HISTOPATOLOGIA PRINCIPALELOR LEZIUNI CUTANATE

I. PROCESELE HISTOPATOLOGICE ALE EPIDERMULUI

Prin hiperkeratoză se înţelege o îngroşare a stratului cornos, cu păstrarea structurii normale

anucleate (în calozităţi, veruci);
Parakeratoza semnifică păstrarea nucleului în stratul cornos, ca urmare a unei keratinizări
accelerate şi imperfecte (în psoriazis, eczemă);
Hipergranuloza indică îngroşarea stratului granulos (în lichen plan)
Acantoza se caracterizează prin îngroşarea stratului spinos (în neurodermită);
Diskeratoza este un proces de keratinizare precoce, cu apariţia de celule "cu dublu contur"
în stratul acantozic şi de "grăunţi" (mase refringente de keratină) în stratul cornos (în
diskeratoza foliculară Darier, boala Bowen, molluscum contagios.
Veziculizaţia este procesul de formare a veziculelor (cavităţi cu conţinut lichid şi diametru
sub 0,5 cm) prin următoarele mecanisme:

-spongioza este consecinţa imbibiţiei stratului spinos cu exudat inflamator, conferind

epidermului un aspect de burete (în eczeme, tinea);

-veziculizaţia interstiţială este determinată de accentuarea procesului de spongioză. Legăturile

intercelulare tensionate se desfac şi se formează mici cavităţi-vezicule intercelulare (în
eczeme)

-veziculizaţia parenchimatoasă se realizează prin efectul citopatogen al virusurilor (în herpes,

zona zoster)
Flictenizarea este procesul de formare al bulelor-flictenelor ( cavităţi cu conţinut lichid şi
diametru peste 0,5 cm) şi se realizează prin următoarele mecanisme:

- inflamator-imunologic – rezultă bule profunde, între epiderm şi derm, (în dermatita

herpetiformă Dühring)

- acantoliză (distrugerea filamentelor de legătură dintre celulele stratului spinos) – rezultă

bule mijlocii, în interiorul epidermului (în pemfigus vulgar);

- prin acţiunea unor exotoxine stafilococice- rezultă bule superficiale, sub stratul cornos (în
impetigo, erizipel bulos) ;
Pustulizarea este formarea de cavităţi cu conţinut purulent format din polimorfonucleare
neutrofile (PMN). Ea poate fi :

- primitivă (în psoriazis pustulos, piodermite) ;

- secundară (prin infecţia unor dermatoze preexistente, de exemplu pustulizarea veziculei din
herpes).

Exocitoza se caracterizează prin penetrarea epidermului de către celule din circulaţia

sanguină: polimorfonucleare neutrofile (în psoriazis), limfocite (în eczeme), eozinofile (în
dermatita herpetiformă Dühring).

Atrofia se caracterizează prin subţierea epidermului, cu reducerea numărului straturilor

keratinocitare (în lupus eritematos, acrodermatita cronică atrofiantă Pick Herxheimer).
Tulburări de pigmentare a epidermului: lipsa pigmentului melanic - acromii, respectiv
exces de pigmentare - hipercromii.

II. PROCESELE HISTOPATOLOGICE ALE DERMULUI ŞI HIPODERMULUI

Congestia poate fi activă şi pasivă:

- activă se însoţeşte de vasodilataţie cu accelerarea circulaţiei locale; apare în cursul

inflamaţiei acute.

- pasivă apare la îngreunarea circulaţiei de reîntoarcere; hematiile se îngrămădesc în vasele

dilatate, oxigenarea sângelui se reduce, cataboliţii şi CO 2 se acumulează excesiv determinând
culoarea violacee (cianoza). Apare la frig, în insuficienţa venoasă cronică etc.
Edemul se datoreşte exoserozei (lichidele părăsesc vasul cu permeabilitate crescută) care
determină acumularea lichidului interstiţial în derm(ex. în urticarie).
Hemoragia este dată de extravazarea hematiilor care se depun în ţesutul conjunctiv din jurul
vasului. Cu timpul, hemoglobina se degradează, ajungând la stadiul de hemosiderină care
conferă pielii o culoare cenuşie-negricioasă. Acest process apare în purpură.
Infiltratele celulare constau în acumulări de leucocite în ţesutul conjunctiv, în cadrul
proceselor inflamatorii. Inflamaţia poate fi:

- acută (predomină polinuclearele neutrofile), subacută şi cronică (predomină

mononuclearele).

- nespecifice şi specifice (în tuberculoză - foliculii Köster, în sifilis - leziuni de vascularită cu

infiltrat plasmocitar).
Distrofii, necrobioze, necroze. Iniţial se produc distrofii celulare cu acumulare intracelulară
de lipide, mucină, calciu etc.; se ajunge lent la moarte celulară (necrobioză) sau brutal
(necroză), când nucleul devine picnotic apoi dispare, aspectul celulei devine uniform,
persistând doar o “umbră” celulară..
Alterări ale vaselor şi reţelei fibrilare. Inflamaţia vasului determină procesul de vascularită.
Endoteliul vasului devine turgescent (endotelita balonizantă), ulterior apar infiltrate
inflamatorii perivasculare şi alterări ale conjunctivului (necroza fibrinoidă). Reţeaua
vascularăsuferă modificări ale fibrelor elastice în elastoze (vergeturile de sarcină), ale firelor
colagene în sclerodermii, ale fibrelor de reticulină care se distrug în TBC dar persistă în
sarcoidoză (rol în diagnosticul diferenţial histopatologic).

Procese hiperplazice şi neoplazice

- hiperplaziile se caracterizează prin înmulţirea elementelor constituente normale (în cicatrici

hiperplazice)

- neoplaziile sunt caracterizate prin formare de ţesuturi noi benigne (tumori benigne: fibrom)
sau maligne (tumori maligne: sarcom)
 SEMIOLOGIA CUTANATĂ

I. MODIFICĂRI DE CULOARE(maculele)

Petele (maculele) pigmentare

- pete pigmentare prin tulburări ale melanogenezei (hiperproducţie de melanină sau deficit
a pigmentului melanic): hiperpigmentare (nevii pigmentari, efelidele, pete hipercrome
postlezionale în lichen plan, pemfigus etc) şi hipopigmentare sau acromice (albinism, vitiligo,
macule postlezionale acrome după albirea psoriazisului, cicatrici etc.).
- pete pigmentare prin depunere de pigment hemosiderinic: pigmentările din sindromul
posttromboflebitic
Petele (maculele) vasculo-sanguine pot fi funcţionale (eritemele), produse prin ruperea
pereţilor vasului (leziuni purpurice) sau urmarea unor modificări de tip hiperplazic a pereţilor
vasculari (angioamele).
Eritemul este caracterizat prin culoare roz-roşie, temperatură locală crescută datorită
procesului de vasodilataţie activă; dispare la vitropresiune, prezentând următoarele tipuri:
- eritem localizat - sub formă de halou, plăci, placarde ;
- eritem diseminat (exantem): scarlatiniform (culoare roşie difuză), rozeoliform (caracterizat
prin alternanţa petelor roşii cu zone de tegument normal colorat), rubeoliform (pete
eritematoase uşor proeminente) ;
- eritrodermie: întreaga suprafaţă tegumentară roşie, fără zone de piele sănătoasă, cu aspect de
“om roşu”.
Cianoza este caracterizată prin tegumente reci, violacee, de aspect livid şi este consecinţa
procesului de vasodilataţie pasivă, cu tulburări ale circulaţiei de întoarcere a sângelui. Apare
în sindromul Raynaud, eritrocianoza supramaleolară a tinerelor fete etc.
Purpura este caracterizată prin pete purpurice care nu dispar la vitropresiune, deoarece sunt
produse de extravazarea hematiilor ca urmare a unei permeabilităţi vasculare crescute sau a
ruperii pereţilor vasculari. După forma purpurei se deosebesc: peteşii (purpure punctiforme),
vibices (purpure liniare, îndeosebi la plici), echimoze (pete purpurice), hematoame (colecţii
sanguine voluminoase, profunde sub tegument).
Angioamele sunt pete congenitale, asimptomatice, de culoare roşie-închisă (ca o pată de vin
roşu), plane sau reliefate, de diverse dimensiuni, care se pot localiza oriunde la nivelul
tegumentului sau mucoaselor. La vitropresiune culoarea păleşte datorită refluării sângelui în
vasul prin care circulă. Aspectul morfologic constă în hiperplazia pereţilor vasculari.
Teleangiectaziile sunt pete mici, roşii-violacee, caracterizate prin arborizaţii vasculare fine.
Ele sunt dobândite.

II. LEZIUNILE ELEMENTARE SOLIDE sunt reliefări circumscrise ale tegumentului, de

consistenţă crescută, de forme şi dimensiuni variate, cu localizări diferite în raport cu
straturile pielii.

Placa urticariană (papula edematoasă) este o ridicatură roşie cu centrul palid, cu caracter
efemer (dispare în câteva ore). Mecanismul de producere, alergic sau nealergic, constă în
eliberarea de histamină cu efect vasodilatator şi de creştere a permeabilităţii vasculare, cu
instalarea edemului perivascular. Substratul morfopatologic al plăcii uricariene este
reprezentat de vasodilataţie şi edem interstiţial perivascular.
Papulele sunt mici proeminenţe solide cu diametrul de câţiva mm. După aspectul
histopatologic se disting trei tipuri de papule:
- epidermice în care reliefarea se produce printr-un proces de acantoză (îngroşarea
epidermului prin creşterea numărului de straturi) şi hiperkeratoză (îngroşarea stratului
cornos). Exemple: verucile vulgare şi seboreice, keratozele actinice etc.
- dermice formate prin apariţia la nivelul dermului superficial al unui infiltrat celular
circumscris, de ex. în sifilidele papuloase O variantă particulară de papulă dermică este papula
dismetabolică formată prin depunerea în dermul papilar a unui material amorf amiloid sau
hialin (în afecţiuni degenerative sau metabolice);
- mixtă dermoepidermică, cel mai sugestiv exprimată de papula din lichenul plan, ce
asociază îngroşarea epidermului (hiperkeratoza şi acantoza) cu un infiltrat celular în dermul
superficial şi mijlociu.

Tuberculii sunt leziuni solide rotunde, determinate de un infiltrat dermic profund. În lupusul
tuberculos tuberculul are o structură microscopică de folicul Köster cu limfocite, celule
epiteloide, celule gigante Langhans, care înconjoară o mică necroză de cazeificare. Tuberculul
sifilitic, histologic, este un infiltrat limfo-plasmocitar asociat cu leziuni de vascularită.
Nodozitatea este o formaţiună emisferică, proeminentă, de dimensiuni mari, consistenţă
crescută, cu sediul profund în derm şi hipoderm. După evoluţie nodozităţile pot fi: acute (în
eritemul nodos), subacute (gomele din tbc, sifilis terţiar şi micoze profunde), cronice (în
hipodermitele nodulare ale gambelor).
Goma este o formă particulară de nodozitate, care evoluează în 4 stadii: cruditate (consistenţă
dură); ramolire (centrul leziunii devine moale); ulcerare şi fistulizare (deschidere la suprafaţa
pielii, eliminarea de conţinut necrotic, purulent şi formarea de fistule); reparaţie (cicatrizare).
În sifilis, gomele se vindecă cu cicatrici fine, suple. În tuberculoză, cicatricile după gome sunt
inestetice, cu bride sau retracţii tisulare.
Lichenificarea se caracterizează prin îngroşarea pielii, cu accentuarea pliurilor sale naturale,
care prin întretăiere delimitează pseudopapule. Apare în neurodermită, eczemă cronică.
Histopatologic se constată hiperacantoză şi infiltrat inflamator dermic.
Vegetaţia este o excrescenţă moale, conopidiformă a pielii. Prin retenţia secreţiilor şi
celulelor descuamate în şanţurile adânci dintre proeminenţe se degajă un miros fetid. Se
întâlneşte în vegetaţiile veneriene, piodermita vegetantă etc.
Verucozitatea este o vegetaţie acoperită de un strat hiperkeratozic, de ex. în tbc verucoasă ).
Tumoarea este o formaţiune circumscrisă, persistentă, cu tendinţă la creştere. După
caracterele clinice şi histologice, se clasifică în: benigne (cresc încet, nu recidivează după
extirpare, nu alterează starea generală, au caractere histologice de benignitate) şi maligne
(cresc rapid, sunt invazive, recidivează după extirpare, se însoţesc de alterarea stării generale,
se caracterizează histologic prin atipii, semne citologice de malignitate).

III. LEZIUNI ELEMENTARE CU CONŢINUT LICHID

Vezicula este o ridicătură circumscrisă a pielii, cu conţinut lichid clar. Substratul histologic al
veziculei este procesul de veziculizaţie interstiţială = spongioză – acumularea lichidului
interstiţial în epiderm (ex. eczema) sau parenchimatoasă = formarea de cavităţi în interiorul
epidermului datorită efectului citopatogen al virusurilor (ex. herpes, zona zoster).
Bula (flictena) are dimensiuni mai mari ca vezicula. După sediul procesului de flictenizare
deosebim: bule superficiale (acumulare de lichid sub stratul cornos) – în impetigo, erizipel
bulos; bule mijlocii (acumulare de lichid la baza stratului spinos) – în pemfigusul vulgar, prin
acantoliză = distrugerea filamentelor intercelulare din stratul spinos; bule profunde
(acumulare de lichid între epiderm şi membrana bazală) – în dermatita herpetiformă Dühring,
porfiria cutanată tardivă.
Pustula este o leziune elementară cu conţinut purulent. Poate fi: primitivă – în foliculitele
stafilococice, psoriazis pustulos; secundară, prin transformarea purulentă a veziculelor şi
bulelor.

IV.LEZIUNI ELEMENTARE PRIN SOLUŢII DE CONTINUITATE

Exulceraţia (eroziunea) este o pierdere de substanţă care interesează doar epidermul, şi care
se vindecă fără cicatrice (ex. eroziunile postbuloase din pemfigus, şancrul dur din sifilisul
primar).
Ulceraţia este o pierdere de substanţă care interesează atât epidermul cât şi dermul, şi care se
vindecă prin cicatrice (ex. ectima). La o ulceraţie se urmăresc dimensiunile, aspectul fundului
ulceraţiei şi al marginilor. Ulceraţia cu evoluţie cronică poartă denumirea de ulcer (ex. ulcerul
varicos al gambei).
Excoriaţia este o pierdere de substanţă posttraumatică (ex. după grataj în scabie sau
pediculoză);
Fisura este o pierdere de substanţă liniară, cu localizare în pliuri. Pierderile de substanţă
liniare din jurul orificiilor poartă numele de ragadă (ex. ragadele liniare peribucale la copiii
cu sifilis congenital precoce).

V. Deşeurile cutanate rezultă din acumularea pe suprafaţa pielii a celulelor, secrţiilor şi

ţesuturilor necrozate.
Scuama se formează prin acumularea celulelor keratinizate pe suprafaţa pielii. După
dimensiuni deosebim: scuame pitiriaziforme (cu aspect de tărâţă, de ex. în pitiriazisul
versicolor); scuame lamelare (în ihtioză, psoriazis); descuamaţii în lambouri (în scarlatină,
erizipel).
Crusta se formează prin uscarea secreţiilor patologice pe suprafaţa pielii. Ele pot fi:
melicerice (de culoare galbenă, ca mierea de albine – în impetigo) sau hematice (culoare
negricioasă – în ulcerul varicos hemoragic).
Escara şi sfacelul sunt leziuni determinate de necroza tisulară. Escara are culoare neagră,
apare în procesele de gangrenă cutanată (ex. în arteriopatii obliterante diabetice,
aterosclerotice etc.). Sfacelul are culoare albă-cenuşie (ex. burbionul furunculului).

VI. SECHELELE CUTANATE sunt secundare evoluţiei unor dermatoze. Sunt reprezentate
de:

Cicatrici - neoformaţii de ţesut conjunctiv dens în locul unor leziuni cutanate preexistente
(soluţii de continuitate, necroză sau infiltrat inflamator).
După modul de formare se disting:
- cicatrici propriu-zise – apar după vindecarea ulceraţiilor;
- cicatrici interstiţiale – nu sunt precedate de ulceraţie, apar în urma resorbţiei leziunilor de
tip tuberculi sifilitici sau tuberculoşi neulceraţi.
După modificările de culoare deosebim:
- cicatrici acrome
- cicatrici hiperpigmentate.
După aspect se descriu:
- cicatrici regulate (în sifilis)
- cicatrici neregulate (în tuberculoză).
Atrofia este o leziune elementară caracterizată prin scăderea grosimii pielii. Epidermul
devine transparent, vascularizaţia superficială devine vizibilă (ex. acrodermatita cronică
atrofiantă Pick-Herxheimer).

Leziunile elementare combinate

In practică, leziunile elementare de mai sus se combină în diverse moduri, realizând

aspecte variate: eritemato-veziculoase, eitemato-scuamoase, papulo-erozive, papulo-
pustuloase, ulcero-crustoase, ulcero-vegetante etc.

Erupţiile cutanate sunt formate din mai multe leziuni elementare cutanate de acelaşi tip sau
combinaţii de leziuni. Ele se clasifică:
a. după aspect:
• monomorfe – erupţia este formată dintr-un singur tip de leziuni elementare (ex.
eritemato-scuamoase în psoriazis, papuloase în lichenul plan etc) ;
• polimorfe – erupţia este formată din combinarea mai multor tipuri de leziuni (de ex. în
dermatita herpetiformă Duhring întâlnim vezicule, bule, eroziuni, cruste, pete
pigmentare postlezionale).
b. după modul de dispunere: localizate, diseminate în mai multe regiuni, generalizate (leziuni
prezente pe toată suprafaţa pielii).
c. după formă:
• policiclice – mai multe leziuni dispuse în cerc;
• circinate – leziuni cu limitele exterioare sub forma unor arcuri de cerc;
• în cocardă sau în ţintă – leziuni circulare dispuse sub forma unor cercuri concentrice;
• corimbiforme – leziuni dispuse asemănător florilor de mărar;
• serpiginoase – mărginite de linii sinuoase;
• reticulare – dispuse în reţea.