ACTUL ADMINISTRATIV

1. Definiția actelor administrative

În literatura de specialitate se disting mai multe definiţii a actelor administrative. Astfel, actele de
drept administrativ sunt definite de profesorul Ioan Santai ca fiind „actele juridice unilaterale, emise în
cadrul activităţii executive de autorităţi publice, în calitatea lor de subiecte special investite cu atribuţii
de realizare a puterii de stat”.1
Într-o altă opinie, prof. Verginia Vedinaş consideră că „actul administrativ reprezintă o manifestare
de voinţă expresă, unilaterală şi supusă unui regim de putere publică, precum şi controlului de
legalitate al instanţelor judecătoreşti, care emană de la autorităţile administrative sau de la persoane
private autorizate de acestea, prin care se nasc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii corelative”2.
În opinia prof. Rodica Narcisa Petrescu, actele administrative reprezintă „manifestări unilaterale şi
exprese de voinţă ale autorităţilor publice, în principal, autorităţi ale administraţiei publice, în scopul de
a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice”.3
Analizând această problematică, profesorul Antonie Iorgovan apreciază că pot fi utilizate ambele
denumiri, în funcţie de contextul de idei şi de opţiunea legiuitorului sau a doctrinarului. „După părerea
noastră, se poate spune la fel de bine, acte administrative, punându-se accentul pe ideea activităţii în
sensul că evocăm actele ce realizează administraţia publică, sau acte de drept administrativ, subliniindu-
se ideea regimului juridic aplicabil”4.
În acest context, autorul defineşte actul administrativ ca fiind „acea formă juridică principală a
activităţii organelor administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă
de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puteri publice, sub controlul
principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti”.5
În ce priveşte suportul legal din RM de definire a actului administrativ îl găsim în Legea
contenciosului administrativ nr. 793/10.02.2000 care consideră actul administrativ – manifestare
juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în
vederea organizării executării sau executării în concret a legii6.
Alte izvoare de drept autohton care reglementează mai amănunţit instituţia actelor administrative
sunt:

1
Ioan Santai, op. citată, vol II, p. 18
2
Verginia Vedinaş, Drept administrativ şi instituţii politico – administrative. Manual practic, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2002, p. 84
3
Rodica Narcisa Petrescu, op.citată, p. 287
4
Antonie Iorgovan, op. citată, p. 23
5
Ibidem, p. 24
6
Legea contenciosului administrativ 793/10.02.2000 //Monitorul Oficial 57-58/375, 18.05.2000
  Legea nr. 317/18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale 7 care stabileşte regimul juridic doar al actelor administrative
normative.
 Legea privind transparenţa în procesul decizional nr. 239-XVI  din  13.11.20088 care se refera la
deciziile – în calitate acte juridice adoptate de autorităţile publice, inclusiv şi autorităţile administrative.
 

2. Caracteristicile actelor administrative

1. Actul administrativ este un act juridic, manifestare unilaterală de voinţă

Aşa cum s-a arătat în mod constant în literatura de specialitate, această trăsătură are menirea de a
determina includerea actului administrativ în sfera actelor juridice, pe de-o parte, iar pe de altă parte,
de a diferenţia actul administrativ de operaţiunile tehnico-materiale respectiv, de faptele material-
juridice săvârşite de administraţia publică.
Actul administrativ constituie exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice
în scopul de a produce în mod direct efectele juridice, adică de a da naştere, a modifica sau a stinge
drepturi şi obligaţii. Voinţa manifestată de către o autoritate a administraţiei publice trebuie să fie
expresă, neîndoielnică în a schimba ceva din ordinea juridică existentă până în momentul manifestării
ei9.
Caracteristica principală a manifestării de voinţă din actele administrative o constituie
unilateralitatea acesteia. Prin această trăsătură se înţelege acea calitatea a actului juridic de a fi adoptat
sau emis fără participarea ori consimţământul subiectelor de drept cărora li se adresează, sau cu privire
la care dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii. Fiind specifică tuturor actelor de putere, în
categoria cărora intră şi actele administrative, împreună cu legile şi hotărârile judecătoreşti,
unilateralitatea manifestării de voinţă din actele administrative se particularizează prin faptul că are loc
în cadrul activităţii executive a statului, de organizare şi executare în concret a legilor şi provine de
regulă, de la o autoritate din sfera puterii executive.

2. Actul administrativ este cea mai importantă formă juridică prin care se realizează activitatea
administraţiei publice
Actul administrativ este una din formele concrete de activitate, cu semnificaţie juridică, prin
intermediul cărora autorităţile administraţiei publice îşi realizează competenţa conferită de lege.

7
Legea nr. 317/18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi
locale //Monitorul Oficial 208-210/783, 03.10.2003
8
Lgea privind transparenţa în procesul decizional nr. 239-XVI din 13.11.2008 Monitorul Oficial nr.215-217/798 din
05.12.2008

9
Ibidem, p. 223
 În legătură cu această trăsătură, autoarea Verginia Vedinaş consideră că: „Prin această
caracteristică, se scoate în evidenţă faptul că actul administrativ nu este singura formă juridică prin care
lucrează administraţia, dar este forma juridică cea mai importantă.”10

3. Autorul actului este reprezentat, de regulă, o autoritate a administraţiei publice

Aşa cum am arătat deja, actul administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă, cu
semnificaţie juridică, prin care se realizează administraţia publică.
De regulă, actul administrativ este emis/adoptat de către autorităţile ce compun sistemul
administraţiei publice.
Sintagma „de regulă” semnifică faptul că art. 2 Legea contenciosului administrativ prevede ca actul
administrativ este manifestare de voinţă, din partea unei autorităţi publice.
În acelaşi sens tot art. 2. Stabileşte ca sînt asimilate autorităţilor publice, în sensul legii
contenciosului administrativ, persoanele de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau
utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public,
inclusiv persoanele care prestează servicii notariale.
În acelaşi spirit, autoarea Verginia Vedinaş apreciază că: „Prin această trăsătură, identificăm actul
administrativ, din punctul de vedere al naturii organului de la care emană, fiind vorba despre actul
administrativ tipic, respectiv despre actul emis de administraţia publică, şi despre actul administrativ
emis prin delegaţie, adică de structuri cărora le-au fost transferate anumite prerogative de realizare a
administraţiei publice, prin actul de autoritate dat în scopul realizării unor servicii publice.”11

4. Actul administrativ este emis/adoptat în temeiul şi pentru realizarea puterii publice

În doctrină, se apreciază că această trăsătură diferenţiază actul administrativ de autoritate de
celelalte acte juridice cu caracter unilateral ale autorităţilor administraţiei publice12.
Aşa cum am relevat, actul administrativ emană, de regulă, de la autorităţile administraţiei publice ca
subiecte de drept special investite prin lege care activează în regim de putere publică în scopul realizării
unui interes public.

Scopul administraţiei îl reprezintă satisfacerea interesului public. Pentru a-şi realiza această menire,
administraţia publică este înzestrată de legiuitor cu prerogative specifice, exorbitante, care îi conferă o
poziţie de superioritate faţă de cei administraţi, persoane fizice şi juridice.
Astfel, spre deosebire de raporturile dintre particulari care se bazează pe egalitatea juridică a
părţilor, raporturile stabilite între autorităţile administraţiei publice şi particulari se caracterizează prin

10
Verginia Vedinaş, op. citată, p. 85
11
Verginia Vedinaş, op. citată, p. 89
12
Antonie Iorgovan, op. citată, vol. II, 2002, p. 33; Rodica Narcisa Petrescu, op. citată, p.290; Verginia Vedinaş, op. citată, p.
88
poziţia de inegalitate a părţilor, administraţia ocupând o poziţie supraordonată în raport cu cei
administraţi, activitatea acesteia exercitându-se în regim de putere publică.
Puterea publică semnifică ansamblul prerogativelor cu care este înzestrată o autoritate publică, în
scopul de a apăra interesul public uneori, chiar în detrimentul intereselor individuale (ex. exproprierea
pentru cauză de utilitate publică; asigurarea ordinii şi liniştii locuitorilor etc.).