EVALUAREA SI
REEDUCAREA MERSULUI
IN KINETOTERAPIE

PROF. KINETOTERAPEUT CIOANCA IULIA

 EVALUAREA SI REEDUCAREA MERSULUI
IN KINETOTERAPIE

  Mersul este o componenta foarte importanta in viata unui om, deoarece il ajuta sa
interactioneze cu mediul inconjurator.
Steindler defineşte mersul ca “bipedalism alternativ” căci într -adevăr mersul este format
dintr-o alternanţă de mişcari şi poziţii de sprijin ale câte unui membru pelvin, pe care le repeta
apoi identic celalălt membru” (Sbenghe T., 2008, p. 440). Mersul este specific fiecărui individ în
parte si are o competenţă ereditară.
Evaluarea mersului este o apreciere global-analitică căci poate furniza date importante
atât analitice pe segmente limitate cât şi globale asupra unui complex funcţional
neuro-mio-a r t r o k i n e t i c s t a t i c s i d i n a m i c c a t ş i a s p e c t e e x t r e m d e i m p o r t a n t e
a l e e c h i l i b r u l u i . (Sbenghe,T., 2008)
Importanţa evaluării mersului:
- in primul rând pentru că mersul poate reprezenta exteriorizarea unei afecţiuni (de ex.
coxartroza) punând în acest caz chiar diagnosticul;
- pe de altă parte,  analiza mersului reprezintă înregistrarea deficienţelor
articulare,musculare sau de coordonare;
- in al treilea rând mersul reprezintă în sine o metodă excelentăîn recuperarea unor
deficite (de ex. pentru aparatul cardiovascular - cura de teren).
Un “ciclu de păşit” ca unitate de măsură a mersului este distanţa între punctele de contact
cu solul al unui picior şi următorul punct de contact al aceluiaşi picior. “Pasul” este distanţa între
punctul de contact al unui picior (stâng) si punctul de contact alceluilalt picior (drept). Deci “un
ciclu de păşit” are doi paşi: unul cu stângul şi celă
lalt cu dreptul.
Mersul are trei momente funcţionale de bază: sprijin pe ambele picioare, sprijin pe
un picior, balansul sau avansarea unui picior. Deci putem spune că mersul este format din două
 perioade distincte: sprijinul şi balansul.În mers normal, 60% din durata unui ciclu de mers este
reprezentată de sprijin şi 40% de balans.
Analiza kinematică a mersului arată că există şase mişcări determinante ale mersului:
rotaţia pelvisulu, înclinarea pelvisului , flexia genunchiului, mişcarea piciorului şi genunchiului,
deplasarea lateral a pelvisului. Desigur că în mers se produc şi alte mişcări ale trunchiului,
capului, balansul braţelor, dar acestea nu determină kinematica mersului, ci doar o urmează.
(Sbenghe, T., 2008)

Parametrii mersului:
- lungimea pasului este cca 38 - 40 cm (între vârful piciorului din spate şi călcâiul celui
din faţă) sau 70-80 cm măsurată între linia de mijloc a piciorului;
- lungimea unui ciclu este de cca 150-160 cm de la călcâiul primului pas la vârful celui
de al doilea;
- distanţa între picioare la nivelul solului este 8 cm ± 3,5 cm; 
- ritmul de mers 90-120 paşi/min;
- unghiul de deviaţie în afară a piciorului faţă de linia dreaptă imaginară dintre picioare
pe direcţia de mers este 6.7̊-6.8̊;
- inălţimea ridicării piciorului faţă de sol în timpul păşirii, minim 1.5 cm între degete şi
sol sau privind din spate să vedem cca 2/3 din talpă; 
- un ciclu durează 1.05 ± 0.10 sec.. 
Mersul normal 1-3 ani este total diferit de mersul copilului mare sau al adultului. Copilul
merge având o bază de sprijin largă, cu genunchii şi şoldurile ân usoară flexie, cu fază de sprijin
bipedă.
În jurul vârstei de 4 ani copilul are un mers suficient de bine dezvoltat, cu viteză normală;
la vârsta de 7 ani se poate spune că mersul este acela al adultului. În general, la această vârstă
copilul “nu minte”, în sensul că este foarte interesat de joacă, astfel încat orice simptom descris
de acesta, care îl determină să se oprească din joc, ar trebui luat în serios pana la 10 ani.
La vârsta de 11-15 ani mersul s-a maturizat, ajungând la faza adultă.
Ciclul complet al unui pas este format din doua faze fundamentale: sprijinul si balansul.
In cadrul acestor faze avem o serie de subdiviziuni:
- atacul cu talonul;
- pozitia medie;
- desprinderea;
- balansarea.
Exista diferite perturbari ale acestor faze:
- capul si trunchiul se apleaca inainte, se apleaca inainte cu o rotatie anterioara crescuta
a bazinului;
- trunchiul aluneca spre dreapta si soldul se roteaza extern – pasul se scurteaza;
- bazinul se roteaza posterior, este in rotatie anterioara exagerata;
- soldul in abductie, in rotatie externa exagerata;
- genunchiul in extensie blocata sau in hiperextensie, este in flexie exagerata;
 - piciorul este plat pe sol;
- flexia plantara este limitata glezna putand fi in dorsiflexie;
- bratele sunt la distante diferite de axa corpului, coatele sunt flectate.
Tipuri de mers patologic:
- mersul cu hiperextensia trunchiului, mers leganat spre spate ce apare in paralizia
extensorilor soldului;
- mers tarsit care reduce mult faza de balans sau se realizeaza cu un usor contact cu
solul ce apare la batrani, personae cu slabire severa;
- mersul hipodinamic, incet cu opriri frecvente intalnit la bolnavii astenici;
- mersul spastic este vazut in paralizia spastica;
- mersul stepat sau equin consta in atingerea solului intai cu varful piciorului si apoi cu
calcaiul etc..
Evaluarea mersului se face in principal prin observatia testatorului care considera tipul de
mers al pacientului. Subiectului i se cere sa execute diferite variante de mers: mers rapid, mers
normal, mers in lateral, mers cu trecere peste obstacole, urcat-coborat scari etc. Se urmaresc
aspect precum: echilibrul, simetria, pozitia piciorului, miscarile bazinului, miscarile trunchiului,
miscarile bratelor etc..
Reeducarea functionala a mersului trebuie considerata un capitol special al recuperarii,
mersul fiind o miscare complexa care antreneaza tot corpul, lanturile cinematice ale intregului
organism uman. Mersul constituie un procedeu natural de deplasare in care sunt folosite miscari
ciclice, adica fazele care compun mersul se succed mereu in aceeasi ordine. In mers, spre
deosebire de alergare, exista in permanenta contactul cu solul cu un membru inferior sau cu
ambele member inferioare.
Educarea motrica, a mersului in special, este o actiune, un ansamblu de informatii si
impulsuri pentru retrezirea, desvoltarea si perfectionarea capacitatii de miscare restanta si
insusirea de noi cunostinte pt intretinerea, imbunatatirea, consolidarea si readaptarea mersului la
noile conditii create de o afectiune.
Recuperarea este procesul de vindecare partiala sau totala din punct de vedere fizic,
psihic a unei miscari care se produce atat spontan cat si ca urmare a unui proces bine gandit si
correct condus de reducarea functionala. Este o terapie complexa prin care se urmareste
recastigarea functiei unui organ, a unuia sau a mai multor segmente neutilizate o perioada de
timp. Mersul fara sprijin este evident idealul spre care trebuie sa tinda procesul de educare,
reeducare si readaptare.
Educarea si recuperarea, prin tehnicile si exercitiile specific de reluare a mersului, incep
cu perioade de adaptare progresiva, pana la realizarea ortostatismului.
 Mijloacele utilizate in recuperarea mersului – la mers este necesar si obligatoriu
antrenarea si pregatirea pacientului pentru statiunea bipeda sau daca este posibil monopodala,
toate acestea se vor realiza treptat prin kinetoterapia specifica de inacarcare gradate si progresiva
a membrului inferior afectat. Se incep formele de adaptare – readaptare – educare a mersului
daca pacientul reuseste sa-si mentina fara turbulari de echilibru ortostatimul, singur si fara
sprijin. Odata cu trecere pacientului la pozitie verticala, ortostatica, se poate incepe educarea
propriu-zisa a mersului prin: mersul fara sprijin pe membtrul inferior afectat, mersul cu
incarcarea membrului inferior afectat.