Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INTRODUCERE
CONCLUZII SI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Salariul apare ca venit ce revine factorului muncă datorită participării nemijlocite a lui la
activitatea economică.
Desigur nu, deoarece categoria de salariu nu reflectă toate tipurile de venituri obţinute
de factorul muncă de-a lungul timpului, el nu apare ca formă tip a venitului, ci ca venit ce
revine factorului muncă în anumite condiţii social-economice. Aceste condiţii sînt acelea în
care posesorul forţei de muncă, nu posedă altceva decît aptitudinile lui fizice şi intelectuale,
priceperea lui, capacitatea lui de a munci, care reprezintă singura lui sursă de existenţă. Lipsit
de ceilalţi factori de producţie, el este lipsit şi de mijloacele necesare traiului, singura lui
alternativă este să-şi închirieze forţa lui de muncă, singurul bun pe care îl posedă, de pe urma
căruia să obţină venitul necesar traiului. Dar acest lucru, îl poate face numai dacă este cetăţian
liber, egal în drepturi cu toţi ceilalţi. Dacă nu ar fi cetăţian liber, ci sclav, sau iobag, el nu ar
putea închiria forţa lui de muncă, deoarece aceasta aparţine de drept stăpînului de sclavi, sau
feudalului, iar rezultatele muncii lui vor fi însuşite de către aceştea în virtutea posesiei de către
ei a factorului muncă.
CAP 1. PREZENTAREA SOCIETĂŢII S.C. PIATRA CRAIULUI S.R.L.
Din punct de vedere strict fiscal, sensul şi conţinutul noţiunii de salariu se vor înţelege
corect şi pe deplin numai dacă este privit atat din punct de vedere al celui care îl acordă (al
angajatorului, care este plătitorul de salarii), cât şi din punct de vedere al celui care îl primeşte
(al salariatului, care este beneficiarul veniturilor din salarii).
CONTRACTUL CIVIL este acordul între două sau mai multe persoane
CONTRACTUL reprezintă „Un acord încheiat între două sau mai multe persoane spre a
asigura un rezultat din care fiecare urmăreşte un beneficiu” (Oxford. Dicţionar de politică,
Editura Univeres Enciclopedic, Bucureşti, 2001).
Prin Codul Muncii (Lege nr. 53/2003) se prevede:
1. Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică,
denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru el şi sub autoritatea unui angajator,
persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
2. Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau
drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.
3. (1) Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată.
(2) Prin excepţie, contractul individual de muncă se poate încheia şi pe durată
determinată, în condiţiile expres prevăzute de lege.
4. În sensul prezentului cod, prin angajator se înţelege persoana fizică sau juridică ce
poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă.
5. Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului
vechime în muncă.
6. (1) Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcţii, în baza unor contracte
individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) situaţiile în care prin lege sunt prevăzute
incompatibilităţi pentru cumulul unor funcţii.
(3) Salariaţii care cumulează mai multe funcţii sunt obligaţi să declare fiecărui
angajator locul unde exercită funcţia pe care o consideră de bază.
7. Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o durată
mai mare de 18 luni.
8. (1) Angajatorul poate încadra salariaţii cu program de lucru corespunzător unei
fracţiuni de normă de cel puţin două ore pe zi, prin contracte individuale de muncă pe durată
nedeterminată sau pe durată determinată, denumite contracte individuale de muncă cu timp
parţial.
(2) Contractul individual de muncă cu timp parţial se încheie numai în formă scrisă.
(3) Durata săptămânală de lucru a unui salariat angajat cu contract individual de
muncă cu timp parţial este inferioară celei a unui salariat cu normă întreagă comparabil, fără a
putea fi mai mică de 10 ore.
9. Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea
sarcinilor de muncă.
10. Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă
este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână.”
Desfăşurarea unor activităţi, pe cât de numeroase, pe atât de diversificate, se face pe
baza unor contracte/convenţii civile, încheiate în baza Codului civil.
în scopul de a produce efecte juridice, constând, în general, în realizarea unui produs,
executarea unei lucrări, prestarea unui serviciu. Contractul civil este contractul în temeiul
căruia o persoană fizică, denumită executant/prestator, se obligă să realizeze un produs, să
execute o lucrare, să presteze un serviciu pentru şi sub autoritatea unui beneficiar, persoană
fizică sau juridică, în schimbul plăţii convenite.
Contractele civile nu sunt legate de timp, nu se încheie cu timp integral de lucru şi nici
cu timp parţial de lucru, nu se încheie nici pe durată nedeterminată, nici pe durată determinată;
ele au menirea de a produce efecte juridice constând în „a da”, „a face”, respectiv de realizare a
unui bun, de executare a unei lucrări, de prestare a unui serviciu.
După scăderea din venitul brut realizat a tuturor reţinerilor individuale, rămâne restul de
plată care se achită angajaţilor din casierie la data chenzinei a II-a.
Denumirea contribuţiei dec. 2008 ian. 2009 feb. 2009 dec2010
CAS angajator (conditii normale de munca) 18% 18,5% 20,8% 20.8%
CAS angajat 9,5% 9,5% 10,5% 10.5%
Asigurari de sanatate, angajator 5,2% 5,2% 5,2% 5.2%
Asigurari de sanatate, angajat 5,5% 5,5% 5,5% 5.5%
Fond concedii si indemnizatii 0,85% 0,85% 0,85% 0.85%
Somaj angajator 0,5% 0,5% 0,5% 0.5%
Somaj angajat 0,5% 0,5% 0,5% 0.5%
Fond de garantare a creantelor salariale 0,25% 0,25% 0,25% 0.25%
Comision ITM (caz uzual) 0,75% 0,75% 0,75% 0.75%
Accidente de munca si boli profesionale cf. CAEN cf. CAEN cf. CAEN
Impozit pe venit (dupa deduceri) 16% 16% 16% 16%
Total, exclusiv accidente de munca 57,05% 57,55% 60,85% 60.85%
270
Cheltuieli cu 750
amortizarea
Cheltuieli
administrative
428
33.770,4918 Total cheltuieli 33.770,4918
Total venituri
Fondul de premiere va fi repartizat pe fiecare post din structura conform datelor din
Tabelul 3.4:
3 x 5.000 10.000
1
Norme metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile - ediţia a III-a - actualizată la 1
august 2009, Editura Best Publishing
Forma de organizare a muncii(brigada, arendă, antrepriză etc.).
În S.C. TUMBA S.R.L. pentru evidenţa retribuirii muncii se folosesc următoarele
elemente primare:
3. Ordin de încadrare (Anexa 2), se mai numeşte ordin de numire în funcţie – este un
document ce confirmă încadrarea sau numirea în funcţie a angajatorului. Aici se indică data,
numărului documentului. Este iscălit de directorul firmei şi este emis în baza contractului
individual de muncă, negociat şi semnat de părţi. Ordinul de angajare trebuie adus la cunoştinţa
salariatului sub semnătură în termen de 3 zile lucrătoare de la data semnării de către părţi a
contractului individual de muncă.
La cererea angajatorului este obligat să-i elibereze o copie a ordinului legalizată în
modul stabil.
6. Decont de avans
se emite de către întreprindere în momentul eliberării titularului de avans mijloace
băneşti pentru efectuarea unor operaţiuni în scopurile întreprinderii. Aici se indică numărul
documentului, data, numele titularului, funcţia, suma avansului, numărul documentului(act,
chitanţa, bon) ce confirmă plata efectuată şi denumirea contragentului. Documentele de
confirmare se anexează pe versoul decontului de avans. Documentul este iscălit de contabil şi
conducător.
8. Fişa personală
în acest document se indică date referitor la numele, calificarea, data şi locul naşterii,
studiile, specialitatea obţinută, calificarea. De asemenea se indică date despre starea civilă,
adică componenţa familiei.
STAT DE SALARII
pe luna…………………..anul…………….
N Nume Salariu Sporur Inde Salari CA Fond Fond Ch. Dedu Salari Impozit Avan Alt Rest
r şi de i m- u S de de pro - u s e de
cr prenum încadrar nizaţii brut şoma sănătat f ceri impo- reţi plată
t e e j e zabil -
neri
CONCLUZII SI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE