Va salut cu Pacea Domnului. Și vă spun un Sabat binecuvântat.

Trăim timpuri pe care nu le am crezut că le vom trăi și vedem cum sub ochii noștri cât
de repede se împlinesc cuvintele pe care le-a arăt e Dumnezeu prin profeții Săi.

Spuneam o dată că ne-am născut într-un timp pe care nu l-am trăit si vom muri într-
un timp pe care nu-l vom trăi. De ce? Schimbările sunt atât de rapizi încât abia după ce trece
evenimentul ne dăm seama care a fost realitatea.

Pentru început în această ocazie aș vrea să ridic înainte dumneavoastră trei întrebări
la care nu neapărat aș vrea să răspundeți public, ci aș vrea să vă dați un răspuns personal.

1. În primul rând vreau să vă întreb dacă vă simțiți confortabil în contextul social actual.
2. În al doilea rând vreau să vă întreb vă simțiți liberi.
3. Și în al treilea rând vreau să vă întreb cum credeți dumneavoastră că va arăta
libertatea noastră în viitor.

Lăsând ecoul acestor întrebări în mintea dumneavoastră, pe parcursul acestei

prezentări, doresc să vă prezint o imagine pe care cu siguranță am văzut-o sau am întâlnit-o
cel puțin a dată în viața noastră.

Cred că fiecare dintre noi a văzut sau a avut un câine legat cu lanț pus pe o sârmă. Ne
este familiară scena. Când cineva striga sau dorea să intre în curtea respectivă, câinele
începea să latre, alerga către străin și când ajungea la capătul lanțului dintre odată se oprea
brusc, era aruncat le spate și tăcea pentru câteva secunde. Ne imaginăm scena, o înțelegem.

Oare începe să arate și libertatea noastră ceva de genul acesta? Oare libertățile
noastre sunt date cu rația? Până unde se poate merge cu acest control al libertății? Oare
începem să devenim niște câini legați pe lanț care ne putem manifesta doar într-un anumit
spațiu, cât ține sârma? Iar dacă întinde coarda, dacă dorim să fim liberi suntem puțin de gât
și trântiți la pământ? Foarte interesant.

În ocazia aceasta aș vrea să aduc înaintea dumneavoastră un pasaj din Sfânta

Scriptură care se află în cartea lui Daniel la capitolul 3. Când citim acest pasaj al scripturi și ne
gândim la aplicația lui pentru timpul nostru, foarte repede ne ducem cu gândul le decretul
duminical, la închinate, la timpul sfârșitului. Dar v-aș ruga să nu va grăbiți în declaratii, și ar fi
bine să înțelegem că până acolo mai este cale lungă. Un câine ca să-l stresezi nu o poti face
peste noapte, este nevoie de timp.

Pasajul din cartea lui Daniel capitolul 3, vorbește cât se poate de clar despre libertate,
despre lupta pentru libertate, despre nonconformist, bespre libertatea de conștiință, despre
dictatura care se poate instala oricând, despre manipulare.

Am intitula mesajul în această ocazie libertate în lanțuri și aș vrea să citim câteva

pasaje din cartea lui Daniel și aș dori să fim foarte atenți în ceea ce privește înțelegerea
acestor cuvinte ale lui Dumnezeu si aplicarea sau relevanța lor pentru zilele noastre.
 Vaș ruga să fim foarte atenți pentru că nu văd citesc povesti. Știți, lucrul acesta este
foarte interesant, că noi am făcut din Biblie o carte de povești iar lucrul acesta a făcut din ea
o carte irelevantă, nu mai are nicio actualitate pentru zilele noastre, nu ne mai transmite
niciun mesaj care să fie de actualitate, care să ne ridice întrebări, care să ne pună pe gânduri,
totul este undeva în trecut, pentru generațiile care au fost, pentru noi mai puțin.

În momentul în care citim un pasaj și facem aplicațiile la contextul actual, în care

trăim, Sfânta Scriptură devine o carte foarte relevantă pentru timpurile în care trăim, o carte
de actualitate, nu o carte a trecutului. Și nu doar o carte relevantă, o carte pentru timpurile
noastre, ci o carte foarte periculoasă pentru cei care doresc să implementeze un alt sistem
decât acela pe care la stabilit Dumnezeu.

Capitolul 3 din cartea lui Daniel începând de la versetul 1 reprezintă un plan măreț
alcătuit de un dictator.

Versetul 1 și 2: „Împăratul Nebucadnețar a făcut un chip de aur, înalt de șaizeci de

coți și lat de șase coți. L-a ridicat în valea Dura, în ținutul Babilonului. Împăratul
Nebucadnețar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori și pe cârmuitori, pe judecătorii
cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători și pe toate căpeteniile ținuturilor, ca să
vină la sfințirea chipului pe care-l înălțase împăratul Nebucadnețar.”

Observați din descrierea aceasta, din introducerea acestui capitol că Nebucadnețar

nu se juca. Avea un plan măreț, egoist bineînțeles, pe care dorea să îl prezinte înaintea
oamenilor și să îl ridice și să-l implementeze pentru binele comun, din care toți aveau de
câștigat, dar de fapt era un proiect egoist, ambițios, un lucru care depășea orice imaginație,
iar pentru simțirea lui i-a adus pe cei mai mari demnitari din împărăție.

Imaginați-vă că din toate împărțirile cucerite au fost chemați toți conducătorii, toți
demnitarii să fie prezenți la acea ceremonie cât se poate de măreață. Și ce se întâmplat când
împăratul a dat poruncă? Toți indiferent de funcțiile pe care le aveau în împărăție au zis toți
la unison "da, să trăiți" venim cu cea mai mare plăcere. Imaginați-vă acea procesiune, aceea
în care cei mai mari demnitari majoritatea cu excepția a trei oameni au zis "Da venim" să
participăm la sfințirea chipului, să ne plecăm înaintea ta împărate Nebucadnețar.

Ce frumoasă este această libertate, nu-i așa? Îmi aduce aminte de epoca de aur, în
care am trăit majoritatea, în care totul era măreț, în care totul era luminos, în care totul era
extraordinar de productiv, în care totul era frumos în rapoarte și statistici. Însă când mergeai
la baza vedeai toate lacunele, toate lipsurile, dar manifestările sistemului comunist erau
concepute de așa natură încât să arate perfect.

Poate vei spune că acelea au apus de mult s-au dus. Da este adevărat dar spiritul
acelor epoci încă nu a dispărut, iar astăzi îl vedem sub ochi noștri cum reînvie. Același spirit
al trecutului îl găsim chiar și în conducerile democratice, și o să vedem pe parcursul studiului
că scriptura nu minte

Toți oameni de stat au fost acolo. Când procesiunea a început, „Un crainic a strigat
cu glas tare, iată ce vi se poruncește popoare, neamuri, oameni de toate limbile”. Versetul 4.
 Observați un mesaj pentru toți, nu sună cumva comun cu globalizarea? Este foarte
interesant, „iată ce vi se spune...” Un mesaj pe care îl auzim din ce in ce mai des în zilele
noastre chiar dacă nu îl înțelegem prea bine. Pe aproape toate canalele de televiziune ni se
spune ce trebuie să facem, cum trebuie să facem, cum trebuie să ne purtăm și așa mai
departe, știm foarte bine. Iar noi ca niște cetățeni model trebuie să executăm pentru că este
vorba de toată lumea, toți suntem în aceeași situație, este pentru binele comun.

Versetul 5: „În clipa când veți auzi sunetul trâmbiței, cavalului, chitarei, lăutei,
psaltirii, cimpoiului și a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncați cu fața la pământ
și să vă închinați chipului de aur pe care l-a înălțat împăratul Nebucadnețar.”

Ce frumoasă este această libertate nu? Libertate în care ți le oferă o singură

posibilitate de alegere. Să faci ce ți se poruncește, când ți se poruncește și cum ti se
poruncește. Fără să comenteze absolut nimic în momentul când veți auzit sunetul toți să vă
plecați înaintea chipului de aur fără nici o excepție. Și acum urmează elementul forte care să
dea greutatea acestui porunci.

Versetul 6: „Oricine nu se va arunca cu fața la pământ și nu se va închina va fi

aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.”

Dacă ar fi să contextualizam, să aplicăm la timpul nostru va fi amendat, va fi pedepsit

sub o formă sau alta, va fi arestat, chiar privat de libertate. Dar este foarte important să
înțelegem mesajul. Dacă nu ascultați mesajul acesta, dacă nu împliniți porunca aceasta, iată
ce vi se va întâmpla.

Efectul! Aș vrea să fie foarte atenți pentru că psihologia umană nu sa schimbat.

Sistemul nostru de gândire este același chiar dacă anumite elemente de context diferă. În
momentul în care pe bandă universală vine un mesaj unic, oficial bineînțeles, distribuit și
oferit de toate mijloacele de informare, mesaj care nu are nici o opoziție, Iar aceea care
îndrăznesc să facă opoziție sunt blocați, neglijați, trecuți cu vedere, nebăgat în seamă priviți
ca elemente de discordiei, atunci ar trebui să ne puneți mari semne de întrebare că s-ar
putea să fim în capcana aceea de a trăi o libertate în lanțuri.

Care a fost efectul? Când s-a auzit această poruncă, spune cuvântul lui Dumnezeu,
„toți s-au închinat înaintea chipului de aur”, versetul 7 ultima parte, cu excepția a trei
oameni. Toți s-au plecat înaintea chipului de aur, cu excepția a trei oameni. Și probabil vezi
zice o ce frumos, iată câțiva oameni care sunt hotărâți știu ce cred. Probabil că cineva din
mulțime au zis iată câțiva care au inițiativă, care au idealuri și înalță libertatea, și ne ajută să
ieșim din umbra aceasta a totalitarismului.

Da de unde, ar fi fost bine să fie așa, dar egoismul este mai puternic decât sacrificiul
de sine. Când a început pandemia, mă așteptam ca acei oameni care vorbeau la amvoanele
bisericii noastre cu atâta putere despre libertate, acei oameni care înălțau libertatea, care
spuneau că libertatea de exprimare și libertatea de conștiință trebuie să fie garantate la
orice om, mă așteptam să iasă în față și să vorbească, să apere drepturile și libertățile
oamenilor, dar, din păcate nimic, știți ce au făcut? Au fost primii care au plecat capul la fel ca
și cei care erau înainte chipului lui Nebucadnețar, au fost primii care au dat cu sărut mâna și
au zis să trăiești împărate, bun venit nouă ordine mondială îți slujim cu drag.
 Poate par un pic sarcastic și dur, dar adevăratul nu poate fi schimbat, se vede. Când
oamenii sunt spălați la creier, când oameni acționează ca niște roboți, orice element care
iese din decorul obișnuit este tratat cu cel mai mare dispreț și cu cea mai mare ură, iar lucru
acesta îl simt și-l văd toți acei care nu merg în pas cu mulțimea.

Spune cuvântul lui Dumnezeu, în versetul 8 așa: „Cu prilejul acesta, și în aceeași
vreme, câțiva haldei s-au apropiat și au pârât pe iudei.”

Foarte interesant, apar informatori, apar papagali, apar roboței, aceia care nu au
altceva de făcut decât să îi toarne pe ceilalți. Poate vezi zice, spiritul civic ne obligă să fim
solidari cu ceilalți, cu ceea ce se întâmplă, să fim precauți, totul pentru binele comun.

Nu sunt anarhist și nu vreau să înțelegeți că nu trebuie să respectăm anumite reguli

sau legi ce ne sunt date. Însă de aici, de la respectarea acestor reguli și până la suspiciune
socială este o linie foarte fină și deja se fac exerciții, oamenii sunt spălați la creier foarte
ușor. Foarte ușor poți fi suspectat de orice și poate ați văzut și auzit și dumneavoastră cum
autoritățile încurajează, instigă oamenii unii împotriva altora, vizavi de aceste recomandări,
să ia atitudine. Ce înseamnă lucrul acesta? Matei 24. 12: „...dragostea celor mai mulți se va
răci.”

Nu credeți că atunci când auzim și vedem astfel de situații ar trebui să mi se aprindă

un bec roșu? A ce va sună lucrul acesta? Când vedeți atâta răceală și indiferență în biserică a
ce va sună lucrul acesta? Nu pot sa stau lângă cutare, este suspect. Nu pot să dau mana cu
cutare, este suspect. Suspect de ce? Majoritatea am trăit în comunism, nu așa era și pe
timpul comunismului? Nu așa era și pe timpul fascismului sau al nazismului? Şi atunci ni se
spunea că totul este perfect legal. S-au uitat acele vremuri? Cât de repede uitam. Dacă
găzduiai un evreu sau un revoluționar, bineînțeles considerați de către sistem elemente de
destabilizare, anarhiști, erai obligat să-i dai pe mâna autorităților, dacă nu erai considerat un
cetățean care nu își respectă îndatoririle și urma să ai de suferit. S-a uitat istoria? Se repetă.

Și bineînțeles ca niște buni cetățeni, acești haldei, iritați de faptul că acești trei tineri
nu s-au plecat înaintea chipului Nebucadnețar au venit înaintea lui și au zis așa. Versetul 9:
"Să trăiești veșnic Împărate", cu alte cuvinte noi vrem binele tău și al împărăției.

Chiar așa? Da de unde, vorbe goale. Aceștia sunt cele mai mari lichele, acești așa ziși
buni cetățeni care îi toarnă pe alții. Numai să se schimbe ceva, raportul de putere, să fii ei
acolo și vedea cu câtă ură și cu câtă înverșunare îi vor devora pe aceea care i-au opresat s-au
care i-au pus să facă lucrurile respective.

Versetul 10 și 11: „Ai dat o poruncă după care toți cei ce vor auzi sunetul trâmbiței,
cavalului, chitarei, lăutei, psaltirii, cimpoiului și a tot felul de instrumente de muzică vor
trebui să se arunce cu fața la pământ și să se închine chipului de aur; și după care oricine nu
se va arunca cu fața la pământ și nu se va închina va fi aruncat în mijlocul unui cuptor
aprins”.

Asta este legea împărate. Și îți aducem aminte. Iar astăzi sunt foarte mulți care fac
apel la lege, care iubesc „legea" de nu mai pot. Mai ales atunci când sunt interese. Dar știți
ce este interesant, chiar atunci adevărul iese la iveală, adevăr care pur și simplu te surprinde,
ca aceea care condamnă pe alții după lege, aceeași lege îi condamnă pe ei de două ori.
Amintiți-vă de Daniel și pârâși lui aruncați de aceeași lege la lui. Amintiți-vă de Mardoheu și
Haman condamnat de aceeași lege.

Până atunci acești propovăduitori ai dreptății parcă au fost nicăieri. Dar deodată
oamenii devin foarte bune apărători ai legi chiar dacă până atunci au călcat legea fără nicio
remușcare. Iar lucrul acesta se vede foarte bine în politică.

Împărate, asta este legea și trebuie să o aplici. Și bineînțeles că Nebucadnețar lovit în

onoarea și în orgoliul lui, parcă turbat de mânie îi cheamă înaintea lui pe acei nesupuși.
Astfel de elemente trebuie aduse la tăcere, sunt elemente de discordie.

Versetul 13 și 14: „Atunci Nebucadnețar, mâniat și plin de urgie, a dat poruncă să

aducă pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Şi oamenii aceștia au fost aduși îndată înaintea
împăratului. Nebucadnețar a luat cuvântul și le-a zis: „Înadins oare, Șadrac, Meșac și Abed-
Nego, nu slujiți voi dumnezeilor mei și nu vă închinați chipului de aur pe care l-am înălțat?”

Chiar vreți să îmi faceți în ciuda se vedeți care dintre noi e mai tare.

Versetul 15: „Acum fiți gata, și în clipa când veți auzi sunetul trâmbiței, cavalului,
chitarei, lăutei, psaltire, cimpoiului și a tot felul de instrumente, să vă aruncați cu fața la
pământ și să vă închinați chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veți închina lui, veți fi
aruncați îndată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este Dumnezeul acela care vă va scoate
din mâna mea?”

Mare atenție un pas greșit în fața, încă o neascultare și punem în aplicare pedeapsă la
rotisor. Dacă nu sunteți cuminți și nu ascultați vezi prăjiți în cuptorul cu foc.

Ce frumoasă este această libertate în care nu ai decât un singur lucru de ales, să te

supui, să fii docili, să fii cuminte, să nu comentezi, să faci ce ti se spune, și să spui da să trăiți.

E o linie foarte frumoasă dar și periculoasă, o linie în care trebuie să dai dovadă că
ești un bun cetățean și trebuie să mergi pe linia aceasta ascultării. Nu știu cât de bine ne dăm
seama și nu știu cât de bine înțelegem dar tendința aceasta în timpul nostru, este aceea de a
forma un cetățean, cetățeanul model, blând, ascultător, supus, care nu face opoziție la ceea
ce prezintă majoritatea, cetățeanul care își vede de pătrățica lui și nu ridică glasul.

Aș vrea să vă gândiți și să vă așezați lângă cei trei tineri, care ar fi fost atitudinea
dumneavoastră, cum ați fi reacționat într-o situație ca aceasta în care ați fi avut o poruncă ca
aceasta, o amenințare cu moartea, să fi ars în cuptorul cu foc? Gândiți-vă .

Îmi place foarte mult atitudinea acestora oameni. Serioși, hotărâți și dispuși la
sacrificiu oameni de toată isprava. Ce bine ar fi ca în lumea noastră, în bisericile noastre să
existe cât mai mulți oameni de felul acesta care să iasă în față să apere libertatea, să aperi
drepturile omului, să apere pe oameni împotriva abuzurilor. Din păcate aceste glasuri sunt
din ce în ce mai puține și din ce în ce mai stinse.

Ce a spus acești tineri împăratului? El atunci nu avea curte constituțională, nu avea

parlament, nu avea senat care sa apere drepturile omului. Nu avea niciun alt resort care să îl
blocheze în luarea deciziilor capitale imediat. El era totul. Cu un simplu gest sau cu o poruncă
putea să te omoare fără să ceară alte aprobări și fără să fi judecat sau condamnat de cineva.

În clipa aceea de maximă tensiune, cei trei tineri iau răspuns așa, versetul 16 ultima
parte: „Noi nu avem nevoie să îți răspundem la cele de mai sus”. Observați atitudinea lor o
atitudine liniștită, o atitudine a unor oameni care nu ridică glasul, nu se revoltă.

Ca să ai coloană vertebrală nu trebuie să devii vulgar în vorbire și în comportament.

Cu calm dar foarte hotărâți ei au răspuns împărate n-avem ce să îți răspundem la cele de mai
sus, asta este credința noastră, asta este hotărârea noastră.

Și apoi continuă versetul 17 și 18: „Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne
scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate,
să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe
care l-ai înălțat!”

O atitudinea civilizată, hotărâtă și cât se poate de calmă în același timp. Și-au spus
punctul de vedere, și-au arătat poziția, că nu vor face ceea ce li s-a spus, iar în momentul
acela Nebucadnețar a turbat de mânie. Imaginații-vă scena. Nebucadnețar văzând că nu are
nici o putere de convingere în fața lor, văzând că trebuie să aplici doar forță asupra lor a
trecut la acțiune.

Privind la acest episod la această imagine creionată de Sfânta Scriptură, stau și mă

întreb unde sunt acei oameni care vor binele, care vor ca oameni să fi liberi, care luptă
pentru adevăr și pentru dreptate, și care nu se ascund, care nu sunt timizi în aș face cunoscut
și auzit glasul și opiniile? Unde sunt acești oameni?

Atât de la unison sună toate în ultima vreme încât a devenit foarte iritant pentru
urechi. De ce aceea care astăzi ar trebui să vorbească, când este vorba despre luarea
libertăților, de ce aceștia astăzi tac? De ce nu se face nimic și nu se spune nimic? Vom
ajungem din nou într-o noaptea minții ca cea din timpul lui Nebucadnețar, într-o noapte
când cu adevărat se va încinge cuptorul și atunci nu se va mai putea face nimic, atunci va fi
prea târziu să te ridici și să spui ceva. Noi nu ne dăm seama astăzi că de fapt ne jucăm cu
focul. „Oare, tăcând, faceți voi dreptate?” Psalmi 58.1.

În momentele acestea îmi vine în minte un fragment din istoria noastră. Am ascultat
istoria acestui om în format audio. Un momente în care un om pe nume Richard
Wurmbrand, a îndrăznit să facă o opinie separată regimului comunist.

Era în anul 1945. Primul ministru era Petru Groza, o nulitate pe toate planurile. A dat
poruncă o să vină reprezentanții de la toate cultele și fiecare să-și arate aprecierea și dorința
de a colabora cu partidul comunist.

Bineînțeles că toți au vorbit la unison, laudativ la fel ca si cei din câmpia dura,
comunismul este bun, comunismul este bun, suntem alături de dumneavoastră, susținem
politica dumneavoastră, deși știau că este retrogradă și abuzivă, suntem gata să executăm
tot ce ne veți spune.
 În sală, împreună cu Richard Wurmbrand era și soția sa Sabina. Și la un moment dat
soția lui ia spus: „Auzi tu ce spun toți aceștia”. „Îi aud, dar ce să fac?”, a fost răspunsul lui.
„Cum ce să faci?”, spus ea; „Să te ridici și să speli această pată rușinoasă de pe obrazul lui
Hristos”.

Ce ați făcut într-o astfel de situație? Ce decizie, ce hotărâre ați fi luat într-o situație ca
aceasta? În mijlocul unei săli pline în care erau poate zeci de oameni care vorbeau la unison
că partidul comunist este bun, ca totul va fi bine și vom merge spre progres, ce ați fi făcut?
V-ați fi ridicat, a-ți fi spus că totul este o minciună și a-ți fi denunțat abuzurile comuniste?
Ce ați fi făcut? În față era cuptorul aprins de șapte ori încălzit, iar în spate era o viață
comodă, o viață liniștită și chiar prosperă în care trebuia doar să pleci capul și să spui da să
trăiți

Știți ce a făcut Richard? Știți ce a spus Sabina? Richard a spus că, „dacă se va ridica și
va spune ceva împotriva partidului comunist, dacă va denunța abuzurile comuniste, știe ce
va urma”. La care ea îi spune: „Mai bine prefer să rămân fără soț decât să trăiesc lângă un
laș”. Cuvinte tari, şi foarte puternice.

„Ridică trei și spală această rușine de pe obrazul lui Hristos”.

S-a ridicat, omul a luat cuvântul, a vorbit total diferit de ceea ce spuseseră ceilalți
până atunci, i s-a tăiat microfonul, iar ceea ce a urmat depășește orice imaginație. În scurt
timp a fost arestat și au urmat 14 ani de temniță cumplită prin mai multe penitenciare din
România. O detenție ce nu ți-o poți imagina și pe care nu o poți descrie în cuvinte umane.

Astăzi îi numim pe oamenii aceștia eroi acești oameni care au stat la principii cu idei
sănătoase și care au fost dispus să sacrifice viața pentru un ideal. Dar mă întreb, oare nu
putea acest om să se supună majorității și astfel să o ducă bine? Oricum nu avea de-a face cu
închinarea nu este acesta motivul pe care-l invocând astăzi cu atâta pompă?

Astăzi îi vedem pe acești oameni ca pe niște eroi însă în vremea aceea au fost
considerați niște infractori, niște dușmani care s-au ridicat împotriva națiunii, împotriva
binelui comun, oameni care s-au ridicat împotriva așa zisei libertății oferite de regimului
comunist.

De ce astăzi să ne este frică să ne spunem părerile? De ce să ne fie frică să avem o

opinie separată? De ce nu putem gândi diferit? De ce trebuie să stăm toți, ca și coceni de
porumb sau ca morcovii în linie pe straturi fără să ieșim absolut deloc din rânduri?

Este un timp în care libertatea și libertățile noastre ne sunt amenințate, este în

lanțuri. Curând biciul va lovi și Dumnezeu știe unde va lovi capătul biciului. Și care va fi
rezultatul? Masurile care să iau încet, progresiv ne vor învăța cu lanțul și cu sârma iar când
ne vom trezi va fi prea târziu.

Unde sunt aceia care luptă pentru libertate? Ce sa întâmplat cu Șadrac, Meșac și
Abed-Nego. Chiar dacă nu văd nicio mână care să-i sprijine, Dumnezeu vine alături de ei, îi
salvează și face o minune, nu se întâmplă absolut nimic cu ei.
 Nebucadnețar uimit și îngrozit de ceea ce vede, dă poruncă să iasă afară și apoi dă o
altă poruncă ca toată lumea să se închine la Dumnezeul lor. Toată lumea să se închine
Dumnezeului lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Așa înțelege el libertatea religioasă, dintr-o
extremă în alta. Însă libertatea într-un anumit punct de vedere nu poate fi impusă cu forța și
să rămâi liber. Cel mai frumos dar oferit de Dumnezeu omului a fost libertatea. Să gândească
liber, să acționeze liber, să trăiască liber, dar am pierdut-o. Hristos a murit pentru această
libertate, pentru a ne reda din nou libertatea oferită în Eden, iar acum când o avem din nou
în Hristos înțelepții lumii noastre n-o ia.

Pentru final aș dori să văd citesc ceva ce spunea un gânditor despre libertate.

„A voi și a acționa înseamnă să fii liber.”

A voi și a acționa înseamnă să fii liber, înseamnă să faci ceea ce spune conștiință ta,
gândirea ta. Dacă vrei să faci ceva și nu poți să faci, nu ești lăsat să faci înseamnă că nu mai
ești liber. Este nevoie de oameni liberi în societatea noastră în lumea noastră, este nevoie să
ieșim în față și să ne spunem cuvântul și să lăsăm la o parte acele elemente de papagalism.
Nu mai fiți imitatorii nimănui. Fiți voi înșivă așa cum spune Dumnezeu, altminteri vom trai
într-o lume pustie, într-o lume cenușie, într-o lume fără idealuri, într-o lume în care nu se
întâmplă nimic și totul merge după un anumit ritm, într-o lume în care nu îți dorești să
trăiești cu plăcere.

Libertate în lanțuri nu există, există doar oameni cu vieți schimbate. Și mai este încă
ceva, dacă vedem că în lumea noastră libertatea pe zi ce trece dispare puțin câte puțin, să nu
uităm, Scriptura ne face liberi. Apostol Pavel deși era în lanțuri era un om liber. Apostol Ioan
deși era exilat departe de frații lui era liber. Indiferent ce spun oamenii, indiferent ceea ce
minciuni ni se predică că mâine va fi mai bine, să știți că nu va fi, și nu o spun eu, Dumnezeu
spune.

Pe acest pământ libertatea noastră nu exista iar aceea pe care o mai avem dispare
puțin câte puțin. Doar în Hristos suntem liberi.