MINISTERUL EDUCAȚIEI, CURTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

I.P. CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE

REFERAT
La disciplina: Matematica
Tema: Transformări geometrice

A elaborat: ROMANIUC Xenia

Grupa: IPF 1805 G

A verificat: Mîrzenco Tamara

 Chișinău, 2020

Cuprins
1. Transformări geometrice ………………………………………………………..3

1.1. Noţiunea de transformare geometrică.Transformări izometrice.…………3

1.2. Simetria centrală.............................................................................................4
1.3. Simetria axială...................................................................................................5
1.4. Simetria faţă de un plan..................................................................................6
1.5. Translaţia………………………………………………………………………6
1.6. Transformarea de asemănare. Omotetia……………………………………6
1.7. Rotaţia în jurul unei drepte (rotaţia axială)………………………………...7

2
 1.Transformări geometrice.

1.1.Noţiunea de transformare geometrică.

Transformări izometrice.
Fie X şi Y mulţimi nevide de puncte din spaţiu. Amintim că dacă fiecărui punct x al
mulţimii X i se asociază un singur punct y al mulţimii Y, atunci este definită o aplicaţie a
mulţimii X în mulţimea Y. Se notează: f :X→Y sau X →f Y. Punctul y =f(x) se numeşte
imaginea punctului , x∈X iar x este o preimagine a punctului y∈Y. Se mai spune că punctul
x se aplică pe punctul y la aplicaţia f.

Exemple

1. Fie α un plan şi d o dreaptă ce intersectează acest plan.

Prin orice punct M al spaţiului trece o singură dreaptă
paralelă cu dreapta d. Fie M′ punctul de intersecţie a
acestei drepte cu planul α. Aplicaţia spaţiului în planul ,
α care îi asociază fiecărui punct M al spaţiului un punct ,
α ∈′M astfel încît , MM ′ ||d se numeşte proiectare
paralelă a spaţiului pe planul α în direcţia dreptei d.

2. Fie O un punct din spaţiu. Aplicaţia spaţiului în el

însuşi, care îi asociază fiecărui punct M diferit de O un
punct , M′ astfel încît punctul O este mijlocul
segmentului , MM ′ iar punctului O – însuşi punctul O,
se numeşte simetrie centrală de centru O a spaţiului.

Se notează: SO.

Punctul O se numeşte în acest caz centru de simetrie. Evident, dacă la simetria centrală,
punctul M′ este imaginea punctului M, atunci punctul M este imaginea punctului ; M′ se
spune că M şi M′ sînt simetrice faţă de centrul de simetrie.

Observăm că proiectarea paralelă a spaţiului pe un plan nu este o aplicaţie bijectivă (deoarece

orice punct din plan posedă mai multe preimagini), iar simetria centrală este o aplicaţie
bijectivă a spaţiului.

3
Definiţie. Orice aplicaţie bijectivă a spaţiului în el însuşi se numeşte transformare
geometrică a spaţiului.

Fie F o figură din spaţiu şi g o transformare a spaţiului. Figura F′=g(F) ce constă din
imaginile tuturor punctelor figurii F la transformarea g, se numeşte imagine a figurii F la
transformarea g.

Dacă prin transformarea g figura F se aplică pe ea însăşi, adică , g(F) =F atunci restricţia
transformării g la figura F se numeşte transformare de simetrie a figurii F. Pentru concizie,
vom spune că g este transformare de simetrie a figurii F.

Definiţie. Transformarea g a spaţiului se numeşte transformare de izometrie (sau izometrie) a

spaţiului dacă pentru orice două puncte M şi N ale spaţiului şi imaginile lor M ′ = g(M ), N′ =
g(N) are loc egalitatea MN = M ′N′.

Izometria este aplicaţia spaţiului în el însuşi care păstrează distanţele. Izometriile se mai
numesc şi deplasări sau mişcări ale spaţiului. Două figuri se numesc congruente dacă
există o izometrie care aplică una dintre aceste figuri pe cealaltă.

Teorema 1. Orice izometrie aplică trei puncte coliniare pe trei puncte coliniare. De
asemenea, izometria aplică un punct situat între alte două puncte pe un punct situate între
imaginile acestor două puncte.

Definiţie. Punctul A se numeşte punct invariant al izometriei g dacă g(A) = A; dreapta d se

numeşte dreaptă invariantă a lui g dacă g(d) = d; planul α se numeşte plan invariant al lui g
dacă g(α) =α.

Dacă toate punctele unei drepte sînt puncte invariante ale izometriei g, atunci această dreaptă
se numeşte invariantă punct cu punct la această izometrie.

1.2.Simetria centrală.
Teorema 2. Simetria centrală a spaţiului este o izometrie.

Definiţie. Figurile F şi F′ se numesc simetrice faţă de punctul O dacă SO (F)= F′ .

În particular, dacă figura F este simetrică cu ea însăşi faţă de punctul O, atunci F se numeşte
figură central simetrică, iar O se numeşte centru de simetrie al figurii F.

4
Problemă rezolvată.

Punctul A este situat în interiorul unghiului BOC. Să se construiască segmental cu

extremităţile pe laturile acestui unghi, astfel încît mijlocul lui să fie punctul A.

Rezolvare:

Prin punctul O′ = S (O) ducem dreptele O′C′ şi O′B′ paralele

A

cu OC şi respectiv OB. Segmentul DE, unde D = O′C′∩OB şi

E = O′B′∩OC, este segmentul care trebuie construit.

1.3.Simetria axială.
Fie dreapta d şi punctul A∉d. Punctul A′ se numeşte simetricul punctului A faţă de dreapta
d dacă AA′⊥d, AA′I d = M şi AM = A′M. Punctele dreptei d se numesc simetrice cu ele
înseşi faţă de această dreaptă.

Definiţie. Transformarea spaţiului care aplică fiecare punct al spaţiului pe simetricul său
faţă de dreapta dată d se numeşte simetrie a spaţiului faţă de dreapta d sau simetrie axială
de axă d.

Se notează: Sd , Sd (A) = A′, Sd (B) = B′.

Teorema 3. Simetria axială a spaţiului este o izometrie.

Problemă rezolvată. Pe laturile AB şi AC ale triunghiului ABC cu m(∠A) < 90° sînt date
punctele fixe P şi respectiv . Să se determine pe latura BC punctul X 1, astfel încît perimetrul
∆PQX să fie minim.

Rezolvare:

Fie P1 = S BC (P) atunci , P1 X = PX, ∀X ∈ (BC).

Perimetrul ∆PQX este minim dacă suma P X + XQ este

1

minimă; deci X = X 1 = BC ∩ P1Q.

5
1.4.Simetria faţă de un plan.
Fie planul α şi punctele A, A′ ce nu aparţin acestui plan.
Punctele A şi A′ se numesc simetrice faţă deplanul α dacă
acest plan este planul mediator al segmentului AA′, adică
planul α este perpendicular pe segmentul AA′ şi îl împarte în
jumătate. Orice punct B al planului α se consideră simetric cu
el însuşi.

Definiţie. Transformarea spaţiului care aplică orice punct al spaţiului pe simetricul lui faţă de
un plan dat α se numeşte simetrie a spaţiului faţă de planul α.

Se notează: Sα .

Planul α se numeşte plan de simetrie.

Dacă pentru figura F are loc relaţia F= Sα (F), planul α se numeşte plan de simetrie al figurii
F, iar figura F se numeşte figură simetrică faţă de planul α .

1.5.Translaţia.
Două semidrepte cu aceeaşi dreaptă suport se numesc semidrepte la fel orientate (sau
coorientate), dacă intersecţia lor este o semidreaptă, respectiv semidrepte opus orientate,
dacă intersecţia lor nu este o semidreaptă.

Definiţie. Se numeşte translaţie a spaţiului determinată de perechea ordonată de puncte

distincte (A, A′) transformarea spaţiului care aplică fiecare punct M al spaţiului pe punctul
M′, astfel încît [MM ′ ↑↑[AA′ şi MM ′ = AA′.

1.6.Transformarea de asemănare. Omotetia.

Definiţie. Fie k un număr real pozitiv. Se numeşte transformare de asemănare de coeficient k
(sau asemănare de coeficient k) a spaţiului aplicaţia spaţiului în el însuşi care pentru orice
două puncte A, B şi imaginile lor respective A′, B′ satisface condiţia A′B′ = kAB.

Teoremă. 1) Compunerea a două asemănări de coeficienţi k 1 şi k 2 este o asemănare de

coeficient k 1 k 2 .

6
 1
2) Transformarea inversă asemănării de coeficient k este o asemănare de coefficient .
k

Două figuri se numesc asemenea dacă există o transformare de asemănare a spaţiului care
aplică una dintre aceste figuri pe cealaltă. Congruenţa figurilor este un caz particular al
asemănării (k =1).

Definiţie. Fie O un punct al spaţiului şi k un număr real

nenul. Se numeşte omotetie de centru O şi de coeficient k
aplicaţia spaţiului în el însuşi care satisface condiţiile:

1. Punctul O se aplică pe el însuşi.

2. Dacă M ≠ O şi M ′ este imaginea lui M, atunci

punctele O, M şi M ′ sînt coliniare. Punctul O este
exterior segmentului MM ′ pentru k > 0 şi interior acestui
segment pentru k < 0.

3. Pentru orice punct M al spaţiului şi imaginea sa M ′ Fig.a)

are loc egalitatea OM ′ = | k | OM. (Fig.a))

Două figuri se numesc figuri omotetice dacă există o omotetie a spaţiului care aplică una
dintre aceste figuri pe cealaltă. Omotetia este un caz particular al asemănării.

1.7.Rotaţia în jurul unei drepte (rotaţia axială).

Definiţie. Se numeşte rotaţie de axă l şi unghi de măsură ϕ (sau rotaţie în jurul dreptei l
cu un unghi ϕ ) aplicaţia spaţiului în el însuşi la care fiecare punct al dreptei l se aplică pe el
însuşi, iar fiecare punct A ce nu aparţine dreptei l se aplică pe punctul A′, astfel încît A şi A′
aparţin unui plan α perpendicular pe l, A0 A= A0 A′ şi m( AA0 A ′ ) = ϕ, unde { A0 } =α ∩ l.

Se notează: Rφl

Se consideră că direcţia rotaţiei (în planul α) de la

punctul A la punctul A′ este aceeaşi pentru toate
punctele A dacă privim într-un sens al dreptei l.

Dreapta l se numeşte axă de rotaţie, iar unghiul ϕ – unghi de rotaţie.

7
Definiţie. O figură se numeşte figură de rotaţie dacă există o dreaptă, astfel încît orice
rotaţie în jurul acestei drepte aplică figura pe ea însăşi. O astfel de dreaptă se numeşte axă a
figurii.

Problemă rezolvată. Să se determine cîte axe de rotaţie are cubul.

Rezolvare:

Fie cubul K = ABCDA 1 B1 C1 D1. Dacă M este centrul feţei

ABCD şi N – centrul feţei , A1 B 1 C 1 D1atunci R90MN° (K)= R180
MN
°

(K)= R270 ° 360 °

MN (K)= R MN (K )=K .

Deci, MN este axă de rotaţie a cubului. Cubul mai are

două axe de rotaţie de acest tip. Dreapta AC 1 este axă de
rotaţie a cubului, unghiurile de rotaţie fiind de 120°, 240°
şi 360°. Astfel de axe mai sînt DB 1, CA 1, DD 1 . Cubul mai
are şase axe de rotaţie cu unghiurile de 180° şi 360°.
Acestea sînt dreptele determinate de mijloacele muchiilor
opuse ale cubului.

Aşadar, cubul are 13 axe de rotaţie.