CAPITOLUL 11

EXPERTIZA MEDICO – LEGALĂ PSIHIATRICĂ

EML psihiatrică reprezintă o activitate tehnico – ştiinţifică specifică instituţiei medico – legale
ce constă în evaluarea stării psihice pentru a putea oferi justiţiei un mijloc de probă obiectiv, referitor la
capacitatea psihică sau la discernământul persoanei examinate, în vederea stabilirii responsabilităţii
juridice a acesteia.
Articolul 31 din Codul penal precizează: „ nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea
penală dacă făptuitorul în momentul săvârşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze,
nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele”.
Acest articol defineşte noţiunea juridică de iresponsabilitate.
Responsabilitatea , care implică posibilitatea tragerii la răspundere penală a individului, este
o noţiune juridică şi care sub aspect medical reprezintă „ totalitatea particularităţilor psihice ale individului
care-l fac pe acesta capabil să înţeleagă libertatea şi necesitatea acţiunilor sale şi să aprecieze
consecinţele faptelor sale atunci când acţionează contrar normelor de convieţuire socială şi a legilor.”
Art. 117 CPP prevede obligativitatea efectuării EML psihiatrice: „ efectuarea EML este
obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului”.
Expertiza medico – legală se efectuează de către o comisie instituită în acest scop şi este
formată dintr-un medic legist şi 2 medici de specialitate psihiatrie. Comisia poate funcţiona numai în
centrele unde există servicii sau cabinete medico – legale şi spital sau secţii de psihiatrie. Dacă expertiza
vizează un minor, în comisie vor fi cooptaţi specialişti de neuropsihiatrie infantilă şi eventual
psihopedagogi.
EML psihiatrică se va executa în principiu după următoarele reguli:
- observaţia clinică prin internarea expertizaţilor dacă este cazul, procedându-se la toate
investigaţiile clinice şi paraclinice;
- consultarea următoarelor date din dosarul cauzei: antecedente medicale ale
expertizatului, antecedente penale şi ancheta socială, mobilul şi împrejurările în care s-a săvârşit
infracţiunea;
- examenul psihic efectuat imediat după identificarea învinuitului. În cazul în care sunt
supuse expertizei persoane cu tulburări care prezintă stare de pericol, în concluziile raportului de
expertiză se vor propune şi măsuri ce trebuie luate în conformitate cu dispoziţiile legale. În cazul
expertizării minorilor, concluziile raportului de expertiză vor cuprinde obligatoriu masurile medico – psiho
– pedagogice care urmează să se ia pentru asigurarea dezvoltării în condiţii corespunzătoare a
personalităţii acestora.
OBIECTIVELE EXPERTIZEI
EML psihiatrică are în final scopul de a oferi justiţiei criterii medico – legale obiective pe baza
cărora o persoană poate fi trasă la răspundere penală, de a stabili dacă învinuitul are capacitatea de a
răspunde de faptele sale. EML constituie un document probatoriu, care ajută justiţia în stabilirea
responsabilităţii. Pe baza acesteia şi a concluziilor, justiţia are posibilitatea să stabilească dacă o
persoană este sau nu responsabilă.
Starea de vinovăţiei presupune prezenţa discernământului în momentul săvârşirii faptei. Dacă
justiţia stabileşte responsabilitatea , expertiza medico – legală psihiatrică, în urma coroborării unui
complex de date privind învinuitul, are obligativitatea de a stabili discernământul.
Discernământul este funcţia psihică de sinteză prin care persoana este în măsură să
conceapă planul unei acţiuni şi urmările ce decurg din săvârşirea acţiunii. Este deci capacitatea
subiectului de a organiza motivat activitatea sa. Această funcţie depinde de 2 categorii de factori:
- de structura personalităţii individului;
- de structura conştiinţei acestuia în momentul comiterii faptei.
 Expertiza trebuie să stabilească care este structura persoanei, gradul de dezvoltare
intelectuală, gradul de instruire generală şi profesională, gradul de educaţie familială, experienţa de viaţă
a subiectului. Se poate constata prezenţa unui factor organic cerebral sau somatovisceral susceptibil de
a scădea nivelul personalităţii, factori traumatici, toxici etc.
METODOLOGIA EXPERTIZEI MEDICO – LEGALE PSIHIATRICE.
După cum s-a arătat în rândurile de mai sus, comisia de expertiză este alcătuită dintr-un medic
legist şi 2 medici psihiatri. Cadrul de desfăşurare este cel mai frecvent sediul serviciilor judeţene de
medicină legală şi IML –urile. În mod excepţional şi numai în funcţie de caz, acestea se pot ţine şi la
nivelul unui spital de psihiatrie (bolnav grav sau netransferabil) sau penitenciar (infractori deosebiţi de
periculoşi sau netransportabili)
Prima etapă este supunerea infractorului, în situaţia în care este descoperit imediat după
comiterea faptei, unui examen neuropsihic. Examinarea clinică trebuie să fie cât mai completă şi
amănunţită privind funcţiile psihice de bază. Această examinare are o importanţă deosebită deoarece
poate surprinde tabloul psihologic din timpul faptei învinuitului. El poate fi o stare de repaus schizofrenic,
o criză de agitaţie maniacală, o stare confuză delirantă, beţie patologică, etc. Aceste examene ajută şi
oferă unele indicaţii organelor de urmărire şi anchetă asupra modului de desfăşurare a anchetei, dacă
aceasta poate continua sau este necesară internarea infractorului sau chiar administrarea unui tratament
medical.
Pentru a uşura examinarea, dosarul nu trebuie să se limiteze la elemente privind fapta şi
infractorul; în dosar comisia trebuie să aibă la dispoziţie actele medicale privind trecutul psihopatologic
al acestuia. Investigaţiile trebuie să meargă până la condiţiile în care s-a născut agresorul, date privind
mediul familial în care acesta a trăit şi s-a dezvoltat, ocupaţia părinţilor, numărul copiilor, sursele de
existenţă, climatul familial, familii dezorganizate, boli ereditare în familie. De asemenea se menţionează
şi elementele psihopedagogie din timpul şcolarizării: performanţe şcolare, frecvenţa prieteniilor avute,
fişele psihologice şcolare.
Investigaţiile medicale clinice şi paraclinice sunt cel mai adesea necesare, iar în cazul
infracţiunii de omor, obligatorii. Nu în toate EML este necesară internarea; sunt situaţii în care simpla
observaţie clinică a subiectului, pe o perioadă de câteva săptămâni, poate fi edificatoare în stabilirea
diagnosticului.
Examenul psihologic este important de efectuat pentru determinarea personalităţii subiectului.
Se pot depista unele trăsături anormale, patologice ale personalităţii, care pot avea legătură cu faptele
săvârşite. Examenul psihologic este necesar la minori, la bătrâni, la psihotici, în stările de hipodezvoltare
mintală.
În final, expertiza medico – legală , pe baza coroborării tuturor datelor medicale şi generale
obţinute, trebuie să stabilească concluziile raportului medico – legal, care trebuie să precizeze
următoarele:
- boala psihică de care suferă subiectul;
- tulburările psihice caracteristice generate de boala de bază şi legătura cauzală dintre
aceste tulburări şi săvârşirea faptei, motivaţia psihopatologică a mobilului de acţiune;
- legat de boala psihică, trebuie stabilit daca acesta în momentul comiterii faptei a avut
discernământul păstrat, abolit sau diminuat;
- în final, se recomandă măsurile de siguranţă cu caracter medical, individualizate pentru
fiecare subiect şi care sunt prevăzute în art. 109, 110, 111: obligarea la tratament medical, internarea
medicală şi interzicerea de a ocupa o funcţie.
11.1. EXPERTIZA MEDICO – LEGALĂ LA MINORI
Această expertiză necesită o metodologie aparte, dat fiind rolul său mai mult recuperator,
educativ, evitarea introducerii unora dintre delicvenţi în mediul de detenţie, expertiza fiind mai puţin
restrictivă. Comisia de expertiză, este formată în plus faţă de cea pentru adulţi, dintr-un pedopsihiatru şi
un psiholog, şi are obligaţia de a obţine anumite informaţii şi anume:
- nivelul mintal al subiectului;
 - dacă ne aflăm în faţa unui bolnav psihic sau a unei persoane cu deficienţe organice,
neurologice, etc.;
- capacitatea şcolară a minorului, felul cum se încadrează în colectivul clasei şi al şcolii;
- relaţia părinte – copil;
- condiţiile de viaţă şi de dezvoltare, influenţa şi rolul mediului ambiant.
Concluziile expertizei sunt aceleaşi de la EML de la adulţi. În plus minorul care nu a împlinit
vârsta de 14 ani nu răspunde penal; cei care au vârsta de 14 ani răspund penal, dacă se dovedeşte în
mod cert că fapta a fost săvârşită cu discernământ; cei care au împlinit 16 ani răspund penal. În funcţie
de gradul de discernământ sunt instituite şi măsurile de siguranţă recomandate de comisie:
- măsuri de recuperare pe plan medico – social. Sunt de natură psiho – pedagogic,
materializate în institute speciale de reeducare pentru minorii în vârstă de peste 14 ani şi şcoli speciale
de reeducare pentru minorii de cel puţin 10 ani;
- măsurile medicale cu caracter medical educativ aplicate pentru cazurile în care starea
fizică sau psihică impune un tratament şi supraveghere medicală – pedagogică.
În cazurile minorilor care necesită tratament medical într-un serviciu de specialitate, urmat de
dispensarizare medicală, se impun măsuri cu caracter exclusiv medical, alte tulburări impunând măsuri
cu caracter exclusiv social în situaţiile când se urmăreşte ocrotirea minorilor prin scoaterea acestuia din
mediul necorespunzător.
11.2. EXPERTIZA PSIHIATRICĂ ŞI REGIMUL JURIDIC ÎN ALCOOLISM.
În general, în expertize întâlnim aspecte ale etilismului acut şi cronic:
Etilismul acut
a) beţia acută voluntară – cel mai frecvent episod, consecinţa ingestiei voluntare de băuturi
alcoolice, pe care persoanele o fac cu bună ştiinţă, cunoscând faptul că ingestia peste anumite limite
poate provoca o serie de tulburări urmate de acte antisociale, mai ales când cantitatea ingerată
depăşeşte valori peste 2 – 2,50/00. La unele persoane întâlnim forme cu episoade de amnezie şi agitaţie,
mai ales la cele care consumă cantităţi mari, timp îndelungat şi schimbă felul băuturii. Persoanele care
săvârşesc fapte antisociale în asemenea stări sunt pedepsite de lege, fiind considerate responsabile;
b) intoxicaţia accidentală – este o formă rar întâlnită, mai ales la copii. La adulţi, beţia
accidentală se poate ivi ca accident de muncă la persoane care lucrează uneori cu vapori de alcool (în
mediu), dar aceştia, fiind iritaţi pentru căile respiratorii , constituie un factor alarmant şi ca atare
favorizează luarea măsurilor de prevenire prin părăsirea atmosferei încărcate cu asemenea vapori;
c) beţia intenţionată – este o formă a beţiei acute voluntare; ea presupune o acţiune de
premeditare, deoarece unele persoane, înainte de a trece la săvârşirea faptelor, consumă alcool în
scopul de a trece de faza de reţinere şi control, de a căpăta curaj şi a realiza cele propuse. Persoanele
care săvârşesc fapte antisociale în asemenea condiţii răspund în faţa legii, iar dacă dovedeşte că în mod
intenţionat au recurs la consumul de alcool, acesta constituie un element agravant;
d) beţia patologică – este o formă a beţiei acute voluntare la persoanele cu stări
posttraumatism cranio – cerebral sau meningoencefalite, epilepsie, care dau răspunsuri paradoxale la
consumul unor cantităţi mici de alcool, printr-o agitaţie psihomotorie, anestezie, amnezie şi somn
prelungit.
Persoanele în această stare dispun de o forţă extraordinară, săvârşesc fapte antisociale grave,
crime, omoruri, etc., şi nu au consecinţa faptelor comise. Persoanele în această situaţie sunt considerate
iresponsabile şi trebuie multă atenţie la stabilirea diagnosticului corect, unii infractori încercând să
simuleze.
Cu prilejul expertizei, mai ales instanţa trebuie să interzică acestor persoane consumul de
alcool, cunoscându-se faptul că alcoolismul le provoacă asemenea stări, sunt pasibili de pedeapsa dacă
abuzează în continuare de băuturi alcoolice. Nu este indicată măsura internării obligatorii conform art.
110 c.p.
Formele cronice ale etilismului cronic
 a) etilismul cronic – se caracterizează prin ingestia cotidiană a unor cantităţi de băuturi
alcoolice de către persoane ce simt nevoia aproape permanentă de a se afla în asemenea stări. În
general, asemenea persoane recurg mai rar la fapte antisociale, sunt considerate responsabile, iar cu
timpul rezistenţa lor scade din ce în ce mai mult încât manifestă o serie tulburări la doze mici. O parte din
aceste cazuri pot evolua către psihoza etilică;
b) dipsomania – este tot o formă a etilismului cronic şi constă în necesitatea periodică de
a consuma băuturi alcoolice (la intervale de săptămâni sau luni – între acestea existând un interval de
abstinenţă). Persoana devine irascibilă, fără capacitatea de a lucra şi nevoia de toxic devine imperioasă,
încât poate săvârşi furturi în scopul procurării toxicului sau banilor necesari; unii consumă alcool metilic,
medicinal, etc. Episodul poate dura zile de-a rândul – atingând apogeul de beţie avansată, stări
subcomatoase; se constată amnezie, tulburări psihosenzoriale (stări delirante, nevrite, tendinţa la suicid,
etc.). În general asemenea persoane nu răspund de faptele făcute pentru a-şi procura toxicul, dar
răspund de faptele antisociale, dacă nu se evidenţiază apariţia unor stări psihotice, delirante;
c) delirium tremens – se caracterizează printr-o stare delirantă apărută la etilicii cronici, mai
ales la cei care sunt privaţi de aportul băuturilor alcoolice, caracterizată prin delir şi halucinaţie. De obicei
sunt agitaţi, consecinţa zoopsiilor halucinatorii. Asemenea bolnavi nu răspund de faptele lor;
d) psihoza etilică – este o formă mai rar întâlnită; se presupune că ar fi vorba de o
cauzalitate multiplă: leziuni meningo – cerebrale, epilepsie, tulburări de involuţie. Stabilirea corectă a
diagnosticului atrage după sine iresponsabilitatea.