Sunteți pe pagina 1din 3

Roma 

este capitala Italiei. Situat pe malul fluviului Tibru, orașul are o istorie îndelungată fiind de-a
lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a
Italiei moderne. Roma are o populație de 6.000.000 persoane. Aria metropolitană are o populație de
circa 4 milioane de locuitori. Este capitala regiunii Lazio și a Provinciei Roma.
Roma este un important centru turistic. Printre monumentele cele mai faimoase se
numără Colosseumul și Columna lui Traian. O enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu
suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Este cel mai mic stat din lume, și capitala
singurei religii care are reprezentație în Națiunile Unite (ca un stat observator non-membru).
Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orașul etern”), Limen Apostolorum („Pragul
apostolilor”), la città dei sette colli („Orașul celor șapte coline”) sau, pur și simplu, l'Urbe („Orașul”),
[3]
 este profund modernă și cosmopolită. Ca unul dintre puținele orașe mari ale Europei care a
supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial relativ puțin afectat, centrul Romei
rămâne renascentist și baroc în esența sa. Centrul Istoric al Romei este pe lista patrimoniului
mondial UNESCO[4].

Cuprins

 1Geografie
o 1.1Climă
 2Istorie
o 2.1De la fondare la imperiu
o 2.2Căderea imperiului și Evul Mediu
o 2.3Secolele XVII-XIX
o 2.4Secolul XX
 3Arhitectura, configurația orașului și obiective principale
o 3.1Arhitectura
 3.1.1Roma antică
 3.1.2Epoca medievală
 3.1.3Renașterea și barocul
 3.1.4Neoclasicismul
 3.1.5Arhitectura fascistă
o 3.2Centrul orașului
o 3.3Structura periferiei
o 3.4Vatican
o 3.5Muzee și galerii
o 3.6Vile și grădini
 4Transporturi
 5Demografie
 6Personalități
 7Vezi și
 8Legături externe
 9Proverbe despre Roma
 10Note

Geografie[modificare | modificare sursă]
Roma este situată în partea central-vestică a Peninsulei Italice, pe cursul inferior al fluviului Tibru.
Subdiviziuni ale Romei

Roma este împărțită în patru districte, 15 municipii și 155 de zone metropolitane.[5] Cele 15 (până la
11 martie 2013) municipii sunt: (1) Munizipio 1 (cu Centrul Vechi Centro Storico, Monti, Prati și alte
părți ale orasului), (2) Parioli und Nomentano – San Lorenzo, (3) Monte Sacro, (4) Tiburtina,
(5) Prenestino și Centocelle, (6) delle Torri, (7) San Giovanni și Cinecittà, (8) Appia Antica, (9) EUR,
(10) Ostia, (11) Arvalia Portuense, (12) Monte Verde, (13) Aurelia, (14) Monte Mario și (15) Cassia
Flaminia.
Climă[modificare | modificare sursă]
Roma are o climă tipică de tip mediteranean, ce caracterizează regiunile Italiei situate pe coasta
mediteraneană. Cea mai plăcută climă este din luna aprilie până în iunie, și de la mijlocul
lui septembrie până în octombrie; în particular, ottobrata (se poate traduce ca „zi frumoasă de
octombrie”) sunt cunoscute ca zile însorite și calde. În luna august, temperatura din miezul zilei
deseori depășește 32 °C; în mod tradițional, multe afaceri se închideau în luna august și romanii
obișnuiau să plece atunci spre stațiunile de vacanță, dar această tendință începe să dispară și
orașul începe să devină complet funcțional de-a lungul întregii veri, datorită turismului în creștere și
schimbării mentalității de lucru a populației sale. Temperatura maximă în decembrie este în medie
de aproximativ 14 °C.

Ma Ma Au Sep No
Lună Ian Feb Apr Iun Iul Oct Dec
r i g t v

Temperatura maximă medie [6] (°C) 12 13 15 18 23 27 30 30 27 22 16 13

Temperatura minimă medie [6] (°C) 3 4 5 8 11 15 17 18 15 11 7 4

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Romei.

De la fondare la imperiu[modificare | modificare sursă]


Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus și Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr., și
dovezile arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la
așezări pastorale pe Dealul Palatin, construite în zona viitorului Forum Roman, și care au stat la
baza noului oraș în secolul VIII î.Hr.. Orașul avea să devină capitala Regatului Roman (condus de o
succesiune de șapte regi, conform tradiției), a Republicii Romane (din 509 î.Hr. - 27 î.Hr., guvernată
de Senat), și, în final, a Imperiului Roman (din 27 î.Hr., condus de un împărat); aceste succese au
depins de cuceririle militare, de dominația economică, precum și de asimilarea selectivă a
civilizațiilor învecinate, în mod notabil, etruscii și vechii greci. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o
mare parte a orașului a fost mistuită de incendiu. Orașul a fost reconstruit în timpul Flaviilor, dar mai
ales în timpul împăraților Traian, Adrian și Caracalla.
De la fondarea Romei în 753 î.Hr., orașul a rămas neînfrânt din punct de vedere militar (deși a
pierdut câteva bătălii), până în 386 î.Hr., când Roma a fost ocupată de celți (unul dintre cele trei
triburi principale ale galilor) și, apoi, recuperată de romani în același an. Conform legendei, galii s-au
oferit să returneze Roma populației sale în schimbul a cinci sute de kilograme de aur, dar romanii au
refuzat, preferând să-și recapete orașul luptând mai degrabă decât să recunoască o înfrângere.
Totuși, în analele Romei se spune că răscumpărarea a fost plătită și, în timp ce un senator roman a
protestat în fața conducătorului galilor (Brennus), spunând că greutățile folosite pentru măsurarea
răscumpărării nu sunt exacte, Brennus și-a aruncat sabia peste greutăți și a rostit celebrele cuvinte:
"Vae victis" (vai de cei învinși).
Dominația romană s-a extins asupra majorității Europei și malurilor Mării Mediterane, în timp ce
populația ei depășea un milion de locuitori. Timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai
mare, mai bogat și mai important din punct de vedere politic oraș al lumii occidentale, rămânând
astfel și când a început declinul imperiului și împărțirea sa în două, chiar dacă, până la urmă, și-a
pierdut statutul de capitală în detrimentul orașului Milano și, apoi, Ravenna, fiind depășită ca
prestigiu de capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol.
În timpul domniei lui Constantin I, episcopul de Roma a căpătat atât importanță religioasă, cât și
politică, până la urmă ajungând să fie cunoscut drept Papă și stabilind Roma ca centru al Bisericii
Catolice. În urma jefuirii Romei din 410 de către Alaric I și căderii Imperiului Roman de Apus
în 476 d.Hr., Roma a alternat între Imperiul Bizantin și jafurile barbarilor goți și vandali. Populația
orașului a scăzut la un număr de doar 20.000 de oameni în timpul Evului Mediu Timpuriu, reducând
orașul cândva înfloritor la grupuri de clădiri locuite, dispersate de-a lungul unor arii extinse de ruine
și vegetație. Roma a făcut în mod nominal parte din Imperiul Bizantin până în 751 d.Hr.,
când lombarzii au abolit Exarhatul de Ravenna. În 756 Pepin cel Scurt i-a oferit papei jurisdicție
lumească asupra Romei și zonelor limitrofe, creând astfel Statele Papale.
Roma a rămas capitala Statelor Papale până la anexarea sa de către Regatul Italiei în 1870; orașul
a devenit o destinație a pelerinilor în timpul Evului Mediu și focar de dispute între papalitate
și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, începând cu domnia lui Carol cel Mare, care a fost
primul împărat încoronat de papă (Leon al III-lea) la Roma, de Crăciun, în anul 800. În afară de
perioade scurte ca oraș liber în Evul Mediu, Roma și-a menținut statutul de capitală papală și „oraș
sfânt” timp de secole, chiar și când papii au fost mutați la Avignon între 1309-1337. Deși nu mai
avea putere politică, precum a dovedit-o brutala prădare a Romei în 1527, orașul a înflorit ca centru
cultural și artistic în timpul Renașterii și Barocului, sub patronajul curții papale

S-ar putea să vă placă și