Cele 2 Supraputeri URSS și SUA și evenimentele din

China (1946-1950), Coreea (1950-1953), Vietnam(1955-1975).

Războiul Rece a fost o confruntare non-militară limitată care a cauzat cursa înarmării. S-a
dezvoltat după al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii și
sisteme politice diametral opuse. Într-un grup se aflau URSS și aliații ei, cărora li se mai spunea
și „Blocul oriental sau răsăritean”. Celălalt grup cuprindea SUA și aliații lor, numiți și „Blocul
occidental sau apusean”. Folosirea, în 1945, a bombei atomice de către SUA la Hiroshima şi
Nagasaki a aruncat relațiile americano-sovietice pe drumul conflictului, după părerea mai multor
specialişti. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, SUA şi URSS au fost aliate. După
încheierea războiului, care a adus victoria Aliaților, între cele două mari puteri mondiale şi-au
făcut apariţia o stare de tensiune.
Războiul Rece a dominat istoria postbelică, angajând în cadrul conflictului şi alte state: crizele
din Cuba, Vietnam, Afganistan etc. Războiul Rece a fost confruntarea între democrație și
comunism, între două ideologii diferite, între două lumi.
China 1946-1950
Lupta armată între Armata Populară de Eliberare din China, controlată de Partidul Comunist
Chinez și Armata Națională Revoluționară din China, controlată de Partidul Kuomintang.
După cel de-al doilea război mondial, nord-estul Chinei, ocupat de armata sovietică, a fost
predat Armatei Populare de Eliberare a Chinei (PLA), subordonată Partidului Comunist Chinez
(PCC). PLA a primit arme japoneze capturate de trupele sovietice. PLA a controlat, de
asemenea, o serie de zone din estul, centrul și sudul Chinei (Shandong și altele). Restul țării era
subordonat guvernului recunoscut internațional al partidului Kuomintang condus de Chiang Kai-
shek. Inițial, era planificată organizarea de alegeri naționale în China, care urmau să decidă cine
va conduce țara. Dar ambele părți nu erau sigure de victorie, iar alegerile nu au avut loc. În mai
1946, ANR a lansat o ofensivă împotriva pozițiilor PLA din Manchuria și alte regiuni. În
ianuarie 1948, PLA, care a primit asistență în domeniul armelor de la URSS, a lansat o
contraofensivă. După ce au câștigat bătălia Liaoshen în 12 septembrie - 12 noiembrie 1948 și
bătălia Huaihai în noiembrie - decembrie 1948, comuniștii au intrat la Beijing la 31 ianuarie
1949.
În zonele pe care le ocupau, comuniștii au limitat chiria de la țărani și au pregătit o reformă
agrară. Majoritatea chinezilor credeau că PCC ar putea transforma țara în așa fel încât viața
populației să fie mult îmbunătățită. Masele țărănimii chineze au urmat comuniștii, ceea ce a făcut
posibilă construirea PLA. Kuomintangul a încercat să câștige un punct de sprijin în sudul țării,
peste râul Yangtze. Dar în aprilie 1949, forța de 830.000 de oameni ai PLA a trecut Yangtze.
NRA, cu o capacitate de 630.000, nu a reușit să-i ofere o rezistență serioasă, militaristii din
provincie au acționat separat, încercând să-și păstreze forțele. Trupele PLA sub comanda Chen
Yi, Liu Bocheng, Lin Biao au avansat spre sud. Pe 23 aprilie, au luat Nanking, pe 11 mai -
Wuhan. Pe 25 mai, grupul NRA, cu o capacitate de 100.000 de oameni, din Shanghai s-a predat.
În același timp, trupele PLA avansau în nordul Chinei sub conducerea lui Zhu Te, Peng Dehuai
și Nie Zhongzhen.
La 1 octombrie 1949, Mao Zedong a proclamat la Beijing Republica Populară Chineză
(RPC). Chongqing a fost luat la 30 noiembrie, unde Chiang Kai-shek spera să reînvie capitala. În
aprilie, PLA a ocupat insula Hainan. Rămășițele armatei Kuomintang, conduse de Chiang Kai-
shek, au fost evacuate pe insula Taiwan. Aici, sub acoperirea flotei americane, a fost păstrat un
fragment din Republica China. Chiang Kai-shek a continuat să revendice puterea în toată China
și a început și reformele pe insula sa. Așa s-au format „cele două China”, care au urmat căi
fundamental diferite.
China a dat un exemplu clasic de revoluție, în timpul căreia se formează un regim comunist
ca urmare a extinderii centrelor de gherilă, urmată de o tranziție la un război civil frontal. Acest
model a câștigat popularitate printre mișcările antiimperialiste radicale din Asia și America
Latină, căutând răsturnarea armată a regimurilor comprador. Iar RPC a devenit o fortăreață a
versiunii radicale a mișcării comuniste cunoscută sub numele de maoism.
Coreea 1950-1953
Războiul coreean este un conflict între RPDC și Republica Coreea care a durat din 25 iunie
1950 până în 27 iulie 1953 (deși sfârșitul războiului nu a fost declarat oficial). Acest conflict al
Războiului Rece este adesea privit ca un război proxy între Statele Unite și aliații săi și forțele
din RPC și URSS. Coaliția de Nord a inclus: Coreea de Nord și forțele sale armate; armata
chineză (deoarece s-a crezut oficial că RPC nu a participat la conflict, trupele chineze obișnuite
au fost considerate formal formațiile așa-numitelor „voluntare ale poporului chinez”); URSS,
care, de asemenea, nu a participat oficial la război, dar a preluat în mare măsură finanțarea sa,
precum și aprovizionarea trupelor chineze. Numeroși consilieri și specialiști militari au fost
revocați din RPDC chiar înainte de începerea războiului, iar în timpul războiului au fost trimiși
înapoi sub masca corespondenților TASS. Din partea Republicii Coreea, Republica Coreea,
SUA, Marea Britanie, Australia și o serie de alte țări au participat la război ca parte a forțelor
ONU de menținere a păcii.
Războiul din Coreea a avut caracteristici atât ale războiului civil, cât și al celui de
împuternicire.
Vietnam 1955-1975
Războiul din Vietnam avut loc între 1 noiembrie 1961 și 30 aprilie 1975, căderea Saigonului.
Războiul a fost purtat între Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord), sprijinită
de China și Uniunea Sovietică, și Republica Vietnam (Vietnamul de Sud), sprijinită de Statele
Unite. Conflictul s-a încheiat cu înfrângerea Vietnamului de Sud și unificarea țării sub conducere
comunistă. Trupele americane s-au retras din Vietnam, războiul fiind considerat unul dintre
marile eșecuri ale politicii externe americane.
Prin Războiul din Vietnam, în sens mai larg, se înțelege cel de-al doilea război din Indochina
(1955-30 aprilie 1975) iar, în sens mai restrâns, intervenția americană (între 1965-1973). În
principiu, războiul a fost purtat pentru reunificarea Vietnamului despărțit, temporar, de
înfrângerea decisivă din 1954 a armatei coloniale franceze. În acest conflict, cele două mari
puteri comuniste concurau și una cu cealaltă și pentru influența în Asia de sud-est, iar SUA
încerca să împiedice răspândirea comunismului în țările fragile din Asia, care, recent, deveniseră
independente. Conflictele militare terestre s-au purtat, în mare parte, în Vietnamul de Sud,
respectiv în Laos și Cambodgia, în zonele de graniță cu Vietnamul. În prima perioadă a
războiului, trupele armatei Vietnamului de Sud, pregătite de consilierii militari americani, au
încercat să elimine forțele de gherilă care se ascundeau în zonele rurale și în sistemul de canale
subterane, dar, datorită haosului și opresiunii politice din sud, numărul acestora, în loc să scadă,
a crescut. În anii 1960 conducerea politică și militară americană a decis că, pe lângă consilierii și
instructorii militari americani, să trimită în zonă și trupe. Gherilele din nord erau sprijinite de
trupele armatei Vietnamului de Nord, încercând, de mai multe ori, să cucerească Vietnamul de
Sud, doar intervenția militară americană a putut să salveze situația. Ca răspuns, aviația SUA a
încercat să distrugă industria Vietnamului de Nord, dar efectele nu au fost cele scontate din
cauza ajutorului acordat Vietnamului de Nord de URSS și China. Datorită imaginilor
necenzurate transmise de televiziune, opinia publică din toată lumea a putut să vadă cruzimile
războiului fără frontiere, ceea ce a condus la întărirea mișcărilor pacifiste și creșterii rezistenței
americanilor față de serviciul militar obligatoriu. În paralel, politicienii din SUA au încercat
permanent să obțină independența părții din Sud, dar Vietnamul de Nord nu ceda din pretențiile
sale, dorind ca toți militarii străini să părăsească sudul, țara să fie reunificată și să se desfășoare
alegeri libere, mizând pe faptul că, datorită haosului din Vietnamul de Sud, alegerile vor fi
câștigate de comuniști. În final, în anul 1972, delegațiile SUA și cea a Vietnamului de Nord s-au
înțeles, fără știrea delegației Vietnamului de Sud. Conducerea americană încă din 1968 a avut
intenția să se retragă din conflict, dar dorea să facă acest lucru cu un minim de pierdere de
prestigiu. După semnarea acordului de pace, în 1973, SUA și-a retras forțele militare din regiune.
Forțele Vietnamul de Sud, rămase fără sprijin, s-au diminuat, iar Vietnamul de Nord, încălcând
acordul de pace, în 1975, a atacat Vietnamul de Sud, ocupând Saigonul, capitala acestuia. Cele
două țări au fost unificate, oficial, în anul 1976, sub numele de Republica Socialistă Vietnam.
Războiul Civil din Laos și Războiul Civil Cambodgian sunt conflicte legate de Războiul din
Vietnam, care au avut loc în paralel și cu implicații între ele.