TEMA 1.

CONFIGURAȚIA SISTEMELOR BANCARE

1. Noţiunea şi trăsăturile sistemului bancar
2. Elementele sistemului bancar
3. Factorii determinanţi ai sistemului bancar
4. Tipuri de sistem bancar
5. Asociaţiile de bănci comerciale

1. Noţiunea şi trăsăturile sistemului bancar

Conceptul de sistem este un concept pe larg folosit în ştiinţa contemporană şi este corelat cu
studierea diverselor fenomene ale naturii şi ale dezvoltării sociale. În majoritatea cazurilor, prin noţiunea
de sistem se subînţelege „o totalitate”. În unul din cele mai ilustre manuale germane, sub egida prof. H.E.
Biushgen, este stipulat că, sistemul bancar este constituit din bănci universale şi specializate, precum şi
banca de emisie. Banca centrală deţine rolul principal – Banca băncilor.
Totodată este de menţionat că, termenii de „sistem” şi „sistem bancar” nu determină doar
componenţa băncilor. După conţinut, noţiunea de „sistem bancar” este mult mai vastă şi cuprinde:
totalitate de elemente;
Suficienţa elementelor ce alcătuiesc un tot întreg;
Interacţiunea elementelor.
Totalitatea de elemente ce alcătuiesc sistemul bancar nu poate fi creată întîmplător; ea nu poate
să încadreze, la un moment dat, subiecte ce funcţionează pe piaţă, dar supuse altor obiective.
De exemplu, pe piaţă funcţionează sistemul de transport şi comunicaţii, sistemul executiv şi
legislativ, sistemul organelor drept,etc şi fiecare îşi îndeplineşte funcţia sa. Ele interacţionează
reciproc, avînd sarcini diferite. Deci, sistemul bancar nu poate include componente agrare sau de
producţie, care execută o activitate complet diferită de cea bancară.
Sistemul bancar îşi are propriile trăsături caracteristice, ce îl deosebesc de alte sisteme din
economia naţională. Specificul sistemului bancar este determinat de componentele sale şi de relaţiile
dintre ele.
Considerînd sistemul bancar, se impune delimitarea băncilor ca element component al lui care
conferă acestuia pondere prin natura sa de instituţii financiar-creditare. Totuşi, nu este cazul de afirmat
că esenţa sistemului bancar reprezintă cumularea esenţei componentelor lui. Esenţa sistemului bancar
nu este o operaţie aritmetică, ci o percepere a unei esenţe noi, mult mai vaste, ce încadrează nu doar
înţelesul unor componente aparte, dar şi a relaţiilor dintre ele.
Astfel, putem afirma că esenţa sistemului bancar influenţează natura şi componenţa
elementelor lui.
Din practică se deosebesc cîteva tipuri de sisteme bancare:
- Sistem bancar centralizat distributiv;
- Sistemul bancar de piaţă;
- Sistemul bancar al perioadei de tranziţie.
Spre deosebire de sistemul centralizat, sistemul bancar de piaţă se caracterizează prin lipsa
monopolului din partea statului asupra băncilor. Orice subiect al reproducţie indiferent de forma de
proprietate (nu numai de stat) poate crea o bancă. În economia de piaţă funcţionează o mulţime de bănci
cu sistem decentralizat de conducere, iar funcţiile de emitere şi creditare se împart între ele. Banca
centrală concentrează funcţia de emisie monetară, iar creditarea întreprinderilor şi a populaţiei
este efectuată de către băncile de afaceri – comerciale, investiţionale, inovaţionale, ipotecare, de
economii etc. Băncile de afaceri nu poartă răspundere pentru obligaţiile statului, precum nici statul nu
poartă răspundere pentru bănci. Băncile de afaceri se subordonează Adunării Generale, deciziei
acţionarilor, şi nu unui organ administrat de stat.
 1. Trăsăturile specifice sistemului banc ar :
I. Sistemul bancar poate fi privit ca un tot întreg, ca o multitudine de componente subordonate
unui tot întreg. Aceasta înseamnă că, componentele sale individuale (diverse bănci) sunt intercalate
astfel, încît pot fi substituite reciproc în caz de necesitate. Deci, lichidarea unei bănci nu afectează deloc
întreg sistemul, apare o altă bancă care poate efectua operaţiuni şi presta servicii bancare. Cu toate
acestea, în sistemul bancar se pot încadra şi componente noi, care vor completa specificul acestuia.
Teoretic, este posibilă afirmaţia că, dacă dispare prima treaptă – banca centrală, întreg sistemul
poate funcţiona. O perioadă de timp, celelalte bănci sunt capabile, în limita mijloacelor de plată
emise, să efectueze achitări, să acorde credite şi alte operaţiuni bancare şi nebancare. În istoria unor
ţări se întîlnesc cazuri cînd funcţia de emisie a banilor era deţinută de banca centrală şi de unele bănci
comerciale noi.
II. Sistemul bancar nu se află într-o stare statică, ci dimpotrivă, este în permanentă dinamică.
Aici se deosebesc două momente:
În primul rînd, sistemul bancar, ca un tot întreg, se află în permanentă mişcare, fiind completat
cu componente noi şi perfecţionat.
În al doilea rînd, în interiorul sistemului bancar mereu apar relaţii noi. Apare
interacţiunea atît între banca centrală şi băncile comerciale, cît şi între însăşi băncile comerciale.
Băncile participă pe piaţa creditelor interbancare, prin oferta de mijloace la vedere şi la termen şi prin
procurarea resurselor reciproce. De asemenea, băncile îşi pot oferi şi alte servicii, de exemplu,
participarea comună la diverse proiecte de finanţare a întreprinderilor, crearea de uniuni şi congregaţii.
III. Sistemul bancar este unul de tip închis. Însă, în sens deplin el nu poate fi numit în totalitate
închis, deoarece interacţionează cu mediul înconjurător şi alte sisteme. Mai mult ca atît, sistemul
este completat permanent cu elemente noi, corespunzătoare caracteristicilor sale. Totuşi, sistemul
este închis, deoarece, necătînd la schimbul de informaţie între bănci şi editarea registrelor speciale,
jurnalelor informaţionale de către Banca Centrală, există „taina bancară”. Conform legii, băncile nu
au dreptul de a divulga informaţia despre soldurile mijloacelor băneşti din conturi şi mişcarea lor.
IV. Sistemul bancar este „auto-organizaţional” deoarece schimbările conjuncturii economice şi a situaţiei
politice generează inevitabil modificarea automată a politicii băncare.
În perioada crizelor economice şi a instabilităţii politice, sistemul bancar reduce volumul investiţiilor
pe termen lung, precum şi termenul de creditare şi sporeşte veniturile din contul activităţii
complementare. Şi dimpotrivă, în condiţiile unei stabilităţi economice şi politice şi a unui risc redus,
se înviorează deservirea băncară a producătorilor, creditarea economiei, iar veniturile se formează,
preponderent, din contul intrărilor tradiţionale sub formă de dobîndă.
Băncile ce nu iau masuri corespunzătoare noilor evenimente, în mod iminent ajung într-o situaţie
economică precară, pierd clientela, suportă pierderi şi în cele din urmă încetează de a mai exista.
V. Sistemul bancar apare ca un sistem dirijat. Banca centrală, promovînd o politică monetar-
creditară independentă, se subordonează doar Parlamentului sau puterii executive. Băncile
comerciale, fiind persoane juridice, funcţionează în baza legislaţiei comune şi a celei specifice
sistemului bancar, activitatea lor fiind reglementată de normative economice stabilite de către Banca
Centrală, care efectuiază controlul aupra instituţiilor creditare (în unele ţări această funcţie este îndeplinită
de alte organe speciale de stat).
VI. Sistemul bancar nu este izolat de mediul înconjurător, ci dimpotrivă, el interacţionează intens cu
acesta şi reprezintă un subsistem al unui sistem mai vast – cel economic. Fiind parte
componentă, sistemul bancar funcţionează în limitele legilor comune şi specifice, subordonîndu-se
normativelor juridice comune ale societăţii. Cu toate că oglindesc trăsături specifice sectorului bancar,
acţiunile sale se pot încadra în sistemul comun numai în cazul în care nu contravin principiilor şi
scopurilor generale şi contribuie la formarea sistemului dat ca un tot întreg.
 2. Elementele sistemului bancar
Elemente ale sistemului bancar sunt băncile, unele instituţii financiare speciale, ce efectuează
operaţiuni bancare, dar nu au statut de bancă, precum şi un şir de instituţii suplimentare ce fac parte
din infrastructura bancară şi asigură activitatea instituţiilor financiare.
În unele ţări funcţionează instituţii de micro-creditare, printre care instituţii de creditare şi
economii, casele de construcţii şi economii, cooperarea creditară etc.
Prezenţa organizaţiilor creditare cu capital statutar nesemnificativ reprezintă un factor puţin
benefic pentru sistemul bancar. Practica demonstrează că, băncile cu capital redus au mai multe
probleme de lichiditate şi extindere a volumului operaţiunilor. Totuşi, aceasta nu înseamnă că băncile
mici nu au voie să activeze pe piaţă. Dimpotrivă, practica demonstrează că băncile mici pot să
colaboreze foarte efectiv cu structurile productive mici (fapt evitat de băncile mari, care preferă să
lucreze cu clienţi mijlocii şi mari). Băncile mici, create cumulativ de către micii producători de
mărfuri, sunt capabile să acumuleze resurse în acele regiuni unde băncile mari nu au acces şi, de
regulă, contribuie considerabil la dezvoltarea regiunilor, businessului mic şi mijlociu.
Într-un sistemul bancar, de asemenea pot funcţiona bănci cu menire specializată şi organizaţii
creditare non-bancare.
Băncile cu menire specială îndeplinesc operaţiunile principale în baza indicaţiilor organelor
executive, reprezintă bănci împuternicite, realizează finanţarea anumitor programe de stat şi
efectuează alte operaţiuni prevăzute de statutul lor de bănci.
Unele organizaţii creditare nu deţin statut de bancă; ele efectuează doar anumite operaţiuni, fapt
pentru care Banca Centrală nu le acordă autorizaţia pentru activitatea bancară integrală.
La elementele sistemului bancar se atribuie şi infrastructura bancară, care cuprinde diferite tipuri
de întreprinderi, agenţii şi servicii, ele asigurînd activitatea bancară. Infrastructura bancară cuprinde
resurse informaţionale, metodice, ştiinţifice, umane, de comunicaţie etc.
În condiţiile economiei de piaţă, băncile necesită informaţie vastă şi operativă despre situaţia
economiei, ramurilor acesteia, grupurilor de întreprinderi şi întreprinderilor aparte ce solicită credite
şi alte servicii bancare. Această informaţie este vitală pentru aprecierea bonităţii clienţilor, pieţii
economice, pentru consultanţa persoanelor fizice şi juridice, precum şi pentru administrarea bunurilor
clienţilor.
În condiţiile pieţii, unei concurenţe acerbe, crizei economice şi a instabilităţii financiare a
statului şi a întreprinderilor, asigurarea informaţională este o cerinţă raţională, fără de care băncile nu pot
finanţa diferite proiecte, evitând aducerea prejudiciilor capitalului propriu şi celui al clienţilor.
Existenţa informaţiei şi analiza acesteia se dovedeşte a fi un atribut indispensabil al tehnologiei
prestării serviciilor bancare.
Informaţia necesară băncilor, de regulă, este furnizată de către agenţii speciale – birouri de
creditare, în unele ţări această informaţie poate fi preluată din manuale (registre comerciale şi
industriale), jurnale, ediţii operaţionale speciale, precum şi solicitată de la Banca Centrală care menţine
cartoteca clienţilor.
Un element necesar în cadrul infrastructurii bancare este şi asigurarea metodică.
Asigurarea ştiinţifică reprezintă a componentă a infrastructurii bancare în stare incipientă de
formare,. Ea vizează funcţionarea atît a sistemului bancar în întregime, cît şi a băncilor în parte.
Încă un element esenţial al infrastructurii bancare îl constituie asigurarea cu resurse umane.
Un bloc special al sistemului bancar este legislaţia bancară menită să reglementeze activitatea
bancară.
Sistemul bancar nu poate exista fără piaţa bancară, care concentrează resursele bancare şi
realizează comercializarea resurselor bancare.
 3. Factorii determinanţi ai sistemului bancar
Există o multitudine de factori interni şi externi care contribuie la dezvoltarea sistemului
bancar şi la intensificarea rolului său în evoluţia social-economică a ţării. Printre factorii externi se numără
macro-factorii sau factorii mediului. Aceşti factori reprezintă o grupă de factori corelaţi reciproc, care
pot fi divizaţi în următoarele cinci grupe:
a. economici;
b. politici;
c. legislativi;
d. sociali;
e. de forţă majoră.
La factorii economici se atribuie principiile de realizare a bugetului de stat, caracterul
politicii monetar-creditare implimentate, sistemul fiscal stabilit, rezultatele reformelor economice, care
constituie condiţiile generale de funcţionare a sistemului bancar. Dezvoltarea sistemului bancar poate fi
frînată sub influenţa factorilor, ca impozite exagerate pe venitul bancar, insuficienţa resurselor
necesare efectuării operaţiunilor bancare, falimentarea unui mare număr de întreprinderi,
reducerea nivelului general de venituri ale populaţiei.
La factorii politici se atribuie acele decizii ale organelor de conducere la nivel de stat şi local, care
înfluenţează caracterul deciziilor subiecţilor sistemului bancar: Băncii Centrale, băncilor,
organizaţiilor creditare, asociaţiilor bancare, care în primul rînd constituie:
f. principiile politicii monetar-creditare;
g. principiile declarate de formare a bugetului şi proporţiilor acestuia;
h. direcţiile principale de îmbunătăţire a impunerii fiscale;
i. atitudinea faţă de antreprenoriat, activitatea bancară, principiile de dezvoltare economiei
naţionale, realizate în practică
Legislaţia influenţează dezvoltarea sistemului bancar prin impunerea unor reguli speciale asupra
respectivelor operaţiuni sau afaceri, prin admiterea sau interzicerea lor.
La factorii social-psihologici se atribuie: încrederea populaţiei în corectitudinea schimbărilor
economice efectuate, în stabilitatea legislaţiei fiscale, vamale, valutare, în bunele perspective ale
economiei în general. Toate acestea constituie nivelul de încredere al populaţiei faţă de sistemul bancar
şi măsura in care aceasta (populaţia) este dispusă să apeleze la operaţiunile şi serviciile bancare. Astfel
încrederea populaţiei stimulează sistemul bancar în îndeplinirea funcţiei sale de finanţare a
necesităţilor dezvoltării economice din contul atragerii resurselor interne şi a investiţiilor străine.
Factorii de forţă majoră reprezintă consecinţele calamităţilor naturale şi a evenimentelor
extraordinare ce creează dereglări în sistemul de plăţi şi includ:
a. factori naturali ( inundaţii, cutremure de pămînt, uragane) ce fac dificilă, din punct de vedere tehnic,
funcţionarea sistemului bancar.
b. factori politici ( închiderea frontierelor, interdicţii internaţionale asupra relaţiilor economice cu
alte state, conflictele armate) care impun revizuirea condiţiilor relaţiei bancă – client.
c. factori economici (refuzul din partea statului de îndeplini obligaţiile sale financiare, modificarea
regulilor de decontări, modificarea sistemului fiscal, limitarea importului şi exportului, crizele pieţelor
financiare) crează un dezechilibru total în economie şi influenţează considerabil sistemul bancar.
Prin influenţa internă a factorilor sistemului, se subînţelege totalitatea factorilor constituiţi de către
subiecţii sistemului bancar: Banca Centrală, băncile comerciale, asociaţiile bancare. Factorii interni sunt
influenţaţi de către subiecţii sistemului bancar şi sunt determinaţi de:
a. rolul şi autoritatea Băncii Centrale în sistemul bancar;
b. competenţa administraţiei şi calificarea angajaţilor;
c. nivelul concurenţei interbancare şi caracterul acesteia.
 4. Tipuri de sistem bancar
În dezvoltarea sistemelor bancare a diferitor ţări se deosebesc cîteva tipuri de sisteme:
a. sistemul bancar cu două nivele (Banca Centrală şi băncile comerciale);
b. sistemul centralizat uni-bancar;
c. sistemul bancar decentralizat unic – sistemul federal de rezerve al SUA.
Sistemul bancar cu două nivele divizează toate băncile în nivelul de superior şi cel inferior.
Primul nivel, cel superior e reprezentat de Banca Centrală ce controlează circulaţia monetară în ţară;
nivelul doi – băncile comerciale, independente dar subordonate Băncii Centrale.
Ca şi oricare ramură economică, sistemul bancar necesită o organizare corespunzătoare a
verigilor sale, o ierarhizare strucutrală a elementelor componente, determinarea verigii
administrative centrale şi organelor funcţionale inferioare.

Nivelul Denumirea Denumirea Funcţiile

Instituţiei subdiviziunii instituţiei
Sistemul I Banca Aparatul 1. Organizarea
Bancar Centrală Central circulaţiei
monetare şi a
decontărilor în
numerar
Instituţii 2. deservirea
regionale ale Guvernului
Băncii
Centrale 3. Administrarea
rezervelor
valutare şi în aur.
4.Reglarea
creditar-monetară
5. Realizarea
politicii Băncii
Centrale încadrul
instituţiilor din
sectorul dat.
II 1.Băncile Aparatul Deservirea
comerciale Central complexă a
clienţilor
Secţii
Reprezentanţe

2. Băncile Filiale Se specializează

specializate în acordarea
serviciilor
bancare separate.
 În majoritatea ţărilor cu sistem bancar cu două nivele, funcţiile Băncilor Centrale coincid, dar sunt
şi excepţii. Aşa, de exemplu, în fruntea sistemului bancar al Franţei (caracterizat printr-o monitorizare
severă a băncilor şi a activităţii creditare, precum şi prin prevalenţa instituţiilor creditare de stat) se
află Ministerul Finanţelor al Franţei. Banca Centrală a Franţei împreună cu încă două instituţii
(adunarea Creditară Naţională şi Comisia de control bancar) care efectuează controlul asupra activităţii
băncilor comerciale, se află sub egida Ministerului Finanţelor. Banca Franţei deţine monopolul asupra
emisiei monetare, dar este limitată în îndeplinirea sarcinilor sale de Bancă a statului, dat fiind faptul că
majoritatea operaţiunilor bancare sunt efectuate de însăşi Trezoreria Franţei.
Pe lîngă sistemul bancar cu două nivele, mai există Sistemul federal de rezerve decentralizat (SFR
din SUA), condus de 12 bănci federale de rezerve din diferite regiuni ale ţării, menit să controleze
activitatea băncilor – membre ale SFR şi determinarea direcţiilor cardinale ale politicii monetare ale SUA.
40% din toate băncile comerciale ale SUA sunt membri ai SFR, iar restul activează pe propriul cont şi
risc.
Istoria dezvoltării activităţii bancare mai cunoaşte un tip de sistem, cel centralizat uni-bancar ca
în cazul URSS şi altor ţări socialiste. Sistemul bancar al URSS era format din trei bănci de stat
(Gosbank, Stroibank, Vneştorbank) şi sistemul caselor de economii. Gosbank, pe lîngă funcţia de emisie
şi de decontare, îndeplinea funcţia de creditare a economiei naţionale (acordarea creditelor pe
termen scurt industriei, transportului şi comunicaţiilor şi pe termen lung - agriculturii).
Vneştorbank efectua creditarea comerţului exterior, decontări internaţionale, operaţiuni în valută, aur şi
metale preţioase. Casele de economii acumulau economiile populaţiei şi realizau plata pentru servicii
comunale. Aceste condiţii nu permiteau valorificarea efectivă a mecanismului de creditare, implimentarea
unei politici monetar- creditare active prin instrumentele cunoscute în ţările cu economie de piaţă.
Primele bănci comerciale au fost create în august 1988. Prin adoptarea în 1988 a legii URSS
„despre cooperativ” se permitea crearea băncilor cooperatiste. În 1989 se permitea crearea
băncilor comerciale acţionare (на паевых началах). Avantajul esenţial al băncilor comerciale faţă de cele
specializate de stat îl constituia libera alegere a metodelor de efectuare a operaţiunilor bancare şi
dependenţa directă în atragerea clienţilor pe bază de contract.

5. Asociaţiile de bănci comerciale

Unul din cele mai importante atribute ale sistemului bancar este asociaţia bancară, care
reprezintă o organizaţie socială necomercială, membrii căreia sunt băncile comerciale, creată cu scopul
apărării intereselor acestora în faţa organelor puterii legislative, executive şi juridice, precum şi
coordonării şi perfecţionării activităţii acestora.
Asociaţiile bancare au o istorie îndelungată de dezvoltare. Putem deosebi următoarele direcţii
„strategice” principale ale activităţii lor:
- reprezintă interesele băncilor în faţa organelor legislative în vederea influenţării adoptării normelor
legale ce pot avea impact asupra intereselor băncilor şi clienţilor, inclusiv formând coaliţii cu
asociaţii şi uniuni similare în caz de coincidenţă a intereselor strategice;
- Interacţiunea şi reprezentarea băncilor în diferite instituţii ale puterii de stat, ce permit
influenţarea luării deciziilor asupra reglementării diferitor aspecte ale activităţii bancare;
- Reprezintă băncile în instanţa de judecată, în cazul unor probleme juridice şi de arbitraj cu importanţă
majoră pentru sectorul bancar;
- interacţiunea puternică şi contactele permanente cu Banca Centrală şi alte organe de stat, ale căror
acte normative au un impact considerabila supra activităţii băncilor comerciale, cu scopul monitorizării
obiective a situaţiei reale în sectorul bancar;
- cooperarea cu mas-media în scopul transmiterii viziunii reprezentanţilor sectorului bancar către
cercurile de afacere şi populaţie, publicării informaţiei despre principiile de funcţionare ale
băncilor şi relaţiile acestora cu clienţii şi generării încrederii sociale;
- oferirea, pe bază comercială, a serviciilor specializate băncilor-membre ale Asociaţiei, conform
diferitelor direcţii ale activităţii lor: aprovizionarea, lucrări de proiectare, deservirea
informaţională, consulting etc, ce permit sporirea calităţii şi reducerea costului serviciilor bancare.
Un rol important în activitatea asociaţiilor îl au eforturile îndreptate spre crearea
organizaţiilor, ce influenţează semnificativ stabilitatea şi eficacitatea sistemelor bancare naţionale,
ce asigură securitatea activităţii băncilor. Astfel de organizaţii pot fi:
- centrele de decontare şi clearing;
- fundaţiile de asigurare a resurselor clienţilor în cadrul băncilor;
- centrele de procesare cu acces colectiv;
- birourile de creditare.
De regulă, rolul asociaţiilor este mai semnificativ la etapa primară a creării acestor organizaţii.
Ulterior ele devin independente din punct de vedere juridic şi economic, menţinînd în acelaşi timp relaţii
de parteneriat strategic.
 TEMA 2
1. Tendinţe actuale în dezvoltarea sistemului bancar contemporan
2. Modelul de business bancar
3. Banca centrala moderna, rol și funcții. Independenta bancilor centrale
4. Globalizarea sistemului bancar international

1. Tendinţe actuale în dezvoltarea sistemului bancar contemporan

Specificul activitatilor bancare si rolul acesteia pt economia unei tari presuspun un mod aparte de
organizare, fiind de altfel si domeniul cel mai reglementat. Reglementarea este data in fiecare tara de legea
bancara centrala care are menirea de a crea conditii pentru o concurenta normala intre institutiile de credit. Pt
tarile membre ale UE cadrul legislativ este dat de directivele europene transpuse in reglementari nationale.
Intr-o economie bancile (instit de credit in general) au un dublu rol:
-cel de intermediere finanaciara in relatia economisire-investire, o relatie decisiva pt cresterea economica.
Altfel spus, bancile atrag resurse si le plaseaza in economie in principal prin distribuirea de credite;
-bancile reprezinta mecanismele de transmisie a politicii monetare de a carei eficacitate depinde starea
financiară a sistemului bancar si a intregii economii.
Din acest dublu rol desprindem si funcțiile bancilor :
- colectarea de lichiditati(atragerea de resurse)
- distribuire de credite
- gestionarea instrumentelor si a mijloacelor de plata.
Activitatea bancara din spatiul european (28 tari UE, 19 tari zona euro) are la baza urmatoarele
principii:
1). Libertate totala a miscarilor de capital;
2). Libertate deplina a instit de credit in creearea de succursale in strainatate;
3). Prestarea libera de servicii bancare;
4). Supravegherea activitatii bancare de catre agentia din tara de origine.
Prin aplicarea acestor principii s-a urmarit armonizarea legislatiilor si reglementarilor bancare nationale
si vizeaza aspecte referitoare la : conditii de acces pe piata bancara, protectia deponentilor, norme de
prudenta bancara, reguli contabile corecte, norme de audit si control intern.

STRUCTURA SB contemporan. La modul cel mai general sistemul bancar al unei tari este format din :
- Banca centrala si bancile din sistem care in functie de natura activitatii lor sunt: banci comerciale sau
universale, banci de afaceri sau de investitii, banci specializate,institutii financiare nebancare.
Din punct de vedere al organizarii activit bancare si al gradului de specializare putem vorbi de doua
tipuri desisteme bancare:
1. Sisteme bancare ale europei continenetale, putin specializate, care functioneaza dupa modelul
banciloruniversale.
2. Modelul bancar American bazat indeosebi pe principiul unei specializari stricte a institutiilor
bancare.
Astazi acest model este supus unor modificari de natura sa elimine aceasta specializare stricta.
CARACTERISTICI SI TENDINTE
Caracteristici
1). Diversitatea inseamna existenta unui numar sporit de instit de credit definite de legea bancara
afiecarei tari si ale caror caracteristici sunt si ele diferite. Avem mai multe criterii :
a). din punct de vedere al activitatii/clientelei : banci universale si instit de credit specializate.
b). dupa dimensiuni : banci locale, zonale si de vocatie internationala.
c). dupa natura furnizorilor de capital : banci cu capital public si cu capital privat. Actionarii pot
firezidenti sau nu.
2). Concentrarea activit bancare reprezintă ponderea detinuta de principalele banci un ansamblul
sitemului bancar. Altfel spus, gradul de concentrare se judeca in functie de nivelul de activitate, de ponderea
fiecarei banci in bilantul agregat al sistemului bancar. In prezent, in majoritatea tarilor asistam la o crestere a
gradului de concentrare, fenomen ce caracterizeaza si sistemul nostru bancar.
3). Bancarizarea furnizeaza informatii relevante cu privire la gradul de dezvoltare a sistemului bancar
alunei tari. Gradul de bancarizare se exprima prin indicatori :
a). nr de conturi deschise clientelei;
b). nr de carduri;
c). nr bancomateor, ghiseelor bancare;
d).raportul dintre nr angajatilor bancari si populatia unei tari.
4). Restructurarea include fuziunile, achizitiile, operatiuni transfrontaliere si preluare de pachete de catre
banci straine, realizarea de operatiuni combinate(banci, asigurari), avand deci loc un proces intens de
integrare a activitatii bancare in cea de asigurari si de capital in cadrul aceluiasi grup financiar. S-au creat azi
ceea ce se cheama conglomeratele financiare.
5). Crizele bancare sunt o caracteristica a sist bancar actuale, ele fiiind generate in principal de amplificarea
si rapiditatea cu care se produc schimbari in domeniul reglementarilor bancare, de deficiente de control si
supraveghere prudentiala, de criza de pe pietele imobiliare.
Tendințe:
1). Specializarea bancilor este tot mai inlcuita cu universalizarea operatiunilor si actiunilor lor specifice.
2). Scaderea rolului statului in activitatea bancara oaralel cu procesul de liberalizare si dezintavenire
3). Amplificarea fortei marlor banci in contextul internationalizarii si globalizarii industriei financiare
4). Are loc fenomenul de accentuare a restructurarilor bancare, indeosebi prin achizitii, fuziuni si absorbtii.
5). Constituirea unor puternice grupuri financiare prin reunirea activitatilor bancare cu cea din domeniul
pietelor de capital, de asigurari, a fondurilor de pensii etc
6). Permanenta modernizare a tehnicilor si informaticii bancare paralel cu diversificarea ofertei de produse
si servicii.

2. Modelul de business bancar

În prezent s-au conturat în principal trei modele în acest domeniu :
I. Modelul băncii de dividente - are drept obiectiv renatbilitatea fondurilor proprii, maximizarea acestora.
Pt atingerea acestui obiectiv bancile trebuie sa:
- Sa adopte strategii, respective sa se orienteze spre acele segmente de piata care sunt si cele maiprofitabile;
- Este necesara cunoasterea detaliata a costurilor si a operatiunilor efectuate;
- Se impune o tarifare precisa si personalizata a clientilor;
- Este necesara gasirea unei dimenisuni optime a bancii, ceea ce implica modificari sensibile in ceea ce
priveste gradul de concentrare a industriei bancare.
II. Modelul băncii fragmentate. Presupune reconsiderarea abordarii clasice a rolului bancilor ca
intermediari financiari principali in relatia economisire-investire. Altfel spus, acest model presupune
separarea completa a functiilor (activitatii) de atragere a resurselor si constituirea depozitelor, de functia de
creditare. Potrivit acestui model, diferitele functii ale bancii ar trebui sa fie exercitate de entitati juridice,
distincte. O asemenea abordare ar fi mai performanta intrucat fiecare activitate (functie) a acesteia este luata
in considerare (exercitata) de o categorie aparte de operatori specializati si profesionisti in domeniul
activitatii lor.
III. Modelul băncii virtuale - creat pe baza tehnologiei informationale care comporta unele riscuri in sensul
ca relatia banca client se modifica, banca virtual antreneaza distantarea clientului fata de banca si
depersonalizarea relatiilor bancii cu clientii.
In teoria si practica bancara s-au conturat in principal urmatoarele strategii:
1). Prima strategie vizeaza ameliorarea pozitiei pe piata a bancilor si corelarea acesteia cu rentabilitatea
fondurilor proprii.
2). A 2-a strategie vizeaza imbogatirea gamei de produse si servicii paralel cu cresterea gradului de
patrundere in randul clientelei.
3). A treia strategie vizeaza strategia de diversificare a surselor de profit permite o mai buna rezistenta a
bancilor la dificultatile conjuncturale si se realizeaza printr-o mai buna repartizare a riscurilor.
4). A patra strategie vizeaza specializarea opusa diversificarii dar care pierde teren in fata fenomenului de
universalizare.
5) Strategia concretizata in fuziunile banci-societati de asigurari (bancassurance) prin intermediul careia
bancile utilizeaza retinerea de operatii si informatii despre client in vederea comecializarii la cost redus a
prod de asigurari.
6) Strategia specializarii careeste opusa diversificarii si consta in cedarea unei parti din propriile activitati
pt concentrarea pe un nr restrans de servicii.

3. Banca centrala moderna, rol și funcții. Independenta bancilor centrale

Crearea Băncii Centrale de emisie este însoţită de procesul de concentrare şi centralizare a capitalului,
precum şi de transferul către sistemele monetare naţionale unice.
În toate ţările dezvoltate există legi ce formulează şi prevăd sarcinile şi funcţiile Băncii Centrale,
precum şi instrumentele de realizarea a acestora. În unele state, sarcina esenţială a Băncii Centrale este
stipulată în constituţie. De regulă, actul normativ principal ce reglementează activitatea Băncii Centrale
este Legea cu privire la Banca Centrală a statului, care stabileşte statutul legislativ şi organizaţional al
acesteia, procedura de numire în funcţie sau votare a aparatului de conducere şi statutul Băncii în cadrul
relaţiilor ei cu statul şi sistemul bancar naţional. Legea dată întăreşte competenţa Băncii Centrale în calitate
de centru de emisie a statului.
În afară de legea cu privire la Banca Cntrală, intercţiunea dintre Banca Centrală şi sistemul bancar mai
e reglementată şi de legea cu privire la activitatea bancară, care detrmină principalele drepturi şi obligaţii ale
instituţiilor creditare în raport cu Banca Centrală.
Băncile Centrale în ţărilor dezvoltate se clasifică în funcţie de nivelul de autonomie pe care îl deţin în
desfăşurarea politicii monetare cu ajutorul factorilor subiectivi şi obiectivi.
Printre factorii subiectivi se numără relaţiile create între Banca Centrală şi stat, inclusiv contactele
neoficiale dintre conducătorii acestora.
Din totalitatea de factori obiectivi ce evaluează independentă băncilor centrale, putem distinge 5
factori esențiali:
1) participarea statului în capitalul băncilor centrale şi în distribuirea profitului lor;
2) procedura de numire sau alegere a aparatului de conducere a băncii;
3) măsura în care sarcinile şi scopurile băncii centrale se oglindesc în legislaţie;
4) dreptul statului de a se implica în politica monetar – creditară;
5) legile ce reglementează posibilitatea finanţării directe şi indirecte a cheltuielilor publice de către
BancaCentrală.
Componenta capitalului bancii centrale, nu influenţează major independenţa sa în cadrul desfăşurării
de către aceasta a politicii monetar – creditare.
Ordinea numirii în funcţie şi, mai ales, a concedierii membrilor aparatului de conducere afectează
preponderant independentă politică Băncii Centrale faţă de organelle de conducere ale statului.
Cel deal treilea factor determină, pe de o parte, limitele în care Banca Centrală poate activa liber, iar
pe de altă parte, competenţa stabilită de lege a acesteia. În majoritatea ţărilor dezvoltate (Au stria, Germania,
Rusia, Franţa, Elveţia, Japonia, Danemarca, Olanda) obiectivele principale şi sfera de activitate a băncii
centrale este reflectată în Constituţie sau expuse amănunţit în Legea cu privire la Banca Centrală şi Legea cu
privire la activitatea bancară.
Cel de al patrulea factor (dreptul organelor de stat de a respinge deciziile luate de către conducerea
băncii centrale şi obligaţia băncii centrale de a coordona orice activitate a sa cu strategia generală de
reglementare de stat.) influenţează în primul rind independenţa politică a băncii centrale.
În Italia şi Franţa dreptul de decizie asupra direcţiei de implicare reglementară aparţine organelor de
stat, banca centrală are un nivel scăzut de independenţă faţă de intervenţia statului şi joacă rolul de
consultant, fiind nevoită să se supună deciziilor statului. Din timpul celui de al doilea război mondial, Banca
Centrală a Franţei se află sub subordonarea Ministerului Finanţelor.
În legislaţia Olandei, Suediei, Japoniei şi Marii Britanii sînt strict delimitate cazurile cînd organele de
stat pot să intervină în politica băncii centrale, să înainteze instrucţiuni şi să anuleze deciziile acesteia.
Un nivel mai înalt de independenţă deţin băncile centrale din Austria şi Danemarca. Legislaţia
acestor ţări nu prevede dreptul formal al statului de a interveni în politica monetar –creditară, banca centrală
fiind, totuşi, impusă să coordonoze propria strategie cu politica statului.
Băncile centrale din Elveţia şi Republica Federativă Germană sînt cele mai independente. Dreptul
statului de intervenţie în politica monetar-creditară a băncii centrale este exclus definitive din legislaţia
acestor ţări.
Cel de al cincilea factor - interdicţia de creditare a statului are un impact semnificativ asupra
independenţei economice şi politice a băncii centrale, fiind valabil doar în cadrul sistemului de finanţare
nemijlocită a statului de către banca centrală. Acest tip de sistem este caracteristic pentru majoritatea ţărilor
dezvoltate, cu excepţia SUA şi Marii Britanii, unde împrumuturile de stat se distribuie pe piaţa deschisă.
Cele mai independente bănci centrale,din acest punct de vedere, sînt cele din Austria, Germania şi Olanda.
În mod tradiţional, banca centrală are următoarele cinci sarcini de bază:
− centrul de emisie al statului, deţine monopolul asupra emiterii bancnotelor;
− banca băncilor, nu deserveşte clientela comercială şi industrială, ci băncile statului respectiv, prin:
păstrarea rezervelor minime obligatorii, mărimea cărora e stabilită de lege; acordarea de credite (creditor în
ultimă instanţă); efectuează controlul asupra băncilor, menținând nivelul suficient de standardizare şi
profesionalism în cadrul sistemei naţionale de creditare;
− bancherul statului, prin sprijinirea programelor economice şi plasarea hîrtiilor de valoare de stat;
acordarea creditelor şi efectuarea operaţiunilor de decontare ale statului; păstrarea rezervelor oficiale
valutare şi în aur;
− centrul principal de decontare al ţării, fiind mijlocitoare (intermediar) între celelalte bănci ale ţării în
cadrul operaţiunilor prin virament, bazate pe compensarea de drepturi şi obligaţii (clearing);
− organ de reglare economică prin metode monetar-creditare.
Într-un şir de ţări aceste sarcini ale băncii centrale sînt prevăzute de legislaţie. Astfel, monopolul
asupra emiterii unităţii monetare naţionale oferă băncii centrale posibilitatea de a controla lichiditatea
instituţiilor creditare ale ţării. În germania, de exemplu, necătînd la faptul că Legea privind Banca
Federativă Germană nu prevede stabilirea limitei superioare de creştere a masei monetare, sînt delimitate
instrmente de reglementare a mijloacel băneşti aflate deja în circulaţie.
Deci băncile centrale sînt elemente de reglementare în cadrul sistemului bancar, fapt pentru care
activitatea lor include întărirea circulaţiei monetare, protejarea şi întărirea unităţii monetare naţionale şi a
cursului ei faţă de valutele străine, dezvoltarea şi întărirea sistemului bancar al ţării, asigurarea efectuării
efective a decăntărilor.
Independenta bancilor centrale – poate fi definita ca situatie in care Guvernul unui stat nu detine nici
o parghie pt a influenta deciziile bancii centrale in ceea ce priveste politica monetara. Gradul de
independenta al bancii centrale se defineste:
-prin numirea guvernatorului si a Consiliului Administratiei pe o perioada determinata de timp de
catre legislativ
-neimplicarea Guvernului sau a organului legislativ in stabilirea ratei de referinta
-asigurarea stabilitatii monetare ca obiectiv fundamental de catre bancile centrale
Independenta bancilor centrale poate fi: independenta relativa si independenta absoluta
Principalele criterii de apreciere a independentei bancii centrale prin care se arata masura in care
independenta bancii centrale genereaza crestere economica sunt:
1. rata inflatiei – cresterea independentei banci centrale reduce rata inflatiei. O banca centrala se
poateopune emisiunii de bani pentru acoperirea deficitului bugetar.
2. nivelul PIB – nivelul venitului real realizat pe cap de locuitor este corelat pozitiv cu nivelul
independentei bancii Centrale.
3. ocuparea fortei de munca – cu cat banca centrala dispune de independenta absoluta cu atat nivelul
deocupare al fortei de munca este mai ridicat.
Banca centrala:
- stabileste regelementarile in domeniile monetar, de credit valutar si de plati,
- este organul unic de emisiune al statului si are ca obiectiv principal asigurarea stabilitatii monedei
nationale pt a contribui la stabilitatea preturilor,
- raspunde de supravegherea prudentiala a bancilor
- aplica politica monetara, valutara, de credit si de plati.

4. Globalizarea sistemului bancar international

În epoca contemporană, locul şi rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de
intermediar principal în relaţia economii-investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică.
Deoarece “bancile reprezinta una dintre cele mai importante categorii de participanti institutionali din
cadrul oricarei economii subdezvoltate sau în curs de dezvoltare”acestea trebuie sa stie cum sa -si gestioneze
resursele, cum sa-si îmbunatateasca portofoliul de produse si servicii astfel încât sa faca fata tuturor
categoriilor de agenti economici de pe piata. Desi începuta, reforma în sistemul bancar trebuie sa continue
pâna în momentul în care sa fie înlaturate: riscurile inerente activitatii bancare, activitatea bancara
defectuoasa, constrângerile financiare, fluctuatiile activitatii economice si pâna când cadrul legal si
institutional sa dea posibilitatea unei functionari fluide si eficiente a acestui sistem, deoarece un sistem
bancar nesanatos poate fi cauza unei restrângeri a cresterii economice, a unor costuri fiscale ridicate care pot
duce la efecte nefavorabile asupra mediului extern si asupra imaginii tarii.
Un alt element de o importanta majora este procesul de globalizare care a cuprins si sistemul bancar,
activitatea financiar-bancara devenind chiar unul dintre domeniile de vârf ale acestui proces, proces care se
refera la eliminarea barierelor din calea comertului si investitiilor internationale, la transnationalizarea
activitatii economice, la accentuarea cooperarii internationale în domeniul productiei si circulatiei bunurilor,
al operatiilor financiare si bancare, functionarea economiilor nationale în cadrul unor organizatii integrate.
“Procesul de globalizare a activitatii bancare apare ca un promotor, ca un factor de sustinere a globalizarii în
toate compartimentele, datorita rolului prioritar al asigurarii si distribuirii financiare în toate procesele de
dezvoltare.”Acest fenomen a trecut prin câteva etape ale lansarii sale de la operatiuni simple la operatiuni
sofisticate, având ca si efect cresterea inovatiei în domeniul bancar. Apar noi produse si servicii care au o
durata de viata scurta, în locul lor aparând alte produse si servicii din ce în ce mai sofisticate, care trebuie sa
faca fata nevoilor diversificate ale agentilor economici.
Pentru a se adapta condiţiilor impuse de procesul integrării în Uniunea Eropeană, sistemul bancar
suferă o serie de transformări în ceea ce priveste legislaţia bancar cât şi schimbări de structură şi
operaţionale.
Din punct de vedere al gradului de dezvoltare şi al performanţei sistemul bancar ma i are mult de
parcurs pentru a ajunge din urmă băncile din ţările dezvoltate ale Uniunii Europene. Astfel perspectivele
integrării ţării noastre în Uniunea Europeana vor avea un impact substanţial asupra structurii sistemului
bancar şi se v-a manifesta în următoarele direcţii: creşterea capitalului privat, în special cel străin şi
intensificarea concurenţei; diversificarea serviciilor de retail banking; consolidarea structurii de tip
supermarket financiar; cresterea gradului de concentrare a capitalurilor şi a activelor bancare.
BNM este banca centrală a Moldovei având personalitate juridică. Aceasta este o instituţie publică
independentă, cu sediul central în municipiul Chisinau.
Obiectivul fundamental al BNM este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Astfel principalele
atribuţii ale BNM sunt:
• elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
• autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi
monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;
• emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul RM;
• stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
 • administrarea rezervelor internaţionale ale RM.
Perspectiva integrării RM în Uniunea Europeană cere o politică monetară adecvată, care trebuie
apropiată de politica monetară a Băncii Centrale Europene. Astfel pentru Banca Centrală Europeana cât şi
pentru Băncile Centrale din statele membre principalul obiectiv de politică monetară urmărit este menţinerea
stabilităţii preţurilor şi trebuie să sprijine politica economică generală a Uniunii Europene, asta doar în
independenţă absolută faţă de instituţiile comune la nivel european, cât şi în colaborarea cu autorităţile
naţionale centrale şi cu cele organizate la nivel local sau regional. Conceptual independenţei băncii centrale
îşi găseste o tratare argumentată atât pe considerente teoretice şi argumente de eficienţă economică pentru
întreaga societate cât şi pe aspecte practice, rezultate din practica socială care a demonstrate că o bancă
centrală independentă constituie o garanţie a evoluţiei unei economii de piaţa.
Prevederile actelor normative comunitare referitoare la conditiile de acces si exercitare a activitatii
bancare de catre institutiile de credit, la fonduri proprii ale institutiilor de credit, la solvabilitatea institutiilor
de credit si cele referitoare la expunerile mari ale institutiilor de credit au fost în cea mai mare parte
transpuse într-o serie de acte normative nationale în domeniu. În vederea transpunerii integrale a
prevederilor comunitare, pâna la data aderarii, vor fi luate masuri care vizeaza modificarea legii bancare, a
legii privind statutul Bancii Nationale si a altor legi relevante, precum si emiterea de norme în vederea
solutionarii diferentelor constatate.
Necesitatea ajustarilor structurale, deoarece pentru a exercita presiuni în directia ajustarilor necesare
sectorului real, politica monetara trebuie sa-si pastreze caracterul restrictiv pâna în momentul în care vor
aparea constrângeri bugetare dure;
Pentru a se obtine niveluri optime ale cresterii economice, pentru ca economia RM sa se bucure de o
dezvoltare armonioasa, astfel încât sa se realizeze reducerea decalajelor fata de tarile Europei Occidentale
si fata de celelalte tari central si est europene care doresc integrarea în structurile europene, este necesara
realizarea stabilitatii economice si monetare. Aceasta poate fi considerata o noua premisa a dezvoltarii
economice durabile si a integrarii tarii noastre în UE.
Dezvoltarea operatiunilor serviciilor si instrumentelor specifice va permite diversificarea activitatii
bancare. Aceasta va conduce la accentuarea concurentei, vechea sectorizare fiind înlocuita de o reala
specializare bancara, care va depinde de natura si marimea operatiunilor derulate, de categoria de clienti
carora fiecare banca li se adreseaza si nu în ultimul rand, de calitatea serviciilor oferite clientilor.
În concluzie, reforma bancara nu a fost înca finalizata, ea se desfasoara si astazi, încercându -se
realizarea a noi obiective, dar si reconsiderarea unor masuri deja întreprinse.
În vederea crearii pietei unice în domeniul bancar si al valorilor mobiliare, s-a impus armonizarea
regulilor prudentiale pentru institutiile de credit si societatile de investitii.
În pofida ritmului accelerat al progresului sectorului financiar, piata financiara din RM se afla într-un
stadiu incipient de dezvoltare,evide%iind un grad redus de integrare a sectorului bancar românesc, dar cu
potential ridicatspre spatiul european
Adâncirea integrarii financiare cu UE si Zona Euro va fi un proces de lunga duratata. De altfel,
întreaga Zona Euro este într-un continuu proces de adâncire a integrarii financiare. De aceea, în RM este
necesar ca sistemul financiar sa functioneze pe baza unor principii sanatoase de piata, bazate pe eficienta,
competivitate si prudenta.
Integrarea în UE si adoptarea monedei unice europene reprezinta un proces complex,
presupunând atât avantaje (cresterea eficientei rezultate în urma integrarii), cât si riscuri, o preconditie în
acest sens fiind existenta unor piete financiare stabile si bine dezvoltate.