BUREBISTA (70-44 I.

HR)
Exista numeroase aspecte ale personalitatii lui Burebista care pot fi dezvoltate din punct de vedere
istoric, insa in cele ce urmeaza vom discuta despre unul dintre evenimentele cele mai importante ale
domniei sale, un eveniment care a marcat vremurile in care Burebista a trait si care i-a conferit nu
numai faima ulterioara, dar si o putere de necontestat care il plaseaza printre personalitatile marcante
ale epocii sale: intemeierea statului dac si politica sa externa.

            Printre cele mai importante surse antice despre regele dac, mentionam: Strabo, in
Geographica, il numeste Burebistas, Burbistas, Boirebista, Beirebistas, Jordanes, in Gaetica, il
numeste Buruista; o inscriptie gasita in Balchik, Bulgaria, momentan depozitata la Muzeul din Sofia,
care prezinta decretul dat de cetatenii din Dyonisopolis despre Acornion, unde este prezentat cu numele
de Burebista, Burabista. Mentionarea lui Burebista se face si pe epigrafa de la Nesebar-Bulgaria cu
denumirea Burebeistas, care in traducere ar insemna „Nemaipomenitul”, „Cum nu a mai fost si nu mai
este”. Se stiu foarte putine lucruri despre Burebista. Cert este ca s-a nascut la Argedava, acolo unde
tatal sau isi avea resedinta si a fost casatorit cu o preoteasa a templului lui Zamolxis numita Zina.

      

      In ceea ce priveste decretul dat de cetatenii din Dyonisopolis, trebuie facute cateva precizari pentru
ca importanta sa este covarsitoare pentru epoca despre care discutam. Este binecunoscut faptul ca
primele actiuni ale lui Acornion nu sunt legate nici de Burebista si nici de tatal sau. Desi a ajuns la noi
mutilata, inscriptia arata clar ca Acornion, fiul lui Dionysios, a ajuns la Argedava, dupa unii istorici,
capitala regatului dac, inca dinaintea lui Burebista si a tatalui sau. Radu Vulpe crede totusi ca in
decretul lui Acornion este vorba si despre tatal lui Burebista, care isi avea resedinta la Argedava. S-a
ajuns la concluzia ca Argedava nu poate fi situata in Banat, ci numai in estul getic, acolo unde este cel
mai probabil ca si Burebista sa fii aparut, deoarce cultura geto-daca gravita spre rasarit. Faptul ca
Burebista va folosi un sol grec, Acornion pentru a-i purta soliile, vorbeste multe despre patrunderea
greaca pe Dunare si afluentii ei. Increderea data solului grec era sustinuta de vechea prietenie care
exista intre Acornion si casa geta, asa cum am aratat mai sus. Doua idei esentiale se vor desprinde din
decretul dyonisopolitan, idei care ii vor acorda o importanta extraordinara:

1. Burebista era rege si in alta parte decat in Thracia, inainte de a deveni ilustru;
2. El devenise „cel dintai si cel mai mare dintre regii Thraciei”, stapan pe ambele maluri ale raului.
UNIFICAREA TRIBURILOR GETO-DACE

De la bun inceput trebuie precizat ca perioada secolului I i.Hr. pana in 106 a fost una extrem de
benefica pentru populatia geto-dacica- asa cum s-a aratat includerea cuvantului „daci” in formulare nu
inseamna anexarea dacilor de „getul” Burebista, ci o expresie curenta a vremii, printre scriitorii eleni.
Ca principal argument, Radu Vulpe va folosi politica lui Burebista in Dunarea de Jos-  din punct de
vedere al dezvoltarii lor. Alungandu-i pe iranieni catre est si celti spre vest, populatia din Dacia
reuseste sa puna bazele unuia dintre cele mai mari imperii preromane al perioadei: regatul lui
Burebista, ce va ajunge sa cuprinda Boemia, Pannonia, Basarabia, Bulgaria. Acest regat isi va cunoaste
nucleul in cetatile ce vor fi ridicate in Carpatii transilvaneni.

            Statul dac sub Burebista va fi rezultatul firesc al unei dezvoltarii fara precedent, atat material cat
si spiritual. Activitati cunoscute de catre daci din vechime, ca olaritul, agricultura sau prelucrarea
fierului, vor lua acum o amploare deosebita, permitand aparitia unei noi structuri statale, si vor duce la
formarea unei civilizatii de tip oppidian. Pe plan spiritual, aceasta este perioada in care dacii isi vor
insusi atat scrierea cat si alte cunostinte de tip stiintific, avand si o zeitate comuna in Zamolxis. Astfel,
se naste firesc planul politic, ce va excela prin statul lui Burebista si apoi al lui Decebal, unde
aristocratia tribala militara se va transforma, pentru a face fata noilor evolutii, in clasa politica,
consolidandu-si astfel puterea. O asemenea dezvoltare va avea efecte si asupra populatiei al carui
numar va creste si care va spori, natural, si numarul localitatilor. Istoria va cunoaste aceasta crestere
demografica sub forma asezarilor de tip protourban, avand atat o componenta militara, politica si
religioasa, celebrele „dava”. Perioada Burebista-Decebal va fi prolifica din punct de vedere a asezarilor
si cetatilor construite. Aici poate fi discutata si problema Sarmizegetusei. Exista istorici care confirma
ca asezarea propriu-zisa nu este mai veche decat Burebista, ci numai o parte din sanctuare.

Prin expeditiile sale, Burebista va subjuga majoritatea triburilor vecine. Este binecunoscut ca existau
pe teritoriul Daciei 4 uniuni de triburi, emitente de moneda. Cum am aratat mai sus, dezvoltarea interna
a Daciei impunea o alta forma de organizare, una statala, organizata, cu un centru administrativ, pentru
a concentra puterea dobandita prin aceasta dezvoltare impotriva pericolului celt si roman, care devenea
mai degraba o certitudine,decat o posibila amenintare. Burebista a inteles ca nu va putea face fata
acestor pericole externe decat unind triburile, unificare ce s-a produs pe doua cai: diplomatica si pe cale
de razboi, sub forma de raiduri, Strabon mentionand o armata de 200.000 de oameni, avand deja la
baza unitatea etno-lingvistica si religioasa a populatiei. Desigur, cresterea puterii militare a lui
Burebista a determinat multe triburi sa accepte stapanirea sa, fara a opune rezistenta, si totodata o
crestere a influentei lui Burebista asupra populatiei. In acest sens, Strabon mentioneaza la un moment
dat ca geto-dacii isi vor taia viile si nu au mai baut vin pentru ca l-au ascultat pe Deceneu, care, in
numele lui Burebista, le vorbea de abstinenta, sobrietate si ascultare de porunci. Trebuie precizat, in
ceea ce priveste uniunea realizata de Burebista, ca ea functiona in felul urmator: triburile vor fi integate
in statul lui Burebista, insa administrarea teritoriala va ramane administratiei locale, aceasta fiind
subordonata regelui, asezarile dava persistand si acum cu aceleasi functiuni. Burebista va organiza
puterea monarhica prin atribuirea de diverse responsabilitati administrative cum ar fi:  strangerea
darilor, supravegherea muncilor obligatorii, implementand sistemul de fortificatii.  Se considera ca la
momentul respectiv, existau 1 milion de oameni. Burebista va emite si moneda, dezvoltand astfel si
comertul care va ajunge la niste cote impresionante. In plan juridic, apare celebrele legi belagines, date
de Deceneu prin care ii indemna pe daci sa traiasca in conformitate si dupa legile naturii.  Aceasta
unificare se va termina in jurul anilor 59-60 i. Hr., cand Burebista va incepe campania impotriva
celtilor. Centrul statului nou format va fi in Muntii Orastie.
CAMPANIA IMPOTRIVA CELTILOR

Campania impotriva celtilor incepe, asa cum am precizat mai sus, in jurul anului 60 i.Hr., printr-un
atac impotriva celtilor boi si taurisci. Astfel, celtii se vad nevoiti sa migreze, in locul lor aparand
asezari geto-dac. Burebista isi incepea cuceririle. Despre acest lucru, Strabo va lasa cateva randuri. El
spune: „ in cativa ani el intemeia un mare imperiu, impunand dominatia getica aproape tuturor
vecinilor; si constituia o mare primejdie si pentru romani, daca tinem seama ca trecea Dunarea fara
sa se teama de nimeni si pustia Thracia pana in Macedonia si Ilyria; iar celtii care se amestecasera cu
Thracii si cu Ilyrii fura nimiciti, tot asa precum suprima pe Boiri care aveau pe Cristasiros ca rege si
pe Taurisci.” Iata, deci, ca Strabon vorbeste despre o nimicire completa a celtilor, aratand o vigoare
militara a armatei lui Burebista, fara precedent pentru spatiul nostru. Foarte important este ca in urma
acestei campanii regatul lui Burebista se extinde pana la Dunarea Mijlocie si Muntii Slovaciei.
Adaugand apoi infrangerea scordiscilor, pe langa siguranta granitei de S-V a Daciei, deschide drumul
incursiunilor in S Dunarii si perspectiva unui hotar meridional pe linia Muntilor Balcanici.

CAMPANIA PRIVIND COLONIILE GRECESTI

Intre 62-61 i.Hr. Antonius Hybrida, la acel moment guvernatorul Macedoniei, se va aventura militar
in Dobrogea, pentru a pedepsi coloniile grecesti- acestea fusesera ocupate de generalul Varro Lucullus
72-71 I.Hr. si nu erau multumite cu asa-zisa tutela romana. De aceea vor trimite solii catre Burebista,
cunoscut si ca protector al coloniilor, pentru a le ajuta- dar va fi infrant de coalitia greco-bastarna-geta.
Actiunea lui Hybrida venea si ca o incercare a Romei de a invalui Dacia. Aceasta arata ca, de fapt,
Dacia ajunsese un inamic pentru Roma, ceea ce denota, indirect, puterea pe care statul lui Burebista
incepea sa o aiba in lumea antica. Aflat in fata acestei oportunitati, Burebista va intreprinde o serie de
actiuni- pasnice si militare- in spatiul pontic,  pe care va reusi sa-l supuna. Pe langa acest lucru,
Burebista va mai obtine un lucru foarte important: o stopare a expansiunii romane in tinuturile nord-
dunarene.

BUREBISTA SI ROMA

O reactie a imperiului era obligatorie in fata acestor noi evenimente, reactie care va fi insa intarziata
de razboiul civil dintre Caesar si Pompei, in care Burebista va interveni, plasandu-se, firesc, de partea
lui Pompei. Intelegand primejdia romana, dacii vor respinge orice forma de cesarism.Burebista stia ca
daca va dori sa isi apere cuceririle va trebui sa ia atitudine in acest conflict intern. De aceea in 48 i.Hr.,
in preajma bataliei de la Pharsalos, Acornion era primit ca sol al regelui dac de catre Pompei langa
Heraclea Lyncestis. Pompei vorbeste in Senat despre un „prieten personal”, este posibil ca acesta sa fie
insusi regele dac. Insa, Burebista nu a pariat pe castigator. Desi va dura, Caesar va reusi sa il invinga pe
Pompei, indreptandu-si atentia, firesc, spre cei care i-au fost aliati celui din urma. Se stie ca Caesar nu
va intreprinde o actiune militara impotriva regelui dac deoarece va cadea victima unui complot. La
scurt timp dupa ele, va muri si Burebista, tensiuniel cu statul roman urmand sa fie preluate de catre
Decebal.
 

Dupa asasinarea lui Burebista, in anul 44 i.Hr., cel mai probabil survenita in urma unei revolte de
palat; spunem cel mai probabil, deoarece nu exista documente istorice care sa ateste aceasta ipoteza ca
fiind veridica, statul dac se va dezmembra in mai multe organizatii statale mai mici. Strabon
mentioneaza ca Burebista a fost ucis intr-o rascoala, inaintea campaniei militare romane. Insa, atat
precizeaza. Nu se stie cine a pornit rascoala, cu ce scop, daca nu cumva au fost chiar romanii cei care
au instigat un personaj impotriva lui Burebista. Cert este un lucru: Burebista a fost un vizionar pentru
timpul sau. A vazut potentialul teritorial, uman al statului sau si a actionat in consecinta. A inteles ca un
popor unit e mai puternic, se poate pozitiona strategic in fata pericolului ca un tot unitar si poate, pana
la un anumit moment, sa isi impuna vointa chiar pe plan extern, nefiind un punct pe harta, ci un pion
hotarator. Curajul sau, viziunea sa, priceperea militara impecabila, il vor plasa pe Burebista in galeria
marilor conducatori nu numai in istoria noastra ci si in cea europeana.

Decebal
Statul centralizat dac s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie
geografică decât teritoriul stăpânit de regele Burebista (82-44 î.Hr.) - cuprinzând Transilvania, Banatul,
Oltenia, centrul și sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine organizat. Limitele statului
dac in timpul lui Burebista (82-44 î.Hr.) au fost: în nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin; în sud,
munții Haemus (Munții Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele înregistrate în acest timp de
societatea dacică erau multiple și importante: o populație numeroasă și grupată în jurul multor davae în
care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu lumea greco-romană, o cultură înfloritoare
cu puternice elemente originale.

Personalitate
Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La
începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio Cassius făcea
regelui dac următorul portret elogios:

Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe
dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie
de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic
de temut al romanilor.
Începutul domniei

Încă din primul an de domnie, din anul 87, Decebal este confruntat cu o situație dificilă. Roma
organizează prima campanie în inima Daciei. Împăratul Domițian, pentru a-l pedepsi pe Decebal,
trimite o armată comandată de prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius Fuscus, să treacă Dunărea. Într-un
defileu carpatic, Decebal atrage forțele romane într-o cursă. Comandantul roman cade în luptă, iar
Decebal duce în Munții Orăștiei prada de război: prizonieri, trofee și stindardul legiunii a V-a. Marea
bătălie are loc la Tapae.

La un an de la victorie, în 88, o armată romană condusă de Tettius Iulianus atacă din nou regatul lui
Decebal, pătrunzând în Dacia prin Banat. Decebal așteaptă în defilelul de la Tapae. Confruntarea se
încheie cu victoria romană. Deși înfrânt de romani, din cauza dificultăților întâmpinate de armatele
imperiale în Pannonia în lupta cu quazii și marcomanii, care-l sprijiniseră pe regele dac, Decebal
încheie o pace avantajoasă cu împăratul Domițian în anul 89. Decebal era numit client al Romei, iar
regatul său, regat clientelar, primea meșteri constructori, instructori militari etc.

Primul război dacic

Confruntările dintre daci și romani au reînceput în timpul împăratului Traian. La începutul anului
101, armata romană, condusă chiar de împărat, după ambele pregătiri de aproape 3 ani, a atacat Dacia
cu 13-14 legiuni și alte unități auxiliare (în total c. 150.000 de soldați). La 25 martie 101 împăratul
părăsește Roma, traversează Dunărea pe poduri de vase la Lederata (Ramna) și Dierna (Orșova)
pătrunzând în Dacia prin Banat. Dio Cassius menționează episodul în care burii germanici cu aliații lor
îi trimit lui Traian o ciupercă uriașă pe care era scris un mesaj prin care romanii sunt sfătuiți pentru
binele lor să se întoarcă la Roma. Are loc bătălia de la Tapae, în vara anului 101, iar Decebal încearcă
să oprească înaintarea romană. Bătălia se încheie însă cu victoria romană.

În iarna și primăvara anului 102, Decebal este înfrânt la Nicopolis ad Istrum și în Dobrogea la
Adamclissi. În toamna anului 102, Decebal este silit să încheie o pace zdrobitoare pentru Dacia: regele
dac trebuia să dărâme zidurile cetăților, să cedeze o serie de teritorii și să renunțe la orice independență
în politica externă.
Al doilea război dacic
Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalță, între Drobeta și
Pontes, în anii 103-105, un pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105,
inițiind cel de-al doilea război dacic.

Abandonat de aliați, atacat prin Banat, Valea Oltului și Moldova, constrâns continuu la defensivă,
Decebal se retrage în citadela din Munții Orăștiei. După cucerirea puternicelor cetăți care păzeau
accesul spre capitală: Blidaru, Costești, Piatra Roșie, Bănița, Căpâlna, Tilișca, legiunile romane încep
asediul Sarmizegetusei.

În ciuda rezistenței, cetatea este cucerită și distrusă din temelii. Decebal, împreună cu câteva
căpetenii, reușește să părăsească cetatea încercând să continue rezistența împotriva romanilor în
interiorul țării. Este urmărit de cavaleria romană și pentru a nu cădea viu în mâinile dușmanului,
Decebal s-a sinucis, ceea ce este atestat de stela funerară de la Grammeni a lui Tiberius Claudius
Maximus, exploratorul care a adus împăratului Traian capul și mâna dreaptă a lui Decebal, la
Ranisstorum.

Urmări

O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul și Oltenia) a fost transformată în vara
anului 106 în provincie romană numita Dacia Felix, cu capitala situată la 40 de km de vechea capitală
(incendiată în războiul dac din 105-106), purtând numele de Ulpia Traiana Dacica Augusta
Sarmisegetusa. Muntenia si sudul Moldovei au fost încorporate în provincia Moesia Inferior. După
înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma o festivitate mare și costisitoare, de 123 de zile. Zeci de
mii de daci au fost duși în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia Romană pentru a
evita sclavia. Detaliile celor două conflicte, grele și sângeroase au fost relatate de istoricul roman Dio
Cassius, dar cele mai bune comentarii sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian, construită în
Roma de Apolodor din Damasc (în 113), precum și de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, din
Dobrogea.

Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac și cu aurul extras din minele de aur de la Roșia
Montana, Imperiul Roman se va redresa financiar. Astfel, deși capitala provinciei romane (coloniei) era
Ulpia Traiana Sarmisegetusa, cel mai important oraș din teritoriu era Apullum (Alba Iulia), oraș prin
care trecea aproape întreaga cantitate de aur ce lua drumul vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului
mai multe legiuni militare alcătuite exclusiv din daci care vor lupta în multe colțuri ale Europei.
Cultul lui Zalmoxe
La fiecare cinci ani, geții îi trimiteau zeului Zalmoxe un mesager ales prin tragere la sorți și aruncat deasupra
unor sulițe. Conform lui Eliade, trăsăturile caracteristice ale acestui cult erau de tip misteric: Zalmoxe ar fi
revelat posibilitatea de a obține nemurirea cu ajutorul unei inițieri care comporta o „moarte“ rituală, urmată de o
„renaștere“. Ilustrație: Radu Oltean

Dacă întrebi 10 români despre zeul suprem al strămoșilor lor, nouă vor răspunde greșit: "Zalmoxe". Cel mai
probabil, panteonul geto-dacilor era de tipul celui greco-roman, întîlnit și la traci, celți sau germani, fiind alcătuit
din diverse divinități, avînd în frunte un Mare Zeu și o Mare Zeiță, ale căror nume nu sînt cunoscute.

Cultul zamolxian va fi fost îmbrățișat numai de preoțime și aristocrație. Zalmoxe își datorează notorietatea
vechilor greci din cetățile de pe malul Pontului Euxin, care, frapați de asemănarea dintre doctrina lui și cea a lui
Pitagora, au creat legenda cu privire la sclavia getului în Samos. Întors bogat printre tracii cei "nevoiași și săraci
cu duhul" și deprins cu obiceiurile grecilor, Zalmoxe i-ar fi invitat la banchete pe fruntașii țării, învățîndu-i că nu
vor muri, ci vor merge într-un loc unde vor trăi pururi și vor avea parte de toate bunătățile.

Relatînd campania regelui persan Darius I împotriva sciților, Herodot pomenește de geții care știu să se facă
nemuritori. "Ei cred că nu mor și că acela care dispare din lumea noastră se duce la daimonul Zalmoxe." Geții îi
trimiteau la fiecare cinci ani un sol, ales prin tragere la sorți și aruncat deasupra unor sulițe. Cel care nu murea
era considerat om nedemn.

Herodot și alți autori antici îl prezintă pe Zalmoxe ca pe o personalitate istorică, un preot-reformator, un

legiuitor ce a fost zeificat. Conform istoricului religiilor Mircea Eliade, trăsăturile caracteristice ale cultului său
erau de tip misteric: Zalmoxe ar fi revelat posibilitatea de a obține nemurirea cu ajutorul unei inițieri care
comporta o "moarte" rituală, urmată de o "renaștere".

"Religia descrisă de Herodot e una inițiatică, aparținînd unei elite restrînse. Pe puținii aleși îi invita Zalmoxe
în grota lui. Numai așa poate fi explicată absența manifestărilor acestei religii în descoperirile arheologice",
spune profesorul Mircea Babeș.

Trăind într-o singurătate inaccesibilă, în vîrful Kogaiononului, muntele sacru, marele preot Deceneu - profet și
asociat al regelui Burebista - se bucura de un prestigiu excepțional. La sfatul lui, dacii cei bețivi s-au lăsat
convinși să-și taie viile și să trăiască fără vin. Iordanes relatează cum Deceneu a ales pe cei mai buni dintre
nobili și i-a învățat să adore anumite zeități și să frecventeze anumite temple. Textul lui, care indică o reformă
religioasă la geto-daci în primul secol înainte de Hristos, e confirmat de descoperirile arheologice.

"În epoca lui Burebista, se produc o seamă de modificări extraordinar de importante, de natură cultic-
religioasă, care sînt absolut noi și care dispar imediat după cucerirea romană: proliferarea jertfelor umane,
apariția unor adevărate sanctuare și practicarea unor rituri funerare " - spune profesorul Babeș.

Cînd vin romanii, reapar brusc mormintele grupate în adevărate necropole și pier davele și cetățile. Și asta nu
numai în provincia cucerită, ci în întregul spațiu al fostei Dacii, semn că, după înfrîngerea zeilor lor, și în viața
dacilor liberi din Muntenia, Moldova, Maramureș, Crișana s-au produs schimbări dramatice.