APTITUDINILE

Aptitudinea este un complex de însușiri psihice și fizice strict individuale, relativ stabile
ale persoanei, care condiționează realizarea cu randament a unei anumite activități. De aceea
spunem că ele reprezintă latură instrumentala și executivă a personalității.
Oamenii se deosebesc între ei după capacitățile, posibilitățile lor de acțiune. Aceleași
activități practice, intelectuale, artistice sunt executate de diverși indivizi la diverse niveluri
calitative, cu o eficientă mai mare sau mai mică, uneori foarte redusă. Ele s-ar putea defini că
subsisteme sau sisteme operaționale, superior dezvoltate, care mijlocesc performanțe supramedii
în activitatea depusă. Ceea ce interesează e posibilitatea de a prevedea reușită profesională. O
aptitudine izolată nu poate asigură succesul într-o activitate profesională, pentru că îndeplinirea
oricărei activități profesionale necesită conlucrarea unui grup de aptitudini. Aptitudinea
profesională e complexă și nu poate fi determinată de un singur factor. Fiecare din însușirile
necesare luate separat, reprezintă o aptitudine simplă, iar întregul grup de aptitudini simple de
care e nevoie într-o activitate, formează o aptitudine complexă. E adevărat că aptitudinile se
bazează pe anumite premise, predispoziții ereditare, dar acestea se formează și dezvoltă în cursul
activității, în funcție de mediu și educație.
Experiența arată că în funcție de gradul de dezvoltare și de complexitate aptitudinea poate
trece în forme superioare. Prima formă superioară pe care o îmbracă aptitudinea este talentul.
Talentul este acea combinație a unor aptitudini care dă individului posibilitatea de a realiza o
activitate într-un mod nou, original, creator. Persoana talentată face ușor ceea ce alții fac greu.
Nivelul extrem al formelor de dezvoltare aptitudinală este geniul. Geniul este o complexă sinteză
de aptitudini ce realizează saltul de la condiția normalității la condiția anormalității în activitate
realizând ceea ce predecesorii nu putuseră realiza, adică noul absolut. Geniul creează paradigme
adică modele noi neexistente până la el în activitatea în cauză.
Aptitudinile pot fi clasificate după mai multe criterii.
1. În funcție de natură proceselor psihice implicate, aptitudinile pot fi:
 aptitudini senzoriale: acuitatea vizuală, auditivă, capacitatea de a diferenția nuanțele
cromatice, auzul muzical etc.;
 aptitudini psihomotorii care necesită coordonarea unor funcții psihice cu mișcările. O
astfel de aptitudine este funcția perceptivo-motorie care se manifestă prin perceperea
unor mișcări sau a unui desen și reproducerea lor. Această funcție are un rol foarte
important pentru desen, gimnastică sau însușirea scrierii;
 aptitudini intelectuale: capacitatea de a memora, de a concentra atenția, aptitudinea
pentru matematică sau gramatică, inteligență.
 2. În funcție de gradul de specializare:

 aptitudini speciale care sunt necesare pentru a obține rezultate bune într-un anumit
domeniu: sport, muzică, arte plastice etc.;
 aptitudini generale care sunt necesare în majoritatea domeniilor de activitate: spiritul de
observație, capacitatea de a memora, atenția, inventivitatea, inteligență.
Memoria e o aptitudine de fixare, păstrare și reproducere a diferite fapte și noțiuni.
Memoria mecanică se referă la memorarea de elemente în care înțelesul joacă un rol redus, iar
memoria logică se referă la memorarea de elemente în cadrul cărora înțelesul are rolul principal.
Spiritul de observație e aptitudinea ce se bazează pe calitățile percepției și înseamnă
sesizarea cu ușurință a ceea ce e ascuns, într-un anumit context situațional, dar are o însemnătate
mare pentru activitatea profesională.
Atenția e capacitatea de orientare selectivă a conștiintei între anumiți stimuli. Ea a
câștigat în importantă în condițiile moderne, unde activitatea de supraveghere și control a
numeroși stimuli solicita din partea omului menținerea continuă a unei atenții “vigilente”. Prin
vigilență se înțelege menținerea atenției în cazul unor semnale rare, de intensitate slabă, ce apăr
la intervale de timp imprevizibile. Există numeroase locuri de muncă în industria modernă unde
activitatea profesională se reduce la supraveghere, calitățile atenției trecând pe primul plan.
Factorii care asigură transformarea predispozițiilor în aptitudini și valorificarea
aptitudinilor în activitate pot fi împărțiți:
1. În factori care țin de subiect subiect menționam:
 Modul în care interacționează aptitudinile subiectului.
 Modul în care interacționează aptitudinile cu însușirile de personalitate: motivația,
dorință de autorealizare, interesele, încrederea în șine, perseverență.
 Activitatea subiectului, prin care își însușeste cunoștințele și deprinderile necesare.

2. Factori care țin de mediu:

 Atitudinea stimulatoare din partea familiei sau a altor persoane semnificative pentru
subiect;
 Condițiile economice, igienice, alimentația;
 Particularitățile și solicitările mediului socio-cultural care favorizează anumite activități
profesionale, artistice, științifice.