SEMINAR 2

14.03.2017

Evaluarea statică și dinamică

(mersul). Evaluare ADL.

Asist. Drd. Adela Popescu Neamțu

Asist. Drd. Mircea-Nicolae Ordean
 I.Evaluarea statică obiectivă:

Somatoscopia constă din examinarea vizuală a aliniamentului global şi segmentar al corpului

din faţă, spate şi profil, în stare statică şi dinamică (mers).
Se efectuează iniţial subiectiv, fără instrumente de măsură şi control. Când se recurge la
ajutorul acestora devine obiectivă, evaluările globale şi segmentare fiind în măsură să stabilească
un diagnostic precis al aliniamentului normal şi al abaterilor de la acesta.
Poziţia ideală din care se realizează evaluarea este stând: cu umerii relaxaţi, membrele
superioare pe lângă corp, palmele în poziţie intermediară de pronosupinaţie, degetele uşor flectate,
bărbia orizontală, privirea anterior, membrele inferioare apropiate, genunchii extinşi, picioarele
orientate anterior, călcâiele apropiate, vârfurile uşor sau chiar mai mult depărtate, fără să
depăşească 45°.
 FIRUL CU PLUMB
Firul cu plumb, la care raportările se fac doar pe verticală
din plan frontal spate și față, din plan sagital.

• Examinarea plan frontal spate:

Reperele: vertex, protuberanța occipitală externă, apofizele
spinoase ale vertebrelor cervicale, toracale, lombare, pliul
interfesier, printre epicondilii femurali interni, maleolele
tibiale şi se proiectează în mijlocul bazei de susţinere.
• Examinarea plan frontal faţă:
Reperele: mijlocul frunţii, mijlocul nasului, mijlocul
buzelor, mijlocul bărbiei, sternului, ombilic, simfiza
pubiană, printre condilii femurali interni şi maleolele
tibiale şi se proiectează în mijlocul bazei de susţinere.
• Examinarea plan sagital:
Reperele: maleola externă, platoul tibial, trohanterul mare,
acromionul, vertex. Examinare firul cu plumb
 CADRUL ANTROPOMETRIC DE SIMETRIE
• Cadrul antropometric de simetrie (CAS), la care
raportările se fac atât pe verticală, cât şi pe
orizontală.
• Cadrul antropometric de simetrie are dimensiuni
de 2 m înălţime şi 1 m lăţime. Gradarea se face pe
orizontală de la mijloc, deci de la punctul zero (0)
spre dreapta şi stânga, din 10 în 10 cm, iar pe
verticală de jos în sus, de la 0 până la 200 cm.
Astfel, CAS este împărţit în pătrate cu latura de 10
cm.
• Verticala din mijloc, de la punctele zero (0) se
suprapune liniei mediane a corpului.
• Examinarea somatoscopică instrumentală se
realizează: din plan frontal spate și față, din plan
Evaluare CAS
sagital
 Examinarea plan frontal spate:
În această examinare, aliniamentul corpului este ideal, când linia mediană a cadrului
antopometric de simetrie (verticala 0) coincide cu axa de simetrie a corpului, care trece prin:
vertex, protuberanta occipitală externă, apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale, toracale,
lombare, pliul interfesier, printre epicondilii femurali interni, maleolele tibiale şi se proiectează
în mijlocul bazei de susţinere.
La această verticală se raportează o serie de linii orizontale care unesc:
- marginea inferioară a lobilor urechilor;
- extremităţile acromiale (biacromială);
- spinele omoplaţilor (bispinoasă) şi trece prin apofiza spinoasă a vertebrei T3;
- vârfurile omoplaţilor şi trece prin apofiza spinoasă a vertebrei T7;
- crestele iliace (bicretă);
- trohanterele mari (bitrohanteriană);
- maleolele tibiale (bimaleolară). 
 Examinarea plan frontal faţă:
În această examinare, aliniamentul corpului este ideal, când verticala liniei de simetrie a corpului
coincide cu verticala zero (0) a cadrului antropometric de simetrie care, trece prin: mijlocul frunţii,
mijlocul nasului, mijlocul buzelor, mijlocul bărbiei, sternului, ombilic, simfiza pubiană, printre
condilii femurali interni şi maleolele tibiale şi se proiectează în mijlocul bazei de susţinere.
La această verticală se raportează următoarele linii orizontale:
- bisprâncenoasă;
- biacromială;
- bimamelonară (la bărbaţi);
- bicretă;
- bispinoasă (spine iliace antero-superioare);
- bitrohanteriană;
- bimaleolară.

Examinarea plan sagital:

În această examinare, postura corectă ideală se realizează când verticala zero (0) a CAS-ului coincide
cu axa de simetrie a corpului, care trece prin: vertex, lobul urechii, articulaţia umărului, marele
 II. Evaluarea dinamică:

Evaluarea mersului. Se poate spune că evaluarea mersului este o apreciere global-analitică căci
poate furniza date importante atât analitice pe segmente limitate cât şi globale asupra unui complex
funcţional neuro-mio-artrokinetic static şi dinamic ca şi aspecte extrem de importante ale echilibrului.
Evaluarea mersului se face în principal prin observaţia testatorului care consideră tipul de mers al
pacientului.
Mersul are trei momente funcţionale de bază:
1. Sprijin pe ambele picioare;
2. Sprijin pe un picior;
3. Balansul sau avansarea unui picior.
Cum primele 2 momente înseamnă perioadă de sprijin pe sol se consideră că ciclul de mers este
format din două perioade distincte:
• sprijinul;
• balansul (oscilarea, pendularea).
 
Analiza kinematică a mersului arată că există 6 mişcări
determinante ale mersului:
1. rotaţia pelvisului
2. înclinarea pelvisului
3. flexia genunchiului
4. mişcarea piciorului
5. mișcarea genunchiului
6. deplasarea laterală a pelvisului
 Faza I: atacul cu talonul - plan sagital

• Capul şi trunchiul, verticale; braţul drept este in spatele axei

corpului, cotul în extensie, braţul stâng este proiectat înainte;
• Bazinul face o uşoară rotaţie anterioară;
• Genunchiul membrului de atac este extins;
• Piciorul drept este în unghi drept cu gamba.
 Faza I: atacul cu talonul - plan frontal față

• Capul şi trunchiul sunt verticale, braţele se balansează la o

distanţă egală de corp.
• Membrul inferior este aliniat vertical cu bazinul.
• Vedem fata plantara a partii anterioare a piciorului.
 Faza a II-a: poziţia medie - plan sagital

• Capul şi trunchiul verticale;

• Braţele apropiate de axa corpului, coatele sunt parţial flecate;
• Bazinul foarte uşor rotat anterior şi uşor înclinat spre stânga;
• Coapsa dreaptă moderat rotată extern;
• Genunchiul drept extins, iar cel stâng uşor flectat.
 Faza a II-a: poziţia medie - plan frontal față

• Capul şi trunchiul sunt verticale. Braţele se balansează la o

distanţă egală de corp.
• Bazinul se inclină foarte uşor in jos pe parte stangă.
• Membrul inferior este in usoara rotatie la nivelul coapsei.
Faza a IlI-a: desprinderea de sol a piciorului - plan
sagital
• Braţul drept înaintea axului corpului, cu cotul uşor flectat, braţul
stâng uşor îndărătul axului corpului, cu cotul extins;
• Bazinul în rotaţie anterioară;
• Coapsa dreaptă în uşoară rotaţie externă;
• Genunchiul drept uşor flectat;
• Glezna dreaptă în flexie plantară;
• Piciorul se sprijină pe partea anterioară;
• Degetele în extensie.
 Faza a IlI-a: desprinderea de sol a piciorului -
plan frontal spate
• Braţul drept înaintea axului corpului, cu cotul uşor flectat, braţul
stâng uşor îndărătul axului corpului, cu cotul extins.
• Membrul inferior este in usoară rotatie externă.
• Faţa plantara a călcâiului este vizibila şi partea anterioară este
sprijinită pe sol.
 Faza a IV-a: balansarea - plan sagital

• Capul şi trunchiul, verticale;

• Braţele în apropierea axei corpului;
• Bazinul cu foarte uşoară rotaţie anterioară;
• Şoldul în uşoară rotaţie internă;
• Coapsa şi genunchiul drept flectate;
• Membrul de sprijin este aliniat vertical la bazin;
• Piciorul în unghi drept pe gambă şi uşor eversat.
 Faza a IV-a: balansarea - plan frontal față (MI
drept)
• Capul şi trunchiul, verticale, bazinul este inclinat uşor in jos.
Braţele sunt la distanţa egală de corp.
• Membrul inferior este aliniat vertical cu bazinul.
• Membrul inferior este in usoara rotatie internă la nivelul
coapsei.
• Piciorul este in unghi drept pe gambă şi in uşoară eversie.
 III. Evaluarea ADL-urilor

• ADL-urile, activităţile umane zilnice, sunt acele acţiuni obişnuite ale fiecăruia dintre noi pe care le
facem pentru propria îngrijire şi viaţă. ADL-urile nu au scopuri de performanţă în niciun domeniu.
Posibilitatea sau nu de a realiza aceste ADL-uri împarte indivizii în „independenţi" şi „dependenţi".
Incapacitatea de a realiza aceste ADL-uri poate să fie temporară, nedeterminată de mari invalidităţi.

• ADL-urile în evaluare au fost introduse de terapia ocupaţională, dar în ultima perioadă au fost preluate şi
de kinetoterapeuţi. Fac parte din testarea complexă a capacităţilor unui individ alături de evaluările
activităţilor de muncă şi profesionale ca şi a activităţilor posibile de agrement.

• Evaluarea ADL-urilor nu este completă dacă se limitează doar la aprecierea capacităţii de acţiune a
pacienţilor. Este obligatorie şi o evaluare a mediului în care trăiesc aceştia deoarece mediul ambiental
poate fi un obstacol suplimentar sau, din contră, un ajutor important în executarea activităţilor zilnice.
 ADL-urile sunt importante şi obligat de evaluat pentru că:
- ne precizează nivelul funcţional al unui individ ca o linie de bază de la care se pot
urmări şi măsura progresele sau regresele;
- contribuie la precizarea atât a diagnosticului cât şi a prognosticului exprimând nivelul
de incapacitate;
- permite alcătuirea completă a unui program recuperator;
- permite încadrarea în ghiduri de invalidităţi şi incapacităţi în baza cărora se fac
încadrările în conformitate cu legislaţia;
- permit terapeutului să distingă între „optimumul" pacientului (nivelul la care totul este
foarte favorabil) şi „potenţialul maxim" (nivelul cel mai înalt care se poate sau s-ar
putea atinge prin recuperare);
- permit o apreciere corectă a dificultăţilor reale pentru viaţa pacientului diferenţiind
între diverse ADL-uri.
 Ca metode de evaluare se folosesc:
a) Întrebările puse familiei, anturajului;
b) Observaţia proprie a testatorului a activităţilor pacientului. Este metoda cea mai bună dar greu sau
imposibil de realizat pentru o serie de activităţi.

Se poate observa că această testare este mai mult informală.

Rezultatele sunt scalate, dându-se un punctaj pentru fiecare activitate. Aprecierea pe grade de independenţă
şi de dependenţă este următoarea:
• A. grade de independenţă:
4. performanţă normală.
3. performanţă adecvată dar dependentă de aparate, instalaţii - amenajări speciale.
• B. grade de dependenţă:
2. necesită supraveghere pentru îndeplinirea activităţilor.
1. necesită asistare.
0. activitate imposibilă.
 De asemenea, este utilizată şi următoarea scală de apreciere:
1. Independent.
2. Supravegheat (poate performa singur activităţile, dar necesită o persoană de protecţie).
3. Asistenţa minimă (necesită supraveghere şi o asistenţă de cca 20%).
4. Asistenţa moderată (necesită supraveghere, dar necesită asistare 20-50%).
5. Asistenţa maximală (necesită supraveghere, cu asistenţă de 50-80%).
6. Dependent (poate performa câteva activităţi dar oboseşte uşor, activează încet, are
nevoie de echipamente şi amenajări, dar în marea majoritate a activităţilor are nevoie de
peste 80% asistare). Activităţile vieţii zilnice au fost împărţite în ultimul timp în 2 categorii:
• ADL-urile propriu-zise care sunt activităţile de bază personale (auto-îngrijire, mobilitate,
comunicare etc).
• ADL-uri instrumentate (I-ADL) care reprezintă activităţi mai elaborate care utilizează
aparatură, se referă la îngrijirea sănătăţii, la activităţi comunitare sau sociale etc.