Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
III. Vânzarea cu opţiune de răscumpărare
Vânzarea cu opţiune de răscumpărare este reglementată în art. 1758-1762 Cod civil.
Vânzarea cu opţiune de răscumpărare este o vânzare afectată de condiţie rezolutorie prin
care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului.
Opţiunea de răscumpărare nu poate fi stipulată pentru un termen mai mare de cinci ani. Dacă s-a
stabilit de către părţi un termen mai mare, acesta se reduce de drept la cinci ani.
Prin încheierea contractului, cumpărătorul devine proprietar sub condiție rezolutorie iar
vânzătorul proprietar sub condiție suspensivă.
În cazul în care vânzarea nu exercită opţiunea în termenul stabilit, condiţia rezolutorie care
afecta vânzarea este considerată a nu se fi îndeplinit, iar dreptul cumpărătorului se consolidează.
Dreptul de opțiune al vânzătorului este un drept potestativ. Vânzătorul are posibilitatea de
a răscumpăra bunul sau nu. Dacă exercită această facultate, în condițiile legii, vânzarea se
desființează și vânzătorul redevine proprietar iar dacă această facultate nu este exercitată, dreptul
de proprietate al cumpărătorului se consolidează.
Exercitarea opţiunii de răscumpărare de către vânzător se poate face numai dacă acesta
restituie cumpărătorului:
- preţul primit şi cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi
realizarea formalităţilor de publicitate;
- cheltuielile pentru ridicarea şi transportul bunului;
- cheltuielile necesare şi utile, în limita sporului de valoare.
Înainte de împlinirea termenului, vânzătorul are obligaţia să notifice nu numai
cumpărătorul, ci şi orice alt subdobânditor că înţelege să-şi exercite opţiunea de răscumpărare; de
asemenea este obligat să consemneze preţul la dispoziţia cumpărătorului sau, după caz, a terţului.
Neîndeplinirea acestei formalităţi atrage sancţiunea decăderii vânzătorului din dreptul de a
exercita opţiunea de răscumpărare şi radierea notării din cartea funciară.
În cazul în care diferenţa dintre preţul răscumpărării şi preţul plătit pentru vânzare
depăşeşte nivelul maxim stabilit de lege pentru dobânzi, preţul răscumpărării va fi redus la preţul
plătit pentru vânzare.
2
Capitolul III. CONTRACTUL DE DONAŢIE
Secţiunea I. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE
CONTRACTULUI DE DONAŢIE
1
În dreptul roman donaţia făcea parte din categoria pactelor legitime – pacta legitima, adică nişte convenţii care, fără să fie
ridicate la rangul de contracte, vor fi totuşi sancţionate treptat prin diverse constituţii imperiale –pentru dezvoltări a se
vedea C. Murzea, E. Poenaru, Donaţia şi testamentul. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2007, p.3-9.
2 C. Macovei, op. cit., p. 88; Fr. Deak, Tratat..., op. cit., p. 124.
3
Secţiunea a II-a. CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI
DE DONAŢIE
I. Capacitatea părţilor
În materia contractului de donaţie funcţionează regula capacităţii de a încheia acte juridice,
incapacităţile fiind excepţia.
Potrivit art. 987 Cod civil, „orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea
regulilor privind capacitatea”. Acest text legal reprezintă o aplicare a principiului libertăţii de a
dispune, consacrat în art. 12 alin.2 din Noul Cod civil ca principiu al interpretării şi efectelor legii
civile.
Legea prevede expres anumite incapacităţi speciale în materie de donaţie, ce pot fi grupate
în: incapacităţi de a dispune şi incapacităţi de a primi prin donaţii.
A. Incapacităţi de a dispune prin donaţie
1. Minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească nu pot dispune de bunurile lor, prin
donaţii, nici personal, nici prin reprezentanţii lor legali şi nici cu încuviinţarea instanţei de tutelă.
Astfel, art. 988 alin.1 Cod civil prevede că „cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege”. În cazul interzisului judecătoresc există o excepţie reglementată în
art. 175 Cod civil prin care se permite tutorelui, cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea
instanţei de tutelă, ca, din bunurile celui pus sub interdicţie judecătorească să dispună prin donaţie
către descendenţii interzisului, fără însă să poată da scutire de raport. Minorul care şi-a întregit
capacitatea de exerciţiu, fie în urma căsătoriei, fie prin recunoaştere anticipată, conform art. 40 Cod
civil, de către instanţa de tutelă, pentru motive temeinice, va putea dispune prin donaţii.
2. Minorii nu pot face donaţii în favoarea reprezentantului legal ori ocrotitorului legal nici după
dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, câtă vreme instanţa de tutelă nu i-a dat acestuia descărcarea
de gestiune. Această incapacitate nu se aplică în cazul în care reprezentantul ori, după caz,
ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului. Sancţiunea incapacităţii este nulitatea relativă.
B. Incapacităţi de a primi
Persoana care nu există la data întocmirii liberalităţii poate primi o donaţie dacă aceasta
este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite
beneficiarului obiectul donaţiei îndată ce va fi posibil(art. 989 alin.2 Cod civil). De ex., dispunătorul
face o donaţie către fiica sa, grevată de sarcina stipulată în favoarea copilului care se va naşte din
căsătoria pe care o va încheia aceasta. Prin urmare, Noul Cod civil instituie posibilitatea gratificării
persoanei viitoare neconcepute şi nedeterminabile, precum şi a persoanei juridice viitoare. Cu alte
cuvinte, se întocmeşte o liberalitate cu sarcină pentru gratificatul capabil să transmită obiectul
liberalităţii de îndată ce va fi posibil, adică să execute sarcina.
Art. 989 alin. 4 din Codul civil prevede că este valabilă liberalitatea făcută unei persoane
desemnate de dispunător, cu o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un
terţ desemnat, la rândul său, tot de către dispunător. De ex., se donează o sumă de bani unei
asociaţii non-profit cu obligaţia acesteia de a împărţi suma primită între locuitorii unei localităţi
care au suferit pierderi însemnate în urma unor calamităţi3.
5
Prin captaţie se înţeleg manoperele dolosive şi mijloacele frauduloase întrebuinţate de o
persoană pentru a câştiga încrederea dispunătorului şi a înşela buna lui credinţă, în scopul de a-l
determina să o desemneze ca beneficiară a unei liberalităţi.
Sugestia constă în mijloace ascunse şi tendenţioase, prin care o persoană insuflă
dispunătorului ideea de a face o donaţie, pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă. Deosebirea
dintre captaţie şi sugestie constă în mijloacele folosite care sunt mai ascunse, viclene, insidioase, în
cazul sugestiei.
Pentru ca sugestia şi captaţia să constituie vicii de consimţământ, cu consecinţa anulării
donaţiei, trebuie întrunite următoarele condiţii: a) manoperele folosite să fie dolosive şi
frauduloase; b) ele să fi fost hotărâtoare în a altera consimţământul şi a-l determina pe dispunător
să facă liberalitatea, pe care altfel nu ar fi făcut-o.
6Pentru dezvoltări, a se vedea J. Goicovici, Discuţii în legătură cu solemnitatea contractului de donaţie, în Dreptul nr.7/2005,
p.39-53.
7
din partea promitentului, promisiunea de donaţie nu conferă beneficiarului decât dreptul de a
pretinde daune-interese.
Promisiunea de donaţie are o fizionomie proprie, diferită de alte promisiuni.
Promisiunea de donaţie se revocă de drept în două situaţii:
- dacă anterior executării sale apare un caz de revocare pentru ingratitudine;
- dacă anterior executării sale, situaţia materială a promitentului s-a deteriorat într-o
asemenea măsură încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori
promitentul a devenit insolvabil.
B. Actul estimativ
Potrivit art. 1011 alin.3 Cod civil, bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie
enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii
absolute a donaţiei.
Nefiind făcută nici o distincţie, rezultă că textul legal se aplică atât bunurilor mobile
corporale, cât şi celor incorporale.
Actul estimativ poate fi cuprins în actul autentic de donaţie, în acest caz făcând parte
integrantă din el, dar poate fi cuprins şi într-un act separat, autentic sau sub semnătura privată. În
toate cazurile, actul estimativ trebuie semnat în mod obligatoriu de către ambele părţi.
Pentru a corespunde cu scopul său, actul estimativ trebuie să conţină două menţiuni
esenţiale: descrierea fiecărui bun mobil donat şi menţionarea valorii fiecărui obiect (evaluarea).
Dacă obiectele donate fac parte dintr-un tot unitar, cum ar fi, de pildă, o bibliotecă, descrierea se
face articol cu articol, adică fiecare volum în parte, însă evaluarea poate fi una singură pentru tot.
7
C. Turianu, Contractul de donaţie reflectat în literatura juridică şi practica judiciară, în Dreptul nr.1/2001, p.137.
8
donatarului şi să-l pună la adăpost de o eventuală revocare a donatorului care regretă liberalitatea
pe care a făcut-o.
9
Este valabilă însă clauza de reîntorcere convenţioană a bunurilor dăruite în caz de predeces
al donatarului sau al donatarului şi descendenţilor săi. Astfel, art. 1016 Cod civil prevede
posibilitatea ca părţile contractului de donaţie să convină întoarcerea bunurilor dăruite fie în
situaţia în care donatarul ar predeceda donatorului, fie în situaţia în care atât donatarul, cât şi
descendenţii săi ar predeceda donatorului.
Art. 1011 alin. 2 prevede că nu sunt supuse formei autentice donaţiile indirecte, cele
deghizate şi darurile manuale.
I. Donaţiile deghizate
Donaţia deghizată este acea liberalitate pe care donatorul o face sub forma unui act cu titlu
oneros, care este simulat.Există astfel o simulaţie, care constă în încheierea între părţi a unui act
real, secret cu titlu gratuit (o donaţie) şi încheierea unui alt contract, cu titlu oneros, aparent, cu
scopul de a ascunde terţilor operaţiunea juridică reală a părţilor. Deci, în acest caz, actul public este
simulat, neadevărat şi ascunde o donaţie (deghizare totală, prin care se ascunde natura gratuită a
contractului secret). De exemplu, o donaţie ascunsă sub forma unei vânzări pentru care preţul nu
este datorat sau recunoaşterea unei datorii care nu există în realitate.
Sunt recunoscute ca valabile în dreptul nostru, dacă respectă regulile de fond speciale
prevăzute în materia donaţiilor, donaţiile deghizate, înfăţişate sub forma şi aparenţa unui contract
cu titlu oneros. Din punct de vedere al formei este suficient să realizeze cerinţa legii pentru actul
aparent.
10
Dacă însă deghizarea este frauduloasă, contractul este nul. De exemplu, dacă donaţia a fost
deghizată în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi, contractul este sancţionat cu
nulitatea.
Un alt mod prin care se poate realiza o donaţie deghizată este procedeul interpunerii de
persoane prin care se urmăreşte ascunderea identităţii persoanei adevăratului primitor al donaţiei
(donatar). Se recurge la acest procedeu de simulare a donaţiei din diverse motive, precum:
incapacitatea adevăratului donatar de a primi donaţii de la donator sau adevăratul donatar este o
persoană căreia donatorul ar dori să îi păstreze anonimatul9.
În astfel de donaţii, contractul de donaţie cu persoana interpusă se încheie în formă
autentică, însă, anterior sau concomitent cu actul autentic se întocmeşte şi un contraînscris, sub
semnătură privată, prin care se arată cine este adevăratul donatar.
9
E. Safta-Romano, Examen teoretic al practicii judiciare referitoare la contractul de donaţie, în R.R.D. nr. 6/1989, p.47.
11
favorem. De exemplu, renunţarea la o moştenire în favoarea unei persoane constituie o acceptare
urmată de o transmitere cu titlu gratuit care este supusă neîndoielnic condiţiei formei autentice.
b) remiterea de datorie, prin care un creditor, cu acordul debitorului, renunţă cu titlu gratuit,
total sau parţial, la valorificarea dreptului său de creanţă împotriva debitorului, acesta din urmă
mărindu-şi patrimoniul cu valoarea creanţei la care a renunţat creditorul.
Remiterea de datorie poate să aibă şi altă cauză juridică decât aceea a intenţiei de
gratificare; în cazul în care se întemeiază pe această din urmă cauză, remiterea de datorie
constituie o donaţie indirectă.
Donaţia indirectă se poate realiza şi prin plata datoriei altuia, cu acceptul acestuia, de
exemplu tatăl plăteşte, cu intenţia de gratificare, datoriile fiului său.
c) stipulaţia în favoarea unui terţ, este un contract prin care o persoană numită promitent se
obligă faţă de o altă persoană numită stipulant să execute o anumită prestaţie în folosul unei terţe
persoane numită beneficiar, care nu participă şi nici nu este reprezentată la încheierea
contractului..
Cazul clasic în privinţa donaţiei indirecte realizate prin stipulaţie pentru altul este cel care
se referă la constituirea unei rente viagere în favoarea unui terţ, fără nici o contraprestaţie din
partea acestuia.
Această donaţie (spre deosebire de renunţarea la un drept sau remiterea datoriei) se
realizează independent de acceptarea donaţiei de către donatar (terţul beneficiar), pentru că
dreptul stipulat în favoarea acestuia din urmă se naşte direct în patrimoniul său din momentul
încheierii contractului între stipulantul donator şi promitent. Numai în momentul acceptării
donaţiei de către donatar, aceasta devine irevocabilă. Atâta timp cât donatarul nu a acceptat
donaţia, donatorul poate revoca liberalitatea făcută şi poate să transfere beneficiul asupra unei alte
persoane sau asupra lui însuşi.
10 C. Turianu, Darul manual reflectat în literatura juridică şi practica judiciară, art. în Dreptul nr. 6, 2000, p. 130.
12
remitere. Se admite că titlurile la purtător, deşi fac parte din categoria creanţelor, pot forma obiect
al darului manual întrucât, practic, înscrisul se confundă cu însuşi dreptul pe care îl conţine,
putând fi valorificat de orice persoană care deţine titlul. Titlurile nominative care, spre deosebire
de cele la purtător, nu dau posibilitatea deţinătorului să le valorifice dacă nu este una şi aceeaşi
persoană cu cea indicată în ele ca titular al dreptului, chiar dacă au fost predate animus donandi, nu
pot forma obiect al unui dar manual, motiv pentru care predarea lor unei alte persoane rămâne
lipsită de semnificaţie juridică sub aspectul menţionat.
Bunurile viitoare nu pot forma obiect al darului manual deoarece predarea presupune
deţinerea materială (corpus) a acestor bunuri, existenţa lor actuală.
11Despre sarcină ca modalitate a donaţiei, a se vedea O. Căpăţână, „Titlul gratuit în actele juridice”, Ed. Rosetti, 2003, p.
147-154.
14
sunt următoarele: revocarea pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor
la care s-a obligat donatarul.
În vechea reglementare exista un caz de revocare de drept a donaţiei care nu mai este
reglementat în Noul Cod civil, şi anume revocarea pentru survenienţă de copil. Astfel, orice
donaţie care era făcută de o persoană care nu avea copii, era revocată de drept, dacă donatorului
după încheierea donaţiei i se naşte un copil, sau un alt descendent, din căsătorie sau din afara
căsătoriei, chiar dacă copilul era născut după moartea donatorului.
Aceste cauze de revocare nu contrazic principiul irevocabilităţii, nu sunt excepţii de la acest
principiu. Revocarea intervine în urma unor împrejurări speciale, independent de voinţa
donatorului.
Revocarea donaţiei nu operează de drept, ci este judiciară, pronunţându-se numai la
cererea persoanelor îndreptăţite să introducă acţiunea şi numai în urma aprecierii de către instanţă
a cauzelor de revocare.
Cauzele legale de revocare cuprinse în art. 1020 Cod civil sunt incidente tuturor formelor
de donaţii.
15
c) dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în
nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ținându-se însă seama de starea în care se afla
bunul la momentul donației.
A. Revocarea pentru atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau,
știind că alții intenționează să atenteze, nu l-a înștiințat
Acest caz de revocare constă în încercarea donatarului de a curma viaţa donatorului sau a
unei persoane apropiate lui şi constituie o abatere foarte gravă de la datoria de recunoştinţă pe
care trebuia să o aibă donatarul faţă de cel care l-a gratificat. Nu are importanţă dacă donatorul a
fost ucis sau nu, după cum este indiferent şi dacă fapta donatarului a fost pedepsită sau nu.
Singura condiţie care se impune este ca încercarea donatarului de a suprima viaţa donatorului sau
persoanei apropiate să fi fost săvârşită cu intenţie, fiind suficientă chiar şi tentativa.
Revocarea donaţiei nu va opera în cazul în care moartea donatorului s-a produs din culpă
sau în legitimă apărare , după cum donaţia nu se revocă nici când donatarul a acţionat fără
discernământ. Este indiferent dacă donatarul atentator este major sau minor, în cazul celui din
urmă impunându-se necesitatea ca acesta să fie conştient de urmările faptei sale.
B. Revocarea pentru săvârşirea unor fapte penale, cruzimi sau injurii grave
Noţiunea "fapte penale" la care se referă textul, sunt infracţiuni prevăzute în legea penală,
"cruzimi" presupun agresiuni fizice. Injuriile cuprind insultele şi calomniile, precum şi orice acte
cu caracter ofensator de natură a aduce atingerea onoarei, demnităţii sau reputaţiei donatorului.
Aceste injurii trebuie să fie grave, săvârşite cu intenţie, simplele certuri sau ameninţări dintre părţi
neconstituind un motiv pentru revocarea donaţiei. Este indiferent dacă injuriile au fost săvârşite în
public sau nu , dacă au fost comise în scris sau verbal.
C. Revocarea pentru refuzul de alimente
Acest caz presupune că donatorul, aflat în nevoie, a cerut donatarului alimente, iar acesta -
deşi avea posibilităţi - a refuzat în mod nejustificat. Refuzul de alimente nu atrage revocarea
donaţiei dacă donatorul avea rude obligate legal la întreţinere, cu posibilităţi materiale să îl
întreţină, deoarece obligaţia donatarului este subsidiară.
Dreptul la acțiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen
de un an din ziua în care donatorul a știut că donatarul a săvârșit fapta de ingratitudine.
Acțiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului.
Dacă donatarul moare după introducerea acțiunii, aceasta poate fi continuată împotriva
moștenitorilor.
Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moștenitorii donatorului, cu excepția cazului
în care donatorul a decedat în termenul de un an fără să îl fi iertat pe donatar.De asemenea,
moștenitorii pot introduce acțiunea în revocare în termen de un an de la data morții donatorului,
dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare
Acțiunea pornită de donator poate fi continuată de moștenitorii acestuia.
În caz de revocare pentru ingratitudine, dacă restituirea în natură a bunului donat nu este
posibilă, donatarul va fi obligat să plătească valoarea acestuia, socotită la data soluționării cauzei.
În urma revocării donației pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat să restituie fructele pe care
le-a perceput începând cu data introducerii cererii de revocare a donației.
Revocarea pentru ingratitudine nu are niciun efect în privința drepturilor reale asupra
bunului donat dobândite de la donatar, cu titlu oneros, de către terții de bună-credință și nici
asupra garanțiilor constituite în favoarea acestora. În cazul bunurilor supuse unor formalități de
publicitate, dreptul terțului trebuie să fi fost înscris anterior înregistrării cererii de revocare în
registrele de publicitate aferente.
Toate donaţiile, indiferent de forma în care au fost făcute, sunt susceptibile de revocare
pentru ingratitudine.
16