Sunteți pe pagina 1din 7

REVOLUŢIA ROMÂNIEI DE LA 1848-1849

DESFĂŞURAREA REVOLUŢIEI ÎN MOLDOVA

Student:Burcă Ştefania Cristina

La 19 aprilie/1 mai 1849 a fost semnată Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman,


care consemna în plan internaţional înfrângerea Revoluţiei române de la 1848 din
Ţara Românească şi Moldova.

Prin prevederile ei, Convenţia de la Balta Liman a reprezentat o gravă încălcare a


autonomiei interne a Principatelor Române, notează lucrarea ”Istoria României în
date” (Editura Enciclopedică, 2003).

În Moldova, mişcarea revoluţionară a început cu marea întrunire de la Iaşi, din 27


martie/8 aprilie 1848, la care au participat cca. 1.000 de oameni din toate stările
sociale şi în cadrul căreia s-a hotărât redactarea unei petiţii către domn, în care
erau înscrise cerinţele populare. Vasile Alecsandri a fost desemnat să redacteze
”Petiţia-proclamaţie” cu 35 de articole, care au fost incluse în programul mişcării
românilor din Moldova. Programul cuprindea şi prevederi care contraveneau
dispoziţiilor cu caracter feudal ale Regulamentului Organic, documentul legiuitor
cel mai important la nivel administrativ.La 28 martie/9 aprilie 1848,
Petiţia-proclamaţiune a fost înmânată domnului Mihail Sturdza care a acceptat 33
din cele 35 de puncte, respingând pe cele referitoare la dizolvarea Adunării
Obşteşti şi crearea gărzii naţionale. A doua zi,însă, la miezul nopţii au fost
declanşate operaţiunile de prindere a fruntaşilor revoluţionari şi de înăbuşire a
mişcării. Peste 300 de revoluţionari au fost arestaţi, unii dintre ei, printre care
Vasile Alecsandri şi Al. Ioan Cuza, au reuşit să fugă de sub escortă şi s-au refugiat

1
fie în Transilvania fie în Ţara Românească sau în Bucovina, potrivit lucrării
”Revoluţia română din 1848” (Bucureşti, 1969).În Muntenia, primul moment
important al revoluţiei a avut loc la 9/21 iunie 1848, când a fost citită Proclamaţia
de la Islaz, care avea 22 de articole şi prevedea ca revendicări esenţiale:
”independenţa administrativă şi legislativă”, egalitatea drepturilor politice,
suprimarea rangurilor sociale, împroprietărirea ţăranilor, emancipaţia
mănăstirilor închinate, desfiinţarea robiei, conform volumului ”Scurtă istorie a
românilor” (Bucureşti, 1977). La 11/23 iunie 1848, proclamaţia a fost citită şi la
Bucureşti, fapt care a marcat începerea Revoluţiei în Ţara Românească.
Domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) a semnat proclamaţia şi a acceptat
formarea unui nou guvern provizoriu format din Nicolae Bălcescu, Nicolae
Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Constantin
Kretzulescu, C.A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu.Încă de la declanşarea
Revoluţiei în Moldova şi în Ţara Românească aceasta a stat sub semnul
ameninţării armatelor otomane şi ţariste. În 28 iunie/10 iulie 1848, trupele ruse
au ocupat oraşul Iaşi. La 13/25 iulie, o armată otomană de cca. 20.000 de
oameni, în frunte cu Suleiman Paşa, a sosit la Rusciuk (Ruse), gata să intervină în
Ţara Românească. La 19/31 iulie, aceasta a trecut Dunărea, la Giurgiu, cu scopul
de a restabili ”ordinea legală” şi a proteja ”vechile drepturi şi instituţiuni ale ţării”,
potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

O mare demonstraţie populară a avut loc la 6/18 aprilie 1848, la Bucureşti, când
au fost arse, în piaţa publică, textul Organic şi condica rangurilor boiereşti
(”Arhondologia”), demonstrându-se astfel ataşamentul faţă de ideile revoluţiei.

La 13/25 septembrie 1848, trupele otomane comandate de Fuad Paşa, au intrat în


Bucureşti. Colonelul Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie şi şef
al garnizoanei Capitalei îşi deplasase subunităţile în Dealul Spirii pentru iminenta
confruntare ce urma să aibă loc. Ostaşii pompieri comandaţi de căpitanul Pavel
Zăgănescu, au insistat să se alăture şi ei trupelor la cazarma din Dealul Spirii. În
Bătălia din Dealul Spirii, care a rămas în istorie sub denumirea de ”baia de sânge

2
de la Bucureşti”, soldaţii români au purtat o luptă eroică, peste jumătate din
efectivul companiei de pompieri căzând în luptă.Revoluţia din Muntenia a fost
astfel înăbuşită în sânge, vechiul regim a fost restaurat, regulamentar, printr-o
drastică proclamaţie a lui Fuad Paşa. La 15/27 septembrie, trupele ruse,
comandate de generalul Aleksandru Nikolaevici Luders, au trecut Milcovul în Ţara
Românească.Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman practic înlocuia
Regulamentele Organice, devenind actul după care urma să se desfăşoare viaţa
internă a Ţărilor Române. Ea stipula că: domnii celor două ţări vor fi numiţi direct
de sultan cu acordul puterii protectoare (Rusia), pe un termen de şapte ani, fiind
asimilaţi înalţilor funcţionari ai Porţii. Se anula astfel prevederea din
Regulamentele Organice prin care domnii erau aleşi de Adunarea obştească
extraordinară pe viaţă. Adunările obşteşti ordinare şi extraordinare se
suspendau, fiind înlocuite cu consilii sau divanuri ad-hoc, formate din boierii „cei
mai notabili şi mai demni de încredere”, potrivit lucrării ”Istoria românilor.
Constituirea României moderne (1821-1878)” (vol. VII, TOM I, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

A fost întreruptă domnia lui Mihail Sturdza, deşi el fusese numit pe viaţă în 1834,
cât şi cea a caimacamului Constantin Cantacuzino. În baza Convenţiei au fost
numiţi ca domni, pe şapte ani, Barbu Dimitrie Ştirbei, frate al fostului domn
Gheorghe Bibescu, în Ţara Românească, şi respectiv, Grigore Alexandru Ghica,
nepot al lui Mihail Sturdza, în Moldova. Barbu Ştirbei, de orientare conservatoare,
era un om luminat, cu însuşiri de administrator, dar rece şi lipsit de bunăvoinţă.
Grigore Al. Ghica era deschis către înnoire, cu tendinţe naţionale şi liberale,
conform sursei de mai sus.

Ceremonial militar prilejuit de dezvelirea bustului domnului Moldovei Grigore


Alexandru Ghica, întemeietorul Jandarmeriei Române, la Iaşi.

La Iaşi şi Bucureşti s-au înfiinţat comisii speciale însărcinate cu revizuirea


Regulamentelor Organice. Rezultatul lucrărilor celor două comitete trebuia supus
Porţii Otomane care, după consultarea Sankt-Petersburgului, urma a-l sancţiona,în

3
consens cu guvernul Rusiei, printr-un hatişerif. Convenţia încheiată pe şapte ani,
între marele vizir şi ministrul de Externe al Porţii cu trimisul Rusiei, scotea
Principatele, pentru tot acest timp, din cadrul lor legal de existenţă, fiind supuse
unui regim de control şi represiune.

Moldova şi Ţara Românească au rămas mai departe sub ocupaţie militară,


prelungindu-se staţionarea a câte 25.000-30.000 de soldaţi pentru fiecare dintre
cele două mari puteri până la „restabilirea liniştei” după care numărul urma să
fie redus la 10.000. Convenţia mai stabilea ca pe timpul ocupaţiei ruso-turce să fie
prezent câte un comisar extraordinar rus şi otoman pentru a urmări mersul
lucrurilor şi a oferi domnilor ”avizurile şi sfaturile lor”. Barbu Ştirbei şi Grigore Al.
Ghica şi-au început domniile sub atenta privire a celor doi comisari Duhamel şi
Fuad Efendi, precum şi a comandanţilor armatelor de ocupaţie, generalul
Aleksandru Nikolaevici Luders şi Omer Paşa.

La începutul lui aprilie 1850, în Principate se mai găseau 16.000 ruşi şi 8.000 de
otomani. Locul lui Luders a fost luat de generalul Hasford. În iulie 1850, în
Principate se mai aflau 10.000 de ruşi. În 1851, Duhamel a fost înlocuit interimar
de Halcinski, care avea să-şi asume apoi sarcina de consul general, în momentul în
care şi Ahmed Efendi a părăsit Principatele. În aprilie 1851 a fost comunicată prin
firman evacuarea completă a Principatelor de către trupele de ocupaţie. La 28
aprilie/10 mai 1851 s-a anunţat retragerea trupelor ruse şi otomane din
Bucureşti, însă în timp ce otomanii şi-au aşezat trupele la sud de Dunăre, trupele
ruse au fost masate de-a lungul Prutului.Convenţia a impus o politică de reforme
celor doi domni, reforme dorite şi de aceştia, pe fondul efectelor Revoluţiei de la
1848, chiar dacă menţinerea regimului de ocupaţie şi controlul exercitat de
comisarul otoman şi, în special, de cel rus, au impus limite şi obstacole, uneori, de
netrecut. S-au iniţiat reforme în mai multe direcţii: dezvoltarea forţelor armate ale
ţării, atenţia acordată învăţământului (în iunie 1849 a intrat în vigoare
”Aşezământul pentru reorganizarea învăţăturilor publice în Principatul Moldovei”,
un fel de lege a instrucţiunii publice, care fixa treptele de învăţământ – primar,

4
secundar şi”înalte ştiinţe”), culturii, spitalelor, lucrărilor edilitare, măsuri
economice, reglementarea relaţiilor agrare (legiuirile au vizat situaţia ţăranilor
uşurându-le oarecum situaţia prin mărirea lotului pe care moşierul trebuia să-l
dea în folosinţă, prin reducerea unor obligaţii şi simplificarea, în Ţara
Românească, a formelor de strămutare), desfiinţarea completă a robiei (în Ţara
Românească a fost dat un ofis prin care se interzicea despărţirea familiilor de
ţigani prin vânzare sau donaţie).

Comitetul Democratic Român de la Paris a adresat la 25 mai 1849, Adunării


Naţionale a Franţei, un protest împotriva convenţiei de la Balta-Liman şi a ocupării
Principatelor de către Rusia. La 27 iunie, Nicolae Golescu, Ion Heliade-Rădulescu
şi Christian Tell au adresat un protest cu un conţinut asemănător Ministerului de
Externe al Franţei. În ianuarie 1850, Nicolae Bălcescu s-a aflat într-o misiune
diplomatică la Londra, unde a avut întrevederi cu personalităţi politice engleze,
inclusiv cu lordul Palmerston (5/17 ian.), căruia i-a înmânat un memoriu în care se
cerea, printre altele, evacuarea neîntârziată a trupelor ruso-turce din Principatele
Române.

La 21 iunie/3 iulie 1853, trupele ruse au ocupat din nou Principatele Române,
stare care a durat până în august-septembrie 1854. Domnii români s-au retras la
Viena, autoritatea fiind reprezentată prin generalul rus Andrei de Budberg, pentru
ambele Principate. La 6/18 august 1854, trupele austriece sub comanda
generalului Johann von Coronini-Cronberg, au intrat în Ţările Române. Ocupaţia
lor a durat până în martie 1857. În Ţara Românească, până în decembrie 1854, şi
în Moldova, până în septembrie 1855, s-au aflat şi trupe otomane, comandate de
generalul Omer Paşa. În septembrie, cei doi domni ai Principatelor s-au reîntors în
ţară.După Congresul de Pace de la Paris (13/25 febr. – 18/30 mart.1856), care a
pus capăt Războiului Crimeii (1853-1856), prin partea de tratat privitoare la
situaţia Principatelor Române (semnat la 18/30 martie) se prevedea înlăturarea
protectoratului rus care dominase timp de aproape 25 de ani Ţara Românească şi
Moldova, fiind menţinută suzeranitatea otomană, dar sub garanţia colectivă a

5
Marilor Puteri (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Regatul Sardiniei, Prusia,
Imperiul Otoman). S-a hotărât convocarea de Adunări (Divanuri) ad-hoc, care să
se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări, potrivit dorinţelor
românilor, s-a stabilit libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralitatea Mării Negre,
precum şi înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, iar Rusia a retrocedat Moldovei
judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail din sudul Basarabiei, potrivit lucrării ”Istoria
României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

În locul domnilor celor două Principate, au fost numiţi la 17/29 iulie 1857,
caimacami (locţiitori domneşti): în Ţara Românească – Alexandru Dimitrie Ghica
(din 17/29 iul.), fostul domn regulamentar al Ţării Româneşti, iar în Moldova –
boierul Teodor Blaş, din 11/23 iul., fiind succedat în urma decesului (17/29
febr.1857) de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride.

BIBLIOGRAFIE:
1 . G. Sion, Suvenire contimpurane, Editura POLIROM, Iași,
2014, p. 160.

2 . Magazin istoric, nr. 7, 2011, pag. 30

3 . Istoria românilor, Giurescu & Giurescu, p. 586

4 . Revoluția română de la 1848, Apostol Stan

5 . Istoria românilor, Giurescu & Giurescu, p. 586

6
6 . Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român,
ediția a IV-a, Editura Univers Enciclopedic Gold, București,
2010, pag. 225

S-ar putea să vă placă și