Comerțul în Imperiul Roman

Comerțul regional, inter-regional și internațional a constituit, vreme de

secole, „sistemul nervos” al Imperiului Roman, sursă a prosperității
acestuia, având ca pondere economică o importanță cel puțin egală cu
beneficiile obținute din cuceriri.

Construit pe fundamentul juridic al relațiilor dintre legile de stat și

legile pieței libere, prin comerț era asigurată aprovizionarea tuturor
regiunilor imperiului cu mărfuri. Unele produse proveneau chiar din
zone îndepărtate ale Asiei și Africii. Astfel, erau exportate cantități
imense de cereale, vin și ulei de măsline, în timp ce importurile erau
constituite din metale prețioase, marmură și condimente.

Treptat, romanii au dezvoltat o economie din ce în ce mai sofisticată,

ca rezultat al unor factori favorizanți și beneficii, precum surplusul
agricol, dinamica populației, creșterea urbană, expansiunea teritorială,
inovația tehnologică, sistemul de impozitare, creșterea masei monetare
și, nu în ultimul rând, cerințelor în creștere permanentă de a
aproviziona marele oraș al Romei și armata.

În domeniul comerțului, dovezile arheologice sunt numeroase, astfel

încât, pentru a avea o imagine autentică, personală, cercetătorii
preferă, pe lângă acestea, sursele literare, numismatice și bineînțeles
descoperirile incontestabile ale epavelor vaselor comerciale din acele
timpuri.

Comerțul roman cuprindea o paletă imensă de categorii de produse,

incluzând produsele alimentare, animaliere (piei și blănuri), obiecte
din lemn, sticlă sau metal, obiecte textile, vase, unelte și materie primă
pentru ateliere și pentru construcții. De asemenea, exista un important
comerț cu sclavi.
În ceea ce privește transportul mărfurilor, acesta suferea în epocă de
limitările transportului pe uscat. Deși romanii sunt celebri pentru
drumurile lor, în fapt era mult mai ieftin transportul pe mare decât pe
râuri sau pe uscat. Transportul pe mare era, de asemenea, cel mai
rapid, putându-se parcurge până la 100 de mile marine în nouă zile!
Dar și acesta era restricționat de anotimpuri, de vreme și mai ales de
pirații care abundau în Mediterana în vremea distrugerii celui de al
doilea Templu iudaic.

Din analiza a 900 de epave din perioadă romană s-a descoperit ca

vasul tipic de comerț al romanilor avea o capacitate de 75 tone de
bunuri sau de 1.500 amfore. Existau însă și vase mai mari, de 300
tone.

În concluzie, scara de funcționare a comerțului Imperiului Roman era

imensă, impresionantă, la niște parametrii pe care nicio altă societate
pre-industrială nu i-a avut. Bunurile de uz cotidian, cum ar fi amforele
sau lămpile cu ulei, erau produse în număr de milioane și s-a estimat
ca numai orașul Roma consuma cca 23 milioane de kilograme de ulei
anual și 2 milioane de hectolitri de vin! Astfel de consum va mai fi
regăsit în istorie doar odată cu instaurarea societății industriale.