Aspecte teoretice privind conţinutul şi rolul

analizei economico-financiare
Conf. univ. dr. Mădălina-Gabriela ANGHEL(madalinagabriela_anghel@yahoo.com)
Universitatea „Artifex” din București

Abstract
Analiza economico-financiară este o activitate de maximă importanță
pentru stabilirea stadiului în care se află o societate economică, cu privire la
evoluția și mersul societății comerciale respective, dar și pentru a identifica
o serie de aspecte care pot să conducă la îmbunătățirea activității. O analiză
economico-financiară trebuie să urmeze câțiva pași, cum ar fi: delimitarea
obiectului analizei; determinarea elementelor, factorilor și a fenomenului
studiat; stabilirea corelațiilor dintre fiecare factor și fenomenul analizat,
precum și între diferiții factori care acționează; măsurarea influențelor
diferitelor elemente sau factori; stabilirea concluziilor și aprecierilor care
se desprind și, în final, elaborarea măsurilor care constituie și trebuie să
constituie conținutul deciziilor care să vizeze îmbunătățirea acestei activități.
O analiză economico-financiară se realizează în procesul de management,
ținând seama de o serie de funcții, cum sunt cea informațională, de evaluare,
de fundamentare, de realizare a cerințelor, gestiunii și funcția de realizare
a obiectivelor propuse. Pe de altă parte, tipurile de analiză economico-
financiară care se întâlnesc în activitatea practică sunt diferite, în funcție
de o serie de criterii, cum ar fi: după raportul între momentul în care se
efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului, din punct de vedere
al urmăririi însușirilor esențiale ale determinărilor cantitative, după nivelul
în care se desfășoară analiza acestea pot fi micro sau macroeconomice, după
modul în care în timp evoluează fenomenele deosebim analiză statică sau
dinamică, cea care ține seama de elementele până la un moment dat sau le
analizează cronologic pentru a stabili tendințele și trendul de evoluție. După
orizontul detimp distingem analize pe termen scurt, mediu și mai ales lung
pentru instituțiile statului, cum ar fi guvernul sau instituțiile statului chemate
să analizeze, deci să stabilească măsuri pentru îmbunătățirea activității
economice. Pe de altă parte, din punct de vedere al gradului de cuprindere
putem vorbi de analiză pe ramuri, analiză pe unități organizatorice, pe
probleme, ș.a.m.d. În cadrul analizei economico-financiare se urmăresc o
serie de indicatori care arată în mod precis, modul în care a evoluat și tinde
să evolueze activitatea economico-financiară a agentului economic. Astfel,
sunt studiate soldurile intermediare, marja comercială, producția exercițiului,

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 3

valoarea adăugată brută, excedentul brut de exploatare. În final, orice analiză
economico-financiară trebuie să se canalizeze pe exprimarea rezultatului
exploatării, rezultatul curent al exercițiului, rezultatele extraordinare și mai
ales rezultatul net al exercițiului. În acest sens, se utilizează un sistem de
indicatori statistici bine corelați, care să identifice și să asigure o viziune
destul de precisă a factorului de decizie al instituției analizate.
Cuvinte cheie: corelație, performanță, proces managerial, analiză
cantitativă, decizie
Clasificarea JEL: C41, C54, G11

Introducere
În cadrul acestui articol, pe baza studiului efectuat, s-a urmărit
prezentarea și clarificarea unor aspecte legate de conținutul și rolul analizei
economico-financiare. În acest sens, la început se rezolvă și se prezintă
conținutul procesului de analiză economico-financiară, cu accent pe elementele
care dau concretețe analizei economico-financiare. În continuare, se acordă
atenție rolului și funcției analizei economico-financiară, precum și tipurile
analizei economico-financiară, rezultând o serie de aspecte pe care autorii le-
au sintetizat și clarificat în acest studiu. Se definește și delimitează obiectul
analizat care poate să ofere concluzii certe și folositoare pentru managementul
instituției respective. În acest fel se calculează marja comercială după relații
statistico-matematice, ca și producția exercițiului sau valoarea adăugată brută.
Aceste elemente sunt importante și, prin clarificarea aspectelor teoretice și
formularea de soluții, se ajunge la formalizarea sub formă de funcții sau relații
care pot fi avute în vedere. Aceste rezultate economico-financiare trebuie să
reflecte și articolul pune accent pe aceasta, rezultatul exploatării, rezultatul
curent al exercițiului, rezultatele extraordinare dacă sunt, sau rezultatul net al
exercițiului. Sunt formalizate prin ecuații statistico-matematice modalitățile
de determinare a acestor elemente care evidențiază în cadrul analizei, situația
în care se află agentul economic sau/și perspectiva trendului de evoluție al
acestuia. De asemenea, în articol se insistă asupra sistemului indicatorilor de
bază ai rentabilității, pentru că aceștia, raportând o serie de elemente, cum sunt
profitul, capitalul, activele, pasivele, costurile, volumul mărfurilor ș.a.m.d.,
asigură o posibilitate de a identifica modul în care a evoluat activitatea
economico-financiară a agentului economic, dar totodată, se oferă și elemente
care avute în vedere de managementul organizației analizate poate să conducă
la o îmbunătățire a activității în acest domeniu.

4 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

 Literature review
Anghel (2015), Anghelache și Anghel (2016) au prezentat indicatorii
utilizați în analizele economice. Anghelache și Anghel (2019), Anghelache,
Anghel și Popovici (2016) au evidențiat aspecte ale modelării financiare.
Anghelache, Pagliacci și Mitruţ (2015) au analizat principalele modele
statistico-econometrice utilizate în analizele financiar-economice. Anghelache
(2006) a abordat noțiuni ale managementului financiar. Baxter și Kouparitsas
(2005) a efectuat o analiză a factorilor ciclului de afaceri. Caplin și Dean (2015),
Colla și Mele (2010), Mankiw și Reis au precizat importanța informațiilor
în analizele economice. Dodge (2006) a prezentat aspecte ale terminologiei
financiare. Hastings, Madrian și Skimmyhorn (2013) au studiat legătura dintre
educația financiară și rezultatele economice. Newbold, Karlson și Thorne
(2010) au analizat principalele elemente ale statistice economice. Pasquariello
(2007) a cercetat aspecte referitoare la eterogenitate informațională.

Metodologie, date, rezultate și discuții

· Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
Analiza economică cercetează activitățile sau fenomenele, din punct
de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor
obținute. In analiza economică, esențialul îl constituie luarea în considerare a
relațiilor structural-funcționale și a celor cauză-efect.
Din punct de vedere economic, analiza unei activități înseamnă
cercetarea eforturilor angajate într-o activitate, cu precădere munca și capitalul
în raport cu efectele reprezentate de performanțele economico-financiare
realizate.
Analiza economico-financiară apare ca instrument indispensabil în
fundamentarea deciziilor proceselor manageriale la scară micro economică.
Analiza economică parcurge un drum invers față de evoluția
fenomenului, adică pornește de la rezultatele procesului încheiat, către
elemente și factori.
Conținutul procesului de analiză a activității economice, inclusiv
îmbinarea asteia cu sinteza, poate fi redat în câteva etape:
a) delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor
fapte, fenomene, rezultate. Delimitarea obiectului se face în timp și
spațiu, calitativ și cantitativ, utilizând anumite metode de evaluare
și de calcul;
b) determinarea elementelor factorilor și a cauzelor fenomenului
studiat, descompunerea în elemente presupune o analiză
structurală. Factorii se stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei
cu acțiune directă la cei care acționează indirect (prin intermediul

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 5

 celor cu acțiune directă) și așa mai departe, procesul cunoașterii
fiind adâncit de la o esență mai puțin profundă (principiul
descompunerii în trepte);
c) stabilirea corelațiilor dintre fiecare factor și fenomenul analizat
precum și dintre diferiții factori care acționează, este necesară stabilirea
raporturilor de condiționare. Parcurgerea celor trei etape conduce
la elaborarea de modele ale fenomenelor analizate;
d) măsurarea influențelor diferitelor elemente sau factori, în
această etapă intervine analiza cantitativă cu scopul cuantificării
influențelor, al măsurării posibilităților (rezervelor) interne, al
aprecierii cât mai exacte a rezultatelor;
e) stabilirea concluziilor și aprecierilor care presupune determinarea
și utilizarea rezultatelor analizei din sfera cercetată;
f) elaborarea măsurilor care constituie conținutul deciziilor menite să
asigure valorificarea optimă a resurselor, să contribuie la sporirea
eficienței economico-financiare în viitor.
Parcurgerea acestor etape asigură caracterul complet, complex și,
totodată, științific al analizei economico- financiare.
În legătură cu noțiunile utilizate există următoarele explicații:
- elementele reprezintă părți componente ale fenomenului analizat;
- factorii reprezintă acele forțe motrice care provoacă sau determină
un fenomen;
- cauzele reprezintă împrejurări care, în anumite condiții, provoacă
și explică apariția unui fenomen. în cadrul analizei activității economice,
termenul „factori” este utilizat pentru fenomene mai complexe decât „cauzele”;
- cauzele finale reprezintă ultimile cauze descoperite în procesul de
analiză, având în vedere limitele sferei de cercetare ale analizei respective.
Ele apar drept cauze finale datorită faptului că procesul de analiză reprezintă
inversul evoluției reale a fenomenului.
Din punctul de vedere al apariției și dezvoltării fenomenului, ele sunt
cauze primare.
· Înțelegerea analizei, ca metodă a cunoașterii, poate reliefa faptul
că, în procesul de conducere, analiza economico-fmanciară constituie un
instrument operațional, de cunoaștere a stării de funcționare a sistemului și,
pe această bază, de inițiere a măsurilor de reglare a disfuncționalităților.
Analiza economico-fmanciară, prin ea însăși, realizează în procesul
conducerii o seamă de funcții:
- funcția informațională a centrelor de decizie economică privind
situația economico-fmanciară, poziționări ale unor stări comparativ cu
standardele normative, bugete, niveluri ale concurenței pe diferite piețe;

6 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

 - funcția de evaluare a valorii potențialului tehnico-economic al
sistemului societății;
- funcția de fundamentare a deciziei pe criterii de eficiență atât în
stadiul preevaluării potențialului (capacității de ofertă), corelat cu cererea
bunurilor și serviciilor, cât și în stadiul execuției (evalurea deciziei, în
condițiile funcțiunii reale);
- funcția de realizare a cerințelor gestiunii eficiente a patrimoniului;
- funcția de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico-
financiar, care presupune analiza relațiilor cu băncile de la care se fac
împrumuturi, cu furnizorii, creditorii, cu sistemele de impozitare a veniturilor,
bursa de valori s.a.
Tipurile de analiză economico- financiară ce se întâlnesc în activitatea
practică sunt variate, în funcție de diferite criterii, după cum urmează:
a) După raportul între momentul în care se efectuează analiza și
momentul desfășurării fenomenului, se disting două tipuri fundamentale:
analiza post-factum sau post-operatorie sau analiza activității (analiza
gradului de îndeplinire a obiectivelor) și analiza previzională sau analiza
prospectivă.
Analiza activității privește prezentul și trecutul. Dacă separăm
prezentul de trecut se mai poate crea o categorie - analiza concomitentă sau
curentă. Noțiunea de analiză concomitentă apare daca secționăm un fenomen
și îl urmărim pe fragmente, dar considerăm fenomenul în unitatea sa. Dacă
raportăm însă analiza la fiecare fragment, este evident că avem de-a face
cu tipul de analiză post-factum, indiferent de diviziunea de timp la care ne
referim.
Ca tip de analiză post-factum care se îmbină cu analiza prospectivă,
se întâlnește în teorie și practică analiza diagnostic, prin care se obțin aprecieri
asupra ansamblului de performanțe economico- financiare ale unei societăți,
asupra unei subdiviziuni sau asupra unei probleme.
Analiza previzională presupune determinarea evoluției viitoare a unui
fenomen economic pe baza cercetării factoriale (a relațiilor de cauzalitate), a
acțiunii lor în perspectivă, inclusiv cu luarea în considerare a altora decât cei
cunoscuți.
Cele două tipuri de analiză prezintă particularități dictate de faptul
că analiza activității se bazează pe variabile cunoscute, certe, pe când analiza
previzională, pe variabile presupuse, incerte. De aici derivă o serie de aspecte
metodologice diferite. In cadrul analizei activității economico-financiare se
studiază o singură variantă a fenomenului - variantă de execuție și prevalează
legăturile de tip determinist, pe când în cadrul analizei previzionale pot fi
studiate mai multe variante și apar frecvent legături de tip stocastic.

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 7

 Analiza previzională constituie o etapă premergătoare, hotărâtoare în
elaborarea planului de afaceri al societății. Planificarea înseamnă mai mult
decât previziunea, înseamnă utilizarea previziunii de către un centru de decizie
economică, pentra a stabili obictivele de atins într-o perioadă viitoare.
b) Din punctul de vedere al urmării însușirilor esențiale sau al
determinărilor cantitative ale fenomenelor, se disting două tipuri de analiză:
analiza calitativă și analiza cantitativă.
Analiza calitativă urmărește esența fenomenului, însușirile sale
esențiale și permite stabilirea factorilor care sunt de aceeași natură cu
fenomenul și îl determină. Potrivit principiului descompunerii în trepte, în
procesul de analiză se trece de la o esență mai puțin profundă către alta mai
profundă. Abordarea sistematică a fenomenelor, cercetarea lor cibernetică
constituie căi de realizare a analizei calitative. Rolul analizei calitative îl
constituie elaborarea de modele în care sunt surprinse elementele esențiale ale
fenomenului.
Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări
cantitative exprimate prin greutate, grad, suprafață, volum, număr, durată.
In analiza cantitativă își găsesc câmp tot mai larg de aplicații metodele
matematice. Este de necontestat că succesul aplicării metodelor matematice
în analiza variabilelor unui fenomen economic este condiționat de modelarea
proceselor economico-financiare pe baza analizei calitative.
Câmpul de aplicare a metodelor matematice este creat de analiza
calitativă, ceea ce însemnă că aceasta trebuie să devanseze analiza cantitativă.
c) După nivelul la care se desfășoară analiza, distingem: analiza
microeconomică și analiza macroeconomică.
Analiza microeconomică este cea care se desfășoară la nivelul agentului
economic. Analiza microeconomică studiază comportamentul individual sau
al societății în activitatea economică și rezultatele obținute, relevă factorii
care determină orientarea în investirea capitalurilor, în utilizarea resurselor, în
crearea și stricarea produselor, în asigurarea eficienței economico-financiare
etc.
Analiza macroeconomică studiază fenomene la niveluri agregate:
ramuri, economie națională, economie mondială, operând preponderent cu
mărimi globale sau agregate (produsul intern brut, produsul național brut, rata
medie a rentabilității pe sector de activitate etc.)
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, se disting: analiza
statică și analiza dinamică.
Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat, relevând
relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a
fenomenului cercetat. Noțiunea de static nu este legată de natura fenomenului,

8 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

ci de momentul de efectuare a analizei. Fenomenele, prin natura lor, nu pot fi
statice.
Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în mișcare,
relevând poziția lor într-un șir de momente. Ea scoate în evidență legătura
dintre pozițiile care s-au succedat sau se vor succeda ale fenomenului, pe baza
cercetării factorilor care determină schimbările poziționale.
e) După orizontul de timp pe care se desfășoară, distingem: analiza pe
termen scurt și analiza pe termen lung.
Analiza pe termen scurt se referă la fracțiunea de timp care merge
până la un an (zile, săptămâni, decade, luni, trimestre, semestre) și operează
preponderant cu modele de tip determinist. Acest tip de analiză servește
managementului pentru conducerea operativă.
Analiza pe termen lung operează cu date care depășesc termenul
de un an și utilizează frecvent modele de tip statistic sau stocastic.La scară
micro economică, în țările cu economie de piață se operează cu modele în care
intervalul de timp analizat este de 3-5 ani.
f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem: analiza
economică; analiza tehnico-economică; analiza socio-economică; analiza
eco-economică etc.
Analiza economică se referă la fenomene economice (inclusiv cele
financiare) și operează cu metode și instrumente specifice acestui domeniu.
întrucât orice activitate social-umană apare într-o dublă ipostază consumatoare
de resurse și producătoare de efecte - calculul economic vizează eficiența
consumării de resurse în toate domeniile care ies din sfera economicului:
tehnic, social, administrativ, sanitar, ecologic etc. în acest mod, apare necesară
îmbinarea analizei economice cu analiza fenomenelor tehnice, sociale,
culturale, administrative, sanitare, ecologice etc.
g) În funcție de delimitarea obiectului analizat, se pot stabili
următoarele tipuri: analiza pe ramuri; analiza pe unități organizatorice (firme,
secții, sectoare, societăți, combinate, holdinguri, trusturi etc.), analiza pe
probleme (cifra de afaceri, valoarea adăugată, productivitatea muncii, salariile,
rentabilitatea, lichiditatea etc.).
În ultimele decenii, tipul de analiză care s-a impus pe plan internațional
atât în teoria economică, cât și în practică, răspunzând unor necesități ale
agenților economici, organelor de control și fiscale, este analiza activității
economico-financiare.
· Principalele rezultate financiare ale unei firmei pot fi grupate și
analizate după mai multe criterii; aceiași indicatori putând fi regăsiți în diferite
clasificări, însă modul de determinare fiind același.

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 9

 - Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiunile
comerciale efectuate de o firmă, respectiv vânzarea de mărfuri și produse,
într-o perioadă de timp determinată.In cuantumul ei nu sunt incluse veniturile
financiare și cele extraordinare.
Interesul oricărui întreprinzător vizează o creștere a cifrei de afaceri
pentru obținerea unui profit cât mai mare sau a unuia moderat, dar cu un grad
de certitudine în viitor.
Cifra de afaceri reprezintă un indicator esențial pentru precizarea
locului societății comerciale în sectorul de activitate, a poziției acesteia pe
piață, a capacității de a lansa și dezvolta activități profitabile. Pentru a-și
diminua riscurile, sau a-și reduce incertitudinile care apar pe segmentele de
piață pe care activează, multe firme își diversifică oferta de produse și servicii,
având astfel o structură variată a veniturilor.
În analiza surselor de venituri este important să se plece de la caracterizarea
întreprinderii în funcție de modul de operare, respectiv, dacă operează pe o singură
piață sau mai multe, întrucât, fiecare piață poate avea o evoluție proprie, distinctă
și specifică, cu influență asupra rezultatelor obținute de firmă.
De aceea, în evaluarea potențialului de creștere a veniturilor sunt
necesare informații privind sursele de venituri, evoluția în ultima perioadă de
timp, precum și modul de agregare pe diferite niveluri.
Analiza dinamicii și structurii cifrei de afaceri urmărește evoluția
pe total și pe elemente componente față de perioada precedentă, precum și
modificări în structura cifrei de afaceri. De asemenea, în analiza dinamicii și
structurii cifrei de afaceri se precizează cauzele care au determinat evoluția
acestui indicator și modificările structurale, în vederea stabilirii măsurilor
corespunzătoare pentru reglarea activității și sporirea vânzărilor.
Analiza cifrei de afaceri poate fi detaliată până la nivelul produsului,
grupelor de produse sau categorii de activități. Astfel societatea poate și
trebuie să fie interesată să cunoască produsele care sunt mai solicitate, care
este contribuția lor la formarea veniturilor, care sunt rentabile.
- Soldurile intermediare de gestiune constituie o prezentare economică
a contului de rezultate. In fapt, soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori
sub formă de solduri, numite și marje, care pun în evidență etapele formării
rezultatului exercițiului, în strânsă conexiune cu structura de venituri și
cheltuieli aferente activității unei întreprinderi. Necesitatea utilizării soldurilor
de gestiune este impusă de două cerințe: analiza economico-financiară a
întreprinderii, plecând de la datele contabile, și întocmirea conturilor naționale.
Normele contabile românești nu au prevăzut obligativitatea întocmirii unui
document care să redea soldurile intermediare de gestiune și nici nu au lăsat la
dispoziția întreprinderilor o asemenea opțiune.

10 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

 Totuși, modelul românesc de cont de rezultate, cu structura
informațiilor după natura economică a veniturilor și cheltuielilor, permite
întocmirea soldurilor intermediare de gestiune, prezentate în continuare:
- Marja comercială este primul sold de gestiune și se referă la
întreprinderile de comercializare (distribuție) sau la partea de activitate pur
comercială efectuată de întreprinderile producătoare. Marja comercială se
calculează după următoarea relație:

unde:
Mc = Marja comercială;
Vm = Vânzare de mărfuri (evaluate la preț de vânzare, exclusiv
reducerile comerciale acordate ulterior facturării);
Cm = Costul mărfurilor vândute (exclusiv reducerile comerciale
primite ulterior facturării).
În determinarea acestui sold de gestiune remarcăm următoarele
aspecte: există posibilitatea ca o parte din cheltuielile accesorii generate de
achiziția stocurilor de mărfuri să nu fie înregistrate ca o parte componentă a
costului de achiziție. Este cazul cheltuielilor interne cu transportul, cheltuielile
de personal etc, aferente achizițiilor de mărfuri, dar contabilizate drept
cheltuieli după natura lor (necesitatea delimitării lor se impune îndeosebi
la întreprinderile cu activitate eterogenă, de producție și comercializare);
marja comercială nu include subvențiile de exploatare.în anumite cazuri,
aceste subvenții constituie un adevărat complement al prețului de vânzare
al mărfurilor (este cazul subvențiilor acordate de stat pentru unele produse
de strictă necesitate, în vederea menținerii unor prețuri, subvenții care revin
unităților care produc și/sau comercializează asemenea produse).
Pentru întreprinderile de distribuție (comerciale) marja comercială
este un indicator esențial și devine și mai semnificativă ca informație, in
activitatea de analiză și gestionare, cu cât ea este determinată mai detaliat,
respectiv pe produse sau grupe de produse. Este numita și marja brută și se
exprimă adesea ca procent din cifra de afaceri (volumul vânzărilor).
- Acest sold de gestiune caracterizează activitatea globală desfășurată
de întreprinderile de producție sau/și de prestării de servicii și se obține prin
însumarea unor elemente eterogene din punct de vedere al evaluării: producția
vândută (produse, servicii, lucrări, activități anexe), evaluate la prețul de
vânzare (exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturării); producția
stocată (stocaj sau destocaj, după caz), ca diferență între stocul final și stocul
inițial, evaluată la cost de producție; producția imobilizată, respectiv producția
de imobilizări destinate nevoilor proprii, evaluate la cost de producție.

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 11

 Relația de calcul al producției exercițiului este următoarea:

,
unde:
Pe = Producția exercițiului;
Pv = Producția vândută;
Ps = Producția stocată;
Vi = Venituri din imobilizări.

Din punct de vedere financiar, numai producția vândută este

generatoare de încasări monetare pentru întreprindere. Aceste încasări sunt
„decalate”, în funcție de termenele de plată acordate clienților (utilizarea
creditului comercial). În schimb, producția stocată, și în special, producția de
imobilizări nu reprezintă decât o îmbogățire potențială a întreprinderii.
Unii autori aduc în discuție subvențiile de exploatare, care sunt
excluse din producția exercițiului. Astfel, atunci când aceste subvenții
constituie o compensare la prețul de vânzare practicat și impus de stat, mai
mic decât prețul pieței, aceste subvenții trebuie atașate producției vândute,
pentru a „restabili” adevărata valoare de piață a producției vândute. Dacă
subvențiile de exploatare sînt acordate pentru acoperirea unor pierderi (numite
și „subvenții de echilibru”), nu se justifică includerea acestora în valoarea
producției vândute.
Deși nu este un sold intermediar de gestiune, ci un post al contului
de rezultate, cifra de afaceri reprezintă un indicator global al vânzărilor, din
activitatea de distribuție și cea de producție (obținut prin însumarea vânzărilor
de mărfuri și a producției vândute).
Luarea în considerare a cifrei de afaceri ca indicator privind activitatea
întreprinderii este limitată, deoarece aceasta poate furniza o imagine deformată
asupra activității reale, în special atunci când intervin: decalaje între fabricație
și facturare, ceea ce antrenează o variație de stoc; o producție imobilizată
de o mărime importantă; o mare parte din operații sunt de lungă durată (de
exemplu, contractele a căror execuție se intind pe mai multe exerciții).
În toate aceste cazuri, producția exercițiului este indicatorul care
exprimă mai bine activitatea întreprinderii în cursul unui exercițiu, și nu cifra
de afaceri.
· Valoarea adăugată este soldul de gestiune introdus în practica
contabilității de întreprindere ca urmare a „presiunii” contabilității naționale,
fiind un concept de sorginte macro economică (suma valorilor adăugate create
pe teritoriul economic național, în cursul unui an, formează produsul intern
brut). Astfel, valoarea adăugată, constituie unul dintre elementele de legătură

12 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

între conceptele macroeconomiei și regulile ce guvernează gestiunea unei
intreprinderi, realizând o punte informațională directă între contabilitatea de
întreprindere și contabilitatea națională.
Valoarea adăugată exprimă o creare de valoare sau creșterea de
valoare pe care întreprinderea o aduce bunurilor și serviciilor provenind de la
terți, și se determină pe baza relației:

unde:
VA = Valoarea adăugată;
Mc = Marja comercială;
Pe = Producția exercițiului;
Ce = Consumul exercițiului financiar.

Consumația exercițiului provenind de la terți corespunde cu noțiunea

macroeconomică de consum intermediar și include toate consumurile din
exterior, oricare ar fi destinația lor funcțională (internă): cheltuieli cu stocurile
(materii prime și materiale consumabile); cheltuielile cu combustibili, energie
și apa; cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți (pentru întreținere și
reparații, redevențe, locații de gestiune și chirii, prime de asigurare, cheltuieli
cu studiile și cercetările, cheltuieli cu colaboratorii, reclamă, publicitate etc);
alte cheltuieli materiale.
Valoarea adăugată permite măsurarea puterii economice a
întreprinderii. Acest indicator reprezintă o valoare adăugată brută deoarece
cheltuielile cu amortizarea nu sunt consumații din exterior și, deci, deprecierea
capitalului economic (imobilizărilor) nu este luată în considerare, rezultând
o valoare adăugată brută, care include și amortizarea. Diminuarea valorii
adăugate brute cu amortizarea imobilizărilor aferente exploatării permite
obținerea valorii adăugate nete.
În valoarea adăugată se transmit caracteristicile eterogenității valorice
a noțiunii de producție. în consecință, o parte din acest sold de gestiune este
valoare adăugată vândută, deoarece corespunde producției vândute, confirmată
de piață. în schimb, valoarea adăugată aferentă producției stocate și producției
de imobilizări este o valoare adăugată produsă, neconfirmată de piață.
Diferența dintre producția exercițiului și consumațiile provenite de
la terți poate fi determinată și ca sumă a remunerațiilor pe care întreprinderea
le acordă diferiților factori participanți la crearea valorii adăugate, respectiv:
personalul și organismele de asigurări și protecție socială, sub forma
cheltuielilor de personal (salarii și contribuții patronale la asigurările sociale
și fondul de șomaj); aportorii de capitaluri, sub forma cheltuielilor financiare

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 13

(pentru capitalurile împrumutate) și dividendelor (pentru capitalurile proprii);
statul, sub forma impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate, legate de
producție și importuri și impozitul pe profit; întreprinderea, sub forma auto
finanțării (amortizări, provizioane și profituri capitalizate).
Măsurarea corectă a indicatorului valoare adăugată, utilizat în analizele
financiare, presupune luarea în calcul a următoarelor considerații: cheltuielile
cu colaboratori (ct. 621) trebuie să fie tratate drept cheltuieli de personal, atunci
când se referă la prestațiile efectuate de personal exterior întreprinderii (deci
considerate ca o remunerație a factorului muncă și regrupate cu cheltuielile de
personal, din ct. 64); redevențele aferente operațiilor de leasing (ct. 612), care
sunt consumații provenind de la terți, trebuie disociate în două componente;
partea care corespunde rambursării de capital să fie tratată ca o cheltuială de
exploatare privind amortizarea, iar partea aferentă dobânzilor, ca o cheltuiala
financiară.
Excedentul brut de exploatare este un indicator care măsoară
eficacitatea capitalului economic (astfel spus, reprezintă valoarea adăugată
de capital economic). Excedentul brut din exploatare (sau insuficiența brută
din exploatare) reprezintă resursa rezultată din exploatare și folosită pentru
menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii și remunerare
a capitalurilor utilizate și a statului. Acest indicator nu este influențat de
politica prudențială a firmei (amortizări și provizioane), de politica financiară
și operațiile cu caracter extraordinar, fapt ce determină să fie considerat ca
indicator esențial în analizele de gestiune și efectuarea de comparații între
diferite întreprinderi.
Excedentul brut din exploatare se determină după următoarea relație
de calcul:

unde:
Ebe = Excedentul brut din exploatare;
VAB = Valoarea adăugată brută;
Se = Subvenții din exploatare;
Ci = Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate;
Cp = Cheltuieli de personal.

Rezultatul exploatării reprezintă rezultatul degajat din activitatea

de exploatare, normală și curentă a întreprinderii. Acest sold de gestiune
constituie primul element de măsură a rentabilității economice, independent
de politica financiară a întreprinderii și incidența elementelor extraordinare.
Calculul rezultatului exploatării se face după relația:

14 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

 unde:
Re = Rezultatul de exploatare;
Ebe = Excedentul brut din exploatare;
Av = Alte venituri din exploatare;
Vp = Venituri din provizioane;
Ac = Alte cheltuieli de exploatare;
Cp = Cheltuieli din provizioane.

Rezultatul curent al exercițiului este aferent oprațiilor de exploatare

și financiare efectuate de entitate în cursul exercițiului. Se calculează după
relația:

unde:
Rce = Rezultatul curent al exploatării;
Re = Rezultatul exploatării;
Vf = Venituri financiare;
Vfp = Venituri / pierderi din provizioane;
Cf = Cheltuieli financiare;
Cfa = Cheltuieli financiare privind amortizările.

Rezultatul extraordinar se calculează în mod independent de celelalte

solduri de gestiune, utilizând relația:

unde:
Rex = Rezultatul extraordinar;
Ve = Venituri extraordinare;
Ce = Cheltuieli extraordinare.

Mărimea rezultatului extraordinar constituie o informație importantă,

în special pentru investitorii potențiali care pot evalua incidența evenimentelor
extraordinare, asupra întreprinderii.
Rezultatul net al exercițiului reprezintă ultimul sold de gestiune și
exprimă rezultatul degajat de întreaga activitate a întreprinderii, în cursul unui
exercițiu. De fapt, el reprezintă variația situației nete a întreprinderii între
deschiderea și încheierea exercițiului ca urmare a activității economice. Se
determină pe baza relației:

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 15

 unde:
Rne = Rezultatul net al exploatării;
Rc = Rezultatul curent;
Re = Rezultatul extraordinar;
Cip = Cheltuieli cu impozitul pe profit.

Rezultatul net al exercițiului este rezultatul care urmează să fie supus

deciziei de repartizare de către adunarea generală a acționarilor sau asociaților,
după caz.
· Rentabilitatea reprezintă capacitatea societății de a realiza profit,
necesar atât reproducției și dezvoltării, cât și remunerării capitalurilor.
Profitul, în economia de piață, constituie rațiunea de a fi a unei
societății. El se dimensionează în jocul prețurilor, ca urmare a raportului
cerere-ofertă și al costurilor, care reflectă modul de gospodărire a resurselor
consumate. Cererea solvabilă a consumurilor influențează oferta și, prin
mecanismul rentabilității, orientează plasarea capitalurilor.
Așadar, rentabilitatea apare ca un instrument hotărâtor în mecanismul
economiei de piață. Aceasta presupune obținerea unor venituri mai mari decât
cheltuielile în urma vânzării și încasării mărfii. Deci, rentabilitatea reflectă
capacitatea societății de a produce profit.
Rentabilitatea utilizează pentru exprimare doi indicatori: profitul și
rata rentabilității. Mărimea absolută a rentabilității este oglindită de profit
(indicator de volum), iar gradul în care capitalul sau folosirea resurselor
aduc profit este reflectat în rata rentabilității (indicator al mărimii relative a
rentabilității).
Rentabilitatea constituie una dintre formele de exprimare a eficienței
economice, și anume, o formă sintetică, realizată cu ajutorul categoriilor
valorice. Calculele de rentabilitate se pot efectua utilizând ca rezultat (efect)
nu numai profitul net, ci și întregul venit net, deci profitul brut (care cuprinde
și datoriile financiare și impozitele).
· Sistemul indicatorilor de bază a rentabilității, operaționali în analiza
diagnostic a acesteia, sunt exprimați în mărimi absolute și relative.
Indicatorii exprimați în mărimi absolute sunt:
- Profitul, în concordanță cu structura veniturilor și cheltuielilor din
contul de profit și pierdere, în analiza rentabilității firmei se operează cu
următorii indicatori: rezultatul exploatării (profitul exploatării); rezultatul
curent al exercițiului (profitul); rezultatul extraordinar (diferența dintre
veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare); rezultatul exercițiului
înaintea impozitării, stabilit prin însumarea rezultatului curent și a celui

16 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

extraordinar; profitul impozabil (fiscal), care reprezintă rezultatul exercițiului
înaintea impozitării, la care se adaugă depășirile față de nivelurile legale la
unele categorii de cheltuieli și se scad deducerile fiscale prevăzute (reducerea
impozitului pe profit, în cazul reinvestirii s.a.), rezultatul exercițiului.
- Ca marje, în înțelegerea de indicatori conexați rentabilității în
analiza diagnostic, se au in vedere: marja costurilor de producție, stabilită ca
diferență între prețul de vânzare al bunurilor și costul de producție al acestora;
marja comercială specifică societăților din sfera distribuției; marja costurilor
variabile, care reflectă diferența dintre prețul de vânzare și costul variabil;
marja costurilor directe, care reflectă diferența dintre prețul de vânzare și
costurile directe;
Indicatorii exprimați în mărimi relative (sistemul ratelor), respectiv:
- Rata rentabilității economice, aceasta întâlnindu-se sub mai multe
forme și exprimă raportul profitului curent față de active totale
*

5 u )((

5 

 








 
- Raportul profitului curent față de capitalul permanent (Pe)

5 u )((
."

Această rată de rentabilitate reflectă performanța economică a

firmei, independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal.
- Rata rentabilității financiare, care exprimă raportul profitului net
(rezultatul exercițiului față de capitalul propriu, respectiv:
*
/ u )((
."
Rata rentabilității financiare este în funcție de structura
capitalurilor permanente, adică de proporția care există intre capitalul
împrumutat, respectiv, datoriile și capitalul propriu. Raportul datorii/capital
propriu este un coeficient numit și „pârghie financiară”, care influențează rata
rentabilității financiare.
- Rata rentabilității comerciale; este frecvent utilizată în practica
economică. Rata amintită reprezintă raportul dintre profitul aferent cifrei de
afaceri și cifra exprimată în prețul de vânzare:
*
/ u )((
.

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 17

.   
 - Rata rentabilității resurselor aferente cifrei de afaceri:
*

/ u )((
.   
- Rata rentabilității capitalului real și ocupat (fix și circulant):
*
/ u )((

0  
Indicatorii prezentați mai sus constituie instrumente utile și eficace
ale analizei financiare pentru caracterizarea generală a politicii producției,
comerciale, de investiții și financiare a firmei, respectiv, ale performanțelor
economico-financiare ale acesteia.
Rentabilitatea activității economico-financiare nu reprezintă unicul
criteriu de apreciere a rezultatelor. Cu precădere în sectorul distribuției la ea
trebuie conexați și indicatorii sociali referitori, în primul rând, la calitatea
satisfacerii cerințelor consumatorilor.

Concluzii
Din studiul efectuat, pe baza datelor și aspectelor teoretice existente
în acest articol, rezultă o serie de elemente și concluzii. Astfel, analiza
economico-financiară este un procedeu, este o situație pe care trebuie să o aibă
în vedere toți managerii de organizații și instituții. În al doilea rând, analiza
economico-financiară trebuie să se facă pe baza unui sistem de indicatori
corelat, care să exprime în formă cantitativă, modul în care au evoluat o serie
de aspecte, cele mai multe factoriale, care au determinat o anumită evoluție.
Analiza economico-financiară relevă, după cum s-a constatat modul în care
sunt cheltuite, consumate resursele, efectul măsurilor întreprinse putând să
sugereze factorilor de decizie modalități concrete de acțiune și de influență.
Desigur, sistemul de indicatori prezentat poate sta la îndemâna oricărui
manager, preocupat de a identifica elementele care frânează dezvoltarea
economică a unei societăți.

Bibliografie selectivă
1. Anghel, M.G. (2015). Analiză financiar-monetară, Editura Economică, Bucureşti
2. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2019). Modelare economică. Teorie şi studii de
caz, ediția a doua, revizuită și adăugită, Editura Economică, Bucureşti
3. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2016). Bazele statisticii economice. Concepte
teoretice şi studii de caz, Editura Economică, Bucureşti
4. Anghelache, C., Anghel, M.G., Popovici, M. (2016). Financial-monetary analysis
model. Romanian Statistical Review, Supplement, 7, 14-18/19-23
5. Anghelache, C., Pagliacci, M., Mitruţ, C. (2015). Statistical-Econometric Models
used in Economic Analysis. Romanian Statistical Review Supplement, 4, 9-15

18 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

 6. Anghelache, C. (2006). Elemente privind managementul financiar, Editura Artifex,
București
7. Baxter, M., Kouparitsas, M.A. (2005). Determinants of business cycle
Comovement: a robust analysis. Journal of Monetary Economics, 52 (1), 113–157
8. Caplin, A., Dean, M. (2015). Revealed Preference, Rational Inattention, and Costly
Information Acquisition. American Economic Review, 105 (7), 2183-2203
9. Colla, P., Mele, A. (2010). Information linkages and correlated trading. Review of
Financial Studies, 23 (1), 203–246
10. Dodge, Y. (editor) (2006). The Oxford dictionary of statistical terms, Oxford
University Press
11. Hastings, J.S., Madrian, B.C., Skimmyhorn, W.L. (2013). Financial Literacy,
Financial Education, and Economic Outcomes. Annual Review of Economics, 5,
347-73
12. Mankiw, G., Reis, R. (2007). Sticky Information in General Equilibrium. Journal
of the European Economic Association, 5 (2-3)
13. Newbold, P., Karlson, L.W. and Thorne, B. (2010). Statistics for Business and
Economics, 7th ed., Pearson Global Edition, Columbia, U.S.
14. Pasquariello, P. (2007). Imperfect competition, information heterogeneity, and
financial contagion. Review of Financial Studies, 20 (2), 391–426

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 19