POLUAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

Clasa a IX-a

1
POLUARE
Etimologic: polluere (lat.) = a murdări a pângări, a polua
General: totalitatea proceselor prin care se introduc în mediu, direct sau
indirect, materie sau energie (poluant) care alterează ecosistemele, diminuează
sau distrug resursele biologice şi pun în pericol sănătatea omului.
POLUANT
Orice substanţă sau preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de
vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii
care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al
organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale.
MEDIU
Ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul,
aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile
organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune,
cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale,
calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.
PROTECŢIA MEDIULUI
Ansamblul mijloacelor şi măsurilor întreprinse pentru păstrarea echilibrului
ecologic, ameliorarea şi menţinerea calităţii factorilor naturali, prevenirea şi
combaterea poluării și pentru dezvoltarea valorilor naturale.

PROTECŢIA MEDIULUI presupune:

 utilizarea raţională a resurselor naturale;
 evitarea dezechilibrelor, prin conservarea naturii;
 prevenirea și combaterea poluării şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor
naturale asupra elementelor sale componente;
 reconstrucţia ecologică a acestuia.

FACTORI POLUANŢI
1. După originea lor:
 naturali
 antropogeni
2. După natura lor:
 fizici
 chimici
 biologici
3. După starea de agregare:
 gazoşi
 lichizi
 solizi

2
 4. După cum poluanţii sunt sau nu neutralizaţi în timp sub acţiunea
microorganismelor existente în mediu:
 biodegradabili
 nebiodegradabili

TIPURI DE POLUARE
1. În funcție de originea poluantului:
Poluare naturală – este rezultatul unor fenomene și procese naturale:
- radiații cosmise și telurice, în special prin radionuclizi (226Ra, 10Be, 36Cl, 14C etc.);
- vulcanismul (cenușă, vapori de apă, SOx și compuși ai sulfului, NOx, COx)
- tornade și furtuni (praf și aerosoli);
- meteorizarea și eroziunea solurilor (praf, bacterii, virusuri);
- ape termale și mineralizate (emanații de gaze și energie calorică);
- procese naturale de descompunere a materiei organice.
Poluare artificială – este rezultatul exclusiv al unei activități antropice:
industrie, agricultură, zootehnie, divertisment, procese casnice
2. În funcție de starea de agregare a poluantului:
Poluare cu gaze și vapori
- din arderea combustibililor solizi și din emisiile de gaze de eșapament;
- din industria chimică sau alte industrii, zootehnie, conflicte armate;
- vapori;
- aerosoli.
Poluare cu lichide
- provin din mediul urban, agricultură, zootehnie;
- ape industriale.
Poluare cu substanțe solide - foarte variaţi ca origine, sunt cuprinşi în
categoria deşeurilor solide: prafuri, pulberi, zgure, subproduse, gunoaie etc
3. În funcție de natura poluantului:
Poluare fizică - termică, fonică, luminoasă, radioactivă, electromagnetică
Poluare chimică - cu derivaţi ai C, S, N, F, O, Cl, cu derivaţi ai metalelor
grele: Pb, Cr, Co, cu mase plastice, cu pesticide etc.
Poluare biologică – contaminarea microbiologică a mediilor inhalate, ingerate
şi a solului; modificări ale biocenozelor, invazii de specii vegetale şi animale.
Poluare estetică – datorată, în principal, urbanizării şi sistematizării
necontrolate.

3
 4. În funcție de caracteristicile și dimensiunile sursei de poluare
Poluare punctiformă - emisia de poluant este concentrată şi staţionară:
coşul unei fabrici, gura de evacuare a unei canalizări, radiaţia emisă de un deşeu
radioactiv, bancul de testare a motoarelor unei uzine etc.
Poluare difuză - produsă de una sau mai multe surse punctuale care se
deplasează: mijloacele de transport auto, aeriene sau navale, pesticidele împrăstiate
de aviaţia utilitară.
5. În funcție de durata de emisie a poluantului
Poluare permanentă: sursele industriale, unele activităti din mediul urban
Poluare temporară sau periodică: mijloacele de transport, agricultura
Poluare accidentală: accidentele tehnologice, fenomenele naturale extreme
6. În funcție de mediile în care acționează preponderant:
Poluarea aerului
Poluarea solului
Poluarea apelor

EFECTELE POLUĂRII ASUPRA MEDIULUI ŞI A OMULUI

Sunt foarte variate și depind: de natura, cantitatea, toxicitatea şi durata de
acţiune a poluantului:
 efecte meteorologice şi climatice, prin perturbarea evoluţiei normale a
factorilor meteorologici şi a climei;
 efecte ecologice, prin deteriorarea calităţii ecosistemelor;
 efecte toxicologice, prin conţinutul de substanţe toxice cu acţiune directă
sau indirectă asupra lumii vii, inclusiv a organismului uman;
 efecte epidemiologice, prin agenţii patogeni sau condiţionat patogeni care
pot provoca epidemii;
 efecte economice ca o consecinţă a deteriorării mediului de viaţă;
 efecte sociale, ca urmare a perturbării mecanismelor ecologice și
economice

4
 POLUAREA AERULUI

Prezența în atmosferă a unor substanțe străine de compoziția normală a aerului,

care în funcție de concentrație și timpul de acțiune provoacă tulburări ale
echilibrului natural, care afectează sănătatea și confortului omului sau mediul
de viață al florei și al faunei.

PRINCIPALELE MATERII POLUANTE

 pulberi
 gaze
 emisii radioactive
 emisii sonore
Cel mai puternic impact asupra sănătății: pulberile fine și ozonul.

SURSE DE POLUARE A AERULUI

 Surse naturale
 Surse artificiale

 Sursele naturale
- produc o poluare accidentală;
- sunt situate la distanțe mari de centrele populate
5
Vulcanii
- poluare accidentală;
- pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze și vapori, substanțe toxice datorită
conținutului mare de compuși ai sulfului (S);
- cei activi poluează continuu, prin produse gazoase emise prin crater și crăpături:
fumarole.
Furtunile de praf
- provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului;
- poluare pe mari întinderi;
- pulberea poate fi ridicată până la mare înălțime și, ulterior, se depune;
- circulația prafului în atmosferă poate dura zeci de zile.
Ceața
- frecventă în zonele situate în vecinătatea oaceanelor și a mărilor

 Sursele artificiale
- mult mai numeroase și cu emisii mult mai dăunătoare;
- într-o dezvoltare continuă datorită extinderii tehnologiei și a proceselor pe
care acestea le generează.
 arderea combustibililor fosili pentru producerea de electricitate, pentru transport,
industrie și gospodării
 procesele industriale și utilizarea solvenților – de exemplu în industria chimică
și în cea extractivă
 agricultura
 tratarea deșeurilor

1. Poluarea fizică
- are la bază cedarea dinspre diferite surse spre atmosferă a unor categorii și cantități
diferite de energie:
 energie mecanică – prin intermediul căreia se realizează poluarea sonoră și
poluarea cu trepidații;
 energie calorică – prin intermediul căreai se realizează poluarea termică;
 energie radiantă – prin intermediul căreia se realizează poluarea cu diferite
tipuri de radiații penetrante.
1.1. Poluarea sonoră
- preponderent în mediul urban;
- concentrare maximă în preajma zonelor cu funcții industriale și de transport: zone
industriale, șantiere de construcții, artere și noduri rutiere și feroviare, proximitatea
aeroporturilor, proximitatea capetelor de culoare aeriene;

6
- este produsă de ondulații mecanice cu propagare longitudinală, care produc vibrații:
- sunete – vibrații armonice se caracterizează prin:
- zgomote – vibrații nearmonice - intensitate
- zgomot: orice sunet > 35-40 dB
- pragul de durere:120 dB
- frecvență
- tărie
- limita superioară de audibilitate: 65
dB

Efectele poluării sonore

- zgomotul produs de mijloacele auto de transport creează o stare continuă de stres;
- se consideră că zgomotele cu o frecvență situată între 2000-3000 Hz (5-6 dB)
creează un disconfort redus;
- zgomotele cu o intensitate mai mare de 35-40 dB, dar și infrasunetele, produc efecte
psihice și fiziologice negative: tulburări, leziuni ale organului auditiv, boli gastro-
intestinale, boli ale aparatului cardio-vascular, surzenie (în cazul persoanelor expuse
constant la surse intense de zgomot); efecte similare pot fi determinate și de
trepidațiile provocate de circulația auto, liniile de tramvai sau de metrou și de unele
activități industriale.

1.2. Poluarea termică

 directă: - naturală – de natură catastrofică, generată de: erupții
vulcanice, intensificarea activității solare, procese de fuziune naturală;
fenomenele s-au succedat în timp și spațiu în trecutul planetei;
- artificială – detrminată de cauze antropice, este de dată mai
recentă, produsă prin: activități industriale, de transport, agricole,
menajere, ca o consecință a diferitelor conflagrații existente pe glob;
 indusă sau indirectă – are în vedere consecințele poluării atmosferei cu
gaze care amplifică efectul de seră, astfel încât rezultă o creștere
constantă a temperaturii medii anuale a aerului la nivelul planetei.
- în spațiul urban și în zonele industriale adiacente intensitatea poluării directe
este maximă, astfel în ultimele decenii ale secolului XX s-a conturat termenul de
insulă urbană de căldură, determinată de o serie de factori:
- concentrarea pe suprafețe reduse a unor importante surse de energie
termică, industrială și casnică, diferite categorii de mijloace de transport;
- intensitatea efectului de seră local datorită concentrării substanțelor
generatoare: prafuri, gaze, aerosoli, într-un spațiu relativ redus;
- proprietățile termice ale materialelor de construcție, care au
conductivitate termică superioară: pe timp de noapte, radiația termică spre
atmosferă este suplimentată de plusul de energie acumulat de construcții;
- efectul de adăpost realizat de construcțiile înalte, care diminuează și
7
disipează tăria vântului.
1.3. Poluarea cu radiații
- procesele de emisie și propagare în spațiu a unor unde electromagnetie sau
particule cu mare putere de penetrare, însoțite de transport de energie;
- proveniența:
 naturală - radiația cosmică, provenită de la corpurile cerești;
- produsă de unele componente ale litosferei;
 artificială - extragerea şi prelucrarea minereurilor radioactive
- combustibilii nucleari folosiţi în centralele
nuclearoelectrice, reactoare şi acceleratoarele de
particule;
- aparatura de cercetare izotopică;
- experimentele militare şi conflagraţiile armate;
- accidentele nucleare.
- din punct de vedere al efectelor ecologice, cei mai nocivi sunt derivaţii
radioactivi ai elementelor simple, fundamentale, care alcătuiesc lumea vie: 14C,
32
P, 45Ca, 35S, 131I; unele dintre aceste elemente au proprietăţi chimice analoge cu
cele ale compuşilor naturali ai lumii vii: 90Sr este analog cu Ca, iar 137Cs cu K;
aceştia sunt încorporaţi rapid de ţesuturile vii şi constituie o sursă continuă şi
permanentă de iradiere, urmând următorul traseu: aer – depunere pe sol –
infiltrare în apele de suprafață și în cele din subsol - vegetație – ovine/bovine –
om (prin consum de lapte și carne);
- cele mai periculoase pentru lumea vie sunt radiaţiile penetrante ale elementelor
radioactive cu perioadă mare de înjumătăţire: 42K (potasiu, 13×108 ani), 14C
(carbon, 5568 ani), 3H (tritiu, 12,4 ani), 32P (fosfor, 14,5 ani), iar dintre
radioizotopii produselor de fisiune: 239Pu (plutoniu, 24.000 ani), 90Sr (stronţiu,
27,7 ani), 137Cs (cesiu, 23 ani). Dintre izotopii gazelor rare, cel mai nociv este
222
Rn (radon, 3,8 zile) iar cel mai stabil, 85Kr (kripton, 10 ani).
Efectele poluării cu radiații:
- efectte fiziologice complexe și deosebit de grave, care, în cele mai multe
cazuri, determină moartea indivizilor afectați;
- modificări de natură genetică, care afectează inițial cromozomii și apoi codul
genetic al viețuitoarelor;
- reduc productivitatea biologică a ecosistemelor, lucru care se răsfrânge direct
asupra resurselor biologice: hrană, materii prime;
- reduc potențialul germinativ și regenerativ al speciilor;
- reduc longevitatea organismelor afectate, direct proporțional cu doza și durata

2. Poluarea chimică
- se produce ca urmare a depășirii nivelurilor normale ale unor substanțe prezente în
atmosferă: CO2, ozon etc., sau ca urmare a introducerii unor substanțe inexistente în
mod natural;
 Poluanți: - primari: gaze;

8
 - secundari: rezultă în urma unor reacții chimice
 Surse: - naturale: - erupțiile vulcanice – expulzează în atmosferă gaze:
SO2 şi CO, CO2, dar şi H2S, CH4, fluor sau fluoruri, vapori de apă,
cenușă și pulberi;
- incendiile – eliberează cantități enorme de CO2, dar şi
oxizi de sulf, oxizi de azot, monoxid de carbon şi cenuşă;
- descompunerea substanțelor organice – cu eliberare de
gaze: CO2, H2S, NH4;
- cauze cosmice - traversarea de către Pământ a unor
nori de praf cosmic, a cozii cometelor şi produsele rezultate din
dezintegrarea meteoriţilor ăn atmosferă.
- artificiale: - mult mai numeroase și mai puternice;
- se amplifică exponențial cu creșterea populației și
dezvoltarea economică;
- pot fi:
 staționare: - arderea combustibililor fosili pentru producerea de energie electrică,
în procesele tehnologice ale diferitelor industrii și, în special, în metalurgia
feroasă, în toate fazele de producție, în activitatea urbană și menajeră, pentru
asigurarea energiei termice, eliberează în atmosferă gaze și particule solide:
cărbunele eliberează suspensii: C, Si, Al, FeOx, Zn, Cd, Ni, S etc.
gaze: NOx, CO, acid fluorhidric, aldehide etc.;
produsele din petrol - în principal NOx, CO, SO2, hidrocarburi policiclice şi
cenuşă bogată în sulfaţi, Sl, Pb, Vn;
gazele naturale - cel mai redus potenţial poluant, totuşi prin ardere se
eliberează cantităti reduse de oxizi de azot oxizi de carbon şi unele hidrocarburi
 mobile - mijloacele de transport rutier (cele mai poluante), fluvial și aerian;

3. Poluarea biologică
- microorganismele sunt prezente în atmosferă înglobate sau aderente la
particule de praf, fum sau vapori de apă, sub trei forme:
- picături de secreție, dispersate în aer print use, strănut, vorbire, care
se depun rapid;
- nuclei de picături, cu aceeași proveniență dar de dimensiuni mai
reduse, deci cu persistență mai mare în aer;
- praf bacterian – alcătuit din particule de praf la care aderă
microorganismele și care provin, de regulă, din deshidratarea primelor două.
- persistența germenilor în atmosferă este de scurtă durată, deoaree aceștia
sedimentează odată cu particulele în care sunt înglobați sau se deshidratează;
- astăzi omenirea se confruntă cu o epidemie de boli aerogene, la care contribuie
și poluarea bacteriologică a atmosferei, insuficient controlată.

9
 4. Procese naturale de epurare a atmosferei
4.1 Procesele fizice de epurare a atmosferei
- se realizează prin - dispersie: gazele
- sedimentare: pulberile sedimentabile şi praful microbian;
Dispersia propriu-zisă
- cauzată, în principal, de curenţii de aer:
- cei ascensionali determină o dispersie verticală - cu cât antrenarea
ascensională este mai amplă, dispersia pe verticală devine mai puternică;
- cei cu deplasare predominant orizontală, determină o dispersie zonală sau
regională, proces complex care depinde nu numai de parametrii meteorologici,
ci şi de caracteristicile sursei şi ale formelor de relief.
- calmul atmosferic favorizează concentrarea gazelor într-o anumită zonă și
sedimentarea pulberilor, iar ceaţa favorizează formarea de aerosoli care rămân în
atmosferă;
- relieful poate diminua procesul de dispersie astfel:
- culoarele de vale canalizează curenţii de aer, reduc viteza dispersiei
longitudinale şi împiedică dispersia laterală;
- formele depresionare favorizează acumularea noxelor, mai ales a gazelor
mai grele decât aerul, în situaţiile de calm atmosferic şi de inversiune
termică;
- barierele orografice opresc, direcţionează şi/sau diminuează deplasarea
maselor de aer poluat.
Sedimentarea
- determină depunerea pe sol, apă sau vegetaţie a particulelor cu diametrul mai
mare de 20 µm, dar viteza de sedimentare este dependentă de factorii
meteorologici; prin acest proces atmosfera se curăţă, dar poluează mediile
menţionate.
4.2.Procese chimice de epurare a atmosferei
Poluanți pasivi: gazele eliberate în atmosferă care nu sunt supuse unor
procese chimice de transformare, rămânând ca atare în aer.
Poluanți activi: gazele eliberate în atmosferă care se combină între ele, prin
oxidare, reducere, ionizare etc., și sunt sau nu transformate sub influența
radiațiilor.
- ambele categorii de poluanți pot fi înglobate în coloizi și, antrenate descendent
de către precipitații, poluează apa sau solul; aceste procese sunt în legătură
directă cu starea de moment a atmosferei, mai ales cu turbulența și stratificația
aerului.
4.3. Procese biologice de epurare a atmosferei
- doar două procese naturale asigură reducerea cantităţii de CO, şi anume: respiraţia
plantelor verzi şi transformarea CO în CO 2 şi/sau metan de către unele bacterii din
sol: Bacillus oligocarbophilus şi Clostridium welchi în CO2, iar Methanosorcina
10
barkerii şi Bacterium formicum, în CH4 sau CO2;
- un rol aparte în procesul de epurare a atmosferei revine pădurilor: consumă dioxidul
de carbon, fixează pulberile atmosferice, reduce zgomotul, elimină substanțe cu
acţiune bactericidă asupra microbilor care produc tuberculoză, febră tifoidă şi holeră.

5. Prevenirea poluării atmosferei

Presupune reducerea sau chiar înlăturarea surselor de poluare şi controlul acestora,
Măsuri de prevenire:
 înlocuirea unor combustibili cu potenţial toxic ridicat cu combustibili mai
puţin toxici şi punerea în valoare a unor resurse alternative de energi, prin.
înlocuirea centralelor termoelectrice cu cele alimentate cu gaze naturale, cu
centrale nucleare, iar în viitor utilizarea preponderentă a surselor
neconvenţionale de energie: solară, eoliană, mareică etc.
 controlul surselor de poluare mobile prin scăderea consumului de carburant,
folosirea filtrelor catalizatoare şi înlocuirea combustibililor tradiţionali,
benzina şi motorina, cu compuşi organici oxigenaţi: metanol, etanol, butanol
etc., care pot reduce emisiile de CO, HC şi NOx,;
 folosirea tehnologiilor de proces „curate” prin care să se asigure reducerea
substanţelor periculoase;
 utilizarea unor metode şi utilaje care să reţină suspensiile solide: filtre,
cicloane, camere de liniştire, şi asigurarea desulfurării gazelor de ardere
înainte de eliberarea acestora în atmosferă.

11
 POLUAREA SOLULUI

Orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a solului ca suport

şi mediu de viaţă în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice.

Degradarea solului este consecinţa a două categorii de procese:

 deplasarea componentelor solului datorită acţiunii apei, vântului sau omului;
 transformarea internă a solului sub influenţa unor procese fizice, chimice
sau biologice.
Activităţile umane poluante determină transformarea internă a solului.
Poluarea solului:
 procese fizico-chimice, determinate de noxele care ajung pe sol sau în sol;
 procese naturale: eroziune, alunecări de teren, aluvionare etc.;
 activități umane care determină degradarea solului: cariere, halde, depozite,

12
 construcții, deversri etc.

Poluarea:
- caracter: permanent;
- surse: naturale
antropice: industria, agro-zootehnia, activitatea menajeră
- se realizează: - direct - prin depunerea pe sol a deșeurilor solide,
administrarea de pesticide sau îngrășăminte înglobate în sol;
- indirect – din atmosferă: sub formă de pulberi sedimentate, de
gaze, soluții sau suspensii apoase;
- din apă: precipitații, ae industriale, menajere.
- vulnerabilitatea solului este determinată de complexitatea schimburilor de materie,
energie şi informaţie cu celelalte geosisteme;
- poluarea solului prezintă un grad de risc foarte ridicat, deoarece nu exista procedee
de depoluare, iar anihilarea naturală a poluanţilor este un proces cu mult mai lent
decât cel de poluare;
- dacă prin poluare se dereglează echilibrul complex dintre componenţii solului,
vor fi afectate toate funcţiile sale, respectiv cele fizice, fizico-chimice, chimice,
biologice şi biochimice, iar în acest caz se va reduce productivitatea;
- poluanţii din sol sunt înglobaţi în masa vegetală, iar din aceasta, prin
intermediul lanţurilor trofice, ajung la animale şi la om;
- protecţia solului necesită activităţi de prevenire a poluării, concomitent cu cele
de îmbunătăţiri funciare.

SURSE DE POLUARE A SOLULUI

1. Poluarea cu pesticide
Pesticide: substanțe chimice de sinteză folosite pentru distrugerea dăunătorilor
animali și a paraziților vegetali care atacă plantele de cultură.
- peste 600 de substanţe de bază cu efect pesticid; cele mai răspândite:
pesticidele organoclorurate şi cele organofosforice;
- au o mare stabilitate la agenţii fizico-chimici şi nu sunt biodegradabile, deci au
o remanenţă foarte mare în sol: între 15 şi 40 ani;
- sunt puţin solubile în apă, dar sunt liposolubile, deci se concentrează cu
uşurinţă în grăsimile vegetale şi animale;
- utilizarea continuă a determinat cresterea rezistenţei daunătorilor;
- plantele absorb pesticidele împreuna cu apa şi cu nutrienţii şi le acumulează în
masa vegetală;
- au un spectru larg de toxicitate, care afectează atât vegetaţia, cât şi animalele
şi omul.
În sol pesticidele pot suporta un proces de degradare:
 biologică, sub actiunea microorganismelor, insectelor, viermilor, şi a
plantelor;
13
  chimică, în cea mai mare parte de natură organică;
 fotochimică, sub acţiunea luminii.

Reducerea poluării prin respectarea unor principii ecologice de utilizare a

pesticidelor:
 pentru obţinerea aceluiaşi efect biologic, o cantitate cât mai redusă de
substanţă;
 limitarea produselor greu degradabile prin procese naturale, deci cu
remanenţă îndelungată în sol;
 evitarea produselor cu solubilitate ridicată în apă şi a celor care afectează
şi alte specii în afara celor „ţintă”, mai ales a duşmanilor naturali;
 limitarea produselor care pătrund cu uşurinţă în lanţul trofic plantă - animal –
om;
 extinderea folosirii biopesticidelor; exemplu: pentru combaterea
nematodelor din sol, în locul substanţelor chimice se folosesc toxine sintetizate
de către microorganismele care sunt duşmani naturali ai nematodelor.
2. Poluarea cu îngrășăminte chimice
Îngrășăminte chimice: substanțe administrate în sol, pentru restituirea
echivalentului cantităților de elemente nutritive extrase de plante, în vederea
măriroo productivității plantelor de cultură, în cadrul agriculturii intensive.
Cele mai importante și utilizate: îngrășămintele pe bază de azot: azotaţii de
amoniu, de calciu şi de potasiu, de sulf: sulfatul de amoniu şi superfosfatul, şi
de potasiu.
Efecte negative:
 modifică circuitul biogeochimic al azotului şi fosforului;
 inhibă sau blochează reciclarea substanţelor organice şi a humusului; procesul
determină scăderea acestora;
 produce poluarea apelor subterane şi de suprafaţă şi, prin aceasta, induce
scăderea biodiversităţii ecosistemelor acvatice şi productivitatea lor biologică.
3. Poluarea cu metale grele şi ape reziduale
- aria de răspândire se suprapune peste cea de utilizare a îngrășămintelor
chimice, din care și provin unele dintre ele;
- nivelul de poluare este determinat de cantitățile și substanța folosite;
- deșeurile industriale solide depozitate direct pe sol sunt antrenate în sol, în
apele de suprafață sau în cele subterane, modificând calitatea solului.
Surse de poluare:
- industria,
- transporturile rutiere,
- diferitele categorii de deșeuri solide sau lichide: industriale, agro-
zootehnice, stradale, menajere
4. Poluarea radioactivă
14
- are un caracter mai limitat decât poluarea radioactiva a aerului sau apei;
- este determinată de depunerile de pulberi radioactive din atmosferă sau de
depozitarea pe sol a unor minereuri sau reziduuri;
- o parte din radionuclizii din sol sunt adsorbiţi de plante şi intră astfel în circuitul
trofic.
5. Poluarea biologică
Microflora solului se compune din:
- virusuri – au o viață limitată în sol
- bacterii patogene sau condiţionat
patogene, din apele reziduale cantitatea lor depinde de
fecaloid menajere şi zootehnice temperatură şi umiditate
incomplet epurate sau neepurate
- actinomicete
- micete
- alge

Solul este un mediu de reintegrare a apelor reziduale:

- reţine în masa lui substanţele poluante,
- sursă principală de poluare.
Microfauna solului - reprezentată prin protozoare:
- constituie un factor limitativ pentru bacterii, inclusiv pentru cele
patogene;
- participă la epurarea naturală a solului.
Adaosul de substanţe poluante în sol, inclusiv de microorganisme, determină
unele modificări fizico - chimice ale acestuia.

Efecte majore ale poluării solului:

 efectul de seră
 ploile acide
 degradarea stratului de ozon

Principalii indicatori ai poluarii solului:

 conținutul de elemente, substanțe, microorganisme;
 deprecierea calitativă şi cantitativă a recoltelor;
 creşterea cheltuielilor pentru menținerea recoltelor la parametrii anteriori
poluării;
 cheltuieli pentru lucrări de drenaj, antierozionale etc.;
 restricții la exportul unor produse: legume, fructe sau cereale cu un continut
prea mare de nitrati;
 restricții în utilizarea furajelor din terenurile contaminate cu plumb etc.

15
 POLUAREA APEI

Alterarea calităților fizice, chimice şi biologice ale apei, produsă direct sau
indirect de activităţi umane sau de procesele naturale, şi care o fac improprie
utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a
interveni alterarea (Legea apelor nr.107/1996).

PRINCIPALELE MATERII POLUANTE

 substanțele organice
- de origine naturală sau artificială,
- principalul poluant
- consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într‐o măsură mai mare sau
mai mică, în funcție de cantitatea evacuată, afectand organismele acvatice. Oxigenul
16
este necesar şi bacteriilor aerobe care prin reactii de oxidare a substanțelor realizează
autoepurarea apei.
substanțe organice de origine naturală: țițeiul, taninul, lignina, hidrații de carbon,
biotoxinele marine etc.
poluanții artificiali: provin din prelucrarea diferitelor substanțe în cadrul rafinăriilor
(benzină, motorină, uleiuri, solvenți organici), industriei chimice organice şi
industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenți).
 substanțele anorganice
- în suspensie sau dizolvate
- mai frecvent întâlnite în apele uzate industrial
- metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr), clorurile, sulfații etc., pot determina creşterea
salinității apelor, iar unele dintre ele creşterea durității. Prin bioacumulare metalele
grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice.
 materialele în suspensie
- organice sau anorganice, se depun formând bancuri care pot împiedica navigaţia,
consumă oxigenul din apă;
- dacă materiile sunt de origine organică, determină formarea unor gaze urât
mirositoare. - substanţele în suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele
petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel,
ele dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la suprafaţa
apei şi deci autoepurarea, se depun pe diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt
toxice pentru fauna şi flora acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea
instalaţiilor de răcire, irigaţii, agrement etc.
 substanţele toxice- nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o
parte din ele pot ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii
organice sau anorganice, câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în
scurt timp flora şi fauna receptorului.
 substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi
sunt unele dintre cele mai periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate
radioactive în apele de suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită
acţiunii radiaţiilor asupra organismelor vii. Efectele substanţelor radioactive asupra
organismelor depind atât de concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum
acestea acţionează, din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele interne
fiind cele mai periculoase.
 substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele
uzate, conduc la distrugerea florei şi faunei acvatice, la degradarea construcţiilor
hidrotehnice, a vaselor şi instalaţiilor necesare navigaţiei, împiedică folosirea apei în
agrement, irigaţii, alimentări cu apă etc. De exemplu, toxicitatea acidului sulfuric
pentru faună depinde de valoarea pH-ului, peştii murind la un pH = 4,5. Hidroxidul
de sodiu, folosit în numeroase procese industriale, este foarte solubil în apă şi
măreşte rapid pH-ul, respectiv alcalinitatea apei, producând numeroase prejudicii
17
diferitelor folosinţe ale apelor. Astfel, apele receptorilor care conţin peste 25 mg/l
NaOH, distrug fauna piscicolă.
 coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării etc,
împiedică absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de
autoepurare şi a celor de fotosinteză.
 energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la unele
industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi
împiedică dezvoltarea florei şi faunei acvatice.
 microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă
necorespunzător, fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a
organismelor vii. Microorganismele provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de
prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic vătămătoare, producând infectarea
emisarului pe care îl fac de neutilizat.

TIPURI DE POLUARE A APEI

În funcție de originea poluantului:
1. Poluare naturală
2. Poluare artificială

1. POLUAREA NATURALĂ
- se datorează surselor de poluare
naturale şi se produce în urma
interacțiunii apei
 cu atmosfera: are loc o dizolvare
a gazelor existente în aceasta
 cu litosfera: se produce
dizolvarea rocilor solubile
- procese naturale care determină
poluarea unor resurse acvatice:
 sedimentarea pe suprafeţele
acvatice sau antrenarea de
către precipitaţiile meteorice a
pulberilor din atmosferă
rezultate în urma unor procese
naturale: erupţii vulcanice,
vânt puternic, furtuni de praf
 trecerea apelor prin zone cu roci
solubile (zăcăminte de sare, de
sulfați) sau radioactive: izvoarele
termale şi mineralizate care pot
conţine şi gaze,
 trecerea apelor de suprafață prin
zone cu fenomene de eroziune a
solului:
şiroirea pe versanţi,
curgerile noroioase,
inundaţiile,
alunecările de teren
18
  procesele de putrezire și
descompunere a vegetației
 cu organismele vii din apă acvatice, fixe sau flotante, în apele
cu viteză mică de curgere și în
lacuri, și a vegetației de pe maluri,
prin căderea frunzelor sau plantelor
întregi în apă
 procesele biochimice din
mlaştini şi turbării,

- în cea mai mare parte, sursele de poluare au caracter permanent;

- sursele de poluare accidentale sunt rare, datorându-se, în special, unor fenomene cu
caracter geologic: pătrunderea unor ape puternic mineralizate în straturile subterane
sau în apele de suprafață, în urma
unor erupții sau a altor activități vulcanice,
deschiderii unor carsturi,
deschiderii unor noi căi de circulație a apei subterane prin spălarea unor falii
Modificarea echilibrului fizico-chimic şi a calităţilor organoleptice ale apei, ca o
consecinţă a acestor procese, este o stare de moment, împotriva căreia
acţionează mecanisme naturale de depoluare.

2. POLUAREA ARTIFICIALĂ
- mult mai intensă decât cea naturală
- a apărut concomitent cu habitatele umane și a devenit o problemă globală după
dezvoltarea tehnologiilior moderne
- sursele de poluare pot acţiona permanent, temporar sau accidental
- emisiile pot avea caracter punctual sau difuz
- poluarea poate fi fizică, chimică și/sau biologică
2.1. Poluare fizică
2.1.1. termică - deversarea în apele naturale a unor lichide calde utilizate ca
refrigeratoare în diferite industrii, nucleară, metalurgie, siderurgie, centrale termice,
sau a apelor menajere;
2.1.2. cu substanțe radioactive
- depuneri radioactive antrenate din atmosferă prin sedimentare sau prin
intermediul
precipitaţiilor;
- apa folosită pentru refrigerarea reactoarelor;
- deşeurile propriu-zise ale activităţilor nucleare: industrie, cercetare, medicină,
militare.
2.2. Poluare chimică
- forma cea mai frecventă şi mai intensa de poluare a apelor
- se produce cu o mare varietate de substanţe, unele biodegradabile, altele cu
19
grad ridicat de persistenţă şi de toxicitate.
2.2.1. cu îngrășăminte chimice:
 compuși ai azotului (Nx):
azotați, din deversări urbane, din agricultură;
nitrați, din agricultura intensivă;
azotiți, din industrie și menajer: prezența indică o poluare de lungă durată;
amoniac, din descompunerea incompletă a substanțelor organice care conțin
azot sau din sol: prezența indică o poluare recentă.
 fosfor (P) și compuși ai fosforului (Px):
din fertilizatori în agricultură și detergenți;
sunt greu solubili în apă: prezența indică o poluare de lungă durată;
prin epurare, se poate neutraliza doar 80%.
2.2.2. cu pesticide:
ajung în apă indirect prin șiroire, irigații sau prin apele subterane sau, direct,
prin împrăștierea pe luciul apei;
nivelul de toxicitate depinde de natura acestuia, cât și de factorii de mediu:
temperatura, pH-ul apei, duritatea apei, cantitatea de radiație solară;
cu toxicitate scăzută: benzoil fenil urea,
cu toxicitate ridicată: hidrocarburile clorurate, compușii organofosforici
2.2.3. cu produse petroliere:
hidrocarburi uşoare: kerosen, benzine, solvenţi folosiţi în procese de degresare
sau curătare;
hidrocarburi grele: asfalt, bitum, motorină, diverse categorii de uleiuri;
lubrifianţi;
agenţi de curăţare;
cu toxicitate ridicată: componentele aromatice ale hidrocarburilor, care au
punct de fierbere foarte scăzut;
primele afectate sunt păsările: prin îmbâcsirea penajului, care determină
deregalarea proceselor de termoreglare, prin pierderea proprietăților calorifuge și
hidrofuge, și prin ingerarea involuntară de produse în timpul scufundării.
2.2.4. cu substanțe tensioactive (detergenți):
după natura grupării polare hidrofile: detergenți ionici și detergenți anionici
(cei mai utilizați);
surse de proveniență:
 întreprinderi industriale care prepară sau folosesc detergenţi: textilă, pielărie,
vopsitorii;
 activităţile menajere şi utilitare;
 insecticidele şi antifungicele care conţin detergenţi;
dintre efectele negative:
 produc spume care limitează schimbul de oxigen, deci reduc activitatea
20
 descompunătoare a substanţelor organice, exercitată de bacteriile aerobe;
 la concentraţii de 100 ppm dispar cele mai multe animale: viermi, moluşte,
crustacei, peşti, din zona litorală;
 dificultăţi în procesul de tratare-epurare a apelor reziduale, deoarece
tensiunea superficială determină apariţia unor floculi în suspensie, care nu
sedimentează.

2.2.5. cu substanțe cu grad ridicat de toxicitate:

 plumb (Pb)
tot mai intensă pe măsura dezvoltării industriei, mai ales a transporturilor
rutiere și a utilizării fungicidelor pe bază de Pb;
sursele cele mai importante:
- procesele tehnologice care includ acest metal şi care se desfăşoară în
mediu lichid: prelucrarea galenei în flotaţii, procese de galvanizare, refrigerări;
- procesele tehnologice care eliberează pulberi sedimentabile care,
ulterior, sunt antrenate în hidrosferă de precipitaţii.
se acumulează în sedimente şi în organismele acvatice, în special în peşti;
este absorbit în organismul uman prin consumul de peşte sau apă
contaminată
este acumulat cu predilecţie în ficat şi rinichi, dar şi în oase sub formă de
fosfaţi insolubili, în plămâni, inimă şi creier;
intoxicaţiile uşoare produc anemii, iar cele severe, boala numită
saturnism.
 mercur (Hg) și derivații acestuia
toxicitate deosebită;
surse:
producția industrială
arderea combustibililor solizi: ajunge pe sol și, de aici, în apă;
transformarea Hg anorganic în Hg organic este accelerată de unele
bacterii anaerobe, agentul de metilare fiind metilcobalamina, Ch 3HgCl (clorură
monometilmercurică), un analog al vitaminei B12;
Hg și derivații sunt slab biodegradabili;
ajuns în apă, Hg este transformat în metilmercur, o formă stabilă pe care
algele o pot concentra de 100 de ori, iar procesul se amplifica pe nivelurile
superioare prin peştii fitofagi şi răpitori, astfel încât ajunşi la om, plasat în vârful
piramidei trofice, consumarea peştelui contaminat poate determina intoxicații
mortale;
compușii Hg afectează, în primul rând, creierul, produce paralizii, orbire,
modificări cromozomiale, malformații, sterilitate.
 arsen (As)
în forma sa elementară nu este toxic;
sunt toxici compușii săi: tiroxidul de arsen, arseniții și arseniații;
21
 surse:
ape reziduale industriale;
pesticide cu arsen: arsenitul de cupru – Verde de Paris;

se acumulează în păr, unghii și piele;

efectele toxice sunt determinate de blocarea acțiunii unor enzime (care conțin
gruparea SH – hidrolaze) și produc paralizii, sufocări, cancer pulmonar și cutanat.

 cadmiu (Cd)
surse:
industrie: minieră, metalurgică, chimică, termoenergetică, acumulatoare şi
baterii;
agricultură: îngrăşăminte şi pesticide;
tot ceea ce este zincat, cadmiat, emailat sau realizat din policlorură de
vinilin ori polietilenă
efecte toxice cumulative pentru rinichi și ficat;
se presupune că determină creșterea tensiunii arteriale;
asemănător cu zincul (Zn), îl substituie în unele enzime, afectând efectul de
catalizator al acestora în metabollsmul fierului (Fe) și al cuprului (Cu)
 cobalt (Co) – generat numai de emisiile industrial și cu arii reduse de poluare
2.2.6. cu substanțe chimice indezirabile
au un grad redus de toxicitate sau nu sunt toxice, dar produc modificarea
proprietăților fizice și organoleptice ale apei, făcând-o improprie pentru consum;
unele - Al, Fe, Mn - se găsesc în mod natural în apă, altele - Cu, Zn - sunt
introduse numai prin poluare;
substanțele introduse prin poluare modifică puternic caracteristicile
organoleptice, astfel încât apa nu poate fi băută nici de om, nici de animale;
 cupru (Cu) - modifică gustul, devine amar
- culoarea, devine albăstruie
- turbiditatea
produce icter și afecțiuni renale severe.
 fier (Fe) - modifică gustul, devine astringent
- culoarea, devine galben-portocalie sau roșie, în concentrații
foarte mari
favorizează dezvoltarea ferobacteriilor, care au un effect coroziv asupra
obiectelor metalice
 mangan (Mn) - modifică gustul, devine sălciu
- culoarea, devine cenușie
însoțește poluarea cu fier (Fe)
2.2.7. cu substanțe chimice indicatoare ale poluării
substanţe care se pot găsi în mod obişnuit în apă;
22
 nu sunt toxice, nocive, nu modifică proprietăţile acesteia sau domeniul de
utilizare;
punerea în evidenţă a unor creşteri a concentraţiilor acestora indică
prezenţa altor elemente, chimice sau bacteriologice, cu efecte negative asupra
sănătăţii organismelor;
sursele cele mai importante: reziduurile agricole şi cele urbane.

2.2.8. Eutrofizarea
- procesul de poluare organică a apelor, în special a celor continentale, prin
introducerea unor cantități excesive de nutrienţi, ca o consecinţă a activităţii
umane;
- există şi un proces natural de eutrofizare dar acesta se desfăşoara la scara
timpului geologic.
- se desfăşoară în patru etape:
1. acumularea în apă a unor cantităti ridicate de nutrienţi minerali;
2. dezvoltarea puternică a algelor, diminuarea transparenţei apei,
diminuarea fotosintezei spre adâncime şi, ca o consecinţă, scăderea cantităţii de
oxigen dizolvat;
3. moartea şi descompunerea algelor şi scăderea, în continuare, a
oxigenului în profunzime; se accelereaza procesul de depunere a mâlurilor
sapropelice; dispar speciile de peşti specifici apelor oxigenate (salmonidele);
4. dispariţia totală a oxigenului, instalarea fermentaţiilor anaerobe cu degajare
de SO2 şi NH3 şi instalarea fazei azotice.

2.3. Poluare biologică

2.3.1. directă (primară): introducerea unor microorganisme patogene de

23
origine umană sau animală - bacterii, viruşi - sau a unor substanţe organice care
pot fermenta;
- sursele cele mai importante:
deversările urbane
deversările zootehnice
-secundar:
deversările industriale
deversările din transporturi;
- creşterea frecvenţei unor afecţiuni datorită rezistenței microorganismelor
patogene (de la 2 luni la câțiva ani): hepatita virală, colibaciloza, holera,
dezinteriea, antraxul, variola, diverse forme de micoze ale epidermei;
- cele mai vulnerabile zone:
malurile lacurilor şi mărilor utilizate pentru plajă;
râurile care traversează aglomerări urbane sau zone cu ferme zootehnice.
2.3.2. indirectă: dezvoltarea anormală a unor microorganisme care există în
mod natural în ape, ca urmare a eutrofizării (consecinţă a poluării).

2.4. Poluarea apelor subterane

- surse multiple:
oricare dintre mediile naturale: atmosfera, solurile sau râurile de
suprafaţă;
activităţile umane: intenţionate, accidentale, neglijente;
- spațiul subteran poate fi cunoscut numai prin metode indirecte de investigare:
este dificilă separarea surselor de poluare în naturale și antropice;

Clasificarea surselor de poluare a apelor subterane:

1. Surse de poluare legate de lucrări destinate evacuării unor substanţe în mediul
subteran:
- percolarea din rezervoare septice;
- exfiltraţii din puţurile de injecţie folosite pentru descărcarea
apelor uzate sau încărcate cu diferite substanţe;
- exfiltraţii din reţeaua de irigaţii.
2. Surse de poluare datorate pierderiolor accidentale din lucrări executate pentru
stocarea, depozitarea şi/sau tratarea unor substanţe cu potenţial poluant:
- depozite de deşeuri;
- depozite ilegale sau rezidenţiale care nu sunt prevăzute cu
instalaţii de colectare a precipitaţiilor;
- rezervoare subterane sau supraterane de stocare;
- descărcarea necontrolată în cariere de piatră sau excavaţii naturale
a deşeurilor, gunoaielor şi apelor uzate.
3. Surse de poluare datorate unor lucrări realizate pentru transportul
substanţelor:
24
 - conducte industrial: petrol, derivaţi, gaze naturale;
- conducte de transport a apelor uzate: industriale sau menajere
și transportul unor produşi chimici în stare solidă, prin deteriorarea ambalajelor.
4. Surse indirecte:
- irigaţiile, pesticidele, erbicidele şi îngrăşămintele minerale,
antrenate în subteran de către precipitaţii sau irigaţii
- depozitele de deşeuri animaliere
- precipitaţiile care spală atmosfera, şoselele şi marile aglomerări
urbane.
5. Surse de poluare datorate unor lucrări care favorizează intrarea poluanţilor în
subteran:
- pierderi din şi pe lângă instalaţiile de foraj executate în diverse
scopuri: petrol, gaze, ape geotermale, studii, etc.
- lucrările de excavare: fundaţii, terasamente, nivelări etc. care
deterioreaza sau înlătură straturile impermeabile cu rol de protecţie.
6. Surse naturale de poluare activate antropic.
- schimbarea raportului de interacţiune între apele de suprafaţă şi
subteran: acumulări artificiale, limitarea drenelor subterane, injectări de
adâncime;
- poluarea prin intermediul apelor de suprafaţă care alimentează
acviferele;
- lucrări de pompare care creaza denivelări ce antreneaza apele
sărate marine, ape geotermale şi/sau minerale.

2.5. Autoepurarea apelor

- autoepurare: un ansamblu de procese fizice, chimice, biochimice sau
biologice prin care unele compartimente ale hidrosferei menţin calitatea apei şi
starea de sănătate a ecosistemelor neutralizând (pâna la un punct) efectele unor
substanţe poluante
2.5.1. Autoepurarea fizică:
- prin intermediul a trei procese care pot acţiona simultan asupra
poluanţilor în stare de suspensie;
- caracteristică mai ales râurilor de suprafaţă;
- eficienţă maximă vara şi aproape nulă iarna;
- forme: diluția, sedimentarea, efectul bactericid al radiației solare.
2.5.2. Autoepurarea chimică
- are o importanţă secundară;
- este rezultatul unor procese de oxido-reducere sau precipitare a unor
poluanţi anorganici în soluţie.
2.5.3. Autoepurarea biochimică şi biologică
- se realizează sub acţiunea organismelor acvatice: bacterii, protozoare,
plante verzit
- cel mai important rol revine bacteriilor:
25
 - bacteriile autotrofe specializate încorporează în organismul propriu
elemente chimice şi derivaţi ai acestora;
- bacteriile heterotrofe neutralizează substanţele organice
- timpul pentru autoepurarea unui râu în care s-a introdus o singura tranşă de
poluant este de minim 10 zile, dar depinde de un complex de factori: cantitatea
de poluant, indicele de diluţie, calităţile anterioare ale apei, anotimp etc.;
- în majoritatea cazurilor, apele poluate necesită o prelucrarea artificială în staţii
specializate.

2.6. Epurarea apelor

- epurare: procesul complex de reținere şi neutralizare a substantelor daunatoare
dizolvate, în suspensie sau coloidale prezente în apele uzate industriale sau menajere
în stații de epurare, pentru redarea lor în circuitul apelor de suprafața la parametrii
avizați de normele în vigoare.
Stațiile de epurare a apelor uzate:
- majoritatea construite pe orizontală;
- procesul de epurare:
- trei faze de epurare: mecanică, chimică şi biologică;
- două- trei trepte: primară - mecanică,
Secundară - biologică
terțiară (la unele stații) ‐ biologică, mecanică sau chimică
2.6.1. Epurarea mecanică: are rolul de a reține substanțele grosiere care ar putea
înfunda canalele conductelor şi bazinele existente.
Instalații de epurare mecanică:
Grătarele - rețin corpurile plutitoare şi suspensiile grosiere: bucăți de lemn, textile,
plastic, pietre etc.
- formate grătare successive, cu spații tot mai dese între lamele.
Sitele - rol identic grătarelor;
- au ochiuri dese, reținând solide cu diametru mai mic.
Deznisipatoarele sau decantoarele pentru particule grosiere
- asigură depunerea pe fundul bazinelor lor a nisipului şi pietrişului fin şi altor
particule ce au trecut de site, dar care nu se mențin în ape liniştite mai mult de câteva
minute;
- nisipul depus se colectează mecanic de pe fundul bazinelor şi se gestionează
ca deşeu, împreună cu cele rezultate din etapele anterioare, deoarece conține multe
impurități organice.
Decantoarele primare - longitudinale sau circulare;
- asigură staționarea apei timp mai îndelungat, astfel că se depun şi suspensiile
fine;
- se pot adăuga în ape şi diverse substanțe chimice cu rol de agent de coagulare
sau floculare;
- uneori se interpun şi filtre;
26
 - spumele şi alte substanțe flotante adunate la suprafață: grăsimi, substanțe
petroliere etc., se rețin şi se înlătură ("despumare");
- nămolul depus pe fund se colectează, se înlătură din bazin şi se trimite la
metantancuri.
Aerotancurile - bazine unde apa este amestecată cu "nămol activ" ce conține
microorganisme ce descompun aerob substanțele organice;
- în nămol se introduce continuu aer, pentru a accelera procesele biochimice.

Decantoarele secundare - bazine în care se sedimentează materialele de suspensie

formate în urma proceselor complexe din aerotancuri;
- nămolul este trimis la metantancuri;
- gazele conțin mult metan și se folosesc drept combustibil (de exemplu, la
centrala termică).

2.6.2. Epurarea chimică: este îndepărtat o parte din conținutul impurificator al

apelor reziduale
Epurarea chimică prin coagulare‐floculare:
- tratarea apelor reziduale cu reactivi chimici (de ex. sulfat feros clorurat şi apă de
var), care au proprietatea de a forma ioni comuni cu substanța organică existentă în
apă şi de a se aglomera în flocoane mari capabile să decanteze sub formă de
precipitat.
- reducere a conținutului de substanțe organice de cca. 20 ‐30 %
- permițe evitarea încărcării excesive a nămolului activ cu substanță organică.
Instalații de epurare chimică:
- gospodăria de reactivi
- camera de amestec
- camera de reacție
- bazinele de decantare
2.6.3. Epurarea biologică: degradarea compuşilor chimici organici sub acțiunea
microorganismelor în prezența oxigenului dizolvat şi transformarea acestor produşi în
substanțe nenocive.
Instalații de epurare biologică:
- peliculă biologică din biofiltre
- biofiltre cu funcționare continuă si discontinuă
- epurarea cu nămol activ,
- bazine de aerare (aerotancuri),
- metode de aerare pneumatice, mecanice si mixte

2.7. Tehnici de depoluare a apelor

- poluarea apelor poate fi redusă prin acţiuni cu caracter
- preventiv: tehnice, administrative şi politice,
- limitativ
- reparativ: de depoluare.

27
 2.7.1. Depoluarea apelor de suprafaţă:
- limitarea răspândirii şi recuperarea poluanţilor flotanţi:
- tratarea in situ* a poluanţilor flotanţi
- staţii de decantare-sedimentare, concentrare a poluanţilor;
- staţii de tratare chimică sau biologică a apelor uzate menajere sau industriale.
- tratarea poluanţilor anorganici prin precipitare, prin schimb ionic (de ex. azotaţii),
osmoză şi electrodializă.

* la fața locului
2.7.2. Depoluarea apelor subterane
- metode specifice, determinate de caracteristicile stratului acvifer şi de
adâncimea acestuia
- izolarea acviferului poluat
- hidraulic: executarea unui puţ în faţa zonei poluate, pe direcţia de
curgere
subterană şi pomparea-tratarea la suprafaţă;
-prin instalarea unor bariere impermeabile
- restabilirea calităţii
- prin pomparea şi tratarea apei la suprafaţă sau in situ.

28
Resurse:

 https://prezi.com/szxek_cdm6vy/ameliorarea-ecosistemului-terestru-poluarea-si-
protectia-solului
 http://www.biotehnologii.usamv.ro/images/pdf/ecologie.pdf
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Protectia_mediului
 http://www.ecomagazin.ro
 https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-mediului/capitolul-i-
notiuni-fundamentale/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare
 Irina Teodorescu, Geta Rîșnoveanu, Claudia Manuela Neguț - Ecologie si protectia
mediului, Ed. Constelatii, Bucuresti, 2001
 Conf. Dr. Ioan Povară - Geografia Mediului, Partea a II-a - Poluarea și
Protecţia Mediului, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie,
București, 2006
 Constantin Munteanu, Mioara Dumitrașcu, Alexandru Iliuță - Ecologie şi
protecția calitãții mediului, Ed.Balneară, București, 2011

29
30