Ansamblul integrării economice şi al globalizării Integrarea economică este o caracteristică esenŃială a

economiei moderne şi, implicit, a societăŃii umane moderne, care se prezintă ca fiind un proces
complex de accentuarea a interdependenŃelor dintre ramurile economiei naŃionale şi dintre
economiile diferitelor Ńări, caracteristice economiei contemporane, ca urmare a adâncirii diviziunii
muncii interne şi mondiale pe suportul accelerării dezvoltării progresului tehnico-ştiinŃific. Pe plan
intern, integrarea economică constă în intensificarea legăturilor dintre unităŃile din aceeaşi ramură sau
din ramuri diferite de producŃie care se realizează pe orizontală (în care sunt cuprinse unităŃile cu
acelaşi profil sau a căror activităŃi sunt complementare), sau pe verticală (în care sunt cuprinse
unităŃile din ramuri diferite ale căror activităŃi constituie verigi succesive în circuitului economic al
procesului de producŃie, de prelucrare, stocare, distribuŃie). Integrarea economică internaŃională
reprezintă un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale, care se bazează pe o treaptă calitativ
nouă, superioară, a interdependenŃelor şi specializărilor între economiile diferitelor state. Rolul
esenŃial în ansamblul factorilor care o determină, îl are revoluŃia tehnico-ştiinŃifică. Cauzele principale
ale integrării economice internaŃionale sunt determinate de: apariŃia şi manifestarea în forme tot mai
acute a contradicŃiei dintre posibilităŃile de sporire a producŃiei şi capacitatea restrânsă a pieŃelor
naŃionale, gradul înalt de concentrare a productivităŃii, producŃiei şi de centralizare a capitalurilor,
limitele şi restricŃiile mişcării libere a capitalurilor şi forŃei de muncă, necesitatea capitalurilor din
Ńările situate într-o anumită zonă de a-şi promova şi apăra, în comun, interesele, ameninŃate de
concurenŃi internaŃionali foarte puternici, constituirea de firme care prin activitatea lor depăşesc
graniŃele naŃionale, interese comune ale Ńărilor dezvoltate de a menŃine şi a extinde relaŃii cu fostele
Ńări coloniale, devenite independente. Conceptul de integrare a primit de-a lungul timpului o mulŃime
de semnificaŃii dintre care amintim: • crearea unor ansambluri economice tot mai vaste, care permit o
productivitate ridicată; • eliminarea progresivă a discriminărilor în raporturile economice dintre Ńări; •
crearea unor relaŃii stabile şi eficiente între Ńările lumii; • realizarea unei unificări complete între
economii care erau iniŃial distincte; • proces complex de dezvoltare a economiei mondiale. În aceste
condiŃii, integrarea economică internaŃională reprezintă un proces complex şi dinamic al restructurării
economiei mondiale, pe baza acordurilor încheiate între statele suverane, în vederea stimulării
dezvoltării lor economice şi a eliminării discriminărilor din relaŃiile intercomunitare. Procesul de
integrare interstatală este un proces de organizare al economiilor, administraŃiilor şi legislaŃiilor, de
lărgire a pieŃei, fără să conducă la abolirea graniŃelor teritorial naŃionale. Obiectivele principale
iniŃiale ale integrării vest europene, libera circulaŃie a mărfurilor, capitalurilor şi a forŃei de muncă, au
fost realizate contribuind substanŃial la prosperitatea Ńărilor integrate. În prezent, există în lume mai
multe forme de integrare, care pot să fie simple sau complexe, în funcŃie de gradul de integrare pe care
îl au. Sunt considerate forme simple zonele libere, uniunile vamale, integrarea pe unele produse şi
forme complexe, uniunea economică, uniunea monetară, piaŃa comună. O problemă mult discutată a
fost aceea a pierderii consimŃite a unor atribute ale suveranităŃii, ca urmare a integrării, fără să se
ajungă la pierderea culturii, tradiŃiilor, comportamentelor sau a fiinŃei umane. Cauzele integrării
economice internaŃionale, sunt deplin susŃinute de către aproape toate statele lumii. În general, ele
sunt motivate pe considerente care demonstrează existenta deosebirilor, mai mult sau mai puŃin
vizibile, între organizaŃiile sau agenŃiile lumii, şi se pot identifica utilizând următoarele caracteristici
prezente în lume cum ar fi: • capacitatea restrânsă a pieŃelor naŃionale în raport cu posibilităŃile de
creştere a producŃiei; • restricŃiile care împiedică mişcarea liberă a mărfurilor, capitalului şi forŃei de
muncă; • necesitatea apărării în comun a intereselor ameninŃate de concurenŃii puternici; • apariŃia
marilor firme multinaŃionale, a căror activitate se desfăşoară pe teritoriul mai multor state; • interese
comune legate de obŃinerea în condiŃii avantajoase a materiilor prime; • activitatea politică în sprijinul
integrării, pentru a putea combate unele dintre potenŃialele pericole; • atracŃia tot mai puternică
exercitată de organizaŃiile internaŃionale, datorită avantajelor oferite de acestea. În prezent,
organizaŃiile internaŃionale şi numărul statelor care vor să adere la această formă de se cooperare
înmulŃesc, ca urmare a tendinŃelor care se manifestă în economia mondială. Uniunea Europeană „UE”
s-a format ca urmare a semnării tratatului de cooperare „Tratatul asupra Uniunii Europene”, la 1
februarie 1992 la Maastricht (Olanda), care menŃiona faptul că UE este formată pe suportul
ComunităŃii Economice Europene „CEE”. Aceasta, CEE, se formase încă din 1957 şi cuprindea şase Ńări
membre: FranŃa, Italia, Belgia, Germania Federală (RFG), Olanda şi Luxemburg, şi avea cinci obiective
fundamentale: • uniunea vamală prin reducerea treptată a tarifelor vamale între Ńările membre şi
practicarea unui tarif extern comun faŃă de Ńările terŃe; • liberalizarea circulaŃiei capitalurilor în
vederea stimulării dezvoltării unor ramuri sau regiuni prin creşterea progresului tehnic; • piaŃă comună
agricolă, pentru reducerea cheltuielilor şi a excedentelor din acest domeniu; • libera circulaŃie a forŃei
de muncă, pentru a se diminua cazurile de exces sau deficit al fenomenului potenŃei mâinii de lucru; •
realizarea treptată a unirii monetare (1978) şi folosirea ca monedă centrală a „ECU”, pentru
diferenŃiere faŃă de dolar „$”. CEE a devenit o importantă forŃă economică şi un centru de putere,
alături de SUA şi Japonia, sub aspectul mărimii pieŃei sale interne şi a dimensiunilor producŃiei
rezultate. România a semnat cu CEE un acord la 22 octombrie 1990, care prevedea eliminarea
tratamentului discriminatoriu în schimburile comerciale şi asigurarea protecŃiei dreptului de
proprietate. Membre depline ale UE, iniŃial, au fost admise douăsprezece Ńări (FranŃa, Italia, Belgia,
Germania, Olanda, Luxemburg, Anglia, Danemarca, Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda), cărora li s-a mai
adăugat la 1 ianuarie 1995 încă trei (Austria, Finlanda şi Suedia), apoi Cehia, Polonia şi Ungaria. România
este invitată să adere la UE, iar în prezent face eforturi deosebite pentru a îndeplini condiŃiile criteriilor
de aderare. Structura instituŃiilor UE este asemănătoare cu aceea a statelor membre, deoarece în
domeniul executivului există Consiliul Ministerial şi Comisia Europeană, iar în domeniul legislativ
funcŃionează Parlamentul European. Tratatul asupra UE prevede respectarea identităŃii naŃionale a
statelor membre şi guvernate democratic, precum şi drepturile fundamentale ale omului. Acelaşi tratat
menŃionează următoarele obiective: • promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil
într-un spaŃiu fără frontiere; • afirmarea identităŃii UE prin promovarea unei politici externe şi de
apărare comună, • întărirea protecŃiei locuitorilor statelor membre, prin înfiinŃarea unei cetăŃenii a
UE; • dezvoltarea cooperării în domeniul justiŃiei şi afacerilor interne; • dezvoltarea legislaŃiei
comunitare şi creşterea eficienŃei instituŃiilor UE. O preocupare majoră a statelor europene a devenit
problema adâncirii şi extinderii procesului de integrare. Ca urmare, la Amsterdam, în 1997, a fost
semnat un nou Tratat asupra UE, care are ca obiective următoarele probleme esenŃiale: • plasarea
problemei locului de muncă şi a drepturilor cetăŃenilor în centrul preocupărilor UE; • îndepărtarea
ultimelor obstacole rămase în calea libertăŃii de mişcare; • creşterea rolului jucat de Europa în afacerile
mondiale; • sporirea eficienŃei instituŃiilor în perspectiva lărgirii UE; • utilizarea unei monede unice
europene „Euro-moneda” „EURO”, pentru facilitatea intensificării fluxurilor financiare şi pentru
consolidarea poziŃiei acesteia pe piaŃa mondială actuală (practic de la 1 ianuarie 1999 scriptic şi fizic
din ianuarie 2002). Complexitatea UE reiese şi din activitatea instituŃiilor sale specializate şi acreditate
cum sunt: • Banca Europeană de InvestiŃii (BEI); • AgenŃia Europeană pentru Mediu (AEM); • Institutul
Monetar European (IEM); • AgenŃia Europeană pentru Pregătirea Cadrelor (AEPC); • FundaŃia
Europeană pentru condiŃii de Muncă şi ViaŃă (FEMV). PiaŃa unică a mărfurilor şi a serviciilor a favorizat
reducerea costurilor de producŃie şi creşterea eficienŃei acesteia prin restructurarea economiei şi
asigurării unui mediu concurenŃial avantajos. Uniunea Europeană, „UE” (în engleză „EU”), este o formă
avansată de integrare economică internaŃională, care demonstrează multiplele sale rezultate
economice, sociale, culturale, precum şi contribuŃia sa la stabilitate regională. Globalizarea reprezintă
un concept complex cu multe semnificaŃii şi consecinŃe, care este dezbătut încă de politicieni,
economişti, filosofi, informaticieni, literaŃi şi alŃi oameni de cultură din toate zonele lumii. Conceptul de
globalizare, este definit ca fiind procesul dinamic de creştere a interdependenŃelor problemelor
economiilor naŃionale, ca urmare a creşterii, lărgirii, extinderii şi adâncirii legăturilor transnaŃionale,
într-un mod tot mai variat şi cu implicaŃie asupra vieŃii cotidiene (economice, politice, sociale şi
culturale), având drept rezultat generalizarea problemelor naŃionale, cerându-se soluŃii mai curând
globale decât naŃionale. Globalizarea mondială este un fenomen în curs de dezvoltare, datorită
suprapunerii integrării economiei şi politicii cu integrarea tehnică şi tehnologică a tuturor dispozitivelor,
audiovizualului şi informaticii. Procesul de globalizare mondială economică rezultă dintr-un complex de
tendinŃe convergente, dintre care amintim: • evoluŃii rapide în domeniul tehnologiilor de informatică şi
telecomunicaŃii şi expansiunea susŃinută a sistemului de operare la nivelul reŃelei internaŃionale; •
internaŃionalizarea pieŃelor financiare şi extinderea cooperării la nivel de corporaŃii; • expansiunea
turismului internaŃional şi creşterea contractelor interculturale; • tendinŃe de reglementare şi
liberalizare a unor domenii de interes; • migrarea forŃei de muncă naŃional şi internaŃional. În
societatea contemporană, fenomenul globalizării se manifestă la toate nivelurile: de la individ şi firme
individuale până la consorŃii şi pieŃe internaŃionale, evenimentele şi problemele naŃionale sau
regionale devenind probleme internaŃionale sau globale. Intensificarea fluxurilor de informaŃii, ca şi
interdependenŃele dintre Ńările lumii, fac ca problemele majore de natură economică, politică,
medicală sau ecologică se devină problemă esenŃială ale globalizării. Datorită dezvoltării audiovizualului
şi folosirii curente a mijloacelor de calcul electronic, în operaŃiuni comerciale şi bancare, au fost induse
noŃiuni de economie, cultură şi civilizaŃie digitală. Unii specialişti consideră că extinderea sistemului
comercial mondial a creat o bogăŃie extraordinară şi că deschiderea pieŃelor din Ńările bogate pentru
importurile din Ńările sărace ar anula pericolul ca mondializarea să agraveze sărăcia şi inegalitatea, alŃi
autori apreciază că mondializarea reprezintă o supunere în faŃa legilor comerŃului, care ameninŃă
cultura, chiar dacă mijloacele moderne pot să aibă o contribuŃie esenŃială la instruirea populaŃiei.
SoluŃionarea multor probleme globale sau ale globalizării, reclamă condiŃii de pace, dezarmare şi
securitate internaŃională, echitate şi egalitate în relaŃiile internaŃionale, înŃelegere reciprocă, o cât
mai largă cooperare între naŃiuni şi în sprijinul solidarităŃii umane. Dar, şi timpul rezolvă totul.