AMG 3 Conduita in urgente medico-chirurgicale

Subiecte evaluare orala

Subiecte nursing:

1. Reguli de baza in acordarea primului ajutor.

Reguli de bază
- să știi ce nu trebuie să faci;
- siguranța salvatorului;
- cunoașterea echipamentului de prim ajutor;
- cum să te descurci în lipsa echipamentului;
- să nu faceți nici o manevră care poate înrăutății starea victimelor.

 Înaintea oricărei manevre se asigură locul intervenţiei,

 Protejarea de eventualele produse biologice (sânge, vărsătură) prin folosirea maştilor,
mănuşilor, etc. În caz de mai multe victime, triajul riguros (va fi tratat întâi bolnavul
cel mai grav, dar care are şanse de supravieţuire);
 Suspicionarea oricărui politraumatizat drept un traumatizat la nivelul coloanei
vertebrale şi acţionarea în consecinţă, până la proba contrarie (radiografie!),
 Tratarea leziunile în ordinea gravităţi lor;.
 Primele care ucid sunt asfixiile mecanice;
 Combaterea durerii (confortul bolnavului şi combaterea efectului şocogen al durerii),
administrarea de analgetice minore, medii (Algocalmin, Tramadol) pentru a nu induce
insuficienţă respiratorie, vărsături, sau a nu masca un abdomen chirurgical,
 Administrarea de oxygen;
 Previnirea şi combaterea hipotermiei;
 Nu se administrează bolnavului, alimente sau lichide pe cale orală!
 Nu se extrag corpii străini din plagă!
  Recunoaşterea şi combaterea şocului (semne: tahicardie, puls slab, hipotensiune,
tegumente palide, reci, transpirate; tratament: decubit dorsal, membre inferioare mai
ridicate, oxigen, perfuzii venoase);
 Obţinerea de informaţii necesare de la victimă: date sociale, persoană de contact,
afecţiuni asociate;
 Calmarea victimei;
 Transmiterea echipelor de întâlnire sau a celor din spital a datelor bolnavului, leziunile
şi ora estimativă a sosirii;

2. Metode de asigurare a libertăţii căii aeriene

 Metode de asigurare a libertăţii căii aeriene:

-îndepărtarea secreţiilor, corpilor străini prin:
o control digital al cavităţii bucale şi extragere
o manevra Heimlich:
- Salvatorul se așează lateral și usor în spatele victimei cu picioarele depărtate pentru a
obține o poziție cât mai stabilă care să-i permită să susțină pacientul în eventualitatea
că acesta devine inconștient;
- Sprijină cu o mână pieptul victimei pe care o va înclina în față, astfel încât, atunci
când obiectul este dislocat, să se deplaseze mai spre cavitatea bucală;
- Se vor aplica 5 lovituri bruște cu podul palmei, între omoplați (interscapular) capabile
să disloce corpul străin;
- se exercită o presiune rapidă, ascendentă pe abdomen. Manevra poate fi repetată dacă
este nevoie (5ori până victima reușește să scoată obiectul prin tuse ). Se continuă
alternanța 5 lovituri interscapulare cu 5 compresii abdominale;
- dacă persoana își pierde cunostința, aceasta este asezată ușor pe podea, se apelează
112 și se începe resuscitarea cardiopulmonară.
  îndepărtarea obstrucţiei prin ţesut moale – manevre simple care cresc
lungimea gâtului anterior (cresc distanţa barbie – cartilaj tiroid):
o extensia capului – poate fi realizata prin ridicarea gâtului sau a bărbiei:
 ridicarea gâtului:
- pacientul în decubit dorsal (culcat pe spate), resuscitatorul la capul pacientului
- o mână pe gât şi cealaltă pe frunte
- extensie prin deplasarea frunţii posterior şi, simultan, ridicarea occiputului.
Metoda nu se foloseşte dacă se suspectează leziune de coloană vertebrală cervicală!

 ridicarea bărbiei
- pacientul în decubit dorsal (culcat pe spate), resuscitatorul la capul pacientului
- o mână pe frunte şi primele două degete ale celeilalte mâini sub barbie
- simultan se face extensia frunţii şi trancţionarea în sus a barbiei
o subluxaţia mandibulei
- pacientul în decubit dorsal, resuscitatorul la capul pacientului.
- degetul mare aşezat pe bărbie, celelalte degete cuprind ramul ascendent al mandibulei
în spatele unghiului acesteia
- mişcarea: deschidere, ridicare, deplasare anterioară a mandibulei

o tripla manevră: extensia capului, subluxaţia mandibulei, deschiderea gurii. Deschiderea

gurii este realizată după subluxarea mandibulei prin îndepărtarea buzei inferioare cu
ajutorul degetelor mari.
 3. Resuscitarea cardio – respiratorie avansata (ALS – Advanced Life
Support) – intubatia. Combitub, masca laringiana.

II . Resuscitarea cardio – respiratorie avansata (ALS – Advanced Life Support)

IV. 1. Obiective – suportul vital avansat presupune:

A
B
continuarea ABC dar la un nivel avansat: ○ echipamente şi tehnici speciale,
C
adjuvante pentru ventilaţie şi
circulaţie
o linie venoasă
D linie venoasă  droguri
E ecg pentru diagnosticul aritmiilor şi monitorizare
F defibrilare / stimulare
G diagnosticul şi tratamentul de urgenţă a cauzei

IV.2. Etape:
A. Calea aeriană
Metode de asigurare a libertăţii căii aeriene:
 îndepărtarea secreţiilor, corpilor străini cu: º pensa Magill
º dispozitive de aspiraţie
 îndepărtarea obstrucţiei prin ţesut moale:
 intubaţie oro-faringiana (pipa Guedel) / naso-faringiana –
Tubul Wendl:
- se alege dimensiunea corespunzătoare: dimensiunea optimă = lungimea pipei este
aproximativ egală cu distanţa între lobul urechii şi comisura bucală sau de la incisivi
la unghiul mandibular

- se introduce pipa în gură cu convexitatea spre baza limbii după care se roteşte cu
 1800 astfel încât concavitatea se va mula pe baza limbii

Observaţie: este deosebit de importantă alegerea dimensiunii corespunzătoare a pipei

Guedel deoarece o dimensiune mică nu realizează dezobstrucţia (vărful pipei nu
ajunge la baza limbii) în timp ce o dimensiune prea mare poate determina complicaţii
de tip traumatic (leziuni) sau vegetativ (vărsătură, aritmii) ale peretelui posterior al
faringelui.

o COMBITUB – combinaţie de sondă traheală şi esofagiană – tub cu lumen dublu

(traheal, cu capătul distal deschis şi esofagian cu capatul distal închis dar cu o serie de
orificii pe peretele lateral) prevăzut cu 2 balonaşe unul distal, mic care se umfla în trahee
şi celălalt proximal, mare ce se umflă în hipofaringe

Combitubul se introduce ,,orb,, în cavitatea bucală între limbă şi palatul dur până când
marcajul de culoare neagră ajunge la nivelul arcadei dentare superioare; se umflă balonaşele şi
se verifică poziţia conectându-se balonul şi ventilându-se pe cele 2 extremităţi:
- dacă toracele se expansionează când se ventilează pe extremitatea esofagiană
înseamnă că combitubul este în esofag; se continuă ventilaţia pe acest capăt
 - dacă toracele se expansionează când se ventilează pe extremitatea traheală înseamnă
că combitubul este în trahee; se continuă ventilaţia pe acest capăt

o MASCA LARINGIANĂ: este alcătuită dintr-un tub care are la extremitatea distală un
manşon gonflabil ce se mulează pe deschiderea esofagiană sigilând-o.

- se alege dimensiunea corespunzătoare – în funcţie de greutatea pacientului; este

notată pe mască
- pregătire: porţiunea gonflabilă se desumflă complet şi se lubrefiază cu gel sau apă
- introducere: se apucă tubul ca un creion şi se introduce în cavitatea bucală cu
apertura privind caudal şi se avansează progresiv până când vârful măştii atinge peretele
posterior al faringelui după care se presează posterior şi caudal până se întâmpină rezistenţă
(s-a ajuns în poziţie corectă); manevra se încheie cu umflarea balonaşului cu un volumul de
aer marcat pe dispozitiv
o intubaţie traheală oro- (IOT) / naso-traheală – laringoscop şi sonde de intubaţie
 - se deschide laringoscopul

- se introduce în cavitatea bucală la nivelul

comisurii drepte
- se încarcă şi se împinge limba spre stânga
avansând cu lama laringoscopului până în şantul
gloso-epiglotic
- se tracţionează în sus vizualizându-se glota
- se introduce sonda de intubaţie sub control
vizual direct în laringe printre corzile vocale până
când balonaşul depăşeşte corzile vocale
- se umflă balonaşul
- se verifică corectitudinea: existenţa şi simetria
expansiunii toracice cînd se ventilează mecanic
pacientul
- se fixează sonda la nivelul comisurii bucale cu
bandă de leucoplast sau cu dispozitive speciale

Este cea mai dificilă tehnică nechirurgicală de

protezare a căii aeriene dar este şi cea mai
avantajoasă din punct de vedere al beneficiilor:
 cea mai sigură metodă de etanşeizare a
căii aeriene şi deci protecţie împotriva
bronho-aspiraţiei
 permite ventilaţie adecvată pe termen
lung (zile - săptămâni)
 permite aspiraţia secreţiilor din calea
aeriană
 cale de administrare a drogurilor de
resuscitare

o cale aeriană chirurgicală – cricotirotomia pe ac:

 - decontaminarea regiunii în zona membranei crico-tiroidiene
- se introduce un ac / cateter venos periferic 14 G conectat la o seringă prin
membrana crico-tiroidiană – în momentul când acul ajunge în trahee, în
seringă apare aer
- se fixează acul, se poate ataşa o seringă de 2 ml şi la aceasta un adaptor de
sondă de IOT care se conectează la balon
- oxigenare: se insuflă O2 timp de 1 sec., după care se lasă aerul să iasă timp de
3-4 sec.

4.Algoritmul ALS

Algoritmul ALS :

1. lipsa de răspuns la stimulare


2. deschiderea căii aeriene şi evaluarea semnelor vitale

3. CPR 2 / 30 până la plasarea unui monitor + chemarea echipei de
resuscitare

4. evaluarea ritmului
şocabil (fV) în cursul CPR neşocabil (asistola,
PEA)
360 J  corectarea cauzelor reversibile: 
 4H +4T imediat, reînceperea
reluarea imediată a CPR o hipoxie CPR
pentru 2 minute o hipovolemie pentru 2 min.
!!!!!!fără evaluarea pulsului o hipotermie 
 reevaluare puls şi ritm
o hipo / hiper K, metabolice
după 2 minute reevaluare
o pneumotorax în tensiune
puls şi ritm
 o tamponadă
o toxice
o tromboză (coronariană /
pulmonară)
 verificarea poziţiei / contactului
electrozilor ecg
 instituirea / verificarea: liniei
venoase, căii aeriene, ventilaţiei
 masaj cardiac neîntrerupt până
când calea aeriană este securizată
 Adrenalină la 3-5 minute
 consideră:
o Amiodaronă
o Mg

5. repetarea secvenţei: drog  şoc  CPR  evaluarea ritmului

!!!!!Minimizarea pauzelor între diferitele manevre şi reluarea masajului cardiac

5.Aspecte etice in resuscitare.

Este recomandat ca toţi pacienţii în stop cardio-respirator să beneficieze de RCP cu

excepţia situaţiilor în care:
 pacientul şi-a exprimat clar dorinţa de neîncepere a RCP;
 sunt instalate semne de moarte ireversibilă: rigor mortis, descompunere,
decapitare, lividităţi;
 deteriorarea funcţiilor vitale se produce în ciuda terapiei aplicate maximal (şoc
septic / cardiogen);
 nou nascuţi cu varsta gestaţională < 23 săptămâni sau cu G la naştere <400g,
anencefalie, trisomie 13 / 18 confirmate.
Întreruperea manevrelor de resuscitare în spital revine medicului curant care
trebuie sa ia în considerare:
 dorinţele pacientului
 contextul de apariţie a stopului
  factorii cu valoare prognostică.
Datele ştiinţifice actuale arată că, exceptând unele situaţii speciale, este puţin
probabil ca eforturile prelungite de RCP să aibă succes, şi pot fi întrerupte dacă nu există
semne de reluare a circulaţiei sanguine spontane timp de 30 minute de aplicare a
suportului vital avansat. Situaţii în care măsurile de RCP trebuie prelungite sunt:
 hipotermia severă
 supradozajul de medicamente.

6.Manevra Heimlich.

- este o metoda de dezobstrucție a căilor aeriene la care se poate apela în cazul în care
victima se sufocă din cauza blocării căilor aeriene (NU esofag!) cu un corp străin:
 aliment (bomboană etc);
 obiect.
- chiar dacă respirația persoanei este complet blocată, în plămân rămâne o cantitate de
aer apreciabilă, acesta fiind motivul pentru care manevra are succes;
Indicaţii
- toate stările de sufocare prin inhalare de corpi străini solizi;
 la copii, frecvent corpurile străine sunt obiecte diverse;
 la adulţi, acestea sunt, de obicei, de origine alimentară.
Sufocarea este o asfixie mecanică cuprinzând toate cazurile în care un corp străin solid
inhalat se opune intrării aerului în plămâni. Cel mai adesea este vorba despre un corp străin
blocat la nivelul laringelui. Obstrucţia căilor aeriene poate antrena un stop cardiocirculator.
Cine realizează acest gest?
Manevra Heimlich trebuie cunoscută de către orice persoană; oricine poate să o efectueze,
adult sau copil.
Descrierea manevrei
- principiul este de a crea o hiperpresiune abdominală bruscă, vizând împingerea
diafragmului în sus;
- presiunea astfel transmisă aerului din aparatul respirator permite mobilizarea corpului
străin obstruant care este practic ejectat ca un „dop de şampanie" (inhalarea corpului
străin realizându-se prin aspiraţia accidentală, având plămânii plini cu aer).

a. Adult conștient (tuse ineficientă):

 Aplicarea loviturilor interscapulare
- Se îndepărtează protezele dentare sau orice obiect vizibil din cavitatea bucală a
victimei;
- Salvatorul se așează lateral și usor în spatele victimei cu picioarele depărtate pentru a
obține o poziție cât mai stabilă care să-i permită să susțină pacientul în eventualitatea
că acesta devine inconștient;
- Se sprijină cu o mână pieptul victimei pe care o va înclina în față, astfel încât, atunci
când obiectul este dislocat, să se deplaseze mai spre cavitatea bucală;
- Se vor aplica 5 lovituri bruște cu podul palmei, între omoplați (interscapular) capabile
să disloce corpul străin; Nu e necesar să se aplice toate cele 5 lovituri dacă obiectul a
fost dislocat de la primele aplicări;
 Manevra Heimlich propriu-zisă
- dacă pacientul este în ortostatism, ne plasăm în spatele lui cu picioarele depărtate
pentru a obține o poziție cât mai stabilă (cu un picior între picioarele pacientului) şi-l
prindem de talie;
- una dintre mâini (pumnul strâns) este plasată cu policele orientat în jos în epigastru,
(intre ombilic si apendicele xifoid) iar cealaltă o prinde pe prima;
- se exercită o presiune rapidă, ascendentă pe abdomen. (Fig. 1). Manevra poate fi
repetată dacă este nevoie (5ori până victima reușește să scoată obiectul prin tuse ). Se
continuă alternanța 5 lovituri interscapulare cu 5 compresii abdominale;
- dacă persoana își pierde cunostința, aceasta este asezată ușor pe podea, se apelează
112 și se începe resuscitarea cardiopulmonară.
 Fig. 5 Manevra Heimlich

- se poate recurge, deasemenea, la aplicarea de lovituri scurte si ritmice în spatele flectat

al accidentatului, la nivelul omoplaților (Fig 6). Prin această manevră se intensifică
frecvența și forța tusei și se obține, de regulă, îndepartarea obstacolului.

Fig.6 Spatele flectat cu aplicare lovituri interscapulare

- subiectul poate practica el însuşi această manevră prin comprimarea bruscă a

abdomenului pe un corp contondent (aplecându-se cu o mişcare rapidă pe chiuvetă sau
mobilă Fig. 7).
 Fig.7 Autoaplicarea manevrei Heimlich

Manevra poate fi completată cu dezobstrucția manuală a faringelui, doar dacă obiectul

poate fi vizualizat ! prin introducerea degetului arătător în colțul gurii, și sub formă de cârlig,
se scoate cu acesta cauzele obstrucției căilor aeriene superioare (fig.8).

Fig.8 Dezobstrucția manuală, dacă obiectul poate fi vizualizat

b. Adult inconștient:
- apel de urgență 112;
- se așează victima în decubit dorsal cu capul într-o parte;
- se începe resuscitarea cardio-pulmonară cu mențiune că înaintea de cele 2 ventilații să
se verifice cavitatea bucală în vederea extragerii posibilului corp dislocat.

c. La sugari și nou – născuți, pentru dezobstrucția căilor aeriene:

- se ţine sugarul pe antebraț cu fața în jos (fig 9) susținând capul;

- se aplică 5 lovituri scurte, controlate, executate cu podul palmei la nivel toracic

posterior, între omoplaţi (interscapular); dacă este necesar se continuă cu respiraţie
artificială după expulzarea corpului străin.
 - Fig. 9 Sustinerea sugarului si loviturile interscapulare; Compresii toracice cu 2 degete
la sugar

La copilul mai mare de 1 an (Fig 10):

 - dacă copilul este conștient și poate sta în picioare se va efectua metoda Heimlich
folosind aceeasi tehnica ca la un adult dar cu mai putină forță;
- se plasează pumnul pe abdomenul copilului, deasupra ombilicului;
- se aplică 5 lovituri toracic posterior, interscapular, alternând cu compresiile abdominale;

Fig.10 Manevra Heimlich la copil peste 1 an

Pentru un pacient obez sau o femeie însărcinată:

- dacă pacientul/a este conștient/ă asistenta se va poziționa în spatele său și își va
poziționa brațele subrațul pacientei și în jurul pieptului acesteia;
- se va plasa policele pumnului strâns de la o mână pe mijlocul sternului, evitând
marginile coastelor și apendicele xifoid;
- cealaltă mână va fi așezată temeinic peste pumnul strâns și se vor face 5 compresii cu
forța pentru a disloca corpul străin;
- se va continua până când pacientul va expulza corpul străin sau până când își va pierde
conștiența;
- dacă pacientul iși va pierde conștienta în timpul manevrei va fi așezat cu grijă jos, în
decubit dorsal și se va cere ajutor sau se va activa codul de urgență 112 și se incepe
resuscitarea cardiopulmonară;
- se deschid căile aeriene cu subluxație de mandibulă și se va îndepărta cu degetele corpul
străin, dacă acesta se vizualizază;

Complicaţiile sunt rare:

- vărsături (sub 2% din cazuri),
- fracturi costale (sub 0,5% din cazuri).
Niciodată manevra nu a fost urmată de ruptura organelor parachimatoase din etajul
superior abdominal (ficat, splină).
 Sinteză: practicarea manevrei Heimlich este în mod obişnuit urmată de succes (Fig 11);
eşecurile raportate sunt datorate efectuării tardive sau greşite a manevrei.

Fig. 11 Manevra Heimlich

7.Cele trei momente importante in care apar decesele dupa traumatism.

 Primul moment este imediat dupa trauma, la cateva secunde pana la cateva minute
dupa traumatism. Decesul se produce datorita:
- dilacerarilor tesutului cerebral sau a etajului superior al maduvei spinarii;
- dilacerarilor cordului si vaselor mari.
 Al doilea moment important dureaza de la cateva minute pana la cateva ore de la
traumatism. Leziunile care se pot produce si care necesita interventie de urgenta sunt:
- hematoame subdurale sau epidurale,
- hemo- si pneumotorax,
- rupturi de splina sau ficat,
- fracturi pelviene,
- pierderi masive de sange datorita fracturilor multiple. Daca leziunile sunt
identificate si tratate in timp util, acesti pacienti pot fi salvati, eficienta si
rapiditatea interventiei in prespital fiind esentiale pentru supravietuire.
 Al treilea moment dureaza de la cateva zile la cateva saptamani.
In acest interval decesele apar datorita:
- traumatismelor cranio-cerebrale severe cu stare de coma prelungita,
 - sepsis;
- disfunctie multipla de organ. Daca tratamentul de urgenta este corespunzator poate
preveni o parte din decesele din aceasta perioada.

8. Ordinea de aplicare a metodelor de protectie si apoi imobilizare,

metodele speciale de extricare, mobilizare si transport al pacientilor
traumatizati.

            1. protectia manuala a coloanei cervicale cu mentinerea in ax a capului, gatului si

trunchiului. Controlul manual al coloanei cervicale va fi mentinut si pe tot parcursul intubatiei
orotraheale care, in cazul suspiciunii de leziune cervicala necesita si manevra Sellick.
           2. gulerul cervical va fi plasat dupa fixarea manuala a capului. Gulerele cervicale
folosite protejeaza coloana cervicala fata de miscarile de flexie - extensie, mai putin fata de
cele de lateralitate si aproape deloc fata de cele de rotatie. Din aceasta cauza protectia
manuala trebuie mentinuta si dupa plasarea gulerului cervical.
            3. targa de coloana rigida cu stabilizatoare laterale pentru cap si cu benzile de fixare
frontala si mentoniera se foloseste pentru a realiza imobilizarea completa a coloanei
vertebrale.
            4. targa vacuum este o alternativa la targa rigida de coloana, mai ales pentru pacientul
traumatizat care prezinta si instabilitatea bazinului.

9. Evaluarea secundara a pacientului traumatizat.

            In timpul evaluarii secundare se face o anamneza mai ampla, referitoare la: alergii,
medicatie, antecedente patologice, timpul scurs de la ultima masa, evenimente care au
precedat traumatismul, mecanismul traumatismului, prezenta altor factori nocivi:
hipoglicemie, expunere la toxine, fum, monoxid de carbon. Se examineaza toate segmentele
corpului:
            1. Extremitatea cefalica
- se verifica scalpul si reliefurile osoase ale cutiei craniene cu atentie, observand si manusile
pentru eventuale urme de sange. Se cauta plagi, fracturi, tumefactii, scurgeri de substanta
cerebrala sau lichid cefalorahidian;
- se examineaza relieful osos al arcadelor sprancenare si zigomatice, integritatea orbitei;
- la ochi se cauta echimoze, sangerari, corpi straini, dimensiunea si simetria pupilelor, reflex
fotomotor, cornean, ciliar, nistagmus, reflex oculovestibular, paralizii de nervi oculomotori,
calitatea vederii si acuitate vizuala daca pacientul poate oferi relatii;
- la nivelul urechilor se cauta plagi, otoragie, scurgeri de LCR, echimoze (inclusiv
retroauricular), fracturi, calitatea auzului;
- la nivelul cavitatii bucale se evalueaza lipsa dintilor, plagi, corpi straini, lichid de varsatura,
etc.
- se continua cu examinarea reliefului osos mandibular si maxilar, al piramidei nazale, in
cautarea elementelor de instabilitate faciala;
            2. Gatul
            Se examineaza si fata anterolaterala si cea posterioara cautandu-se plagi, excoriatii,
hematoame, durere la palparea apofizelor spinoase ale vertebrelor cervicale, emfizem
subcutanat, pozitia traheei si aspectul venelor jugulare.  
         
 3. Toracele
            La inspectie se vor cauta tipul si rata respiratiei, efortul respirator, asimetrii de
mobilitate ale unui hemitorace, deformarea toracelui, respiratia paradoxala, echimoze,
escoriatii, existenta unor plagi. Este posibil ca o plaga aparent toracica, situata imediat
deasupra abdomenului sa fie o plaga toracoabdominala, iar in plaga toracica sa apara un viscer
abdominal sau prin plaga toracica sa se scurga continutul unor viscere abdominale. Daca
exista aceasta suspiciune diagnosticul se poate preciza efectuand lavaj peritoneal care este mai
rapid decat explorarea CT, sensibil, dar mai putin specific, putin invaziv, dedicat mai cu
seama pacientilor instabili.
            Urmeaza palparea reliefului osos al claviculelor, coastelor si sternului; se cauta
crepitatii osoase, emfizem subcutanat.
            La percutie se poate auzi hipersonoritate in pneumotorax sau matitate in cazul
revarsatelor intratoracice sau alternanta zonelor de matitate cu cele de sonoritate, sugerand
prezenta viscerelor abdominale in torace.
            Auscultatia poate evidentia absenta murmurului vezicular sau prezenta zgomotelor
patologice care ar putea sugera diverse afectiuni, inclusiv zgomotele hidroaerice care denota
ruptura de diafragm cu hernierea viscerelor abdominale in torace.
            In timpul examinarii secundare se urmareste evidentierea leziunilor potential letale si a
celor letale.
            a) Leziuni toracice potential letale identificate la examinarea toracelui:
- ruptura traheobronsica;
- contuzia pulmonara;
- contuzia miocardica
- anevrismul de aorta;
- ruptura de diafragm;
- ruptura de esofag.
            b) Leziuni neletale in trauma toracica:
- fracturi costale;
- fractura de clavicula, de stern;
- luxatia sternoclaviculara;
- pneumotorax mic
- fractura scapulei;
- asfixia traumatica;
- contuzia toracica simpla.
            4. Abdomenul
            Inspectia pune in evidenta:
- marci traumatice parietale, echimoze, excoriatii, plagi;
- hemoragiile prin plagi, scurgerea prin plaga abdominala a continutului unor viscere
abdominale, evisceratii posttraumatice, hematoame subaponevrotice, revarsate serohematice;
- abdomenul imobil cu miscarile expiratorii sau respiratia paradoxala abdominala;
- marirea progresiva de volum a abdomenului care exprima acumularea unei cantitati mari de
sange in peritoneu.
            La palpare se observa:
- contractura sau apararea musculara localizata sau generalizata;
- sensibilitatea la palpare.
            La percutie se poate evidentia matitatea deplasabila pe flancuri, prezenta sau absenta
matitatii hepatice.
            In continuarea examinarii abdomenului se pot efectua reflexele cutanate abdominale
care sunt modificate in traumatismele mielice. Se evalueaza, de asemenea, elemente ce pot
indica patologie preexistenta la nivel abdominal, care poate fi influentata de accidentul actual.
            5. Bazinul
            La inspectie se poate evidentia:
- hemoragie, hematoame perineale, uretroragia, priapismul, plagi fesiere sau perineale ce pot
avea comunicare intraabdominala;
- ascensionarea unui hemibazin, impotenta functionala;
- sange in meatul urinar, hematom perineal.
            La palpare:
- durere la presiunea pe crestele iliace, mobilitate anormala, crepitatii osoase
- tuseul rectal/vaginal poate evidentia o rectoragie/sangerare posttraumatica, sensibilitatea
fundului de sac Douglas, o prostata nepalpabila la barbat sau abolirea reflexelor anale in
sectiunea medulara completa.
6. Membre superioare si inferioare
            La inspectie:
- culoarea si temperatura tegumentelor, echimoze, plagi, excoriatii, hemoragii, deformari,
scurtari si pozitii anormale.
            La palpare:
- palparea de sus pana la extremitati a membrelor cu evidentierea durerii, a crepitatiilor osoase
sau a intreruperii continuitatii traiectului osos si a mobilitatii anormale, contractura maselor
musculare;
- palparea pulsului periferic, masurarea tensiunii arteriale, verificarea mobilitatii, sensibilitatii
si fortei musculare simetric, verificarea reflexelor;
- examinarea articulatiilor.
          7. Examenul neurologic amanuntit evalueaza in primul rand scorul Glasgow dar si
functia senzitiva si motorie, in dinamica, reevaluarea frecventa fiind obligatorie.
            La sfarsitul examinarii secundare se pot lua decizii cu privire la managementul
leziunilor fara risc vital major, oportunitatea investigatiilor paraclinice, tipul acestora si
orientarea ulterioara a pacientului.
            Corpii straini profunzi nu se vor extrage decat in sala de operatie; in prespital se vor
fixa stabil in pozitia in care se afla, pentru a nu produce leziuni suplimentare prin deplasare.
Plagile nu vor fi explorate si tratate decat in spital, in prespital efectuandu-se doar acoperirea
acestora cu comprese sterile si eventual, profilaxia antitetanica.
            Examinarea primara si secundara se continua printr-o permanenta reevaluare pe tot
parcursul terapiei pana la stabilizarea completa a pacientului.
10. Monitorizarea pacientului politraumatizat.

            Reprezinta masurarea, urmarirea, compararea si eventual inregistrarea parametrilor

clinici si paraclinici ai pacientului. Se instituie la pacientul traumatizat concomitent cu
derularea evaluarii primare si se continua pe parcursul evaluarii secundare.
Parametrii care se monitorizeaza sunt:
            1. Functia respiratorie
            Aceasta va urmari metodic, inainte si dupa efectuarea oricarei manevre terapeutice,
urmatorii parametri:
- frecventa respiratorie, efortul respirator, mecanica respiratorie;
- starea de constienta care poate fi alterata ca urmare a hipoxiei cu agitatie, confuzie, stupor,
coma, convulsii;
- pozitia traheei: devierea din pozitia centrala semnifica o compresiune majora intratoracica,
prin pneumotorax msiv sau tamponada cardiaca;
- aspectul general al tegumentelor: palide, cianotice, reci, transpirate;
- aparitia si evolutia emfizemului subcutanat;
- gazele arteriale si pulsoximetria: reflecta atat functia respiratorie cat si pe cea circulatorie,
precum si evolutia metabolismului tisular;
            2. Functia circulatorie si activitatea electrica cardiaca
            Monitorizarea circulatiei urmareste in dinamica urmatorii parametri:
- prezenta pulsului central si periferic
- calitatea pulsului, amplitudine, frecventa;
- starea de constienta (ca semn al perfuziei cerebrale);
- tensiunea areteriala masurata neinvaziv si invaziv;
- frecventa cardiaca si aspectul electrocardiogramei in 12 derivatii;
- aspectul tegumentelor - reci, transpirate, palide, pat venos colabat in situatia socului
hipovolemic si calde, cu hipotensiune si bradicardie in socul neurogen;
- timpul de reumplere capilara - prelungit in socul hemoragic sau hipotermie;
- prezenta hemoragiilor externe la care urmarim - calitatea, cantitatea, ritmul sangerarii;
- presiunea venoasa centrala ofera relatii asupra functiei inimii drepte si a volumului
intravascular, precum si a calitatii compensarii hemodinamice terapeutice;
- diureza - ca semn al calitatii perfuziei renale.
           3. Functia neurologica - se evalueaza prin:
- starea de constienta, care se apreciaza prin calcularea scorului de coma Glasgow
- modificari pupilare:
            a) midriaza bilaterala indica o hiperactivitate simpatica neantagonizata datorita
leziunilor parasimpaticului. Cauzele pot fi: distorsiunea sau compresiunea primara a
oculomotorului datorita unei leziuni posttraumatice, afectarea secundara (masa cerebrala rapid
expansiva) sau hernierea uncala in lobul temporal, dar si alte eventualitati cum ar fi efectul
drogurilor;
         b) mioza poate fi cauzata de asemenea de droguri (opiacee, toxicitate cholinergica),
encefalopatii metabolice sau leziuni pontine, prin activitate parasimpatica neblocata;
            c) pierderea raspunsului pupilar, asimetria pupilara si pupile neregulate sunt datorate
leziunilor pontine.
- reflexele oculocefalice si oculovestibulare evalueaza functia ganglionilor bazali(si astfel si a
centrului respirator pontin) si respectiv a Sistemului Reticulat Activator Ascendent.
- semnele de focar, examenul nervilor cranieni, semnele de lateralitate, semnele meningeene,
semnele cerebeloase si extrapiramidale, reflexele, vorbirea;
- presiunea intracraniana - se determina prin masuratori invazive sau noninvazive.
Modificarile sunt in relatie directa cu volumul intravascular si cerebrospinal. Perturbarea
mecanismelor de autoreglare duce la cresterea riscului de ischemie cerebrala daca presiunea
de perfuzie scade sau, la depasirea barierei hematoencefalice, daca presiunea arteriala creste,
ducand la aparitia edemului cerebral.
           4. Temperatura - se monitorizeaza pentru a evita hiper- sau hipotermia;
           5. Respiratia tisulara si echilibrul acidobazic sunt evaluate prin gazele arteriale care
ofera mai multi parametri: ph, PaO2, PaCO2, SaO2, atat din sange venos cat si arterial.
            6 . Parametrii biologici - glicemie, electroliti, hemoglobina, hematocrit, uree,
creatinina, amilaze, CK, CK-MB, troponina T, in cazul suspiciunii contuziei miocardice;
            7. Probe toxicologice;
            8. Functia digestiva;
           9. Functia renala -diureza.
            Pe baza datelor clinice si paraclinice obtinute in cursul evaluarii primare si secundare
si a monitorizarii se calculeaza si se urmaresc in dinamica scorurile de gravitate ale traumei,
cu implicatii terapeutice si prognostice.
11. Principii de managemnt în accidentele cu multiple victime.
Reprezintă categorisirea victimelor după criterii de gravitate şi risc, realizându-se astfel o
ierarhizare a gradului de prioritate în instituirea tratamentului şi/sau a evacuării spre spital.
Raţiunea efectuării triajului este aceea de a identifica şi trata rapid victimele cu şanse de
supravieţuire în situaţia aplicării managementului rapid, astfel încât să se poată realiza cel mai
mare beneficiu terapeutic pentru cât mai multe dintre victime.
Există mai multe sisteme de triaj. Vă prezentăm două modele:
primul model este exemplificat în schema de mai jos:

DA
Poate să meargă? URGENŢĂ AMÂNATĂ ( cod verde )

Decedat
NU
NU
NU
RESPIRĂ ? Deschide calea aeriană ! RESPIRĂ ?

DA
RR > 30/min sau
RR<10/min
Rată respiratorie ( RR ) URGENŢĂ IMEDIATĂ ( cod roşu )

> 2 sec.
10-30/min

< 2 sec.
Reumplere capilară URGENŢĂ ORDINARĂ ( cod galben )
(RR = rata respiratorie)

12. Al II-lea model de triaj este structurat astfel:

Urgenţa absolută cuprinde:
urgenţa extremă –victime cu detresă vitală care necesită îngrijiri imediate;
urgenţă l –victime cu risc vital major dacă nu se iniţiază îngrijiri medicale în mai puţin de 6 ore.
Urgenţa relativă cuprinde:
urgenţă 2 –victime fără risc vital pe parcursul a 12–24 ore;
urgenţă 3 –victime ce pot fi temporizate peste 24 ore.
Urgenţe potenţiale:
victime cu leziuni de tip urgenţe 2, la care se poate agrava leziunea(necesită supraveghere
continuă).
Urgenţe funcţionale:
victime cu leziuni fără risc vital, dar care pot compromite funcţia unui organ (leziuni de ochi,
mână, faţă) –se vor trata ca urgenţă 1
Urgenţe depăşite:
victime fără posibilităţi de a progresa (arsuri pe suprafeţe de peste 85–90%, traumatisme
cranio-cerebrale cu victime în comă profundă).
Urgenţă l:
- politraumatisme;
- traumatisme toracice închise/deschise fără tulburări respiratorii majore(volete costale plăgi
suflante);
- plăgi abdominale cu hemoragie dar fără semne de şoc;
- plăgi vasculare cu sângerare mare;
- fracturi deschise ale oaselor lungi;
- rupturi musculare ale membrelor;
- plăgi importante fesiere sau perineale;
- traumatisme cranio-cerebrale în comă profundă;
- compresiuni importante şi prelungite ale membrelor(peste 4 ore) cu şoc persistent;
- traumatisme medulo-spinale cu senine neurologice;
 - arsuri gradul II – III între 20–50%;
- intoxicaţii prin ingestie şi inhalare, cu comă persistentă;
- intoxicaţii prin inhalare cu manifestări ventilatorii progresive(clor, amoniac);
- plăgi oculare penetrante/transfixiante;
- blast pulmonar cu manifestări respiratorii;
- înecaţi în comă persistentă;
- hipotermie severă (T centrală = 28 – 32°C)
Urgenţă 2:
- fracturi închise diafizare;
- fracturi deschise ale oaselor mici;
- plăgi ale părţilor moi cu hemoragie mică/absentă;
- scalp cu hemoragie mică;
- traumatisme cranio – cerebrale cu come vigile;
- luxaţii ale articulaţiilor mari: umăr, sold(fără semne neurologice);
- plăgi articulare;
- compresiune moderată a membrelor fără semne de şoc;
- intoxicaţii uşoare.
Urgenţă 3:
- traumatisme închise ale membrelor;
- plăgi contuze;
- contuzii moderate toracice şi abdominale.

13. Criterii pentru neînceperea, intreruperea resuscitarii

CRITERII PENTRU NEÎNCEPEREA RESUSCITĂRII
Este recomandat ca toţi pacienţii aflaţi în stop cardiorespirator să beneficieze de
RCP, cu excepţia situaţiilor în care: pacientul şi-a exprimat clar dorinţa de neîncepere a
RCP; sunt instalate semnele de moarte ireversibilă: rigor mortis, decapitare sau apariţia
lividităţilor cadaverice; deteriorarea funcţiilor vitale se produce în ciuda terapiei aplicate
maximal (în cazul şocului septic sau cardiogen); nou-născuţii prezintă o vârstă gestaţională
confirmată mai mică de 23 săptămâni sau greutate la naştere sub 400 grame o anencefalie o
trisomie 13 sau 18 confirmate.
 CRITERII PENTRU ÎNTRERUPEREA RESUSCITĂRII
În spital, decizia de întrerupere a resuscitării revine medicului curant. El trebuie să ia
in considerare dorinţele pacientului, contextul de apariţie a stopului şi factorii cu valoare
prognostică. cel mai important este timpul de resuscitare, şansele de supravieţuire fără deficite
neurologice grave scăzând pe măsură ce timpul de resuscitare creşte.
Clinicianul trebuie să oprească eforturile resuscitative atunci când consideră că
pacientul nu va mai răspunde la manevrele de resuscitare. În timpul stopului cardio-respirator
nu există criterii de apreciere a statusului neurologic ulterior. Datele ştiinţifice actuale arată
că, exceptând unele situaţii speciale, este puţin probabil ca eforturile resuscitative prelungite –
atât în cazul adulţilor, cât şi al copiilor - să aibă succes şi pot fi întrerupte dacă nu există
semne de restabilire a circulaţiei sangvine spontane timp de 30 minute de aplicare a ALS.
Dacă aceasta apare, în orice moment al resuscitării, perioada de resuscitare trebuie prelungită,
ca şi în cazuri particulare cum ar fi supradozarea de medicamente sau hipotermia severă.
La nou-născuţi manevrele de resuscitare se opresc după 15 minute de absenţă a
circulaţiei spontane. Lipsa de răspuns la peste 10 minute de resuscitare se asociază cu un
pronostic sever asupra supravieţuirii şi a statusului neurologic.

ORDINUL DE NEÎNCEPERE A RESUSCITĂRII

Spre deosebire de alte intervenţii medicale, RCP poate fi iniţiată fără a fi nevoie de
ordinul unui medic, pe baza teoriei consensului subînţeles asupra tratamentului de urgenţă.
Termenul larg folosit „a nu resuscita” (do not resuscitate- DNR) poate fi înţeles greşit. El
sugerează că resuscitarea ar putea avea succes dacă s-ar încerca. Termenul „a nu încerca
resuscitarea” (do not attempt resuscitation- DNAR) indică mai exact că resuscitarea poate
eşua.
Scopul unui ordin DNAR poate fi ambiguu; el nu exclude intervenţii precum
administrarea parenterală de fluide şi nutrienţi, oxigen, analgezia, sedarea, medicaţia
antiaritmică sau vasopresoare. Unii pacienţi pot alege să accepte defibrilarea şi compresiile
sternale, dar nu intubarea şi ventilaţia mecanică. Ordinul DNAR poate fi scris pentru
circumstanţe clinice specifice şi trebuie revizuit la intervale regulate.
Unii doctori discută despre RCP cu pacienţii lor atunci când consideră că sunt la risc
de a face stop cardiorespirator; cel mai frecvent această posibilitate apărând când starea unui
bolnav cronic se înrăutăţeşte. Aceste discuţii selective sunt inechitabile şi ar trebui aplicate nu
numai celor cu SIDA sau cancer, de exemplu, ci şi celor cu ciroză sau boală coronariană, care
au un pronostic similar
Luarea deciziilor începe cu recomandarea pe care medicul o face pacientului. Acesta
şi înlocuitorii lui au dreptul să aleagă dintre opţiuni medicale apropiate pe baza conceptelor
lor despre beneficii, riscuri şi limitări ale intervenţiilor propuse. Aceasta nu implică dreptul de
a cere acordarea de îngrijiri care depăşesc standardele acceptate sau contravin principiilor
etice ale medicilor. În asemenea cazuri se poate decide transferul pacientului către alt
specialist. Ordinele DNAR nu includ limitarea altor forme de tratament; celelalte aspecte ale
planului terapeutic trebuie documentate separat şi comunicate.

14. Întreruperea măsurilor de suport al vieţii

Este o decizie complexă din punct de vedere emoţional atât pentru familia pacientului
cât şi pentru personalul medical, care se ia când scopurile terapeutice nu pot fi atinse. Nu
există criterii exacte pe care clinicienii să le folosească în timpul resuscitării pentru a estima
statusul neurologic în perioada postresuscitare. Criteriile de determinare a morţii cerebrale
trebuie să fie acceptate la nivel naţional, deoarece din momentul în care se pune diagnosticul
se întrerup măsurile de menţinere a vieţii, cu excepţia situaţiei în care există un consimţământ
privind donarea de organe.
În acest caz ordinele DNAR preexistente sunt înlocuite cu protocoale standard privind
transplantul. Unii pacienţi nu îşi recapătă starea de conştienţă după stopul cardiac şi
restaurarea circulaţiei spontane prin RCP şi ALS. Prognosticul pentru pacienţii care vor
rămâne în comă profundă (GCS<5 ) după stopul cardiac poate fi enunţat după 2 sau 3 zile în
majoritatea cazurilor. O recentă metaanaliză a 33 de studii despre prognosticul comelor
anoxic-ischemice a arătat existenţa a 3 factori care se asociază cu prognostic rezervat: absenţa
RFM în a treia zi, absenţa răspunsului motor la stimuli dureroşi până în a treia zi şi absenţa
bilaterală a răspunsului cortical la potenţiale evocate somato-senzitive în prima săptămână.
Oprirea măsurilor de susţinere a vieţii este permisă din punct de vedere etic în aceste
circumstanţe.
Pacienţii în stadii terminale ale unor boli incurabile trebuie să beneficieze de îngrijirile
care să le asigure confort şi demnitate, să reducă pe cât posibil suferinţele datorate durerii,
dispneei, delirului, convulsiilor şi altor complicaţii. Pentru aceşti pacienţi este etică acceptarea
creşterii treptate a medicaţiei sedative şi narcotice, chiar la acele doze care pot influenţa
durata vieţii.
15. Echipa de resuscitare si prim ajutor
Complexitatea procesului de resuscitare impune prezenţa unei echipe formată din mai
multe persoane, fiecare instruită să desfăşoare oricare din tehnicile SVB sau SVA. Ideal,
secvenţa procesului de resuscitare cardio-pulmonară se desfăşoară conform figurii de mai jos:
SVB şi analiza formei de oprire cardiacă precede SVA iar defibrilarea precede oricare altă
tehnică suport avansat. În practică, funcţie de numărul membrilor echipei de resuscitare, unele
etape se pot desfăşura simultan. SVB trebuie început imediat după diagnosticarea SCR şi
continuă pe parcursul întregului proces de resuscitare, mai puţin în timpul defibrilării. SVB
incorect efectuat sau târziu iniţiat scade considerabil şansa de reuşită a resuscitării.
Diagnosticul formei de oprire cardiacă este crucial în efortul de resuscitare: singura
modalitate de cuplare a FV sau TV fără puls este defibrilarea iar timpul scurs de la instalarea
aritmiei până la administrarea primului şoc influenţează decisiv reuşita resuscitării (padelele
pot fi utilizate pentru “o privire rapidă” asupra ritmului cardiac şi permit sancţiune terapeutică
rapidă). Defibrilarea este prima manevră de SVA efectuată - dacă există indicaţie; pulsul
carotidian este verificat între şocuri doar dacă pe monitor apare un ritm care poate fi asociat
cu funcţia de pompă.
Concomitent desfăşurării SVB, este extrem de importantă obţinerea unei căi de
administrare a drogurilor - în mod particular a adrenalinei (drog care poate fi administrat –
ideal - intravenos sau cale alternativă - intratraheal); prin urmare este obligatorie fie obţinerea
accesului venos fie intubarea traheii.
Concluzia acestor enunţuri este că fiecare etapă a procesului de resuscitare este
importantă pentru salvarea pacientului şi, poate mai important, şansa de succes este decisiv
influenţată de ordinea de desfăşurare a acestor etape. Totul depinde de numărul membrilor
echipei de resuscitare şi de pregătirea lor; în condiţii ideale, când echipa este completă,
abordul venos şi intubarea traheii se desfăşoară concomitent fără întreruperea SVB; dacă însă
numărul persoanelor participante la RCP este insuficient, IOT oferă unele avantaje
suplimentare comparativ cu cele aduse de abordul venos: permite ventilaţia cu oxigen 100% şi
este o cale alternativă de administrare a drogurilor intraresuscitare. Care dintre aceste etape
este efectuată prima este decizia liderului de echipă.
Eficienţa resuscitării cardio-pulmonare depinde de liderul de echipă. Performanţa
echipei este limitată de performanţa liderului; de aceea este extrem de importantă stabilirea
persoanei care îşi va asuma acest rol; numărul mare de gesturi desfăşurate în timpul unei
resuscitări, de la diagnosticarea corectă a SCR şi analiza formei de oprire cardiacă până la
decizia de defibrilare şi administrarea de droguri, impune rapiditate şi corectitudine în
aplicarea în practică pentru a creşte şansa de supravieţuire a pacientului;
Din acest motiv lider de echipă va fi desemnată persoana cu pregătirea profesională
cea mai amplă sau cel care este instruit în SVA; în spital, în aceeaşi echipă pot exista mai
multe persoane antrenate în SVA de aceea liderul este desemnat înainte de începere; în
prespital acest rol revine primei persoane instruite în SVA care ajunge la locul instalării SCR.
În sarcina liderului de echipă intră îndeplinirea mai multor obiective.
Evaluarea şi coordonarea membrilor echipei de resuscitare; poziţia liderului în
“scena” procesului de RCP este la o distanţă care să îi asigure o privire de ansamblu cu
verificarea activităţii fiecărui membru al echipei; acest obiectiv este mai uşor de îndeplinit
când echipa este completă, iar liderul nu este decât altă persoană instruită.
Evaluarea eficienţei manevrelor de resuscitare: ventilaţii alternativ cu compresiile
toracice; utilizarea celei mai mari concentraţii de oxigen disponibile; fiecare compresie
toracică trebuie să producă o “undă de puls” (verificat la nivelul arterei carotide sau al arterei
femurale). După iniţierea corectă a SVB se asigură că pacientul este rapid monitorizat; doar
după monitorizare poate fi stabilită conduita terapeutică ulterioară: defibrilare sau SVB şi
administrare de medicamente de urgenţă. Verificarea administrării rapide şi corecte a
drogurilor. Identifică rapid cauzele. Se asigură că toate aparatele şi dispozitivele utilizate
intraresuscitare funcţionează corect.
Un alt rol, la fel de important ca evaluarea procesului de resuscitare, este siguranţa
membrilor echipei şi a altor persoane care asistă la RCP, în special în timpul defibrilării;
liderul trebuie să se asigure că nici un membru al echipei nu este în pericol în momentul
eliberării curentului electric - mai ales când echipa este formată dintr-un număr mare de
persoane.
Liderul desemnează persoana cea mai bine instruită pentru fiecare manevră în parte;
de exemplu, obţinerea accesului venos şi IOT sunt efectuate de persoanele cu cea mai mare
experienţă. Pe parcursului RCP liderul încearcă să obţină date anamnezice şi despre istoricul
medical al pacientului; se asigură că nu există contraindicaţie de resuscitare (motiv medical
sau acte legalizate încă valabile - care atestă dorinţa pacientului de a nu fi resuscitat).
Rezolvarea problemelor: dacă RCP nu este eficientă obligaţia liderului este
reevaluarea corectitudinii diagnosticului şi a procesului de resuscitare (în special poziţia
sondei de IOT) pentru a identifica cea mai probabilă cauză a eşecului; nu trebuie ignorat
faptul că protocoalele nu sunt decât o sumă de indicaţii şi că, uneori, necesită adaptarea la
particularităţile cazului: de exemplu stopul cardiac instalat pe fondul unei insuficienţe renale
poate necesita tratamentul hiperkaliemiei (administrarea de calciu) chiar dacă acesta nu este
menţionat direct în algoritmul de RCP.
Dacă resuscitarea este reuşită liderul de echipă contactează specialitatea medicală
responsabilă de îngrijirea ulterioară a pacientului; liderul se asigură că toate documentele
medicale sunt completate corect şi rapid; acestea trebuie scrise lizibil, cu date cât mai
complete despre manevrele desfăşurate în timpul RCP; informează familia pacientului despre
starea acestuia, într-un cadru adecvat, folosind un limbaj adaptat gradului de înţelegere a
acestora. În unele situaţii, când resuscitarea nu are succes, liderul ia decizia de întrerupere a
acesteia şi de declarare a decesului.

16. Comunicarea cu apartinatorii si familia, prezenta familiei in timpul

resuscitarii.
COMUNICAREA CU APARŢINĂTORII
Cele mai multe resuscitări se soldează cu un eşec, în ciuda eforturilor maximale
depuse, exceptând unele cazuri particulare (de obicei SCR prin FV/TV cu iniţierea imediată a
RCP). Înştiinţarea familiei şi prietenilor despre moartea unei persoane dragi constituie un
aspect important al procesului resuscitării şi trebuie făcută cu compasiune. Aducerea la
cunoştinţă a decesului şi discuţiile consecutive sunt dificile chiar şi pentru personalul medical
cu experienţă.
Spitalele din diverse arii etnice au pus la punct protocoale standard adaptate pentru
diferitele culturi, popoare şi instituţii; aceste protocoale oferă recomandări în ceea ce priveşte
alegerea vocabularului şi atitudinii adecvate unei anumite culturi. Sunt de un adevărat folos
materiale conţinând informaţii asupra transportului decedatului de la locul decesului la locul
de înhumare, întocmirii certificatului de deces, precum şi asupra condiţiilor privind efectuarea
autopsiei; ar trebui de asemenea incluse şi informaţii despre condiţiile în care se poate efectua
donarea de organe şi ţesuturi.

PREZENŢA FAMILIEI ÎN TIMPUL RESUSCITĂRII

Un număr din ce în ce mai mare de spitale şi instituţii au implementat programe de
consultare a membrilor familiei dacă doresc să fie în aceeaşi încăpere în care pacientul este
resuscitat; astfel, având alături un asistent social experimentat, ei pot asista la eforturile
depuse de către personalul medical în încercarea de a-i salva pe cei dragi lor.
S-a observat că prin această atitudine sunt evitate întrebările care apar în cazul unei
resuscitări nereuşite - de exemplu „S-a făcut tot ce era posibil?”. Rareori părinţii sau membrii
familiei îşi exprimă dorinţa de a fi prezenţi; de aceea ei trebuie consiliaţi cu compasiune
asupra acestui aspect. Membrii echipei de resuscitare trebuie să se sensibilizeze de prezenţa
familiei în timpul resuscitării, iar o persoană desemnată este indicat să fie permanent alături
de aceştia pentru a le răspunde la întrebări, a le clarifica anumite aspecte şi a le oferi sprijin
moral.