Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hasdeu”

orașul Cahul
Facultatea de Drept

Referat la Educația Fizică

Realizat: Tabureanu Andreea


Grupa: D-2001
Gimnastica

Gimnastica - este un sport care implică o serie de mișcări ce necesită forță fizică,
flexibilitate, echilibru, rezistență, grație și conștientizare chinestezică. Forul ce guvernează acest
sport la nivel mondial este Federația Internațională de Gimnastică. Fiecare țară are propriul
organism național de conducere afiliat la FIG, România fiind afiliată la acesta prin Federația
Română de Gimnastică.

Gimnastica artistică este cea mai cunoscută ramură a acestui sport. Probele la feminin sunt
sărituri, paralele, bârnă, sol, iar la bărbați sol, cal cu mânere,inele, sărituri, paralele și bară fixă.
Probele de gimnastică își au originea în Grecia Antică. Alte ramuri ale gimnasticii de performanță
sunt gimnastica ritmică, gimnastica aerobică, gimnastica acrobatică și săriturile la plasa elastică
(trambulină). Gimnastica de echipă a apărut în Scandinavia. Primul concurs oficial a avut loc în
Finlanda în 1996 și se desfășoară acum o dată la doi ani. Echipele de competiție, cluburile, sunt
formate din trei categorii: echipe de femei, bărbați și mixte. Gimnastica se compune din trei tipuri:
exerciții la podea, salturi de la mini-trambulină și salturi acrobatice. În fiecare dintre cele trei
discipline, numărul de gimnaști este de la 6 la 12 persoane. Gimnastica de echipă include cele mai
dinamice tipuri de exerciții de gimnastică: exerciții de grup, acrobatice și salturi de gimnastică de
sprijin. Aceasta are o muzicitate inerentă, o orientare motor-educativă pronunțată, complexitatea
optimă a exercițiilor.

Gimnastica de circ este împărțită în partere (exerciții pe echipamente și aparate, montate pe


arenă) și aer (exerciții pe echipamente suspendate deasupra arenei); respectiv gimnaști - pe sol și în
aer.Fiecare dintre cele două tipuri de gimnastică de circ include o varietate de subspecii (în funcție
de echipamentul utilizat și de metodele de lucru): parter - exerciții pe bare orizontale, trambulină,
inele de toate tipurile; aer - exerciții pe trapezul de toate tipurile, cord de parele, cord de volante,
cadru, bambus, curele, pânze, inel, sferă.

Gimnastica acrobatică cuprinde trei grupe de exerciții: salturi acrobatice, exerciții în pereche și
de grup.Gimnastica stradală este practicată, de regulă, de sportivi neprofesioniști. Pentru mulți, este
ca un hobby, un stil de viață, o modalitate de a dezvolta și menține tonusul muscular, agilitatea și
flexibilitatea articulațiilor. Poate fi practicată pe aproape orice teren de joacă în curte, iar în unele
cazuri - chiar pe stradă.
Trei sărituri succesive în lungime de pe loc

Trei sărituri în lungime, succesive, de pe loc De la linia de start, la semnalul evaluatorului, se


execută trei sărituri în lungime, succesive, de pe loc, cu desprindere de pe ambele picioare şi
aterizare pe ambele picioare. Cronometrarea traseului începe când candidatul se desprinde de pe sol
şi continuă fără întrerupere până când se parcurg toate elementele. Lungimea cumulată a celor trei
sărituri trebuie să fie de minimum 3,50 metri la fete şi minimum 3,80 metri la băieţi; 3,00 metri fete
și 3,30m băieți în cazul colegiului militar. Aprecierea lungimii cumulate a celor trei sărituri se face
funcţie de locul de aterizare. Penalizare: 2 secunde pentru fiecare 10 cm în minus faţă de lungimea
cumulată prevăzută în barem.

Fotbalul pe teren mare

Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11 jucători fiecare.
La începutul secolului al XXI-lea era jucat de peste 250 de milioane de jucători în peste 200 de țări,
ceea ce îl face cel mai popular sport din lume.

Se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu câte o poartă la


fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversarului. În
afara portarului, ceilalți jucători nu se pot folosi de mâini pentru a manevra mingea. Câștigătorul
meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea partidei.

Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce guvernează
acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football Association) a recunoscut
China ca fiind locul de naștere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport
asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.

În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă regulat
fotbal, în peste 200 de țări de pe întreg globul. Regulile sale simple și echipamentul redus și ieftin,
necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la creșterea popularității sale. În multe zone
ale lumii, fotbalul naște pasiuni enorme și joacă un rol foarte important în viața fanilor, a
comunităților locale și chiar a națiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este
recunoscut în multe țări drept: sportul rege.

Terenul :Lungimea terenului de joc, în cadrul meciurilor oficiale trebuie să fie cuprinsă între
100–110 m, iar lățimea, între 64-75m.
În lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de margine, în timp ce în lățime (unde
se află porțile), acestea sunt reprezentate de liniile de poartă. Pe fiecare linie de poartă, la cele 2
capete ale terenului, se găsește câte o poartă. Lățimea acesteia trebuie să măsoare 7,32 m și
înălțimea, 2,44 m. În spatele porții se fixează plasa porții, deși aceasta nu este obligatorie prin
regulament.

În fața fiecărei porți se află o suprafață a terenului, denumită suprafața de pedeapsă (popular,
"careul de 16m" sau "careul"). Această suprafață este formată din: linia de poartă; 2 linii, ce pornesc
de pe linia de poartă (la 16,5 m distanță de bara porții) și înaintează 16,5 m în interiorul terenului;
linia care unește cele 2 linii anterior explicate. Această suprafață îndeplinește mai multe funcții. Cea
mai importantă este aceea de a delimita locul până la care portarul poate juca mingea cu mâna. De
asemenea, un eventual fault al unui apărător asupra unui atacant advers în această suprafață se va
penaliza, de obicei, cu o lovitură liberă directă, cunoscută sub numele de lovitură de pedeapsă
(penalty), care se execută de către un jucător de la punctul aflat la 11 metri de poartă.

Terenul de joc are și alte delimitări, abordate în articolul special dedicat acestuia.

Esența exercițiului fizic

Exercițiul fizic este performanța unei activități de a dezvolta sau menține o condiție fizică bună și
o sănătate generală pentru organism.

Pentru fiecare exercițiu, mușchii sunt definiți ca fiind activi sau statici. Mușchii sunt considerați
activi (sau principali), contractând și punând în mișcare o anumită structură a corpului. Sunt statice
cele care fie ajută la contracție, fie încep să se miște, fac ca structura primară sau secundară să fie
stabilă, ceea ce promovează mișcarea.

Există un număr mare de opțiuni pentru efectuarea unor exerciții fizice diferite - pentru oricare
dintre ele există întotdeauna multe moduri diferite de a schimba mușchiul stimulator (prin
schimbarea aderenței, poziția picioarelor, schimbarea vitezei de mișcare etc.).

Alegerea exercițiilor speciale, intensitatea acestora (greutatea aplicată atunci când sunt utilizate),
volumul (numărul de abordări și repetări), durata și frecvența (numărul de lecții pe săptămână) sunt
determinate pe baza abilităților și obiectivelor individuale ale unei persoane. Cea mai bună și mai
eficientă modalitate de a decide cu privire la acest lucru este să consultați un specialist în domeniul
sănătății (îmbunătățirea generală a sănătății, exerciții de rezistență) și să obțineți un program
individual și recomandări care să țină cont de nevoile și oportunitățile individuale.
 Exerciții de forță — tracțiunea este cea care urmărește creșterea masei musculare și dă o
forță mai mare mușchilor.
 Exercițiul cardiac — de exemplu, sărind pe loc, înotul este bun pentru inimă, îmbunătățește
rezistența și reduce greutatea corporală.
 Exercițiile de întindere a mușchilor vizează îmbunătățirea flexibilității corpului.

Jocurile Olimpice Antice

Jocurile olimpice antice, denumite originar Jocuri olimpice (Olympiakoi Agones), au constat


dintr-o serie de competiții atletice care aveau loc pe o arenă între diferite orașe ale Greciei Antice.
Acestea au început în anul 776 î.Hr. în Olympia, Grecia, și s-au serbat până în anul 393  când au fost
desființate de împăratul roman Teodosiu I. Unele surse consideră anul 884 î.Hr. ca dată probabilă a
primelor Jocuri Olimpice, totuși, pentru istorici începând cu anul 776 î.Hr. există o cronologie
exactă a jocurilor .

Jocurile se desfășurau la fiecare patru ani, vara, în zilele sărbătorilor lui Zeus, în nord-vestul


Peloponesului, în câmpia Olimpia. Participau doar bărbații de origine grecească în timp ce femeilor
nu le era permisă prezența nici ca spectatoare. De asemenea, doar cetățenii liberi erau admiși, sclavii
fiind excluși.

Organizarea jocurilor, judecarea rezultatelor și decernarea premiilor se făceau de către


magistrați numiți Helladonike. Jocurile durau cinci zile și începeau cu o procesiune solemnă și cu
jertfe, cu defilarea concurenților și jurământul olimpic. În ziua a doua avea loc întrecerea tinerilor de
18-20 ani după care, în ziua a treia întreceri de alergare, lupte, pugilat și pancrațiu. Cea mai
disputată probă, cea de pentatlon avea loc în ziua a patra urmată de întrecerile „hoplitodorilor”
(oameni înarmați), alergările de care și călăria. De-a lungul timpului, ordinea întrecerilor s-a
modificat de nenumărate ori. În ziua a cincea erau premiați învingătorii (Olimpionike, învingător la
Olimpia) care primeau o cunună din ramuri de măslin sălbatic. Cei care își mențineau titlul de
campion la mai multe ediții succesive sau erau câștigători a mai multor jocuri care se desfășurau pe
teritoriul Greciei se numeau periodonikes.

Jocurile Olimpice au fost cele mai vechi dintre cele patru evenimente atletice naționale care
făceau parte din jocurile periodos, sau de „circuit”. Celelalte trei au fost: Jocurile Pytice din Delphi,
Jocurile Istmice din Corint și Jocurile din Nemeea.

O deosebire importantă dintre Jocurile grecești și cele moderne este că toate evenimentele
atletice indiferent de gradul de importanță erau organizate sub patronajul unei divinități. La Delphi
era onorat zeul Apollo, iar în Corint și Nemeea zeul Poseidon. Se credea că zeii le dau atleților forța
fizică și abilitatea necesară pentru a putea participa cu succes la Jocuri, și drept urmare, atleții se
închinau la zeitățile respective.

Exista și o competiție mai brutală numită pankraion în care era permisă strângerea de gât, dar
era interzisă mușcarea, scoaterea ochilor sau ruperea degetelor.

În timpul jocurilor olimpice încetau orice conflicte politice și militare dintre cetățile grecești,
instituindu-se așa-zisa „pace olimpică”. Intervalul dintre două ediții se numea „olimpiadă”.
Evenimentele importante din istoria acestei perioade sunt exprimate prin numărul de ordine al
Olimpiadei: de exemplu, lupta de la Termopile a avut loc în primul an al Olimpiadei 75 (480 î.Hr.).

În anul 776 î.Hr. a fost consemnat în Olimpia numele câștigătorului primei curse pe stadion,
bucătarul Koroibos din Elis, și se presupune că acest an marchează începutul Jocurilor Olimpice,
deși data reală a primelor jocuri este necunoscută.

Tradiția spune că începând cu anul 720 î.Hr. atleții concurau dezbrăcați .

Ultima ediție a jocurilor a avut loc în anul 392, fiind interzise doi ani mai târziu printr-un edict
al împăratului roman Teodosiu I, din prejudecată religioasă (acesta era creștin, iar membrilor acestui
cult le repugnau toate tradițiile legate de religiile păgâne), el ordonând distrugerea clădirilor
Olimpiei. Până la acest moment final, timp de 12 secole Jocurile Olimpice s-au desfășurat
neîntrerupt o dată la patru ani; au avut loc 293 de ediții . În anul 426, Teodosiu al II-lea a ordonat
distrugerea edificiilor din Olimpia.

Primul ajutor în caz de înec

Înecul reprezinta asfixia (sufocarea), odată cu umplerea cu apă a căilor respiratorii. Principalele
acţiuni ale salvatorului pentru salvarea victimei sunt următoarele:

- apropierea în înot pînă în dreptul victimei, prin spate, aceasta fiind luată de braţ sau de păr;
- aducerea victimei la mal, în înot pe spate sau pe burtă cu o singura mînă, ţinînd cu cealaltă mînă
victima; 
- victima trebuie ţinută cu faţa în sus, la suprafaţa apei; 
- adusă la mal, victima trebuie aşezată cu faţa în sus.
Până la venirea ajutorului medical calificat, salvatorii pot să acorde primul ajutor în caz de înec.
Acordarea primului ajutor în caz de înec constă în efectuarea, cît mai rapidă, a următoarelor
operaţiuni:
- alarmarea echipei medicale de salvare; 
- eliberarea căilor oro-faringiene; 
- efectuarea respiraţiei artificiale; 
- efectuarea masajului cardiac extern; 
- dacă este conştientă, victima trebuie aşezată în poziţia pe o parte, pentru a fi evitată voma.
Esența procesului de călire a organismului

Omul trebuie să se adapteze permanent la condiţiile de mediu. Capacitatea de adaptare este


diferită în funcţie de modul de viaţă, vârstă, sex, de interesul pentru activitatea de călire în diferite
perioade ale vieţii.
     Călirea organismului se realizează prin folosirea sistematică şi zilnică, în orice anotimp al anului
a unor proceduri de expunere, după metode ştiinţifice, la influenţele unor factori naturali: aer, soare
şi apă.
     Din punct de vedere fiziologic călirea organismului prezintă o perfecţionare şi antrenare a forţei
de rezistenţă îndreptată spre acţiunea nocivă a factorilor mediului ambiant. Sensul călirii constă în
antrenarea aparatului de termoreglare, în dezvoltarea forţelor de protecţie a organismului, îndreptate
spre factorii mediului ambiant, care au acţiuni nocive
     Călirea organismului trebuie să înceapă încă din copilărie, dar se poate face la orice vârstă. Nu
trebuie să ne limităm la utilizarea unui singur factor de călire, ci să utilizăm cât  mai variate moduri
şi factori naturali, cum sunt aerul (cald, rece, umed, uscat), apa (rece, caldă, fierbinte, sub formă de
duşuri sau băi), soarele, gimnastica şi sportul.
       Călirea prin aer.
Aerul este mijlocul de călire care poate fi folosit tot timpul anului, atât afară cât şi în casă. Aerul
curat întăreşte organismul şi fortifică starea aparatului respirator. Un bun mijloc de călire constituie
baia de aer, plimbatul şi gimnastica în aer liber.
       Călirea prin apă.
Apa rece are un rol deosebit de important, deoarece aceasta stimulează activitatea inimii şi a
întregului sistem circulator. Ea are efect benefic asupra circulaţiei sângelui, în special asupra vaselor
superficiale. Calirea se poate face sub formă de baie zilnică, terminată cu un duş cu apă ceva mai
rece, cu 1-2 grade. În timpul clătirii se pot face fricţiuni pe piept, spate şi membre, cu un burete sau
mănuşa moale, timp de 5-7 minute, după care se continuă cu fricţionarea uscată a pielii cu un
prosop, până ce pielea se roşeşte. Fricţiunea se face iarna în casă iar vara afară, după baia de aer şi
de soare.
       Călirea prin lumina solară.
Soarele constituie un mijloc important de călire. Expunerea la razele solare are efecte favorabile
asupra organismului. Soarele protejează copiii de rahitism, boală care duce la deformarea oaselelor.
Expuşi suficient timp la razele solare, încă de mici, copiii capătă vitamina D care fixează calciul în
organism. Calciul la rândul lui duce la formarea oaselor şi dinţilor sănătoşi. De asemenea soarele
măreşte rezistenţa şi în faţa altor afecţiuni.
Deoarece călirea organismului este, în esenţă, un proces de antrenament, ea nu trebuie folosită
oricum, la întâmplare. Ea trebuie să se desfăşoare după careva principii bine stabilite. Ignorarea
acestor reguli poate duce la urmări neplăcute, complicaţii şi dezechilibru la nivelul organismului.

      Principiile călirii
      Gradaţia: Se realizează prin variaţia intensităţii factorilor de mediu precum şi a duratei în timp a
acţiunii acestora . Călirea începe în sezonul cald când organismul este mai puţin solicitat de mediul
extern. Pentru a fi eficient un factor de mediul (temperatura apei, temperatura aerului, espunerea la
soare), se creste progresiv intensitatea si durata de actiune pentru a evita apariţia efectelor negative.
    Continuitatea: Călirea se efectuează sistematic, continuu din prima copilărie până la vârsta
înaintată.. Întreruperea călirii duce la scăderea gradului de antrenament al aparatului termoreglator.
     Variaţia intensităţii: Se modifică intensitatea factorilor de mediu, durata timpului mai scurtă, mai
lungă în funcţie de intensitatea factorilor de mediu.
     Variabilitatea mijloacelor de călire: Folosirea de factori diverşi, mijloace cât mai variate. Se
combină 2-3-4 factori: băi de aer, apă, soare în acelaşi timp; proceduri diferite cu apă, expunere la
aer cald rece, umed, uscat, vânt, ploaie toate combinate cu exerciţii fizice. Gimnastica de dimineaţă
în aer liber, urmată de proceduri de călire cu apă, exerciţii fizice, exerciţii de respiraţie controlată.
Practicarea de sporturi în aer liber, ciclism, crosuri, orientare turistică, schiului, înotului etc. oferă
posibilitatea menţinerii unui grad înalt de călire cu efecte dintre cele mai favorabile asupra sănătăţii,
puterii de muncă.
    Individualizarea mijloacelor de călire: Se face în funcţie de particularităţile individuale, vârsta,
sex, tip de sistem nervos, stare de sănătate, grad călire anterioare, de activitate profesională, etc. Unii
factori sunt suportaţi mai bine, de exemplu apa faţă de aer sau soare.
    Călirea organismului aplicată corect şi continuu aduce beneficii remarcabile în dobândirea
imunităţii la stres şi efort, în ridicarea rezistenţei şi imunităţii făţă de viruşi şi diverse boli, ajută
organismul să se întărească şi-i menţin o stare de sănătate armonioasă.
Regimul alimentar la activitatea motrice

Pentru o alimentație echilibrată se recomandă ca următoarele alimente să facă parte din dieta
școlarului :

• cereale : pâine, orez, paste făinoase, ca sursă principală de energie (calorii) ; alimentele integrale
prezintă avantaje nutriționale care le fac de preferat sortimentelor rafinate ;

• carne, lactate, ouă – surse de proteine de înaltă calitate biologică ; alternativ : legume în combinații
care să asigure necesarul de aminoacizi esențiali ;

• lapte, iaurt și brânzeturi ; acestea reprezintă o bună sursă de calciu ; în cazul în care, din diferite
motive, laptele și lactatele nu sunt incluse (de exemplu, regim vegetarian), alimentele din soia (și
tofu) sunt o bună alternativă din punct de vedere al aportului de calciu ;

• carne și ulei de pește, gălbenuș, brânzeturi, ciuperci : surse naturale de vitamina D, alimentele
fortificate din comerț (cu adaos de vitamina D) ; expunerea la soare este necesară pentru
metabolismul vitaminei D, care, la rândul ei, este necesară pentru metabolismul calciului și
dezvoltarea sistemului osos ;

• carne, ficat, pește, legume cu frunză verde și păstăioase (mazăre, fasole, linte) : surse alimentare
adecvate de fier ; fetele au deseori un aport scăzut de fier ;

• legume și fructe ca surse de vitamine și minerale, inclusiv vitamina C, care contribuie, printre
altele, la o bună absorbție a fierului. Anumite alimente trebuie limitate în meniu :

• băuturile cu zahăr, alegând ca principale lichide apa și laptele ; sucurile naturale de fructe fără
adaos de zahăr și conservanți pot fi consumate, de preferință la mese ;

• dulciurile și gustările trebuie limitate atunci când au un conținut mare calorii și mic de substanțe
nutritive, și atunci când interferează cu ritmul fiziologic de alimentație ; zahărul, în plus față de
calitățile nutriționale minime, cauzează carii ;

• sarea : limitarea consumului de sare se face prin alegerea alimentelor mai puțin sărate la gust și prin
evitarea adăugării unor cantități mari de sare la gătit sau în timpul consumului de alimente.

Asociem consumul regulat al micului dejun, aportul adecvat de apă, asigurarea unor alimente de
calitate în meniu și evitarea celor cu risc, practicarea unei activități fizice susținute cu un stil de viață
echilibrat și fără stres .
Exerciții pentru femeia însărcinată
Sportul si sarcina se pot combina foarte bine. Totusi, inainte de incepe un program de exercitii
este important sa discuti cu medicul tau obstetrician. Daca deja practicai sport inainte de a ramane
gravida, probabil ca vei putea sa continui programul de exercitii si sa-l adaptezi pe masura ce sarcina
creste. Evita suparaincalzirea, mai ales in primul trimestru de sarcina - temperatura corpului tau nu
trebuie sa depaseasca 38oC.
Iata mai jos care sunt cele mai recomandate exercitii in sarcina:
1. Exercitiile Kegel. Gravidele care recurg la aceste exercitii vor descoperi adesea ca nasc
foarte usor. Tonusul muschilor pelvini creste, reduandu-se astfel doua mari probleme care pot
aparea in timpul sarcinii: pierderea controlului vezicii urinare si aparitia hemoroizilor.
2. Inotul. Multi medici si specialisti in sport considera inotul ca fiind cel mai sigur mod de
intretinere fizica recomandat gravidelor. Inotul iti mentine corpul tonifiat, dar nu-ti tensioneaza
articulatiile. Atunci cand inoti, bataile inimii se accelereaza fara aparitia supraincalzirii. Atentie
insa: de evitat scuba divingul sau schiul nautic – in ambele cazuri pot aparea accidente
neprevazute.
3. Mersul pe jos. Este foarte benefic, deoarece este sigur pentru corpul tau. Genunchii suporta
mersul la pas mult mai usor decat alergatul si, in plus, poate fi usor inserat in rutina zilnica.
Incepe usor si fa exercitii de intindere inainte. Poarta pantofi comozi pentru a reduce riscul
impiedicarii si pentru a scadea presiunea asupra picioarelor.
4. Alergarea si joggingul. Daca esti obisnuita sa alergi, poti s-o faci in continuare. Daca nu ai
alergat inainte de sarcina, discuta cu medicul tau obstetrician mai intai. Asigura-te ca te hidratezi
suficient, evita supraincalzirea si poarta pantofi potriviti pentru acest tip de activitate.
5. Mersul pe bicicleta. Cel mai bun lucru la bicicleta este ca iti sustine greutatea. Este
recomandat sa optezi pentru o bicicleta de camera – astfel, riscul de a cadea este eliminat.
6. Urcatul scarilor si exercitiile la aparate. Sunt doua modalitati excelente, pentru ca nu
implica un risc major de-a te impiedica sau cadea. Totusi, e bine sa fii prevazatoare. Urcatul
scarilor este o optiune perfecta pentru imbunatatirea ritmului cardiovascular.
7. Yoga. E bine cunoscut faptul ca yoga elimina stresul si relaxeaza trupul. Majoritatea tipurilor
de yoga sunt sigure in timpul sarcinii, cata vreme nu sunt efectuate prea riguros.
8. Aerobic. Nu e contraindicat desi, pe masura ce centrul tau de greutate se schimba, e posibil
sa nu mai poti sa-ti mentii echilibrul la fel de bine ca inainte. Evita sa stai intinsa pe spate pentru
o perioada prea mare de timp. Poti cauta o clasa speciala de aerobic pentru femeile gravide.
9. Dansul. Poti dansa foarte bine si la tine acasa sau intr-o sala de dans care ofera cursuri
speciale pentru gravide. Nu exagera insa cu invartitul sau sariturile.