Diaconescu Mădălina Andreea

AMG I A

Comunicarea în cadrul grupului de muncă/echipei medicale

Procesul comunicării reprezintă transmiterea, recepționarea, stocarea, prelucrarea și

utilizarea informațiilor, fiind caracteristică individului și societății în toate etapele dezvoltării.
Comunicarea nu se manifestă numai între asistenți medicali și pacienți, ci și între asistenți
medicali și medici, dar și personalul auxiliar (menaj, întreținere, securitate, aprovizionare,
personalul de serviciu). Toți acești profesioniști fac parte din echipa de îngrijire medicală și
trebuie tratați în mod egal.
Comunicarea este un aspect major al practicii medicale în domenii cum ar fi consultare,
consiliere, lucru în echipă, sarcini de conducere, educație penru sănătate și învățământ.
Dezvoltarea abilităților de comunicare trebuie să fie continuă pentru ca asistentul medical să
poată colabora cât mai bine cu ceilalți membri ai echipei medicale, cât și pentru a putea acorda
cele mai bune îngrijiri pacientului.
O bună comunicare în cadrul echipei medicale este vitală pentru o funcționare optimă a
sistemului de sănătate, în plus ea conduce la obținerea celui mai mare beneficiu pentru pacient.
Echipa reprezintă un grup de persoane care se formează și lucrează împreună pentru
atingerea unui scop. Fiecare membru își concentrează eforturile asupra obiectivului comun, dar
contribuția lor diferă sub aspect cantitativ, calitativ, ca intensitate și natură. Membrii grupului
sunt reciproc dependenți.
Scopul primar al echipei este constituit de facilitarea comunicării dintre indivizi, dar și
de coordonarea sarcinilor interdependente. Atingerea scopului se realizează prin parcurgerea
obiectivelor specifice, acestea trebuie să fie SMART- Specifice, Măsurabile, Adecvate scopului,
Realiste, Timp ( limită de timp).
Echipele pot fi temporare când este vorba de echipă de proiect (realizează proiecte) sau
echipă operatorie (execută diverse servicii medicale – chirurgi, anesteziști, asistente, infirmiere)
și echipe permanente, cele de îngrijire a pacientului cu boli cronice.

1
 Modul în care se formează, se dezvoltă și funcționează echipa este o parte importantă a
mediului de lucru pentru că influențează: îndeplinirea obiectivelor, climatul de lucru,
performanța echipei, performanța individuală, stabilitatea angajaților, reputația organizației.
Desfășurarea activității în cadrul grupului de muncă prezintă atât avantaje: potențial de
informații mai mare; experiență mai mare; fundamentare științifică a deciziilor, cât și
dezavantaje: presiuni sociale; apariția unei figuri dominante; contrângeri de timp; dezacorduri
frecvente.
Pentru a exista ca grup de muncă, este necesar ca membrii acestuia să comunice între ei.
Comunicarea în cadrul grupului are următoarele obiective: informarea corectă și la timp a
membrilor grupului; formarea de opinii în legătură cu diferite evenimente, discutarea acestora și
transmiterea către cei interesați; vehicularea directă, imediată și nealterată a ideilor, propunerilor
și nemulțumirilor între membrii grupului; luarea deciziilor și transmiterea acestora; evaluarea
performanțelor obținute.
Beneficiile comunicării în practica medicală sunt mai multe, atât pentru membrii echipei,
cât și pentru pacient, astfel pentru membrii echipei: aceștia devin conștienți de cunoștințele și
abilitățile celorlalți; creșterea moralului și a satisfacției în muncă; îmbunătățirea procesului de
luare a deciziilor; continuitatea și coerența în îngrijirile acordate pacienților – intervenții mai
eficiente; îmbunătățirea fluxului informațional. Pentru pacient: scăderea duratei spitalizării;
creșterea satisfacției pacientului și a familiei.
Gradul de eficacitate al unei echipe depinde în mare măsură de capacitatea membrilor de
a îndeplini anumite roluri cheie în cadrul acesteia. O echipă eficace trebuie să acopere un număr
de roluri, care pot fi diferite în funcție de scopul echipei. Echipele care oferă servicii medicale au
un coordonator care de regulă este medic, acesta având rolul de a conduce și de a îndruma și
membri cu roluri diferite în funcție de particularitățile serviciului/cazului/contextului.
În domeniul relațiilor interumane, coordonatorul sau managerul trebuie să cunoască
faptul că membrii unui grup: îndeplinesc diferite roluri care le marchează nevoile,
comportamentul, activitățile; joacă rol de factor de producție, membri de familie, de comunități
etnice, religioase, cetățeni; au individualitate proprie; au o anumită pregătire profesională,
culturală.
În comunicare există două modalități de bază: verbală și nonverbală. Comunicarea
verbală implică folosirea de cuvinte, deci această comunicare este orală sau scrisă. Pe de altă

2
parte, comunicare noverbală nu implică folosirea de cuvinte. Îmbrăcămintea, gesturile, atingerile,
limbajul corpului, mimica feței, a ochilor, chiar și tăcerea reprezintă această formă de
comunicare. În procesul de comunicare aceste două forme, verbală și nonverbală sunt
inseparabile.
Comunicarea orală (directă față în față sau prin telefon) și cea scrisă (scrisori medicale,
foi de observatie, emailuri între diferiți specialiști implicați) sunt cele mai folosite în domeniul
sănătății.
Ascultarea este un element important al procesului de comunicare și devine una dintre
activitățile principale ale asistentului medical, care trebuie să utilizeze comuncarea ca pe un
instrument de colectare sau furnizare a informațiilor. Ca și alte abilități necesare în practica
medicală, ascultarea necesită un efort conștient si practică constantă.
Atunci când este utilizată pentru colectarea de informații, comunicarea necesită o mare
sensibilitate precum și experiența în folosirea interviului. Eficacitatea unui interviu este
influențată atât de cantitatea de informații, cât și de gradul de motivare a pacientului. Factorii
care îmbunătățesc calitatea unui interviu constau în cunoașterea subiectului, răbdare,
temperament, abilități de ascultare, atenția îndreptată și spre indiciile nonverbale.
Un alt factor important în procesul de comunicare este observarea, fiind abilitatea de a
recunoaște și interpreta răspunsurile nonverbale venite dinspre pacient sau alți membri ai echipei
medicale. Asistentul medical trebuie să se maturizeze în rolul și responsabilitățile lui ca membru
în echipa medicală, să-și dezvolte atât cunoștințele clinice, cât și înțelegerea comportamentului
uman, putând astfel să-i folosească mai bine abilitățile necesare în procesul de comunicare.
În sănătate există o ierarhie clară care poate uneori împiedica fluxul de comunicare din
cauza fricii de a nu respecta un superior sau invers, cei aflați în vârful piramidei putând prezenta
uneori un comportament intimidant. Asertivitatea este abilitatea de a convinge persoana din fața
noastră, fără a ne impune punctul de vedere în mod agresiv.
Comunicarea se poate desfășura pe verticală, pe orizontală sau pe diagonală.
Comunicarea pe verticală poate fi direcționată de sus în jos urmând cursul ierarhic al unei
instituții, sau de jos în sus, adică dinspre nivelele inferioare către cele superioare ale ierarhiei.
Comunicarea pe orizontală este transmiterea de informații între oameni, departamente sau
unități în cadrul aceluiași nivel al ierarhiei organizaționale. Aceasta facilitează lucrul în echipă
într-un proiect cu persoane care participă la diferite niveluri și îmbunătățește satisfacția și

3
motivația angajaților. În viața de zi cu zi a spitalului, există mai multe exemple de comunicare pe
orizontală, una dintre cele mai frecvente este consultul interclinic – colaborarea cu diferite
specialități pentru a discuta despre un pacient și despre cea mai bună abordare sau îngrijire a
acestuia. Această comunicare obligă diferiți specialiști să accepte și să colaboreze pentru a oferi
cele mai bune rezultate pacienților lor.
Comunicarea pe diagonală se desfășoară între angajații din nivele ierarhice diferite, care
ocupă funcții diferite în cadrul instituției.
În oricare dintre canalele de comunicare existente se poate aborda un ton oficial sau mai
puțin oficial. Astfel, ne putem exprima în funcție de încrederea pe care o avem în cealaltă
persoană sau de modul și stilul oficial sau mai puțin oficial pe care îl abordăm. Într-un mediu
profesional trebuie să folosim stilul formal/oficial. Chiar și atunci când adoptăm un ton mai
neoficial, nu trebuie să neglijăm niciodată respectul față de cealaltă persoană evitând să
exagerăm la capitolul încredere.