2021

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR

DE APĂ -CONSPECT-

STUDENT: BARABULA ANCUTA-MIHAELA

GRUPA: 7503
 MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR DE APĂ –MODALITATE PRACTICĂ DE
APLICARE A CONCEPTULUI DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN DOMENIUL APELOR

1. DEZVOLTAREA DURABILĂ PRIN POLITICI DE MEDIU

Conceptul de dezvoltare durabilă a luat naştere, ca răspuns la apariţia problemelor de mediu şi a crizei
resurselor naturale, în special a celor legate de energie. Practic, Conferinţa privind Mediulde la Stockholm din
1972 este momentul în care se recunoaşte că activităţile umane contribuie la deteriorarea mediului înconjurător, ceea
ce pune în pericol viitorul Planetei.
Termenul de dezvoltare durabilă a început să devină, însă, foarte cunoscut abia după Conferinţa privind mediul
şi dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro în vara lui 1992, cunoscută sub numele de “Summit-
ul Pământului”. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor convenţii referitoare la schimbările de climă (reducerea
emisiilor de metan şi dioxid de carbon), diversitatea biologică (conservarea speciilor) şi stoparea defrişărilor
masive. Tot atunci a fost elaborată şi Agenda 21, planul de susţinere a dezvoltării durabile.
2. PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI INTEGRAT AL RESURSELOR DE APĂ
Printre problemele globale cu care se confruntă omenirea la începutul mileniului trei se află lipsa apei şi
degradarea calităţii apei.
De asemenea, realizarea obiectivelor dezvoltării durabile depind într-o măsură foarte mare de managementul
integrat al resurselor de apă. Apa fiind un factor esenţial pentru existenţa vieţii şi pentru dezvoltarea societăţii umane.
Pentru managementul integrat al resurselor de apă comunitatea internaţională a recomandat guvernelor
aplicarea următoarelor principii :
- principiul bazinal – resursele de apă se formează şi se gospodăresc în bazine hidrografice. Apa dulce este o
resursă vulnerabilă şi limitată, indispensabilă vieţii, mediului şi dezvoltării societăţii. Gospodărirea raţională a
resurselor de apă, cere o abordare globală care să îmbine probleme sociale şi dezvoltarea economică, cu protecţia
ecosistemelor naturale. O gospodărire durabilă a resurselor de apă va integra utilizatorii de apă dintr-un bazin
hidrografic;
- principiul gospodăririi unitare cantitate-calitate – cele două laturi ale gospodăririi apelor fiind în strânsă
legătură, apare ca necesară o abordare unitară care să conducă la soluţii tehnico-economice optime pentru ambele
aspecte;
Aceste principii fundamentează conceptul de management integrat al resurselor de apă care îmbină problemele
de utilizare a apei cu cele de protecţie a ecosistemelor naturale prin integrarea la nivel bazinal a folosinţelor de apă.

3. CONCEPTUL DE MANAGEMENT INTEGRAT AL RESURSELOR DE APĂ

Managementul integrat al resurselor de apă promovează dezvoltarea şi coordonarea apei, a terenului şi a
resurselor acestora, în vederea optimizării, dezvoltării sociale şi economice echilibrate fără compromiterea
durabilităţii ecosistemelor.
Politicile de dezvoltare nu pot fi eficiente fără a lua în considerare resursele de apă. Conceptul de
management integrat al resurselor de apă presupune, în contrast cu gospodărirea tradiţională a resurselor de apă, o
abordare integrată a acestora atât la nivel fizic şi tehnic cât şi la nivel de planificare şi management. Nivelul de
integrare este bazinul hidrografic, unitatea naturală de formare aresurselor de apă.
1
 Cele mai importante aspecte ale dezvoltării sistemului resurselor de apă sunt următoarele:
- durabilitatea aspectelor fizice – ceea ce înseamnă menţinerea circuitului natural al apei şi a nutrienţilor;
- durabilitatea mediului – „toleranţa zero” pentru poluarea care depăşeşte capacitatea de autoepurare a
mediului; nu există efecte petermen lung sau efecte ireversibile asupra mediului;
- durabilitatea socială – menţinerea cerinţelor de apă precum şi a necesităţii plăţii serviciilor de asigurare a
resurselor de apă;
Managementul integrat al resurselor de apă presupune:
a) Integrarea sistemului resurselor naturale de apă. Sistemulresurselor naturale de apă este reprezentat
de ciclul hidrologic şi componentele sale: precipitaţii, evaporaţia, scurgerea de suprafaţă şi scurgerea subterană.
Menţinerea bilanţului hidrologic şi a raporturilor dintre componentele sale, are la bază legăturile biofizice dintre
păduri, pământ şi resursele de apă dintr-un bazin hidrografic,şi este esenţial pentru utilizarea durabilă a sistemului
resurselor naturale de apă.
b) Integrarea infrastructurii de gospodărire a resurselor de apă în capitalul natural. Realizarea unei
infrastructuri de gospodărire a apelor “prietenoasă” faţă de mediu care să asigure atât alimentarea optimă cu apă a
folosinţelor şi reducerea riscului producerii de inundaţii cât şi conservarea şi creşterea biodiversităţii ecosistemelor
acvatice.
c) Integrarea folosinţelor de apă. Alimentarea cu apă a populaţiei, industriei şi agriculturii şi conservarea
ecosistemelor acvatice sunt abordate sectorial în mod tradiţional. Majoritatea folosinţelor de apă solicită resurse de
apă în cantităţi din ce în ce mai mari şi de calitate foarte bună.
d) Integrarea amonte–aval. Folosinţele din amonte trebuie să recunoască drepturile folosinţelor din aval
privitoare la utilizarea resurselor de apă de bună calitate şi în cantitate suficientă. Poluarea excesivă a resurselor de
apă de către folosinţele din aval.

4. GESTIUNEA RESURSELOR DE APĂ ÎN MOD DURABIL UN NOU CONCEPT ÎN POLITICA

EUROPEANĂ ŞI NAŢIONALĂ

Aderarea României Ia Uniunea Europeană impune un şir de acţiuni susţinute şi orientări ale politicii naţionale
de mediu, în care apa este o componentă importantă, în direcţia conformării cu strategiile si politicile europene pe
termen mediu şi lung în domeniul gospodăririi apelor. confruntă încă cu numeroase probleme în special în domeniul
asigurării unor servicii de apă care să corespundă standardelor europene. Dintre dificultăţi se menţionează :

 lipsa surselor de apă de calitate pentru unele zone urbane si rurale;

 starea precară a infrastructurilor sistemelor centralizate de alimentare cu apă si canalizare;
 calitate necorespunzătoare a apelor curgătoare, pe anumite sectoare, a unor lacuri, a apelor subterane
freatice din numeroase hidrostructuri, datorită în special poluărilor cu ape menajere şi ape industriale;
 dotare insuficientă cu instalaţii hidroedilitare în localităţile rurale;
 mari suprafeţe agricole şi numeroase localităţi expuse riscului inundatiilor;
 dificultăţi în atenuarea efectelor secetelor datorită imposibilităţiiutilizării întregii
suprafeţe amenajate pentru irigaţii;
2
  intensificarea fenomenelor de eroziune şi degradare a terenurilor.
Gospodărirea apelor în România a evoluat în trei etape:
- etapa l-a: până în 1974 - Gospodărirea cantitativă a apelor- controlul cantitativ al apelor, legiferată de Legea
apelor -1924.
- etapa a ll-a: 1974-2000 - Gospodărirea cantitativă şi calitativă a apelor-controlul cantitativ şi calitativ al apelor.
Legiferarea acestei etape este asigurată de: Legea Apelor nr. 8/1974; Legea nr. 5/1989; Hotărârea de guvern nr.
1001/1990; Legea Apelor 107/1996 ;
- etapa a lll-a: 2000 Gospodărirea durabilă a apelor - controlul cantitativ şi calitativ al apelor şi ecosistemelor
sănătoase. Aceasta etapă a fost acoperită legal de Directiva Cadru 2000/60/EC în domeniul apei şi de Legea Apelor
310/ 2004.
În domeniul managementului resurselor de apă în România există o experienţă etapizată astfel:
- 1879 - Primul Serviciu regulat de măsurare a înălţimilor apelorDunării;
- 1924 -Prima lege a apelor ce conţine prevederi referitoare lamăsurarea, evidenţa şi amenajarea
apelor;
- 1956 - Comitetul de Stat al Apelor - unităţi bazinale pentrumanagementul apelor;
- 1956-2005 - s-a păstrat principiul managementului pe bazin aresurselor de apă;
- 1956-2005 - nivelul de organizare: minister (Consiliul de Stat alApelor, Consiliul Naţional al
Apelor) - 30 ani;
- departament de specialitate în cadrul altui minister - 18 ani;
- 2002 - Administraţia Naţională "Apele Romane" - Agenţie executivă pentru implementarea
Directivei Cadru şi a celorlalte Directive europene (figura 1).

Fig. 1 Directii de ape teritoriale

5. EVOLUŢIA POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL APELOR

3
 Evoluţia politicii europene în domeniul apei a parcurs de-a lungul timpului trei etape importante, prezentate în cele
ce urmează:
- etapa I, desfăşurată între anii 1970-1980, a avut ca obiectiv general;protecţia folosinţelor de apă - stabilirea unor
standarde de calitate a mediului care definesc limite specifice pentru resursele deapă utilizate pentru
producerea de apă potabilă şi pentru folosinţele de apă;
- etapa a ll-a, desfăşurată între anii 1981-2000, a avut ca obiectiv general; reducerea poluării la sursă - stabilirea
unor valori limită admisibile pentru evacuarea poluanţilor în mediul acvatic;
- etapa a lll-a, desfăşurată după anul 2000, are ca obiectiv general; gospodărirea durabilă a apelor - atingerea
unei „stări bune" a tuturor corpurilor de apă din Europa, ceea ce impune asigurarea unor condiţiide viaţă similare, din
punct de vedere al mediului acvatic, pentru toţi cetăţenii Europei.
În legislaţia românească transpunerea s-a făcut şi se va faceconform detaliilor din tabelul 1.

Transpunere
Nr. Perioada de Data limită a
Denumire directivă în legislaţia
crt. tranziţie în ani implementării
românească

Directiva 75/440/EEC privind

1 calitatea apelor de suprafaţă HG 0 1.01.2007
destinate prelevării de apă potabilă

Directiva 79/869/EEC privind

HG 100/2002
metodele de prelevare şi analiză
2 NTPA 013 0 1.01.2007
a apelor de suprafaţă destinate
NTPA 014
producerii apei potabile
Directiva 76/160/EEC privind
3 HG 459/2002 0 1.01.2007
calitatea apei de îmbăiere
Directiva 78/659/EEC asupra
calităţii apelor dulci ce necesită
4 HG 202/2002 0 1.01.2007
protecţie sau îmbunătăţire pentru
a susţine viaţa peştilor
Directiva 79/923/EEC asupra
5 HG 201/2002 0 1.01.2007
calităţii apelor pentru moluşte
Directiva 80/923/EEC, amendată
de Directiva 98/83/EC, privind
6 L 458/2002 9 1.01.2016
calitatea apei destinate
consumului uman
Tabelul 1 Directive privind calitatea apelor

În legislaţia românească transpunerea s-a făcut şi se va faceconform datelor din tabelul 2.

Transpunere în Perioada de
Nr. Data limită a
Denumire directivă legislaţia tranziţie
crt. implementării
românească [ani]
Directiva 76/464/EEC privind
1 descărcarea substanţelor periculoase şi HG 118/2002 3 1.01.2010
7 directive fiice

4
 Directiva 80/68/EEC asupra protecţiei
apei subterane împotriva poluării
2 HG 118/2002 0 1.01.2007
cauzate de anumite substanţe
periculoase
Directiva 91/676/EEC privind protecţia
3 apelor împotriva poluării cu nitraţi HG 964/2000 0 1.01.2007
proveniţi din surse agricole
Directiva 91/271/EEC privind epurarea
4 apelor uzate urbane şi Decizia HG 188/2002 12 1.01.2018
93/481/EEC
Directiva 98/83/EC, privind calitatea
5 apei destinate consumului uman care Legea 458/2002 9 1.01.2016
amendează Directiva
80/923/EEC

Tabelul 2 Directive privind protecţia apei împotriva poluării

Etapa a lll-a "Gospodărirea durabilă a resurselor de apă" legiferează spaţiul rămas între
cele două categorii importante de directive menţionate anterior.
 Directiva Cadru privind Apa - 2000/60/EC care integrează o mare parte din prevederile
directivelor anterioare şi aduce o serie de elemente revoluţionare, precum:
 gospodărirea apelor la nivel de bazin hidrografic;
 caracterizarea stării apelor în cinci categorii de calitate;
 definirea stării de referinţă pentru apele de suprafaţă;
 definirea stării bune a apelor;
 definirea categoriei de ape puternic modificate antropic, pentru care obiectivul este
reprezentat de obţinerea potenţialului ecologic bun;
 clarificarea conceptului de reabilitare a râurilor.

6. OBIECTIVELE NOII POLITICI EUROPENE ÎN DOMENIUL APELOR

Atingerea standardelor europene în domeniul apei, presupune atingerea principalelor obiective ale dezvoltării
durabile îndomeniul gospodăririi apelor:
- prevenirea deteriorării stării ecosistemelor acvatice, conservareaşi dezvoltarea biodiversităţii florei şi faunei
acestora, a ecosistemelor terestre şi a zonelor umede care au legătură cu ecosistemul acvatic;
- dezvoltarea durabilă a sistemului de gospodărire a apelor, prin protejarea pe termen lung a resurselor de apă
disponibile, în vederea asigurării alimentării cu apă potabilă şi a alimentării cu apă a celorlalte folosinţe;

7. CERINŢELE INTEGRĂRII EUROPENE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEIFOLOSINŢELOR DE APĂ

Cerinţele integrării europene în domeniul reducerii poluării la sursă au fost transpuse prin:
a) Directiva 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate orăşeneşti.
- stabilirea aglomerărilor umane cu peste 2000 locuitori echivalenţi (reactualizarea Planurilor de Urbanism
Generale);
- definirea zonelor sensibile unde condiţiile de evacuare a apeloruzate sunt mai severe;
5
 - realizarea/modernizarea sistemelor de canalizare şi a staţiilor de epurare pentru toate aglomerările umane cu
peste 2000 locuitori echivalenţi.
b) Directiva 76/464/EEC, Directiva 80/68/EEC şi cele 7 directive fiice privind reducerea poluării apelor datorită
evacuării unor substanţe periculoase.
- realizarea automonitoringului de către unităţile care descarcă substanţe periculoase;
- stoparea poluării cu substanţe prioritar periculoase din "Lista neagră";

AMENAJAREA BAZINELOR HIDROGRAFICE ŞI A CURSURILOR DE APĂ, MODALITATE

PRACTICĂ DE APLICARE A CONCEPTULUI DE MANAGEMENT AL APELOR PE BAZINE
HIDROGRAFICE
Amenajarea bazinelor hidrografice şi a cursurilor de apă necesită ansamblul de măsuri şi lucrări organizatorice,
agricole şi tehnice care trebuie aplicate atât pe versanţi cât şi în reţeaua de scurgere şi care urmăresc satisfacerea
cerinţelor cantitative şi calitate ale diferitelor folosinţe şi atenuarea viiturilor pentru apărarea împotriva inundaţiilor a
obiectivelor periclitate.
Toate lucrările trebuie încadrate în schemele de amenajare complexe a bazinelor hidrografice şi se recomandă să
respecte următoarele principii:
- realizarea cu prioritate a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor a centrelor populate şi a lucrărilor de
combatere a eroziunii solului, corectarea torenţilor şi a celor de dezvoltare a lucrărilor necesare satisfacerii cerinţelor
de apă a folosinţelor;
- amenajarea într-o concepţie unitară a întregii reţele hidrografice, pentru folosirea complexă a apelor;
- realizarea controlului apei prin lacuri de acumulare cu caracter complex;

 REGULARIZAREA SCURGERII PE VERSANŢII BAZINELORHIDROGRAFICE

Regularizarea scurgerii pe versanţi se realizează prin lucrări antierozionale care trebuie să reprezinte primele şi
cele mai importante măsuri de amenajare complexă a bazinelor hidrografice. Importanţa lor constă nu numai în faptul
că aduc o mare contribuţie la rezolvarea problemei regularizării scurgerii lichide şi în special a celei solide, ci
condiţionează buna funcţionare a tuturor celorlalte lucrări de regularizare a albiilor, îndiguirilor şi acumulărilor, ci şi în
faptul că asigură condiţiile de ameliorare şi conservare a solului.
Problemele regularizării scurgerii pe versanţi sunt legate de procesul de eroziune, formaţiunile torenţiale, excesul
de apă şi alunecările de teren.
Scopul regularizării scurgerii pe versanţii bazinelor hidrografice constă în reducerea scurgerii pentru atenuarea
debitelor de viitură din reţeaua hidrografică şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de umiditate necesare vegetaţiei, în
atenuarea procesului de eroziune pentru reducerea debitelor solide şi pentru ameliorarea solurilor degradate, în
eliminarea excesului de umiditate şi în stabilizarea terenurilor alunecătoare acolo unde este cazul.
Amenajarea formaţiunilor torenţiale urmăreşte: apărarea terenurilor agricole, căilor de comunicaţie, centrelor
populate, a obiectivelor de gospodărirea apelor şi protecţia mediului, de efectele negative ale viiturilor, folosind scheme
şi tipuri de lucrări diferenţiate după caracteristicile formaţiunilor torenţiale, materialele de construcţii locale şi importanţa
social-economică a obiectivelor de apărat.

6
  Apărarea şi consolidarea malurilor
Aceste lucrări pot fi indirecte şi directe. Cele indirecte urmăresc realizarea traseului de regularizare şi calibrarea
secţiunii albiei minore principale active şi sunt lucrări care creează un nou mal şi condiţii de colmatare a zonei dintre
linia noului mal şi malul existent. Apărările directe urmăresc menţinerea şi stabilizarea malurilor actuale prin lucrări de
consolidare şi îmbrăcăminţi.

Lucrările indirecte, cele mai importante şi mai des folosite, sunt epiurile (pintenii), digurile longitudinale de dirijare în
albie şi pragurile de fund.
Lucrările directe se realizează prin îmbrăcăminţi şi consolidări care au scopul de a proteja malurile împotriva acţiunii
distructive a curenţilor, valurilor, gheţurilor şi uneori de a asigura stabilitatea la alunecare a malului.

 Sporirea capacităţii de transport a albiei

Mărirea capacităţii de transport a unei albii se poate realiza printr-o serie de lucrări care pot fi puse în evidenţă în
urma analizării relaţiei de calcul a debitului tranzitat prin albie:

unde: , secţiunea de scurgere; C, coeficientul lui Chezy; R, raza hidraulică; j, panta

hidraulică; n, coeficientul de rugozitate.
Acest debit poate fi sporit prin mărirea lui  şi a lui j sau prin reducerea lui n;
aceste măsuri se pot aplica separat sau combinat.

2 4

z

1
3
5

Figura 7 Reprofilarea albiei minore. 1.albia în regim natural; 2. nivel în regim natural; 3. albie
amenajată; 4.nivel în regim amenajat; 5. sporirea secţiunii de scurgere în regim amenajat

7
 Figura 8 Amenajarea traseului albiei minore. 1.traseul natural; 2. traseul amenajat

 REGULARIZAREA DEBITELOR PRIN ACUMULĂRI

Acumulările reprezintă calea cea mai rapidă şi eficace de regularizare a debitelor; în privinţa folosinţelor de apă ele
satisfac cel mai bine cerinţele acestora, iar în privinţa luptei împotriva inundaţiilor acumulările prezintă avantajul că pot
controla din puncteconcentrate debitele de viitură (Băloi V., 1980).
Acumulările de apă se pot realiza cu ajutorul bazinelor închise,bazinelor deschise şi bazinelor cu baraj.
Bazinele închise (rezervoarele) au o capacitate mică, se construiesc din diverse materiale de construcţii (piatră,
lemn, metal, beton, beton armat ş.a.) şi pot fi amplasate la nivelul terenului, la o cotă oarecare sau îngropate; ele sunt
folosite numai pentru alimentări cu apă.
Bazinele deschise sunt tot de capacitate mică, sunt săpate în pământ şi prevăzute cu un strat impermeabil executat
din argilă,piatră, beton, materiale plastice ş.a.; ele se folosesc pentru adăpatul animalelor, în crescătoriile de păsări şi
chiar la irigarea terenurilor pe suprafeţe reduse.

Aceste bazine de acumulare sunt compuse din următoarele

părţi:
- barajul, care se construieşte din beton sau materiale locale;
- cuva lacului, în care se realizează acumularea apei;
- construcţiile şi instalaţiile de golire sau evacuare a apei, amplasate în corpul barajului sau pe unul din maluri
(vane de diferite tipuri, deversoare centrale sau laterale, instalaţii de pompare ş.a.);
- lucrări anexe, cum sunt construcţiile sociale, gospodăreşti, reţeaua telefonică sau radiotelefonică de legătură
cu beneficiarii şi cu centrele populate;

Acumulările din zona deluroasă au baraje mai mici, construite de obicei din materiale locale şi au ca scopuri
principale: atenuarea viiturilor şi alimentarea cu apă potabilă şi industrială a centrelor populate şi pentru irigaţii,
deoarece sunt situate în apropierea acestor folosinţe.
Acumulările din zona de câmpie au baraje de înălţimi mici şi lungimi mari, construite de obicei din pământ şi prezintă
avantajul că se găsesc în apropierea centrelor populate şi a terenurilor de irigat, dar şi dezavantajul că necesită lungimi
8
mari de baraj şi au pierderi mari de apă prin evaporaţie şi infiltraţii; pentru atenuarea undelor de viitură în luncile râurilor
mari se creează acumulări prin îndiguirenumite poldere care au forma unor compartimente de incinte inundabile.

 CONSERVAREA RESURSELOR DE APĂ

Din cele mai vechi timpuri omul a încercat să modifice mediul înconjurător pentru satisfacerea nevoilor sale vitale
de hrană sauadăpost. La început modificările au fost puţin importante, fiind acceptabile pentru mediu, în ultimele decenii
însă, aceste modificări sunt vizibile la scară din ce în ce mai mare mergând până la dimensiuni planetare.
Problema principală este aceea că omul încearcă să-şi impună voinţa adaptând mediul nevoilor sale rezultatele
nefiind cele dorite (figura 51).
În natură ciclurile de transformare a materiei se supun legilor unui echilibru dinamic, unde totul se transformă, iar
deşeurile activităţii unor fiinţe folosesc altora, în diferite relaţii; omul produce cantităţi uriaşe de materii nedegradabile
fizico-chimic sau biologic care se acumulează dăunând vieţii. Sunt create circuite şi sisteme care nu se integrează, în
mediu ci exercită un impact unilateral.

9
 Figura 52 Resursele de apă şi presiunile exercitate asupra acesteia

Poluarea apelor reprezintă conform convenţiei Internaţionaleprivind situaţia apelor din Europa (Geneva, Elveţia,
1961), o modificare directă sau indirectă a compoziţiei sau stării apelor unei surse oarecare, ca urmare a activităţii
umane, în aşa măsură încât ele devin mai puţin adecvate tuturor sau numai unora din utilizările pe care le pot căpăta
în stare naturală. Resursele de apă sunt supuse unor presiuni crescânde ca urmare a degradării climatului planetei
dar şi a activităţii umane (figura 52).

 Fenomenul de secetă
Seceta se poate defini astfel:
- o perioadă anormală de vreme uscată care persistă destul de mult şi produce dezechilibre
hidrologice semnificative (în unele cazuri conduce la secarea râurilor);
- o perioadă cu deficit de umiditate în sol care reduce cerinţa de apă şi afectează viaţa plantelor,
animalelor şi a oamenilor.
Principalele tipuri de secete, cu impact asupra oamenilor sunt:
- meteorologică: precipitaţii scăzute pentru o regiune particulară;
- agricolă: conţinut de umiditate în sol insuficient pe lungă perioadăpentru a satisface cerinţa de
apă culturilor agricole;
- hidrologică: alimentările cu apă de suprafaţă şi subterană intră înfaza de restricţii (sub
normal);
- socio-economică: capacitatea economică a naţiunii este diminuată.

 Seceta în România
În ultimii ani schimbările climatice manifestate în România au dus la creşterea frecvenţei fenomenului de secetă.
Analiza înregistrărilor meteorologice pe o perioadă mai mare de 100 de ani indică o tendinţă evidentă de deşertificare
pe o suprafaţă de 3 milioane ha în partea de est a ţării (Dobrogea), Estul Munteniei şi Sud-Estul Moldovei, din care
2,8 mil. ha de teren arabil (20% din fondul agricol al României).
Tendinţa de creştere a deficitului hidric (diferenţă între precipitaţii şi evapotranspiraţia potenţială) este
accentuata în lunile de vară. Astfel este elocventă seceta extremă din anul 2007 şi frecvenţa mare a perioadelor
10
caniculare pe perioada sezonului de vară (figurile 53 şi 54).

Figura 53 Zonele cele mai afectate de secetă pe teritoriul

României Figura 54 Temperatura maximă la suprafaţa solului (0C)
determinată din date satelitare METEOSAT-09 în
august 2007

Pe teritoriul României fenomenul de secetă a condus la scăderea exagerată a debitelor pe majoritatea râurilor
ţării şi în special în sud şi sud-estul României. Principalele cauze sunt:
- scăderea cantităţilor anuale de precipitaţii, după anii 1980 - 1981;
- creşterea temperaturii medii anuale a aerului, cu influenţe de intensificare a evaporaţiei şi evapotranspiraţiei;
- scăderea nivelurilor apelor freatice din luncile şi terasele râurilor, cu implicaţii negative în alimentarea acestora
în sezoanele lipsite deploi;
- frecvenţa şi durata tot mai mare a fenomenelor de secare a râurilor cu bazine de recepţie mai mici de 500 km2.

11