EPILEPSIA

Epilepsia este o boală care se manifestă prin crize convulsivante şi

echivalente psihice cu un caracter paroxistic, apariţia unor stări psihotice şi
modificări specifice ale personalităţii.
Frecvenţa epilepsiei pe mapamond este apreciată de la 3 - 5 0/00.
Problema debutului nu-şi va găsi o soluţie acceptabilă dacă nu ţinem cont de
toate tipurile de debuturi. A apărut necesitatea separării debuturilor:
 în veghe;
 în somn;
 febril;
 cataminal;
 sezonier;
 viscero-vegetative,
 hipertensiv.

Debutul grand mal în stare de veghe manifestă predilecţie pentru momentul

deşteptării pentru stările de veghe încordată sau relaxată, producându-se câte 1
la 2 - 3 luni, uneori chiar lunar.

Debutul grand mal în somn formează anumite ore de vârf în somnul

nocturn, ceea ce se explică prin activitatea focarului epileptic. Frecvenţa în debut
este de o dată la 6 luni, iar mai apoi - o data la 2 luni.

Debutul febril se constată în vârsta infantilă, în stări de hiperpirexie (38 - 39 0

C), iar apoi şi în stare subfebrilă sau afebrilă.

Debutul cataminal se observă la fete cu ciclul menstrual dereglat şi prima

criza convulsivantă coincide cu menstrele.

Debutul sezonier s-a înregistrează mai des la copii în sezonul de primăvara -

1
toamna. Paroxismele (convulsivante şi neconvulsivante) se produc pe fond de
hiperpirexie sau de defervescenţă.

Debutul hipertensiv evoluează sub forma de accese de cefalee, voma

incoercibila, greţuri, hiperemie, tahicardie.

SIMPTOMELE EPILEPSIEI sunt de o mare varietate clinică şi cuprind:

tulburările critice ale crizei paroxistice neuronale, tulburările psihice intercritice şi
tulburările psihice permanente.

Epilepsia este o boală polietiologică fiind provocată de diferiţi factori nocivi

de origine endogenă şi exogenă, care ne permit a deosebi epilepsia simptomatică
şi esenţială.

Pentru epilepsia simptomatică caracteristic este, că accesele constituie

simptoame ale altor patologii (trauma cerebrală, tumorile cerebrale, meningita,
encefalita, sifilisul cerebral; diverse intoxicaţii în urma întrebuinţării alcoolului,
drogurilor, narcoză, oxid de carbon), tulburările endocrine, alergiile, leziunile
perinatale şi cele din copilăria precoce precum şi tulburările metabolice (atrofia
galbenă a ficatului, uremia).

Epilepsia idiopatică (genuină, esenţială) este varianta bolii a cărei etiologie

nu este cunoscută, dar pentru provenienţa ei o importanţă mare o au factorii
endogeni şi exogeni (factorii eriditari, diferite infecţii, intoxicaţii, traumele psihice
şi fizice, tulburările endocrine şi metabolice) din motivul, că are loc transmiterea
sensibilităţii neuronale.

2
 După aspectul clinic vom distinge următoarele componente simptomatice:
 crize epileptice;
 echivalentele psihice;
 schimbările specifice ale intelectului şi personalităţii.

Crizele epileptice sunt destul de polimorfe.

Mai des se întâlneşte accesul major (grand mal) şi accesul minor (petit
mal).
Clinica accesului major (grand mal) este compusă din:
 semne premonitorii ori prodromale;
 aură;
 faza tonică;
 faza clonică;
 starea de post criză.

SEMNELE PREMONITORII apar înaintea crizei cu ore sau zile, manifestându-

se la pacienţi:
 prin oboseală nemotivată;
 somn fragmentar neliniştit;
 visuri alarmante;
 retrăiri;
 tristeţe;
 anxietate;
 apatie;
 lipseşte dorinţa de a îndeplini ceva;
 dispare apetita;
 apar dureri gastrice;

3
  parestezii ale musculaturii feţii;
 contracturi clonice ale corpului;
 scade văzul şi auzul;
 scăderea sau lipsa mirosului şi ale gustului.

AURA se întâlneşte aproximativ la 50 % pacienţi, manifestându-se prin şi

aceeaşi simptomatologie, care este un indicator al localizării focarului
epileptogen.
Durata aurei este de la zeci de secunde până la 1/2 minute.
Aura preceda cu câteva zeci de secunde criza şi permite pacientului să ia
poziţii de protecţie.

Manifestările de aură epileptică sunt variate sub formă de:

 clonii musculare;
 parestezii cutanate;
 senzaţii neplăcute cu diverse localizări;
 tulburări vegetative;
 halucinaţii elementare sau complexe;
 sentimente de nelinişte,
 schimbarea ritmului gândii.

Aura epileptică exprimă tulburările structurilor funcţionale la originea

descărcărilor bioelectrice, care difuzează apoi în criza paroxistică generalizată.

Distingem următoarele tipuri de aură:

 viscerosenzorială;
 visceromotoriie;
 senzorială;

4
  impulsivă;
 psihică.

Aura viscerosenzorială se manifestă sub formă:

 de palpitaţii;
 dispnee;
 senzaţii neplăcute în abdomen;
 greţuri;
 vomă incoercibilă;
 senzaţii de foame;
 senzaţii de sete.

Aura visceromotorie se manifestă:

 prin dilatarea şi îngustarea pupilelor;
 prin eritemă;
 durere în abdomen;
 prin dearee;
 peristaltism intestinal mărit.

Aura senzorială se manifestă sub formă de:

 senzaţie de mişcări ale insectelor pe corp;
 amorţirea diferitelor părţi ale corpului;
 prin apariţia fenomenelor psihosenzoriale;
 prin halucinatorii simple în diferite sfere ale percepţiei (auditivă, vizuală,
olfactivă şi gustativă).
Pacienţii văd - imagini colore, obiecte deformate; aud - zgomote, trăsnite,
bubuituri, împuşcături, melodii, strigăte, glasuri necunoscute.

5
 La unii pacienţi poate predomina gustul de amar, acru, sărat, dulce.

Deseori predomină mirosul de fum, putregai, descompunerea cadavrelor.

Aura impulsivă se manifestă:

 prin prezenţa amintirelor automatismului ambulatoriu.

Aura psihică se manifestă:

 prin retrăiri halucinatorii;
 prin fenomenele “deja vu” şi “jamais vu”;
 prin barajul gândirii;
 prin lacune ale memoriei şi confuzie mintală.

FAZA TONICĂ A CRIZEI.

Clinic este manifestă prin:
 pierderea conştiinţei;
 prăbuşirea pacientului;
 în timpul acesta se pot produce leziuni corporale, arsuri;
 este prezentă contractura tonică a musculaturii întregului corp, care duce la
oprirea respiraţiei şi apariţia cianozei feţei.
De cianoză pronunţată a feţei este legată denumirea
populară a acestei maladii - “boala neagră”.
 globii oculari sunt de obicei “daţi peste cap”;
 pupilele nu reacţionează la lumină;
 lipsesc şi alte reflexe;
 apare muşcarea limbii sau a buzelor;
 sunt prezente micţiunea sau defecaţia involuntară;
 durata fazei - în mediu e de 25- 30 secunde.
6
 FAZA CLONICĂ A CRIZEI.
Ea se prezintă prin:
 contracturi simetrice şi alternative;
 caracteristic este, că ele urmează una după alta;
 mai întâi a flexorilor apoi extensorilor trunchiului;
 mai târziu a membrelor şi capului;
 cianoza feţei se micşorează;
 apoi apare o hiperemie pronunţată;
 durata acestei faze poate ajunge până la 2 - 3 minute.

STAREA DE POSTCRIZĂ.
După finisarea convulsiilor la majoritatea pacienţilor sunt prezente:
 semne de obnubilare a conştiinţei;
 uneori îngustarea conştiinţei de tip crepuscular;
 la unii pacienţi are loc un somn adânc cu o durată de câteva ore;
 iar alţi pacienţi îşi revin imediat;
 constant pentru toţi pacienţii - este amnezia totală de durată a crizelor;
 foarte des despre cele întâmplate află de la martorii oculari:
 membrii familiei;
 rude apropiate;
 medicii curanţi;
 medicul de gardă;
 surorile medicale de gardă;
 pacienţii din secţie.

Sunt cazuri când crizele se repetă pe parcursul zilei şi au o frecvenţă în

serie.

7
 Status epilepticus - se caracterizează prin crize prelungite sau repetitive,
fără o perioadă de recuperare între atacuri. Aceste atacuri implică riscuri, dintre
cele mai grave:

 obstrucţia căilor aeriene;

 acidoză;
 hipotensiune;
 hipertermie;
 edem cerebral;
 hipoglicemie,
 alterarea funcţiilor SNC.

Status epilepticus prezintă un pericol pentru viaţa pacientului şi se poate

termina chiar cu moartea lui din cauza edemului cerebral şi pulmonar sau a
insuficienţei cardiace.

Clinica crizelor mici (petit mal) se caracterizează prin:

 pierderea cunoştinţei pentru câteva secunde;
 apariţia concomitent a unei mişcări convulsive de scurtă durată (2 - 5
secunde),
 au loc convulsii a unor grupe de muşchi ai feţei sau membrelor,
 pacientul de obicei nu cade;
 se manifestă amnezia acestei perioade.

În cadrul epilepsiei se manifestă pierderi de cunoştinţă de scurtă durată

fără componenţa convulsivă numite absenţe (lipsă). Acesta se manifestă clinic
prin:
 încremenirea pacientului în poziţia în care se afla;

8
  nedesăvârşirea acţiunii începute;
 întreruperea vorbirii la mijlocul frazei;
 balansarea în timpul mersului;
 durata e de zecimi de secunde.

Tipurile evolutive condiţionate de discronizarea crizei grand mal în ciclul

fiziologic somn - veghe ne-a permis să distingem următoarele tipuri de epilepsie:
 epilepsia în stare de veghe;
 epilepsia deşteptării (prematinală);
 epilepsia somnului diurn (postprandială);
 epilepsia hipnagogică;
 epilepsia mezohipnică;
 epilepsia difuză.

Epilepsia în stare de veghe se caracterizează prin aceea că crizele

convulsivante se înregistrează pe parcursul zilei.
Sindromul convulsivant înregistrează până la 3 - 5 crize pe luna uneori mai
mult.

Epilepsia cu crize înainte de deşteptare (prematinală) se caracterizează prin

ore de vârf comiţial de dimineaţă (de la ora 4 la 5 - 6).

Sindromul convulsivant prematinal înregistrează până la 2 crize pe luna şi

chiar mai mult.

 Somnul este agitat,

 somnul fragmentar,
 somnul cu gesticulaţii,
 sunt înregistrate automatisme,

9
  mai spre finală deficit de somn.

Epilepsia în somnul diurn (postprandială) se caracterizează prin crize

comiţiale majore cu conservarea perfectă a personalităţii, cu tip uniform de
evoluţie şi bună adaptare socio-profesională a bolnavilor.
 Din particularităţile evoluţiei acestui tip de epilepsie fac parte: crize având
în prodrom o dorinţă irezistibilă de a dormi.
Drept factori, sunt:

 Frecvenţa crizelor,
 calitatea şi oportunitatea tratamentului,
 activitatea focarului epileptic şi particularităţile somnului.

Epilepsia cu crize mezohipnice se caracterizează prin crize comiţiale majore,

ce survin în stadiul profund al somnului între ora 2 şi 4 de noapte.
Acest ritm se menţine timp de 7 - 10 ani şi mai mult, pur individual.
Ea se asociază cu:

 Somnambulism,
 pavor nocturn,
 enurezis.

În aceasta formă demararea crizelor ţine de:

 Dezordinile hipnagogice,
 de somnul superficial,
 de deşteptările frecvente.

10
 Pacienţi sunt:

 Fatigabili,
 caxectizati,
 extenuaţi.

Procesul interesează în grad minim personalitatea şi intelectul bolnavului.

Epilepsia hipnagogică se caracterizează prin aceea că crizele convulsivante se

înregistrează pe parcursul somnului nocturn.
Sindromul convulsivant înregistrează până la 3 - 5 crize pe luna uneori mai
mult.

Epilepsia difuză include cazurile, care au pierdut cronoafinitatea pentru

sectoarele cadranului nictemeral somn-veghe.

TRATAMENTUL
Principiul, de bază al terapiei constă:

1. în tratarea complexă, bazată pe evidenţă strictă a particularităţilor

structurale ale paroxismelor şi ale evoluţiei clinice a afecţiunii atât în
debut, cât şi în diferite etape ale ei.
Analiza masurilor terapeutice a demonstrat, că cele mai efeciente în
epilepsia cu evoluţie benigna în somn sunt preparatele cu efect somnifer minim
şi cu tropism predilect pentru formaţiunile subcorticale (finlepsina, difenina,
cloraconul, hexamedina, tetraborat de sodiu, elenium).

11
 La bolnavii, la care crizele pe parcursul întregii afecţiuni se produceau în
somn cu ore de vârf în prima jumătate a nopţii, drogul se administrează în mod
obişnuit cu 1/2 oră înainte de culcare. Astfel, a decăzut definitiv necesitatea
administrării în trei prize a drogurilor antiepileptice la bolnavi, cu atât mai mult,
ca efectul se obţinea şi cu o singura doză.

Aşadar, medicaţia poartă un caracter etiopatogenetic complex şi este alcătuită,

în funcţie de indicaţii:

- din tratament dehidratant,

- roburant,
- resorbtiv,
- antiflogistic,
- desensibilizant,
- nootrop,
- neuroleptic,
- vitaminizant şi anticonvilsivant.

Aplicarea tratamentului se face în trei etape:

1) electia drogului preferenţial;

2) obţinerea remisiei terapeutice, consolidarea ei, profilaxia agravărilor şi
conduita bolnavului fără convulsii pe o perioada de 3 - 5 ani;
3) suspendarea tratamentului în conformitate cu lipsa manifestărilor clinico-
EEG ale epilepsiei.

Tratamentul ambulatoriu

Controlarea crizelor convulsive determinate de epilepsie necesită o urmare

zilnică a schemei de tratament recomandată de medic. Medicamentele

12
antiepileptice trebuie administrate conform prescripţiei, fără nici o abatere de la
aceasta. Nerespectarea schemei de tratament este unul din principalele motive
ale ineficientei controlării crizelor convulsive.

Medicamentele antiepileptice sunt eficiente doar atunci când nivelul seric

adecvat al medicamentelor este menţinut constant. Medicul are în vedere acest
fapt, recomandând o schemă specifică fiecărui medicament în parte (un anumit
dozaj, o anumită schemă de administrare şi etc.). Neadministrarea unei doze
compromite întreg tratamentul.

Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul pacienţilor cu epilepsie care urmează o

dietă cetogenică (excluderea completă a grăsimilor şi proteinelor din alimentaţie)
recomandată de medicul specialist întocmai pentru a îmbunătăţi controlul
epilepsiilor dificil de tratat. Dieta cetogenică poate fi dificil de respectat dar este
obligatorie respectarea ei strictă.

În plus fata de tratamentul medicamentos, medicul recomandă

identificarea şi evitarea lucrurilor, faptelor care determină apariţia convulsiilor,
cum ar fi:

 lipsa somnului adecvat;

 consumul de băuturi alcoolice;
 consumul de droguri;
 stresul emoţional;
 reducerea numărului de mese zilnice;
 consumul de băuturi sau alimente care conţin cafeina;
 privitul la televizor pentru mai multe ore;
 folosirea îndelungată a computerelor;
 expunerea intempestivă la soare.

13
 Medicamente

Medicamentele folosite pentru prevenirea convulsiilor se numesc

antiepileptice. Scopul constă în găsirea unei medicaţii antiepileptice eficiente care
să determine cele mai puţine efecte adverse.

Eficienta antiepilepticelor în prevenirea convulsiilor este de 60 - 70%. Deşi

multe persoane suferă efectele adverse ale acestor medicamente, acesta este cel
mai bun mod de a preveni convulsiile. Beneficiile depăşesc de obicei neajunsurile
acestor medicamente.

Există pe piaţă multe tipuri de medicamente antiepileptice (denumite şi

anticonvulsivante), dar nu toate tratează acelaşi tip de convulsii.

Primul pas în alegerea anticonvulsivantelor este diagnosticarea corectă a

tipului de epilepsie şi de convulsii pe care le are pacientul cu epilepsie.

Poate dura mai mult timp până la găsirea celei mai bune combinaţii de
medicamente, prin ajustarea dozelor, prin încercarea mai multor medicamente.
Scopul este de a preveni apariţia convulsiilor cu preţul unor efecte adverse cat
mai reduse posibil. Odată ce a fost găsit cel mai eficient tratament, este foarte
important că pacientul să îl urmeze întocmai recomandărilor medicului.

Monoterapia (folosirea unui singur medicament) este ferm recomandată,

fiind tratamentul de prima intenţie. Monoterapia determină mai puţine efecte
adverse şi nu are riscul de a interacţiona cu alte medicamente. De asemenea,
şansele de a uita sau de a greşi ora administrării medicamentului sunt mult mai
mici în monoterapie faţă de un tratament compus din mai multe medicamente.

Atunci când monoterapia este ineficienta, adăugarea unui al doilea

medicament poate îmbunătăţi controlul convulsiilor. De asemenea, în cazul

14
pacienţilor cu mai multe tipuri de convulsii, este nevoie de mai mult de un singur
medicament.

PAŞI DE PREVENIRE:

 Dacă suferă de crize este necesar să poarte o brăţară de atenţionare.

 Dacă ei au o criză şi pierd conştiinţa, imediat ce medicii văd brăţara vor şti
ce fel de tratament să va administreze.
 Luaţi-vă medicamentele aşa cum vă este indicat.
 Nu evitaţi să luaţi medicamentele şi nu renunţaţi la ele brusc.
 Folosiţi ochelari şi farfurii de plastic în locul celor din sticlă şi porţelan.
 Puneţi un semn cu “ocupat” pe uşa de la baie, deoarece în cazul în care
aveţi o criză uşa să nu fie încuiată şi lumea să poată ajunge repede la
pacient.
 În cazul în care copilul Dvs suferă de crize puneţi un înterfon în camera
acestuia.
 Daca băiatul sau fata Dvs suferă de epilepsie este necesar să doarmă
întotdeauna în patul de jos.
 În cazul unor crize puneţi pe frigider numere de telefon în caz de urgenţă şi
instrucţiuni de prim ajutor.
 Nu înotaţi niciodată singur.
 Înotaţi alături de o rudă, un prieten.
 Puneţi mai multă căptuşeală sub mochetă şi covoare.
 Pentru a evita înecul în cazul unor crize ţineţi nivelul apei în cadă cat mai
redus.
 Feriţi-vă de tutun, astfel evitând pericolul unui incendiu.

15
 Găsiţi un medic competent în care aveţi încredere şi urmaţi instrucţiunile
acestuia.
 Să nu vă simţiţi niciodată ciudat dacă îl sunaţi să îi puneţi întrebări în
privinţa sănătăţii.
 Dacă doctorul este prea ocupat asistenta acestuia vă va ajuta.
 Înainte de a lua noi medicamente întrebaţi-vă doctorul.
 Dacă aveţi o alergie nu începeţi să luaţi antihistaminice înainte de a primi
aprobarea din partea medicului, mai ales dacă până atunci nu aţi mai luat
antihistaminice.
 Educaţi-vă. Citiţi tot ce puteţi despre astfel de crize şi despre tratamentul
indicat.
 A şti înseamnă a avea putere.
 Cu cat învăţaţi mai multe despre epilepsie cu atât mai mult veţi putea să vă
ocupaţi de boala dvs.

16