Abdomenului

Simtomatologia sternului infundat

Simptomele sternului infundat pornesc de la o senzatie de disconfort la nivelul toracelui pana

la afectiuni cardiace, cu deformarea inimii (inima fiind impinsa inspre inapoi) si chiar
respiratorii.

Diagnosticarea sternului infundat-Diagnosticarea este usoara, deformarea fiind

sesizabila cu ochiul liber.

Tratamentul sternului

Daca afectiunea este severa, se opteaza pentru interventie chirurgicala care se poate face in
doua feluri:

Interventie cu introducerea placutei de metal - consta in eliminarea cartilajului costal

in exces si inserarea unei bare de metal in spatele sternului, prinsa de coaste, pentru a readuce
toracele la o forma normala.

O alta interventie chirurgicala va avea loc peste sase luni pentru scoaterea barei.

Interventie cu introducerea benzilor din plastic - metoda presupune inserarea unor

benzi din plastic ce nu vor mai trebui niciodata extrase, iar organismul va incepe vindecarea
in jurul lor.Aceasta este o interventie chirurgicala moderna de succes. 

Daca afectiunea nu este severa, ci doar deranjanta din punct de vedere estetic,poate fi
atenuata prin exercitii de dezvoltare a muschilor intercostali, pectorali si ai abdomenului

Sternul infundat poate afecta stima de sine si crea complexe, motiv pentru care, in
unele cazuri, se recomanda terapie psihologica.Sternul infundat afecteaza atat barbatii, cat si
femeile

Deficientele peretelui abdominal se produc prin modificari de forma si prin

modificari de tonus muscular.

Abdomen balonat - mult marit cu perimetrele si diametrele crescute in toate

sensurile, fie in sens antero-posterior sau lateral.
 Abdomenul scobit - sau supt este singura deficienta a abdomenului caracterizata
prin tonus muscular crescut

Abdomenul lung si ingust se intalneste la fete in perioada pubertara si este

ingust in talie si latit la nivelul bazinului.

Abdomenul gras, este mare in volum datorita atoniei musculare si depunerilor

grasoase excessive

Abdomenul asimetric, se produce din cauza parezeleor, paraliziilor sau

insuficientelor musculare pe o singura parte.

Abdomenul cu puncte si zone slabe.

Cele mai importante sunt herniile ombilicale, inghinale sau crurale.

Principii de corectare

Tratamentul kinetic trebuie sa tina seama de cauzele si mecanismul de producere

a deformatiilor abdominale. 

El se bazeaza pe gimnastica abdominala care cuprinde:

exercitii de abdomen propriu-zise;

exercitii de trunchi,

exercitii de membre inferioare.

Aceste exercitii se pot executa pasiv, activ si cu rezistenta din pozitiile: culcat,
sezand, atarnat, pe genunchi si stand.

Pelvisul osos sau bazinul este format de cele două coxale, sacru şicoccige.

este situat, cu aproximaţie, la mijlocul corpului adultului. 
Pelvisul osos cuprinde în interiorul său cavitatea pelviană (Cavitas pelvis) care conţine
numeroase organe de mare importanţă. 
CONFORMAŢIA GENERALĂ. 
Are forma unui trunchi de con, cu baza mare în sus şi cu baza mică în jos. 
Pelvisul osos prezintă: 
 circumferinţă superioară şi
  o circumferinţă inferioară,
 o suprafaţă exterioară şi
 o suprafaţă interioară.
Circumferinţa superioară sau baza mare a pelvisului osos:
 baza sacrului,
 creasta iliacă,
 marginea anterioară a coxalului şi
 marginea superioară a simfizei pubiene.
Diametrele care interesează această circumferinţă sunt următoarele:
 Diametrul biiliac superior, ce separă spinele iliace antero-superioare; măsoară 25
cm.
 Diametrul transversal maxim, între punctele cele mai îndepărtate ale crestei iliace;
măsoară 29 cm.
Aceste diametre sunt importante pentru obstetrician. Evaluarea lor la femeia gravidă
face parte dintr-o metodă obstetricală,cunoscută sub numele de pelvimetrie externă.
Suprafaţa exterioară (exopelviană). Prezintă elementele anatomice de pe feţele laterale ale
celor două coxale şi de pe feţele dorsale ale sacrului şi coccigelui;
Anterior:
 faţa anterioară a simfizei pubiene, situată pe linia mediană
 lateral de ea se găsesc unghiurile pubelui şi găurile obturate, cu cadrele osoase de care
ele sunt mărginite;
Posterior
 feţele dorsale ale sacrului şi coccigelui, precum şi
 marginile posterioare ale oaselor coxale.
 între sacru şi coccige, pe de o parte, şi marginile posterioare ale coxalelor, pe de altă
parte, se delimitează scobiturile sacro-ischiatice;
Lateral:
 feţele laterale ale coxalelor cu faţa gluteală,
 acetabulul şi tuberozitatea ischiatică.
 De asemenea, se găseşte şi o parte din scobitura sacro-ischiatică, ce aparţine
atât feţei dorsale, cât şi feţei laterale a pelvisului osos.
 
Suprafaţa interioară (endopelviană). 
Se caracterizează printr-un relief osos semicircular, numit linia terminală (Linea
terminalis). 
Cele două linii terminale delimitează strâmtoarea superioară a pelvisului mic. 
Strâmtoarea superioară împarte pelvisul în două porţiuni: una situată deasupra şi alta
dedesubtul ei.
Pelvisul mare (Pelvis major) sau porţiunea superioară aparţine topografic abdomenului.
 este format de cele două fose iliace ale coxalelor şi de aripioarele
sacrului;
 este mărginit: în sus - de circumferinţa superioară, iar în jos - de
strâmtoarea superioară ale bazinului.prezintă: o scobitură dorsală, în
care pătrunde coloana lombară şi
 scobitură anterioară, închisă de muşchii peretelui abdominal anterior.
Pe1vis mic (Pelvis minor). Strâmtoarea superioară delimitează împreună cu circumferinţa
inferioară sau baza mică a pelvisului osos (numită şi strâmtoarea inferioară a pelvisului) o
excavaţie ce poartă numele de pe1vis mic (Pelvis minor). Cele două strâmtori şi pelvisul mic
au o deosebită importanţă obstetricală.
Strâmtoarea superioară a pelvisului (Apertura pelvis superior). 
 are forma unui oval neregulat, comparat cu un „as de cupă";
 este delimitată - de fiecare parte - de către linia terminală (Linea terminalis) dreaptă
respectiv stângă alcătuită astfel:
 înapoi - de promontoriu şi marginea anterioară a aripioarelor sacrului;
 pe laturi - de liniile arcuate ale celor două coxale, prelungite prin crestele pectineale;
 înainte - de marginea superioară a simfizei pubiene, care continuă crestele pectineale.
 prezintă mai multe diametre cu importanţă obstetricală şi anatomică.
 Diametrul promonto-suprapubian se întinde de la promontoriu la
marginea superioară a simfizei pubiene; măsoară 11,5 cm. Micşorarea
lui patologică devine o piedică importantă în mecanismul naşterii.
 Diametrul promonto-retropubian (Diameter conjugata) se întinde de
la promontoriu la faţa posterioară a simfizei pubiene; la acest nivel,
simfiza pubiană este proeminentă în pelvis; măsoară 11 cm.
 Diametrul transversal maxim (Diameter transversa) uneşte punctele
cele mai îndepărtate ale liniei arcuate şi măsoară 13,5 cm; el întretaie
 diametrul promonto-retropubian la unirea celor 2/3 anterioare cu 1/3
lui posterioară.
 Diametrul transversal clinic întretaie pe cel promonto- retropubian la
mijlocul lui şi măsoară 13 cm. El este utilizat de ovoidul fetal în timpul
naşterii, motiv pentru care se mai numeşte şi diametrul util (diametrul
transversal maxim nu poate servi în timpul naşterii, din cauza
proeminenţei pe care o face promontoriul). 
 Acest diametru împarte strâmtoarea superioară într-un arc anterior şi
altul posterior. Arcul anterior face parte dintr-un cerc cu raza de 6 cm.
Determinarea arcului anterior are o importanţă practică, deoarece raza
lui creşte şi descreşte împreună cu diametrul transversal.
 Diametrele oblice (Diameter obliqua) în număr de două, se întind de
la articulaţia sacro-iliacă dintr-o parte, la eminenţa iliopubiană de
partea opusă; ele măsoară 12 cm şi constituie, în marea majoritate a
cazurilor, diametrul de intrare (angajare) a ovoidului fetal în pelvisul
mic.
 Circumferinţa inferioară (strâmtoarea inferioară a pelvisului) (Apertura pelvis
inferior) sau baza mică a pelvisului osos este formată: 
 anterior, de marginea inferioară a simfizei pubiene;
 posterior, de vârful coccgelui;
 lateral, de cele două tuberozităţi ischiatice; acestea sunt legate 
 anterior - de simfiza pubiană, prin ramurile ischiopubiene, iar posterior - de sacru şi
coccigiene prin ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase.
Arcada pubiană (Arcuş pubiens) - arcul osos, format de cele două ramuri ischiopubiene, al
cărui vârf este situat la nivelul marginii inferioare a simfizei pubiene. 
Unghiul format între ramurile inferioare ale celor două oase pubiene se numeşte unghiul
subpubian (Angulus subpubicus). Măsoară aproximativ 75° la bărbat şi 90- 100° la femeie.
Atât arcul pubian, cât şi unghiul subpubian au o deosebită importanţă obstetricală.
Diametrele strâmtorii inferioare:
Diametrul anteroposterior uneşte vârful coccigelui cu marginea inferioară a simfizei
pubiene şi măsoară 9,5 cm. în timpul naşterii (expulziei fătului) el se măreşte, ajungând până
la 12,5 cm. Creşterea diametrului se datorează mobilizării înapoi a coccigelui în articulaţia
sacrococcigiană.
Diametrul transversal sau biischiatic uneşte feţele mediale ale celor două tuberozităţi
ischiatice; măsoară 11 cm.
Diametrele oblice, în număr de două, unesc mijlocul ligamentului sacrospinos cu mijlocul
ramurii ischiopubiene de partea opusă. Importanţa lor este redusă; măsoară 11-12 cm.
Pelvisul mic sau excavaţia pelviandi (Pelvis minor). 
Este porţiunea delimitată între cele două strâmtori. în clinică se utilizează şi termenul de
canal pelvian, înţelegându-se prin aceasta pelvisul mic împreună cu cele două strâmtori ale
lui.
Pelvisul mic este format:
 posterior - de faţa anterioară a sacrului şi coccigelui;
 lateral - de suprafeţele plane ce răspund acetabulelor (situate pe feţele mediale ale
coxalelor) şi de găurile obturate;
 anterior - de faţa posterioară a simfizei pubiene.
Pereţii pelvisului mic diferă în înălţime: posterior măsoară 16 cm,pe laturi - 9-10 cm, iar
anterior - numai 4,5-5 cm.
Pelvisul mic prezintă relieful strâmtorii mijlocii; el este puţin apreciabil pe pelvisul osos, dar
devine evident pe viu în prezenţa formaţiunilor musculo-aponevrotice şi ligamentoase ce
căptuşesc pelvisul mic.
Strâmtoarea mijlocie este formată: 
 posterior - de linia transversală dintre vertebrele sacrate 4 şi 5;
 lateral - de marginea superioară a ligamentelor sacrospinoase şi de spinele ischiatice;
 anterior - de o linie curbă ce se întinde de la spinele ischiatice la treimea inferioară a
feţei posterioare a simfizei pubiene.
Strâmtoarea mijlocie răspunde liniei de inserţie a diafragmei pelviene -  formată de
muşchii ridicători anali şi muşchii coccigieni.
Diametrul cel mai important în timpul trecerii fătului este cel bispinos (transversal),
care măsoară 11 cm. 
Pe lângă diametrele celor trei strâmtori, în obstetrică se mai utilizează un diametru al
excavaţiei pelviene, ce poate fi măsurat pe viu (la femeie) -  este diametrul
promontosubpubian, ce se întinde de la promontoriu la marginea inferioară a simfizei
pubiene. Acest diametru se măsoară prin tact vaginal şi are, în condiţii normale, 12-13 cm.
Inclinaţia pelvisului (Inclinatio pelvis). 
 In staţiune verticală, pelvisul mic apare foarte înclinat faţă de coloana vertebrală, deoarece
planul strâmtorii superioare este orientat dinapoi înainte şi de sus în jos, trecând prin
promontoriu şi marginea superioară a simfizei pubiene. 
Promontoriul este situat la 9-10 cm deasupra simfizei pubiene. 
In staţiunea verticală, planul strâmtorii formează cu orizontala un unghi de 60° ce trece prin
marginea inferioară a simfizei, numit unghiul de înclinaţie al pelvisului.
In decubit dorsal, unghiul de înclinaţie se reduce la 45°. 
Planul strămtorii inferioare trece prin vârful coccigelui şi marginea inferioară a
simfizei pubiene. Este oblic, ca şi planul strâmtorii superioare, dar formează cu orizontala un
unghi de numai 10°. Acest unghi se anulează în decubit dorsal. 
Datorită înclinaţiei pelvisului şi a strâmtorilor lui, axele teoretice, care indică direcţia
de progresie a capului fetal în timpul naşterii, prezintă unele particularităţi: 

1.  Axul strâmtorii superioare este perpendiculara ce cade în centrul planului

strâmtorii; el este oblic în jos şi înapoi, unind ombilicul cu coccigele.
2. Axul strâmtorii inferioare este perpendiculara ce cade în centrul planului strâmtorii;
este aproape vertical, unind prima vertebră sacrată cu un punct situat puţin înaintea anusului.
3. Axul pelvisului mic (Axis pelvis) uneşte centrul planurilor celor două strâmtori,
rămânând în tot traiectul lui la egală distanţă de pereţii excavaţiei. 
4. Axul este curb şi paralel cu concavitatea feţei anterioare a sacrului, îmbrăţişând astfel
simfiza pubiană în concavitatea lui.Pelvisul prezintă diferenţe sexuale, de vârstă şi
individuale. 

Statica şi locomoţia. 

Bazinul osos serveşte (pe lângă rolul de protecţie a organelor pelviene şi pe lângă cel
jucat în mecanismul naşterii) la transmiterea greutăţii corpului la membrele inferioare; are
astfel un rol important în statică şi locomoţie. 

In staţiunea verticală, se găsesc în acelaşi plan frontal: promontoriul, axele de rotaţie

ale humerusului în articulaţiile scapulohumerale şi cele ale femurelor în articulaţiile
coxofemurale. Considerat astfel (în plan frontal) bazinul osos se prezintă ca o boltă, care
primeşte greutatea corpului şi o transmite celor două coapse.
Această boltă are un vârf reprezentat de sacru, şi doi stâlpi (arcade) reprezentaţi de oasele
coxale.Sacrul primeşte greutatea de la trunchi şi prin intermediul stâlpilor, o transmite la
cavităţile cotiloide şi de aici la femure

Greutatea corpului apăsând pe sacru, produce o tensiune în articulaţiile sacro-iliace,

care aduce după sine tendinţa la îndepărtarea celor doi stâlpi de boltă. Dar stâlpii sunt
menţinuţi în legătură prin cele două ramuri ischiopubiene şi prin simfiza pubiană, astfel că
presiunea de sus în jos nu-i poate îndepărta.

Pe de altă parte, presiunea este neutralizată şi de contrapresiunea de jos în sus,

exercitată de cele două femure. Intervin în menţinerea echilibrului de forţe şi puternicele
ligamente ale articulaţiilor sacro-iliace.

Arhitectura bazinului osos este realizată astfel în mod atât de fericit, încât nu se pune
nici o piedică locomoţiei şi staticii; în cazul în care pelvisul osos şi-a pierdut rezistenţa
normală, echilibrul de forţe se rupe şi se produc deformaţii.