ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI REALE

UTILIZAREA METODEI TRANSFORMĂRILOR GEOMETRICE LA STUDIUL

MATEMATICII (TREAPTA PREUNIVERSITARĂ)

Natalia MACRIŢCHI,
Catedra de Matematică şi Informatică
Ion COJOCARU,
Catedra de Metodici particulare
Universitatea de Stat
din Tiraspol cu sediul în oraşul Chişinău

This article deals with the shiftings and movements that the students study in
mathematics courses at school. In particular, it explains the similarity, homothety, rotation,
parallel translation, axial symmetry and central symmetry.
The author presents a brief description of these geometric transformations of great
importance for the studies, which help to develop spatial imagination and representation to
students at preuniversity level.

Cuvinte – cheie: matematică, geometrie euclidiană, puncte, drepte, plane, axe, model
matematic, metoda transformărilor geometrice, transformare, reprezentare, imagine, mişcare,
simetrie axială, simetrie centrală, rotaţie, translaţie paralelă, omotetie, asemănare.
Esenţa oricărei metode matematice, în particular, şi a metodei transformărilor
geometrice, constă în construcţia modelului unei teorii ( în cazul dat al geometriei euclidiene
tradiţionale) în obiectele altei (a grupului de transformări geometrice).
Criteriul de bază al modelului matematic este prezenţa relaţiei de izomorfism dintre
model şi teoria ce se modelează. Să stabilim prezenţa relaţiei de izomorfism dintre mulţimea
punctelor şi a dreptelor din planul euclidian şi mulţimea punctelor involutive a grupului de
mişcări, adică dintre mulţimea simetriilor axiale şi centrale. Fiecărui punct A i se pune în
corespondenţă simetria centrală cu centrul în punctul A, iar fiecărei drepte a – simetria axială
cu axa a.
Diversele relaţii dintre punctele şi dreptele planului euclidian pot fi interpretate cu
ajutorul compoziţiei (compunerii) simetriilor axiale şi centrale.
De exemplu, relaţia „punctul A aparţine dreptei a‖ corespunde acelui fapt că,
compoziţia (compunerea) simetriei centrale în raport cu centrul A şi a celei axiale cu axa a; a
simetriei axiale în raport cu dreapta a si a simetriei centrale cu centrul în punctul A reprezintă
una şi aceeaşi transformare a planului.
Existenţa izomorfismului descris mai sus dă posibilitate să aplicăm metoda
transformărilor geometrice la rezolvarea problemelor, formulate în termenii geometriei
euclidiene.
Metoda transformărilor geometrice în şcoală se utilizează ca un mijloc de
fundamentare a unor relaţii dintre elementele geometriei euclidiene (de exemplu, a
congruenţei figurilor).
Aplicarea metodei transformărilor geometrice presupune efectuarea unor operaţii:
- se alege transformarea geometrică, care posedă proprietatea, ce permite
fundamentarea existenţei relaţiei indicate între obiectele geometriei
euclidiene;
- se realizează transformarea, în care un obiect trece în altul;
- se fundamentează existenţa relaţiei indicate dintre obiecte prin intermediul
proprietăţilor transformărilor geometrice alese.
Aceste operaţii condiţionează necesitatea actualizării noţiunilor fundamentale a teoriei
transformărilor geometrice şi a proprietăţilor (generale şi specifice) a unor tipuri separate de
transformări şi însuşirea regulilor de construcţie a imaginilor figurilor la una sau la altă

177
transformare.
La noţiunile fundamentale ale teoriei transformărilor geometrice putem referi
noţiunile: reprezentare; transformare; deplasare (mişcare); transformare inversă; metoda de
definire a transformării geometrice; tipuri concrete de transformări geometrice.
La proprietăţile generale ale transformărilor geometrice se referă:
- compunerea deplasărilor (mişcărilor) este deplasare (mişcare);
- transformarea, inversă deplasării (mişcării), reprezintă deplasare (mişcare);
- la deplasare (mişcare), de asemenea la transformarea de asemănare dreptele
trec în drepte; semidreptele – în semidrepte; segmentele – în segmente; în
cazul tuturor transformărilor se păstrează unghiul dintre semidrepte;
- la deplasare (mişcare) punctele, ce se află pe o linie, trec în puncte, ce se află
pe o linie şi se păstrează ordinea de amplasare a lor. 12, p. 155 - 159]
Noţiunea de mişcare (deplasare) în geometrie se examinează fără a ţine cont de timp;
se ia în consideraţie doar poziţia iniţială şi cea finală a figurii.
Se consideră că, mişcarea (deplasarea) în geometrie reprezintă transformarea figurii
date în altă figură, egală cu cea dată, astfel între punctele acestor figuri stabilindu – se
corespondenţa biunivocă.
Fiind date două mulţimi de puncte F şi F din plan sau din spaţiu, considerăm o
corespondenţă dintre punctele lor. Corespondenţa este definită pe mulţimea F, dacă orice
punct din F are cel puţin un corespondent în F . Corespondenţa ia valori pe mulţimea F ,
dacă orice punct din F este cel puţin imaginea unui punct din F. Mulţimea punctelor din F ,
ce sunt corespunzătoare unui punct dat A din F, se numeşte imaginea lui A în corespondenţa
respectivă. Mulţimea punctelor din F, care au aceeaşi imagine A оnF , se numeşte
preimaginea lui A în aceeaşi corespondenţă.
Numim aplicaţie a figurii F pe figura F , o corespondenţă definită pe F, luând valori
pe F astfel încât, imaginea fiecărui punct din F să fie formată din câte un singur punct din
F . Aplicaţia este bijectivă, dacă preimaginea oricărui punct din F este din câte un singur
punct din F.
Menţionăm că, rolul figurii F îl poate juca orice mulţime de puncte din plan sau din
spaţiu, inclusiv întregul plan sau întregul spaţiu. Dacă F coincide cu întregul plan sau întregul
spaţiu, aplicaţia f :F F este o transformare a planului sau a spaţiului. Transformările
planului şi ale spaţiului joacă un rol important în geometria modernă. Dacă F nu coincide cu
întregul plan (spaţiu), pot fi definite atât aplicaţia f : F F , cât şi transformări f :F F.
Figura formată din imaginile tuturor punctelor figurii date F la o transformare f a spaţiului
sau a planului se numeşte imaginea figurii F şi se notează F f F . Dacă transformarea
este bijectivă, atunci F f 1 F .
Transformarea bijectivă a planului se numeşte deplasare sau mişcare, dacă ea
păstrează distanţa dintre puncte. Dacă A1 şi B1 sunt imaginile punctelor A şi B la deplasarea f ,
atunci A1B1 AB .
Proprietăţile deplasării (mişcării):
- transformarea identică este o deplasare, deoarece AB AB ;
- transformarea inversă deplasării este şi ea o deplasare;
- orice deplasare aplică reuniunea figurilor pe reuniunea imaginilor, iar
intersecţia figurilor pe intersecţia imaginilor;
- compoziţia (produsul) deplasărilor este o deplasare;
- totalitatea deplasărilor unui plan este un grup faţă de operaţia de compoziţie
(înmulţire) a deplasărilor;
- imaginea cercului la o deplasare este un cerc de aceeaşi rază;

178
 - la orice deplasare a planului imaginea unei drepte este o dreaptă, imaginea
unei semidrepte este o smidreaptă, imaginea unui segment de dreaptă este un
segment de dreaptă, imaginea punctelor necoliniare sunt puncte necoliniare;
- orice deplasare a planului este pe deplin determinată, dacă sunt date trei
puncte necoliniare A, B şi C şi imaginile lor A , B , C la această deplasare.
7, p. 11 - 14]
Cele mai des utilizate mişcări (deplasări) în geometrie sunt:
- mişcarea de translaţie, când figura pe plan alunecă pe el; în cazul dat toate
punctele figurii pot descrie linii drepte, paralele între ele şi orientate într – o
direcţie (translaţia paralelă);
- reflecţia de la o dreaptă (sau reflecţia de oglindă , de asemenea simetria în
raport cu o dreaptă – simetria axială), când fiecare punct al figurii date şi
punctul corespunzător al celeilalte figuri se află pe aceeaşi perpendiculară la
dreapta dată – axa de reflecţie (sau axa de simetrie) - la distanţe egale de la
axă;
- translaţie de rotaţie sau simplu rotaţie, când fiecare punct a figurii ce se
mişcă descrie un cerc, centrul căruia se numeşte centrul de rotaţie; în acest
caz toate arcele au una şi aceeaşi direcţie, de asemenea au una şi aceeaşi
direcţie şi măsură şi unghiurile la centru corespunzătoare arcelor; fiecare
unghi caracterizează mărimea rotaţiei şi se numeşte unghi de rotaţie; astfel
rotaţia complet se determină de centru, unghiul de rotaţie şi direcţie.
În dependenţă de tipurile de mişcări, în cursul şcolar de geometrie se examinează
următoarele transformări geometrice: asemănarea; omotetia; rotaţia; translaţia paralelă;
simetria axială; simetria centrală. 9, p.36 - 38]
Transformare geometrică, corespondenţa între elementele a două mulţimi de figuri
geometrice. Transformările care depind de un număr de parametri formează o mulţime de
transformări; o transformare a mulţimii este determinată pentru anumite valori date
parametrilor. Dacă transformarea f1 transformă mulţimea A în A1 , şi f 2 pe A1 în A
transformarea f , care operează în acest sens de la A la A este produsul transformărilor f1, f 2 .
O mulţime de transformări formează un grup de transformări, dacă produsul a două
transformări din mulţime aparţine mulţimii. Rezultă că, un grup de transformări conţine
transformarea identică operând pe intersecţia mulţimilor transformate între ele. Proprietăţile
invariante într – un grup de transformări constituie o geometrie ataşată grupului. Două figuri
obţinute una dina alta printr – o transformare a grupului, sunt egale în grup. Geometria
elementară are diferite ramuri bazate pe: grupul deplasărilor; grupul metric; grupul
asemănărilor; grupul analagomatic; grupul proiectiv; grupul afin; grupul topologic etc.
Transformările acestor grupuri sunt deplasări, izometrii, asemănări, inversiuni, proiectivităţii,
afinităţii, omeomorfisme etc. sau combinări ale acestor transformări. Teoria grupurilor
continue de transformări a fost elaborată de Sophus Lie în cartea sa din 1888 – 1890. Punctul
de vedere conform căruia o geometrie este studiul invarianţilor unui grup de transformări a
fost expus în 1872 de Felix Klein. 1, p.212].
Asemănarea, corespondenţa biunivocă între punctele a două figuri, astfel încât
raportul între distanţa a două puncte ale unei figuri şi distanţa dintre cele două puncte
omoloage ale celeilalte figuri să fie un număr constant k, numit raport de asemănare. Figurile
asemenea au unghiurile corespunzătoare congruente, iar laturile omoloage sunt proporţionale.
Raportul dintre perimetrele, ariile, volumele a două figuri asemenea poate fi exprimat în
funcţie de raportul de asemănare: P F kP F , A F k 2 A F ,V F k 3V F . Notaţia
relaţiei de asemănare este, după propunerea lui G. W. Leibniz, semnul „ ‖ („tilda‖).
Considerarea figurilor asemenea ( iniţial, a triunghiurilor) se datorează lui Thales. 1, p.14 –
15; 3, p.38; 2, p.24]
Omotetie, transformare geometrică punctuală, definită de un punct fix O (numit

179
centrul omotetiei) şi de un număr real k (numit puterea sau modulul omotetiei), care asociază
unui punct M un punct M de pe dreapta OM, astfel încât: OM kOM . Dacă k 0,
punctele M şi M sunt de aceeaşi parte a centrului (omotetia inversă). Punctul O este
singurul punct care coincide cu corespondentul său, iar orice dreaptă sau plan care trece prin
centru este un element invariant. În raport cu un sistem de axe rectangulare având originea în
centru, între coordonatele carteziene ale unui punct M x, y, z şi ale transformantului său
M x , y , z , există relaţiile: x kx, y ky, z kz . În plan, omotetia este o omologie având
ca axă dreapta de la infinit. Omotetiile formează un grup. Omotetia a fost definită pentru
prima dată de Apollonius (sec. III î. e. n.), studiul figurilor omotetice a fost însă amplu
dezvoltat de J. V. Poncelet. Denumirea a fost introdusă de M. Charles. 1, p.145 – 146; 3,
p.223; 2, p.191-194].
Rotaţia (în plan), transformare punctuală determinată de un punct (centru de rotaţie)
şi un unghi , care ataşează unui punct M punctul M , astfel
încât OM OM , m MOM . Într – un sistem de coordonate cartezian ortogonal punctul
M x, y se transformă, printr – o rotaţie cu centrul în origine şi de unghi , în punctul
M x , y , astfel încât: x x cos y sin , y y sin y cos . Rotaţiile de acelaşi centru
formează un grup abelian cu un parametru. Rotaţia transformă o dreaptă într – o dreaptă,
astfel încât unghiul acestora este congruent cu unghiul de rotaţie. Rotaţia invariază unghiurile
şi distanţele. Cercurile de centru O sunt figuri invariante faţă de o rotaţie.
Proprietăţile rotaţiei:
- rotaţia este o deplasare a planului;
- rotaţia este o deplasare de genul întâi, adică ea păstrează invariantă orientarea
figurilor;
- la rotaţia în jurul punctului O orice cerc cu centrul în punctul O se aplică pe
el însuşi;
- produsul a două simetrii axiale în raport cu două drepte, ce se intersectează
în punctul O, este o rotaţie în jurul acestui punct cu un unghi de două ori
mai mare decât unghiul dintre axe;
- produsul a două rotaţii v1 şi v2 în jurul unui şi aceluiaşi punct O cu unghiurile
1 şi 2 este o rotaţie în jurul aceluiaşi punct O cu un unghi egal cu 1+ 2 ;
- rotaţia v0 cu un unghi egal cu 0 sau cu 2k este o transformare identică,
deoarece pentru orice punct M are loc egalitatea v0 M M ;cel mai mic
număr natural n, v n v0 se numeşte ordinul rotaţiei sau ordinul centrului de
rotaţie;
- produsul a două rotaţii v1 O1 , 1 şi v2 O2 , 2 este o rotaţie în jurul unui al
treilea punct O3 cu un unghi egal cu 1+ 2 , dacă 1+ 2 este diferită de 0 sau
2 ; dacă 1+ 2 este egal cu 0 sau 2 , atunci v2 v1 este o translaţie;
- rotaţia în jurul punctului O cu un unghi de 180 este o simetrie centrală în
raport cu punctul O, deoarece în acest caz punctul M şi imaginea lui M sunt
situate pe aceeaşi dreaptă cu punctul O şi O este mijlocul
segmentului MM . 7, p. 29 - 38]
Rotaţia (în spaţiu), transformare punctuală determinată de o dreaptă d (axa de rotaţie)
şi un unghi , care ataşează unui punct M punctul M , astfel încât dacă O este
piciorul perpendicularei duse din M pe dreapta d, punctele M , O, M să fie coplanare,
OM OM , m MOM . 1, p.183; 3, p.268; 2, p.210-211; 216-217]
Simetria axială, transformare geometrică, determinată de o dreaptă fixă l , numită axă
de simetrie, care pune în corespondenţă fiecărui punct A punctul A , astfel încât
segmentul AA l şi împărţit de această în jumătate. 3, p.283-284; 2, p.226-228].
Proprietăţile simetriei axiale:

180
 - simetria axială este o deplasare a planului, care aplică semiplanele,
determinate de dreapta l, unul pe altul;
- cercul, centrul căruia aparţine axei de simetrie l, se aplică pe el însuşi la
simetria ml ;
- imaginea unei drepte perpendiculare pe axa de simetrie este aceeaşi dreaptă;
imaginea unei drepte paralele cu axa de simetrie este o dreaptă paralelă cu
axa de simetrie şi situată la aceeaşi distanţă de la axă ca şi dreapta dată;
imaginea unei drepte, ce intersectează axa de simetrie, este o dreaptă, ce trece
prin acelaşi punct;
- simetria axială este o deplasare de genul al doilea;
- produsul a două simetrii axiale în raport cu două drepte paralele este o
translaţie;
- unele figuri geometrice se aplică pe ele însăşi ca rezultat al simetriilor axiale
în raport de careva drepte special determinate;
- formulele x x, y y determină simetria axială în raport cu axa Ox a unui
sistem de coordonate; formulele x x, y y determină simetria axială în
raport cu axa Oy. 7, p. 22 - 29]
Simetria centrală, transformare geometrică care fiecărui punct M îi pune în
corespondenţă punctul M , astfel încât punctul O se află în mijlocul segmentului
MM . 3, p.283-284; 2, p.226-228].
Translaţia paralelă, transformare geometrică punctuală, determinată de un vector v
(numit vector director), astfel încât unui punct P din spaţiu să – i corespundă un
punct P cuPP v .Mulţimea translaţiilor formează un grup abelian (fiind un subgrup al
grupului deplasărilor). Translaţia conservă distanţele între puncte, coliniaritatea lor şi
paralelismul dreptelor, transformând o figură într – alta, egală şi paralelă cu cea dată. Faţă de
un reper cartezian Oxyz, dacă vectorul director v are componentele a, b, c relaţiile care dau
coordonatele punctului P x , y ,z , translatatul punctului P x, y, z , sunt:
x x a, y y b, z z c . Translaţia a fost folosită, ca metodă de transformare
geometrică, de I. Alexandrov şi J.Petersen. 1, p.213].
Proprietăţile translaţiei:
- translaţia este o deplasare a planului;
- produsul a două translaţii este o translaţie;
- translaţia determinată de vectorul nul este transformare identică;
- translaţia este o deplasare de genul întâi;
deplasarea, care aplică orice semidreaptă pe o semidreaptă coorientată cu cea dată, este
o translaţie; 7, p.16 - 22].
La studiul cursului şcolar de geometrie mişcările apar uneori într – o formă ascunsă.
De exemplu, demonstraţia congruenţei unor figuri geometrice simple – segmente, unghiuri,
triunghiuri – se efectuiază cu ajutorul suprapunerii. Demonstraţia egalităţii figurilor simetrice
se realizează pin intermediul plierii desenului (în cazul simetriei axiale) sau a rotirii planului
desenului (în cazul simetriei centrale).
În cazul studiului unor probleme ce se referă la geometria metrică, trebuie atrasă
atenţia elevilor şi asupra dependenţei funcţionale, de exemplu, dependenţa dintre lungimea
cercului şi lungimea razei; dintre lungimea coardei şi distanţa de la ea până la centru, care se
a2
exprimă prin formula d R 2
, unde d – distanţa de la coardă până la centru; R – raza; a
4
– coarda.
Programul la geometrie la treapta gimnazială prevede o studiere profundă şi detaliată a
deplasărilor planului şi a unor transformări afine (omotetie, asemănare etc.).
Aplicarea lor la demonstrarea teoremelor, la rezolvarea exerciţiilor şi problemelor simplifică
cu mult expunerea materialului respectiv şi calculele necesare.

181
 Deplasările (transformările de simetrie) planului şi spaţiului dau posibilitatea de a
însuşi mai bine proprietăţile figurilor plane şi celor spaţiale. Pe de altă parte, studierea
operaţiilor asupra transformărilor lărgesc cunoştinţele noastre despre operaţiile algebrice şi ne
apropie de noţiunea de grup – una din cele mai importante noţiuni ale matematicii moderne.

Referinţe:
1. Brânzei, D.; Nechita, V.; Şerdean, V. Dicţionar de geometrie elementară. Piteşti:
Editura Paraleia 45, 2001. 294 p.
2. Meersmann, W.; Auth, M.; Schwittlinsky, P. Lexicon de matematică. Ghid
complet pentru gimnaziu şi liceu. Bucureşti: ALL EDUCAŢIONAL, 2001.272 p.
3. Lupu, I.; Marin, I.; Valuţă, I. Dicţionar explicativ de matematică. Chişinău:
Lyceum. 320p.
4. Rogai, E.; Rogai, I. Formule şi tabele matematice. Aide – memoire matematic.
Bucureşti: Editura Tehnică, 1996. 264 p.
5. Clopschii, V. M.; Scopeţ, Z.A.; Iagodovschii, M. I. Geometria 9- 10. Chişinău:
Lumina, 1977. 270 p.
6. Albu, A. S. Şi alţii. Geometria pentru perfecţionarea profesorilor. Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică, 1983. 228 p.
7. Baltag, I. A. Transformări geometrice. Chişinău: Lumina, 1981. 270 p.
8. Dicţionar rus – român. Chişinău: Redacţia Principală a Enciclopediei şi ÎME – P „
Logos‖,1992. 768 p.
9. Чичигин В.Г. Методика преподавания геометрии. Планиметрия. Москва:
Учпедиз, 1959. 392 с.
10. Аргунов, Б. И.; Балк, М.Б. Геометрические построения на плоскости.
Москва: Учпедгиз, 1957. 268 с.
11. Наумович, Н. В. Простейшие геометрические преобразования в
пространстве и задачи на построение. Москва: Учпедгиз, 1959. 132 с.
12. Лабораторные и практические работы по математике/ Лященко, Е. И. и
другие. Москва: Просвещение, 1988. 224 с.

Recenzent: dr. Gherman T.

Prezentat la 10. 10. 2009

182