Sunteți pe pagina 1din 3

HISTEROSALPINGOGRAFIA

Histerosalpingografia (HSG) este o procedură imagistică cu raze X de examinare a cavității


uterine și a trompelor uterine.

Când este indicată histerosalpingografia?


Cea mai frecventă indicație în prezent este evaluarea permeabilității trompelor uterine (dacă
acestea sunt blocate sau libere); totodată HSG poate stabili prezența unor modificări de contur sau
dimensiuni ale cavității uterului; în aceste situații problema de sănătate a pacientelor o reprezintă
infertilitatea. Studii recente au arătat că există posibilitatea apariției unei sarcini la 30 - 40% din
paciente în următoarele 3 - 4 luni de la realizarea histerosalpingografiei.
O indicație mai puțin întâlnită este verificarea succesului procedurii de ligatură a trompelor, care
poate fi realizată după cel puțin 3 - 6 luni de la momentul intervenției.
Indicația pentru HSG o precizează medicul ginecolog în urma consultației și unui set de analize.

Când este histerosalpingografia contraindicată?


Contraindicațiile histerosalpingografiei sunt:
• sarcina;
• infecțiile pelvine active;
• sângerarea abundentă în momentul examinării.

Cum se desfășoară histerosalpingografia?


Intervalul optim pentru realizarea HSG este între ziua a 6-a și ziua a 12-a a ciclului menstrual
(ziua 1 este prima zi cu sângerare), moment în care mucoasa uterină este subțire și totodată riscul
pentru prezența unei sarcini este redus.
HSG se realizează în laboratorul de radiologie pe o masă adaptată pentru examen ginecologic cu
valve. Pacientele nu necesită internare în prealabil și nici ulterior procedurii. De obicei, pacientele
sunt sfătuite să ia cu o oră înainte de examinare un medicament antalgic (împotriva durerii) și un
spasmolitic (contra spasmelor ce pot apărea). Scopul medicației pre-procedurale este de a reduce
senzația dureroasă ce poate fi percepută de pacientă pe parcursul examenului sau în următoarele
ore.
Procedura constă în introducerea în interiorul cavității uterine a unei substanțe de contrast pe
bază de iod (un lichid transparent cu vâscozitate un pic mai mare ca a apei) și urmărirea pe
imaginile radiologice a distribuției contrastului la nivelul cavității uterine și a trompelor uterine.
Pacienta este rugată să se dezbrace de la jumătate în jos, să se îmbrace într-un halat de
consultație, iar apoi să se așeze în poziție ginecologică pe masa radiologică adaptată în vederea
realizării examenului cu valve (examinare practicată la consultul ginecologic); valvele ajută la
îndepărtarea pereților vaginali și inspectarea colului uterin.
Orificiul colului uterin este canulat (se introduce un cateter special, tub sau canulă) pe primii săi
3 - 4 cm, se retrag valvele, iar ulterior se injectează substanța de contrast iodată. În momentul
injectării substanței de contrast se pot produce crampe ale căror intensitate dureroasă variază de la
pacientă la pacientă, în funcție de permeabilitatea trompelor (pot fi mai intense în cazul unor
blocaje) și a pragului dureros al pacientei; majoritatea pacientelor descriu durerea ca fiind similară
cu cea de la menstruație. Durata perioadei dureroase este în general sub 1 minut, nedepășind 2 - 3
minute în cazurile dificile.
Se realizează câteva imagini radiografice în momentul când substanța de contrast este prezentă la
nivelul cavității uterine și a trompelor, pacienta putând fi rugată să își schimbe poziția pentru
evidențierea mai bună a eventualelor modificări. Odată ajunsă în interiorul abdomenului substanța
de contrast este absorbită și ulterior eliminată pe cale renală. Incidența unor reacții adverse la
substanța de contrast iodată este foarte redusă, sub 0,1% din totalul histerosalpingografiilor
realizate.
La finalul examinării cateterul este retras, moment în care senzațiile dureroase încep să dispară
aproape complet, și pacienta este rugată să se ridice. În acest moment o bună parte din substanța de
contrast este eliminată pe cale vaginală, putându-se asocia cu prezența unor pete sângerii, lucru
considerat normal.

Ce se indică după examinare?


Pacientele sunt sfătuite să folosească în următoarele 2 - 3 zile un absorbant extern (nu sunt
indicate absorbantele interne). În următoarele 2 - 3 zile pe lângă o ușoară scurgere hemoragică (pete
sângerii ca la începutul menstruației) pacientele pot resimți crampe și o stare mai neplăcută cu
amețeli, slăbiciune, greață, aceste simptome fiind mai frecvente în primele 24 de ore.
Simptomatologia dureroasă poate fi combătută cu aceeași medicație antalgică și spasmolitică ca cea
folosită înainte de procedură, doar la apariția simptomelor.  După examinare pacienta primește o
rețetă cu un antibiotic pentru următoarele 5 zile. De asemenea este recomandată pacientei abstinență
sexuală pentru următoarele 3 zile.
Complicațiile severe de după HSG sunt extrem de rare și includ pe lângă alergiile la substanța de
contrast, infecțiile pelvine și lezarea uterului. Simptomele de alarmă pentru aceste complicații, în
care este necesară anunțarea medicului ginecolog, sunt:
• scurgeri vaginale urât mirositoare;
• vărsături;
• leșin;
• crampe sau dureri abdominale de intensitate foarte mare;
• sângerare vaginală abundentă;
• febră;
• frisoane.
Doza de iradiere primită de pacientă este redusă, în conformitate cu normele de securitate
radiologică, iar potențialele efecte negative post-iradiere (precoce ori tardive) sunt foarte rare
conform studiilor realizate, atât pentru pacientă, cât și pentru eventuala sarcină.
Rezultatele obținute sunt prezentate pacientei de către medicul radiolog, care elaborează un
raport de examinare, iar apoi sunt aduse la cunoștința medicului ginecolog pentru evaluare și
indicații în contextul istoricului pacientei. După examinare pacientele pot realiza activitățile
obișnuite și pot conduce autovehicule.
Alternative pentru HSG sunt histeroscopia, laparoscopia diagnostică și sonohisterografia, fiecare cu
indicațiile și procedurile specifice.
Histerosalpingografia este un examen medical ce poate produce un grad moderat de disconfort
pacientei. Rezultatele care se obțin, însă – în urma evaluării cavității uterine și a permeabilității
trompelor uterine – oferă informații importante femeilor cu probleme de fertilitate.

Bibliografie:
https://www.arcadiamedical.ro/articol/totul-despre-histerosalpingografie-/
https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/histerosalpingografia-investigatie-imagistica-pentru-
diagnosticarea-infertilitatii

S-ar putea să vă placă și