UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TIMISOARA

COLEGIU DE LABORATOR CLINIC

LUCRARE DE DIPLOMA

ASPECTE CLINICO-TERAPEUTICE IN
INFECTIA CU ENTEROBIUS VERMICULARIS

Conducator stiintific
CONF. UNIV. Dr. TUDOR RARES OLARIU

Autor
ELENA MONENCIU

2005

1
 CUPRINS

Problematica generala a lucrarii

1. Generalităţi. Încadrare pag. 3

2. Morfologie pag. 3
3. Ciclul vieţii pag. 5
4. Patogenie pag. 8
5. Manifestări clinice pag. 9
6. Diagnostic pag. 11
7. Tratament pag. 12
8. Epidemiologie pag. 14

Contributii personale

1. Scopul lucrării pag. 16

2. Material şi metodã pag. 16
3. Rezultate şi discuţii pag. 21
4. Concluzii şi recomandări pag. 39

Bibliografie

1. Bibliografie pag. 42

2
 1. Generalităţi. Încadrare

Enterobius vermicularis face parte din Încrengătura Helminţi, Clasa

Nemathelminţi, Familia Oxiuridae, Genul Enterobius.

Nemathelminţii din care face parte şi Enterobius vermicularis sunt viermi

care au corpul cilindric nesegmentat şi învelit cu chitină. Corpul este nesegmentat

iar cele două extremităţi sunt deobicei subţiate. Învelişul extern e constituit dintr-o

cuticulă chitinoidă sub care se află stratul hipodermal format din ţesut granulos

sau fibros. De hipoderm se fixează celule musculare în număr variabil. Enterobius

vermicularis (sinonim cu Oxyuris Vermicularis) prezintă un ţesut muscular de tip

meromiar alcătuit din celule musculare plate puţin numeroase.

2. Morfologie

Enterobius vermicularis, descris în 1758 de LINNAEUS, este singurul

nematod, parazit al omului care prezintă un esofag de tip rhabditoid. Viermele este

3
mic şi alb prezentând o cavitate bucală înconjurată de o expansiune cuticulară.

Orificiul bucal se continuă cu esofagul de tip rhabditoid (cu două umflături

esofagiene), bulbul posterior prezentând trei dinţi chitinoşi; aparatul digestiv mai

cuprinde intestinul şi rectul.

Extremitatea anterioară prezintă un spaţiu format din dedublarea cuticulei

ce alcătuieşte peretele dorsal şi ventral. Prin pătrunderea de lichid perienteric în

această zonă extremitatea anterioară ia aspect veziculos permiţând o mai bună

fixare a parazitului în mucoasa intestinală.

Masculul este mai mic în dimensiuni decât femela măsurând 2,5-3 mm şi

prezintă treimea posterioară a corpului său încurbată în formă de spirală.

Extremitatea sa caudală este turtită şi prevăzută cu 6 papile senzoriale. Masculul

posedă un testicol urmat de canal deferent, veziculă seminală şi un canal

ejaculator ce se deschide în cloaca prevăzută cu un spicul de 70 m. Masculul

este mai rar văzut şi nu migrează precum femela.

Femela (figura 1)cu dimensiuni cuprinse între 9 şi 12 mm prezintă ovarul şi

uterul perete. Ea are o coadă ascuţită şi un anus care se găseşte la 2 mm de

extremitatea posterioară. Vulva femelei este plasată în pătrimea anterioară a

corpului. Femela gravidă depune ouăle în număr de 10.000-15.000 în doar câteva

minute şi moare la scurt timp după aceasta.

Oul cu dimensiuni cuprinse între 20-50m are o formă caracteristică fiin d

turtit pe o parte şi lipsit de culoare. Oul, de forma unui bob de fasole are o coajă

dublu conturată care conţine un embrion.

4
 Figura nr.1: Enterobius vermicularis-femela

3.Ciclul vieţii

Paraziţii trăiesc în cecum şi se hrănesc cu conţinut intestinal. Viaţa lor este

scurtă, masculul trăieşte 2-7 săptămâni iar femela între 40 şi 90 de zile. Femela

gravidă se detaşează de mucoasa colonului şi migrează activ în regiunea anală

unde depune toate ouăle, odată, în pliurile mucoasei anale. Uneori parazitul

migrează şi în afara anusului, depunând ouă în regiunea perianală. Migrarea

femelelor spre orificiul anal se face de obicei seara, după ce bolnavul se culcă,

5
fiind însoţită de un prurit anal şi perianal dezagreabil. În ouăle depuse, embrionul

îşi continuă evoluţia, transformându-se într-o larvă, proces ce este iniţiat de

contactul cu oxigenul atmosferic. În condiţiile optime de temperatură, la 36-37 oC

şi umiditate de 40%, larva devine invazivă în decurs de 4 ore de la depunerea

oului.

Autoinfecţia. Persoana parazitată cu Enterobius vermicularis poate vehicula

ouăle din regiunea perianală în cavitatea bucală, fie direct, pe degete, fie indirect,

contaminând diferite obiecte sau alimente. Din ouăle înghiţite sunt eliberate în

duoden larvele care migrează în jejun unde se dezvoltă devenind adulţi. După

acuplare se stabilesc în cec unde femelele rămân până în perioada de depunere a

ouălor.

Un mod particular de autoinfecţie denumit retroinfecţiune se produce atunci

când ouăle de oziuri, depuse în regiunea perianală eclozează spontan şi larvele

pătrund în mod activ prin orificiul anal urcând pe tractul intestinal, unde se

transformă în adulţi.

6
 Ciclul vieţii la Enterobius vermicularis

Oamenii se Mâinile, lenjeria,

îmbrăcămintea,
infectează prin
ingerarea ouălor încăperile, clasele de
şcoală şi băncile se pot
infectante
contamina cu ouă
infectante

Ouăle devin infectante

în 6 ore

Ouăle ajung în intestinul

subţire după care masculul
şi femela migrează către
intestinul gros

Femelele părăsesc anusul (de

obicei în primele ore ale dimineţii) Ouăle sunt depozitate
şi î şi depozitează ouăle pe pielea la nivelul pielii
şi mucoa sa perianală perianale

Dacă ouăle rămân timp

RETROINFECŢIE îndelungat la nivelul pielii
perianale, se vor transforma în
larve care vor migra înapoi spre
anus şi vor devenii adulţi

Figura nr. 2: Ciclul vieţii la Enterobius vermicularis.

7
 4. Patologie

Adultul trăieşte în colonul ascendent, mai ales în cecum, apendice fiind

întâlnit şi în ileonul inferior unde pot produce ulceraţii minore pe locul unde se

ataşează viermele. Sporadic se produc hemoragii şi infecţii secundare care

determină ulceraţii şi abcese la nivelul submucoaselor. Simptomele devin

manifeste când femela gravidă migrează descendent şi părăseşte anusul în zona

perianală pentru a depozita ouăle. Aceasta va determina pruritul anal caracteristic

în enterobiază.

Leziuni ectopice

Foarte rar Enterobius vermicularis poate fi găsit în organele genitale ale

femeii şi în mod excepţional este evidenţiat în nas şi urechi. Puţin oxiuri invadează

cavitatea abdominală cauzând granuloame ale ficatului, ovarului, rinichilor, splinei

şi plămânilor. Au fost descrise şi peritonite pelviene cronice. Infecţia directă se

poate produce şi ca urmare a unei intervenţii chirurgicale la nivelul abdomenului.

Granulomul care se formează în jurul femelei şi ouălor este alcătuit mai ales din

limfocite şi câteva eozinofile.

8
 5. Manifestări clinice

Pruritul anal este principalul simptom al bolii şi variază de la prurit de

intensitate moderată până la durere care se produce mai ales noaptea. Pruritul

favorizează scărpinatul şi gratajul regiunii perianale avănd drept consecinţă

excoriaţile şi infecţiile secundare.

Gratajul produce leziuni care deschid poarta de intrare microorganismelor

generatoare de afecţiuni cutanate. La copii este posibilă apariţia unei dermatite

liniare datorită migrării larvelor iar gratajul se poate complica cu piodermizări

secundare. La adulţi gratajul produce eczematizări şi lichenificări (DIMITRESCU

1997).

Rar, enterobiaza intestinală poate fi cauza unui prurit generalizat sau a

urticariei. La copii mai pot apărea şi fenomene generale: anorexie, insomnie,

nervozitate. Toxinele parazitare provoacă stări depresive, fenomene convulsive

sau coreiforme. Toxinele pot sensibiliza mucoasa anală şi să declanşeze

fenomene alergice.

În infecţiile masive, în special în perioada de depunere a ouălor, femelele

de Enterobius pot migra în zona vulvară unde provoacă vulvovaginite

pruriginoase, fie pătrund în tractul urinar. Atunci când paraziţii ajung în cavitatea

9
peritoneală determină formarea unor granuloame şi peritonită pelviană.

Granuloame datorate acestui parazit au fost întâlnite şi în ficat şi în plămân.

Probabil, parazitul pătrunde în sistemul circulator sau străbate peretele intestinal,

a cărei integritate este compromisă printr-un proces necrotic sau tumoral. Este

posibil ca fenomenul de enuresis întâlnit la copii să fie secundar infecţiei cu

Enterobius vermicularis, întrucât de multe ori dispare după îndepărtarea

parazitului.

Uneori oxiurii pot fi întâlniţi la distanţă de regiunile pe care le parazitează în

mod normal. Prezenţa lor a fost descrisă în stomac, esofag, fose nazale şi

conductul nazolacrimal. Recidivele sunt frecvente la copii prin reinfectarea din

mediul ambiant al casei.

Simptomele generale ale enterobiazei sunt insomnia, neliniştea, pierderea

apetitului, scăderea în greutate, iritabilitatea, instabilitatea emoţională şi

enurezisul. Rolul patogen al nematodului este variat determinând semne de

enterocolită, uneori apendicită prin acţiune iritativă şi bacteriferă. LISTORTO şi

FERANTI descriu în 1996, 14 cazuri de enterobiază a apendicelui observate la

pacienţii care au suferit apendicectomii. Femelele determină iritaţii anale, congestii

perianale iar migraţiile eratice externe la fetiţe pot determina după cum am mai

arătat, iritaţii vulvare.

Semnele generale sunt frecvente şi determinate prin mecanisme refexe şi

toxice: prurit nazal, nervozitate, sonmn agitat iar în timpul zilei somnolenţă. Aici

poate fi amintită şi nevroza adultului care se ştie parazitat şi care presistă uneori

după vindecare. Este aşa numita nevroză posteneterobiază.

10
 6. Diagnosticul

Diagnosticul se bazează pe evidenţierea parazitului adult şi a ouălor. De

cele mai multe ori bolnavii văd şi recunosc parazitul. Femela poate fi văzută în

regiunea perianală sau în vagin, precum şi în scaunele diareice sau după

administrarea terapiei antihelmintice.

Ouăle pot fi evidenţiate într-un examen coproparazitologic doar într-o

proporţie de 5-10% din cazuri. Uneori pot fi întâlnite în urină sau în secreţia

vaginală. Cea mai eficientă metodă de decelare a ouălor de Enterobius

vermicularis este amprenta anală, care poate detecta la un prim examen până la

jumătate din cazuri. După 3-4 examinări se surprind majoritatea cazurilor.

Oul de Enterobius vermicularis este oval, alungit, uşor asimetric, plan

convex, cu o lungime de 50-55 m şi o grosime de 20-25 m. Este transparent,

cenuşiu. Învelişul său este subţire iar cu obiectivul x40 se poate observa că este

alcătuit din 2 membrane lipite într-un singur loc, aproape de unul din polii oului. În

interior poate fi evidenţiat un embrion giriniform care are o parte oval globulară mai

mare şi o porţiune mai subţire ca o codiţă. În maximum câteva ore embrionul se

transformă în larvă vermiformă infestantă în interiorul oului.

11
 Figura nr.3: Ou de Enterobius vermicularis

7.Tratamentul

Toată familia trebuie tratată pentru a evita reinfecţia. Terapia trebuie

combinată cu educaţia, igiena personală pentru prevenirea autoinfecţiei.

Eradicarea în realitate este dificilă datorită posibilei reinfecţii din mediu contaminat

sau de la membrii asimptomatici din aceeaşi locuinţă. Eradicarea necesită cure

repetate de tratament uneori chiar pentru un an de zile.

12
 MEBENDAZOLUL este un derivat benzimidazolic, cu proprietăţi

antihelmintice cu spectru larg. Efectul de mobilizare şi distrugere a paraziţiillor se

datoraeză inhibării procesului de captare a glucozei.

MEBENDAZOLUL este eficace într-o doză unică orală de 100 mg care se

repetă după 2 săptămâni. El poate fi administrat cu sau fără mâncare iar unii

recomandă mestecarea tabletelor şi apoi înghiţirea lor, cu efecte foarte bune.

PYRANTEL PAMOATE (COMBANTRIN) se administrează în doză unică de

10 mg/Kg corp oral. Medicamentul are o rată a vindecării de 95%. Cura se repetă

la fiecare 6 săptămâni până mediul este curat.

ADIPATUL DE PIPERAZINĂ (NEMATOCTON) provoacă paralizia flască a

viermilor care vor fi eliminaţi din organism. Se produce o hiperpolarizare a

membranei celulelor musculare, care nu mai răspund la acţiunea stimulantă a

acetilcolinei având drept consecinţă eliminarea paraziţilor. Piperazina se

administrează la adult 2 g/zi (6 capsule a 300 mg în trei prize înainte de mese)

timp de 7 zile. La copiii între 0-2 ani 50-75 mg/zi, 2-5 ani câte 750 mg/zi, 6-14 ani

1,5g/zi, timp de 7 zile.

PIRVINIUM PAMOAT (VERMIGAL) este un colorant cianic care interferă cu

metabolismul şi cu procesele de ozidare ale parazitului. La copii se administrează

o tabletă/an de vârstă, pâna la 6 ani sau la copiii între 5-10 Kg se administrează o

linguriţă, copiii între 10-20 Kg primesc 2 linguriţe şi cei între 20-40 Kg primesc 3

linguriţe. La adult se administrează 5-6 linguriţe. Cura se repetă de 2 ori la interval

de 10 zile. Doza unică se administrează în cantitate de 5 mg/Kg corp cu un maxim

de 250-300 mg.

13
 8. Epidemiologie

Enterobiaza are o răspândire universală. În realitate este o infecţie de grup

fiind întâlnită mai mult la copii decât la adulţi. Se produce în familie sau instituţii

cum sânt azilurile sau şcoliile, de obicei în condiţii de suprapopulare.

PANAITESCU şi colaboratorii găsesc în 1995 o incidenţă de 3% a nematodului la

copii cu handicap fizic şi psihic, iar SCHUPF et al. identifică în acelaşi an o

incidenţă a infecţiei cu Enterobius vermicularis de 4.5% la indivizi cu retardări

mentale severe. NORHAYATI et al. stabilesc în 1994 o incidenţă de 40,4% a

Enterobius vermicularis în populaţia din o zonă rurală din Malaiezia.

Când o infecţie este găsită este foarte probabil că şi alţi indivizi din

comunitate sunt parazitaţi.

Din punct de vedere profilactic, se recomandă:

 Combaterea muştelor, gândacilor şi altor transmiţători mecanici ai ouălor

de Enterobius vermicularis.

14
 Dehelmintizarea grupelor de populaţie puternic infectate şi mai ales

copiilor

 Controlul muncitorilor din sectorul alimentar, spălarea lenjeriei celor

parazitaţi cu detergent şi săpun, interzicerea folosirii de către indivizi

sănătoşi a lenjeriei de pat sau de corp aparţinând celor parazitaţi.

 Pentru a evita autoinfecţia frecventă la copii se indică o supraveghere

riguroasă a măsurilor de igienă individuală (unghiile tăiate scurt,

spălarea mâinilor cu periuţa).

15
 1. Scopul lucrării

Studiul a fost realizat în o colectivitate închisă de copii în perioada 2003-

2004 pentru a stabili gradul de parazitare existent în o colectivitate închisă de copii

din Timisoara şi mai ales pentru a compara eficienţa oferită de metoda Graham

utilă pentru depistarea ouălor de oxiuri şi metodele uzuale de diagnostic folosite în

parazitologie. Totodată cercetarea efectuată în leaganul de copii mi-a permis să

realizez o evaluare a modului de transmitere a parazitozei în colectivitate, precum

şi o apreciere în privinţa poliparazitismului întâlnit, a simptomelor caracteristice

enterobiazei, dar şi a eficienţei tratamentului antiparazitar administrat.

2. Material şi metodă

16
 Au fost examinaţi 147 de copii din care 85 de băieţi şi 62 de fete repartizaţi

în 13 saloane. Vârsta copiilor este cuprinsă între 6 luni şi 5,4 ani cu o majoritate

cuprinsă între 1 şi 3 ani.

La cei 147 de copii au fost efectuate 3-5 examinări coproparazitologice

succesive la interval de o săptămână între examinări. Examenul microscopic al

scaunului a fost efectuat după utilizarea celor două tehnici parazitologice:

colorarea cu lugol şi metoda de concentrare Willis-Hung. În a doua etapă a

studiului am efectuat tehnica Graham utilă pentru depistarea ouălor de oxiuri.

Metoda colorării cu lugol

Principiu: soluţia de lugol colorează membrana chiştilor şi detalii de

structură internă. Colorează de asemenea amidonul în diferite culori în funcţie de

stadiul de digestie.

Material necesar: soluţie lugol dublu:

 iod metaloid 1g

 iodură de potasiu 2g

 apă distilată ad 100ml

Se dizolvă iodura de potasiu într-o cantitate mică de apă, se adugă iodul, se

dizolvă, se completează la 100 ml apă. În caz că iodul nu se dizolvă bine în soluţia

iniţială foarte concentrată de iodură de potasiu, se adaugă o foarte mică cantitate

de alcool.

17
 Tehnica de lucru: pe o lamă se pune o picătură de lugol. Cu ajutorul unei

anse metalice sau a unei baghete se prelevă o mică cantitate din proba de

examinat şi se amestecă pe lamă cu picătura de lugol. Se acoperă cu o lamelă.

Preparatul trebuie examinat cât mai repede deoarece odată uscat, devine

imposibil de citit.

Trebuie să se utilizeze lamele de 20/20 mm dimensiuni, astfel încât

marginile lor să fie cuprinse înăuntrul marginilor lamei.

Suspensia trebuie să fie uniformă iar lamela aşezată orizontal, nu înclinat.

Rezultate: chiştii de protozoare se colorează în galben-brun şi prezintă

detalii de structură accentuate: membrana chistică, nuclei, cariozomi, vacuole

iodofile, grup de flageli, corpuscul parabazal. Trofozoiţii de protozoare sunt

omorâţi şi în lipsa mişcărilor caracteristice, devin greu de identificat. Ouăle de

helminţi apar colorate în brun-roşcat intens, cu detalii de structură accentuate.

Metoda de flotaţie Willis-Hung

Principiu: într-o soluţie saturată de sodiu, ouăle unor helminţi sunt ridicate

spontan la suprafaţă.

Materiale necesare:

 capac de pahar Borel de 4 cm înălţime

 soluţie saturată de clorură de sodiu (densitatea aprox. 1200)

Tehnica de lucru. Se amestecă aproximativ 2g de materii fecale în 20 ml

soluţie saturată clorură de sodiu, într-un capac de pahar Borel. La început se pune

foarte puţină soluţie, se omogenizează, iar apoi se adugă încet, puţin câte puţin,

18
amestecînd continuu cu o baghetă. la sfârşit coloana de lichid trebuie să aibe

înălţimea de 2 - 2,5 cm. Dacă observăm că imediat se ridică la suprafaţa lichidului

detritusuri mari celulozice, susceptibile să încurce, mai târziu, citirea rezultatelor,

aceste detritusuri se îndepărtează cu o ansă metalică.

Pe suprafaţa lichidului se aşază cu atenţie o lamelă, care se lasă să

plutească 30 minute, timp în care ouăle uşoare se ridică la suprafaţă.

După 30 minute se ridică lamela cu o pensă, memţinându-se lamela tot

timpul orizontal, fără să o înclinăm (altfel se scurge pelicula de pe faţa inferioară a

lamelei). Lamela se pune pe o lamă şi se examinează la microscop.

Rezultate. Datorită densităţii ridicate a soluţiei, toate ouăle uşoare se ridică

în sus la suprafaţa lichidului şi aderă la lamelă.

Tehnica Graham cu celofan adeziv (examenul amprentei anale)

Principiu: examenul amprentei anale pune în evidenţă ouăle de oxiuri

(Enterobius vermicularis) depuse de parazit în pliurile anale

Recoltarea: se face dimineaţa înainte ca bolnavul să fi defecat sau să-şi fi

făcut toaleta perianală. Poziţia bolnavului este în picioare, aplecat înainte,

desfăcându-şi fesele cu mâinile.

Se derulează o bandă de celofan adeziv (scotch) de 10 cm lungime şi se

aşează peste capătul unei baghete de sticlă rotunjită, cu partea lipicioasă în afară.

Se aplică celofanul cu bagheta în jurul anusului şi se introduce în anus 0,5 cm şi,

fără să se răsucească bagheta, se apasă uşor în laeral, deschizându-se astfel

pliurile anale.

19
 După recoltare, celofanul adeziv se lipeşte imediat pe o lamă pe care s-a

scris numele bolnavului sau numărul de ordine.

Transportul la distanţă se face în pachete de hârtie, fără alte măsuri

speciale.

Examinarea am efectuat-o la microscop cu obiectiv 10 X şi 40 X şi ocular

10 X. În amprenta anală se observă celule de descuamaţie a mucoasei, resturi de

materii fecale şi ouă de paraziţi. În cazul în care descuamaţiile epiteliale sunt

foarte bogate şi împiedică examinarea, se desprinde banda de celofan adeziv pe

trei sferturi de pe lamă şi se pune dedesubt o picătură de xilol, iar apoi banda se

aşează la loc. Xilolul clarifică fondul preparatului, iar ouăle sunt mai evidente.

20
 3. Rezultate şi discuţii

Examinarea coproparazitologică realizată la copii din cele 13 saloane ale

unităţii a fost efectuată în perioada august 2003 - mai 2004 şi a fost utilă pentru

identificarea microorganismelor cu etiologie preponderent parazitară şi localizare

intestinală.

Examinarea microscopică a fost urmată şi de o investigaţie clinică a

copiilor, ceea ce mi-a permis concretizarea unui tablou general a situaţiei create

de prezenţa paraziţilor în această unitate de copii.

Examenul coproparazitologic a permis depistarea a 25 de copii parazitaţi

din totalul de 147, aceasta reprezentând o prevalenţă de 17% a parazitozelor în

această unitate. În plus, la 15 copii am semnalat, utilizând metoda colorării cu

lugol, prezenţa celulelor levurice în materiile fecale, fără să fi fost stabilită o altă

parazitoză intestinală.

21
 17%

83%
Copii parazitati

Graficul G1: Distribuţia parazitozelor identificate la copiii din unitatea luată

in studiu.

Tabelele T1 si T2 indică principalele cazuri de parazitoze identificate şi

cauzate de: Giardia lamblia şi Enterobius vermicularis. În alte 15 situaţii am

identificat prezenţa numai a celulelor levurice în scaun.

Parazitozele depistate sunt prezentate în tabelul T 2. La unii copii am

identificat monoinfecţii parazitare în timp ce la alţii am întâlnit infecţii duble. Într-un

singur caz, la un băiat din salonul 8, alături de Giardia lamblia am stabilit prezenţa

22
ouălelor de Enterobius vermicularis şi a celulelor levurice, aşadar o triplă infecţie

intestinală.

Giardia lamblia a fost întâlnită la 24 dintre copiii prezenţi în unitate, adică la

16,32%, în 16 cazuri determinând monoinfecţie parazitară (T 1, G3).

16.32%

Copii cu
83.68% Giardia

Graficul G2: Distribuţia cazurilor cu giardioză

În două cazuri, protozoarul a fost întâlnit alături de Enterobius vermicularis

(8,33%), iar în alte 5 cazuri împreună cu celulele levurice (20,83%) (Tabelul T 1)

determinând infecţii duble.

Într-un singur caz (4,17%), la un băiat din salonul 8, protozoarul a fost

asociat cu Enterobius vermicularis şi celule levurice cauzând o triplă infecţie

intestinală (Tabelul T1, Graficul G4).

23
 Tabelele T1 si T2 ilustrează diagnosticul stabilit şi permite observarea

faptului că în 16 cazuri (66,67%) din totalul de 24 de cazuri cu giardioză,

poliflagelatul a cauzat o monoinfecţie parazitară.

La 1/3 din cazurile diagnosticate (33,33% - 8 cazuri) protozoarul a fost

întâlnit alături şi de alte microorganisme: Enterobius vermicularis şi respectiv

celulele levurice, determinând infecţii duble sau triple.

Poliflagelatul a fost diagnosticat în 7 saloane din totalul de 13 saloane

investigate. Repartiţia cazurilor de giardioză pe saloane este însă diferită. În acest

sens cele mai multe îmbolnăviri au fost semnalate în saloanele izolare etaj (cu 6

cazuri) şi salonul 9 (cu alte 6 cazuri). Cu alte cuvinte, jumătate din numărul total de

cazuri de giardioză se găsesc în saloanele 9 şi izolare etaj. Giardioza a fost

diagnosticată şi în saloanele 1 (1 caz), salonul 4 (2 cazuri), salonul 6 (2 cazuri),

salonul 7 (4 cazuri) şi salonul 8 (3 cazuri), aşadar o repartiţie diferită cu o

predominanţă în saloanele 7 şi 8.

Referitor la distribuţia giardiozei în funcţie de sex, parazitoza a fost întâlnită

în proporţii egale, de 50%, la ambele sexe.

Enterobius vermicularis a fost diagnosticat la doi copii din salonul 8 (la unul

dintre aceştia fiind asociat Giardiei lamblia şi celulele levurice) şi la câte un copil

din salonul 7 şi respectiv 9, la aceştia nematodul fiind în ambele cazuri

diagnosticat alături de Giardia lamblia.

Amplasarea saloanelor 7, 8 şi 9 în apropierea celei de izolare etaj face

posibilă vehicularea cu uşurinţă (ca urmare a prezenţei ouălelor cu oxiuri la

infirmieră) a ouălor de Enterobius vermicularis şi răspândirea nematodului şi în

saloanele învecinate, având ca posibil rezultat prezenţa ouălor de oxiuri la copiii

24
din saloanele amintite. De altfel în saloanele 7, 8 şi 9 în afara ouălor de

Enterobius vermicularis am identificat şi chisturi de Giardia lamblia la unii copii.

Examenul clinic a urmat investigaţiei coproparazitologice a copiilor

parazitaţi.

Copii parazitaţi au prezentat: tulburări nervoase (44%), dureri abdominale

(28%), diaree (32%), urticarie (20%), febră (4%), scădere ponderală (52%) şi

infecţii respiratorii (92%) (Tabelul T7).

Situaţia simptomelor copiilor parazitaţi din unitatea luată în studiu este

reprezentată în tabelele T3 şi T4 iar în graficul G5 este prezentată o repartiţie

procentuală a principalelor manifestări întâlnite la copii cu parazitoze. Se remarcă

din Tabelul T4 şi Graficul G5 că infecţiile respiratorii sunt cele mai frecvente (92%

dintre copiii parazitaţi), fiind urmate de scăderea ponderală (52%), tulburări

nervoase (44%), diaree (32%), dureri abdominale (28%), urticarie (20%) şi febră

(4%).

Observaţia clinică a continuat pe boli, acordând atenţie mai ales

monoinfecţiilor parazitare şi în special giardiozei care are o mai largă răspândire în

cadrul unităţii.

Nu au fost luate în observaţie cazurile care au prezentat doar celule

levurice la examenul coproparazitologic în număr de 15, iar în celelalte 5 situaţii, 5

cazuri de infecţie cu Giardia lamblia şi celule levurice, acestea au fost incluse în

rândul monoinfecţiilor parazitare, considerând că simptomele cauzate de celulele

levurice sunt nesemnificative pentru desprinderea unei concluzii. În singurul caz

de infecţie triplă Giardia lamblia cu Enterobius vermicularis şi celule levurice am

25
 renunţat la rolul levurilor pentru tragerea unei concluzii privind simptomatologia. În

consecinţă am studiat 21 de cazuri cu giardioză la care am evidenţiat infecţii

respiratorii la 95,2%, scădere ponderală la 57,1%, tulburări nervoase 38,1%,

diaree 33,3%, dureri abdominale 28,6% şi urticarie la 19%.

Se poate uşor constata că infecţiile respiratorii continuă să ocupe locul

prioritar (95,2%) în tabloul simptomatic al unei giardioze, fiind urmate tot de

scăderea ponderală (57,1%) şi tulburările nervoase (38,1%). Un procent

semnificativ îl reprezintă şi urticaria, întâlnită la 19% din cei cu giardioză.

Tabelul T1 Distribuţia cazurilor de infecţii intestinale asociate giardiozei

Infecţie cu Nr. Cazuri % Tipuri infecţie %

1 Giardia lamblia 16 66.67 Monoinfecţie 66.67
Giardia lamblia +
2 2 8.33
Enterobius vermicularis
Infecţie dublă 29.16
Giardia lamblia +
3 5 20.83
celule levurice
Giardia lamblia +
4 Enterobius vermicularis + 1 4.17 Infecţie triplă 4.17
celule levurice
Total 24 100 100

1
2
8.33% 3
4
66.67% 26
20.83%
4.17%
 Graficul G3 Repartiţia procentuală a
infecţiilor intestinale asociate giardiozei
în unitatea de copii.

4.17%
Monoinfectie

29.16% Infectie dubla

Infectie tripla

66.67%

Graficul G4 Reprezentarea
procentuală a cazurilor de giardioză
în funcţie de tipul infecţiei

27
 Tabelul T2: Distribuţia pe sexe şi saloane a parazitozelor identificate

I II III IV V VI

Salonul M F M F M F M F M F M F
1 0 0 0 0 1 2 0 0 0 1 0 0
4 1 0 0 0 1 1 0 0 1 0 0 0
6 0 0 0 0 3 2 0 0 1 1 0 0
7 1 2 0 0 1 0 0 1 0 0 0 0
8 1 0 1 0 1 1 0 0 0 1 1 0
9 2 3 0 0 1 0 1 0 0 0 0 0
Izolare
3 3 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0
etaj
Total 8 8 1 0 8 7 1 1 2 3 1 0
Total
16 1 15 2 5 1
general

I - Giardia lamblia
II – Enterobius vermicularis
III – celule levurice
IV – Giardia lamblia + Enterobius vermicularis
V – Giardia lamblia + celule levurice
VI – Giardia lamblia + Enterobius vermicularis + celule levurice

29
 Tabelul T3: Situaţia simptomelor la copii parazitaţi în funcţie de boală

Tulburări Dureri Scăderi Infecţii Total

Diaree Vomismente Urticarie Febră
nervoase abdominale ponderale respiratorii cazuri
Infecţie cu:
Nr. Nr. Nr. Nr. Nr. Nr. Nr. Nr. Nr.
% % % % % % % % %
Caz Caz caz caz caz caz caz caz caz
Giardia
8 38,1 6 28,6 7 33,3 0 0 4 19 0 0 12 57,1 20 95,2 21 87,5
lamblia
Enterobius
1 100 0 0 0 0 0 0 1 100 1 100 0 0 1 100 1 4,16
vermicularis
Giardia
lamblia +
2 66,6 1 33,3 1 33,3 0 0 0 0 0 0 1 33,3 2 66,6 3 8,33
Enterobius
vermicularis
Total
11 44 7 28 8 32 0 0 5 20 1 4 13 52 23 92 25 100
general

30
 Tabelul T4: Distribuţia simptomelor la copii parazitaţi

Nr.
Simptome Nr. cazuri %
crt.
Tulburări
1 11 44
nervoase
Dureri
2 7 28
abdominale
3 Diaree 8 32
4 Vomismente 0 0
5 Urticarie 5 20
6 Febră 1 4
7 Scădere ponderală 13 52
Infecţie
8 23 92
respiratorie

Total cazuri 25 100

Graficul G5: Distribuţia simptomelor la copii parazitaţi

92
100

80 52
44
60 32
28
40 20
0 4
20

0
1 2 3 4 5 6 7 8

În a doua etapă a studiului meu ca urmare a depistării ouălor de Enterobius

vermicularis în trei saloane, am reluat investigarea coproparazitologica utilizând de

31
data aceasta o metodă specială pentru depistarea ouălor de oxiuri şi anume

metoda cu scotch cunoscuta şi sub numele de metoda Graham. Am procedat

astfel întrucât este cunoscut faptul că ouăle de oxiuri se identifică cel mai uşor prin

metoda cu scotch, dar şi pentru că intenţionam să aflu care este procentul real al

celor infectaţi cu Enterobius vermicularis în condiţiile în care această parazitoză

are un grad de contagiozitate foarte ridicat mai ales în colectivităţile de copii cum

sunt :leagănele de copii, creşele, casele de copii, şcolile sau grădiniţele.

Astfel am investigat din nou copii aflaţi în saloanele 7, 8 şi 9 pentru a

descoperi noi cazuri de oxiuri care nu au putut fi identificate prin tehnicile uzuale

folosite, după care am continuat investigaţiile şi în celelalte saloane.

Prin utilizarea metodei Graham a fost posibilă identificarea a încă 29 cazuri

de enterobiaza, din care numai în saloanele 7, 8 şi 9 încă 23 cazuri, repartizate

diferit în funcţie de salon. Cel mai afectat salon a fost salonul 7, urmat de salonul 9

şi salonul 8.

Din punctul de vedere al numărului de cazuri raportat la numărul de copii

din fiecare salon în salonul 8, 66,66% dintre copii au prezentat enterobiaza iar în

salonul 7 din 16 copii 10 au facut parazitoza, aceasta reprezentând 62,5% din cei

prezenţi în salon (Tabelul nr.6).

În acest sens, în saloanele 1, 4, 6, 7, 8 şi 9 am depistat copii cu

enterobiază. De altfel cele mai multe cazuri de enterobiază le-am întâlnit în salonul

8, unde 66,66% din copiii aflaţi acolo au prezentat enterobiaza, şi salonul 7, unde

62,5% au prezentat parazitoza. Enterobius vermicularis a fost identificat într-un

procent însemnat şi la copiii din salonul 9 (56,25%), saloanul 4 (18,75%), în

32
salonul 6 fiind prezentă la 12,5% din copiii prezenţi şi salonul 1 cu 7,7% cazuri

(Tabelul T6).

Tabelul T5: Reprezentarea procentuală comparativă a eficienţei metodelor de

investigaţie folosite pentru identificarea enterobiazei.

Metoda utilizată Tehnica Willis Tehnica Graham

Nr. cazuri enterobiază 4 33
Procente 12,12 100

Tehnica Graham, metodă specială pentru identificarea ouălor de oxiuri şi-a

dovedit eficacitatea comparativ cu metoda Willis-Hung. În prima investigaţie,

folosind metoda Willis-Hung, au fost depistate doar 4 cazuri de enterobiază după

care, ca urmare a introducerii metodei Graham a fost posibilă depistarea a încă 29

de cazuri de enterobiaza. Aşadar prin folosirea metodei uzuale de investigare

coproparazitologică au fost depistate doar 12,12% din cazurile de enterobiază

existente.

33
 Tabelul T6: Repartiţia pe saloane a oxiuriazei depistate

Total nr. Nr. Total cazuri Nr. Cazuri enterobiază

Salonul %
copii enterobiază M % F %
1 13 1 7,7 0 0 1 7,7
2 8 0 0 0 0 0 0
3 15 0 0 0 0 0 0
4 16 3 18,75 2 12,5 1 6,25
5 10 0 0 0 0 0 0
6 16 2 12,5 1 6,25 1 6,25
7 16 10 62,5 6 37,5 4 25
8 12 8 66,66 4 33,33 4 33,33
9 16 9 56,25 4 25 5 31,25
Boxe 9 0 0 0 0 0 0
Carantina 3 0 0 0 0 0 0
Izolare 2 0 0 0 0 0 0
parter
Izolare 11 0 0 0 0 0 0
etaj
Total 147 33 22,44 17 11,56 16 10,88

Graficul G6 : Distributia cazurilor cu enterobiază identificate în colectivitatea

închisă de copii.

22,44%

77,56%
Copii cu enterobiaza

34
Tabelul T7 : Repartiţia procentuală pe saloane şi sexe a cazurilor cu

enterobiază în unitatea de copii

Nr. Total cazuri % Nr. Cazuri enterobiază

Salonul M % F %
enterobiază
1 1 3 0 0 1 6,25
4 3 9,1 2 11,8 1 6,25
6 2 6 1 5,9 1 6,25
7 10 30,3 6 35,3 4 25
8 8 24,3 4 23,5 4 25
9 9 27,3 4 23,5 5 31,25
Total 33 100 17 51,5 16 48,5

Graficul G7: Distribuţia pe sexe a cazurilor cu enterobiază

M
F

49%

51%

35
 Examenul clinic la copii identificaţi ca având enterobiază a urmat tehnicii

Graham de evidenţiere a ouălor de Enterobius vermicularis. Copii cu oxiuriază au

prezentat cel mai adesea tulburări nervoase sub forma de insomnie, agitaţie şi

irascibilitate în 84,84% din cazuri, infecţii respiratorii (72,72%), scădere ponderală

(60,6% din cazuri) şi dureri abdominale (48,48% din cazuri). Au mai fost

semnalate: diareea (30,3%) şi urticaria (12,12%).

Se poate uşor constata urmărind tabelul T 8 că tulburările nervoase ocupă

primul loc în tabloul simptomatic al unei enterobiaze, fiind urmate de infecţiile

respiratorii şi scăderea ponderală. În acelaşi timp un procent semnificativ îl ocupă

şi urticaria întâlnită la 12% din cazuri.

Tabelul T8 Distribuţia simptomelor la copii cu enterobiază

Nr.
Nr. crt. Simptome %
Cazuri
1 Tulburări nervoase 28 84,84
2 Dureri abdominale 16 48,48
3 Diaree 10 30,3
4 Vomismente 0 0
5 Urticarie 4 12,12
6 Febră 0 0
7 Scădere ponderală 20 60,6
8 Infecţie respiratorie 24 72,72
Total cazuri 33 100

36
Grafic G8 : Distribuţia simptomelor la copii cu enterobiază

84.84 72.72
100

80 60.6

60 48.48 30.3
40 12.12
0 0
20

0
1 2 3 4 5 6 7 8

Cei 33 de copii diagnosticaţi cu enterobiază au fost trataţi cu Mebendazol

utilizând preparatul Vermox. Acesta a fost administrat sub forma de suspensie

buvabilă într-o singura doză de 5 ml. La o lună după administrarea tratamentului a

fost reluat examenul coproparazitologic pentru a evalua eficienţa tratamentului

administrat la copii parazitaţi. Am constatat ca 25 din cei 33 de copii au răspuns la

tratamentul administrat iar la opt copii a fost necesară începerea unei a doua cure

de tratament. Aceasta a fost întreprinsă în doua prize de câte 5 ml de Vermox

administrate în o singură doză la interval de două zile.

În urma celei de a doua cure, cinci copii s-au însănătoşit şi doar trei copii au

fost supuşi unei a treia cure de tratament. A treia cură a constat din administrarea

suspensiei buvabile de 5 ml pe zi în trei zile cu respectarea unei zile de pauză

între ele, respectiv terapia s-a făcut în zilele 1, 3 şi 5.

37
 În concluzie preparatul Vermox şi-a dovedit eficacitatea la 75,75% din cei

cu enterobiază, fiind suficientă prima cură de tratament. La 15,15% din cazuri a

fost necesară aplicarea unei a doua cure de tratament, pentru ca în 9,1% din

cazuri să fie necesară o a treia cură de tratament pentru vindecarea tuturor

pacienţilor.

Tabel T9: Eficienţa tratamentului cu Vermox la copii cu enterobiază.

Vermox Nr. Bolnavi vindecati Procente (%)

Cura I 25 75,75
15,15
Cura II 5 90,9
9,1
Cura III 3 100

4. Concluzii şi recomandări

38
1. Rezultatele studiului arată o prevalenţă moderata a enterobiazei,

care a fost depistată în 33 cazuri adică Ia 22,45% din totalul de 147

de copii prezenţi în colectivitatea investigată. Este de precizat că

deşi parazitul are o răspândire universală, se găseşte mai ales Ia

copii, reprezentând o problemă deja obişnuită, în special printre copii

instituţionalizaţi (case de copii, leagăne de copii), procentul de

22,45% depăşeşte însă media faţă de raportările altor studii.

2. Tehnica Graham, metodă specială pentru identificarea ouălor de

oxiuri, şi-a dovedit eficacitatea comparativ cu metoda Willis-Hung. În

prima investigaţie, folosind metoda Willis-Hung, au fost depistate

doar 4 cazuri de enterobiază după care, ca urmare a introducerii

metodei Graham a fost posibilă depistarea a încă 29 de cazuri de

enterobiază. Aşadar prin folosirea metodei uzuale de investigare

coproparazitologică au fost depistate doar 12,12% din cazurile de

enterobiază existente.

3. Distribuţia pe sexe a cazurilor cu enterobiază arată o repartiţie

apropiată a cazurilor, respectiv o uşoară afectare a sexului masculin

cu 51,5% faţă de 48,5% la sexul feminin.

4. Copii cu enterobiază au prezentat în primul rând tulburări nervoase

(84,84%) sub formă de insomnii, agitaţie şi irascibilitate observată de

colectivul personalului. De asemenea copii au prezentat infecţii

39
 respiratorii (72,72%), scădere ponderală (60,6%), dureri abdominale

(48,48%), diaree (30,3%).

5. Urticaria a fost semnalată la 12,12% dintre copii cu enterobiază

aceasta reprezentând o valoare peste media de 10% semnalată de

alţi autori (Cook, Mandell).

6. Tratamentul cu Vermox administrat la cei 33 de copii cu enterobiază

a fost eficient la 75,75% după prima cură de terapie. În cinci cazuri

(15,15%) a fost necesară o a doua cură, iar în alte trei cazuri (9,1%)

s-a trecut la aplicarea unei a treia cure.

7. Oamenii răspândesc boala Ia alţi indivizi prin contaminarea fecală a

mediului înconjurător. Ţinând cont de aceasta precum şi de

posibilitatea transmiterii prin mâini murdare şi alimente nespălate,

sau de Ia o persoană Ia alta, se recomandă respectarea cu stricteţe

a regulilor de igienă alimentară şi generală, atât de membrii

personalului cât şi de copii aflaţi în colectivitate.

8. Întrucât transmiterea ouălor infectante se face direct de pe mâinile

contaminate în urma gratajului regiunii anale, sau indirect,

contaminând diferite alimente sau obiecte se recomandă tăierea

frecventă a unghiilor şi spălarea mâinilor.

9. Se recomandă investigarea atentă şi a personalului din colectivităţi,

inclusiv a celor care Iucrează în bucătării, dat fiind caracterul

transmisibil al acestei parazitoze.

40
10. Întreţinerea igienică a mâinilor, cunoaşterea şi respectarea regulilor

de igienă alimentară şi generală sunt aşadar indispensabile pentru o

combatere eficientă şi o profilaxie completă a acestei parazitoze.

BIBLIOGRAFIE

41
1. Agi PI, Comparative helminth infections of man in two rural communities of the

Niger Delta, Nigeria, West. Afr. J. Med., (NIGERIA), Oct-Dec. 1997, 16, (4), p.

232-236.

2. Arora VK; Singh N; Chaturvedi S; Bhatia A, Fine needle aspiration diagnosis of

a subcutaneous abscess from Enterobius vermicularis infestation. A case

report, Acta. Cytol., (UNITED STATES), Nov-Dec 1997, 41, (6), p. 1845-1847.

3. Avolio L; Avoltini V; Ceffa F; Bragheri R, Perianal granuloma caused by

Enterobius vermicularis: report of a new observation and review of the

literature., J. Pediatr., (UNITED STATES), Jun 1998, 132, (6), p. 1055-1056.

4. Chai JY; Han ET; Kim JL; Kim AS; Kang JC, An unusual over-gravid female of

Enterobius vermicularis recovered from a child, Korean J. Parasitol., (KOREA),

Sep. 1997, 35, (3), p. 215-217.

5. Cho SY, A female Enterobius vermicularis picked up in a cellotape anal swab ,

Korean J. Parasitol., (KOREA), Dec. 1997, 35, (4), p. 299-300.

42
6. Chaker E; Bel Hadj S; Khaled S; Ben Moussa M; Ben Rachid MS, Digestive

parasitic diseases. A continuous current problem, Tunis Med., (TUNISIA), Jan.

1995, 73, (1), p. 53-56.

7. Cook G. C., Manson’s Tropical Diseases, Twentieth Edition, W. B. Saunders

Company, L.T.D., 1996.

8. Devera R; Perez C; Ramos Y, Enterobiasis en escolares de Ciudad Bolivar,

Estado Bolivar, Venezuela, Bol. Chil. Parasitol., (CHILE), Jan-Jun. 1998, 53,

(1-2), p. 14-18.

9. Dăncescu, Paul, Laboratorul clinic. Parazitologie, Editura Medicală, Bucureşti,

1981.

10. Farthing, M. J. G., Giardiasis, Gastroenterology, Clin. North. American., 25,

1996, p 493-515.

11. Gherman, Ion, Parazitologie clinică modernă, Editura Olimp, Bucureşti, 1997.

12. Gilbert P, Skin problems and parasites in children: 2. Parasitic worms, Prof

Care Mother Child, (ENGLAND), 1998, 8, (4), p. 105-106.

43
13. Guiot F; Charlier P; Dessaive R; Wallon J; Raat A, Un cas de salpingite a

Enterobius vermicularis, J. Gynecol. Obstet. Biol. Reprod., (Paris), (FRANCE),

Dec. 1998, 27, (8), p. 822-824.

14. Gauert B, Eine vergleichende Untersuchung uber Vorkommen und

Verbreitung von Intestinalparasiten in Kindertagesstatten der Landeshauptstadt

Schwerin, Gesundheitswesen, (GERMANY), May 1998, 60, (5), p. 301-306.

15. Hasegawa H; Takao Y; Nakao M; Fukuma T; Tsuruta O; Ide K, Is Enterobius

gregorii Hugot, 1983 (Nematoda: Oxyuridae) a distinct species?, J. Parasitol.,

(UNITED STATES), Feb. 1998, 84, (1), p. 131-134.

16. Herrstrom P; Fristrom A; Karlsson A; Hogstedt B, Enterobius vermicularis and

finger sucking in young Swedish children, Scand. J. Prim. Health Care,

(NORWAY), Sep. 1997, 15, (3), p. 146-148.

17. Kabatereine NB; Kemijumbi J; Kazibwe F; Onapa AW, Human intestinal

parasites in primary school children in Kampala, Uganda, East Afr. Med. J.,

(KENYA), May 1997, 74, (5), p. 311-314.

18. Kang G; Mathew MS; Rajan DP; Daniel JD; Mathan MM; Mathan VI; Muliyil JP,

Prevalence of intestinal parasites in rural Southern Indians, Trop. Med. Int.

Health, (ENGLAND), Jan 1998, 3, (1), p. 70-75.

44
19. Khaw Melwin, Panosian Claire B., Human Antiprotozoal Therapy: Past,

Present and Future, Clinical Microbiology Reviews, July 1995, p. 427-439.

20. Makni S; Makni F; Ayadi A; Jlidi R, L'oxyurose appendiculaire. A propos de

205 cas, Ann. Chir., (FRANCE), 1998, 52, (7), p. 668.

21. Vazquez Piloto A; Cruz Robaina JC; Nunez Fernandez F; Sanchez Diaz JM,

Absceso tubo-ovarico bilateral debido a granulomas por Enterobius

vermicularis. Presentacion de un caso, Rev. Cubana Med. Trop., (CUBA),

1994, 46, (1), p. 65-67.

22. Mandell, Douglas, Benett, Principles and Practice of Infectious Diseases, Third

Edition, Churchill Livingstone, 1990.

23. Măgureanu Emil, Busuioc Carmen, Bocârnea Constantin, Practica

epidemiologică în bolile transmisibile, Editura Medicală, Bucureşti, 1988.

24. Mercado R; Garcia M, Algunos aspectos epidemiologicos de las infecciones

por Enterobius vermicularis en pacientes atendidos en consultorios de

atencion primaria del sector norte de Santiago, 1995, Bol. Chil. Parasitol.,

(CHILE), Jul-Dec 1996, 51, (3-4), p. 91-94.

25. Nabulsi M; Shararah N; Khalil A, Perinatal Enterobius vermicularis infection,

Int. J. Gynaecol. Obstet., (IRELAND), Mar 1998, 60, (3), p. 285-286.

45
26. Nikolic A; Djurkovic-Djakovic O; Bobic B, Intestinal parasitic infections in

Serbia, Srp. Arh. Celok. Lek., (YUGOSLAVIA), Jan-Feb 1998, 126, (1-2), p.1-5.

27. Perez Armengol C; Ariza Astolfi C; Ubeda Ontiveros JM; Guevara Benitez DC;

de Rojas Alvarez M; Lozano Serrano C, Epidemiologia del parasitismo

intestinal infantil en el Valle del Guadalquivir, Espana, Rev. Esp. Salud.

Publica, (SPAIN), Nov-Dec 1997, 71, (6), p. 547-552.

28. Rădulescu Simona, Meyer A. Ernest, Parazitologie medicală,

Editura All, Bucureşti, 1994.

29. Rufaie al-HK; Rix GH; Perez Clemente MP; al-Shawaf T, Pinworms and

postmenopausal bleeding, J. Clin. Pathol., (ENGLAND), May 1998, 51, (5), p.

401-402.

30. Sigurdsson A; Hallissey MT, Perianal sepsis in children, Br. J. Surg.,

(ENGLAND), Oct 1997, 84, (10), p. 1479.

31. Tierney, M., Lawrence Jr., Mc. Phee J. Stephen, Papadakis A. Maxine, Current

Medical Diagnosis and Treatment. Appleton & Lange, 1996.

46
32. Upcroft J.A., Upcroft P., Future Therapeutic Alternatives for Combating

Anaerobic Protozoa, Parasitology Today , June 1998, vol 14, no 6 [156], p.

212-215.

33. Voiculescu, Marin Gh., Boli infecţioase vol II, Editura Medicală, Bucureşti,

1990.

34. Yang YS; Kim SW; Jung SH; Huh S; Lee JH, Chemotherapeutic trial to control

enterobiasis in schoolchildren, Korean J. Parasitol., (KOREA), Dec 1997, 35,

(4), p. 265-269.

47