ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT

Sistemul economic
în Republica Populară Chineza

Student :

Bucureşti
2017
 CUPRINS

1. China - Prezentare general a geografiei şi politicii zonale 2

2. Evoluția economic a Chinei 3

3. Stadiul dezvoltării economice în zona geografică 8

economică

4. Stadiul acutual al dezvoltării economice a RP China 9

5. Reformele economice ale Republicii Populare China în 12

contextul econic mondial

6. Istoricul realizării schimburilor comerciale 14

româno –  chineze

7. Tendințele noi de reorganizare a economiei Chineze 15

8. Perspectivele de dezvoltare economica a Chinei în 16

contextul mondial

CONCLUZII 17

1
 1. China - Prezentare general a geografiei şi politicii zonale
 
Republica Populară Chineză este cea mai mare țară din Asia de est, iar din punct de
vedere al numărului e locuitori China este cea mai populată țară din lume, aici concentrându-
se aproximativ 19% din populația totală a globului.
 Cu privire la organizarea administrativă a statului chinez putem enunța că este
compusă dintr-un număr de 22 de provincii. Capitala chineză se află la Beijing, iar cel mai
întins oraș este Shanghai.
Limba oficială vorbită este cea chineză.
Din punct de vedere politic este alcătuită dintr -un sistem politic cu singur partid. La
conducerea sistemului politic se află Partidul Comunist Chinez (PCC), înpreună cu acesta
mai dețin puterea în stast și totalitatea organelor care îndeplinesc funcțiile statului, care
formează aparatul de stat și Armata Populară de Eliberare, trebuie menționat și faptul că cei
care se află în fruntea țării îndeplinesc și roluri principale în partidul unic.
Alegerea președintelui are loc odată la 5 ani, iar întregul sistem politic al Chinei
suferăa umite modificări, președintele este ales de Congresul Național al Poporului, iar
vicepreședintele de Congresul Național al Partidului.
În China există un număr ridicat de partide, din care populația face parte, însă cea
mai mare parte a omenirii este participantă laPCC. Celelalte partide prezente în republic sunt
democrate, însă nu se află în opoziție și nici la guvernare, însă sunt părtașe la rezolvarea unor
probleme ale țării 1.
 Referitor la politica externă pe care o are China se poate spune că aceasta are
colaborări diplomatice cu cea mai mare parte a statelor lumii.
Relieful Chinei este unul diversificat, acesta fiind predominat de munți foarte înalți
și podișuri întinse. Sunt prezente de asemenea și podișuri joase, depresiuni cu deșerturi
șicâmpii netede.
China este situată în Asia de Est. Suprafața Chinei este de 9.6 milioane km². Pe
teritoriul Chinei, exista mai multe tipuri de climă, în cea mai mare parte a statului este
prezentă o climă moderată, cu anotimpuri distincte; diferențele de climă existente se
datorează musonilor, a întinderii suprafețelor de uscat și a diferențelor de altitudine.
Din punct de vedere geologic republica este afectată periodic de seisme, unul dintre
cele mai puternice cutremure care a lovit China a fost în 1979, în urma căruia au fost
înregistrați peste 200.000 de morți.
1
www.vikipidia.ro
2
 2. Evoluția economic a Chinei

Baza eticii sociale chineze o reprezintă Confucianismul care influențează cultura

chineză și activitățile sociale. Din acest punct de vedere cele trei valori pozitive centrate
sistemului Confucius sunt:
- loialitatea,
- obligațiile reciproce,
- onestitatea în relațiile cu ceilalți.
A) Loialitatea - îl reprezintă relația de mutualitate dintre angajat și angajator,
fiecaredintre aceștia respectându-l pe celălalt, angajatul prin devotament față de companie,
iarangajatul prin obligația de a răspăti această fidelitate. În China este foarte frecventă noținea
de angajare pe viață, astfel aceștia își păstrează același loc de muncă pe tot parcursul vieții.
 Din puct de vedere economic situația Chinei la începutul secolului XX nu era cea mai
prospera, astfel aceata era un stat cu un nivel scăzut de dezvoltare, fiind pentru marile puteri
coloniale occidentale un punct de exploatare economică 2.
 Peste trecutul sau imperial s-au suprapus republica, ocupația japoneză, războiul civil
și revoluția comunistă.
Cu toate că în China au fost prezente de-a lungul timpului o multitudine de popoare,
aceasta a rămas ca un stat detașat, de culturile islamice și creștine, reușind să își creeze
propriile valori bazate pe adaptarea tradițiilor dar și a moștenirii chineze.
Dezvoltarea chineză este una intrigantă, dar și distinctă de orice alt model de evoluție
din lume, reușind astfel să atragă atenția unui număr ridicat de economiști care să își dorească
să expună într-o manieră cât mai autentică esența acestei manifestări în economia mondială.
 În anii ce au urmat după declararea Republicii Populare Chineze, a fost implementat
de către guvernul de atunci (1949) un sistem politic bazat pe planificarea economică, iar
scopurile si limitele pentru diferitele sfere ale dezvoltarii economice au fost stabilite de
comitetele de planificare ale statului.
 De fapt, planificarea reprezinta metoda principala de conducere unitara de catre
statul socialist a întregii activitati economico-sociale, pe baza planului national unic.

B) Obligațiile reciproce – în întreprinderile chineze se fabricau  produse în

conformitate cu planuri fixate de către stat pe o periadă de 5 ani, de asemenea producția
agricolă se afla tot în planificările detaliate și exacte ale statului.
2
Bi Hong-YI, China - O economie în tranziție , http://www.ramp.ase.ro, accesat: 24.11.2016
3
 Mai mult decât atât în domeniul comercial aprovizionarea sau comercializarea
mărfurilor se făcea în concordață cu dispozițiile statale, doar fixarea calitătii, a prețului și
cantității cădeau în sarcina departamentului de planificare.
Acest tip de sistem avea caobiectiv principal o creșterea stabilă și conformă a
economiei, cu toate ace stea rezultatele așteptate au fost contrare, arătând că impunerea nu a
făcut altceva decât să reducăexpansiunea economică și chiar să o slăbească 3.
 Tara a început sa se confrunte cu probleme sociale si economice foarte grave, greu
decontrolat:
 explozia demografica;
 insuficienta producției agricole și a distribuirii acesteia;
 obturări în numeroase sectoare industriale;
 insuficiența infrastructurii și a transporturilor;
 carențe în formarea unei elite științifice și tehnice;
 lipsa unei gestionari eficiente.

C) Onestitatea în relațiile cu ceilalți - toate aceste neajunsuri au favorizat creșterea

diferenț elor de trai dintre urban și rural,ducând la dezechilibre între regiuni, deși se urmarea
ridicarea nivelului de trai și o dezvoltareegalitară.
Saracia și înapoierea au fost componentele principale ale primului stadiu al
socialismului în China, țară eminamente agricolă, care se  bazează încă  pe munca manuală.
Se simțea nevoia din ce în ce mai mult de o adaptare a doctrinei socialiste la realitațile
socio-economice ale țării.

În primii 30 de ani după proclamarea inaugărării Republicii Populare Chineze,

guvernul chinez punea în practică a sistemului socialist planificat, ale cărui obiective de
dezvoltare pe diferite domenii au fost stabilite de anumite instituţii guvernamentale. Acest
sistem a promovat pe o anumită măsură dezvoltare stabilă a economiei chineze, însă a limitat
grav vigoare şi ritm de creştere a economiei.
Din 1953, au ajutorul  planurilor cincinale, au fost schițate schimbări pentru toate
sectoarle economice, cu accent mai ridicat pentru industria grea. Guvernul a creat sute de
întreprinderi mari, reușind în 1958 să realizeze o bază industrială puternică 4.
În sectorul agricol, lucrătoriiau fost organizați în ferme cooperatiste, însa producția
agricolă nu a înregistrat aceeași rata decreștere ca și cea industrială.

3
Petru Prunea, Economie Politica, sistematizari si sinteze, Ed. Dacia, 1984, pag. 60
4
Paul Gregory,Creşterea economică a Chinei: planificare sau liberă întreprindere?, accesat la 25.11.2016
4
 Din a doua jumatate a anilor ’50, din cauza stadiului primar în care se afla, China a
demarat dezvoltarea forțelor de  producție, acestea cunoscând o restructurare în profunzime.
Fara îndoiala că nu putea să-și permita și nici nu trebuia să  astepte ajutorul comunității
internaționale pentru rezolvarea problemelor interne.
Opțiunea strategică a acesteia era strâns legată de eficientizarea rolului factorilor
pozitivi din economie și de a se baza pe propriile forțe, paralel cu participarea la procesul
globalizării economice.
China anilor ’60 continuă să se confrunte cu probleme greu de rezolvat legate
producția în care tehnologiile erau unele precare. Sectorul energetic,  poșta, transporturile și
telecomunicațiile constituiau un obstacol în calea creșterii economice din cauza ritmului
lentde dezvoltare.
Din sfârşitul anilor 70 din secolul trecută, China a început reformele asupra sistemului
socialist planificat. În 1978, a început să pună în aplicare sistemul de responsabilităţi în
producţia agricolă. În 1984, reformele economice s-au transferat din sat în oraş. În 1992,
China a stabilit direcţia reformelor să fie sistemul socialist a economiei de piaţă.
Din 1978 în China s-au produs primele schimbări, în momentul în care a avut
loc cea de a Treia Plenara a celui de-al XI-lea Comitet Central Al Partidului Comunist
Chinez, când DengXiaoping a fost confirmat în functia de Presedinte al Chinei.
Acest moment marcând începutul modificărilor politice, sociale și economice. Noul
conducător ce se afla acum laconducere a decis să îndepărteze toate urmele ce împiedicau
republica să se dezvolte, acesta având o abordare pragmatică și impunând un raționament în
planificarea industriei și a economiei prin menținerea programelor eficiente și renunțarea la
cele nefuncționale  
Reformele propuse de chinezi au urmărit în principal:
 Diminuarea volumului birocrației;
 Fructificarea oportunităților de dezvoltare a economiei individuale;
 Implementarea politicelor pe termen lung;
 Întărirea poziției economiei interne;
 Multiplicarea și îmbunătățirea relațiilor comerciale externe;
 Ridicarea nivelului de trai al populației;
O implicare activă și corectă a guvernului era o necesitate, pentru ca reformele să fie
întradevăr realizabile și profitabile, însă guvernul trebuia să ia în calcul următoarele aspecte:
să perfecționeze performanțele economice printr-o aplicare strictă și să țină cont de
forța pieții.

5
 În octombrie 2003, China a precizat obiectivele şi sarcinile pentru îmbunătăţirea
sistemului socialist a economiei de piaţă, care prevăd că pe baza coordonării dezvoltării între
regiunile rurale şi cele urbane, a dezvoltării diferitelor regiuni, a creşterii economiei cu
dezvoltării societăţii, a dezvoltării armonioase a omului şi naturii, a dezvoltării pieţei interne
cu deschiderii spre exterior, să valorifice pe mai mare măsură rolul fundamentală a pieţei în
distribuirea resurselor ca să se ridică vitalitatea şi capacitatea conpetitivă a întreprinderilor, să
îmbunătăţească controlul macroscopic şi funcţiile de servicii publice şi de administraţie
socială ale guvernului, toate acestea fiind asigurările puternice de sistem pentru făurirea
multilateral a unei societăţii cu viaţa decentă.
În noul sistem economic sunt acceptate noțiuni precum: proprietatea privată,
competitivitatea și profitul, iar în ceea ce privește sistemul politic principala preocupare
erarealizarea intereselor naționale indiferent de natura sistemului politic.
Rolul inițiativei privat în economie trebuie să fie mai puternic, iar accentul pe
decalajele economice existente atât între regiuni s-a mărit.
Reforma şi deschiderea către exterior au înregistrat rezultate notabile. Sistemul
socialist al economiei de piaţă a fost stabilită într-o anumită măsură. Economia în sitsemul
proprietăţii publice s-a consolidat, în timp ce reforma întreprinderilor publice a progresat cu
paşi siguri. Economia privată, inclusiv muncitorii care lucrează pe cont propriu şi alte
sectoare non-publice din economie au cunoscut progrese rapide. Introducerea sistemului
economiei de piaţă s-a generalizat. Sistemul de macrocontrol economic s-a îmbunătăţit
permanent şi a fost accelerat ritmul de redefinire a atribuţiilor guvernamentale. Reforma
aplicată în alte domenii a continuat în profunzime, cu deosebire în ceea ce priveşte
fiscalitatea, finanţele, construcţia de locuinţe şi instituţiile statului, etc. Economia deschisă a
cunoscut o dezvoltare impetuoasă, amploarea comerţului de mărfuri şi al serviciilor, ca şi al
circulaţiei de capital, a crescut sensibil. Rezervele valutare ale statului au sporit considerabil.
Intrarea ţării noastre în Organizaţia Mondială a Comerţului a făcut ca deschiderea către
exterior să cunoască o nouă fază .
 Reforma sistemului de taxe în China a insistat pe produsele agricole și a micșorat
taxa medie din agricultura de la 8,4% la 7,4%. Veniturile din taxele agricole reprezintă  doar
5% din total, însa reducerea va ușura povara financiară  a celor aproape 355 mil. de personae
ocupate, în sectorul primar, în anul 2004, micșorând discrepanța dintre veniturile acestora și
ale orășenilor.
TVA reprezintă o treime din veniturile bugetare ale Chinei, iar ca schimbare,
Guvernul Central va impune un TVA orientat pe consum în opt sectoare din industria de

6
bazadin partea nord-estică a țării. Companiile vor putea sa compenseze taxele platite pe
producția de noi mijloace fixe ca și pe celelalte produse fabricate.
Deși veniturile bugetare se vor micșora, important este că  se va reduce povara
financiara a întreprinderilor. TVA-ul pe importuri ramâne neschimbat, iar taxele pentru
veniturile corporale ale întreprinderile autohtone și straine vor fi unificate progresiv și pot fi
mai mici de 33% cât sunt în prezent.
Reformele spontane din agricultură au însemnat faptul că noi oferte de produse
alimentare aveau nevoie de pieţe de desfacere şi că pieţele aveau nevoie de infrastructură.
Locuitorii din mediul rural au creat o reţea comercială privată şi, într-un an, cele mai multe
magazine alimentare de stat erau falimentate. Întreprinzătorii din mediul rural au creat apoi
noi afaceri cum ar fi hoteluri, servicii, restaurante private, fabrici de dimensiune redusă.
Ei au dat mită oficialilor regionali pentru a înregistra companiile lor ca „întreprinderi
din comune şi sate”.
Mari fabrici private s-au dezvoltat iniţial în provincii predominant agricole. Cea mai
mare afacere agricolă a Chinei a fost înfiinţată de fraţi care au plecat de la oraş pentru a şi
înfiinţa compania în zona rurală Sichuan. Întreprinzători din mediul rural au creat cele mai
mari companii de aparate frigorifice şi aer condiţionat din China.
 Reformele comerciale, ca şi cele agricole, au dat rezultate peste aşteptări. Pretenţiile
iniţiale erau limitate: guvernanţii zonelor speciale, spre deosebire de omologii lor din Taivan,
Filipine şi Asia în general, aveau puţine cunoştinţe sau experienţă în economia internaţională.
Stabilirea zonelor speciale chineze a coincis cu creşterea presiunii salariale în Taivan
şi HongKong, în sectoarele care necesitau muncă preponderent extensivă. Combinaţia de
forţă de muncă chinezească şi tehnologie, talent managerial, şi experienţă antreprenorială din
HongKong şi Taivan a propulsat reformele comerciale ale Chinei cu o putere extraordinară,
fapt cea transformat China autarhică în cel mai mare destinatar al investiţiilor străine.
 Dacă reformarea agriculturii a fost relativ uşoară (prin atribuirea de loturi fermierilor
si restrângerea directivelor oficiale), iar zonele speciale au fost scutite de reglementările
standard, reforma urbană a fost mult mai complexă. Spre deosebire de sectorul agricol,
marea parte a industriei a fost creaţia economiei comuniste, fără legătură cu mecanismele
pieţei. Mai mult, reforma urbană presupunea modificarea valorilor socialismului chinez care,
în ciuda esenţei rurale, şi -a îndreptat atenţia spre dezvoltarea urbană. Cum liderii chinezi au
demarat procesul de reformă fără a avea obiective clare, altele decât îmbunătăţirea performan
ţei economice, şi cum interesele partidului şi cele birocratice au eliminat posibilitatea unei
reforme radicale, transformarea economiei urbane a fost un proces mult mai îndelungat.

7
 Reformele instituţionale în direcţia economiei de piaţă, prin care are loc creşterea
gradului de libertate economică, trebuie să vizeze lărgirea oportunităţilor economice
existente şi nu impunerea de restricţii suplimentare. Aceste reforme atrag reacţii
descentralizate pe care guvernul nu le poate nici anticipa, nici controla. Declinul abrupt al
controlului guvernamental în producţia naţională ilustrează importanţa generală a legii
efectelor neintenţionate.
Reforma se desfăşoară mai degrabă sub forma unui proces determinat de
interacţiunile dintre guvern, întreprinderi, lucrători, consumatori şi nu ca secvenţă de
evenimente în care statul ia deciziileşi mediul de afaceri se conformează.
 Natura eterogenă a sistemului chinez dinainte de reformă a determinat un impact
neuniform al reformei. Acest efect neuniform a destabilizat rezultatele economice, dar a
intensificat concurenţa. Cum in tensificarea concurenţei tinde să reducă profiturile,
întreprinderile de stat, care controlau majoritatea factorilor de producţie, au avut de suferit.
Unele întreprinderi de stat au reacţionat la presiunea financiară prin dezvoltarea
produsului şi scăderea costurilor. Altele, beneficiare ale monopolului de stat, au fost
„recapitalizate” prin intermediul subvenţiilor. Însă agenţiilor statului, ele însele lipsite de
fonduri datorită creşterii lente a încasărilor din impozitarea profiturilor, le era adesea mai uşor
să răspundă prin alte reforme decât prin bani.
Reforma chineză a creat, astfel, un „cerc virtuos”, care a permis o schimbare
instituţională importantă. Chiar şi atunci când restricţiile financiare au stimulat lobby -ul, şi
nu inovaţia, răspunsul tipic din partea autorităţilor a fost adâncirea reformei.
 
3. Stadiul dezvoltării economice în zona geografică economică

China are relaţii diplomatice cu 171 de state, România stabilind relaţii diplomatice cu
China, la 5 octombrie 1949.
China este membră ONU şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de
Securitate. De asemenea, este membră APEC, SEAN, FAO, G-77,UNAMID, UNCTAD,
UNESCO şi a multor altor organizaţii nternaţionale.
În 2007 China a stabilit cu Uniunea Europeană un parteneriat strategic (PC) reflectat
în expansiunea rapidă a relaţiilor comerciale dintre acestea, care va îmbunătăţi tratatul de
cooperare economică şi comercială dintre Comunitatea Economică Europeană şi R.P.
Chineză semnat în anul 1985 5.

5
http://www.unctad.org
8
 În anul 2008 a fost lansat la Beijing Dialogul Economic şi Comercial la Nivel Înalt
(HED) dintre UE şi China, ca un instrument care să abordeze aspecte de interes comun:
- diversificarea schimburilor comerciale,
- piaţa de investiţii,
- protecţia drepturilor de proprietate intelectuală.
Ultima reuniune HED a avut loc la Beijing în luna decembrie 2010. Relaţiile cu SUA
şi Rusia au cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimii ani, cu rezultate notabile în foarte
multe domenii, datorită şi întâlnirilor frecvente dintre conducătorii celor două ţări.
După normalizarea relaţiilor diplomatice cu Japonia, în 1972, cele două ţari au
încercat să depăşească problemele istoriei şi să promoveze, în continuare,
colaborarea bilaterală pe termen lung. 
La 21 decembrie 2001, după 15 ani de negocieri, China a devenitcel de al 143-lea stat
membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Cadrul juridic al relaţiilor între Uniunea
Europeană şi R.P. Chineză: Ambele părţi se consideră, reciproc, reprezintă parteneri
strategici, cadrul general de derulare al evenimentelor de natură politico-economică dintre
cele două entităţi fiind caracterizat de o componentă suplimentară de diplomaţie.
În pofida multiplelor disfuncţii de natură comercială, relaţia dintre Uniunea uropeană
şi R.P. Chineză are continuitate şi consistenţă.
Întrucât „Tratatul de Cooperare conomică şi Comercială” din anul 1985 nu mai
corespunde situaţiei actuale, cele două părţi au convenit să negocieze un nou Acord
maivamplu care să cuprindă atât aspectele cooperării conomice cât şi pe cele politice,
respectiv„Acordul Cadru Uniunea Europeană-China pentru parteneriat şi Cooperare”
(PCA). Negocierea acestui nou acord a început în anul 2008 şi, până în prezent, au avut loc
mai multe runde de consultări şi negocieri.

4. Stadiul acutual al dezvoltării economice a RP China

Comparaţia cu alte economii aflate în tranziţie subliniază şi mai mult importanţa

realizărilor pe plan economic ale Chinei. Venitul pe cap de locuitor în fostele state ale
Uniunii Sovietice sau în statele Europei Centrale şi de Est a avut un ritm de creştere scăzut,
pentru majoritatea fiind negativ imediat după schimbarea regimului politic. În schimb, în
China, venitul mediu real a crescut cu mai mult de 130% între 1978 şi 1989, ca mai apoi,
între 1989 şi 2011, să crească de peste patru ori.

9
 În ciuda deficienţelor legate de aspectele statistice, contrastul este evident: cele mai
puţin dezvoltate regiuni ale Chinei au depăşit cu mult în performanţă pe cele mai dinamice
regiuni ale fostei Uniuni Sovietice şi chiar pe foştii vecini socialişti ai acesteia.
Succesul firmelor din China cu activitate pe Internet și care sunt listate la bursa
americană încurajeaza ofensiva galbenă și în acest domeniu. De exemplu, siteurile Sina.com,
Sohu.com si NetEase.com au crescut cu 220-420% din 2003. Iar Agentia online de turism
Ctrip a crescut pe Nasdaq cu 89% la sfârsitul anului trecut 6.
Din anul 2014, notează „Wall Street Journal”, în China au fost create circa 2,5
milioane de locuri de muncă  în industrie, în timp ce restul lumii se afla în dificultate.
Pe termen lung, însă, numărul locurilor de muncă a scăzut considerabil, ajungând de
la 98 demilioane, cât era în anul 1995, la 83 de milioane, în 2002.
Acest lucru se explica ușor: economia chineză rămâne sub dominația unui sector
public supraabundent și neproductiv, acărui restructurare va necesita mai mulți ani.
Totodată , guvernul chinez a realizat o infuzie decapital de 45 de miliarde de dolari la
două din primele patru mari bănci naționale. Autoritățilede la Beijing au apelat la rezervele
masive de valută pentru a reechilibra balanța financiară a Băncii Chinei și a Băncii pentru
Construcție înainte de momentul în care vor fi făcute oferte  publice pentru acestea și au ca
scop eficientizarea acestora pe fondul creditelor neperformante acordate.
Investitorii occidentali au realizat investiții în China de 400 de miliarde de dolari, dar
lucrurile nu sunt așa de simple cum se redea pentru succesul de piata.
Compania de telefoniemobila Nokia credea, de exemplu, ca va fi ușor să ofere
fiecarui chinez un telefon mobil și în1999 acaparase 32 % din piață dar astazi nu mai deține
decât 18 % deoarece două firme locale au atacat puternic și își împart cei 90 de milioane de
chinezi.
Aceași soartă a avut-o și celebra firma Whirlpool, care este nevoită să iasă de pe piață
chineza, după ofensiva a doua firme locale. Și mute alte firme mari s-au confruntat cu aceată
problemă General Motors șiVolksvagen. Cei doi colosi ai automobilului au renuntat la orice
actiune: dat fiind sistemul judiciar chinez opac si tendinta puternicilor locali de a proteja
intreprinderile nationale fata de cele straine, GM si VW evita pâna si sa discute problema.
Dar si Kodak, Motorola, Nokia si Alcatel au avut celeasi experiente neplacute.Care ar
fi explicatia? Guvernul chinez întinde punti de aur societatilor straine, fiindca le foloseste ca
scoli de antrenament.

6
http://www.worldbank.orgh
10
 O concluzie care înseamna o realitate periculoasa pe termen mediu si lung. Marile
companii estice care vin în China tentate de piata enorma si de mâna de lucru ieftina pot fi
victimele cele mai sigure ale spionajului industrial chinez.
Practic, China se foloseste de orice prilej pentru a-si îmbunatati „performantele”. Niit
ltd., cea mai mare societate indiana de pregatire în domeniul noilor tehnologii, a fost
aleasa deguvernul de la Beijing pentru a crea 25 e scoli în 25 de provincii ale Chinei si pentru
a preda unui numar de 5.000 de elevi pe an 7. 
Dar lucrurile nu se opresc aici. India exporta în China programe informatice, produse
farmaceutice, otel, iar China exporta în India material electronice si jucarii. Comertul dintre
cei doi giganti s-a triplat în ultimii trei ani, iar consecintele geostrategice ale acestei aliante ce
se profileaza între cele mai populate doua state ale lumii sunt incalculabile
China este considerată o putere economică modială care suscită din partea celorlalte
țări deopotrivă admirație și reținere. Aceasta are deține titlul pentru ce mai rapidă și notabilă
creștere economică din întreaga lume în ultimii 20 de ani, aceasta fiind considerată în
conjuctura economică actuală ca un posibil factor de stabilitate în economia ondială.
Așa cum secolul al XVIII-lea a fost francez, al XIX-lea britanic și al XX-lea merican,
secolul XXI-lea va fi chinez, susțin unii analiști sau observatori ai dezvoltării ociețăților
umane.
Trendul ascendent al economiei Chineze,se află în cea de-a patra decadă, acesta este
un eveniment nemaiîntâlnit în istoria economică a omenirii.
În ultimii patruzeci de ani, China a realizat creşteri însemnate în întreaga sferă a
bunăstării materiale. Nu este cunoscut în istorie un alt exemplu în care un număr aşa de mare
de oameni să scape mai rapid de sărăcie. Impresionanta creştere economică din China este
vizibilă pe numeroase pieţe internaţionale, de la ţesături şi jucării până la grâu, oţel şi titluri
de valoare.
Situația Chinei înainte de apariția crizei mondiale putea fi descrisă ca o
dependență față de exporturi, în situația în care economia sa risca să se ”supraîncălzească”.
Din cauza rezervelor valutare pe care le deținea China (cele mai mari din lume),
aceasta a fost văzută ca un punct de sprijin în calmarea crizei financiare, de către multi
oameni politici.
După ce în 2009 aceasta acordă credite fondului monetar Internațional în valoare de
50 demiliarde de dolari, devine a treia putere de decizie din cadrul acestei organizații
financiare, căpătând un rol de finanțator global 8.

7
 http://china.org.con
8
Tiberiu Brăilean,Sisteme economice,Editura Junimea, Iași, 2009, pag.217 
11
 În 2010 China devine a doua putere economică a lumii, înregistrând o valoare a PIB-
ului de 5745 miliarde de dolari, reând astfel peste Japonia.
Este evidentă creșterea în oridinea mondială a Chinei, aceasta primește un loc central
la masa negocierilor referitoare la cele mai grave probleme ale lumii.
China pare să fi trecut prin criza economică mondială mai bine decât multe alte țări.
Partidul Comunist Chinez (P.C.C.) planifică, supraveghează şi administrează reţeaua
complexă de bănci de stat, companii aeriene, de cale ferată, utilităţi, companii petroliere și
mari producători.
În timp ce Europa şi Statele Unite sunt în declin, P.C.C. demarează cu repeziciune
proiecte de infrastructură sau transferă milioane de muncitori imigranţi dintr-o localitate în
alta.

5. Reformele economice ale Republicii Populare China în contextul econic

mondial

Reforma economiei planificate a Chinei are multe particularităţi surprinzătoare.

Regimul politic comunist a rămas relativ intact. Reforma a urmărit mai degrabă reducerea
graduală a controlului statului asupra economiei, decât abandonarea rapidă a planificării.
Reforma chineză a creat, astfel, un „cerc virtuos”, care a permis o schimbare
instituţională importantă. Chiar şi atunci când restricţiile financiare au stimulat lobby-ul, şi nu
inovaţia, răspunsul tipic din partea autorităţilor a fost adâncirea reformei.
Reforma iniţială a fost formată din trei component, așa cum se poate observa din
Figura nr. 5.1.

permitea înfiinţarea de ferme familiale în zonele sărace.

Această reformă s-a răspândit cu rapiditate, deoarece majoritatea
fermierilor chinezi a preferat asociaţia familială în detrimentul
colectivismului. Până în momentul adoptării formale a „sistemului de
Prima
responsabilitate a menajelor”, iniţiativa locală a transformat
reformă
majoritatea fermierilor chinezi în arendaşi cu loturi închiriate de la
stat. Prin autonomia de care dispuneau şi posibilitatea vastă de
decizie în organizarea fermei, familiile chineze au contribuit la
revitalizarea sectorului agricol

12
 a deschis economia Chinei, în mare parte autarhică, la fluxuri de
comerţ şi investiţii străine.
Această reformă a fost iniţial limitată la patru „Zone Economice
O a doua
Speciale”, în regiunea sudică a coastei chinezeşti. Suprafaţa relativ
reformă
redusă şi distanţa mare de Beijing a acestor zone au făcut ca debutul
„Politicii Uşii Deschise” să dea naştere la controverse puternice în
sânul elitei politice chineze.

a vizat sectorul industrial urban.

A treia Din nou, iniţiativele au fost mici ca însemnătate şi ezitante: firmelor
reformă industriale li s-a permis să reţină o parte modestă din profituri ca un
stimulent pentru a „însufleţi activele statului”.
Figura nr. 5.1. Cele trei reforme principale ale economiei chineze

Alte tipuri de reforme privesc domeniile în care se aplică, astfel:

- Reforme comerciale,
- Reforme în agricultură și industrie
- Reforme al instituțiilor care privesc economia.

a) Reformele comerciale
Reformele comerciale au dat rezultate peste aşteptări. Pretenţiile iniţiale erau limitate:
guvernanţii zonelor speciale, spre deosebire de omologii lor din Taivan, Filipine şi Asia în
general, aveau puţine cunoştinţe sau experienţă în economia internaţională. Stabilirea zonelor
speciale chineze a coincis cu creşterea presiunii salariale în Taivan şi Hong Kong, în
sectoarele care necesitau muncă preponderent extensivă. Combinaţia de forţă de muncă
chinezească şi tehnologie, talent managerial, şi experienţă antreprenorială din Hong Kong şi
Taivan a propulsat refor-mele comerciale ale Chinei cu o putere extraordinară, fapt ce a
transformat China autarhică în cel mai mare destinatar al investiţiilor străine.
b) Reformele în agricultură și industrie
Dacă reformarea agriculturii a fost relativ uşoară (prin atribuirea de loturi fermierilor
şi restrângerea directivelor oficiale), iar zonele speciale au fost scutite de reglementările
standard, reforma urbană a fost mult mai complexă. Spre deosebire de sectorul agricol, marea
parte a industriei a fost creaţia economiei comuniste, fără legătură cu mecanismele pieţei.
Mai mult, reforma urbană presupunea modificarea valorilor socialismului chinez care, în
ciuda esenţei rurale, şi-a îndreptat atenţia spre dezvoltarea urbană. Cum liderii chinezi au
demarat procesul de reformă fără a avea obiective clare, altele decât îmbunătăţirea
13
performanţei economice, şi cum interesele partidului şi cele birocratice au eliminat
posibilitatea unei reforme radicale, transformarea economiei urbane a fost un proces mult mai
îndelungat.
c) Reformele instituţionale
Reformele instituţionale în direcţia economiei de piaţă, prin care are loc creşterea
gradului de libertate economică, trebuie să vizeze lărgirea oportunităţilor economice existente
şi nu impunerea de restricţii suplimen-tare. Aceste reforme atrag reacţii descentralizate pe
care guvernul nu le poate nici anticipa, nici controla. Declinul abrupt al controlului
guvernamental în producţia naţională ilustrează importanţa generală a legii efectelor
neintenţionate. Reforma se desfăşoară mai degrabă sub forma unui proces determinat de
interacţiunile dintre guvern, întreprinderi, lucrători, consumatori şi nu ca secvenţă de
evenimente în care statul ia deciziile şi mediul de afaceri se conformează.

6. Istoricul realizării schimburilor comerciale româno –  chineze

Republica Populară Chineză ocupă un loc prioritar în politica României de dezvoltare

a relaţiilor cu ţările din Asia, iar în plan comercial ocupă locul 1 în zona asiatică la totalul
schimburi comerciale (locul 1 atât la export, cât şi la import).
Până în anul 1990, relaţiileeconomice româno-chineze au fost reglementate
de acorduri guvernamentale, care au sigurat un echilibru al schimburilor economice şi
comerciale.
Încetarea livrărilor pe piaţa chineză a produselor noastre ce intrau în cadrul
compensării creanţelor dintre cele două ţări au determint scăderea drastică a exporturilor în
anii 90, atingându-se în 1998 nivelul de numai 22,8 ilioane USD.
După anul 2000, s-a înregistrat o tendinţă de creșterea schimburilor comerciale
bilaterale, astfel încât, la sfârșitul anului 2015, exportul românesc în R.P. Chineză a atins
valoarea de 544 milioane USD.
În acelaşi timp, datorită expansiunii puternice şi agresive a exportului chinez pe piaţa
internaţională, mai ales datorită oferirii de produse la preţuri foarte mici şi atractive,
importurile din R.P. Chineză au crescut puternic, atingând în anul 2015 valoarea de 3,54
miliarde USD, generând o balanţă comercială negativă, în defavoarea României.
Deşi efectele crizei economice globale au fost resimţite în perimetrul economic
şi social al României, exporturile româneşti în R.P. Chineză şi-au continuat trendul

14
ascendent, astfel încât la finalul anului 2015 s-a înregistrat cea mai mare valoare a
exporturilor româneşti pe piaţa chineză 9.
Conform datelor statistice româneşti în 2014, s-a înregistrat un volumul total al
schimburilor comerciale ale României cu R.P. Chineză de 406,25 milioane USD, din care
exportul românesc a reprezentat 371,53 milioane USD şi importul 2.034,72 milioane USD,
înregistrându-se un sold de -1.663,19 milioane USD.
Aceste date indică o diminuare a exportului românesc în R.P.Chineză cu 10,53% şi a
importului din China cu 24,46%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Reducerea schimburilor comerciale bilateral a survenit pe fondul situaţiei incerte a
economiei mondiale aflată în recesune, adatoriilor suverane ale statelor din zona Euro, a
redresării lente a economiei americane,  precum şi a încetinirii ritmului de  creştere  a
economiei chineze şi al evoluţiei ezitante aeconmiei româneşti în prima parte a anului.
Conform statisticii vamale chineze, în 2015, volumul total al schimburilor comerciale
ale României cu R.P. Chineză a atins valoarea de 2,85 miliarde S din care exportul românesc
a fost de 749 milioane USD şi importul de 2,1 miliarde USD, cu un sold de -1.351 milioane
USD în defavoarea României 10.
Statistica vamală chineză indică o reştere a exportuluiromânesc cu 5,1% şi o reducere
a exportului chinez în România cu 17,1%, faţă de perioada similară a anului 2014.
Se constată că în 2015 s-au menţinut diferenţele foarte mari între datele statistice din
cele două ţări, mai ales la înregistrarea exporturilor româneşti.
Această situaţie conduce la aprecierea că multe produse româneşti ajung pe piaţa
chineză prin intermediul unor companii din alte ţări (cazul companiilor multinaţionale care
produc în România), iar exporturile acestora nu sunt înregistrate ca export în R.P. Chineză.

7. Tendințele noi de reorganizare a economiei Chineze

China, țara cu creșterea economicã cea mai importantã din ultimii ani și cu prognoze
extrem de optimiste pentru următoarea perioadă, dorește să-și tempereze reșterea economic
11
.
Cauza constã, asa cum spun mai multi analisti, în sistemul chinez si existã riscul ca
guvernul de la Beijing sã transforme cresterea economicã într-un esec.
Reforma economica nu pare sa fie un scop in sine, ci instrumentul unei strategii de
putere menite sa restabileasca intreaga influenta a Chinei imperial.
9
http://www.ecol.ro
10
http://www.oecd.org
11
http://www.wto.org
15
 China si-ar putea dubla venitul pe cap de locuitor în anul 2015, conform unui institut
de economie din Stockholm. În China, venitul pe cap de locuitor a fost de 940 dedolari în
2015.
Cresterea consumului de electricitate în China riscã sã laseze tara într-un colaps
energetic. De aceea, autoritãtile chinezesti au anuntat cã vor impune estrictii si vor
majora preturile la curentul electric. Este cea mai mare penurie de energie din ultimii 20 de a
ni întarã. Motivele acestei crize sunt consumul excesiv de curent electric si cresterea
economicã.
Cresterea preturilor va afecta industria grea - aluminiu, ciment, otel, fier -, pe cea
chimicã, precum si comertul en gross. America acuză Beijingul cã încearcã sã
mâne procesul de deschidere a pietei interne, precizând cã rolul puternic jucat de China pune
companiile americane într-un dezavantaj competitiv si ar trebui abandonat.
China trebuie sã renunte la controlul economiei, a precizat înaltul demnitar american.
Companiile chinezesti primesc  subventii de la stat pentr chirie, utilitãti,  materi  prime,
transport si serviciidecomunicatii, si practic finantare gratuitã din partea bãncilor de stat.
Din 1980, economia Chinei s-a dezvoltat mai mult si pe o perioadã mai lungã decât
orice altã tarã de-a lungul istoriei, dublându-se la fiecare sase sau sapte ani. Pânã în 2000,
China avea evoie doar de încã o dublare a economiei pentru a fi propulsatã ca principal
ctor pe scena economicã internationalã. 
Constientizând aceastã dinamicã, producãtorii lumii s-au relocat imediat spre China
pentru a profita de cresterea rapidã a pietei locale si de uriasa fortã de muncã disciplinatã,
bine educatã si cu pretentii salariale reduse.
China nu a incetat sa uimeasca lumea prin dezvoltarea sa economica exploziva.
Dezvoltare care i-a alarmat pana si pe demnitarii de partid si de stat de la Beijing, preocupati
acum sa-i mai reduca ritmul, înainte ca „supraincalzirea“ sa duca la o catastrofa.
Pana atunci, China este vazuta de multi ca puterea dominanta a unui secol XXI in care
hegemonia americana va parea, candva, doar un accident de parcurs. 

8. Perspectivele de dezvoltare economica a Chinei în contextul mondial

Analizand economia chineza si relatiile Chinei cu statele lumii, trebuie sa

recunoastem ca, in ciuda performantelor remarcabile înregistrate de economia chineza, exista
inca o serie de probleme cu care se confrunta aceasta: structura disproportionata a economiei,
conditiile de trai înca nesatisfacatoare ale populatiei cauzate de cresterea prea lenta a

16
veniturilor agricultorilor, presiunea puternica referitoare la ocuparea fortei de munca, sarcina
grea a transformarii întreprinderilor de stat, care se adapteaza greu la conditiile de piata.
In ce priveste comportamentul international, democratiile victorioase in razboiul rece
aveau de ales intre o politica externa conservatoare si prudenta, urmarind propriile interese, si
o politica externa radicala, riscanta chiar, "menita sa-i ajute si pe altii cum le ajuta pe ele".
Evenimentele ultimilor ani au aratat clar faptul ca Occidentul a optat pentru a doua
varianta, ceea ce inseamna o afirmare viguroasa, ofensiva atunci cand se cere, a democratiei.
Dar pentru o interventie in numele democratiei e nevoie de trei conditii: un apel clar la ajutor
strain, un sprijin solid al opiniei publice si o certitudine in privinta castigarii razboiului. O
asemenea lume nu va fi pe deplin pasnica, dar va ajuta la atingerea acestui tel. Iar "ultima si
cea mai buna dintre ideologii" va fi aceea in care fiecare popor va fi capabil sa-si decida
propria cale, la nevoie fiind ajutat in acest sens.
Peste 50 de ani, lumea nu va arata chiar atat de diferit fata de cea de astazi incat sa nu
mai poata fi recunoscuta. Pe scena mondiala vor actiona, ca in perioada de dinaintea
razboiului rece, mai multe puteri, dintre care una (Statele Unite) are un mare avans fata de
celelalte, dar nu se poate sti cat se va mentine acest avantaj si nici care dintre principalii sai
competitori se va desprinde din pluton in cursa pentru suprematia planetara.
Raporturile de forta ale viitorului depind, in principal, de doi factori. Primul: daca
actualul parteneriat dintre SUA si Europa se va mentine printr-o aparare comuna (in cadrul
unui NATO redefinit sau al unei eventuale Aliante pentru Democratie) sau daca Alianta se va
sparge. In acest caz, America se va apropia de Japonia, dar va deveni mai slaba, iar Europa
"va fi aproape paralizata".
Al doilea factor: cine va fi “challengerul” Americii? Pentru moment, mari sanse are
China, al carei produs national brut l-ar putea egala in 2020 pe cel al Americii, depasindu-l de
doua ori pe cel al Rusiei. Dar "o China mai puternica ar putea sa nu fie o China razboinica",
in orice caz nu mai mult decat au fost Statele Unite in secolul al 20-lea.
Rusia anilor 2020, surclasata economic de China si preocupata de refacerea fortei sale
militare, va trebui sa se concentreze asupra vulnerabilitatii teritoriilor sale estice, ceea ce ar
putea-o determina sa se apropie de NATO; dupa cum ar putea ramane departe de Alianta
Atlantica, repliindu-se in arealul slav, incercand sa recupereze Ucraina si urmarind interese
speciale in Baltica si Balcani.
Se estimeaza ca prin 2010 China si India vor deveni a doua si, respectiv, a patra
putere economica din lume, cu SUA in frunte, separate fiind doar de Japonia. Din punct de
vedere al prognozelor pe o perioada mai lunga, China poate deveni prima putere economica
din lume. Succesele Chinei impresioneaza, ele devenind un fenomen unicat al istoriei
17
mondiale din ultimile decenii, fenomen recunoscut atat de economistii interni si externi, cat si
de organismele economico-financiare internationale.

18
 CONCLUZII

Concluzionând, se poate observa ca, începând cu anul 1980, China are economia cu
cea mai mare rata de dezvoltare, PIB-ul majorându-se de peste 4 ori. Aceasta dezvoltare
accelerata, fara precedent într-o alta tara a lumii s-a realizat prin eforturi proprii. Modelele
occidentale de dezvoltare industriala, atât de amintite în construirea economiei de piata în alte
zone ale globului nu sunt viabile si in China, deoarece nu exista suficiente resurse pentru a
functiona. Resursele globale de teren si apa sunt insuficiente pentru a satisface necesarul de
cereale în crestere în China, daca se va merge în continuare pe calea dezvoltarii economice
curente.
Asa cum am aratat, chinezii par sa aiba o raportare la timp diferita fata de europeni.
Timpul lung prevaleaza, chinezii gandesc in perioade generoase de timp. China duce o
politica pe termen lung, care ar putea cuprinde doua stagii. In prima etapa, China trebuie sa
isi creeze o baza economica, sa isi multiplice resursele financiare pentru a se putea dezvolta
strategic si afirma politic. Dupa aceea, China se poate manifesta ca o mare putere, la nivel
regional si global. Prima etapa este oricum departe de a fi incheiata.
In planul relatiilor internationale se vede deja o ofensiva discreta a Chinei. Chinezii au
investitii in Africa si America Latina si relatii politice bune cu lideri din aceste zone.
Aceasta expansiune economica rapida va duce în scurt timp la aparitia unei probleme
legate de satisfacerea unor nevoi crescute de hrana. Când Europa de Vest, America de Nord
si Japonia au inceput sa aplice modelul economiei de consum, dupa al doilea razboi mondial,
ele aveau câte 340, 190 si, respectiv, 100 de milioane de locuitori. Prin contrast, China intra
în aceeasi etapa cu o populatie de 1,2 miliarde de locuitori si o economie ce se dezvolta de
doua ori mai rapid 12. Daca dezvoltarea sa economica continua, China poate sa depaseasca
SUA si sa devina cea mai mare economie a lumii în urmatorul deceniu.

BIBLIOGRAFIE

12
China’s Economic and Political Impact on South Asia, RAND Corporation, 2003
19
1. www.vikipidia.ro
2. http://www.unctad.org
3. Bi Hong-YI, China - O economie în tranziție , http://www.ramp.ase.ro, accesat:
24.11.2016
4. Petru Prunea, Economie Politica, sistematizari si sinteze, Ed. Dacia, 1984, pag. 60
5. Paul Gregory,Creşterea economică a Chinei: planificare sau liberă întreprindere?,
accesat la 25.11.2016
6. http://www.worldbank.orgh
7. http://china.org.con
8. Tiberiu Brăilean,Sisteme economice,Editura Junimea, Iași, 2009, pag.217 
9. http://www.ecol.ro
10. http://www.oecd.org
11. http://www.wto.org
12. http://www.cia.gov
13. http://www.oecd.org
14. http://www.worldbank.orgh
15. ttp://www.wto.org
16. http://www.unctad.org
17. http://unido.org
18. http://china.org.con
19. China’s Economic and Political Impact on South Asia, RAND Corporation, 2003

20