Sunteți pe pagina 1din 3

Când se săvârșește ultimul parastas al sărindarelor din Postul Mare?

Un articol de: Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose - 22 Apr, 2021

Întrebarea din titlu ar trebui să aibă un răspuns imediat, care să fie unul logic și firesc: la
sfârșitul perioadei de 40 de zile.

De ce? Fiindcă această denumire, de „sărindar”, provine din cuvântul grecesc „sarantaria” și
înseamnă un grup de 40. Sărindarul are și un corespondent slavonesc, și anume „soroc”. Dacă
sorocul, în limba română, este intervalul de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se
efectuează un lucru, sărindarul exprimă de fiecare dată o perioadă de 40 de zile.

De asemenea, sărindarul este, în limbajul bisericesc, atât o perioadă de 40 de zile, cât și un


pomelnic sau o listă pe care sunt scrise nume ce urmează să fie pomenite în această perioadă.

Același transfer de sens a cunoscut și cuvântul acatist, care e în primul rând imnul de laudă
sau slăvire a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului sau a unor sfinți citit în picioare, dar care, mai
nou, poate să desemneze și o listă cu nume încredințată preotului spre pomenire în cadrul
slujbelor.

Așadar, sărindarul este o pomenire care se face timp de 40 de zile. Dacă acest lucru este
posibil în mod concret mai degrabă în mănăstiri, unde sunt săvârșite zilnic slujbe, la bisericile
parohiale, creştinii aduc sărindare mai cu seamă la începutul Postului Sfintelor Paști, când în
toate sâmbetele se face pomenire specială pentru cei adormiţi întru Domnul, prin săvârșirea
Sfintei Liturghii euharistice și a Parastasului. După cum prevede rânduiala tipiconală, în zilele
de rând, de luni până vineri, în Postul Mare nu se săvârșește Liturghia euharistică, existând
doar rânduiala primirii Sfintei Împărtășanii, în cadrul Vecerniei, care se unește cu ceea ce
numim Liturghia Darurilor înainte sfințite. Singura pomenire care se face pentru cei adormiți,
de luni până vineri, este cea din cadrul slujbei numite „Litia mică pentru morți”, un fel de
prescurtare a slujbei Parastasului.

E evident pentru toată lumea că sfârșitul primelor 40 de zile din Postul Mare este la praznicul
Intrării Domnului în Ierusalim, când pășim către Săptămâna Pătimirilor Domnului sau
Săptămâna Mare.

Știind că în zilele praznicelor împărătești nu se săvârșesc slujbe de parastas, ne dăm seama că


ultima zi din perioada de 40 în care se poate face parastas este Sâmbăta lui Lazăr, de dinaintea
Intrării Domnului în Ierusalim.

Acesta este răspunsul la întrebarea din titlu: ultimul parastas al sărindarelor din Postul Mare
se săvârșește în Sâmbăta lui Lazăr, de dinaintea Intrării Domnului în Ierusalim.
E de menționat și faptul că, în toată perioada celor 40 de zile, fiecare dintre creștini nu trebuie
să se limiteze la a aduce la biserică sărindarul cu numele celor adormiți, grâul din care să facă
la finalul pomenirilor o colivă sau alte daruri pentru Sfântul Altar (ulei, făină ș.a.). Ideal este
ca, pe cât posibil, familiile să participe la Sfintele Liturghii din perioada postului și la
parastasele săvârșite atunci, însoțind cu rugăciunea și fapta bună pomenirile făcute de
slujitorii sfintelor altare. Altfel, ne complacem într-un soi de credință „vicarială” sau „prin
delegați”, în care ne liniștim conștiința cu faptul că am răscumpărat într-un fel sau altul
datoria pe care o avem față de cei trecuți în veșnicie. Dacă participarea la slujbă nu este
posibilă în fiecare sâmbătă din post, ea ar trebui să fie obligatorie în ultima dintre ele, care
încheie în mod solemn, cu nădejde în marea milostivire a lui Dumnezeu, pomenirile celor
adormiți.

Pot fi aduse la biserică și încredințate spre pomenire și sărindare care să cuprindă nume ale
celor vii?

Răspunsul este în mod firesc afirmativ. Sfintele Liturghii din sâmbetele Postului Mare, ca
orice Sfântă Liturghie de altfel, sunt săvârșite atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormiți.
Pomenirea cu numele viilor este mai mult decât binevenită. Astfel de pomeniri pot ajuta
efortul creștinilor de a se apropia mai mult de Dumnezeu prin post și rugăciune. Mai mult,
dacă ei se străduiesc să participe fizic la aceste Sfinte Liturghii și se și împărtășesc cu Sfintele
Taine, comuniunea dintre ei și cei adormiți este mult mai puternică și bineplăcută lui
Dumnezeu.

Nu parastasul și toate faptele de milostenie care îl însoțesc ne apropie cel mai mult de cei pe
care îi pomenim, ci în primul rând comuniunea cu ei în Taina euharistică, de mare mângâiere
pentru sufletele lor.

De ce mai sunt încă biserici unde ultimul parastas al sărindarelor din Postul Mare se
săvârșește în Sfânta și Marea Joi?

Refuz să cred că o așa-zisă tradiție este atât de puternică, încât slujitorii sfintelor altare să nu
reușească să le explice apărătorilor ei că o astfel de practică este contrară rânduielii tipiconale
corecte și nu este deloc binevenită într-o zi care are cu totul altă semnificație. Sfânta și Marea
Joi este ziua în care Hristos Domnul ne invită să fim alături de El la spălarea picioarelor
ucenicilor, la Cina cea de Taină, când a instituit Sfânta Euharistie, la rugăciunea cea mai
presus de fire din Grădina Ghetsimani și la vânzarea sau trădarea Sa de către Iuda. Iar noi
venim cu coliva, vinul și pachetele cu mâncare la biserică, transformând Liturghia Cinei celei
de Taină într-o sâmbătă a morților.

În această zi, ca și în următoarele, nu noi sau cei adormiți suntem în prim-plan, ci Hristos
Domnul, Cel care suferă pentru noi, făcându-ne părtași la Taina Crucii și Învierii Sale.

Le propun preoților cărora li se pare imposibil să respecte rânduiala corectă a săvârșirii


ultimului parastas în Sâmbăta lui Lazăr să încerce măcar, cu înțelepciune și tact pastoral, să
îndrepte această greșeală. Îi asigur că atât ei, cât și credincioșii din parohie vor simți
normalitatea rânduielii corecte și vor trăi altfel roadele duhovnicești ale Săptămânii
Pătimirilor Domnului și îndeosebi ale Liturghiei Cinei celei de Taină.

(Rubrică realizată de  pr. Ciprian Bâra)