Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chr, la
Roma ntr-o familie patrician, prezumtiv descins din Iulus, fiul
prinului troian Eneas, care, conform legendei, era fiul zeiei
Venus. Caesar a obinut distincii n luptele din Asia. Cezar era
considerat unul dintre cei mai mari oratori i prozatori din Roma
al epocii sale. nsui Cicero elogia retorica i stilul lui Cezar.
Printre cele mai cunoscute opere se numr discursul funerar
pentru mtua sa pe linie patern, Iulia (vduva lui Marius), i
Anticato, un document menit s distrug reputaia lui Cato din
Utica i s fie replic la memorialul Cato al lui Cicero. Majoritatea
operelor i discursurilor lui Cezar s-au pierdut. Cele mai celebre
dintre care s-au pstrat: Commentarii de bello gallico,
(Comentarii despre rzboiul galic), relatri despre campaniile din
Galia i Britania n timpul mandatului su de proconsul i multe
altele, ca De bello hispaniensis etc. Acesta a fost nvingtor n
galia, a trecut cu legiunile din Italia i a nceput ntre 49-47 a. chr.,
rzboiul civil avnd ca principal adversar pe Pompeius. Acesta a
fost proclamat consul pe via i a interprins reforme sociale.
Textul studiat n clas, face parte din opera lui Caesar,
Comentarii de bello gallico, i n text regsim descrierea Galliei
care se spune c este mprit n trei pri, i anume una n care
locuiesc belgii, alta n are locuiesc acvitanii, alta, i cea de-a treia,
n care locuiesc cei ce se numesc celi, n limba lor i gali, n limba
noastr. Se mai explic cum aceste popoare se deosebesc ntre
eleprin limb, obiceiuri i legi. Fluviul Garumna i separ pe gali
de acvitani, Patrona i Sequana i separ de belgi. Autorul mai
prezint i cum c o parte dintre acetia, despre care se spunea c
i-au stpnit galii, i au neputul de la fluviul Ron i sunt
mrginii de fluviul Garumna, ocean i inuturile belgilor. Belgii
ncep de la cele mai ndeprtate inuturi ale Galliei, ajung pn la