Se poate spune că evaluarea mersului este o apreciere global-analitică căci poate furniza date

importante atât analitice pe segmente limitate cât şi globale asupra unui complex funcţional
neuro-mio-artrokinetic static şi dinamic ca şi aspecte extrem de importante ale echilibrului.
Evaluarea mersului se face în principal prin observaţia testatorului care consideră tipul de
mers al pacientului.
Subiectului i se solicită să execute variate modalităţi de mers:
- mers normal
- mers rapid
- mers în lateral
- mers în tandem
- mers peste mici obstacole
- urcat-coborât scări.
Se urmăresc o serie de aspecte precum:
• echilibru
• simetria
• poziţia piciorului
• comportarea lanţului kinematic al membrului inferior
• parametrii măsurabili ai mersului
• mişcările bazinului
• mişcările trunchiului
• mişcările membrelor superioare.

Mersul are trei momente funcţionale de bază:

1. Sprijin pe ambele picioare;
2. Sprijin pe un picior;
3. Balansul sau avansarea unui picior.
Cum primele 2 momente înseamnă perioadă de sprijin pe sol se consideră că ciclul de mers
este format din două perioade distincte:
• sprijinul;
• balansul (oscilarea, pendularea).
Analiza kinematică a mersului arată că există 6 mişcări determinante ale mersului: rotaţia
pelvisului, înclinarea pelvisului, flexia genunchiului, mişcarea piciorului şi genunchiului, deplasarea
laterală a pelvisului.

Faza I: atacul cu talonul

• Capul şi trunchiul, verticale; braţul opus este proiectat înainte;

• Bazinul face o uşoară rotaţie anterioară;
• Genunchiul membrului de atac este extins;
• Piciorul respectiv este în unghi drept cu gamba.

Perturbări ale fazei I