Sunteți pe pagina 1din 32

MINISTERUL EDUCAȚIEI

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova


PRORECTORAT
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA
PLANUL CURSURILOR POSTUNIVERSITARE
PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2021/2022

Prezenţa
evaluării
TITLUL CURSULUI LOCAȚIA
Nr. Nr. finale
Nr. POSTUNIVERSITAR Medicii cărora li
Specialitatea DATA, LUNA, ANUL ore ore CREDITE EMC TEMATICA CURSULUI
Crt. (persoana de contact se adresează
Curs LP DA/NU
TITULARUL CURSULUI și număr de telefon)
SCRIS/ORAL
1. BACTERIOLOGIE
VIRUSOLOGIE
Actualități în micozele superficiale
şi profunde implicate în patologia
U.M.F. din Craiova,
Sediul disciplinei
15-30.01.2022 Medici rezidenti,
medici specialiști,
42 10 Da
30 1. Clasificarea fungilor implicaţi în patologia umană.
2. Relaţia fungilor cu organismul uman.
PARAZITOLOGIE umană 15-30.07.2022 în specialitățile: Scris Notă: Creditele sunt 3. Patogenia micozelor. Factori favorizanţi.
Zlatian Ovidiu dermatovenerolo 4. Morfologia principalilor agenţi fungici.
Șef lucr. dr. Zlatian Ovidiu 0765399432 gie, obstetrică- valabile numai pentru 5. Apărare nespecifică şi specifică (umorală şi celulară) în

Șef lucr. dr. Cristea Oana


ginecologie,
neonatologie,
medicii membri CMR micoze.
6. Aspecte clinice în micozele superficiale şi profunde.
pediatrie, boli 7.Micoze la persoane imunodeficiente.
infecţioase, 8. Diagnosticul de laborator în infecţiile micotice.
medicina de 9. Epidemiologia şi profilaxia bolilor micotice.
familie, medicină 10. Tratamentul micozelor.
internă,
epidemiologie,
medici de
laborator clinic
2. BACTERIOLOGIE
VIRUSOLOGIE
Actualități în infecțiile cu virusuri
cu tropism hepatic transmise
U.M.F. din Craiova,
Sediul disciplinei
01-15.04.2022 Medici specialiști,
primari, toate
42 10 Da
30 1. Virusul hepatitic B: morfologie, antigene virale, imunitate,
epidemiologie, profilaxie, diagnostic de laborator (serologic si
PARAZITOLOGIE parenteral 01-15.07.2022 specialitățile Scris Notă: Creditele sunt molecular).
Cristea Oana 2. Virusul hepatitic C: morfologie, antigene virale, imunitate,
Șef lucr. dr. Cristea Oana 0765454359 valabile numai pentru epidemiologie, profilaxie, diagnostic de laborator (serologic si

Șef lucr. dr. Zlatian Ovidiu


medicii membri CMR molecular).
3. Virusul hepatitic D: morfologie, antigene virale, coinfecția și
suprainfecția, profilaxie, diagnostic de laborator (serologic si
molecular).
4. Alte virusuri hepatice non A-E.
3. BACTERIOLOGIE-
VIRUSOLOGIE-
Actualități privind infecția cu
virusul SARS-CoV-2
U.M.F. din Craiova,
Sediul Disciplinei
01-15.03.2022 Medici rezidenți,
specialiști,
42 10 Da
30 1. Structura virusului SARS-CoV. Variante noi de virus.
2. Multiplicarea virusului și relația virus-celulă gazdă.
PARAZITOLOGIE 01-15.06.2022 primari, toate Scris Notă: Creditele sunt 3. Patogenia infecției.
Prof. univ. dr. Bălășoiu Maria Bălășoiu Maria specialitățile 4. Simptomatologia bolii. Complicații.
0723319879 01-15.09.2022 valabile numai pentru 5. Diagnostic clinic și paraclinic.
medicii membri CMR 6. Profilaxia infecției. Tipuri de vaccinuri.

4. BACTERIOLOGIE-
VIRUSOLOGIE-
Actualitati in implicarea unor
tulpini bacteriene in infectii
U.M.F. din Craiova,
Sediul Disciplinei
01-15.02.2022 Medici specialisti,
primari, toate
42 10 Da
30 1. Etiologia bacteriana a infectiilor invazive.
2. Fenotipurile de rezistenta ale stafilococilor izolati din
PARAZITOLOGIE umane cu caracter invaziv 15-30.06.2022 specialitățile Scris Notă: Creditele sunt hemoculturi.

1
Conf. univ. dr. Ungureanu Anca
Ungureanu Anca
0742428006 15-30.09.2022
valabile numai pentru 3. Fenotipurile de rezistenta ale enterococilor izolati din
hemoculturi.
medicii membri CMR 4. Fenotipurile de rezistenta ale bacteriilor gram negative
izolate din hemoculturi (Escherichia coli, Klebsiella spp,
Pseudomonas spp, Enterobacter spp, Acinetobacter spp).
5. Etiologia bacteriana a meningitelor.
6. Fenotipuri de rezistenta ale bacteriilor gram pozitive, izolate
din lichidul cefalorahidian (stafilococi, pneumococi,
enterococi).
7. Fenotipuri bacteriene de rezistenta ale bacteriilor gram
negative izolate din lichidul cefalorahidian (Escherichia coli,
Klebsiella spp, Enterobacter spp, Pseudomonas spp, etc.)
5. BACTERIOLOGIE-
VIRUSOLOGIE-
Implicarea tulpinilor de bacili
gram negativi nonfermentativi în
U.M.F. din Craiova,
Sediul Disciplinei
15-30.04.2022 Medici specialiști,
primari, toate
42 10 Da
30 1. Etiopatogenia infecțiilor nosocomiale
2. Aspecte epidemiologice
PARAZITOLOGIE infecțiile nosocomiale 01-15.09.2022 specialitățile. Oral Notă: Creditele sunt 3. Aspect clinic ale infecțiilor nosocomiale
Ghenea Alice 4. Masuri de prevenire si combaterea infectiilor nosocomiale
Șef lucr. dr. Ghenea Alice 0746622998 valabile numai pentru 5. Rezistenta la agenti antimicrobieni
medicii membri CMR 6. Diagnosticul microbiologic al infecțiilor nosocomiale

6. BACTERIOLOGIE-
VIRUSOLOGIE-
Virusuri cu tropism respirator.
Actualități. Variabilitate genetică
U.M.F. din Craiova,
Sediul Disciplinei
15-30.01.2022 Medici specialiști,
primari, toate
42 10 Da
30 1. Virusurile gripale
2. Paramixovirusuri
PARAZITOLOGIE și consecințele pentru practica 15-31.03.2022 specialitățile. Scris Notă: Creditele sunt 3. Virusul respirator Sincitial (VRS)
medicală Turculeanu Adriana 4. Rinovirusuri
0723543943 15-30.09.2022 valabile numai pentru 5. Adenovirusuri
Prof. univ. dr. Turculeanu Adriana medicii membri CMR 6. Coronavirusuri
7. Alte virusuri cu poarta de intrare respiratorie
8. Morfologie, variabilitate genetica-consecinte patoclinice,
patogenie virala, manifestari clinice.
9. Metode de diagnostic: clasice si moderne.
10. Epidemiologie, profilaxie
7. BIOCHIMIE Actualități în evaluarea
hemoglobinopatiilor
Sediul disciplinei
Biochimie / platforma
18-28.11.2021 Medici rezidenți,
specialiști, primari
40 10 DA
30 1. Prezentarea temelor abordate și a competențelor dobândite;
2. Hemoglobina: structură, funcții biologice, hemoglobine
online (în funcție de 11-20.02.2022 toate specialitățile Test grila Notă: Creditele sunt normale;
Prof. univ. dr. Pisoschi Cătălina contextul impus de final 3. Metabolismul hemoglobinei;
Gabriela pandemia COVID) valabile numai pentru 4. Metabolismul fierului;

Conf. univ. dr. Bugă Ana Maria Pisoschi Cătălina


medicii membri CMR 5. Hemoglobinopatii: clasificare, caracterizarea
hemoglobinopatiilor calitative și cantitative;
Gabriela 6. Investigarea în laborator a hemoglobinopatiilor: – teste de
0721334335 screening;
- teste de diagnostic;
Buga Ana-Maria - tehnici moderne de investigare a fenotipului biochimic în
0724258581 hemoglobinopatii
7. Algoritm de diagnostic paraclinic în hemoglobinopatii –
aplicații clinice
8. BOLI DE NUTRIȚIE ȘI
METABOLISM
Urgențe metabolice Clinica de Diabet
SCJU Craiova
21-22.11.2021 Medici specialiști,
primari și rezidenți
8 4 Da
12  Tipuri de urgențe metabolice la pacienții cu diabet zaharat:
coma cetoacidozică, coma hiperosmolară, coma hipoglcemică.
Conf. univ. dr. Popa Simona Etaj IX din specialitățile:
Diabet NBM,
Oral Notă: Creditele sunt  Etiopatogenia urgențelor metabolice.
 Criterii de diagnostic al urgențelor metabolice.
Popa Simona Medicină de valabile numai pentru  Factori precipitanți ai urgențelor metabolice.
Familie,
0727713051
Endocrinologie, medicii membri CMR  Abordarea terapeutică multidisciplinară a urgențelor
Medicină Internă, metabolice.
ATI, Medicină de
Urgență,
Cardiologie,
Neurologie,
Chirurgie
9. BOLI DE NUTRIȚIE ȘI
METABOLISM
Managementul diabetului zaharat
tip 2 - Actualizare Ghiduri
Clinica de Diabet
SCJU Craiova
27-28.03.2022 Medici specialiști,
primari și
8 4 Da
12  Managementul diabetului zaharat tip 2 - Ghidul ADA
 Managementul diabetului zaharat tip 2 - Ghidul AACE/ACE

2
Conf. univ. dr. Popa Simona
Etaj IX rezidenți din
specialitatea
Oral
Notă: Creditele sunt  Managementul diabetului zaharat tip 2 - Consensul ADA-
EASD
Popa Simona Diabet Nutriție valabile numai pentru
0727713051 Boli Metabolice
medicii membri CMR
10. BOLI INFECŢIOASE Abordarea tratamentului
antibiotic în infecții la gazde
Spitalul Clinic de Boli
Infecţioase şi
16-27.05.2022 Medici
infecţionişti,
20 15 Da
30 - Principii generale de practică antimicrobiană.
- Spectrul antimicrobian, elemente de farmacocinetică și
speciale Pneumoftiziologie medici de familie Oral Notă: Creditele sunt farmacodinamică, mecanisme de acțiune ale antibioticelor
„Victor Babeş” din şi diverse - Rezistența la antibiotice
Şef lucr. dr. Dragonu Livia Craiova specialităţi, medici valabile numai pentru - Rolul laboratorului în conducerea tratamentului antibiotic.

Şef lucr. dr. Dumitrescu Florentina Dragonu Livia,


rezidenţi medicii membri CMR - Antibioticoterapia în infecţii la gravide
- Antibioticoterapia în infecţii la nou-născut și sugar
Şef lucr. dr. Giubelan Lucian 0770336084 - Antibioticoterapia în insuficiența hepatică
Şef lucr. dr. Stoian Andreea Cristina - Antibioticoterapia în insuficiența renală
- Probleme de antibioticoterapie la gazde cu apărare
modificată.
- Profilaxia cu antibiotice la gazde speciale
- Erori frecvente în folosirea antibioticelor
- Ghidurile de terapie antiinfecţioasă – abordare
- raţională.
- Aplicații clinice
11. CHIRURGIE
GENERALĂ
Importanta screeningului si
diagnosticul precoce in
Clinica I Chirurgie 19-30.11.2021 Medici rezidenti,
specialisti, primari
24 - Oral
24 I.Cancerul mamar – noţiuni introductive 30 min
a.Tesutul mamar normal
tratamentul chirurgical al Rădulescu Mitică chirurgie generala Notă: Creditele sunt II.Generalități ale cancerului mamar o oră şi 30 min
cancerului glandei mamare III.Recomandări de depistare a cancerului mamar o oră şi 30
valabile numai pentru min
Sef lucr. dr. Georgescu Eugen medicii membri CMR a.Recomandări generale de screening la femeile asimptomatice
b.Femeile cu risc mediu
Sef lucr. dr. Cartu Dan c.Femeile cu risc crescut
Sef lucr. dr. Ramboiu Sandu IV.Screeningul – noţiuni generale 30 min
Sef lucr. dr. Patrascu Stefan V.Metode de screening și diagnostic 6 ore
a.Examenul fizic al sânilor
b.Mamografia
c.Mamografia digitală
d.Mamografia digitală a sânului cu tomosinteză (DBT)
e.Ultrasonografia
f.Imagistica prin rezonanță magnetică
g.Tomografia cu emisie de pozitroni
h.Biopsia mamară
VI.Stadializarea cancerului mamar 2 ore
VII.Clasificarea cancerului mamar 3 ore şi 30 min
a.Carcinomul ductal
i.Carcinomul ductal invaziv
b.Carcinomul lobular
i.Carcinomul lobular in situ
ii.Carcinomul lobular invaziv
c.Cancerul mamar metastatic
d.Sarcoamele
VIII.Biomarkeri ai cancerului mamar 4 ore
a.Ki67
b.Receptorul de estrogen
c.Receptorul de progesteron (PR)
d.Receptorul 2HER2 al factorului de creștere epidermică uman
e.Subtipuri moleculare bazate pe detectarea prin
imunohistochimie a biomarkerilor stabiliți
IX.Probleme cu instrumentele actuale de screening și
diagnostic: necesitatea unor tehnici noi sau îmbunătățirea celor
existente o oră

3
X.Tratamentul cancerului mamar 3 ore
a.Radioterapia
b.Hormonoterapia
c.Chimioterapia
d.Imunoterapia
XI.Concluzii 30 min
12. CHIRURGIE
GENERALĂ
Angioaccesul pentru hemodializă-
curs teoretic
Clinica I Chirurgie 30.11-10.12.2021 Medici rezidenti,
specialisti, primari
22 - Oral
22 - Anatomia vasculară a membrelor toracice şi pelvine – 2 ore
- Fiziopatologia cardiovasculară la pacientul cu insuficienţă
chirurgie generala Notă: Creditele sunt renală cronică în stadiul uremic – 2 ore
Şef lucr. dr. Marinescu Daniela si vasculara - Modalităţi de substituţie a funcţiei renale la pacientul uremic,
valabile numai pentru indicaţii şi contraindicaţii – 2 ore
Şef lucr. dr. Zaharie Sorin-Ioan
Şef lucr. dr. Maria Daniela Teodora
medicii membri CMR - Evaluarea ultrasonografică Doppler preoperator
angioaccesului pentru hemodializă şi urmărirea în programul
Şef lucr. dr. Dragoescu Nicoleta-Alice- de hemodializă 2 ore
Marilena - Tehnici chirurgicale pentru montarea cateterului venos
Şef lucr. dr. Mustafa Edme-Roxana central temporar şi permanent, accidente intraoperatorii şi
complicaţii 4 ore
- Tipuri de fistule arteriovenoase native şi protetice – tehnici
chirurgicale 4 ore
- Incidente, accidente intraoperatorii, complicaţii imediate şi
tardive la pacientul hemodializat 4 ore
- Reguli de utilizare a căii de angioacces în hemodializă pentru
maximă patenţă 2 ore
13. CHIRURGIE
GENERALĂ
Actualitati in insuficienta venoasa
cronica
Clinica I Chirurgie 06-18.02.2022 Medici rezidenti,
specialisti, primari
16 30 Oral
30 1. Anatomia sistemului venos profund si superficial. – 2 ore
2. Etiopatogenie si fiziopatologie in insuficienta venoasa
chirurgie generala probă Notă: Creditele sunt cronica primara si secundara – 2 ore
Şef lucr. dr. Marinescu Daniela si vasculara practică 3. Diagnostic pozitiv si diagnostic diferential in insuficienta
valabile numai pentru venoasa cronica primara si secundara. - 2 ore
Prof. univ. dr. Şurlin Valeriu
Conf. univ. dr. Constantin Cristian
medicii membri CMR 4. Rolul echografiei Doppler vasculare in insuficienta venoasa
cronica – 2 ore
Şef lucr. dr. Ramboiu Sandu 5. Sindromul de concomitenta insuficienta venoasa cronica si
Şef lucr. dr. Mărgăritescu Dragos boala arteriala periferica la pacientul varstnic – 2 ore
Şef lucr. dr. Geaogescu Eugen 6. Tratamentul conservator In insuficienta venoasa cronica
Şef lucr. dr. Cârţu Dan primara si secundara - 2 ore
7. Tratamentul chirurgical in boala venoasa cronica – 2 ore
8. Procedee moderne in terapia insuficientei venoase cronice
– 2 ore
Tematica lucr. practice
Examen clinic in insuficienta venoasa cronica: anamneza,
simptome, semne clinice si probe functionale – 5 ore
Echografia Doppler vasculara in sindromulposttrombotic – 5
ore
Echografia Doppler vasculara si mapping-ul venos preoperator
in boala varicoasa - 5 ore
Proceduri miniinvazive in boala varicoasa 5 ore
Sala de operatie 10 ore
Atitudine chirurgicala clasica vs. proceduri invazive moderne
in boala varicoasa
14. CHIRURGIE
GENERALĂ
Actualitati in Proctologie Clinica I Chirurgie 31.01-11.02.2022 Medici rezidenţi,
specialişti, primari
16 20 Oral
30 Tematica curs:
1.Anatomia canalului anal, si jonctiunii anorectale, regiunii
Şef lucr. dr. Cârţu Dan chirurgie generală probă Notă: Creditele sunt perianale, spatiilor perirectale 2 ore
practică 3. Boala hemoroidala: etiopatogenie, anatomie patologica,
Prof. univ. dr. Şurlin Valeriu valabile numai pentru diagnostic, clasificare clinica 2 ore
Şef lucr. dr. Pătrașcu Ștefan
Şef lucr. dr. Mărgăritescu Dragos
medicii membri CMR 4. Managementul modern al bolii hemoroidale 3 ore
5 Complicatiile boli hemoroidale si tratamentul acestora 2 ore
Şef lucr. dr. Ramboiu Sandu 6. Fisura anala, etiopatogenie, anatomie patologica, diagnostic
Şef lucr. dr. Marinescu Daniela si clasificare, 2 ore
7. Principii moderne de tratament in fisura anala 2 ore
8. Fistulele perianale. Etiopatogenie.Anatomie Patologica,

4
diagnostic, clasificare 2 ore
9. Metode moderne de tratament ale fistulei perianale 3 ore
10.Supuratiile perianale acute si cronice, etiopatogenie,
anatomie patologica, diagnostic si tratament 2 ore
Tematica lucr. practice
Tratamentul chirurgical al bolii hemoroidale:
Tehnici nonrezectie: injectii sclerozante, rubber band ligations,
infrared coagulation, hemoroidoplastia laser, ligatura a.
Hemoroidale fara mucopexie, procedeul Rafaelo 2 ore
Tehnici de rezectie: hemoroidopexia cu stapler, procedeul
Longo 2 ore
Algoritm actual de tratament 1ora
Tratamentul fisurilor anale; tratament topic, toxina botulinica,
tratamentul chirurgical 2 ore
Tratamentul supuratiilor perianale 2 ore
Tratamentul modern all fistulelor perianale: procedeul „FLAP”,
FISTULECTOMIA CU RECONSTRUCTIE PRIMARA A
SFINCTERULUI, tehnica PLUG, tehnica LIFT, procedeul CLIP,
Procedeul FIBRIN GLUE, procedeul cu injectare de celule stem
3 ore
Sala de operatie 4 ore
15. CHIRURGIE
GENERALĂ
Chirurgia peretelui abdominal-
prezent şi perspectivă-
Clinica I Chirurgie 04-15.04.2022 medici rezidenţi,
specialişti, primari
29 14 Oral
30 Actualitati in chirurgia peretelui abdominal
Hernii
chirurgie generală probă Notă: Creditele sunt Tematica curs
Şef lucr. dr. Mărgăritescu Dragos practică 1. Anatomia peretelui abdominal- vedere anterioara, vedere
valabile numai pentru posterioara – chirurgie clasica – chirurgie laparoscopica - 4 ore
Prof. univ. dr. Georgescu Ion
Prof. univ. dr. Şurlin Valeriu
medicii membri CMR 2. Anatomia perineului si zonei lombare-2 ore
3.Clasificarea herniilor-1 ora
Şef lucr. dr. Cârţu Dan 4. Abordul laparoscopic al herniei inghinale, TEP vs TAP 3 ore
Şef lucr. dr. Ramboiu Sandu 5. Abordul clasic al herniei inghinale rafii versus refacerea cu
Şef lucr. dr. Geaogescu Eugen mesa sintetica 3 ore
Şef lucr. dr. Marinescu Daniela 6. Mesele sintetice – enumerare, descriere, particularitati 3ore
7. Modalitati de fixare a mesei 30 min
8. Tratamentul clasic si laparoscopic al herniei femurale
2h:30min
7. Tratamentul clasic si laparoscopic al herniei ombilicale 3ore
8. Tratamentul clasic si laparoscopic al herniilor de linie alba
3ore
9. Tratamentul clasic si laparoscopic al herniei Spiegel 3ore
Eventratii
Tematica curs
1. Tehnica separarii componentelor pe cale clasica si
laparoscopica 1 ora
2.Modalitati de montare a mesei sintetice – tehnicile in-lay,
sub-lay, on-lay 1h 30 min
3.Avantaje si dezavantaje in tehnica Ipon, Ipon+ 1h 30 min
4.Tratamentul laproscopic in eventratiile complicate 1h 30 min
Tematica lucr. practice
1.tratamentul chirurgical al eventratiilor postoperatorii
subombilicale-3 ore
2.tratamentul chirurgical al eventratiilor postoperatorii
supraombilicale-3 ore
3.tratamentul chirurgical al eventratiilor postoperatorii
laterale-3 ore – 9 ore
16. CHIRURGIE TORACICĂ Toracoscopia si pleuroscopia
(toracoscopia medicala)
Clinica Chirurgie
Toracică
11-15.10.2021 medici rezidenţi,
specialişti, primari
7 7 Oral
14 1. Anatomia toracelui – 1 oră
2. Fiziologia și fiziopatologia spațiului pleural -1 oră
chirurgie toracică, probă Notă: Creditele sunt 3. Pleureziile acute si cronice -1 oră
Conf. univ. dr. Demetrian Alin generală, cardiacă, practică 4. Pleurezia neoplazica -1 oră
pneumologie valabile numai pentru 5. Chilotoraxul -1 oră

5
medicii membri CMR 6. Pleuroscopia -1 oră
7. Toracoscopia - 1 oră
Tematică lucrări practice
1. Pleuroscopia – 3 ore
2. Toracoscopia - 4 ore

17. CHIRURGIE TORACICĂ Puncția-biopsie transtoracică


(PBTT) sub diverse metode de
Clinica Chirurgie
Toracică
15-19.11.2021 medici rezidenţi,
specialişti, primari
7 7 Oral
14 1. Anatomia organelor intratoracice – 2 ore
2. Fiziologia și fiziopatologia plămânilor și pleurei -1 oră
ghidaj pentru diagnosticul chirurgie toracică, probă Notă: Creditele sunt 3. Tumorile pulmonare -1 oră
tumorilor mediastinopulmonare generală, cardiacă, practică 4. Tumorile mediastinului -1 oră
vasculară, valabile numai pentru 5. Tehnica PBTT -1 oră
Conf. univ. dr. Demetrian Alin ortopedie,
radiologie și
medicii membri CMR 6. Accidente și complicații -1 oră
Tematică lucrări practice
imagistică 1. PBTT sub ghidaj fluoroscopic – 1 oră
medicală 2. PBTT sub ghidaj ecografic - 1 oră
3. PBTT sub ghidaj CT -2 ore
4. PBTT fără ghidaj, utilizând repere anatomice – 1 oră
5. PBTT în tumorile cu localizări dificile -1 oră
6. Managementul complicațiilor PBTT -1 oră
18. CHIRURGIE TORACICĂ Tratamentul pleureziilor acute și
cronice
Clinica Chirurgie
Toracică
17-21.01.2022 medici rezidenţi,
specialişti, primari
7 7 Oral
14 1. Anatomia plămânilor și spațiului pleural – 2 ore
2. Fiziologia și fiziopatologia plămânilor și pleurei -1 oră
chirurgie toracică, probă Notă: Creditele sunt 3. Diagnosticul pleureziilor - 1 oră
Conf. univ.dr. Demetrian Alin generală, cardiacă, practică 4. Clasificarea pleureziilor -1 oră
vasculară, valabile numai pentru 5. Tratamentul conservator al pleureziilor -1 oră
pneumologie,
medicină de
medicii membri CMR 6. Tratamentul chirurgical al pleureziilor -1 oră
Tematică lucrări practice
urgență, medicină 1. Puncția pleurală – 1 oră
internă, medicină 2. Drenajul pleural - 1 oră
de familie 3. Pleurodeza pe tubul de dren -1 oră
4. Tratamentul toracoscopic al pleureziilor – 1 oră
5. Tratamentul chirurgical în pleureziile închistate -1 oră
6. Tratamentul chirurgical în empiemul pleural - 1 oră
7. Tratamentul chirurgical în pleurezia asociată cirozei
hepatice – 1 oră
19. DERMATOLOGIE Terapia laser în dermatologie Clinica Dermatologie
SCJU Craiova
06-19.12.2021 Medici rezidenți, 20 20 Da
30 1. Noțiuni generale; tipuri de lasere;
2. Principiile terapiei laser;
specialişti, primari
Conf. univ. dr. Stoica Loredana Elena de orice Oral Notă: Creditele sunt 3 .Laser CO2 - indicații terapeutice;
Stoica Loredana Elena 4. Laser Erbium - indicații terapeutice;
0722857395
specialitate. valabile numai pentru 5. Laser ND YAG - indicații terapeutice;
Şef lucr. dr. Vîlcea Alina Maria
medicii membri CMR 6. Complicațiile primare ale epidermului;
7. Complicațiile primare ale dermului;
8. Complicațiile extracutanate ale laserului.
20. DERMATOLOGIE Aspecte clinice, dermatoscopice Clinica 04-22.10.2021 Medici specialişti, 20 20 Da
30 Cursuri:
1. Nevii nevocelulari, melanomul/factori de risc, aspecte
şi histopatologice în leziunile Dermatologie SCJU primari de orice
melanocitare benigne şi maligne Craiova specialitate. Oral Notă: Creditele sunt clinice;
2. Aspecte histopatologice în leziunile melanocitare;
valabile numai pentru 3. Tratamentul leziunilor melanocitare;
Conf. univ. dr. Stoica Loredana Elena Stoica Loredana Elena
0722857395 medicii membri CMR 4. Diagnosticul dermatoscopic;
5. Structuri dermatoscopice în leziunile pigmentare;
Şef lucr. dr. Vîlcea Alina Maria 6. Structuri caracteristice unor regiuni anatomice;
7. Diagnostic dermatoscopic în leziunile pigmentare
melanocitare benigne;
8. Diagnostic dermatoscopic în nevii atipici, dermatofibrom şi
mamela supranumerară;
9. Diagnostic dermatoscopic în melanom;
10. Evaluare.
Lucrări practice:
Prezentare de cazuri :
1. Lentigo;

6
2. Nevi nevocelulari dobândiţi;
3. Nevi congenitali;
4. Nev albastru;
5. Nevul recurent;
6. Nevul Spitz;
7. Nevul atipic;
8. Dermatofibromul;
9. Nev acral;
10. Melanom.
21. DERMATOLOGIE Corelaţii clinice, dermatoscopice Clinica 01-15.11.2021 Medici specialişti, 20 20 Da
30 Cursuri:
1. Actualităţi în carcinogeneză;
şi histopatologice în precancerele Dermatologie primari de orice
keratinocitare şi carcinoamele SCJU Craiova specialitate Oral Notă: Creditele sunt 2. Aspecte clinice şi histopatologice în keratozele actinice,
cornul cutanat;
cutanate valabile numai pentru 3. Aspecte clinice şi histopatologice în keratoacantom;
Vîlcea Alina Maria
Şef lucr. dr. Vîlcea Alina Maria 0744507959
medicii membri CMR 4. Aspecte clinice şi histopatologice în carcinomul bazocelular;
5. Aspecte clinice şi histopatologice în carcinomul scuamos;
6. Structuri dermatoscopice în precancere şi carcinoame;
Conf. univ. dr. Stoica Loredana Elena 7. Diagnostic dermatoscopic în keratozele actinic;
8. Diagnostic dermatoscopic în keratoacantom;
9. Diagnostic dermatoscopic în carcinoame;
10. Evaluare.
Lucrări practice:
Prezentare de cazuri :
1. Keratoze actinice;
2. Cornul cutanat;
3. Cheilite keratozice; 4.Keratoacantom;
5. Boala Bowen;
6. CBC;
7. CBC pigmentar;
8. Carcinom scuamos pe tegumente;
9. Carcinom scuamos buza;
10. Diagnostic diferenţial dermatoscopic.
22. DIABET, NUTRIȚIE,
BOLI METABOLICE
Nutriția pacientului cu tulburări
metabolice
Spitalul Clinic
Filantropia
27-28.03.2022 Medici interniști,
medici în
8 4 Da
12  Nutriția în DZ tip 1
 Nutriția în DZ tip 2
(DNBM) specialitatea Oral Notă: Creditele sunt  Nutriția în obezitate
Șef lucr. dr. Vladu Mihaela Vladu Mihaela Diabet Nutriție  Nutriția în denutriție
0763670811 Boli Metabolice, valabile numai pentru  Nutriția în dislipidemie
Asist. univ. dr. Clenciu Diana Clenciu Diana
0745127234
medici de familie medicii membri CMR  Nutriția în hiperuricemie

23. ENDOCRINOLOGIE Actualități în patologia Sp. Clinic Municipal 18-30.10.2021 Medici 14 - Da


14 1. Fiziologia hipotalamusului;
2 Patologia hipotalamusului-DI;
hipotalamo-hipofizară Filantropia endocrinologi,
medici de familie, Scris Notă: Creditele sunt 3. Pubertatea precoce centrală;
4.Hipogonadism hipogonadotrop;
Şef lucr. dr. Popescu N. Mihaela Popescu N. Mihaela medici rezidenți valabile numai pentru 5. Fiziologia hipofizei-actualități;
0723572738 endocrinologie
medicii membri CMR 6. Patologia hipofizară- Tumori
nesecretante/Nanism/protocol;
7. Adenoame Hipofizare secertante.
24. EPIDEMIOLOGIE ȘI
A.P.S.S.
Infecţiile asociate actului medical
in practica medicală
U.M.F. din Craiova,
Sediul disciplinei/
22.11-10.12.2021 Medici, rezidenţi,
specialişti, primari
30 25 Da
30 1. Istoric, Definiţii, Etiologie; Proces epidemiologic
2. Combaterea IN; Prevenţia IN; Entităţi clinico-
online 09-27.05.2022 epidemiologie, Scris Notă: Creditele sunt epidemiologice
Prof. univ. dr. Dinescu Sorin Nicolae medici de familie 3. Infecţii urinare nosocomiale; Pneumonii nosocomiale;
Vasile Ramona si alte specialitati online valabile numai pentru 4. Infecţii nosocomiale de cateter
Şef lucr. dr. Vasile Ramona 0769288002 medicii membri CMR 5. Infecţii nosocomiale posttransfuzionale
6. Infecţii nosocomiale la gazde imunocompromise
7. Infecţii nosocomiale la personalul medico-sanitar
8. Managementul deseurilor
9. Metode moderne de dezinfecție și sterilizare aplicabile în
profilaxia IAAM

7
10. Cadru legislativ al IAAM
11. Prezentari de caz
12. Aplicatii PC-focare de infectti nosocomiale

25. EPIDEMIOLOGIE ȘI
A.P.S.S.
Epidemiologia bolilor
netransmisibile
U.M.F. din Craiova,
Sediul disciplinei/
07-25.02.2022 Medici, rezidenţi,
specialişti, primari
30 20 Da
30 1. Măsurarea frecvenţei boilor
2. Măurarea efectelor.
online epidemiologie, Scris Notă: Creditele sunt 3. Tipuri de studii: studii descriptive, analitice, experimentale
Prof. univ. dr. Dinescu Sorin Nicolae orice specialitate 4. Designul studiilor epidemiologice
Vasile Ramona online valabile numai pentru 5. Măsurarea asocierii
Şef lucr. dr. Vasile Ramona 0769288002 medicii membri CMR 6. Evaluarea statistică a asocierii
7. Fundamente ale cauzalităţtii
8. Teste diagmostice.
9. Istoria naturală a bolii
10. Prognosticul
11. Tratamentul
26. EPIDEMIOLOGIE ȘI
A.P.S.S.
Imunoprofilaxia U.M.F. din Craiova,
Sediul disciplinei
07-25.03.2022 Medici, rezidenţi,
specialişti, primari
30 25 Da
30 1. Etape ale imunoprofilaxii.
2. Aspecte iunologice.Tipuri de imunoprofilaxie, vaccinuri,
Prof. univ. dr. Dinescu Sorin Nicolae epidemiologie, Scris Notă: Creditele sunt seruri. Clasificări.
Vasile Ramona medicină de 3. Programe de vaccinări.
Şef lucr. dr. Vasile Ramona 0769288002 familie, boli valabile numai pentru 4. Vaccinarea BCG, antipoiomielitică; antidiferică, antitetanică,
infecțioase,
sănătate publică,
medicii membri CMR antipertussis, antirujeolă, antirubeolă, antiurliană, antihepatită
B, antipapiloma, antirotavirus.
pediatrie orice 5. Mangmentul vaccinoprofilactic.
specialitate 6. Seroprofilaxia în practica medicala
27. FIZIOLOGIE Fiziologia sistemului imun U.M.F. din Craiova,
Sediul disciplinei/
15.11-03.12.2021 Medici rezidenți,
specialiști,
40 10 Da
30 1. Organizarea sistemului imun;
2. Imunitatea specifică și nespecifică;
Conf. univ. dr. Badea Daniela Curs online 07-25.02.2022 primari, toate Scris Notă: Creditele sunt 3. Rolul leucocitelor în apărarea organismului;
specialitățile 4. Antigene și anticorpi;
Șef lucr. dr. Genunche-Dumitrescu Badea Daniela 07-25.03.2022 Online valabile numai pentru 5. Imunoglobulinele (structură, proprietăți, tipuri, biosinteză,
Amelia 0730232232 medicii membri CMR catabolism).
6. Răspunsul imun (caracteristici, celule implicate, etape,
factorii care influențează);
7. Răspunsul imun umoral;
8. Răspunsul imun celular.
28. FIZIOPATOLOGIE Fiziopatologia obezitatii Curs online 16-30.05.2022 Medici rezidenţi,
specialişti,
40 20 Online
30 Metabolismul intermediar; Reglarea greutății corporale;
Țesutul adipos ca organ endocrin; Etiopatogenia obezității;
Prof. univ. dr. Dănoiu Suzana Danoiu Suzana primari, toate Notă: Creditele sunt Explorări paraclinice și de laborator; Evoluție complicații
0721217452 specialităţile, prognostic; Obezitatea adultului; Obezitatea copilului; Terapia
kinetoterapeuți valabile numai pentru obezității.
medicii membri CMR
29. FIZIOPATOLOGIE /
HEMATOLOGIE
Actualități în patologia hemostazei U.M.F. din Craiova,
Sediul disciplinei
15-29.11.2021 Medici rezidenti,
specialiști, primari
40 10 Da
30 Fiziologia hemostazei
Hemostaza primara
Prof. univ. dr. Găman Amelia Fiziopatologie/ /specialități Scris Notă: Creditele sunt Explorarea hemostazei primare. Coagularea
Platforma online medicale, Explorarea coagularii
chirurgicale, online valabile numai pentru Fibrinoliza
Găman Amelia
0770684146
medicină de
laborator
medicii membri CMR Explorarea fibrinolizei
Patologia hemostazei primare
Purpurele vasculare
Trombocitopeniile
Trombopatiile
Boala von Willebrand
Patologia hemostazei secundare
Deficitele factorilor coagularii:
Deficite in fibrinoformare

8
Deficitele factorilor dependenti de vitamina K
Deficitele cofactorilor
Deficitele factorilor de contact
Deficitele inhibitorilor coagularii
Sindromul de microcoagulare intra- vasculara diseminata
(CID) Explorarea CID
Trombofiliile primare si secundare
Patologia fibrinolizei
Anomalii primare ale fibrinolizei
Anomalii dobandite ale fibrinolizei
30. HEMATOLOGIE Managementul pacientului cu U.M.F. din Craiova 17-28.01.2022 Medicii rezidenți 10 10 Da
20 -Generalitati. Originea neutrofilelor; -Variatii ale numarului de
neutrofile: neutrofilia/neutropenia;
neutropenie si specialiști in
Rotaru Ionela specialitățile: Oral Notă: Creditele sunt -Definirea si clasificarea neutropeniei. Cauzele neutropeniei;
-Investigarea pacientului cu neutropenie;
Conf. univ. dr. Rotaru Ionela 0740045276 medicină de valabile numai pentru -Managementul neutropeniei febrile;
familie,
Asist. univ. dr. Pătraşcu Ana Maria hematologie, medicii membri CMR -Profilaxia cu factori de crestere granulocitari: profilaxia
primara versus profilaxia secundara.
medicină internă
31. HEMATOLOGIE Actualitati in diagnosticul si U.M.F. din Craiova 14-25.03.2022 Medicii rezidenți si
specialiști in
10 10 Da
20 -Clasificarea WHO a neoplaziilor mieloide;
-Neoplazii mieloproloferative cronice BCR-ABL +;
managementul sindromului
mieloproliferativ cronic cronic Rotaru Ionela specialitățile: Oral Notă: Creditele sunt -Neoplazii mieloproliferative cronice BCR-ABL –;
medicină de familie, -Alte neoplazii mieloproliferative cronice rare.
0740045276
hematologie,
valabile numai pentru
Conf. univ. dr. Rotaru Ionela
medicină medicii membri CMR
internă
Asist. univ. dr. Pătraşcu Ana Maria
32. HISTOLOGIE Dinamica Placentara: intre normal
si patologic
U.M.F. din Craiova,
Sediul Disciplinei
19-20.05.2022 Medici rezidenti,
medici specialisti,
5 5 Da
10 1. Structura placentei;
2. Histofiziologia placentei;
Histologie medici primari Scris Notă: Creditele sunt 3. Evaluare imagistica;
Conf. univ. dr. Mateescu Garofita- 4. Corelatii clinico-paraclinice screeening, test torch, tsh, ft4,
Olivia Garofita-Olivia valabile numai pentru trombofilia;

Conf. univ. dr. Niculescu Mihaela


Mateescu
0740278470
medicii membri CMR 5. Infectia sars-cov-2 lucrari;
6. Evaluare histopatologica.
Prof. univ. dr. Bold Adriana
Conf. univ. dr. Busuioc Cristina-Jana
Şef lucr. dr. Oprea Bogdan
Asist. univ. dr. Istrate-Ofiteru Anca-
Maria
33. IMAGISTICĂ
MEDICALĂ
Ecografie generală şi specială,
pentru obtinerea atestatului de
Centrul de formare în
ultrasonografie -
01.10.2021-
31.03.2022
Med. MG, Med. de 117
spec. clinice pt.
143 Grila
Nu (Atestat de Studii
practica in ecografie Spitalul clinic nr. 2 obţ. atestatului de videocasete Complementare)
Modulul I si Modulul II - durata Filantropia practica
6 luni - Octombrie 2021 - Martie (max. 30 cursanţi)
2022 Enăchescu Viorela
0723340093
Prof. univ. dr. Enăchescu Viorela

Conf. univ. dr. Kamal C-tin


Sef lucr. dr. Traşcă Diana
Sef lucr. dr. Efrem Cristian
Asist. univ. dr. Micu Elena Simona
34. IMAGISTICĂ
MEDICALĂ
Actualitati in ecografia vasculară
2 D şi Doppler
Centrul de formare în
ultrasonografie-
01-31.03.2022
(2 zile/sapt.)
Med. MG, Med. de
spec. clinice cu
40 20 Grila
30 Domenii de utilizare, aplicaţii, domenii de viteză, sisteme
Doppler pulsatil cu înaltă frecvenţă, sisteme Doppler
Spitalul clinic nr. 2 atestat de practica videocasete Notă: Creditele sunt multipoartă, Doppler color şi Doppler de putere.
Prof. univ. dr. Enăchescu Viorela Filantropia în ecografie Semiologie Doppler, analiza spectrală a undelor, forme
generala valabile numai pentru hemodinamice de flux, indice de pulsatilitate, indice de
Conf. univ. dr. Constantin Cristian Enăchescu Viorela
0723340093
(max. 15 cursanţi) medicii membri CMR rezistenţă, debite, volume, fracţii.
Hărţi color, etapele examinării în CFM.
Aplicatiile tehnicilor Doppler in ultrasonografia carotidelor,

9
vaselor membrelor superioare si inferioare, vaselor
abdominale, patologiei tumorale.
35. IMAGISTICĂ
MEDICALĂ
Ultrasonografia partilor mici
superficiale
Centrul de formare în
ultrasonografie -
01-28.02.2022
(2 zile /sapt.)
Med. MG, Med. de
spec. clinice cu
40 20 Grila
30 Principii fizice - ultrasunetele - caracteristici, domenii de
frecventa, echipamente - transductori, reglaje, artefacte
Spitalul clinic nr. 2 atestat de practica videocasete Notă: Creditele sunt Metodologie de examinare - pregatire, indicatii, incidente,
Prof. univ. dr. Enăchescu Viorela Filantropia în ecografie sectiuni
generala valabile numai pentru Semiologie ecografica. Patgologie ecografica - tiroiDa, glande
Prof. univ. dr. Trăistaru Rodica
Şef lucr. dr. Popescu Mihaela
Enăchescu Viorela
0723340093
(max. 15 cursanţi) medicii membri CMR salivare, san, testicul, adenopatii

Asist. univ. dr. Camen Georgiana


36. INFORMATICĂ
MEDICALĂ ŞI
Introducere in prelucrarea
imaginilor medicale
Curs online,
Laboratoarele
18.10-17.12.2021 Medici rezidenţi şi
specialişti în
40 0 Da
30 - Modul sintetic introductiv de informatica (SO Windows)
- Organizarea si exploatarea bazelor de date pt. imagini
BIOSTATISTICĂ disciplinei de specialităţi Interviu Notă: Creditele sunt - Modalitati de obtinere a imaginilor medicale
Conf. univ. dr. Georgescu Daniel Informatică medicală chirurgicale, - Transformarea imaginilor analogice in imagini digitale
medicale şi valabile numai pentru - Principii de procesare a imaginilor digitale
Prof. univ. dr. Alexandru Dragos
Şef lucr. dr. Şerbănescu Mircea
Georgescu Daniel
0744122746
imagistică
medicală, medici
medicii membri CMR - Operatii avand ca scop imbunatatirea imaginilor digitale

de familie,
membri ai CMR
37. INFORMATICĂ
MEDICALĂ ŞI
Indicatori statistici în activitatea
medicala
Curs online,
Laboratoarele
01.03-31.05.2022 Medici rezidenţi şi
specialişti în
40 0 Da
30 - Modul sintetic introductiv de informatica (SO Windows)
- Principii de baza ale statisticii
BIOSTATISTICĂ disciplinei de specialităţi Interviu Notă: Creditele sunt - Parametri statistici fundamentali
Conf. univ. dr. Georgescu Daniel Informatică medicală chirurgicale, - Analiza statistică descriptivă
medicale şi valabile numai pentru - Teste statistice
Prof. univ. dr. Alexandru Dragos
Şef lucr. dr. Şerbănescu Mircea
Alexandru Dragoș
0745306123
imagistică
medicală, medici
medicii membri CMR - Grafice speciale in statistica
- Indicatori statistici pt. monitorizarea practicii medicale
de familie,
membri ai CMR
38. INFORMATICĂ
MEDICALĂ ŞI
Marketing și comunicare online Curs online,
Laboratoarele
02.06-15.07.2022 Medici rezidenţi şi
specialişti în
40 0 Da
30 - Introducere în marketing
- Cunoașterea clienților
BIOSTATISTICĂ Conf. univ. dr. Georgescu Daniel disciplinei de specialităţi interviu Notă: Creditele sunt - Clienți vs pacienți
Informatică medicală chirurgicale, - Tehnici de markting
Prof. univ. dr. Alexandru Dragos medicale şi valabile numai pentru - Tehnici de publicitate
Şef lucr. dr. Şerbănescu Mircea Şerbănescu Mircea
0745766610
imagistică
medicală, medici
medicii membri CMR - Google Ads, -Facebook Ads
- Bloguri
de familie, - Introducere în comunicarea online
membri ai ai CMR - Comunicarea online cu pacienții
- Comunicarea online intercolegiala
- Comunicarea online ca tehnică de marketing
39. LIMBA ENGLEZĂ Limba engleză pentru medici U.M.F. din Craiova 01-30.11.2021 Medici rezidenţi,
specialişti,
60 32 Da
Nu ( Nu reprezintă 1, Sistemul digestiv
2. Sistemul cardiovascular
Lector univ. dr. Rădulescu Anca Rădulescu Anca 01-31.03.2022 primari, medici de Scris educație medicală 3. Boli infecțioase
4. Antibioticele
Marina 0743023091 familie care
01-30.04.2022 doresc sa-si continuă) 5. ORL
6. Sistemul scheletic
reactualizeze si
7. Migrena
sã-şi
8. Somnul și visele
perfecţioneze 9. Epidemiile si prevenția
limba engleza 10. Resuscitarea cardiopulmonară
medicalã 11. Colesterolul și bolile de inimă
12. Fumatul
13. Corpul omenesc
14. Vitaminele si mineralele
15. Cancerul la sân
16. Febra
17. Gripa
18. Subiecte controversate in medicina
19. Eutanasia
20. Anemia
21. Dialogul medic – pacient

10
22. Despre medicamente
23. Simtul tactil
24. Sistemul muscular
25. Circulatia cerebrala
26. Functia renala
27. Sistemul nervos
28. Grasimile
29. Oreionul
30. Sistemul respirator
31. Test scris de evaluare a cunoştinţelor

40. LIMBA FRANCEZĂ Limba franceză-Terminologie


medicală
U.M.F. din Craiova,
Sala 119 / Platforma
01-15.12.2021 Medici specialisti,
primari, rezidenti,
14 28 Da
Nu ( Nu reprezintă 1. Echipa medicala.
Specialitati medicale; medici specialisti
online 01-15.03.2022 toate specialitățile Scris/ educație medicală 2. Consultatia; stabilirea unei programari pentru consultatie;
Lect. univ. dr. Lungu Corina interogatoriul pacientului
Lungu Corina On-line continuă) 3. Examinarea si diagnosticul
0753059159 4. Vizita medicala
5. Redactarea foii de observatie
6. Medicamentele - definitie, compozitie, forme
7. Prescrierea unui tratament
8. Evaluare
41. LIMBA FRANCEZĂ Clasic si modern în franceza
medicalã de astãzi
U.M.F. din Craiova 01-30.11.2021 Medici rezidenţi,
specialişti,
60 32 Da
Nu ( Nu reprezintă 1. Introducere
2. Internetul – un precedent pentru bolile rare
Ilie Catalin 01-31.03.2022 primari, medici de Scris educație medicală 3. Anatomia functionala a creierului
Prof. univ. dr. Pirici Daniel 0747100838 familie care 4. Creierul şi reacţiile nervoase
01-30.04.2022 doresc sa-si continuă) 5. Convulsiile si echivalenţele epileptice simptomatice
Lector univ. dr. Ilie Catalin reactualizeze si 6. Reacţiile reciproce ale bolilor şi ale caracterelor
sã-şi 7. Infecţia urinara la adult;
perfecţioneze 8. Mecanismele cancerului
limba francezã 9. Diabetul; Tipologie;Tratament
medicalã 10. Tratamentul hormonal substitutiv, acest necunoscut
11. Stresul: un factor de risc neglijat
12. Adolescentul – riscurile de tulburari de comportament,
depresia
13. Criza cardiacã
14. Tutunul si alcoolul – efectele asupra inimii
15. Despre sãnãtate şi vitalitate. Temperamentele
16. Astmul
17. Bronşita
18. Chirurgia estetica
19. Impotenta
20. Anemia
21. Echilibrul mental
22. Rolul increderii în autosugestie
23. Educarea voinţei prin autosugestie
24. Despre concentrare şi entuziasm
25. Utilitate şi excelenţã
26. Despre voinţã şi perseverenţã
27. Atitudinea
28. Despre evoluţie, dragoste şi bunãtate
29. Dialogul medic - pacient
30. Recapitulare finala
31. Test scris de evaluare a cunoştinţelor
42. MEDICINA Curs pentru obţinerea atestatului Constanţa 01-30.11.2021 Medici specialităţi 104 24 Da
Nu (Atestat de Studii -Medicina hiperbară;
-Oxigenoterapie hiperbară.
CONDIŢIILOR de studii complementare în Bucureşti clinice, cu drept
EXTREME medicina hiperbară de liberă practică. Grilă Complementare)
Macovei Adrian
Prof. univ. dr. Macri Marian 0744962977 abilităţi
practice

11
Şef lucr. dr. Macovei Adrian
43. MEDICINA Curs pentru obţinerea atestatului Bucureşti 01-29.10.2021 Medici specialităţi 90 30 Da
Nu (Atestat de Studii -Medicina aerospaţială;
-Certificare medico-aeronautică.
CONDIŢIILOR de studii complementare în clinice, cu drept
EXTREME medicina aerospaţială Macovei Adrian de liberă practică. Grilă Complementare)
0744962977
Prof. univ. dr. Macri Marian abilităţi
Şef lucr. dr. Macovei Adrian practice

44. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Actualități în urgențele majore
conform recomandărilor
CPU-Spitalul Clinic
Municipal ”Filantropia”
01-19.11.2021 Medici rezidenţi şi
specialişti
50 25 Da
30 1. Stopul cardiorespirator - 6 ore
- etiopatogenie
ghidurilor Consiliului European de Craiova medicină de Scris Notă: Creditele sunt - lanţul supravieţuirii la adult şi copil
Resuscitare 2021 U.M.F. din Craiova urgenţă, medici - suportul vital de bază la adult şi copil (BLS)
rezidenţi şi Practic valabile numai pentru 2. Aritmii potențial declanșatoare de stop
Conf. univ. dr. Forţofoiu Maria Forţofoiu Maria
0735864289
specialişti ATI,
medici de alte
medicii membri CMR cardiorespirator - 6 ore
- bradicardiile severe
Șef lucr. dr. Banicioiu-Covei Mihai specialităţi, medici - tahiaritmiile cu complex îngust
specialişti - tahiaritmiile cu complex larg
medicină generală - medicaţie antiaritmică
cu/fără atestat de - managementul aritmiilor
medicină de 3. Evaluarea stării de conştienţă - 4 ore
urgenţă, din - comele și etiologia lor
serviciile de - semen și simptome caracteristice diverselor tipuri de come -
ambulanţă managementul stărilor de comă-deschiderea căii aeriene și
poziție de siguranță
- mangementul pacientului comatos în funcție de etiologie
4. Urgenţe hipertesive - 4 ore
- criza hpertensivă
- insuficiența ventriculară stângă
- edemul pulmonar acut
- encefalopatia hipertensivă
5. Sindromul coronarian acut - 8 ore
- STEMI - diagnostic și management
- NSTEMI - diagnostic și management
6. Şocul - 8 ore
- definiţie
- etiopatogenie
- clasificare
- algoritmi de diagnostic
- abordarea terapeutică a stărilor de șoc
7. Urgenţe respiratorii - 6 ore
- insuficienţa respiratorie acută - definiție,
etiopategenie, clasificare, abordare terapeutică
- astmul bronşic - forme clinice, diagnostic și tratament
de urgenț, metode de ventilație asistată
- BPOC - forme clinice, stadializare, tratmentul pe stadii
- CPC decompensat - diagnostic, abordare terapeutică în
urgență
- obstrucţia acută completă și incompletă de căi aeriene
- diagnostic, managementul căii aeriene
în UPU, manevra Heimlich
- pneumotoraxul atraumatic - diagnostic, metode rapide de
exuflație, managementul căii aeriene și ventilația
8. Intoxicaţii - 4 ore
- sindroame în toxicologie ( colinergic, simpatomimetic,
opioide)
- mijloace de eliminare a toxicelor (metode practice și situațiile
de administrare a antidotului)

12
- intoxicaţia cu ciuperci
- intoxicaţia cu barbiturice şi benzodiazepine
- intoxicaţia cu paracetamol
- intoxicaţia cu nitriţi
- intoxicaţia cu antidepresive triciclice
- intoxicaţia cu opiacee
- intoxicaţia cu insecticide organofosforice
9. Etica in resuscitare si decizii legate de sfarsitul vietii-1 ora
10. Evaluare finala a cursantilor - 3 ore
Tematica activităţii practice - 15 ore
1. Evaluarea primară şi secundară - 2 oră
2. Suportul vital de bază la adult - 2 ore
3. Suportul vital de bază la copil (nou - născut, sugar,
copil mare) - 2 oră
4. Manevra Heimlich - alte tehnici de dezobstrucţie a cailor
aeriene superioare - 2ore
5. Interpretare electrocardiogramei in STEMI si NSTEMI - 2 ore
6. Tipuri de ventilatie-tehnici de ventilatie invazive si non
invazive - 4 ore
7. Exuflatia, toracostomia, pericardiocenteza-indicatii, tehnica,
complicatii - 2 ore
8. Monitorizarea complexa a pacientului critic, cateterizarea
venoasa centrala si periferica-indicatii, contraindicatii, tehnica,
complicatii - 2 ore
9. Evaluarea finala a cursantilor - 2 ore
45. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Managementul de urgenta al
pacientului politraumatizat
CPU - Spitalul Clinic
Municipal ”Filantropia”
07-25.03.2022 Medici rezidenţi şi
specialişti
50 25 Da
30 1. Introducere - 1 ora
2. Lantul supreavietuirii in trauma - 2 ora
Craiova medicină de Scris Notă: Creditele sunt 3. Evaluarea primara si evaluarea secundara a pacientului
Conf. univ. dr. Forţofoiu Maria U.M.F. din Craiova urgenţă, medici politraumatizat - 4 ore
rezidenţi şi Practic valabile numai pentru 4. Monitorizarea pacientului politraumatizat - 4 ore
Şef lucr. dr. Banicioiu Covei Mihai Forţofoiu Maria
0735864289
specialişti ATI,
medici de alte
medicii membri CMR 5. Suportul vital de baza (BLS) la pacientii politraumatizati - 4
ore
specialităţi, medici 6. Managementul durerii la pacientul politraumatizat - 3 ora
specialişti 7. Principii si modalitati de imobilizare a coloanei cervicale - 2
medicină generală ore
cu/fără atestat de 8. Managementul caii aeriene si ale ventilatiei in trauma - 4 ore
medicină de 9. Traumatismele craniocerebrale-efecte traumatice imediate
urgenţă, din primare, secundare, subsecvante, efecte de acompaniament
serviciile de dupa traumatismele craniocerebrale, tratamentul TCC - 6 ore
ambulanţă 10. Traumatismele faciale-particularitati- 6 ore
11. Traumatismele colanei vertebrale-particularitati - 6 ore
12. Traumatismele toracice-forme anatom-oclinice, leziuni
traumatice ale pleurei, leziuni traumatice ale plamanului,
leziuni traumatice ale cailor aeriene superioare, leziunile
cordului, pericardului si vaselor mari, leziunile traumatice ale
diafragmului, plagile toracelui, tratament - 6 ore
13. Traumatismele abdominale-leziunile parietale, leziunile
viscerelor cavitare, leziunile viscerelor parenchimatoase,
particularitati, tratament - 6 ore
14. Traumatismele bazinului-particularitati - 6 ore
15. Traumatismele extremitatilor-particularitati, principii de
imobilizare imobilizare ale membrelor - 6 ore
16. Politraumatisme-clasificare, scoruri de gravitate, examenul
clinic al politraumatizatului, investigatii paraclinice, tratament
- 6 ore
17. Modalitati de imobilizare si transportul pacientului
politraumatizat - 4 ore
18. Principii de etica la initierea si oprirea resuscitarii, decizii
legate de sfarsitul vietii - 1 ora

13
19. Evaluare finala a cursantilor - 3 ore
Tematica activităţii practice
1. Evaluarea primară şi secundară a pacientului
politraumatizat - 2 oră
2. Suportul vital de bază (BLS)-particularitatile
pacientului politraumatizat - 3 ore
3. Suportul vital avansat (ALS)-in plitrauma - 3 oră
4. Managementul caii aeriene la pacientul politraumatizat - 3
ore
5. Imobilizarea coloanei vertebrale cervicale-materiale
necesare, tehnica, precautii si complicatii - 3 ore
6. Imobilizarea bazinului - materiale necesare, tehnica,
precautii si complicatii - 2 ore
7. Imobilizarea membrelor - materiale necesare, tehnica,
precautii si complicatii - 2 ore
8.Exuflatia, toracostomia, pericardiocenteza-indicatii, tehnica,
materiale necesare, complicatii, contraindicatii - 2 ore
9. Monitorizarea complexa a pacientului politraumatizat,
cateterizarea venoasa centrala si periferica-indicatii,
contraindicatii, tehnica, complicatii - 2 ore
10. Sonda de aspiratie nazogastrica in trauma-indicatii,
contraindicatii, tehnica, materiale necesare - 1 ora
11. Sonda urinara-indicatii, contraindicatii, tehnica, materiale
necesare - 1 ora
12. Interpretarea si managementul aritmiilor in
politraumatisme - 2 ore
13.Transportul pacientului politraumatizat. Mijloace de
transport ale pacientului politraumatizat - 2 ore
12.Evaluare finala a cursantilor - 2 ore
46. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Management ul pacientului critic
in stop cardiorespir ator-situații
CPU - Spitalul Clinic
Municipal ”Filantropia”
07-25.02.2022 Medici rezidenţi şi
specialişti
25 24 Da
30 BLS (basic life suport)-suportul vital de baza-4 ore o Obiective
o Riscurile salvatorului: _ Otravirea. _ Infectiile, _ Precautie in
special Craiova medicină de Scris Notă: Creditele sunt tratarea infectilor o Evaluarea primara _ Evaluarea starii de
U.M.F. din Craiova urgenţă, medici constienta, _ Eliberarea cailor aeriene, _ Verificarea respiratiei,
Conf. univ. dr. Forţofoiu Maria rezidenţi şi Practic valabile numai pentru _ Pozitia laterala de siguranta (poza I,II,III,IV), _ Compresiunile

Şef lucr. dr. Banicioiu Covei Mihai


Forţofoiu Maria
0735864289
specialişti ATI,
medici de alte
medicii membri CMR toracice: raport, _ Respiratia artificiala: frecventa ventilatiilor, _
Resuscitarea cardiopulmonara efectuata de 2 persoane/1
specialităţi, medici persoana, _ Ventilatia: gura-la-nas; gura-lagura, _ Reevaluarea
specialişti victimei, _ Resuscitarea numai prin compresiuni toracice, _
medicină generală Timpul resuscitarii, _ BLS incazul in care este lezata coloana
cu/fără atestat de cervicala • Obstructia cailor aeriene la adult-3 ore o Curatirea
medicină de digitala a cavitatii bucale o Inconstient-resuscitarea de baza o
urgenţă, din Constient-5 lovituri interscapulovertebrale - manevra Heimlich
serviciile de (compresiuni abdominale) o Algoritmul DAE (defibrilatorul
ambulanţă automat) • Primul ajutor in caz de arsuri-6 ore o Incidenta
arsurilor o Etiologie o Incendiile casnice: etiologie o Functiile
fiziologice ale pielii afectate de arsuri o Leziuni asociate
suspicionate o Anamneza o Tipul arsurii, o Substante implicate,
o Traumatisme asociate, o Spatiul unde a avut loc, o Timpul
scurs, o Durata contactului, o Alergii, medicatie, o Ultima masa
o Evenimente ce au precedat incidental, o Interventii primare
la locul incidentului o Interventii secundare la locul
incidentului o Examen obiectiv o Managementul cailor
respiratorii o Inhalarea fumului de incendiu o Gaze toxice din
fum o Simptome o Semne fizice o Alte investigatii paraclinice o
Criterii de detubare o Tratament • Intoxicatia cu CO (monoxid
de carbon)-3 ore o Calcularea extinderii arsurilor(regula lui 9),
profunzimii arsurii o Socul combustional o Liniile i.v. la arsi o
Reumplere lichidiana o Formula Parkland adulti/copii o
Formula Steriner pentru copii o Monitorizarea reumplerii

14
lichidiene o Criterii de internare: o Arsuri
minore/moderate/severe, o Manevre suplimentare, o
Debridarea flictenelor, o Prevenirea arsurilor, o Ingrijirea
plagilor • Hipotermia-3 ore o Obiective /Circumstante special o
Definitie o Probleme special o Caracteristici clinice ale
hipotermiei o Caile aeriene si respiratia o Aritmii associate cu
hipotermia o Incalzirea pacientului o Monitorizarea o
Investigatii • Imersia si submersia-3 ore o Decizia de
resuscitare o Salvarea din apa o Caile aeriene si respiratia o
Precautii-lezarea coloanei cervicale, O2% 100%, IOT (intubare
orotraheala precoce), o Risc ARDS/Ventilatia o Circulatia
(atentia la bradicardie extrema/ hipovolemie/ sonda
nazogastrica) o Investigatii o Criterii de externare • Sarcina-3
ore o Cauzele stopului cardiac la gravid o Resuscitarea in
sarcina o Caile aeriene IOT o Respiratia o Circulatia si pozitia
de siguranta a gravidei o Tratamentul: indicatiile cezarienei de
siguranta • Electrocutia-3 ore o Tipurile de curent
alternative/continuu o Factorii care influenteaza severitatea o
Leziuni provocate de curentul electric o Fulgerarea o Siguranta
salvatorului o Resuscitarea BLS+ALS precoce (IOT precoce) o
Criterii de internare • Spanzurati-3 ore o Cauzele stopului
cardiac la spanzurat o Primul ajutor o Manevre necesare
traumei coloanei cervical o BLS+ALS
47. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Resuscitarea cardiorespiratorie şi CPU - Spitalul Clinic
cerebrală la adult Municipal ”Filantropia”
11-22.10.2021 Medici rezidenţi şi
specialişti medicină de
30 20 Da
30 1. Lanţul supravieţuirii.
2. BLS - protocol.
urgenţă, medici
Craiova rezidenţi şi specialişti Scris Notă: Creditele sunt 2.Monitorizarea cardiacă 3. Managementul stopului
Conf. univ. dr. Forţofoiu Maria U.M.F. din Craiova ATI, medici de alte cardiorespirator.
specialităţi, medici Practic valabile numai pentru 4.Ventilaţia.
specialişti medicină
Şef lucr. dr. Banicioiu Covei Mihai Forţofoiu Maria
0735864289
generală cu/fără medicii membri CMR 5.Defibrilarea/Cardioversi/Cardiostimulare.
6. ALS - protocol
atestat de medicină de
urgenţă, din serviciile 7. Aritmiile din stopul cardiorespiator.
de ambulanţă 8. Managementul postresuscitării
9. Aspecte de etica in resuscitare.
48. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Resuscitarea cardio - pulmonară şi CPU - Spitalul Clinic
cerebrală la nou-născut și copil Municipal ”Filantropia”
04-15.04.2022 Medici rezidenţi şi
specialişti medicină de
30 20 Da
30 1.Evaluarea primară
2.Particularităţi ale căii aeriene la pacientului pediatric
urgenţă, medici
Craiova rezidenţi şi specialişti Scris Notă: Creditele sunt Cauzele obstrucţiei căilor aeriene
Conf. univ. dr. Forţofoiu Maria U.M.F. din Craiova ATI, medici de alte 3.Managementul căilor aeriene
specialităţi, medici Practic valabile numai pentru 4. Managementul ventilației la nou-născut și copil
specialişti medicină
Şef lucr. dr. Banicioiu Covei Mihai Forţofoiu Maria
0735864289
generală cu/fără medicii membri CMR 5. Managementul stopului cardio -respirator.
6. Monitorizarea și terapia intra și postresuscitare
atestat de medicină de
urgenţă, din serviciile 7. Particularităţi ale resuscitării cardio - respiratorii şi
de ambulanţă cerebrale la copil.
8. Aspecte etice şi medico -legale
49. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Principii de management în
urgenţele traumatice
U.M.F.din Craiova,
Facultatea de Medicină
01-30.11.2022 Medici rezidenţi şi
specialişti medicină de
54 36 Da
30 1. Introducere
2. Algoritmi de evaluare în traumă
urgenţă, medici
01-30.04.2022 rezidenţi şi specialişti Scris Notă: Creditele sunt 3. Particularităţi ale căii aeriene şi ventilaţiei în traumă
Şef lucr. dr. Geormăneanu Cristiana Geormăneanu ATI, medici de alte 4. Evaluarea primară şi secundară
Cristiana 01-31.07.2022 specialităţi, medici Oral valabile numai pentru 5. Modalităţi de imobilizare a coloanei vertebrale cervicale
specialişti medicină
0722978787 generală cu/fără medicii membri CMR 6. Monitorizarea pacientului traumatizat
7. Tipuri de şoc. Priorităţi de management
atestat de medicină de
urgenţă, din serviciile 8 .Managementul durerii şi anestezia în urgenţa traumatică
de ambulanţă 9.T rauma craniocerebrală
10. Trauma facială
11. Traumatismele de coloană vertebrală
12. Traumatismele toracice
13. Traumatismele abdominale
14. Traumatismele pelviene şi urogenitale
15. Traumatismele extremităţilor
16. Arsurile

15
17. Politraumatismul
18. Modalităţi de imobilizare şi transport
19. Trauma la gravidă: priorităţi de management
20. Transferul interspitalicesc al pacientului traumatizat critic
21. Transferul interspitalicesc al pacientului traumatizat
necritic
22. Aspecte psihologice
23. Anunţarea veştilor proaste
24. Consideraţii medico-legale

50. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Principii de management în U.M.F. din Craiova,
urgenţele cardiovasculare majore Facultatea de Medicină
01-30.10.2021 Medici rezidenţi şi
specialişti
50 32 Da
30 1. Introducere
2. Monitorizarea cardiacă
10-31.01.2022 medicină de Scris Notă: Creditele sunt 3. Stopul cardiorespirator. Resuscitarea cardio-respiratorie şi
Şef lucr. dr. Geormăneanu Cristiana Geormăneanu urgenţă, ATI, cerebrală.
Cristiana 16-10.06.2022 cardiologie, alte Oral valabile numai pentru 3.1. Lanţul supravieţuirii
0722978787 specialităţi
medicale,
medicii membri CMR 3.2. BLS
3.3. Managementul avansat al căilor aeriene şi ventilaţia
medicină de 3.4. Defibrilarea
familie şi 3.5. Algoritmul ALS
medicină generală 3.6. Medicaţia resuscitării
3.7. Situaţii speciale în resuscitare
3.8. Aspecte etice şi medico-legale în resuscitare
4. Aritmii care preced şi urmează stopului cardio-respirator
5. Cardioversie. Pacing
6. Sindromul coronarian acut
7. Edemul pulmonar acut cardiogen
8. Şocul cardiogen
9. Tromboembolismul pulmonar
10. Anevrismul disecant şi disecţia de aortă
11. Urgenţele hipertensive
12. Modalităţi de transport al pacientului critic
13. Transferul interspitalicesc al pacientului critic. Aspecte
medico-legale
51. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Resuscitarea cardio-respiratorie şi U.M.F. din Craiova,
cerebrală la adult Facultatea de Medicină
01-18.12.2021 Medici rezidenţi şi
specialişti
40 30 Da
30 1. Introducere
2. Monitorizarea cardiacă
01-28.02.2022 medicină de Scris Notă: Creditele sunt 3. Stopul cardiorespirator. Resuscitarea cardio-respiratorie şi
Şef lucr. dr. Geormăneanu Cristiana Geormăneanu urgenţă, ATI, alte cerebrală.
Cristiana 16-31.03.2022 specialităţi, medici Oral valabile numai pentru 3.1. Lanţul supravieţuirii
0722978787
11-30.06.2022
specialişti
medicină generală
medicii membri CMR 3.2. BLS
3.3. Managementul avansat al căilor aeriene şi ventilaţia
cu/fără atestat de 3.4. Defibrilarea
16-31.08.2022 medicină de 3.5. Algoritmul ALS
urgenţă din 3.6. Medicaţia resuscitării
16-30.09.2022 serviciile de 3.7. Situaţii speciale în resuscitare
ambulanţă, alte 3.8. Aspecte etice şi medico-legale în resuscitare
specialităţi 4. Aritmii care preced şi urmează stopului cardio-respirator
5.C ardioversie. Pacing
6. Aspecte psihologice
7. Anunţarea veştilor proaste
52. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Resuscitarea cardio-pulmonară şi
cerebrală la copil
U.M.F. din Craiova,
Facultatea de Medicină
01-15.03.2022 Medici rezidenţi şi
specialişti
40 30 Da
30 1. Introducere
2. Particularităţi generale ale pacientului pediatric
01-15.05.2022 medicină de Scris Notă: Creditele sunt 3. Evaluare primară
Şef lucr. dr. Geormăneanu Cristiana urgenţă, ATI, 4. Particularităţi ale căii aeriene la copil. Managementul căilor
Geormăneanu pediatrie, Oral valabile numai pentru aeriene
Cristiana
0722978787
medicină de
familie şi
medicii membri CMR 5. Particularităţi ale ventilaţiei la copil. Managementul
ventilaţiei
medicină 6. Monitorizarea
generală, 7. Căile de administrare a medicaţiei la copil
chirurgie 8. Obstrucţia căilor aeriene

16
pediatrică,alte 9. Insuficienţa respiratorie.
specialităţi 10. Şocul
11. Terapia fluidică
12. Stopul cardio-respirator. Particularităţi ale resuscitării
cardio-respiratorii şi cerebrale la copil.
13. Aspecte psihologice
14. Anunţarea veşilor proaste
15. Aspecte etice şi medico-legale.

53. MEDICINA DE
URGENŢĂ
Managementul durerii şi
anestezia în urgenţă
U.M.F. din Craiova,
Facultatea de Medicină
01-15.08.2022 Medici rezidenţi şi
specialişti
48 26 Da
30 1. Managementul durerii în urgenţă
1.1. Fiziopatologia durerii
01-15.09.2022 medicină de Scris Notă: Creditele sunt 1.2. Evaluarea durerii
Şef lucr. dr. Geormăneanu Cristiana Geormăneanu urgenţă, ATI, alte 1.3. Managementul farmacologic al durerii
Cristiana specialităţi, medici Oral valabile numai pentru 1.4. Managementul nefarmacologic al durerii
0722978787 specialişti
medicină generală
medicii membri CMR 1.5. Durerea acută abdominală
1.6. Pacientul traumatizat
cu/fără atestat de 2. Anestezia în urgenţă
medicină de 2.1. Noţiuni generale
urgenţă din 2.2. Nivele de sedare. Etapele anesteziei
serviciile de 2.3. Benzodiazepinele
ambulanţă 2.4. Barbituricele
2.5. Sedativele nonbarbiturice
2.6. Opioidele
2.7. Analgeticele nonopioide
2.8. Agenţi inhalatori
2.9. Blocantele neuromusculare
2.10. Secvenţa rapidă de inducţie
2.11. Metodologia de alegere a preparatelor
3. Anestezia locală şi regională
3.1. Principalele anestezice locale
3.2. Infiltraţia anestezică locală
3.3. Anestezicele topice
3.4. Anestezia regională
3.5.Prezentare de cazuri clinice
4. Noţiuni de etică şi legislaţie
54. MEDICINA FAMILIEI Pacientul oncologic in practica
medicului de familie
Spitalul Clinic nr. 2
Filantropia
02-15.12.2021 Medici medicina
generala
20 10 Test
Scris
30 Pacientul cu cancer pulmonar, gastric, hepatic, pancreatic,
colonic, mamar, de corp si col uterin, prostatic - metode de
Clinica I Medicală Medici de familie Notă: Creditele sunt screening cu participarea medicului de familie, diagnostic
Prof. univ. dr. Enăchescu Viorela clinic, explorari patognomonice pentru diagnostic, principii de
Enăchescu Viorela valabile numai pentru tratament, parametrii de dispensarizare in practica medicului
Conf. univ. dr. Schenker Mihai 0723340093 medicii membri CMR de familie, efecte adverse ale terapiei oncologice, terapia
substitutiva si de paleatie
55. MEDICINA FAMILIEI Comunicarea în practica medicala CMF Dr. Dogaru
Carmen-Adriana
16-20.10.2021 Medici specialiști,
primari cu
25 5 Da
30 1. Spargerea gheţii
2. Cunoaşterea participanţilor
Șef lucr. dr. Dogaru Carmen-Adriana 05-09.02.2022 specialități clinice Scris Notă: Creditele sunt 3. Pretest și completarea formularului GDPR
0723262829 4. Prezentarea obiectivelor
test grilă valabile numai pentru 5. Definiţie
medicii membri CMR 6. Procesul de comunicare
7. Legile comunicării
8. Scopul comunicării
9. Scopul comunicării în medicină
10. Transmiterea mesajului
11. Reguli pentru transmiterea corectă a mesajului
12. Bariere în comunicare
13. Cum putem depăşi barierele de comunicare
14. Caracteristicile unui bun comunicator
15. Feedback pozitiv-reguli

17
16. Limbajul nonverbal și paraverbal
17. Comunicarea cu pacientul
18. Cauze de abandon ale tratamentului
19. Pașii care trebuie parcurși pentru a convinge pacientul să
fie compliant la tratament
20. Transmiterea veștilor rele
21. Recapitularea noţiunilor
22. Posttest
23. Compararea aşteptărilor şi obiectivelor cursului
24. Evaluarea formatorului și a programului.

56. MEDICINA FAMILIEI Malpraxis medical CMF Dr. Dogaru


Carmen-Adriana
06-10.11.2021 Medici specialiști,
primari de orice
25 5 Da
30 1. Spargerea gheţii
2. Cunoaşterea participanţilor
Șef lucr. dr. Dogaru Carmen-Adriana 05-09.03.2022 specialitate Scris Notă: Creditele sunt 3. Pretest și completarea formularului GDPR
4. Prezentarea obiectivelor cursului
0723262829
test grilă valabile numai pentru 5. Definiţie malpraxis
6. Acordul pacientului informat
medicii membri CMR 7. Confidențialitatea actului medical
8. Selecție relevantă din Legea 95/2006 cu insistare pe Titlul XV-
Răspunderea civilă a personalului și a furnizorului de produse și
servicii medicale, sanitare și farmaceutice și normele de aplicare -
ordinul 482/2007
9. Legea Drepturilor pacientului (46/2003) și normele ei (ordinul
386/2004)
10. Principiile bioeticii
11. Codul Deontologic al CMR
12. Tipuri de răspundere ale medicului
13. Relația medic-pacient
14. Asigurarea de malpraxis – condiții care trebuie să le
îndeplinească pentru a fi acoperitoare
15. Tipuri de prejudicii ce nu pot fi acoperite de polita de asigurare
16. Tipuri de răspundere ale medicului
17. Autorizarea cabinetului medical
18. Controlul infecțiilor nosocomiale -ordinul 916/2006 și
1101/2016
19. Recapitularea noţiunilor
20. Cazuri de malpraxis celebre – prezentare și discuții
21. Posttest
22. Compararea aşteptărilor şi obiectivelor cursului
23. Evaluarea formatorului și a programului.
57. MEDICINA FAMILIEI
(MEDICINĂ DE
Introducere in teoria şi practica
ecografică
Facultatea de Medicina
CMI Dr. C-tin Kamal
01-30.04.2022 Medici specialişti
si primari MG şi
20 10 Scris
30 - Principii fizice-ultrasunetele-proprietati fizice, caracteristici,
echipamente, transductori, reglaje, artefacte;
AMBULATORIU) MF Notă: Creditele sunt - Metodologie examinare-pregatire, incidente, sectiuni;
Conf. univ. dr. Kamal C-tin 0748117735 - -Semiologie ecografica normala si patologica-inflamatii,
valabile numai pentru litiaze, procese focale, colectii.
medicii membri CMR
58. MEDICINA FAMILIEI
(MEDICINĂ DE
Diagnostic ultrasonografic in
urgentele medico-chirurgicale
Facultatea de Medicina
CMI Dr. C-tin Kamal
01-30.11.2021 Medici specialişti
si primari ATI,
20 10 Scris
30 - Principii fizice-ultrasunetele-proprietati fizice, caracteristici,
echipamente, transductori, reglaje, artefacte
AMBULATORIU) 01-31.05.2022 Med de urgenta, Notă: Creditele sunt - Metodologie examinare-pregatire, incidente, sectiuni
Conf. univ. dr. Kamal C-tin 0748117735 Med. Interna, MG - Semiologie ecografica normala si patologica-inflamatii,
şi MF valabile numai pentru colectii in seroase, litiaze, tumori, perforatii digestive,
medicii membri CMR traumatisme-hematoame, rupturi viscerale

59. MEDICINA FAMILIEI


(MEDICINĂ DE
Vaccinarea anti Covid 19 –
actualități
Facultatea de Medicina 01-31.05.2022 Medici din toate
specialitățile
10 10 Grilă
20
AMBULATORIU) Dumitra Gindrovel Notă: Creditele sunt
Șef de lucr. dr. Dumitra Gindrovel 0722524044
valabile numai pentru

18
medicii membri CMR
60. MEDICINĂ INTERNĂ Ecografia în urgenţele abdominale CL.I Medicală 03-10.01.2022 Medicină de 10 20 Da
30 - caracteristicile ultrasunetelor;
- principii fundamentale de tehnică ecografică;
medico-chirurgicale Sp.Cl.Jud.de Urg. familie- medici
Departament ecografie specialişti, Scris Notă: Creditele sunt - particularităţi ale explorării ecografice în urgenţele
abdominale medico-chirurgicale;
Prof. univ. dr. Vere Cristin rezidenţi valabile numai pentru - caracteristici ecografice ale principalelor urgenţe abdominale
Vere Cristin
Şef lucr. dr. Săndulescu Larisa 0740671449 medicii membri CMR medico-chirurgicale;
- prezentări de caz.
Şef lucr. dr. Iordache Sevastita
61. MEDICINĂ INTERNĂ Explorări paraclinice în patologia CL.I Medicală 23-27.05.2022 Medicină de 10 20 Da
30 - explorări biochimice;
- explorări imunologice;
digestivă Sp.Cl.Jud.de Urg. familie- medici
Departament ecografie specialişti, Scris Notă: Creditele sunt - explorări imagistice;
- prezentări de caz.
Prof. univ. dr. Vere Cristin rezidenţi valabile numai pentru
Vere Cristin
Şef lucr. dr. Săndulescu Larisa 0740671449 medicii membri CMR
Şef lucr. dr. Iordache Sevastiţa
62. MEDICINĂ INTERNĂ Sindroamele hepatoviscerale - CL.I Medicală 01-29.11.2021 Medicină de 20 30 Da
30 - sindroame hepato-viscerale: încadrare, definire, clasificare;
- manifestări clinice extrahepatice în patologia hepatică;
managementul clinic, paraclinic şi Sp.Cl.Jud.de Urg. familie - medici
terapeutic rezidenţi şi Scris Notă: Creditele sunt - explorarea paraclinică - biochimică, biologică, imagistică şi
bioelectrică în sindroamele hepato-viscerale;
Beznă Marinela specialişti valabile numai pentru - cazuri clinice prezentate şi comentate;
Conf. univ. dr. Beznă Marinela 0723866844
medicii membri CMR - clase medicamente recomandate în sindroamele
hepatoviscerale;
- managementul terapeutic în context diagnostic.
63. MEDICINĂ INTERNĂ Sindroamele hepatoviscerale - CL.I Medicală 04-29.04.2022 Medicină de 20 30 Da
30 - sindroame hepato-viscerale: încadrare, definire, clasificare;
- manifestări clinice extrahepatice în patologia hepatică;
managementul clinic, paraclinic şi Sp.Cl.Jud.de Urg. familie - medici
therapeutic rezidenţi şi Scris Notă: Creditele sunt - explorarea paraclinică - biochimică, biologică, imagistică şi
bioelectrică în sindroamele hepato-viscerale;
Beznă Marinela specialişti valabile numai pentru - cazuri clinice prezentate şi comentate;
Conf. univ. dr. Beznă Marinela 0723866844
medicii membri CMR - clase medicamente recomandate în sindroamele
hepatoviscerale;
- managementul terapeutic în context diagnostic.
64. MEDICINĂ INTERNĂ Impactul visceral, evaluarea CL.I Medicală 15.11-03.12.2021 Medicină de 12 18 Da
30 - definirea perturbarilor metabolice lipidice;
- date anatomice fiziologice;
riscului şi complicaţiilor, Sp.Cl.Jud.de Urg. familie - medici
tratament şi monitorizare în rezidenţi şi Scris Notă: Creditele sunt - fiziopatologia dismetabolismului lipidelor si a celor cu
conexiuni lipidice;
dislipidemii Beznă Marinela specialişti valabile numai pentru - control metabolic lipidic;
0723866844
Conf. univ. dr. Beznă Marinela medicii membri CMR - indicatii, mijloace, scheme terapeutice.

Spitalul Clinic Judeţean 25.10-26.11.2021 Medici specialişti


65. MEDICINĂ INTERNĂ Actualităţi în BPCO
de Urgenţă Craiova - medicină generală
40 60 Oral
30 Tematica curs
1. Definiţia, epidemiologia, clasificarea BPCO.
Prof. univ. dr. Petrescu Florin Clinica a II-a Medicală. şi de familie.
Medici rezidenţi
Notă: Creditele sunt 2. Factorii de risc, anatomia patologică, fiziopatologia BPCO.
3. Rolul interacţiunii factori genetice-factorii mediu în
Petrescu Florin (interne, urgenţe, valabile numai pentru patogeneza BPCO.
medicină generală
0726250766 etc). medicii membri CMR 4. Rolul imunităţii nespecifice şi specifice în BPCO.
5. Metode standard pentru detecţia şi definirea bolii incipiente.
Medici specialiști
medicină internă, 6. Evaluarea şi monitorizarea BPCO.
urgență, ATI, alte 7. Prevenţia primară în BPCO.
specialități, 8. Terapia BPCO stabile şi a exacerbărilor.
membri CMR 9. Factori declanşatori ai exacerbărilor acute în BPCO.
10. Noi perspective terapeutice în BPCO. Strategii de
implementare a programelor de prevenţie, diagnostic precoce
si tratament in BPCO.
Tematica stagiu
1. Anamneza si examenul obiectiv în BPCO (demonstraţie

19
practică).
2. Explorări paraclinice la pacienţii cu BPCO (demonstraţie
practică).
3. Aspecte practice ale terapiei cu agonişti beta-adrenergici în
BPCO.
4. Aspecte practice ale terapiei combinate în BPCO.
5. Prezentări clinice de pacienţi cu BPCO în diferite stadii.
6. Monitorizarea pacientului cu BPCO (aspecte practice).
66. MEDICINĂ INTERNĂ Diagnosticul și tratamentul
modern al hepatitelor cronice și
Spitalul Clinic
Municipal ”Filantropia”
04-22.10.2021 Medici rezidenţi
specialişti şi
20 10 Da
30 1. Hepatitele cronice în contextual noilor metode de diagnostic
– 2 ore curs + 1 ora LP
cirozei hepatice de etiologie virală Craiova – Clinica II primari medicină Scris Notă: Creditele sunt 2. Fibrotestul – noțiuni teoretice și practice– 2 ore curs + 1 ora
Medicală internă, LP
Prof. univ. dr. Forţofoiu Mircea- U.M.F. din Craiova gastroenterologie, Practic valabile numai pentru 3. Fibromaxul – noțiuni teoretice și practice – 2 ore curs + 1
Cătălin
Forţofoiu Mircea-
medicina de
familie, medici
medicii membri CMR ora LP
4. Determinarea încărcăturii virale – 2 ore curs + 1 ora LP
Cătălin medicină generală 5. Antivirale cu acțiune directă – prezentare, proprietăți
0722320438 farmaceutice, posologie– 2 ore curs + 1 ora LP
6. Scheme terapeutice – de administrare a antiviralelor cu
acțiune direct– 2 ore curs + 1 ora LP
7. Protocoalele de diagnostic și tratament în hepatitele cronice
virale– 2 ore curs + 1 ora LP
8. Protocoalele de diagnostic și tratament în cirozele hepatice
de etiologie virală– 2 ore curs + 1 ora LP
9. Conduita după obținerea RVS – 2 ore curs + 1 ora LP
10. Conduita în caz de eșec therapeutic – 2 ore curs + 1 ora LP
67. MEDICINĂ INTERNĂ Bolile inflamatorii intestinale-
principii moderne de abordare
Spitalul Clinic
Municipal ”Filantropia”
08-26.11.2021 Medici rezidenţi
specialişti şi
20 10 Da
30 1. Epidemiologia bolilor inflamatorii intestinale 2 ore curs + 1
ora LP
diagnostică și terapeutică Craiova – Clinica II primari medicină Scris Notă: Creditele sunt 2. Patogeneza bolilor inflamatorii intestinale acute 2 ore curs
Medicală internă, + 1 ora LP
Prof. univ. dr. Forţofoiu Mircea- U.M.F. din Craiova gastroenterologie, Practic valabile numai pentru 3. Diagnosticul de boală inflamatorie intestinală la pacientul
Cătălin
Forţofoiu Mircea-
medicina de
familie, medici
medicii membri CMR adult 2 ore curs + 1 ora LP
4. Investigații imagistice utilizate în diagnosticul bolilor
Cătălin medicină generală inflamatorii intestinale 2 ore curs + 1 ora LP
0722320438 5. Investigația endoscopică în bolile inflamatorii intestinale 2
ore curs + 1 ora LP
6. Sisteme de scoruri utilizare în evaluarea bolilor inflamatorii
intestinale din punct de vedere endoscopic 2 ore curs + 1 ora
LP
7. Endoscopia intestinului subțire prin intermediul capsule
endoscopice 2 ore curs + 1 ora LP
8. Noțiuni de ultrasonografie și elastografia ARFI 2 ore curs +
1 ora LP
9. Regimul alimentar și stiulu de viață în bolile inflamatorii
intestinale 2 ore curs + 1 ora LP
10. Medicația utilizată în tratamentul bolilor inflamatorii
intestinale: indicații cntraindicații, scheme terapeutice,
protocoale. 2 ore curs + 1 ora LP
68. MEDICINĂ INTERNĂ Managementul pacientului cu Spitalul Clinic
ciroză hepatica decompensată și a Municipal ”Filantropia”
06-24.12.2021 Medici rezidenţi
specialişti şi
30 20 Da
30 1. Diagnosticul cirozei hepatice decompensate 3 ore curs + 2
ore LP
complicațiilor acesteia Craiova – Clinica II primari medicină Scris Notă: Creditele sunt 2. Diagnosticul și managementul ascitei și ascitei refractare 3
Medicală internă, ore curs + 2 ore LP
Prof. univ. dr. Forţofoiu Mircea- U.M.F. din Craiova gastroenterologie, Practic valabile numai pentru 3. Diagnosticul și managementul sângerărilor
Cătălin
Forţofoiu Mircea-
medicina de
familie, medici
medicii membri CMR gastrointestinale 3 ore curs + 2 ore LP
4. Diagnosticul și managementul infecțiilor bacteriene 3 ore
Cătălin medicină generală curs + 2 ore LP
0722320438 5. Diagnosticul și managementul insuficienței renale acute 3
ore curs + 2 ore LP
6. Diagnosticul și managementul sindromului hepato-renal 3
ore curs + 2 ore LP

20
7. Diagnosticul și managementul insuficienței adrenal relative
3 ore curs + 2 ore LP
8. Diagnosticul și managementul cardiomiopatiei cirotice 3
ore curs + 2 ore LP
9. Diagnosticul și managementul sindromului hepato-
pulmonar 3 ore curs + 2 ore LP
10. Diagnosticul și managementul hipertensiunii porto-
pulmonare 3 ore curs + 2 ore LP
69. MEDICINĂ INTERNĂ Noțiuni teoretice și practice de
ultrasonografie Doppler în bolile
Spitalul Clinic
Municipal ”Filantropia”
07-25.03.2022 Medici rezidenţi
specialişti și
30 20 Da
30 1. Proprietatile generale ale ultrasunetelor. Particularitati ale
ultrasonografiei Doppler vasculare– 3 ore curs + 2 ore LP
vasculare periferice Craiova – Clinica II primari medicină Scris Notă: Creditele sunt 2. Ultrasonografia carotidiană‫ ܇‬3 ore curs + 2 ore LP
Medicală internă, 3. Ultrasonografia vaselor membrelor superioare. 3 ore curs +
Prof. univ. dr. Forţofoiu Mircea- U.M.F. din Craiova cardiologie, diabet Practic valabile numai pentru 2 ore LP
Cătălin
Forţofoiu Mircea-
și boli de nutriție,
medicina de
medicii membri CMR 4. Ultrasonografia vaselor abdominale și pelvine– 3 ore curs +
2 ore LP
Cătălin familie, medici 5. Ultrasonografia vaselor membrelor inferioare– 3 ore curs +
0722320438 medicină generală 2 ore LP
6. Ultrasonografia postrevascularizare – 3 ore curs + 2 ore LP
7. Ultrasonogafia fistulelor de dializă‫ – ܇‬3 ore curs + 2 ore LP
8. Ultrasonografia venelor – 3 ore curs + 2 ore LP
9. Indicele gleznă-braț – tehnică, interpretare – 3 ore curs + 2
ore LP
10. Ultrasonografia Doppler vasculară periferică în situații
speciale – 3 ore curs + 2 ore LP
70. MEDICINĂ INTERNĂ Modalități de evaluare
noninvazivă a pacienților cu
Spitalul Clinic
Municipal ”Filantropia”
09-27.05.2022 Medici rezidenţi
specialişti și
20 10 Da
30 1. Ficatul gras alcoolic și non-alcoolic 2 ore curs + 1 ora LP
2. Etiopatogeneza steatozei hepatice 2 ore curs + 1 ora LP
factori de risc metabolic și Craiova – Clinica II primari medicină Scris Notă: Creditele sunt 3. Implicarea factorilor genetici in aparitia si evolutia spre
steatoheaptită alcoolică și non- Medicală internă, fibroza a steatozei hepatice 2 ore curs + 1 ora LP
alcoolică U.M.F. din Craiova gastroenterologie, Practic valabile numai pentru 4. Corelatii endocrino-metabolice la pacientii cu ficat gras - 2

Prof. univ. dr. Forţofoiu Mircea- Forţofoiu Mircea-


diabet și boli de
nutriție, medicina
medicii membri CMR ore curs + 1 ora LP
5. Profilul pacientului cu steatoza hepatica -prezentari de
Cătălin Cătălin de familie, medici cazuri 2 ore curs + 1 ora LP
0722320438 medicină generală 6. Diagnosticul clinic si paraclinic al steatozei hepatice 2 ore
curs + 1 ora LP
7. Rolul biopsiei hepatice in steatoza hepatica 2 ore curs + 1
ora LP
8. Evaluarea non-invaziva a ficatului gras non-alcoolic 2 ore
curs + 1 ora LP
9. Perspective terapeutice in steatoza hepatica 2 ore curs + 1
ora LP
10. Algoritm de diagnostic si urmarire a pacientilor 2 ore curs +
1 ora LP
71. MEDICINA INTERNĂ -
CARDIOLOGIE
Fibrilația atrială în practica zilnică Centrul de Cardiologie 01-31.03.2022
Craiova
Medicină de
familie, rezidenți
24 0 Da
24 1. Epidemiologie, incidență, patogenie, impact economic
2. Fia și categoriile speciale de pacienți
Conf. univ. dr. Istrătoaie Octavian specialități Scris Notă: Creditele sunt 3. Fia în insuficiența cardiacă
Donoiu Ionuț medicale, 4. Actualități în Fia
Prof. univ. dr. Militaru Constantin 0746126669 specialiști valabile numai pentru 5. Complicații, evoluție tratament în Fia
Conf. univ. dr. Donoiu Ionuț
Șef lucr. dr. Mustafa Roxana
specialități
medicale
medicii membri CMR 6. Tratamentul convențional în Fia
7. NOAC
Asist. univ. dr. Rocsoreanu Alexandru 8. Tratamentul intervențional și chirurgical în Fia
Asist. univ. dr. Țieranu Eugen
72. MEDICINĂ INTERNĂ - Ecografie generală-Modul I CL.I Medicală - 04.10-31.12.2021 Medici specialişti 100 120 Da
Nu (Atestat de Studii - noţiuni generale de ecografie;
- introducere în ultrasonografie, fizica ultrasunetelor;
GASTROENTEROLOGIE Gastroenterologie şi primari
Prof. univ. dr. Ciurea Tudorel Sp.Cl.Jud.de Urg. Scris Complementare) - aparatura utilizată în ecografie;
- semiologie ecografică, imagini de bază, artefacte;
Departament ecografie
- noţiuni de anatomie topografică abdominală normală
Prof. univ. dr. Rogoveanu Ion (secţiuni).
Săndulescu Larisa
0723968354

21
73. MEDICINĂ INTERNĂ - Ecografie generală-Modul II CL.I Medicală - 03.01-31.03.2022 Medici specialişti 100 120 Da
Nu (Atestat de Studii - ecografia părţilor moi;
- ginecologie-obstetrică;
GASTROENTEROLOGIE Gastroenterologie şi primari
Prof. univ. dr. Ciurea Tudorel Sp.Cl.Jud.de Urg. Scris Complementare) - ecografie pediatrică;
- ecografie vasculară periferică;
Departament ecografie
- ecocardiografie;
Prof. univ. dr. Rogoveanu Ion - noţiuni de ecografie intervenţională.
Larisa Săndulescu
0723968354
74. MEDICINĂ INTERNĂ - Rolul ecografiei în diagnosticul CL.I Medicală - 04-08.07.2022 Medici specialişti 20 30 Da
30 -Hepatomegalia tumorală;
-Afecţiunile colecistului şi căilor biliare;
GASTROENTEROLOGIE etiologic al durerii abdominale Gastroenterologie şi primari
Sp.Cl.Jud.de Urg. Scris Notă: Creditele sunt -Patologia pancreatică şi splenică dureroasă, afecţiunile tubului
digestiv, ecografie ginecologică şi a aparatului reno-urinar.
Prof. univ. dr. Ciurea Tudorel Departament ecografie valabile numai pentru
Prof. univ. dr. Rogoveanu Ion Larisa Săndulescu medicii membri CMR
0723968354

75. MEDICINĂ INTERNĂ - Afectarea hepatică şi pancreatică Clinica Medicala 09-10.12.2021 Medici rezidenti, 10 10 Da
12 Prezentări de caz.
GASTROENTEROLOGIE în infecţia cu SARS CoV 2 Compartiment specialisti, primari
Gastroenterologie in specialitatile: Oral Notă: Creditele sunt
Şef lucr. dr. Popescu P. Mihaela Spital Clinic CF Gastroenterologie, valabile numai pentru
Medicina interna,
Popescu P. Mihaela Oncologie, medicii membri CMR
0721338846 Anatomie
patologica
Medicina de
familie
76. MEDICINĂ INTERNĂ - Abordarea completă şi complexă a Clinica Medicala 14-31.10.2021 Medici rezidenti, 20 30 Da
30 - Diagnosticul Hepatitelor cronice virale;
- Punctia biopsie hepatica versus Fibromax si Fibroscan;
GASTROENTEROLOGIE pacienţilor infectaţi cu virus Compartiment specialisti, primari
hepatic B, C şi D cu patologie Gastroenterologie 16-31.03.2022 in specialitatile: Scris Notă: Creditele sunt - Investigatii imagistice: ecografie bidimensionala, ecografie cu
elastografie, ecografie cu contrast, endoscopie digestiva
oncologică asociată Spital Clinic CF Gastroenterologie, valabile numai pentru superioara, colonoscopie;
Medicina interna,
Şef lucr. dr. Popescu P. Mihaela Popescu P. Mihaela Oncologie, medicii membri CMR - Protocoale terapeutice in Hepatitele cronice virale cu si fara
afectiuni oncologice;
0721338846 Anatomie - Asocierea intre Hepatitele cronice virale si neoplasme cu
patologica localizari si etiologii diverse;
Medicina de - Prezentari de caz.
familie
77. MEDICINĂ INTERNĂ - Managementul bolilor inflamatorii Clinica Medicala 11-25.11.2021 Medici rezidenti, 20 30 Da
30 - Cadru nosologic al Bolilor inflamatorii intestinale cronice;
- Definirea si diferentierea clara colonoscopica si anatomo-
GASTROENTEROLOGIE intestinale cronice Compartiment specialisti, primari
Gastroenterologie 02-14.03.2022 in specialitatile: Scris Notă: Creditele sunt patologica;
- Protocoale terapeutice actualizate;
Şef lucr. dr. Popescu P. Mihaela Spital Clinic CF Gastroenterologie, valabile numai pentru - Follow up-ul si monitorizarea interdisciplinara a pacientilor
Medicina interna,
Popescu P. Mihaela Oncologie, medicii membri CMR cu Boli inflamatorii intestinale cronice;
- Prezentari de caz.
0721338846 Anatomie
patologica
Medicina de
familie
78. MEDICINA INTERNA -
NEFROLOGIE
Actualitati in diagnosticul si
tratamentul vasculare
Spitalul Clinic de
Urgenta Craiova –
17.01-22.01.2022 Medici rezidenti,
specialisti si
10 5 Da
15 1.
2.
Particularitati epidemiologice
Mecanisme patogenice
Clinica de Nefrologie primari Scris Notă: Creditele sunt 3. Criterii de diagnostic
Şef lucr. dr. Zaharie Sorin Ioan Nefrologie, 4. Complicatii
Zaharie Sorin Ioan Cardiologie, valabile numai pentru 5. Tratament conservator

22
0723062108 Neurologie,
Medicina de
medicii membri CMR 6. Particularitati ale terapiei dialitice

familie, membri
CMR
79. MEDICINA INTERNA -
NEFROLOGIE
Rinichiul si sarcina Spitalul Clinic de
Urgenta Craiova -
09.05-21.05.2022 Medici rezidenti,
specialisti si
20 10 Da
30 1.
2.
Date epidemiologice
Modificari fiziologice in sarcina
Şef de lucr. dr. Zaharie Sorin Ioan Clinica de Nefrologie primari Scris Notă: Creditele sunt 3. Mecanisme patogenice ale HTA induse de sarcina
Nefrologie, 4. Tipuri de HTA secundara sarcinii
Zaharie Sorin Ioan Cardiologie, valabile numai pentru 5. Particularitati ale tratamentului medicamentos
0723062108 Medicina interna,
Medicina de familie,
medicii membri CMR 6. Afectiunile renale preexistente si sarcina

membri CMR
80. MEDICINĂ INTERNĂ -
REUMATOLOGIE
Sindromul inflamator
paraneoplazic – caracteristici
U.M.F. din Craiova 22-26.11.2021 Medici rezidenti,
medici specialisti
20 20 Da
30 - Sindroame paraneoplazice în reumatologie;
- Neoplazia asociată terapiei reumatice;
clinice și abordări terapeutice Criveanu Cristina reumatologi Oral Notă: Creditele sunt - Malignitatea ca posibilitate evolutivă în bolile reumatice.
0721334195
Prof. univ. dr. Ciurea Paulina Lucia valabile numai pentru
Şef lucr. dr. Criveanu Cristina
medicii membri CMR
81. MEDICINĂ INTERNĂ -
REUMATOLOGIE
Comorbiditatea cardiovasculară în
patologia reumatică
U.M.F. din Craiova 01-05.11.2021 Medici rezidenţi,
medici specialişti
20 20 Da
30 - Substratul morfopatologic al modificărilor vasculare în bolile
de colagen;
Gofiţă Cristina Elena reumatologi Oral Notă: Creditele sunt - Capilaroscopia-principii, tehnică, indicaţii;
Prof. univ. dr. Ciurea Paulina Lucia 0769613531 - Patternul vascular în diagnosticul precoce, evaluarea
valabile numai pentru prognosticului şi monitorizarea tratamentului în scleroza
Asist. univ. dr. Gofiţă Cristina Elena medicii membri CMR sistemică.

82. MEDICINĂ INTERNĂ -


REUMATOLOGIE
Abordarea diagnostică și
terapeutică a pacienților cu durere
U.M.F. din Craiova 15-19.11.2021 Medici rezidenti,
medici specialisti
20 20 Da
30 - Noţiuni de anatomie;
- Substratul morfopatologic al afectării entezale;
lombară joasă Vreju Ananu Florentin reumatologi Oral Notă: Creditele sunt - Modificări de tip inflamator entezal. Diagnostic şi tratament
0742060999 în spondiloartrite.
Prof. univ. dr. Vreju Ananu Florentin valabile numai pentru
Şef lucr. dr. Dinescu Ştefan Cristian
medicii membri CMR
83. MEDICINĂ INTERNĂ -
REUMATOLOGIE
Patologia piciorului în
reumatologie
U.M.F. din Craiova 08-12.11.2021 Medici rezidenti,
medici specialisti
20 20 Da
30 - Noţiuni de anatomie;
- Afectare de tip inflamator articulară;
Muşetescu Anca reumatologi Oral Notă: Creditele sunt - Modificări de tip degenerativ;
Conf. univ. dr. Muşetescu Anca 0723055385 - Tendoanele şi enteze, ca principalele structuri interesate –
valabile numai pentru evaluare clinico-imagistică.
Prof. univ. dr. Vreju Ananu Florentin medicii membri CMR
84. MEDICINĂ INTERNĂ - Afectarea pulmonara interstitiala U.M.F. din Craiova 10-12.11.2021 Medici 10 10 Da
18 -Tipuri lezionale de afectare interstiţială-pattern
histopatologic, clinic şi imagistic;
REUMATOLOGIE in boli de tesut vasculo-conjunctiv rezidenți, medici
Bănicioiu-Covei specialisti Oral Notă: Creditele sunt -Monitorizarea riscului de afectare interstiţială pulmonară în
istoria naturală de boală;
Prof. univ. dr. Roşu Anca Simona reumatologi valabile numai pentru -Management terapeutic al pneumopatiilor interstiţiale
0760849816
Şef lucr. dr. Bănicioiu-Covei Simona medicii membri CMR fibrozante.

85. MEDICINĂ INTERNĂ - Boala asociată IgG4 – maladie U.M.F. din Craiova 19-21.01.2022 Medici rezidenți, 10 10 Da
18 -Repere patogenice şi conceptuale;
-Caracteristici clinice, serologice şi imagistice;
REUMATOLOGIE fibroinflamatorie multi-organ, medici specialisti
imun-mediată - perspectiva Bănicioiu-Covei reumatologi Oral Notă: Creditele sunt -Tipare histopatologice;
-Criterii de clasificare ACR/EULAR 2019;
reumatologică Simona valabile numai pentru -Fenotipuri şi clustere;
0760849816
Prof. univ. dr. Roşu Anca medicii membri CMR -Interrelaţie cu malignitatea.
Management terapeutic - de la imunosupresie la Rituximab

Şef lucr. dr. Bănicioiu-Covei Simona

23
86. MEDICINA MUNCII SI
BOLI PROFESIONALE
Aspecte legislative si probleme de
practica in medicina muncii
U.M.F. din Craiova,
Facultatea de
01-31.03.2022 Medici specialisti
si rezidenti de
45 15 Da
30 - Legislatia nationala si internationala in medicina muncii
- Dificultati in aplicarea legislatiei in vigoare
Medicina, Medicina Muncii, Oral Notă: Creditele sunt - Probleme intalnite la nivelul cabinetului de Medicina Muncii
Conf. univ. dr. Ionovici Nina Cladirea noua, et V medici de - Responsabilitatile angajatorilor stipulate in legislatie
intreprindere, valabile numai pentru - Modalitati de rezolvare a disputelor legislative
Ionovici Nina
0771622112
medici de familie,
alte specialitati
medicii membri CMR
medicale
87. MEDICINA MUNCII SI
BOLI PROFESIONALE
Evaluarea din punct de vedere
ergonomic a locului de munca
U.M.F. din Craiova,
Facultatea de
01-30.06.2022 Medici specialisti
si rezidenti de
45 15 Da
30 - HG 355 / 2007 actualizata, privind supravegherea starii de
sanatate a lucratorilor
Medicina, Medicina Muncii, Oral Notă: Creditele sunt - Legea 319 din 2006 – legea securitatii si sanatatii in munca
Şef lucr. dr. Bunescu Marius Cladirea noua, et V medici de - Evaluarea ergonomica alocurilor de munca
intreprindere, valabile numai pentru - Responsabilitatile angajatorilor stipulate in legislatie
Contact Bunescu
Marius 0746104125
medici de familie,
alte specialitati
medicii membri CMR - Modificarile locului de munca pentru a respecta normele
ergonomice
medicale
88. NEONATOLOGIE Resuscitarea și îngrijirea
postresuscitare a nou-născuților
Spitalul Clinic Județean
de Urgență Craiova,
04-18.03.2022 Medici rezidenți
neonatologie,
40 10 Da
30 1. Principiile resuscitării la nou-născut.
- modificări fiziologice care apar in momentul nasterii la copil
Clinica Neonatologie pediatrie, Scris Notă: Creditele sunt - factori de risc cu valoare predictivă pentru identificarea nou-
Şef lucr. dr. Gheonea Mihaela medicină de născuților care vor necesita resuscitare
Gheonea Mihaela familie, medici valabile numai pentru - echipament și personal necesar pentru resuscitarea nou-
0723613835 specialisti si
primari
medicii membri CMR născutului
2. Utilizarea dispozitivelor pentru ventilație cu presiune
neonatologie pozitivă
pediatrie, - indicațiile ventilației cu presiune pozitivă
medicină de - operarea baloanelor destinse de flux, a baloanelor
familie autogonflabile si a resuscitoarelor cu piesă in T
- măstile faciale: tipuri, dimensiuni,aplicare corectă
- evaluarea eficienței ventilației cu presiune pozitivă
3. Masajul cardiac extern
- indicație, tehnică, coordonare cu ventilația cu presiune
pozitivă
4. Intubația endotraheală
- indicații, alegerea si pregătirea echipamentului necesar
- utilizarea laringoscopului pentru introducerea sondei de
intubație
endotraheală
- aspirarea meconiului din trahee
- administrarea ventilației cu presiune pozitivă pe sonda de
intubație
5. Medicație folosită in resuscitarea neonatală
- clase de medicație utilizate in resuscitarea neonatală
- căi de administrare a medicației: accesul intravenos (vena
ombilicală),
administrarea endotraheală, accesul intraosos
- aplicații practice: adrenalina, expandere de volum sanguin
6. Resuscitarea copiilor născuți prematur
- factori de risc pentru nasterea prematură
- resurse suplimentare ce trebuie asigurate pentru resuscitarea
nou-născuților prematuri
- administrarea oxigenoterapiei la prematur
- precauții suplimentare după efectuarea resuscitării la
prematur
7. Etică si ingrijire la sfarsitul vieții
- principii etice la inițierea si oprirea resuscitării nou-
născutului
- comunicarea cu părinții si implicarea lor in luarea deciziilor
etice
- durata resuscitării in absența răspunsului clinic

24
- decesul copilului
- suport pentru părinți si pentru membrii echipei de reanimare
in cazul decesului nou-născutului
89. O.R.L. Chirurgia urechii medii si a
mastoidei (curs teoretic, operatii
Clinica O.R.L. SCJU
Craiova
15-26.11.2021 medici rezidenti,
specialisti si
40 40 Da
30 1. Anatomia urechii medii si a mastoidei
2. Imagistica in patologia otomastoidiana
in direct si disectie la cadavru) 07-18.03.2022 primari ORL Oral Notă: Creditele sunt 3. Patologie otica.
Anghelina Florin 4. Tehnici chirurgicale in patologia mastoidiana
Conf. univ. dr. Anghelina Florin 0742031003 valabile numai pentru 5. Metode de reconstructie timpano-osiculare
medicii membri CMR 6. Tratamentul chirurgical al otitei atelectatice
7. Operatii live.
8. Disectie la cadavru
90. O.R.L. Chirurgia endoscopica şi clasică a
sinusurilor paranazale (curs
Clinica O.R.L. SCJU
Craiova
01-12.11.2021 Medici rezidenti,
specialisti si
40 40 Da
30 1. Anatomia foselor nazale si a sinusurilor fetei. Anatomia
endoscopica
teoretic, operatii in direct şi 04-15.04.2022 primari ORL, Oral Notă: Creditele sunt 2. Imagistica rinosinusala
disectie la cadavru) Anghelina Florin medici de 3. Pregatirea preoperatorie, peri si postoperatorie
0742031003 familie, valabile numai pentru 4. Tehnici chirurgicale clasice rinosinusale
Conf. univ. dr. Anghelina Florin oftalmologi medicii membri CMR 5. Tehnici de baza in FESS – meatotomia medie
a. etmoidectomia anterioara
b. etmoidectomia posterioara
c. sfenoidotomia
abordul endoscopic al sinusului frontal
6. Tehnici avansate FESS
a. maxilectomia mediala
b. sfenoetmoidectomia totala
c. decompresia orbitara
d. DCRS
7. Complicatii FESS
8. Managementul epistaxisului
a. artera sfenopalatina
b. artera etmoidala ant si post
c. artera carotida interna
9. Managementul endoscopic al fistulelor de LCR
10. Managementul endoscopic al angiofibromului juvenil
11. Managementul endoscopic al papilomului inversat
12. Managementul tumorilor maligne rinosinusale
13. Disectie la cadavru
d. Operatii live.
91. OBSTETRICĂ ȘI
GINECOLOGIE
Interdisciplinaritatea în patologia
ginecologică. De la examinarea
Clinica OG I, Spitalul
Clinic Jud. de Urgență
18-22.01.2022 Medici rezidenți,
specialiști,
20 20 Da
30 Examinarea ecografică a uterului (corp și col) și a anexelor -
relații normale.
ecografică la management Craiova primari, moașe, Scris Notă: Creditele sunt - Patologia uterului - endometrul.
asistenți medicali - Patologia uterului – colul.
Conf. univ. dr. Tudorache Ştefania Tudorache valabile numai pentru - Patologia uterului – miometrul.
Ștefania
0722220235
medicii membri CMR - Patologia ovarelor.
- Patologia trompelor.
Prof. univ. dr. Cernea Nicolae
Conf. univ. dr. Iliescu Dominic Gabriel - Anomalii uterine congenitale.
Șef lucr. dr. Comănescu Alexandru - Endometrioza.
Șef lucr. dr. Căpitănescu Răzvan - Cancerul ovarian.
Șef lucr. dr. Marinaş Cristian - Cancerul endometrial.
Șef lucr. dr. Pătru Ciprian Laurenţiu - Managementul leziunilor descoperite la examinarea
Asist. univ. dr. Drăguşin Roxana ecografică de rutină.
Asist. univ. dr. Sîrbu Ovidiu Costinel - Managementul leziunilor descoperite în timpul intervențiilor
Asist. univ. dr. Zorilă George Lucian chirurgicale.
Dr. Dinu M. - Examinarea ecografică în infertilitatea de cuplu.
Prof. univ. dr. Șurlin Valeriu - Sonohisterografia şi histerosalpingografia.
Șef lucr. dr. Râmboiu Sandu - Examenul anatomo-patologic al specimenelor de endometru.
Asist. univ. dr. Gogănău Alexandru - Confirmarea anatomo-patologică a tumorilor ovariene.
Marian - Aportul CT și RMN în patologia genitală.
Prof. univ. dr. Simionescu Cristina - Management optim chirurgical în patologia genitală.
Prof. univ. dr. Gheonea Ioana - Patologia chirurgicală a organelor genitale în perioada de

25
Andreea copilărie și adolescență.
Conf. univ. dr. Constantin Cristian - Ecografia planșeului perineal. Indicații, tehnică, beneficii.
- Ecografia cu agenți de contrast (Contrast-Enhanced
Ultrasound – CEUS)
- Noțiuni de siguranță la examinarea ecografică
92. OBSTETRICĂ ȘI
GINECOLOGIE
Obstetrica intervențională SCJU Craiova, etaj 7,
Clinica Obstetrică-
15-19.02.2022 Medici rezidenți,
specialiști,
20 20 Da
30 - Indicația de operație cezariană conform ghidurilor vs.
medicina defensivă.
Șef lucr. dr. Căpitănescu Răzvan Ginecologie primari, Scris (grilă)+ Notă: Creditele sunt - Tehnica operației cezariene. Conduita bazată pe dovezi
Moaşe, Asistente - Complicațiile operației cezriene.
Asist. univ. dr. Zorilă Lucian U.M.F. din Craiova, medicale Practic valabile numai pentru - Nașterea vaginală după operație cezariană.
Prof. univ. dr. Cernea Nicolae
Conf. univ. dr. Iliescu Dominic Gabriel
Centrul de simulare si
abilitati practice
(manevre
obstetricale)
medicii membri CMR - Factori favorizanți pentru hemoragiile postpartum.
- Diagnosticul hemoragiilor postpartum.
Conf. univ. dr. Tudorache Ștefania - Managementul medical al hemoragiilor postpartum.
Șef lucr. dr. Pătru Ciprian - Management chirurgical al hemoragiilor postpartum.
Șef lucr. dr. Marinaş Cristian - Naşterea instrumentală în obstetrica modernă.
Asist. univ. dr. Drăguşin Roxana - Principii, tehnici, aplicaţii practice
93. OBSTETRICĂ ȘI
GINECOLOGIE
Ultrasonografie în Obstetrică și
Ginecologie, modul II
SCJU Craiova, etaj 7, 12.10-23.11.2021 Medici rezidenți,
Clinica Obstetrică- specialiști, primari
48 160 Da
Nu (Atestat de Studii 1. Principii de bază ale ecografiei medicale.
Principii fizice de bază ale ultrasonografiei
Ginecologie Scris (grilă) Complementare) Modurile ultrasonografiei (Modulurile B, M, Doppler,
Prof. univ. dr. Cernea Nicolae bidimensionale (2D), tridimensionale (3D)
Conf. univ. dr. Tudorache Ștefania Cernea Nicolae Practic Bioefectele ultrasonografiei: mecanice, termice, principiul
Conf. univ. dr. Iliescu Dominic Gabriel 0722332066 (interpretare ALARA (As Low As Reasonably Achievable)
Conf. univ. dr. Berceanu Costin ecografică) Artefactele ultrasonografice
Declarații oficiale ale societăților profesionale (ISUOG, AIUM,
Conf. univ. dr. Văduva Cristian ACOG, ACR, SMFM, SRU)
Șef lucr. dr. Comănescu Alexandru 2. Caracteristicile de bază ale echipamentului ecografic.
Șef lucr. dr. Dijmărescu Lorena Sondele ecografice: principiile de generare ale ultrasunetelor;
Șef lucr. dr. Căpitănescu Răzvan compararea caracteristicilor sondelor și aplicații practice ale
Șef lucr. dr. Manolea Maria acestora.
Magdalena Penetrarea ultrasunetelor și bioefectele în funcţie de puterea
acustică.
Influenţa frecvenței ultrasunetelor asupra rezoluției și
penetraţiei în ţesuturi.
Efectele reglării adâncimii asupra câmpului examinat şi a
dimensiunii imaginii.
Reglarea funcţiei “gain” pentru optimizarea luminozității
imaginii cu minim de putere acustică.
Rolul focalizării pentru obţinerea unei rezoluții optime în zona
de interes.
Setările de persistență a imaginilor pentru a reduce zgomotul
de fundal.
Introducerea datelor pacientelor înaintea începerii examinării.
3. Aspecte ale examinării ultrasonografice
Poziționarea corectă a pacientelor și folosirea soluțiilor de
contact (geluri speciale).
Poziții ergonomice de examinare și poziționare a aparaturii, ce
reduc disconfortul examinatorului.
Manipularea corectă a sondei și orientarea imaginii.
Etichetarea imaginilor și stocarea acestora.
Transmiterea adecvată a rezultatelor examinării
ultrasonografice către alți specialiști în medicină.
Protocolul de curățare și dezinfectare a sondelor.
4. Ecografia în sarcina incipientă / primul trimestru al
sarcinii
Paşii evaluării ecografice transvaginale în primul trimestru de
sarcină.
Indicații pentru evaluarea ecografică în primul trimestru.
Evaluarea sacului gestațional (localizarea intrauterină,
discordanța cu nivelurile de β-HCG seric și diferențierea de

26
fluidul endometrial - pseudosac).
Vezicula vitelină.
Vezicula amniotică.
Numărul embrionilor/feților.
Activitatea cardiacă embrionară/fetală, documentată cu modul
M sau videoclip.
Evaluarea criteriilor ce definesc sarcina oprită în evoluție în
primul trimestru.
Componente de datare a sarcini în primul trimestru.
Protocol de urmărire al sarcinii cu localizare necunoscută.
Evaluarea ultrasonografică a sarcinii ectopice tubare ampulare.
Localizări atipice ale sarcinii ectopice (interstițială, ovariană,
cervicală, abdominală și a sarcinii implantată la nivelul
cicatricii post cezariană).
Hematomul subcorionic.
Aspectele ecografice ale sarcinii molare.
Asocierea dintre dimensiunea crescută a translucenței nucale
cu anomalii cromozomiale.
Anatomia fetală normală şi aspectul ecografic al anomaliilor
fetale majore în trimestrul I al sarcinii.
5. Evaluarea ecografică în trimestrele II și III ale sarcinii
Parametrii de bază ai examinării ecografici în trimestrele II și
III.
Parametrii biometriei fetale în trimestrele II și III.
Factori predispozanți pentru macrosomia fetală și restricția de
creștere intrauterină.
Rolul evaluării Doppler a arterelor ombilicale şi uterine în
restricția de creștere intrauterină.
Evaluarea localizării placentei.
Indicații și riscuri pentru amniocenteză în scopul
diagnosticului genetic.
Anatomia normală a craniului fetal și malformațiile frecvente.
Anatomia normală a feţei fetale și malformațiile frecvente.
Anatomia normală a toracelui fetal și malformațiile frecvente.
Anatomia normală a cordului fetal și malformațiile frecvente.
Anatomia normală a abdomenului fetal și malformațiile
frecvente.
Anatomia normală a pelvisului fetal și malformațiile frecvente.
Anatomia normală a scheletului fetal și malformațiile frecvente.
Diagnosticul ecografic al hidropsului fetal.
Formularea raportului examinării ecografice.
Rolul evaluării Doppler a peek-ului sistolic la nivelul arterei
cerebrale medii în screeningul pentru anemia fetala
6. Anomalii ale anexelor fetale şi colului uterin
Anomalii placentare
Factori de risc și diagnosticul ecografic al placentei praevia și al
placentei jos inserate.
Factori de risc și diagnosticul ecografic al vasa praevia.
Factori de risc și diagnosticul ecografic al placentei accreta.
Rolul ecografiei în decolarea de placentă.
Evaluarea lichidului amniotic
Metode de diagnostic pentru oligoamnios.
Metode de diagnostic pentru polihidramnios.
Evaluarea lichidului amniotic la sarcinile gemelare.
Cervixul
Evaluarea ecografică a lungimii canalului cervical în trimestrul
II și III de sarcină.
7. Evaluarea ecografică în sarcinile multiple
Rolul ecografiei în diagnosticul sarcinilor multiple.

27
Corionicitatea și amnionicitatea în sarcinile multiple.
Particularităţi ale sarcinii gemelare monocorială,
monoamniotică.
Metode ecografice de evaluare a placentaţiei în cazul sarcinilor
gemelare.
Rolul monitorizării ecografice în cazul feților cu creștere
discordantă.
Rolul ecografiei în diagnosticul și managementul sindromului
transfuzor-transfuzat. Rolul evaluării Doppler a arterelor
ombilicale în cazul sindromului transfuzor-transfuzat.
Rolul ecografiei în evaluarea secvenței anemie-policitemie și a
restricției de creștere intrauterină selectivă fetală la feții
monocorionici.
Rolul ultrasonografiei în diagnosticul și evaluarea secvenței de
perfuzie arterială inversată în sarcina gemelară (TRAP).
8. Examinarea uterului negravid
Indicațiile evaluării ecografice pelvine.
Aspectele ecografice ale uterului normal în raport cu fazele
ciclului menstrual.
Evaluarea ecografică a patologiei endometriale.
Evaluarea ecografică a leiomioamelor.
Aspecte ecografice în adenomioză.
Clasificarea anomaliilor uterine congenitale (caracteristici 2D
și 3D).
Rolul ecografiei în localizarea dispozitivelor intrauterine
(caracteristici 2D și 3D).
9. Evaluarea ecografică a anexelor uterului
Caracteristicile ovarelor normale, ciclul ovarian.
Caracteristicile chisturilor ovariene simple.
Caracteristicile ecografice ale ovarelor polichistice.
Caracteristicile ecografice ale chisturilor ovariene hemoragice
și evolutia acestora (scala de gri și Doppler color).
Aspecte ecografice în endometrioză. Caracteristicile ecografice
ale endometrioamelor ovariene (scala de gri și Doppler color).
Caracteristicile ecografice ale teratoamelor mature (scala de gri
și Doppler color).
Caracteristicile ecografice ale leiomioamelor pediculate și
fibroamelor ovariene.
Caracteristicile ecografice ale hidrosalpinxului.
Caracteristicile ecografice ale proceselor inflamatorii tubo-
ovariene (abcese).
Caracteristicile ecografice ale acumulărilor fluide peritoneale.
Caracteristicile ecografice ale torsiunii anexiale.
Caracteristicile ecografice ale tumorilor anexiale maligne.
Rolul Dopplerului color în evaluarea maselor anexiale.
Aspecte ecografice predictive pentru cancerul ovarian.
International Ovarian Tumor Analysis (IOTA) – reguli pentru
clasificarea maselor anexiale.
10. Evaluarea ecografică a sânului
Caracteristicile normale ale glandei mamare.
Caracteristicile ecografice ale proceselor inflamatorii mamare.
Caracteristicile ecografice ale tumorilor benigne mamare.
Caracteristicile ecografice ale tumorilor maligne mamare.
94. PEDAGOGIE
MEDICALĂ
Abilități și aptitudini de
comunicare necesare cadrului
U.M.F. din Craiova CEM 11-30.10.2021 Medici rezidenți
primari, specialiști
6 6 Da
12 - Comunicarea medicală și comunicarea academică – abordări
conceptuale.
didactic universitar din implicați în Probă Notă: Creditele sunt - Moduri și mijloace de comunicare medical
învăţământul cu profil medical activitatea de practică - Moduri și mijloace de comunicare acanemică
predare – valabile numai pentru - Tehnici și stiluri de comunicare în abordarea cadrului didactic
Prof. univ. dr. Gheonea Cristian evaluare în medicii membri CMR din învățământul cu profil medical.

28
învățământul cu
Dr. Pîrlog Cristina profil medical,
fără pregătire
psihopedagogică
95. PEDAGOGIE
MEDICALĂ
Tehnici de predare în sistemul de U.M.F. din Craiova CEM
învățământ medical
01-19.11.2021 Medici rezidenți
primari, specialiști
8 4 D
12 - Relația învățare – predare în învățământul universitar cu
profil medical.
implicați în Probă Notă: Creditele sunt - Tehnici de predare specifice cursurilor atât în mediul preclinc
Prof. univ. dr. Gheonea Cristian activitatea de practică cât și în mediul clinic.
predare – evaluare valabile numai pentru - Tehnici de predare specifice grupelor de studenți din
în învățământul cu
Psiholog Băluțoiu Iulia
profil medical, fără medicii membri CMR învățământul cu profil medical
pregătire
psihopedagogică
96. PEDAGOGIE
MEDICALĂ
Tehnici de evaluare și feedback în U.M.F. din Craiova CEM 22.11-14.12.2021 Medici rezidenți
învățământul medical primari, specialiști
8 4 Da
12 - Evaluare și feedback - definire și diferențiere în învățământul
cu profil medical.
implicați în Probă Notă: Creditele sunt - Tehnici de evaluare a activității studenților din învățământul
Prof. univ. dr. Gheonea Cristian activitatea de practică cu profil medical.
predare – valabile numai pentru - Tehnici de feedback în învățământul cu profil medical.
Psiholog drd. Popa Denisa evaluare în
învățământul cu
medicii membri CMR
profil medical,
fără pregătire
psihopedagogică
97. PEDIATRIE Prezentarea cazurilor clinice
pediatrice la manifestări
Spitalul Clinic
Municipal “Filantropia”
01-30.11.2021 Medici rezidenţi, 10
specialiști și
10 Da
Scris/oral
20 1. Examenul clinic la patul bolnavului, colectarea datelor
anamnestice și a rezultatelor investigațiilor paraclinice.
științifice, examene și concursuri Craiova, Clinica 01-28.02.2022 primari pediatrie, Notă: Creditele sunt 2. Structurarea datelor colectate, susținerea diagnosticului,
Pediatrie managementul cazului, particularități.
Prof. univ. dr. Gheonea Cristian valabile numai pentru 3. Prezentarea cazului clinic în condiții de examen sau de

Prof. univ. dr. Niculescu Carmen


Gheonea Cristian
0722339339
medicii membri CMR concurs.
4. Identificarea cazurilor clinice de interes și prezentarea lor
Elena la manifestări științifice.
Prof. univ. dr. Petrescu Ileana Octavia
98. PEDIATRIE Evaluarea stării de nutriție la copil S.C.J.U. Craiova, Clinica 02-20.05.2022
II Pediatrie
Medici specialişti 40
şi primari
10 Da
30 - Creșterea și dezvoltarea
- Factorii care influențează creșterea și dezvoltarea
Şef lucr. dr. Coşoveanu Carmen pediatrie, Medici Scris Notă: Creditele sunt - Perioadele copilăriei
Simona Coşoveanu Carmen de familie, Medici - Ancheta alimentară (evaluarea dietei, aportului alimentar
Simona rezidenţi pediatrie valabile numai pentru cantitativ și calitativ)
0744877509 şi medicină de
familie
medicii membri CMR - Examenul clinic obiectiv al copilului, corect și complet
efectuat
- Măsurători antropometrice
- Indicii antropometrici
- Curbele de creștere standard
- Folosirea hărților de creștere și a nomogramelor CDC
- Curbele de creștere WHO
- Utilizarea programelor software pentru evaluarea stării de
nutriție
- Date paraclinice și selecția unor investigații specifice
- Distrofia / Hipotrofia ponderală: criterii de definire,
clasificare, evaluare
- Paratrofia/ obezitatea/ supraponderea: criterii de evaluare la
sugar, copil, și adolescent
- Monitorizarea în dinamică a stării de nutriție a copilului
99. PEDIATRIE Infecții perinatale SCJU Craiova, Clinica
Pediatrie I
03-24.03.2022 Medici rezidenti,
specialiști și
40 16 Da
30 1. Infecții perinatale: caracteristici, diagnostic, morbiditate,
mortalitate
Prof. univ. dr. Niculescu Elena
primari în Oral Notă: Creditele sunt 2. Rubeola congenitală
Carmen Mateescu Diana specialitățile: 3 Infecţia congenitală cu citomegalvirus
0761609168 Pediatrie, valabile numai pentru 4. Infecţia perinatală cu virusul Herpes simplex

Şef lucr. dr. Moroșanu Aritina


Neonatologie,
Medicină de
medicii membri CMR 5. Infecția perinatală cu Neisseria gonorrhoeae
6. Infecţia congenitală cu Treponema pallidum

29
Asist. univ. dr. Mateescu Diana familie 7. Infecţia congenitală cu Toxoplasma gondii
8. Infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV)
9. Hepatita acută virală
10. Alte infecții: Zika, West Nile, parvovirus B19, enterovirus
100. PEDIATRIE Caracteristicile și provocările
adolescentului
Spitalul Clinic Judetean
de Urgenta Craiova,
09-29.11.2021 Medici rezidenti,
specialiști și
40 16 Da
30 1. Adolescența-caracterizare generală,dezvoltare biologică și
psihică, caracteristici afective
Clinica I Pediatrie primari în Oral Notă: Creditele sunt 2. Depresia
Şef lucr. dr. Dop Dalia specialitățile: 3. Bullying-ul
Mateescu Diana Pediatrie, valabile numai pentru 4. Dependenta de mijloacele de comunicare
Asist. univ. dr. Mateescu Diana 0761609168 Neonatologie,
Medicină de
medicii membri CMR 5. Consumul de alcool
6. Consumul de droguri
familie 7. Fumatul
8. Activitate sexuală precoce
9. Sarcina la adolescente
10. Tulburări alimentare-anorexie, bulimie
11. Comportamente deviante
12. Stressul
13. ADHD la adolescenți
14. Autismul la adolescenți
101. PEDIATRIE Convulsiile la sugar si copilul mic- Clinica de Pediatrie
cauze, manifestari clinice,
11.03-08.04.2022 Medici pediatri,
medicină
40 10 Da
30 1. Convulsiile febrile/afebrile
2. Simptomatologie clinica
probleme de diagnostic Calin Gigi 0728066854 generală, medici Scris Notă: Creditele sunt 3. Diagnostic diferential
rezidenţi 4. Diagnostic pozitiv
Prof. univ. dr. Stănescu Ligia valabile numai pentru 5. Investigatii Paraclinice

Şef lucr. dr. Calin Gigi


medicii membri CMR 6. Tendinte moderne de diagnostic
7. Prognostic
8. Tratament
9. Evolutie
10. Prezentari de caz
102. PEDIATRIE Regimuri dietetice in afectiunile
pediatrice
SCJJU CRAIOVA
Clinica II Pediatrie
12-31.03.2022 Medici specialişti
şi primari
40 10 DA
30 Regimuri dietetice in afectiuni digestive, renale, oncologice,
boli de metabolism, alergii alimentare.
pediatrie, medici Oral Notă: Creditele sunt
Sef lucr. dr. Singer Cristina Elena Singer Cristina Elena de familie, medici
0745034965 rezidenţi pediatrie valabile numai pentru
şi medicină de
familie
medicii membri CMR
103. PNEUMOLOGIE Managementul pacientului cu
insuficienta respiratorie
Clinica Medicala 1,
Spitalul Clinic
01-05.11.2021 Medicii rezidenți
si specialiști in
5 - Da
5 - Definirea si clasificarea insuficientei respiratorii (IR)
- Etiopatogeneza IR
Filantropia, str. specialitățile: Scris Notă: Creditele sunt - Diagnosticul IR
Conf. univ. dr. Biciusca Viorel Sararilor medicină de - Managementul pacientului cu IR
familie, valabile numai pentru - Managementul pacientului cu IR
Biciusca Viorel,
0251307500
pneumologie,
cardiologie,
medicii membri CMR
medicină internă
104. PNEUMOLOGIE Algoritm de diagnostic si
tratament al emboliei pulmonare
Clinica Medicala 1,
Spitalul Clinic
02-06.05.2022 Medicii rezidenți
si specialiști in
5 - Da
5 - Factorii de risc pentru trombembolismul venos
- Manifestari clinice si paraclinice ale emboliei pulmonare (EP)
Filantropia, str. specialitățile: Scris Notă: Creditele sunt - Strategiile diagnostice si evaluarea prognostica a pacientului
Conf. univ. dr. Biciusca Viorel Sararilor medicină de cu EP
familie, valabile numai pentru - Tratamentul in faza acut
Biciusca Viorel,
0251307500
pneumologie,
cardiologie,
medicii membri CMR - Probleme speciale: EP si sarcina; EP si cancerul

medicină internă
105. PNEUMOLOGIE Reacții adverse medicamentoase
în cursul tratamentului antibiotic
Clinica Medicala 1,
Spitalul Clinic
09-13.05.2022 Medicii rezidenți
si specialiști in
5 - Da
5 - Definiție, clasificare
- Bazele imunologice ale reacțiilor adverse medicamentoase

Șef lucr. dr. Trașcă Diana


Filantropia, str. specialitățile: Scris Notă: Creditele sunt - Manifestări clinice
Sararilor medicină de - Evaluarea pacientului cu risc de reacții adverse.
familie, valabile numai pentru medicamentoase
Trașcă Diana pneumologie, medicii membri CMR - Principii de tratament

30
0251.307500 cardiologie,
medicină internă

106. PNEUMOLOGIE Tratamentul inhalator al bolilor


aparatului respirator -
Clinica Medicala 1,
Spitalul Clinic
07-11.02.2022 Medicii rezidenți
si specialiști in
5 - Da
5 - Anatomia aparatului respirator.
- Particularități ale medicației inhalatorii.
particularități clinice, dificultăți Filantropia, str. specialitățile: Scris Notă: Creditele sunt - Dispozitive utilizate în terapia inhalatorie.
Sararilor medicină de - Dificultăți ale terapiei inhalatorii.
Șef lucr. dr. Popescu Iulian Alin Silviu familie, valabile numai pentru
Popescu Alin
0251.307500
pneumologie,
cardiologie,
medicii membri CMR
medicină internă
107. PNEUMOLOGIE Bronhoscopia flexibilă - de la
teorie la practică
Clinica de
Pneumologie, Spitalul
01-05.08.2022 Pneumologi,
chirurgi toracic,
10 5 Da
15 - Bronhoscopia flexibilă
- Indicații, contraindicații, sterilizarea aparaturii, asepsia și
„Victor Babeș” anesteziști, ORL- Scris Notă: Creditele sunt antisepsia, arborele traheobronșic, investigații
Șef lucr. dr. Olteanu Mihai iști, urgentiști bronhoscopice, aspecte particulare, complicații.
Olteanu Mihai valabile numai pentru
0755151959 medicii membri CMR
108. RADIOLOGIE
IMAGISTICĂ
Tehnici avansate de terapie
endovasculara minim invaziva a
Disciplina / SCJU
Craiova
22-23.11.2021 Specialisti
chirurgi,
6 - Da
6 Tehnici de revascularizare minim invaziva, stentare in
patologia arteriala periferica
MEDICALĂ piciorului diabetic diabetologi, Scris Notă: Creditele sunt
Constantin Cristian recuperare
Conf. univ. dr. Constantin Cristian 0722334868 medicala, medici de valabile numai pentru
familie, pediatri
medicii membri CMR
109. RADIOLOGIE
IMAGISTICĂ
Terapia minim invaziva in
patologia degenerativa a coloanei
Disciplina / SCJU
Craiova
21-22.03.2022 Medici ortopezi,
medici de
6 - Da
6 Terapia durerii lombare, nucleoplastia percutana,
vertebroplastia percutana - indicatii, tehnici.
MEDICALĂ vertebrale recuperare Scris Notă: Creditele sunt
Constantin Cristian medicala, medici
Conf. univ. dr. Constantin Cristian 0722334868 de familie valabile numai pentru
medicii membri CMR
110. REABILITARE
MEDICALĂ
Cura balneara in afectiunile
aparatului locomotor
Sala de curs a Clinicii
de Reabilitare
01-05.11.2021 Medici rezidenti,
specialisti,
10 10 Da
20 - Metodologia de tratament cu ape minerale in afectiunile
aparatului locomotor. Efecte, indicatii, contraindicatii, statiuni.
medicala, SCJU Craiova primari, toate Oral Notă: Creditele sunt - Metodologia de tratament cu peloide si gaze terapeutice in
Sef lucr. dr. Patru Simona specialitatile afectiunile aparatului locomotor. Efecte, indicatii,
Patru Simona valabile numai pentru contraindicatii, statiuni.
Asist. univ. dr. Matei Daniela 0728159159 medicii membri CMR - Climatoterapia in patologia locomotorie. Efecte, indicatii,
contraindicatii, statiuni.
- Cura balneara pentru profilaxia primara a afectiunilor
aparatului locomotor. Cura balneara de recuperare, terapeutica
si pentru profilaxia secundara a afectiunilor aparatului
locomotor.
- Fundamentarea stiintifica a terapiei cu factori terapeutici
naturali in afectiunile aparatului locomotor.
111. REABILITARE Abordarea terapeutică a Spital Neuropsihiatrie 15-27.11.2021 Medici rezidenți şi 40 20 Da
30 1. Prezentarea planului de curs. Noțiuni generale.
2. Aspecte clinice ale pacietilor neurologici cu spasticitate.
MEDICALĂ pacientului cu spasticitate Terapia specialişti-
cu toxină botulinică Bumbea Ana Maria Reabilitare Evaluarea Notă: Creditele sunt Terapia farmacologica a spasticitatii.
3. Notiuni de farmacologie. Tipuri de toxina botulinice.
0741123729 Medicală, prezenței valabile numai pentru Interactiuni medicamentoase.
Șef lucr. dr. Bumbea Ana Maria Neurologie,
Medicină de Evaluare medicii membri CMR 4.Evaluarea spasticitatii. Evaluare funcțională.
5. Notiuni de anatomie si ecografie musculo-scheletala.
Conf. univ. dr. Turcu-Stiolica Adina Familie, Medicina orală Evaluarea ecografica a muschilor spastici Hands-on.
Șef lucr. dr. Stanca Diana muncii 6. Tratamentul focal al spasticitatii toxina botulinica si metode
nonfarmacologice de tratament. Hands on.
7.Metodologia de injectare cu toxina botuluinica. Hands on.

31
8.Injectare cu control ecografic pe mulaje adaptate. Hands on.
9.Prezentare cazuri. Hands on.
10. Prezentare cazuri. Hands on.

32

S-ar putea să vă placă și