenia adevărată,
sinceră și altruistă, valorile acesteia supraviețuind în ciuda
barierelor și prejudecăților societății. Pentru un cititor pasionat,
este evident că scriitoarea engleză ConnieGlynn revalorizează
intriga unui roman celebru din literature universală, Prinț și
cerșetor, de Mark Twain, încercând, probabil, să-i aducă un
omagiu. Sau, o replică peste timp, depășind anumite stereotipuri
negative legate de inteligența limitată a copilului provenit dintr-un
mediu social defavorizat.
DESPRE LIBERTATE ÎN LITERATURĂ

Universul cărților se fundamentează pe creativitatea,

originalitatea și imaginația umană; este locul unde fiecare autor s-
a refugiat și l-a invitat pe cititor să pătrundă cu pricepere și intuiție,
astfel încât dorința fiecăruia de a trăi altceva și altfel a devenit
temelia acestui univers în diversele formule creatoare ale epicii,
ale poeziei sau în variantele dramaturgice.
Un astfel de univers imaginar, uman, social și real, oglindă a
lumii contemporane se regăsește în patru formule romanești
diferite, precum Privighetoarea (Kristin Hannah); O mare de
lacrimi (Ruta Sepetys); Legenda (Marie Lu) și Drumul către
libertate (Yeonmi Park). Chiar dacă se împart în două categorii
(ficțiune și memorii), ele au în comun aceeași dorință din
totdeauna a omului – lupta pentru libertate.
Titlul fiecărui roman are o semnificație aparte cu trimitere
directă la conținutul cărții: în cazul romanului Privighetoarea,
titlul reprezintă numele de familie allui Isabelle, dar totodată și
numele ei de cod. În condițiile celui de-al doilea război mondial,
când îndeplinea o misiune cu succes,curajoasa eroină trimitea un
mesaj cu textul „Privighetoarea a zburat”. Titlul O mare de lacrimi
sugerează durerea trăită de oameni la sfârșitulaceluiași cataclism
mondial, laolaltă cu dramarefugiațiloraflați pe vapoarele
bombardate de submarinele rușilor. Legenda face referire la
conținutul pur ficțional, „fantastic”al romanului, care, el
însuși,poate fi considerat o legendă. Drumul către libertate
reprezintă povestea evadării lui Yeonmi Park din iadul comunist al
Coreii de Nord și refugiul acesteia în Coreea de Sud.
Tema pe care aceste romane o au în comun este prețioasa
luptă pentru libertate, devenită obligatorie pentru supraviețuirea
individuală sau de grup, în condiții istorice vitrege. Cu toate că
fiecare se petrece pe coordonate spațio-temporalediferite – Franța
ocupată de hitleriști, în 1939 (Privighetoarea); într-un viitor
distopic (Legenda); în Prusia Răsăriteană, ca noul pământ al
făgăduinței Germaniei (O mare de lacrimi) sau, de data aceasta,în
Cristina Ionică prezentul distopic al unei tiranii asiatice (Drumul către libertate) –
Clasa a X-a B fiecare scenariu narativ surprinde eterna sete a omului de a trăi
Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș liber și demn și de a lupta neîncetat pentru drepturile sale
Județul Caraș-Severin fundamentale.
Prof. coord. dr. Liliana Danciu Traseul narativ al acestor romane este puternic consolidat pe
urmărirea atentă aevoluției interioare și exterioare a personajelor
 de la nivelul inferior al sclavului, psihologic și social, și
Media existența umilitoare într-un iad social și politic de pe
pământ, la cel superior al omului care respinge
supunerea oarbă și caută eliberarea de orice formă de
tiranie prinevadare și atingerea raiului de pe pământ.
Locuirea în iadeste sugerată în formulări simple,
dar evocând imagini vizuale puternice: „Trecuse mai
10. bine de o săptămână de când naziști au asediat Franța, în
aceste momente ți-efrică și să clipești”, spune Isabelle-
privighetoarea; „Credeam că e normal să fiu flămândă și
să văd cadavreîn drum spre școală", mărturisește cu
tristețe Yeonmi, eroina din Drumul către libertate);
„Îmi este frică la fiecare pas pe care îl fac”, spune și
Emilia în O mare de lacrimi);„Îmi pare rău că la
înmormântarea fratelui meu am refuzat să gust din acea
friptură și oamenii de aici caută în gunoaie”, afirmă
autocritică June în Legenda. Aceste„mărturii” evocă
sentimentul constant de frică, groaza și teroarea de a trăi
în apropierea morții și în condiții inumane, privațiuni pe
care eroinele au fost nevoite să le suporte.
Evadarea din condiția de sclav, victimă sau
ocupat, lupta crâncenă pentru supraviețuire au fost
experimentate pentru a cunoaște libertatea și a ajunge în
rai: „Când credeam că am scăpat,soldații rușim-au
prins”, spune cu tristețe Florian, în O mare de lacrimi;
„Ca să scăpăm, a trebuit să traversămapa înghețată a
fluviului Yalu”, mărturisește Yeonmi în Drumul către
libertate; „A trebuit să-l omor”, afirmă tranșant Isabelle
în Privighetoarea; „Au marcat cu un X tăiat cu o linie
ușa mamei”, remarcăDaycu tristețe în Legenda.
Deși locul unde s-au născut și trăiesc este
amenințător și lipsit de promisiunea unei vieți
frumoase, personajele nu-l demonizează, ci îl acceptă ca
pe un dat, dar fie îl părăsesc pentru a putea supraviețui,
fie luptă cu tenacitate pentru a-l elibera și a trăi demn
alături de cei pe cei dragi: „Îi mulțumesclui Dumnezeu
pentrudouă lucruri că m-am născut în Coreea de Nord și
că am scăpat din Coreea de Nord”, afirmă cu modestie
Yeonmi;„Când am coborât de pe vapor am sărutat dulce
pământul”, mărturisește Joana retrospectiv; „Am scăpat
de iad”, răsuflă ușurată Isabelle; „Day trăiește”, suspină
cu speranță în glas June.
Universul acestor patru romanealese de mine este
inspirat din realitățile sociale, umane și istorice ale
trecutului, prezentului și ale unui viitor posibil,
dovedind prin întregul lor că ființa umană nu poate trăi
decât liberă, în demnitate și în siguranță, iar războiul și
orice formă de sclavie îngenunchează omul, dar nu-l pot
distruge.
 Caransebeș,
12.03.2019

Dragă Ava Dellaira,

Îți scriu pentru prima dată și am foarte multe emoții. Ți-am citit cartea „Scrisori de dragoste pentru cei
plecați” și ai devenit instantaneu sursa mea de inspirație.
Când doamna profesoară de Limba și Literatura Română mi-a dat ca temă să scriu o scrisoare unui autor
preferat, mi-am dat seama că numai tu poți fi alegerea mea.Sper să nu te superi că-ți spun „tu”,pentru că, dacă ți-
aș vorbi formal, nu aș putea să continui să scriu această scrisoare și n-aș putea să-ți destăinui gândurile,
speranțele, visurile, nedumeririle...
Acum că bariera formalităților a fost îndepărtată din calea unei comunicări sincere și reale, vreau să-ți
adresez câteva întrebări care m-au frământat de ceva vreme, legate de suferința unui personaj,Laurel. Felul
autentic în care ai reușit să conturezi și, mai ales, să transmiți drama personajului, trăirile experimentate de
acesta au cumva legătură cu experiența ta de viață?De ce ai ales ca personajul principal să scrie scrisori unor
celebrități trecute în neființă?
Până când voi trăi bucuria de a coresponda și în realitate cu scriitoarea mea preferată,îți voi scrie ceeace
am înțeles eu din această carte. Eu cred că atunci când scriai aceste rânduri retrăiai propria experiență de
adolescentă sau îți aminteai povești auzite în miez de noapte la un foc de tabără sau, asemeni mie, proiectai în
imaginar dorința cea mai arzătoare, de a-ți întâlni scriitorii preferați într-o dimensiune mult mai accesibilă –
literatura.
De asemenea, cred că ai ales aceastămodalitate, pentru ca adolescenții din ziua de azi să aprecieze
adevăratele valori cât sunt în viață. Pentru un adolescent, pierderea unei persoane iubite îi poate traumatiza
sufletul, marcându-i întreaga viață. Bineînțeles acestea sunt doar supozițiile mele legate de această carte.
Știu că nu vei lăsa un cititor dedicat al cărții tale fără răspunsurile corecte, dar, pe de altă parte, sunt
conștientă că scopul lecturii nu este înțelegerea logică a faptelor, ci plăcerea de a gusta arta, Frumosul, de a
evada astfel din cotidian, de a-ți forma propriul sistem de a înțelege lumea, nu de a-l însuși pe al
altcuiva.Scriitorul nu trebuie să dea explicații cu privire la cartea sa, întrucât aceasta trebuie să rămână o taină
deschisă interpretărilor variate ale fiecăruia în parte. Nu vreau să mă lămurești cu privire la cartea ta, dar, totuși,
mi-aș dori să aflu mai multe despre „geneza” ei.
Aștept cu nerăbdare să particip la o sesiune de autografe, într-una din vizitele tale în România pentru a-ți
lansa o nouă carte. Aici vei întâlni mulți adolescenți îndrăgostiți de lectură, în ciuda statisticilor pesimiste ale
oficialităților.

Pe curând,
Cititoarea ta înfocată,
AndreeaMandriș
Media

12.

sursa img.: https://cresurselornaturale.wordpress.com/2012/03/15/protejarea-aerului-atmosferic/

MARIAN &
AVENTURILE CELOR CINCI
După 20 de ani petrecuți cutreierând lumea, Henry, fiul unui
nobil, a primit o scrisoare neașteptatăde la tatăl său. În scrisoare erau
mai multe detalii despre ce se întâmplase cu palatul unde Henry și-a
petrecut atâția ani din viață, din cauzafaptului că tatăl își dorea să
găsească o comoarăcare, fie vorba între noi, poate nici nu exista. La
început, Henry nu a vrut să se întoarcă la palat, dar, după câteva zile a
primit o a doua scrisoare care detalia despre ororile ieșite dintr-o
peșteră aflată sub palat.Tatăl său află că familia i-a fost blestemată de
un vrăjitoraruncat de mult într-o temniță de însuși străbunicul lui
Henry, care făcea pare dintr-un ordin secret care se împotrivea magiei.
În scrisoare, mai era specificat faptul că avea nevoie de
câtevapersoane pentrucă nu putea face fațăsingur.
Henry a decis să apeleze la mai multe persoane care au lucrat
împreună cu el de când făcea parte din garda regală. Ludovic era
unluptător de la palat, Joseph era doctorul care îi însoțea pe câmpul de
luptă sau la palat, salvând sute de persoane, mai ales pe Henry, Franz
era pușcașul regimentului de unde era Henry, cel mai bun din garda
regală,Oliver era singurul vrăjitor din gardă, instruit de cei mai buni
magicieni din regat. După câteva zile, toți camarazii lui Henry au
răspuns la scrisoarea trimisă de el. După ce i-a adunat pe toți, au plecat
la palat.
Pe drum, cei cinci au văzut că satul care aparținea familiei lui
Henry era aproape gol, distrus, sărăcit complet, cu un aer de tristețe Alexandru Răvășel
apăsătoare care te sufoca instantaneu. Un loc ce a fost cândva declarat Clasa a IX-a D
de rege ca fiind cel mai frumos și mai prosper din regat,acum era o Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș
umbră sinistră, cu un aer amenințător, bolnav. Când s-au dat jos din Județul Caraș-Severin
trăsură, au observat că sătenii erau foarte speriați și furioși în același prof. coord. dr. Liliana Danciu
timp, atacându-l direct pe Henry,fără să pună o întrebare. Joseph a sărit în față, încercând să-i
potolească și să afle eventual ce se întâmplase acolo.
Ei au aflat că mai mulți monștri iviți de nicăieri au distrus satul, mulți săteni au pierit sau
au fugit în lume, iarcei rămași au sărăcit, datorită faptului că recoltele erau otrăvite,parcă. Un
alt lucru pe care l-au aflat este că asta se întâmplă de ani buni și că tatăl lui Henry nu a mai fost
văzut de când a descoperit peștera. Când au intrat în conac, au găsit interioare dărăpănate, în
13.
multe locuri lipsea parchetul sau tapiseria. Henry descria din amintirea copilăriei frumusețea
de odinioară a conacului, acum doar o casă abandonată, uitată și rece: bucătăria era inundată
de apă și cotropită de rugină, camerele aveau paturile rupte sau nu aveau paturi deloc, camera
oaspeților era într-o stare deplorabilă.
Peste tot, însă, spre mirarea lor, erau tot felul de simboluri ciudate.Când au intrat în
biroul tatălui său, Henry a văzut mai multe scrisori și schițe care ar fi trebuit să-i parvină,dar
tatăl nu apucase să le expedieze. Studiindu-le cu atenție, tânărul reuși să găsească,totuși, o
hartă care să îi ajute să ajungă în peșteră.
După ce au ieșit din birou, cei cinci s-au îndreptat direct spre peșteră. Odată ajunși acolo
au văzut că erau mai mulți piloni de susținere recent ridicați,iar, după ce au avansat cu multă
precauție prin coridoare strâmte și întunecoase, au dat de o tabără abandonată, descoperind că
cei care se stabiliseră acolo erau muncitori și soldați conduși de bătrânul castelan însuși. Mai
multe corturi erau sfâșiate, ceea ce le indica o prezență amenințătoare. Privind și cercetând cu
luare aminte locul, numai ce au auzit un urlet asurzitor, înfiorător și amenințător,urmat de mai
multe din acestea.
Franz văzu o haită de lupi, dar, când se uită mai atent, constată că nu erau niște lupi
obișnuiți, pentru că aveau blana roșie, ochii enormi, iar ghearele ascuțite și colții erau
neobișnuit de lungi. În mod surprinzător, lupii nu îi atacau, ci se uitau doar la ei, fugind după
câteva minute din calea celor 5 care au rupt-o la fugă îngroziți. Pe acest bizar drum
subpământean, au întâlnit niște creaturi care semănau cu oamenii, dar aveau corpul acoperit cu
solzi și vorbeau o limbă nemaiauzită de niciunul dintre cei cinci, erau verzi și aveau capul
asemănător unui pește sau al unei creaturi marine. Unul dintre ei avea un cap asemănător unei
caracatițe.
Bizareriilese țineau lanț, astfel că acei lupi de mai devreme au venit acolo pentru a-i
ghida către o destinație misterioasă. Deodată,una dintre creaturi aruncă o suliță în direcția lor,
fără a dori să-i rănească, însă. Erau șase monștrii în total, cinci dintre ei atacând, iar cel cu
capul de caracatiță pare-se era șamanul lor. Acesta făcea vrăji ca să-i ajute. ,Oliver și-a dat
seama ce făcea, așa că au început să se lupte. Cei patru luptau împotriva celor cinci creaturi,
dar, spre norocul lor, aceștia nu erau mai inteligenți cât o nucă, drept pentru care nu au fost greu
de doborât. Când șamanul lor a văzut ceea ce-a ce s-a întâmplat, a luat-o la fugă, dar... prea
târziu, căci Oliver l-a ars cu o vrajă puternică. Acum aveau și ce să mănânce: până la urmă, nu
erau decât niște pești un pic mai mari. După ce au făcut un foc de tabără și au mâncat pe
săturate, tinerii s-au îndreptat către locul unde vrăjitorul fusese ținut pentru 300 de ani. Pe
drum, au văzut mai multe ființe fantastice: o caracatița zburătoare,melci de mărimea
oamenilor, cerbi cu patrucoarne, creaturi inofensive. În egală măsură, ei au întâlnit și spirite,
ca să completeze acel peisaj straniu cu pești și șerpi giganți, vrăjitoare periculoase.
După zile bune petrecute acolo, cei cinci cavaleri ai apocalipsei au descoperit, în sfârșit,
ascunzătoarea vrăjitorului. Când au vrut să intre în încăpere, aceasta s-a prăbușit și zidurile ei
s-au ridicat, darvrăjitorul nu mai era viu, ci rămăsese doar scheletul cu câteva fire răzlețe de păr
și haine zdrențuite. Spiritul vrăjitorului și-a dat seama cine erau cei cinci tineri cavaleri și le-a
împărtășitcele mai bine păstrate secrete ale artei sale magice. În timp ce vorbea, Joseph își
revine din transă și încearcă să-i ajute pe ceilalți, dar mai ales pe Oliver să rupăvraja. După ce
toți și-au revenit, Henry a scos sabia pe care o avea cu el și a încercat să îl lovească pe vrăjitor,
dar el s-a speriat întrebându-l de unde o are. Henry își aminti de una din schițe și își dădu seama
cum să îl învingă, căutând printre mormane o cutie, în timp ce ceilalți îi distrăgeau atenția
vrăjitorului. După ce a găsit-o, Henry o aruncă în sus și o tăie în jumătate. După nici câteva
secunde, vrăjitorul s-a prăbușit și s-a făcut praf, căci în acea cutie se aflaînsuși sufletul său.
Deodată pământul se mișcă de parcă un cutremur îngrozitor îi măcina pântecele negru, iar cei
cinci eroi au luat-o la sănătoasa, căutând cu disperare ieșirea acum că știau drumul.
După ce au ieșit de acolo,drumul către Peșteră a fost astupată cu mai mulți bolovani,
astfel încât mormântul vrăjitorului malefic să închidă pentru totdeauna mulțimea de ființe
oribile create prin puterea lui. După nici douăzeci de ani, satul își reveni la normal și Henry s-a
mutat acolo împreună cu soția. Echipa de războinici neînfricați a lui Henry locuia în
 apropierea castelului. Oliver lucra la școala de
magie ca profesor, Joseph era doctor, Franz,
fierarul satului, ca fierar, Ludovic lucra
pământul cu sârg și Henry era seniorul acelui sat.
Deodată, imaginile tremură și se clatină,
surpându-se una în alta, iar sunetele se retrag
absorbite, parcă, într-un burduf enorm, asemeni
14. vânturilor închise de Eol și dăruite lui Ulise.Încă
tulburat, Marian își aude părinții cum îl strigă să
meargă la masă. Totul a dispărut din fața ochilor
săi pentru a se reordona în mulțimea
impresionantă de animăluțe mici și negre
contorsionate bizar și înghețate în paginile cărții
pe care o citea. Curată magie se petrecuse cu el,
de vreme ce fusese plecat într-o asemenea
aventură, fără a părăsi fotoliul și odaia.
Spre fericirea lui avea desert și după ce va
terminade mâncat, va putea să se întoarcă la eroii
lui, în lumea aceea care-l găzduia de fiecare dată
cu mare generozitate și unde el trăia atâtea
experiențe minunate.
Într-o bună zi, după o viață îndelungată și
liniștită, când nici nu se mai gândea la aventura
tinereții sale, iată că neprevăzutul bătu din nou la
ușa lui Henry...

Pauvre pirate!
Moto: Nous, les jeunes, nous sommes tous des pirates!

Ma poésie est très simple,

Quoiqu'un canular hébergeant
Mes avatars noyés dans la mer virtuelle.

Comme un pirate sans navire

Resté nomade dans un monde muet,
Je ne vois plus mon sens.

Loin de ses îles favorites

Le pirate s'allonge donc sur la terre inconnue.
Il s'y allonge et attend un nouveau navire.
Comme un fureteur blasé d'avoir tant télésnobé
Sur les mers virtuelles secouées de tempêtes.
Il considère les nuages et rêve d'un meilleur navire.
Morale: Nous sommes tous des émoticônes pirates!

Ciortan Andrei
Clasa a Xa B

Profesor indrumator: CAMELIA RUSULESCU

 15.

ETAJE ÎN JOS
Brîncă Nicoleta Denisa
Clasa a XI-a A
Prof. coord. dr. Liliana Danciu

Priveam la formațiunea ciudată care se ridica în fața mea. Puteam să

jur că mă privea și ea pe mine. Era o clădire înaltă, al cărei stil arhitectural nu
îl puteam identifica, un amalgam de mai multe stiluri, dar nici unul prea bine
conturat. Poziționată lângă alte clădiri, aceasta ar trece neobservată, dar aici,
unde cea mai apropiată construcție se afla la zile distanță, era cu siguranță o
apariție. Am intrat cu speranța de a găsi alți oameni, însă în interior am putut
observa doar o masă pe care se afla o legătură de chei și o ușă la care se putea
ajunge cu ajutorul unor scări.
Am luat legătura de chei și m-am îndreptat spre ușă. Când am atins-o,
am putut simți o vibrație puternică, mi-am lipit urechea de ea și am putut auzi
o sumedenie de zgomote. Am deschis ușa larg, iar lumina din interior aproape
m-a orbit: încăperea arăta ca un restaurant. Încă din pragul ușii m-am putut
vedea la una din mese. Vorbeam cu ceilalți și mă comportam ca și când nimic
ciudat nu s-ar fi întâmplat. Am pătruns în încăpere și am intrat în corpul meu,
acum privind la ușa care rămăsese deschisă, ușă pe care ceilalți păreau să nu o
observe. Am fost surprins de simplitatea gândurilor și a emoțiilor mele. Îi
priveam pe ceilalți și simțeam imensitatea golului din mine. Mă comportam
normal, încercând să nu atrag atenția la ceea ce simțeam și gândeam. Și,
oricum, nu știu dacă ar fi schimbat ceva, dacă ei ar fi observat.
Am privit în jos la pieptul meu și am putut vedea gaura ce ținea loc de
inimă. Speriat, am vrut să țip, dar atunci o voce puternică răsună de lângă
mine, genul de voce care suna la fel de la distanță, cât și din apropiere, genul
de voce care ar fi putut fi auzită și de la kilometri.
-Nu țipa, vei deranja scenariul!
Bărbatul care vorbi era îmbrăcat într-o uniformă de soldat roman. Era
înalt și impunător,având toate caracteristicile soldaților din acea perioadă.
-Ești aici să privești și să analizezi, nu poți strica ceva ce a fost scris
deja.
- De ce sunt aici? îl întreb curios și uimit de faptul că ceilalți își
continuă activitățile, fără a observa nici pentru o secundă ce se întămplă.
- Nu știu, am fost trimis doar pentru a te scoate de aici. Acum depinde
de tine, dacă vrei să afli de ce ești aici sau dacă vrei să ieși.
Plecă de lângă mine și se îndreptă spre ușă.
-Unde te duci? îl întreb ușor speriat de perspectiva de a rămâne singur
în acea încăpere... plină cu atât de mult... gol.
- Am un mesaj de transmis, poți ieși singur sau să mă urmezi, dar ia o
decizie repede, fiindcă nu pot aștepta.
Îi spun că îl voi urma, iar în secunda următoare sunt din nou în pragul
ușii, uitându-mă la mine comunicând cu ceilalți. Când am coborât și ultima
treaptă, am putut observa ușa care se ascundea în spatele tuturor. Soldatul era
 în spatele meu, așteptând să le deschid. Am pus mâna pe ea și am putut simți o mică
vibrație, mi-am lipit urechea, dar zgomotul era prea slab pentru a distinge ceva. Am
rămas în pragul ușii și am văzut ceea ce arăta ca o încăpere dintr-o mănăstire. În
mijocul ei era un foc deschis, iar de jur împrejur erau foi cu diverse cereri. Soldatul se
aproprie de călugărul ce se afla lângă foc și îi puse înainte o foaie cu o nouă cerere, dar
călugărul era prea prins în rugăciune pentru a-l observa pe soldat. Acesta a luat foile cu
16. cereri aruncate prin toată încăperea și le-a ars una câte una. Călugărul și-a sfârșit
rugăciunea și pentru fiecare foaie arsă a spus câte o poveste. Unele erau scurte și
neînsemnate, altele erau mai profunde și întortocheate, dar mi-am dat seama că fiecare
poveste nu era altceva decât una din amintirile mele.
Un val de emoții și gânduri mă lovi în plin. Dacă atunci când am întâlnit soldatul,
tot ce am simțit a fost simplu și evident, aici și acum simplitatea făcuseră loc unei
complexități greu de înțeles, de pătruns. În cele din urmă, soldatul plecă și mă lăsă cu
slujitorul Domnului, care se pregătea să înceapă o altă rugăciune. Înainte de a face
asta, își îndreptă privirea spre mine și îmi spuse cu glasul unui om care vorbește rar și
cu căldură:
- Ai venit aici pentru a-l vedea pe el, dar nu știu dacă te va ajuta cu ceva. Sunt
singurul care a fost prin preajma lui și nici mie nu îmi vorbește.
- Cine e această persoană, unde se află și de ce nu vorbește? întrebai eu
precipitat.
Călugărul tăcu și îmi făcu semn spre o ușă din podea, care, cel mai probabil,
ducea la un beci, închisă cu un lacăt. L-am privit din nou, dorind să-i pun și alte
întrebări sau măcar să aflu răspunsul la cele spuse deja, dar el se cufundase în
rugăciune. L-aș fi așteptat, dar am realizat că ar fi un efort fără sens și, cuprins de
curiozitate, am luat și ultima cheie din legătură și m-am îndreptat spre trapa din podea.
Nu am simțit nimic, când am atins-o, iar la atingerea ușii cu urechea pentru a asculta,
până și respirația mea era mult prea zgomotoasă decât orice s-ar fi aflat dincolo de ea.
Am băgat capul prin crăpătură și am putut vedea un om stând cu spatele la
mine, privind printr-o crăpătură mai mică decât grosimea unei monede. Singura
lumină era dată de firicele de raze care pătrundeau cu zgârcenie prin acea fantă, dată de
o lampăbanală și de lumina care intra prin ușa deschisă. Perețiierau tapetați cu rafturi
pline de cărți Am decis să intru și am fost lovit de valuri succesive de emoții puternice
și gânduri cotropitoare, iar complexitatea lor mă depășea. Acel om era încă întors cu
spatele, dar i-am putut auzi vocea, nu în cameră, ci în mintea mea.
-Ți-a luat mult să mă găsești, rosti cu un blând și amar reproș.
-Cine ești tu și de ce trebuia să te găsesc? răspunsei eu printr-o întrebare,
simțind nevoia să mă apăr printr-o ripostă.
Se întoarse cu fața la mine și am fost șocat să realizez că eram eu. Făcu un gest
cu mâna să mă apropii, iar în secunda următoare am dispărut. Eram el, iar cel care
intrase în cameră nu mai era.Mă uitai la pieptul meu și am fost uimit să văd că golul din
el dispăruse, că eram din nou complet. Am privit la crăpătura din care ieșeau firicele de
lumină și, deloc uimitor, dincolo eram tot eu, dar... fără mine și un val de tristețe mă
lovi.
- Acum că știi cine ești, acel gol e umplut, dar dacă te întorci acolo se va goli din
nou în încercarea de a fi pe placul lor.
Vocea din spatele meu era a călugărului.
- Ieși singur sau rămâi? interveniși soldatul.
„Închideți ușa”, gândi eu, dar apoi am privit din nou prin crăpătură și m-am
gândit la toate lucrurile efemere, pe care nu le-aș mai simți, dacă aș închide ușa.
-Dacă plec, mai pot veni, iar, dacă rămân, mai pot ieși?întrebai eu cu
nesiguranță în glas.
- Ușa va fi mereu aici. Tot ce trebuie să faci e să nu pierzi cheia, spuse soldatul.
-Cum fac să nu pierd cheia?reveni eu interogator.
- Rămâi sincer cu tine, spuse călugărul.

............................................................................................................................

„Ieși sau rămâi?”. Întrebarea cere răspuns, dar nu acum. Altă dată.
ÎNTÂLNIRE
CU 17.
SCRIITORI
RENUMIȚI

În vederea „definirii” ermetismuluipoetic, posibil prin îngemănarea

filosoficului și esteticului, a simbolismului hermeneutic și sensibilității,
Ion Barbu afirma:„Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită
simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă (…). Există
undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte
cu poezia”. Poeții modernismului interbelic românesc reconciliază în opera
lor domenii altădată antagonice: știința și literatura, pozitivismul
matematic sau filosofic cu înalta expresie a sublimării sufletului în
cuvântul poetic.
Acest sentiment al armonizării contrariilor l-au trăit și participanții în
cadrul întâlnirii cu etnologul Camelia Burghele și scriitorul Borco Ilin, într-
o superbă sâmbătă însorită de mai 2019, la Caransebeș, cu prilejul unui nou
eveniment cultural organizat de Cercul literar „Fărâmituri de lectură cu
ceai”. Două personalități diferite unite prin iubire și respect într-un cuplu
frumos, plăcut ochiului (sperăm să nu fi fost atins de vreun „ochi rău”, ptiu-
ptiu, ferească Dumnezeu!), dar mai ales sufletului. O energie bună s-a
18.

Cântec, încântec & descântec

răspândit în sală magic izvorâtă din lumina venită dinlăuntrul atâtor inimi deschise
înspre cuvânt. Cântec, încântec și descântec s-a lăsat peste cei prezenți timp de
aproximativ două ore care au zburat ca într-una din feeriile shakespeariene sau ca-
ntr-un basm popular românesc „ca vântul și ca gândul”.
Gazdele i-au întâmpinat pe invitați și participanți cu un program artistic
emoționant. Cu aerulinedit specific numai copilului care se joacă serios, s-au recitat
poeziide Borco Ilin, „au fost zise” descântece în graiul bănățean, ale cărui sonorități
atât de molaticmelodioase au rezonat perfect cu melodia modernă interpretată la
chitară și vocal de talentata Anne Marie.
Prezentarea lui Borco Ilin a fost realizată pe un ton glumeț și prietenesc de
sculptorul și scriitorul Bata Mariannnooov.Poetul și-a citit câteva poeme și scurte
fragmente din volumul de proză scurtă, a cărei trăsătură este poeticitatea, o
prelungire firească a poeziei sale. Fie că e vorba de cuvintele zăgăzuite în vers sau de
cele răspândite generos în proză, scriitura lui Borco Ilin clocotește pe măsura
efervescenței sufletului sârbesc care o generează. De remarcat o predilecție pentru
clar-obscur și ambiguitate în construcții lexicale negative construite cu prefixul
„ne”(nesomn, nedormit), ignorând neologicul „in”, sintagmecu efect oximoronic
imploziv prin neutralizareaefectului „negativ”în însuși miezul acesteia („morți
nemurite”, „tac tăcerile mele de absint/ și tristețile tristesc frumos” – vol. De azi se
moare altfel, Timișoara, Editura Diacritic, 2016). Expresie a căutării sinelui,poezia
exploziv-implozivă a sârbului Borco Ilin exprimă paradoxal bucuria chinului și
durerea înseninată a celui care nu poate și nu vrea să fie altfel.
Cu poemul Morarul negru, imagine poetică mitică a marii mori universale, în
care timpul macină neîncetat existențele, scriitorul a predat ștafeta antropologului și
din magia cuvântului frumos auditoriul s-a lăsat învăluit de pledoaria pasionatăde
magie a cercetătoarei. Camelia Burghele a prezentat cu mult umor și pe înțelesul
tuturor rezultatele ultimei cercetări antropologice De la vrajă la vrăjeală. O
antropologie a supranaturalului contemporan (Prefață de Nicu Gavriluță, Iași,
Editura Institutului European, 2017), marcând o opoziție tranșantă între două tipuri
de actanți magici ai prezentului: de o parte, „babele” satului (post)tradițional
românesc (numite „meșteroaie” de Mircea Eliade),ale căror cunoștințe magice sunt
valorificate în scop terapeutic; de cealaltă parte, vrăjitoarele lumii moderne, telepații și
adepții New Age, o categorie adaptată regulilor acestei lumii contemporane prin
comercializarea „abilităților” de magie „albă” sau „neagră”, după caz. Bătrânele satului
sălăjean sunt depozitarele înțelepciunii populare românești, ale unei arhaice științe magice
moștenite de la mamă la fiică sau de la inițiată la neofită. Vrăjitoarele „moderne” apelează la
tehnici de marketing și publicitate pentru a-și vinde „magia” care, nu de puține ori, se află la
limita legalității. În ciuda acestui melanj pestriț de comportamente magico-ritualice, 19.
concluzia cercetătoarei Camelia Burghele este optimistă: sub presiunea distructivă a
mercantilismului și globalizării, omul postmodern nu s-a desacralizat, căci în profunzimea
ființei lui a rămas homo magicus.
Descântecul popular și poezia cultă valorifică puterea fascinatorie a cuvântului pentru
a vindeca, a hrăni și a reunifica ceea ce boala (spirituală sau fizică) a divizat în ființă. În plan
universal, Mircea Eliade subliniază funcția soteriologică și regeneratoare a cuvântului:
„Poeții, în felul lor, fac asta prin fiecare act de creație. Încearcă «să spună» așa cum nu s-a mai
«spus» niciodată: încearcă să redescopere limbajul și se comportă – când sunt «inspirați» - ca
și cum limbajul n-ar fi avut o Istorie, n-ar fi fost uzat, mistuit, profanat de Timp. Privesc peste
Vreme, la Dumnezeu ca și cum ei, poeții, ar fi contemporanii începuturilor Lumii, ar fi
martori Cosmogoniei.
Când și ultimul poet își va preda libertatea condiționărilor Istoriei, se va întâmpla,
probabil, ce prevestea unul din Goncourt în Jurnalul lor (în legătură, cred, cu primejdiile ce
vor decurge fatal din progresul științelor): Dumnezeu se va coborî pe Pământ și va spune:
«Messieurs, on ferme...»” (Jurnal).
Întâlnirea de sâmbătă de la Caransebeșcu scriitorul Borco Ilin și cercetătoarea Camelia
Burghele ne-a insuflat sentimentul că acest timp nu a venit încă.
Prof.dr. Liliana Danciu

SĂRBĂTORI
PASCALE BINECUVÂNTATE

Profesorul dedicat descoperă calitățile

și, de cele mai multe ori, potențialul
ascuns al elevilor. Iată o dovadă a
acestui fapt: elevii clasei a V-a de la
Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș
(Balta Sărată) dovedesc creativitate și
talent artistic, sprijiniți de dna prof.
Mirea Nicoleta.
 O CARTE PENTRU FIECARE COPIL
prof.
Liliana Danciu &
20. Camelia Rusulescu

În cadrul proiectului național

BUCURIA LECTURII,
profesorii Liceului Tehnologic
„Dacia” din Caransebeș (în
imagini, prof. Liliana DANCIU
și prof. Camelia
RUSULESCU) au propus o
activitate „de suflet”
organizată în apropierea
Sfintelor Sărbători Pascale,
intitulată O CARTE PENTRU
FIECARE COPIL. Liceenii au
donat câte una sau mai multe
cărți de lectură pentru colegii
lor mai mici din clasele
primare de la Corpul B (Balta
Sărată).
Boldijar Petronela, Cristina
Ionica (clasa a X-a B),
Claudiu Roata (clasa a XI-a
A) au citit fragmente din
"Insula misterioasa" de Jules
Verne. Auditoriul a fost
fermecat, dovedindu-se inca
o data, daca mai era nevoie,
functia magica, vindecatoare,
regeneranta a cuvantului.
Soteriologica, in opinia lui
Mircea Eliade.
 21.

Unități de conservare ex situ a resurselor genetice forestiere la stejar și gorun

Prof. Ioana Vulpeș

Conservarea ex situ a stejarului și a gorunului include unități de conservare precum: grădini botanice, arboreturi,
plantaje, populații de ameliorare sub formă de culturi comparative de testare, de proveniențe și alte metode, în condiții
aflate sub control.
Alegerea metodei de conservare ex situ a resurselor genetice de stejar și gorun este dependentă de factori biologici
și economici.
Baza seminceră este constituită din urmatoarele unități de conservare ex situ: plantaje semincere create din
clonele arborilor plus; arhive de clone; culturi geografice și ecologice; forestiere și cuprinde următoarele componente.
Un plantaj este o populație artificială realizată în scopul producerii de semințe ameliorate. Plantajele de semințe
sunt plantații de arbori genetic ameliorați, izolate de polen străin genetic inferior și îngrijite intensiv în scopul producerii
frecvente și abundente de semințe ușor recoltabile. Plantajele se instalează după reguli speciale, în condiții staționale
favorabile înfloririi și fructificării. Scopul principal al plantajelor este producția de semințe. Procesul de ameliorare și
producere a semințelor prin plantaje cuprinde următoarele etape:
1. Selecția arborilor plus în interiorul unei rase sau ecotip valoros. Selecția se face pe bază fenotipică. Arborii
selectați sunt materialul de bază de la care se pornește ameliorarea.
2. Inmulțirea arborilor pe care generativă sau vegetativă.
3. Testarea valorii genetice a arborilor plus. Testarea se face în teste de pepinieră și culturi comparative ale
descendenților arborilor plus obținuți prin polenizare liberă sau controlată, instalate în zonele de cultură pentru care
trebuie să se producă semințele în plantaje. Analiza tuturor caracterelor și selecția se face la parametri genetici
cantitativi. Cei care dau cei mai valoroși descendenți și au o aptitudine generală și specială de combinare a caracterelor
interesate pentru selecție se numesc arbori elită.
4. Instalarea plantajelor.
Pentru a câștiga timp, instalarea plantajelor se face concomitent sau înainte de testarea arborilor plus netestați.
Deoarece se presupune în mod justificativ că însușirile superioare după care au fost selectionați sunt expresia
genotipului. Această premisă a fost dovedită experimental în numeroase culturi comparative cu descendenți ai arborilor
plus.
După modalitatea de înmulțire a arborilor plus, se deosebesc următoarele tipuri principale de plantaje: plantaje de
clone și plantaje de familii sau descendente.
Plantajele de clone sunt alcătuite din arbori ce se multiplică pe cale vegetativă.
În cazul plantajelor de familii sau descendente, arborii plus se înmulțesc din sămânța rezultată din polenizare
liberă sau controlată. Alegerea tipului de plantaj se face în funcție de metoda de selecție utilizată. Semințele rezultate din
plantajele de familii sunt rezultatul selecției în generația arborilor plus și în generația descendenților.
Plantajele semincere de descendență sunt alcătuite din descendențe materne ale arborilor plus, folosiți în lucrările
de instalare a plantajelor. Aceste culturi îndeplinesc un întreit rol de conservare de genotipuri, teste de descendențe și
plantaje.
Obiectivele selecției arborilor plus sunt producția de masă lemnoasă, calitatea lemnului și rezistența la acțiunea
vătămătoare a unor factori biotici, abiotici și antropogeni.
 22.

La bioéthique-
science de la vie Prof. Nicoleta Maria Bojin

1. Définition de la bioéthique
Au cours des dernières décennies, l'évolution de la recherche scientifique est en train de changer le cours de la
condition humaine. Désormais, la vie peut être donnée en dehors des processus naturels, au travers des méthodes
de procréation médicalement assistée, et le diagnostic prénatal permet de connaître la qualité potentielle de cette
procréation. La vie peut être secourue et prolongée par les transplantations d'organes. Elle peut être modifiée par
les manipulations génétiques et les secrets dévoilés du génome humain permettent de percer le destin biologique
de l'homme et ouvrent la voie à la médecine prédictive.
La science biomédicale dont l'ultime but était de conserver la santé peut maintenant « toucher à la vie »,
comme le fait la nature depuis des milliards d'années. De « guérisseur » l'homme de science prétend devenir «
créateur ». La question qui s'impose dans ce contexte est « Jusqu'où peut aller l'homme de science et à quel prix ?
».
Ces bouleversements de notre destinée s'ils conduisent à des bienfaits inestimables peuvent aussi conduire à
des catastrophes. D'où l'émotion suscitée à travers le monde chaque fois qu'un scientifique annonce une nouvelle
découverte qui peut s'appliquer à l'individu ou à la société.
La réflexion théorique et pratique aux nouvelles découvertes de la science concerne non seulement les
scientifiques, mais aussi toutes les composantes de la société : philosophes, sociologues, théologiens, juristes et
le pouvoir politique. L'ensemble de cette réflexion constitue la « Bioéthique » qui étudie l'utilisation des
nouvelles techniques pour concilier la recherche scientifique avec la protection de la personne humaine et de sa
dignité. Le monde de la bioéthique est essentiellement un monde discursif, de débats alors que la politique et la
science se situent plutôt au niveau de l'action. À la différence de la morale considérée comme plutôt statique et
dogmatique, l'éthique est plus dynamique, réflexive et donc s'accorde mieux aux exigences du politique et de la
science. En effet, les progrès de la science exigent une réactivité, une réflexion flexible et même anticipatoire.
L'évolution actuelle de la bioéthique et la place de plus en plus importante que prend cette réflexion au sein du
monde politique, des médias et de la société témoigne que l'enjeu est de taille et que les questions auxquelles la
bioéthique cherche à répondre sont essentielles pour l'avenir de nos sociétés. Ces réponses faites par les acteurs
publics constituent des choix de société fondateurs au sens où ils portent sur les valeurs que la société se donne
pour fonctionner et vise à la création de normes morales et sociales.
En somme, comme le dit le philosophe allemand Hans Jonas : « La bioéthique, nouvelle discipline, nous
permet de réfléchir et par des entraves librement consenties, empêcher le pouvoir de l'homme de devenir une
malédiction pour lui-même». (Jonas, Hans, Le principe responsabilité. Une éthique pour la civilisation
technologique, Paris, Editions du Cerf, 1990, p. 31).

2. La naissance et le développement de la bioéthique

Les nouvelles technologies confèrent des possibilités d'intervention de l'homme sur l'homme et sur
l'environnement jamais vues jusqu'alors et celles-ci, par le pouvoir qu'elles renferment, requièrent une
réglementation et une surveillance, tant en phase de recherche que d'utilisation. C'est justement à partir d'une
réflexion sur les dangers d'autodestruction de l'homme par le délire d'omnipotence biotechnologique qu'un
cancérologue de l'université de Wisconsin, Van Rensselaer Potter, inventa, en 1970, le terme de « bioéthique »
dans le cadre d'une oeuvre parue aux Etats-Unis sous le titre Bioethics: A Bridge To the
Future (Bioéthique: Un Pont vers le Futur). A partir de là, les centres de recherche en
bioéthique se sont multipliés un peu partout dans le monde, prenant des positions diverses,
mais prévoyant, presque partout — à coté des risques — des espoirs pour un avenir meilleur
justement grâce aux nouvelles technologies biomédicales.
Ainsi, les grandes étapes qui ont progressivement défini un cadre de recommandations pour
l'organisation des recherches cliniques sont apparues après la Seconde Guerre Mondiale. La
décision du Tribunal Militaire International comprend ce que l'on appelle maintenant le Code de
23.
Nuremberg (1947). Il s'agit d'un code déontologique composé de dix règles sur l'expérimentation
humaine. Parmi les sujets de ces règles nous rappelons : le consentement des personnes, la nécessité de
l'expérimentation, l'évaluation de la proportionnalité entre les risques pour le patient et le bénéfice pour la
science, le caractère scientifique du but de l'expérimentation. C'est à ce titre que les médecins nazis ont été
condamnés, le tribunal jugeant qu'en vertu de la dignité de la personne humaine, le principe de non rétroactivité
de la loi ne s'appliquait pas. Donc ce texte fixe les premières règles visant à protéger les personnes en cas de
recherches biomédicales. Il est fondateur de la bioéthique puisqu'il traite officiellement et sur le plan
international d'un consentement volontaire des participants avant toute expérimentation. Il a suscité une prise
de conscience du danger des progrès de la science, la nécessité d'un encadrement et le besoin universel de créer
des instances pluridisciplinaires, compétentes au plan juridique et indépendantes.
Les assemblées annuelles de l'Association Médicale Mondiale retracent les révisions apportées au Code de
Nuremberg. La Déclaration d'Helsinki (1964) regroupe des principes éthiques dont les objectifs sont de
fournir des recommandations et de guider les médecins dans les recherches biomédicales. Elle préconise que
toute expérimentation sur un être humain soit clairement définie dans un protocole de recherche. Le bien-être
du participant doit l'emporter sur les intérêts de la science et de la société. Depuis son adoption, la Déclaration
d'Helsinki a été révisée sept fois (Tokyo, 1975 ; Venise, 1983 ; Hong-Kong, 1989 ; Somerset West, 1996 ;
Edimbourg, 2000 ; Washington, 2002 ; Tokyo, 2004). Puis, d'autres textes internationaux ont suivi : la
Déclaration de Manille, élaborée en 1981 par l'Organisation Mondiale de la Santé et le Conseil des
Organisations Internationales des Sciences Médicales, insiste notamment sur le respect des principes éthiques
dans les pays en voie de développement.
Pendant toute cette période, plusieurs scandales publics de recherche sur des sujets humains, dévoilés aux
États-Unis, ont contribué à la réflexion bioéthique et à la création d'organismes de contrôle. C'est le cas d'une
étude effectuée de 1932 à 1972 dans le sud des États-Unis sur des Afro-Américains issus de classes
économiquement défavorisées. Ces derniers, atteints de syphilis latente, avaient été suivis à des fins
d'observation de la maladie au lieu d'être traités par des antibiotiques. C'est à la suite de cette affaire qu'est
créée, en 1974 aux États-Unis, la Commission Nationale pour la Protection des Sujets Humains dans le cadre
de la recherche biomédicale et béhavioriste. En 1978, elle produit le rapport Belmont qui présente les principes
éthiques pour guider toute expérimentation sur l'être humain.
Sur le plan de la recherche fondamentale, la première réflexion organisée a lieu en février 1975 à Asilomar
(États-Unis). Ce rassemblement réunit 140 scientifiques venus du monde entier pour discuter de la poursuite
de leurs travaux sur les molécules d'ADN recombinées et les risques des manipulations génétiques. Ils
prennent conscience des défis auxquels ils sont confrontés et invitent des théologiens et des spécialistes de la
morale à dialoguer avec eux sur ces enjeux.
C'est ainsi que la bioéthique devient un sujet d'échanges entre diverses disciplines et professions. Elle
apparaît désormais comme une affaire internationale qui concerne tous les peuples. Ses enjeux sont publics et
démocratiques, et appellent des choix de société.
Pendant les années 1980, l'ampleur des questions éthiques, sociales et juridiques soulevées par les progrès
de la science et de la technique, notamment dans les domaines de la procréation et du génie génétique, s'affirme
progressivement dans tous les pays plus avancés. Ces innovations font appel à des techniques qui mettent en
jeu de façon nouvelle la dignité de la personne, la protection de l'intégrité du corps, le respect de la vie dès son
commencement, le respect des morts. Ce sont des sujets sur lesquels la société éprouve le besoin de débattre et
de légiférer. Des comités d'éthique sont donc créés pour répondre à ces besoins.
 Parohul Bisericii Romano-Catolice din
Caransebeș, Marin Matieș, s-a arătat foarte fericit să
se afle în calitate de invitat al Liceului Tehnologic
„Dacia” într-o companie atât de plăcută, amintind de
vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, care a
considerat țara noastră o sfântă și binecuvântată
24. „Grădină a Maicii Domnului”. Cuvintele calde și
sincere ale celor doi reprezentanți ai principalelor
prof.dr. Liliana Danciu
culte creștine din România au pătruns în sufletul celor
prezenți. În egală măsură, părintele profesor Aurelian
Jucu a prezentat Power Point-ul cu titlul Biserica
Ortodoxă Română din Banat şi Marea Unire, în
care a surprins rolul important jucat de unele
personalități religioase în scenariul Marii Uniri,
încheind cu înțeleptele cuvinte rostite de generalul
Henri Mathias Berthelot în preajma evenimentului
istoric din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia:
„Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să
fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânță de noi
virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de
părințiilor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de
des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul
ultimelor generații”.
Programul artistic a debutat cu interpretarea
unor emoționante cântece patriotice de elevii corului
Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Episcop Ioan
Popasu” din Caransebeș. Elevii Liceului Tehnologic
„Dacia” Caransebeș au continuat „spectacolul” cu
propriul program, după cum urmează:
- un interesant moment instrumental, realizat
de Petrescu Darius (XI B) la trompetă și Radu
Claudiu (XI C) la trombon – s-a interpretat Imnul
Românieiși „Doamne, ocrotește-i peromâni !”;
- prezentare de tablouri pictate, realizate din
diverse materiale textile, fotografii etc., având o
tematică specifică momentului istoric aniversar;
- corul „Banatica” al Liceului Tehnologic
„Dacia” dirijat de dna prof. Camelia Rusulescu a
interpretat cântecele „Treceți, batalioane române,
Carpații!”;
- scenetă despre frumusețea reprezentativă a
provinciilor românești, personificate de câteva eleve
minunate;
- două suite de dansuri populare bănățene (brâu
și ardeleană) îninterpretareagrupului de dansatori ai
liceului, coordonați de d-na prof. Camelia Rusulescu;
- la sfârșitul manifestării artistice, în spiritul
solemn, dar și vesel al aniversării Centenarului tinerei
Românii Mari, elevi și profesori, laici și preoți,
ortodocși și catolici sau de alte confesiuni religioase,
s-au prins în simbolica Horă a Unirii, căci toți cei
prezenți sunt, de fapt, în esența ființei lor, ROMÂNI.

LA MULȚI ANI, TÂNĂRĂ ROMÂNIE MARE!

LA MULȚI ANI, ROMÂNI DE
PRETUTINDENI!