Ce este DNS? Cum este util?

Ce este DNS (Domain Name System)?

DNS vine de la „domain name system” („sistem nume de domenii”) și reprezintă un standard
folosit pentru administrarea adreselor IP ale site-urilor web din toată lumea. În limba
calculatoarelor, fiecare site web de pe internet are o adresă IP la care poate fi găsit. De exemplu,
site-ul nostru Digital Citizen poate fi găsit la adresa IP 104.26.3.145.
Calculatoarele și alte dispozitive similare nu au probleme în a memora și a folosi adrese IP
pentru un număr nelimitat de site-uri web. Însă, oamenii ca tine și ca mine au dificultăți în a face
același lucru. În cele din urmă, nouă ne este mult mai ușor să reținem digitalcitizen.ro decât ne
este să reținem numere precum 104.26.3.145. De aceea există tehnologia DNS:
Scopul DNS este de a traduce adresele IP ale site-urilor web de pe internet în ceva inteligibil,
mai ușor de înțeles și de reținut pentru oameni.

DNS poate să traducă numele site-urilor web în adrese IP numerice

Într-un fel, ai putea să îți imaginezi tehnologia DNS ca o uriașă carte de telefoane care asociază
câte un nume pentru fiecare adresă IP de site web din lume. Diferența dintre DNS și o carte de
telefoane este că în loc de numere de telefon, are adrese IP. Este ceva normal pentru noi să ne
aducem aminte numele prietenilor noștri, dar nu și numerele lor de telefon. Atunci când vrei să
îți suni unul din prieteni, deschizi lista de contacte de pe smartphone-ul tău și îl suni apăsând pe
numele lui.
La fel cum nu trebuie să memorezi numerele de telefon ale prietenilor tăi, nu trebuie să
memorezi nici adresele IP ale site-urilor web pentru a le putea vizita. Trebuie doar să îți aduci
aminte care sunt numele lor, iar tehnologia DNS asociază automat acele nume cu adresele IP
corecte.
Cum funcționează DNS?
Acum știi ce înseamnă tehnologia DNS și ce face ea. Dar cum face ceea ce face? Răspunsul este:
tehnologia DNS își face treaba cu ajutorul serverelor DNS. Ele sunt niște servere speciale care
stochează baze de date mari cu adresele IP ale diverselor site-uri web de pe internet, precum și
adresele IP ale altor servere DNS care fac același lucru.
Atunci când vrei să vizitezi un site web, calculatorul sau dispozitivul tău își întreabă
serverul DNS care este adresa IP a acelui site. Dacă serverul DNS o știe și calculatorul tău
primește un răspuns, atunci ești automat redirecționat către adresa IP a acelui site. Acest proces
poartă numele de căutare DNS (DNS lookup). Este un proces similar cu funcția de căutare din
lista de contacte a smartphone-ului tău.
Însă este posibil ca serverul DNS configurat pe calculatorul sau dispozitivul tău să nu știe adresa
IP a site-ului web pe care încerci să îl vizitezi. Acest lucru chiar se poate întâmpla, pentru că
menținerea unei baze de date cu toate site-urile web din lume este o sarcină titanică. Totuși,
serverele DNS nu sunt doar niște insule pustii pierdute într-o mare de site-uri web: ele sunt
conectate între ele și chiar organizate într-o ierarhie. Dacă un server DNS nu știe adresa IP a
unui anumit site web, el retransmite întrebarea către un alt server DNS, aflat pe poziția
superioară din ierarhie. Atunci când un rezultat este găsit, răspunsul face calea inversă până la
calculatorul sau dispozitivul tău.

Diagramă ce arată cum funcționează DNS (la nivel elementar)

Tot acest proces de „întreabă și răspunde” are loc în doar câteva milisecunde. Este atât de rapid
că nu apuci să știi care server DNS ți-a răspuns la întrebarea legată de adresa IP a site-ului web
pe care încerci să îl vizitezi. Totuși, calculatoarele, dispozitivele și aplicațiile din ziua de azi
urăsc orice fel de întârziere, oricât de mică, așa că majoritatea lor păstrează și o memorie cache
cu răspunsurile la cererile DNS pe care le-ai mai făcut. Astfel, pot deschide mult mai rapid un
site web pe care l-ai mai vizitat și în trecut.
Dacă te întrebi cine menține serverele DNS, trebuie să știi că astfel de servere sunt configurate și
menținute de o varietate mare de entități, începând cu distribuitorul tău de internet (precum Digi,
Vodafone, Orange, etc) și mergând până la organizații guvernamentale și universități de peste tot
din lume.
Totuși, nu este corect să presupunem că există doar 13 servere root fizice în lume. În realitate,
fiecare dintre aceste servere DNS root folosesc echipamente de rețea redundante și sunt
răspândite geografic în multiple locații, astfel încât dacă unul dintre aceste servere fizice DNS
cade, internetul rămâne funcțional. Ca să fim mai exacți, există 13 servere root menținute de 12
operatori (organizații independente) și există 1038 de instanțe (altfel spus servere DNS root
fizice) peste tot în lume.

Hartă cu instanțe ale serverelor DNS root în anul 2020

Dacă vrei să știi mai multe detalii despre cine le menține și unde se află localizate geografic, poți
găsi lista pe Wikipedia – Root name server și root-servers.org. Ca idee, majoritatea operatorilor
de servere DNS root sunt din Statele Unite ale Americii.

Când a fost inventat DNS și de cine?

DNS sau Domain Name System a fost inventat de Paul Mockapetris, în anul 1983. Înainte,
internetul aproape că nu exista. Însă calculatoarele care făceau parte din ARPANET, o rețea de
calculatoare ce a fost creat și menținută de către ARPA (Advanced Research Projects Agency,
din cadrul Departamentului de Apărare al Statelor Unite), se bazau pe adrese numerice pentru a
putea comunica unele cu altele. ARPANET a fost una dintre fundațiile pe care a fost clădit
internetul așa cum îl știm astăzi. Adresele numerice ale calculatoarelor din ARPANET erau
adăugate manual și inițial erau stocate într-un fișier HOSTS.txt ce era folosit pentru a le traduce
în forme inteligibile pentru oameni.
Totuși, utilizarea unui singur fișier HOSTS.txt a devenit curând ceva foarte lent, deoarece
numărul de calculatoare era în continuă creștere. Soluția la această problemă a venit de la Paul
Mockapetris, care a trebuit să inventeze o cale prin care să asocieze denumiri pentru numere,
astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să învețe adresele numerice ale calculatoarelor la care se
conectau.
Și astfel a apărut DNS: un sistem care împarte responsabilitățile de denumiri pe mai multe
servere, aflate în locuri diferite din rețea. Domain Name System a avut marele avantaj de a putea
oferi răspunsuri (adică traduceri ale numelor în adrese numerice) chiar dacă unele servere picau,
deoarece existau mereu altele care încă mergeau și puteau oferi aceeași funcționalitate.