În unele situaŃii, politica economică urmăreşte: crearea condiŃiilor de accelerare a progresului

economic şi social, preîntâmpinarea sau eliminarea fenomenelor negative şi a disfuncŃiunilor

economice, anticiparea dezechilibrelor economice majore. Generic, în cadrul politicii economice sunt
încadrate următoarele categorii: politica de distribuŃie, politica de marketing, politica vamală, politica
de produs, politica de preŃ, politica promoŃională, politica cererii, politica ofertei, politica nivelului de
trai, politica ocupării, politica antiinflaŃionistă, politica antişomaj, politica comercială, politica fiscală,
politica valutară, politica monetară, politica socială, politica industrială, politica agricolă, politica rurală,
politica de mediu. Obiectul de studiu al economiei politice este economia societăŃii umane pe care o
cercetează pentru a-i pune în evidenŃă conceptele şi legităŃile care o caracterizează. Economia politică
se constituie într-un ansamblu coerent de cunoştinŃe care reflectă esenŃa relaŃiilor economice, pentru
a crea baza teoretică necesară celorlalte ştiinŃe economice şi politicii economice, fiind o ştiinŃă
fundamentală care are drept conŃinut teoria generală, menită să rezolve problemele privind ce, cât,
cum şi pentru cine să se producă în condiŃiile unor resurse limitate şi ale unor nevoi nelimitate. Datorită
particularităŃilor obiectului său, economia politică poate fi: • ştiinŃă explicativă, deoarece evidenŃiază
esenŃa fenomenelor; • ştiinŃă normativă, fiindcă arată cum trebuie să fie economia; • ştiinŃă socială,
datorită faptului că studiază opŃiunile generale ale producătorilor şi consumatorilor; • ştiinŃă istorică,
deoarece are în vedere evoluŃia continuă a vieŃii economice. În literatura de specialitate se întâlnesc
două optici în care ştiinŃa economică descrie şi explică sensul mişcării fenomenelor economice: • teoria
economică pozitivă – încearcă să explice procesele şi fenomenele economice în mod obiectiv ştiinŃific;
enunŃurile pozitive încearcă să descrie economia aşa cum este ea în realitate şi fără prelucrări
teoretizante care să-i mărească importanŃa. • teoria economică normativă – formulează recomandări
bazate pe judecăŃi de valoare ce aparŃin celui care le enunŃă; enunŃurile normative încearcă să
descrie şi să prezinte starea economică aşa cum ar trebui sau aşa cum se doreşte să fie ea în realitate.
Aceste teorii s-au impus de-a lungul secolelor contribuind într-o mare măsură la creşterea gradului de
ingeniozitate şi la dezvoltarea facilităŃilor de inovaŃie ale agenŃilor economici. Pe măsura dezvoltării
economiei de piaŃă liberă, începând cu secolul al XVIII-lea (respectiv al XIXlea) se extinde folosirea
tehnicilor moderne de analiză şi calcul economic, creşte gradul de rigurozitate al teoriei economice şi în
consecinŃă interesul pentru ştiinŃele economice exacte, definindu-se discipline economice noi cum ar
fi: mamagenent-ul, marketing-ul, bio-economia, econometria, statistica, cibernetica economică,
ergonomia economică, sociologia economică. ProducŃia de bunuri şi servicii nu constituie un scop în
sine, ci se subordonează satisfacerii trebuinŃelor. Astfel, nu se poate ignora finalitatea, utilizarea şi
valoarea studiului desfăşurat. Din punct de vedere economic, cercetarea economică are în obiectiv
modelul graŃie căruia se asigură, se combină şi se utilizează, factorii de producŃie, productivitatea,
costurile de producŃie, nivelul preŃurilor şi eficienŃa proceselor de producŃie. Sub aspect tehnic,
economistul are în vedere, prioritar, calitatea şi structura raporturilor de producŃie, ale tehnicii şi
tehnologiilor avansate, cu implicaŃiile acestora asupra ramurilor participante şi caracterizează
parametrii de eficienŃă economică. Social, economistul analizează sistemul relaŃiilor economico-sociale
în care se desfăşoară producŃia, studiind condiŃiile de muncă, nivelul calităŃii, salarizarea şi motivaŃia
activităŃii depuse (munca). Juridic, economia nu poate face abstracŃie de normele şi normativele
juridice care reglementează activitatea agenŃilor economici, atât în interiorul producŃiei, cât şi în afara
acesteia, în principal pe piaŃă şi în raport cu terŃii. 4 Nici ştiinŃele juridice nu pot omite faptul că,
pentru a determina normele activităŃii economice, este necesară cunoaşterea proceselor economice
avute în vedere la nivelul detaliilor tehnice şi funcŃionale. Raporturile de complexitate au însă şi o altă
latură care stabileşte şi pune în evidenŃă necesitatea şi utilitatea pregătirii economice a tuturor celor
care participă, direct sau indirect, la activitatea economică, indiferent de motivaŃia că factorul uman
lucrativ are pregătire inginerească, juridică, matematică, agricolă, construcŃii sau alta. În acelaşi timp
este necesară pregătirea tehnică temeinică, susŃinută şi de specializare, precum şi a asigurării unui
spectru larg de cunoaştere, pentru fiecare economist. AbstracŃia ştiinŃifică reprezintă o altă
componentă a metodei economiei politice. Procesul economic este un fenomen social care nu poate fi
reprodus şi experimentat în condiŃii de laborator. În definirea lui, se porneşte de la precizarea
categoriilor economice reflectate în conştiinŃa noastră, se stabilesc termenii economici cu care se
operează şi se dau definiŃii. Apoi, se trece la enunŃul ipotetic şi se determină toate implicaŃiile
fenomenului, legile după care acesta se desfăşoară, ajungându-se la elaborarea rezultatelor teoretice.
Teoria rezultată, este supusă confruntării ei cu practica economică şi cu realitatea, ceea ce permite
verificarea ipotezelor, completarea lor, validarea sau respingerea studiului obŃinut. Rezumând,
economia reprezintă ansamblul activităŃilor unei colectivităŃi umane referitoare la producŃie,
distribuŃie şi consumul bogăŃiilor acesteia. ŞtiinŃa economică, studiază în ansamblul ei, arta de a
reduce cheltuielile într-o activitate socială, acŃiunea de gospodărire materială şi financiară întreprinsă
de o persoană, familie, grup social sau agent economic, efectul dorit şi obŃinut prin gospodărirea
materială şi financiară a unor resurse estimate sau realizate care poate fi exprimat prin reducerea
consumurilor materiale în timp cu cheltuielile băneşti necesare producerii aceluiaşi rezultat (sau chiar a
unui rezultat mai bun), tendinŃa de economisire a rezultatelor producŃiei. Eliminarea ingerinŃelor
ideologice a permis ca neutralitatea şi obiectivitatea cunoştinŃelor să consolideze autonomia economiei
politice şi să determine creşterea nivelului său ştiinŃific şi de interes. Economiştii reputaŃi atrag atenŃia
asupra faptului că întrucât viaŃa economică este dinamică şi nu evoluează numai prin acumulări
cantitative, implicând şi schimbări calitative, ştiinŃa economică este şi ea în continuă dezvoltare
conceptuală, depăşindu-şi propriile limite, în funcŃie de noile condiŃii. Studiind viaŃa economică, care
este componentă a relaŃiilor sociale globale, economia întreprinde şi un studiu asupra oamenilor, ca
participanŃi la activitatea socială. Aceasta face ca ştiinŃa economică să intre în contact şi să preia
aspecte şi trăsături de la alte discipline academice (sociologia, istoria, psihologia, antropologia), care şi
ele se ocupă cu studiul comportamentului uman individual sau general al oamenilor. Totodată, aplicarea
noŃiunilor economiei într-un domeniu sau altul de activitate, cere şi stăpânirea unor cunoştinŃe
specifice domeniului respectiv. Managementul, arta de a conduce, cere cunoştinŃe pe multiple planuri
în care aplicaŃiile economice îşi găsesc utilităŃi din ce în ce mai fundamentate şi mai diversificate.
Resursele reprezintă potenŃialul material, natural, financiar, informaŃional şi uman de care dispune
societatea, la un moment dat, şi care exprimă posibilităŃile ei de dezvoltare. Resursele economice se
identifică prin totalitatea elementelor, faptelor, împrejurărilor şi premiselor utilizate (direct sau indirect)
sau utilizabile la producerea şi obŃinerea de bunuri economice. Ele nu se confundă cu bunurile care sunt
apte să satisfacă aspiraŃiile oamenilor. ProducŃia de bunuri economice rezultă din confruntarea dintre
nevoile nelimitate şi resursele limitate. Caracterul limitat al resurselor economice, raritatea sau lipsa
acestora, faptul că acestea nu sunt suficiente pentru a satisface toate nevoile, necesităŃile şi
trebuinŃele, impune faptul prin care alegerile utilizării acestora să fie dictate de către individ şi
economie ca un întreg. Privite ca stoc, resursele economice formează avuŃia naŃională, iar privite în
mişcare,