Disciplina : Managementul calității

1) Notiuni generale a metodei HCCP

2) Calitatea sisiguranta alimentelor. Costurile calitatii. Componenta de baza a costurilor
calitatii.
3) Instrumentele calitatii : grafice.

Raspuns:

1) Metoda HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point – Analiza riscurilor si controlul

punctelor critice) are ca obiectiv principal identificarea, evaluarea si controlul riscurilor
semnificative legate de siguranta alimentara.

Metoda HACCP, contruita sub forma unui sistem de management, ia in calcul o serie de
pericole pentru produsele alimentare, care pot fi :
• Fizice: probleme de ambalare si conditionare a marfurilor alimentare
• Chimice: existenta unor contaminanti de tipul pesticidelor, metalelor grele, detergentilor,
insecticidelor, antibioticelor etc
• Biologice : prezenta bacteriilor, virusurilor, mucegaiurilor, parazitilor .

Implementarea HACCP poate fi facuta in cadrul activitatii oricarui producator alimentar dar si

participantilor la lantul alimentar (producatorii de materiale igienice si de curatat, fabricantii de
materiale care intra in contact cu produsele alimentare, transportatorii de produse aliemnatre etc).

Sistemul HACCP constă în 7 principii:

A. Identificare oricărui risc ce trebuie prevenit, eliminate sau redus la nivele acceptabile;
B. Identificarea punctelor critice de control (CCP) pentru a controla riscurile identificate;
C. Stabilirea limitelor critice care trebuie respectate pentru a asigura ținerea sub control a
fiecărui CCP;
D. Stabilirea unui system de monitorizare pentru a asigura faptul că fiecare CCP este sub
control;
E. Stabilirea de acțiuni de corecție când monitorizarea arată că un CCP nu mai este sub
control;
 F. stabilirea procedurilor de verificare ce confirm funcționarea corectă a sistemului
HACCP;
G. Organizarea documentelor cu privire la procedurile și înregistrările legate de aceste
principia și de aplicarea lor.

2) Noţiunea de calitate devine din ce în ce mai complexă iar preocuparea pentru definirea ei,
considerabilă. Se impun treptat diverse definiţii (fără a ajunge la un punct de vedere
unitar) cum ar fi:
 satisfacerea unei necesităţi;
 gradul de satisfacere al consumatorului;
 conformitatea cu caietul de sarcini;
 expresia gradului de utilitate socială a produsului, măsura în care satisface nevoia
pentru care a fost creat şi în care respectă restricţiile şi reglementările sociale în
contextul unei eficienţe economice.

Activităţile desfăşurate pentru asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii necesită eforturi

materiale şi financiare cunoscute sub numele de cheltuieli cu calitatea (costurile calităţii).

Cheltuielile cu calitatea reprezintă 12-15% din totalul cheltuielilor de producţie. Costurile

calităţii sunt urmărite în 3 etape importante ale activităţii de producţie:

1. În etapa de pregătire a procesului de fabricaţie cheltuielile efectuate cu calitatea formează

costurile de prevenire şi de realizare a fiabilităţii.
2. În procesul de fabricaţie cheltuielile efectuate cu calitatea formează costurile de identificare
şi evaluare.
Aceste două etape formează costurile controlabile.

3. Cheltuieli în legătură directă cu defectele (noncalitatea), cunoscute sub numele de costurile

non-calităţii.
Costurile noncalităţii sunt costurile rezultante ale procesului de fabricaţie şi reprezintă un
indicator sintetic important al organizaţiei. Pentru a putea fi stăpânită noncalitatea, ea trebuie
cunoscută.
Costurile de prevenire şi de realizare a fiabilităţii (P)

a) Primele cheltuieli în legătură cu activitatea de prevenire sunt cu verificarea concepţiei şi a

proiectării prin examinarea şi încercarea prototipului, a seriei “zero”, a calităţii materialelor,
a alegerii corespunzătoare a toleranţelor funcţionale.
b) Întocmirea planurilor de control. În cadrul planurilor de control se utilizează întreaga
tehnologie de control bazată pe dotarea tehnică.
c) Costul cu aprovizionarea mijloacelor de măsură şi control.
d) Cheltuieli în legătură cu pregătirea şi perfecţionarea personalului în domeniul calităţii.
e) Cheltuieli în legătură cu mecanizarea şi automatizarea operaţiilor manuale din procesul de
producţie şi control.
f) Cheltuieli în legătură cu condiţiile de ambalare şi de prezentare a produselor.
g) Costurile în legătură cu asigurarea condiţiilor de depozitare ale produsului.
h) Cheltuieli pentru întocmirea cărţilor tehnice şi a instrucţiunilor de exploatare al produsului.
Costul de prevenire şi realizare a fiabilităţii se exprimă cu relaţia:

Costurile de identificare şi evaluare a defectelor (E)

Aceste cheltuieli se compun din:

a) Cheltuieli cu recepţia materiilor prime, materialelor, subansamblurilor, ansamblurilor,

combustibililor.
b) Încercări de fiabilitate şi mentenabilitate ale produselor.
c) Cheltuieli cu verificările privind precizia maşinilor şi utilajelor precum şi ale
echipamentelor tehnologice care deservesc procesele de fabricaţie.
d) Cheltuieli cu controlul produsului şi al procesului de fabricaţie în cadrul căruia se realizează
produsul.
e) Cheltuieli cu privire la încercările şi controlul final ale produsului realizate în faţa clientului.

Costurile noncalităţii (N)

— Se referă la produsele care nu sunt conforme din punct de vedere calitativ.

— Sunt cunoscute sub numele de costuri rezultante.

Din grupa elementelor care alcătuiesc costurile noncalităţii avem:

a) Rebuturile. Acestea reprezintă cheltuieli cu materialele şi manopera.

b) Remanieri. Putem avea şi cheltuieli cu materiale şi cheltuieli cu manopera
c) Reinspecţii, reîncercări. Acestea presupun cheltuieli legate de manoperă.
d) Pierderile suferite de firmă ca rezultat al scăderii preţului de vânzare al produsului ca o
consecinţă a scăderii nivelului de calitate.
e) Pierderile cauzate de scăderea volumului vânzărilor.
f) Pierderile produse de bonificaţiile pe care producătorul le oferă pentru stingerea unor
reclamaţii.
g) Cheltuieli ca urmare a neonorării unor facturi care se găsesc în litigiu.
h) Penalizări suportate de producător ca rezultat al neonorării contractelor la termenele
contractuale.
i) Cheltuieli în cadrul service-lui (piese de schimb, transport, etc.).
j) Pierderi datorate unor accidente de muncă.
k) Furturi din cadrul organizaţiei.

3) Alegerea celor mai potrivite tehnici şi instrumente de îmbunătăţire a calităţii şi utilizarea

lor cât mai eficientă este responsabilitatea managementului de vârf, constituind o
componentă a procesului decizional din cadrul instituţiei
Ținerea sub control a calității se realizează și prin utilizarea tehnicilor statistice.

Tehnicile si instrumentele clasice ale managementului calității au fost preluate, în cea mai mare
parte, din statistică, fiind utilizate pentru:

 ordonarea și sintetizarea datele referitoare la calitate

 luarea deciziilor referitoare la calitatea loturilor de mărfuri, pe baza analizei eșantionului
prelevat
 controlul bunei funcționări a unui proces, în scopul asigurării capacității acestuia de a
obține în mod constant nivelul de calitate solicitat

GRAFICELE sunt reprezentări plane ce permit inţelegerea uşoară:

a) a situaţiei,
b) a datelor analizate.

Avantaje

A. simplitate
B. identificarea rapidă a tendinţelor şi caracteristicilor analizate
C. transmiterea informaţiilor sub o formă uşor de reţinut
Tipuri de grafice:

- Grafice de bare (reprezintă grafic marimea diferitor cantități

- Grafice de linii(reprezintă schimbările în timp)
- Grafice de sectoare( reprezintp ansamblul de date prelucrate,sectoare de cerc)
- Grafice bandă(reprezintă ansamblul de date prelucrate,banda se divizează de la 0 la 100
%)
- Graficul Gantt(dezvoltarea în timp a unui plan)