Invățarea despre organizație

InvĂȚarea despre organizaȚie

 În sens larg se poate spune că întreprinderea a existat din cele mai vechi
timpuri - triburile preistorice organizate reprezentau o formă incipientă
de întreprindere, a cărei finalitate era de a supravieţui într-un mediu
eminamente ostil şi concurenţial.
 Studierea istoriei unei întreprinderi permite: explicarea evoluţiei culturii
actuale şi a indentităţii sale, a factorilor organizaţionali de integrare şi
a dinamicii economice.
 Întreprinderea este un univers, un sistem foarte complex, indiferent
de dimensiunile pe care le atinge: dinamica cifrei de afaceri, a
profitului sau a volumului activelor fixe sunt câteva dintre reperele
cantitative care ne permit să “navigăm“ prin acest univers.
 Dimensiunile cantitative ne oferă posibilitatea să definim conceptual
dezvoltarea calitativă a firmei, dezvoltare care nu trebuie să se reducă doar
la creşterea vânzărilor şi a profitului.
 Întreprinderea este o realitate în mişcare care sfidează tentativele de
clasificare şi integrare într-un context ce el însuşi se caracterizează prin
incertitudine şi instabilitate.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Evoluţia, concepţia şi percepţia asupra organizației a diferit foarte

mult de la o perioadă la alta, în funcţie de modalitățile diferite sub
care a fost văzută întreprinderea şi la care a fost provocată să
răspundă:
 unii o văd ca fiind locul de creare a bogăţiei,
 în timp ce alţii o stigmatizează ca loc de exploatare;
 în zilele noastre, diferenţele de apreciere se bazează pe opoziţii
ideologice foarte atenuate.
 Provocările la care specialiştii trebuie să caute un răspuns se referă
la faptul că unii dintre actorii cu putere (influenţă) îi doresc:
 restrângerea autonomiei,
 centralizare şi control pentru a fi mai uşor de gestionat,
 un rol de reglare social mai mare,
 evoluţia într-o economie de piaţă, cu protecţionism şi intervenţii reduse
din partea autorităţilor,
 să fie motor de dezvoltare al societăţii, etc
 InvĂȚarea despre organizaȚie
 Organizaţia se prezintă sub diverse forme de funcţionare: şcoala,
echipa de sport, grup artistic sau civic, armata sau o
întreprindere/firmă.
 Organizaţia poate fi constituită din două sau mai multe persoane
care desfăşoară activităţi în vederea realizării unor obiective
comune.
 Din punct de vedere al obținerii profitului organizația poate fi:
 cu scop lucrativ de a obține profit – firma sau întreprinderea,
 fără scopul de a obține profit – organizații nonprofit.
 Trăsăturile comune ale unei organizaţii sunt reprezentate de
următoarele aspecte:
 urmăreşte realizarea unor obiective,
 îşi elaborează un plan pentru realizarea obiectivelor,
 dispune de anumite resurse financiare, materiale şi umane,
 sunt conduse de către manager/antreprenor.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 În lumea afacerilor mici și mijlocii, întreprinderea şi firma

sunt concepte sinonime.
 Pe măsura creşterii dimensiunilor sale şi în funcţie de propriile
opţiuni strategice, întreprinderea poate să se constituie în mai
multe firme, fiecare cu propriul său domeniu de activitate
(strategic) și sunt (re)grupate în interiorul frontierelor juridice
ale aceleeaşi întreprinderi.
 Întreprinderea poate opta, în funcţie de anumite raţiuni
economice şi strategice, pentru acoperirea unui vast domeniu
prin intermediul firmelor sau unităţilor, diviziilor sau filialelor
interconectate, ale căror activităţi strategice se intersectează
şi care fac uz de resurse sau competenţe comune (Fîrşirotu,
2003).
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 În sensul cel mai general, întreprinderea (firma) este o formă de

organizare autonomă, dispunând de resurse materiale, umane şi
financiare pe care le combină pe baza unor criterii de optim în
scopul producerii de bunuri/servicii destinate a fi vândute pe piaţă
pentru a obţine un profit (Jaba, 1999).

 În sens strict economic, întreprinderea (firma) – este o îmbinare de

resurse, tehnologii şi capitaluri necesare producerii şi punerii în
vânzare a produselor sau serviciilor pentru care cumpărătorii sunt
dispuşi să plătească un preţ suficient, care să asigure remunerarea
corectă a tuturor factorilor care contribuie la funcţionarea sa
(Fîrşirotu, 2003).
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Din perspectivă juridică, întreprinderea se defineşte ca fiind “orice

formă de organizare a unei activităţi economice şi autorizată
potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în
scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv:
societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care
desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţii
familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.“
(Legea nr. 346/2004, Monitorul Oficial al României nr. 681/29 iulie
2004).
 Concepţia sistemică - întreprinderea trebuie înţeleasă în
ansamblul său în corelaţie cu mediul, fiind un sistem deschis
către mediul extern, cu o anumită adaptabilitate şi finalitate.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Concepţia materialistă - întreprinderea este considerată un

ansamblu de bunuri destinate producţiei (proprietatea asupra
întreprinderii este privată, managerul desfăşoară acţiuni riscante, iar
profitul constituie finalitatea întreprinderii, în antiteză cu ideea că
întreprinderea trebuie să fie proprietate de stat, ca o condiţie
imperativă pentru eliminarea exploatării).
 Concepţia personalistă - întreprinderea este reprezentată de un
colectiv de persoane dotat cu personalitate proprie (individul şi
grupul sunt elementele determinante ale întreprinderii, şi de aceea,
trebuie urmărită punerea de acord a obiectivelor firmei cu aspiraţiile
oamenilor; teoria autogestiunii ca mijloc de a face pe fiecare angajat
responsabil de funcţionarea întreprinderii, care presupune însuşirea
colectivă a mijloacelor de producţie şi realizarea democraţiei
economice).
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Principalele finalitǎţi ale întreprinderii sunt:

 profitul;

 securitatea, siguranţa sau supravieţuirea;

 dezvoltarea sau creşterea;

 responsabilitǎţile sociale,

 protecția mediului.
 InvĂȚarea despre organizaȚie
 Există în prezent o multitudine de criterii care pot fi utilizate pentru
clasificarea întreprinderilor, dintre care enumerăm:
 clasificarea juridică (individuale, societate privată, din sectorul
public, din sectorul economiei sociale, de persoane sau de
capital);
 criterii legate de talie (număr de salariaţi, cifra de afaceri);
 natura activităţii desfăşurate (producătoare de bunuri sau servicii);
 sectorul de activitate (primar, secundar, terţiar);
 procesul de producţie (tip unicat - proiect, atelier, producţie de
masă, producţie continuă);
 situaţia concurenţială din perspectiva ofertantului (pură sau
perfectă, monopol);
 situaţia concurenţială din punct de vedere al cumpărătorului
(monopson şi oligopol);
 aria de acoperire a pieţei (monoprodus sau multiprodus, local,
regional, naţional, internaţional) etc.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 În România întreprinderile mici si mijlocii sunt definite ca fiind

acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
 au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250;
 realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane
euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc
echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii
financiare aprobate.
 În functie de relaţia lor cu alte întreprinderi, raportată la capital, la
drepturile de vot deţinute ori la posibilitatea de a exercita o
influenţă dominantă, pot exista următoarele tipuri de firme:
 autonome,
 partenere,
 legate.
Legea 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii, respectând Recomandarea nr. 361/2003 CE a Uniunii Europene.

Categoria de Număr de Cifra de afaceri (sau)

întreprindere salariaţi anuală netă Active totale

până la 2
până la 2 milioane
Micro până la 9 milioane
Euro
Euro
până la 10
până la 10 milioane
Mică 10 - 49 milioane
Euro
Euro

≤ 43 de
≤până la 50 de
Mijlocie 50 - 249 milioane
milioane Euro
Euro
 InvĂȚarea despre organizaȚie
 Alegerea formei juridice a societăţii este determinată de
antreprenor şi ar trebuie să se bazeze pe următoarele criterii:
 Mărimea capitalului social necesar înfiinţării,

 Numărul minim sau maxim de asociaţi,

 Impărţirea capitalului,

 Răspunderea asociaţilor,

 Modalitatea de adoptare a deciziei,

 Alegerea administratorului/managerului,

 Tipul de contabilitatea – partidă simplă sau dublă,

 Alegerea cenzorului, modalitatea de organizare şi

răspundere pentru contabilitate (persoană fizică,
autorizată, expert contabil),
 Avantaje fiscale ca urmare a alegerii unui tip de
societate,
 Modalitatea de cesiune a capitalului.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Ca forme juridice de derulare a activităţii economice, organizate sub

formă de societăţi comerciale în România:
 Societate în nume colectiv (SNC),

 Societate cu răspundere limitată (SRL),

 Societate în comandită simplă (SCS),

 Societate pe acţiuni (SA),

 Societate în comandită pe acţiuni (SCA).

 Pentru anumite activităţi derularea efectivă se poate realiza

sub forma de Asociaţie Familială (AF) sau Persoana
Fizică Autorizată (PFA).
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Plafonul capitalului minim sau a cifrei de afaceri poate fi modificat, în

funcţie de evoluţia indicatorilor macroeconomici, prin hotărâre a
guvernului.
 Întreprinderea reprezintă pentru economie elementul principal care
asigură prosperitatea unei naţiuni prin forţa sa economică, prin
organizarea şi desfăşurarea de activităţi în diverse domenii de
activitate.
 În România, domeniile de activitate pentru firme se regăsesc în
Clasificarea Activităţilor Economiei Naţionale - CAEN, formate
din patru cifre care corespund ramurii de activitate, sectorului,
grupelor şi subgupelor de activitate, nereflectând în totalitate tipurile
de activităţi ce pot fi desfăşurate.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Factorii de influenţă ai mediului ambiant asupra organizaţiei

exercită presiune asupra firmei, de aceea este recomandabil să fie
abordaţi într-o viziune sistemică, datorită interdependenţelor
multiplele ce se stabilesc între ei şi comunitatea domeniului
influenţat.
 Mediul ambiant include toate elementele exogene organizaţiei,
ce produc influență de natură:
 economică,
 tehnică și științifică,
 politică,
 demografică,
 socio-culturală,
 juridică,
 psiho-sociologică,
 educaţională şi de mediu.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Structura organizaţiei este influenţată de dimensiunea

acesteia, apreciată prin prisma numărului de salariaţi şi
volumul de activitate.
 Pe măsură ce organizaţia creşte, evoluează şi structurile
organizatorice, atât în dimensiune cât şi în complexitate.
 Creşterea complexităţii organizației determină confruntate
cu o serie de probleme/crize, pe care dacă le depăşesc
prin schimbări structurale şi procedurale au şansa de
dezvoltare/evoluţie în continuare.
 Studiind un număr de firme aflate în diferite stadii de
dezvoltare, Larry E. Greiner a elaborat un model de
evoluţie a acestora în timp.
 InvĂȚarea despre organizaȚie
 Orice creştere a firmei cunoaşte cinci faze distincte pe
parcursul unei anumite perioade de timp:
 creativitatea,
 direcționarea,
 descentralizarea,
 coordonarea,
 colaborarea.
 Fiecare fază conţine două stadii numite evoluţie şi revoluţie.
 Evoluţia presupune o perioadă de dezvoltare constantă, timp
în care nu se produc schimbări semnificative.
 Revoluţia presupune schimbări majore.
 Greiner sugerează că fiecare etapă de evoluţie determină
revoluţia sa proprie, care duce firma spre o fază viitoare.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

Faza de Creativitatea
 La început, o firmă se concentrează asupra dezvoltării produselor
sau serviciilor, pătrunderii pe piaţă și se dezvoltă, în special ca rezultat
al abilităţilor creative.
 Pentru că firma este încă mică, relaţiile cu subordonaţi sunt neoficiale
şi comunicarea este frecventă, firma creşte și devine tot mai dificil
controlul asupra angajaţilor.
 Performanța obținută scade și apare "criza de management ", de
aceea personalul de conducere trebuie să fie pregătit pentru a-şi
schimba stilul, a reorienta activitatea organizaţională şi a dezvolta
structura de management.
 InvĂȚarea despre organizaȚie
Faza de Direcţionarea
 Structura de management s-a dezvoltat şi activităţile operaţionale au
fost reorientate fiind de aşteptat o perioadă de creştere susţinută.
 Managerii firmei elaborează metode noi, dezvoltă bugete şi stabilesc
noi standarde de muncă.
 Pentru ca firma să se dezvolte, managerii trebuie să se împartă în
"strategi", la nivel ridicat, şi "experţi funcţionali".
 Comunicarea între top-manageri şi managerii funcţionali devine tot
mai oficială, ducând la apariţia sentimentului de frustrare.
 Managerii de primă linie încep să solicite tot mai multă autonomie în
luarea deciziilor.
 Apare "criza de autonomie" și pentru a fi depășită managerii trebuie
sa fie dispuşi să renunţe la o parte din autoritatea lor şi să delege
responsabilităţi suplimentare managerilor de la baza piramidei
ierarhice.
 InvĂȚarea despre organizaȚie
Faza de Descentralizarea
 Managerilor de primă linie le sunt delegate responsabilităţi de
importanţă mai redusă.
 Top-managerii nu pot soluţiona problemele curente, deoarece
se concentrează asupra expansiunii firmei şi căutării de noi
soluţii privind ansamblul organizaţiei.
 Managerii de primă linie urmăresc pătrunderea pe piaţa locală
şi oferirea unor servicii mai eficiente către clienţi.
 Top-managerii au sentimentul că pierd controlul şi încearcă o
restaurare a structurii centralizate.
 Începe să se facă simţită o "criză de coordonare„ și pentru a
preântâmpina criza de control, top-managerii trebuie să
găsească noi soluţii pentru a îmbunătăţi colaborarea dintre
departamente şi salariaţi.
 InvĂȚarea despre organizaȚie
Faza de Coordonarea
 Este caracterizată de restructurarea organizaţională a firmei, ca urmare a regrupării
unităţilor descentralizate şi de implementarea unui nou sistem de control.
 Firma trece la o nouă organizare folosind drept criterii de individualizare tipul de afacere
în care este implicată, produsele, categoriile de clienţi, zonele geografice, etc.
 Restructurarea firmei determină angajarea unui personal cu responsabilităţi specifice,
top-managerii stabilesc performanţele firmei, în timp ce managerii mijlocii şi cei de primă
linie sunt încurajaţi să folosească într-un mod mai eficient resursele companiei.
 Pe măsură ce firma se dezvoltă, tensiunea dintre top-manageri şi managerii de la
nivelurile inferioare se amplifică. Această situaţie poate duce la o "criză de colaborare",
pentru a preântâmpina criza, top-managerii trebuie să dezvolte sisteme de management
adecvate şi să îmbunătăţească climatul organizaţional.
Faza de Colaborarea
 Este caracterizată de o mai flexibilă utilizare a metodelor de management şi de crearea
unei echipe eficiente de management.
 Preocuparea principală a firmei este de a ameliora colaborarea dintre unitățile
organizatorice, de a perfecţiona însuşirile comportamentale ale managerilor şi a ameliora
motivaţia.
InvĂȚarea despre organizaȚie
 InvĂȚarea despre organizaȚie
 I. Adizes consideră că o întreprindere ar trebui sǎ realizeze patru
funcţii: a produce, a administra, a întreprinde şi a integra.
 Pentru ca o organizaţie sǎ fie condusǎ într-un mod eficient, trebuie
sǎ se ţinǎ cont de aceste patru funcţii, dar în aceeaşi mǎsurǎ şi de
etapele ciclului de viaţǎ al unei firme.
 Problemele care pot apărea și care trebuie rezolvate pot opri
creşterea firmei, necesitând intervenţie din exterior.
 Controlul şi flexibilitatea firmei sunt factori strâns legaţi de vechimea
întreprinderii.
 O firmǎ aflatǎ în stare de creştere, o firmǎ tânǎrǎ, este foarte
flexibilǎ, dar nu neapǎrat controlabilǎ; cu cât înainteazǎ spre starea
de îmbǎtrânire, flexibilitatea scade, iar capacitatea de control începe
sǎ creascǎ.
 Este important de menţionat faptul cǎ mǎrimea întreprinderii sau
timpul nu sunt factori care sǎ influenţeze starea de creştere sau de
îmbǎtrânire a unei firme.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 În cazul în care o firmǎ este şi flexibilǎ, şi controlabilǎ, aceasta ne aratǎ

faptul cǎ, o astfel de întreprindere poate sǎ-şi schimbe orientarea şi sǎ-şi
ţinǎ în frâu schimbarea.
 În momentul în care firma înainteazǎ în vârstǎ, nevoia de flexibilitate şi
control mobilizeazǎ dificultǎţi privite ca probleme ce necesitǎ rezolvare.
 Cu cât firmele îmbǎtrânesc, cu atât posibilitatea de intervenţie în rezolvarea
problemelor se reduce.
 Însǎ, existǎ posibilitatea de a menţine firma la “vârsta adultǎ” sau chiar de a
o întineri, dacǎ i se dǎ o creştere echilibratǎ.
 Nu este neapǎrat nevoie ca o firmǎ sǎ îmbǎtrâneascǎ; existǎ posibilitatea
ca o firmǎ sǎ se pǎstreze tânǎrǎ, asta în cazul în care se gǎsesc şi se
soluţioneazǎ în timp util problemele ce apar.
 În cazul în care firma a ajuns deja la starea de îmbǎtrânire, este important a
se urmǎri cauzele care au condus la îmbǎtrânire, în ideea abordǎrii lor.
InvĂȚarea despre organizaȚie
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Conform modelului în evoluţia unei organizaţii există 10 etape;

fiecare din acestea prezintǎ o combinaţie dintre rolurile/funcţiile
unei firme, şi anume: a produce, a administra, a întreprinde sau a
integra.
 Rolurile centrale dintr-o etapǎ vor fi notate cu litere mari (P, A, Î, I),
iar rolurile de o importanţǎ mai scǎzutǎ prin literele mici (p,a, î, i).
 Cele 10 etapele de dezvoltare ale organizației sunt: naşterea sau
crearea, prima copilǎrie, demarajul, adolescenţa, floarea
vârstei, întreprinderea la maturitate, întreprinderea
aristocraticǎ, birocraţia nǎscutǎ, birocraţia şi ....moartea.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Naşterea sau crearea - paÎi, presupune ca rol major cel de a

întreprinde, care este realizat de antreprenor.
 Prima copilǎrie – Paîi, pune accentul pe a produce, fiind etapa în
care firma este centralizatǎ, nu are stabilitǎ o politicǎ, şi nici
proceduri formalizate, organizația fiind foarte vulnerabilǎ.
 Demarajul – PaÎi, existǎ procupare atât în a produce, cât şi în a
cǎuta noi oportunitǎţi de dezvoltare. Întreprinderea încearcǎ sǎ
diminueze riscul apǎrut din cauza dispersǎrii forţelor, precum şi
riscul de a depinde de personalitatea fondatorului, prin politicile
firmei. Pentru a putea fi înlǎturat acest pericol, este necesar sǎ fie
accentuatǎ funcţia administrativǎ.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Adolescenţa – pAÎi, abia în aceastǎ etapǎ se dezvoltǎ rolul administrativ;

apar servicii de planificare şi coordonare. În acest punct, conducǎtorii
manifestǎ o atenţie sporitǎ activitǎţii de organizare.
 Apar şi dificultǎţi datorate contradicțiilor între rolul administrativ şi cel
antreprenorial. Funcţia administrativǎ urmǎreşte stabilitatea, în timp ce
funcţia antreprenorialǎ cautǎ schimbarea și din aceastǎ cauzǎ pot sǎ
intervinǎ rupturi/disfuncționalități.
 Floarea vârstei – PAÎi, întreprinderea a trecut cu bine peste contradicțile
perioadei precedente, iar la momentul actual continuǎ perfecţionare. Sunt
dezvoltate la scarǎ mare funcţiile de producţie, administraţie şi funcţia de a
întreprinde.
 În timp întreprinderea poate sǎ treacǎ la o etapǎ superioarǎ în evoluţie, unul
din motive fiind creşterea numǎrului de salariaţi şi extinderea activitǎţilor.
Salariaţii pot deveni stânjeniţi de aceste creşteri, fapt ce poate determina o
scǎdere a rolului antreprenorial în favoarea celui de integrare.
 InvĂȚarea despre organizaȚie

 Întreprinderea la maturitate – PAîI, importante în aceastǎ etapǎ

sunt rolurile de a produce, a administra şi a integra, firma fiind
orientatǎ spre rezultate. Intervine aici o dozǎ mai mare de
formalitate, în schimb inovaţia şi creativitatea nu sunt încurajate. Din
cauzǎ cǎ dorinţa de a întreprinde este scǎzutǎ, rezultatele vor fi
afectate.
 Întreprinderea aristocraticǎ – pAîI. Se evidenţiazǎ aici gradul
mare de formalism, ca şi preţuirea trecutului firmei. De astǎ datǎ
accentul nu mai cade pe acţiunea antreprenorialǎ, pe rolul de a
întreprinde, dar nici pe rezultate, ci accentul se pune acum pe
îmbunǎtǎţirea sistemelor administrative şi de control, şi pe efortul de
integrare. Organizaţia care se aflǎ la acest nivel prezintǎ o creştere
externǎ cu alte firme aflate în stadiul de pornire; totuşi este
important de precizat faptul cǎ o astfel de operaţie de creştere
faciliteazǎ declinul.
 InvĂȚarea despre organizaȚie
 Birocraţia nǎscutǎ - -A-i, este caracterizatǎ de o stare de
degradare a rezultatelor, care reduce imaginea/admiraţia din trecut.
Rolul de a întreprinde nu se poate lǎuda și nu îşi mai face simţitǎ
prezenţa. Cresc cazurile de conflicte între persoane, iar energia se
pierde pe astfel de lupte interne, în loc de a fi utilizatǎ, într-un mod
înţelept, în procesul de creativitate, în scopul redresǎrii. Ajunsǎ în
acest punct, singura cale de supravieţuire nu rǎmâne decât protecţia
efectuatǎ/oferită din exterior.
 Birocraţia - -A---, în această etapă dorinţa de schimbare ori atenţia
pentru producţie nu mai fac parte din gândirea/preocuparea firmei;
interesul este îndreptat cǎtre respectarea regulilor, a sistemelor şi a
procedurilor formale. Ca sǎ mai aibǎ o şansǎ de a supravieţui, firma
va necesita susţinerea din partea unui mediu protector sau... o stare
oficialǎ de monopol.
 Moartea - ----, acest ultim stadiu se reduce la încetarea oricǎrei
activitǎţi a firmei şi în final la desfiinţarea sa.
InvĂȚarea despre organizaȚie