Văzul[modificare | modificare sursă]

Ochii pisicii pe intuneric

Este simțul său principal. Câmpul vizual al pisicii este, ca și auzul, mult mai larg : 187° (față de 125° pentru
oameni), ceea ce nu reprezintă nici pe departe un record în lumea animală. Intensitatea luminii
influențează forma pupilei: de la o simplă linie dreaptă în lumină, aceasta se dilată într-un cerc perfect în
condiții de semiîntuneric. Contrar unei credințe răspândite, pisica este incapabilă de a vedea în întuneric
deplin, totuși vede mult mai bine decât oamenii în timpul nopții. Aspectul fosforescent al ochilor săi pe un
întuneric relativ se datorează unui strat de celule ale retinei, numite tapetum lucidum, care acționează ca
o oglindă și reflectă lumina, care trece prin retină o a doua oară, dublând astfel acuitatea vizuală a
acesteia în întuneric.

În schimb, pisica nu percepe culorile sau mișcarea la fel ca noi: se pare (deși acest aspect este încă în
discuție) că ea nu percepe culoarea roșie și că în general, nu prea distinge detaliile. Un obiect în mișcare
(ca de exemplu o pradă), îi apare mult mai clar decât un obiect static.

O particularitate a ochiului pisicii este că este protejat, pe lângă pleoapele inferioară și superioară, de o a
treia pleoapă, membranoasă, care se închide dinspre colțul interior al ochiului către exterior. Frecvent,
dacă această membrană este vizibilă, este un semn de suferință al pisicii (tulburări digestive, cel mai des
prezența paraziților sau enterită).

Mirosul[modificare | modificare sursă]

Simțul mirosului la pisică este de două ori mai dezvoltat decât al omului[9] și are o importanță majoră în
viața socială a felinei, în delimitarea teritoriului. De altfel, mirosul este mijlocul de a verifica dacă hrana
nu îi este alterată sau otrăvită. Pisica are douăzeci de milioane de terminații nervoase olfactive, față de
doar cinci milioane la om.

Gustul[modificare | modificare sursă]

Limba pisicii

Simțul gustului este dezvoltat la pisică, totuși mai slab decât la om: 2 000 de papile gustative înseamnă de
4,5 ori mai puțin față de cele 9 000 la om. Spre deosebire de câine, gustul pisicii este situat la
extremitatea limbii, fapt care îi permite să guste fără să înghită. Sensibilă la gustul amar, acru sau sărat,
ea nu simte gustul dulce.
Simțul tactil[modificare | modificare sursă]
De asemeni bine dezvoltat, simțul tactil permite pisicii să-și utilizeze mustățile pentru a evita obstacolele
în întuneric total, prin detecția variațiilor de presiune a aerului. Tot mustățile îi permit să simtă și
dimensiunile spațiului traversat. Pernițele labelor sunt foarte sensibile la vibrații, iar în pielea pisicii se
găsesc celule tactile extrem de sensibile.

Alte simțuri[modificare | modificare sursă]

Organul lui Jacobson constituie un adevărat al șaselea simț. Asemeni câinelui și calului, pisica poate să
guste mirosurile cu ajutorul acestui organ, răsfrângându-și buzele pentru a permite mirosurilor să
pătrundă, prin două mici orificii situate în spatele incisivilor, și care conduc către doi săculeți cu lichid
aflați în cavitățile nazale, care au rolul de a concentra mirosurile.

Prezența unui organ vestibular, și el deosebit de dezvoltat, îi conferă pisicii simțul remarcabil al
echilibrului, astfel explicându-se facultatea ei de a se întoarce rapid în aer pentru a „cădea întotdeauna în
picioare”.

Ea mai poate sări la înălțimi de cinci ori superioare taliei sale. Viteza de alergare medie este de 40 km/h,
are nevoie de 9 secunde pentru a parcurge 100 m, dar nefiind un alergător de fond, obosește destul de
repede.

Comportamentul