“Vremuri grele”

- DESPRE CRIZA FINALA -

    

Profetiile apocaliptice ne produc fiori in inima oridecateori vorbim sau citim despre ele. De ce ? Pentru
ca ele ne transpun in realitatea unei crize unice in istoria acestei lumi, o criza despre care Biblia afirma ca nu
a mai fost niciodata si nici nu va mai fi.
      Doua versete biblice sunt edificatoare in acest sens:
      1) Daniel 12,1: “In vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului
tau; caci aceasta va fi o vreme de stramtorare cum nu a mai fost de cand sunt neamurile si pana la
vremea aceasta. Dar in vremea aceea, poporul tau va fi mantuit, si anume oricine va fi gasit scris in
carte.       2) Matei 24, 21: “ Pentru ca atunci va fi un necaz asa de mare , cum n-a fost niciodata de la
inceputul lumii pana acum, si nici nu va mai fi.”
      Fiorii pe care ii simtim in inima atunci cand citim astfel de versete sunt justificati. Ideea de stramtorare,
de persecutie si de suferinta nu are cum sa ne bucure. Suntem oameni normali si, ca orice om normal, avem
un ideal de viata chiar pe acest pamant trecator. Tanjim dupa libertate, pace si buna intelegere; dorim o
minima bunastare materiala, dar si respectul si intelegerea celor din jurul nostru. Tatal ceresc stie ca avem
nevoie de aceste lucruri si ni le asigura, in ciuda incercarilor disperate ale lui Satana de a ni le rapi. Doar
oamenii dezechilibrati doresc cu buna stiinta persecutia, suferinta si stramtorarea...
      Insa, desi suntem oameni echilibrati, care iubim libertatea, pacea si armonia dintre noi, uneori facem o
greseala cu aparenta de evlavie. De cate ori nu spunem noi insine, sau auzim pe altii spunand: “Oh, de ar
veni mai curand aceasta criza finala de care vorbeste Scriptura, ca sa scapam de acest pamant si sa ne ia
Domnul la Sine !”
      Este aceasta o dorinta inteleapta ? In volumul 5 al Marturiilor pentru comunitate, E. G. White incearca sa
ne convinga ca o astfel de rugaciune nu este deloc inteleapta:
     “O mare responsabilitate este pusa asupra barbatilor si femeilor din intreaga tara pentru a se ruga,
cerandu-I lui Dumnezeu ca El sa tina in frau norul raului si sa mai ingaduie cativa ani de har in care ei sa
lucreze pentru El. Sa strigam la Dumnezeu ca ingerii sa tina inca cele patru vanturi, pana cand vor fi
trimisi misionari in toate partile lumii, ca sa rosteasca avertizari impotriva celor ce nu asculta de Legea lui
Iehova.”
      Cand ne gandim la criza finala in care va fi aruncata intreaga lume ( inclusiv Biserica lui Christos ! ), ne
intrebam pe buna dreptate: “Ce ar putea sa se intample mai rau in aceasta ultima criza decat s-a intamplat
pana acum ?”
      Istoria, indiferent ca e profana sau bisericeasca, a consemnat atatea orori ce s-au petrecut in trecutul mai
indepartat sau mai apropiat de noi, incat intrebarea pare pe deplin justificata. Ce ar mai putea inventa Satana
in materie de stramtorare, de persecutie si suferinta umana, astfel incat ceea ce se va intampla in ultimele
clipe ale istoriei lumii sa nu aiba niciun precedent ?
      Citim in istorie despre persecutiile pornite de romani impotriva crestinilor. Colosseumul din Roma, cu
uriasa sa capacitate de 50 000 de spectatori, a fost martorul a mii si mii de executii ale crestinilor aruncati la
fiarele salbatice , spre deliciul privitorilor. Daca astazi lumea civilizata este oripilata la vederea coridelor
spaniole, in care animale nevinovate sunt chinuite pana la moarte, doar pentru a delecta o anumita categorie
de oameni, sa ne imaginam ce fel de scene se petreceau in amfiteatrele romane de genul Colosseumului, in
care nu animalele erau victimele, ci oameni nevinovati. Oare in criza finala se vor petrece lucruri mai
groaznice decat cele traite de crestinii primelor secole ?
      Ce sa mai spunem de Inchizitia medievala, bratul drept al Bisericii Catolice, despre care se aspune ca are
pe constiinta viata a circa 50 de milioane de suflete ? Una din cartile trecute la Index de Biserica Catolica
este si “Manualul torturilor” , o lucrare care descrie pe larg 55 de metode de tortura folosite de Inchizitie
impotriva asa-zisilor eretici. Se facea o adevarata lucrare de cercetare in domeniul torturilor pentru a se afla
metodele cele mai eficiente prin care “ereticului” sa i se provoace suferinta maxima, iar moartea sa survina
cat mai tarziu. Oare criza finala va aduce “noutati” in materie de tortura si suferinta ?
      Ce sa mai spunem de lagarele de exterminare naziste in care si-au gasit sfarsitul circa 6 milioane de
evrei, tigani, preoti crestini sau oameni ce sufereau de diferite handicapuri ? Ce sa mai spunem de
experimentele “stiintifice”  ale medicilor nazisti ai lui Hitler ( ex. Mengele ) care aplicau asupra detinutilor
din lagare diferite metode de tortura pentru a observa capacitatea de rezistenta a corpului omenesc ?  Oare
criza finala va depasi rautatea care s-a manifestat in aceste lagare ?
      Mai aproape de noi, inchisorile comuniste si beciurile securitatii au fost si ele martore la atatea 
nedreptati facute de oameni impotriva oamenilor…
      In decursul timpului, peste lumea noastra s-a revarsat atata ura si rautate incat iarasi ne intrebam cu
nedumerire: Ce s-ar putea intampla mai rau in criza finala decat s-a intamplat deja in veacurile trecute ? Ce
va fi nou si nu s-a mai intamplat ?
      Un posibil raspuns il gasim in pasajul biblic din 2 Timotei 3, 1-5:
     “ Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani,
laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca,
neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati,
iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; avand doar o forma de evavie, dar tagaduindu-i
puterea.”
      Inlocuind cuvintele apostolului Pavel cu sinonime din limbajul actual, textul ne apare intr-o alta
perspectiva: “ Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi egoisti, avari, aroganti,
sfidatori fata de Dumnezeu, lipsiti de recunostinta, fara spiritualitate, fara sentimente umane, rai, tradatori,
impertinenti…”
      Sa observam un amanunt interesant: Pavel nu aminteste nimic despre dezastre naturale, crize economice
sau fianciare, nimic despre foamete sau epidemii. El nu pune criza finala in legatura cu incalzirea globala, cu
exploziile solare sau rarefierea stratului de ozon, de topirea calotelor polare sau poluarea atmosferei. Nimic
despre inundatii sau alunecari de teren, uragane sau cutremure de pamant…
Desi toate acestea se vor inmulti pe masura ce inaintam in timp, demonstrand ca pamantul nostru este batran
si bolnav ( Evrei 1, 11 up. ), apostolul nu considera ca aceste dezastre vor constitui esenta crizei de care se
vorbeste in Scriptura.
      Vremurile vor fi grele, in conceptia apostolului Pavel, pentru ca se va intampla ceva rau in interiorul
fiintei umane. Degradarea morala a omului va avansa pana in punctul in care viata pe pamant va deveni
imposibila, iar Dumnezeu va fi nevoit sa puna capat istoriei lui zbuciumate si insangerate.
      Daca au exista in istoria omenirii suficiente dovezi ale rautatii omului fata de om, au existat insa si
oameni de caracter care au incercat sa salveze, sa mangaie si sa vindece sufletele celor persecutati.
       In Olanda cotropita de trupele naziste s-au petrecut multe lucruri rele, dar au existat si oameni de inalta
tinuta morala, asemenea membrilor familiei Ten Boom, un ceasornicar ce a salvat de la moarte peste 400 de
evrei , ascunzandu-i in propria casa si facilitandu-le apoi trecerea granitei spre o lume mai buna. Pentru fapta
ei, intreaga familie Ten Boom a platit cu propria libertate, iar  cei mai multi dintre membrii ei au pierit in
lagarele mortii.
      Nazistii au trimis in lagarele de exterminare milioane de oameni care nu aveau alta vina decat aceea de a
se fi nascut in alte conditii decat cotropitorii lor. Insa intre nemti au existat si oameni de bine care au facut
tot ce au putut pentru a diminua raul produs de capii natiunii germane. Un om de afaceri german, Schindler,
a salvat de la moarte sigura peste 1200 de evrei, angajandu-i in fabricile lui, cu riscul de a fi el insusi
depistat de Gestapo si anihilat.
      In urma Reformei lui Luther, Biserica Catolica a pornit o crunta persecutie impotriva protestantilor. Au
existat insa si printi electori care s-au folosit de toata autoritatea si influenta lor pentru a-i ocroti pe
protestantii aflati in teritoriile pe care le controlau.
      Da, a existat in istorie destula rautate… Dumnezeu a avut insa si unelte umane prin care a ocrotit, a
salvat si a usurat suferintele provocate de om impotriva semenilor sai. Oare in criza finala va fi la fel ?
      Se pare ca nu. Poporul lui Dumnezeu va fi lasat sa sufere singur, asemenea pariarhului Iov, sau
asemenea Mantuitorului in ultimele Sale clipe de agonie. Experienta ultimei biserici va fi aceea a biruintei
doar prin credinta, fara ajutorul niciunui brat de carne. Lumea sfarsitului va fi polarizata si nu va cunoaste
decat doua grupe: cea mare a persecutorilor, si cea mica a celor persecutati datorita “incapatanarii” lor de a
ramane langa cerintele Legii lui Dumnezeu. Pozitie neutra nu va exista si cei ce vor iesi biruitori din aceasta
ultima criza vor avea o experienta unica, incomparabila cu oricare din experientele trecute ale Bisericii lui
Christos.     
      In conditiile in care lumea va atinge apogeul rautatii, iar pamantul se va umple de violenta si suferinta, 
actul divin de a aduce sfarsitul istoriei lumii nu va fi atat de mult o pedeapsa, cat, mai ales,  un act de iubire
care va interveni pentru  scurtarea suferintelor omenirii.  
      In pasajul din 2 Timotei 3, 1-5, apostolul descrie un tablou moral al omenirii zilelor din urma. Detaliind
acest tablou, facem cunostinta cu cateva trasaturi morale dominante: “Caci oamenii vor fi…”
      Prima trasatura morala asezata de Pavel in capul listei este iubirea de sine ( egoismul ).  Sa fie oare
intamplatoare amintirea egoismului in capul listei ? Se pare ca nimic nu e intamplator. Daca suntem sinceri
fata de noi insine, trebuie sa recunoastem ca egoismul este radacina amara a tuturor relelor care
caracterizeaza societatea omeneasca.
      Un egoist nu va tinea cont niciodata de nevoile, dorintele sau interesele celor de langa el. Mai mult decat
atat, el va fi gata sa-si calce in picioare semenii doar pentru a-si atinge propriile interese. Pentru aceasta, un
egoist e gata sa minta, sa fure, sa insele, sa ucida, sa nu-si respecte parintii sau autoritatea civila, sa corupa si
sa se lase corupt…Intr-un cuvant, el este capabil de toate relele posibile.
      Daca astazi se inmultesc crimele, vilolurile, divorturile, neintelegerile, razboaiele, afacerile necinstite
s.a., aceasta se intampla datorita egoismului exacerbat al omului zilelor noastre. Cine nu cunoaste trista
experienta de a trai langa un egoist ? Cat de grea este viata langa un sot, o sotie, un vecin sau un coleg egoist
! Sa ne imaginam o lume in care oamenii vor fi capabili de orice rau posibil doar pentru a-si atinge propriile
interese. Viata, in astfel de conditii, va deveni un calvar…
      Cineva facea urmatoarea observatie: “ Alta data hotii se aflau in dosul gratiilor, iar oamenii cumsecade
umblau linistiti pe strada. Astazi oamenii cumsecade stau baricadati in dosul usilor ferecate si al sistemelor
de alarma, iar hotii umbla liberi pe strada. “
      In cartea sa “Evanghelia pentru lumea de azi”, Petru Popovici face urmatoarea remarca: “Vai, cum s-a
dezvoltat acest monstru al egoismului in lumea noastra ! Il intalnim la fiecare pas. Si, in timp ce dragostea
de sine s-a inmultit, dragostea pentru altii a pierit…Cum s-a pierdut dragostea de aproapele care te facea
sa-l primesti pe un strain ca pe un frate ! Si cum s-a imbolnavit, cum s-a molipsit lumea de egoism, care te
face ca pe un frate sa-l privesti ca pe un strain !” ( pag. 19 )
      Oare Biserica nu este si ea contaminata de egoism ? Racirea relatiilor dintre membri ei, exacerbarea
spiritului de critica, lupta pentru “functii” in biserica si pierderea spiritului misionar sunt doar cateva
simptome ale imbolnavirii bisericii. Oare unde sunt misionarii de altadata care, fara sa posede masini sau
calculatoare, strabateau pe jos, fie vara , fie iarna, zeci de kilometri cu geanta plina cu carti pentru a duce
Evanghelia in cele mai indepartate catune ?
      Daca crestinii primului secol puteau spune: “Vai de noi daca nu predicam Evanghelia !”, crestinii
secolului nostru par sa spuna: “Vai de noi, caci trebuie sa predicam Evanghelia!”
      Egoismul devine pe zi ce trece o pandemie morala. Singura care mai poate schimba cursul lumii noastre
de la iubirea de sine la iubirea de Dumnezeu si de oameni este Evanghelia: “Daca voieste cineva sa vina
dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.” ( Matei 16, 24 ). Sta doar in alegerea
noastra daca vremurile sfarsitului vor fi vremuri grele, imposibile, sau daca ele vor fi indulcite cu vietile
pline de altruism, de sacrificiu si iubire fata de oameni ale copiilor lui Dumnezeu.
      Asadar, sa retinem ideea subliniata de apostolul Pavel in cele scrise lui Timotei: Ultimele zile ale istoriei
lumii vor fi vremuri grele…Dar nu datorita dezastrelor naturale, incalzirii globale, epidemiilor sau foametei.
Nici macar datorita persecutiilor religioase pornite impotriva poporului lui Dumnezeu. Acestea au mai fost
in istorie si vor mai fi…Ceea ce va face ca criza finala sa fie unica este degradarea morala fara precedent a
fiintei umane. Poate cineva sa-si imagineze viata pe pamant in conditiile in care franele raului nu vor mai
functiona ? Daca ne este greu sa ne imaginam o astfel de lume, urmatoarea ilustratie luata din viata reala ne
va fi de mare folos. Este vorba de relatarea unor scene din finalul celui de-al doilea razboi mondial surprinse
de Olga Lengyel in cartea “Cuptoarele lui Hitler”.
      Se intampla in primavara anului 1944…O garnitura de tren destinata transportului de vite era incarcata
pana la refuz cu oameni. Erau evrei din Cluj…Pentru ei destinatia era necunoscuta. Nu insa si pentru soldatii
si ofiterii germani care insoteau trenul: lagarele de exterminare de la Birkenau - Auschwitz.
       Intr-unul din vagoanele trenului se afla si autoarea cartii care descrie scene greu de imaginat, petrecute
in rastimpul celor opt zile cat a durat calatoria pana la destinatie.
      In vagonul cu pricina se aflau 96 de oameni inghesuiti impreuna cu bagajele lor. 30 dintre ei erau copii.
Doar jumatate dintre ei aveau un loc de sedere, ceilalti fiind nevoiti sa se multumeasca cu un loc in picioare,
in intuneric, fara aer suficient, fara apa, fara hrana…Si aceasta nu pentru cateva ore, ci pentru opt zile…
      La inceputul calatoriei, in ciuda chinului la care erau supusi cu totii, oamenii erau manierati, atenti cu
nevoile celor din jur, gata de sacrificiu. Faceau doar parte din elita intelectualilor din Cluj. Insa pe masura ce
timpul trecea, oamenii au inceput sa se schimbe. Nervii , intinsi pana la maximum, au inceput sa cedeze.
Bolnavii si batranii au inceput sa se vaicareasca, copiii nu mai puteau fi opriti din plans, iar cei mai sanatosi
dintre ei au inceput sa se certe pentru diferite motive. La inceput au aparut mici incidente, insa pe masura ce
timpul trecea, ele deveneau din ce in ce mai dese si mai grave.
      Nici vorba de gesturi manierate, de politete sau fapte altruiste. Treptat, unii dintre prizonieri mor,
cadavrele lor ramanand in acelasi vagon cu cei vii. Altii se imbolnavesc de scarlatina, fara a putea fi izolati.
Unul dintre prizonieri incearca sa se sinucida in prezenta celorlalti, iar cei mai puternici se bat pentru un loc
mai aproape de mica deschizatura de aerisire a vagonului. Daca la inceput isi imparteau fiecare bucata de
paine  si fiecare gura de apa, mai tarziu fac tot posibilul sa le ascunda , sperand sa se foloseasca singuri de
ele.
      Pe masura ce timpul trecea, situatia devenea din ce in ce mai insuportabila, iar oamenii erau din ce in ce
mai nervosi, mai agresivi si mai egoisti…Un martor ocular , supravietuitor al dramei inimaginabile, face
urmatoarea remarca: “Ne-am pierdut cu totii chiar si cea mai mica idee de comportament uman…iar
vagonul s-a transformat intr-un infern.”
      Ceea ce am relatat este doar o mica ilustrare a ceea ce va insemna criza finala a omenirii. Exista insa si o
fata luminoasa a acestei tragedii. In acele conditii de viata greu de imaginat au existat insa si oameni de
caracter care nu si-au schimbat atitudinea indiferent de greutatile pe care le-au indurat. Acelasi autor
remarca in cartea sa: “Cineva trebuia sa aiba o forta morala extraordinara ca sa vietuiasca deasupra
prapastiei naziste si sa nu se afunde in ea. Totusi am cunoscut si detinuti care au ramas credinciosi
demnitatii lor umane chiar pana la sfarsitul vietii lor. Nazistii au reusit sa-i ruineze fizic, dar n-au avut
puterea sa-i degradeze sub aspect moral… In Birkenau numai fiintele umane inzestrate cu o morala
exceptionala puteau ramane demne si bune.” ( pag. 230 si 124 )
      V-ati intrebat vreodata de ce cei 144 000 amintiti in cartea Apocalipsei vor avea parte de o rasplata
speciala din partea Mantuitorului ? Nu pentru ca isi vor fi dat viata pentru credinta lor. Au facut-o si altii
inaintea lor…Nu pentru ca vor fi renuntat la averi sau avantaje pamantesti din dragoste pentru Mantuitorul
lor. Au facut-o si altii inainte…Nu pentru ca vor fi rezistat persecutiilor crunte. Istoria e plina de exemple
luminoase in acest sens…Adevaratul motiv se afla in faptul ca acesti oameni isi vor pastra un caracter
desavarsit, oglinda a caracterului lui Iisus, in cele mai grele clipe ale istoriei omenirii, in culmea degradarii
morale a fiintei umane. Experienta lor va fi unica in istoria omenirii si va dovedi ca biruinta este posibila
chiar si atunci cand egoismul majoritatii oamenilor va transforma viata de pe pamant intr-un iad.
      Iata un ideal de atins pentru tine si pentru mine. Merita sa ne luptam pentru el !