Sociologia culturii

Tema nr.6: Stratificarea şi mobilitatea socială.

Subiecte:

1. Sisteme de stratificare. Portrete ale diferitor clase sociale.

2. Menţinerea sistemului de stratificare. Principiul avantajului cumulativ.
3. Mobilitatea socială.
4. Genul şi stratificarea după vârstă.

1. Sisteme de stratificare. Portrete ale diferitor clase sociale.

1.1.Sisteme de stratificare.
Fiecare societate îşi repartizează resursele în mod inegal. O persoană poate avea mai
multă bogăţie sau putere decât alta. Aceste inegalităţi reflectă inegalitatea socială.
Deosebirile între categorii sociale mai curând decât între indivizi constituie ceea ce se
numeşte diferenţiere socială. Când oamenii din categorii sociale diferite sunt rânduiţi într-o
oarecare ordine ierarhică, ce le permite accesul diferit la resursele sociale, rezultatul este
stratificarea socială.
Stratificarea socială este o caracteristică a societăţii, nu a membrilor săi individuali.
În fiecare societate, sistemul este justificat printr-o ideologie ce este îmbrăţişată îndeosebi de cei
care beneficiază cel mai mult de el. Acest sistem este transmis generaţiei următoare prin procesul
socializării.
Sistemul de stratificare “închis” este sistemul bazat pe CASTE.
În caste poziţia membrilor este determinată de familia în care persoana se naşte, de
obicei, schimbarea poziţiei nu este posibilă. Statusurile atribuite (cele luate de persoane la
naştere, de ex.: rasa, sexul.) determină poziţia în castă a persoanei – pantofari, măcelari, lemnari
etc. Ocupaţiile se transmit generaţiei următoare prin familie. Oamenii au tendinţa de a se căsători
cu acei de acelaşi nivel social. Acest proces este numit endogamie. Ideologia derivă adesea din
idei religioase, care îi asigură o bază puternică.
Au rămas 2 exemple importante care evidenţiază societatea bazată pe caste: India şi
Africa de Sud.
India – 4 caste principale ( Brahmanii; Militarii; Oamenii liberi; Servitorii) şi câteva mii
de subcaste. Sistemul castelor este o forţă puternică în societatea indiană, îndeosebi în zonele
rurale.
Africa de Sud - o altă formă de castă este sistemul apartheidului. În esenţă 4 caste:
albii, negrii, „coloraţii” (metişii – oameni de rasă mixtă) şi asiaticii. Şansele vieţii lor sunt
determinate (din cauza castei).
CLASA.
Alt sistem de stratificare este clasa, care are o formă “deschisă” (poziţia primită de
persoană prin naştere poate fi schimbată). Depinde de eforturi şi decizii – adică de statusul
dobândit.
Deschiderea sistemului bazat pe clase duce la mobilitate socială, mişcarea indivizilor
în sus şi în jos în structura de clasă. Clasele nu sunt strict delimitate.
Ca şi casta, clasa influenţează puternic şansele vieţii individului. Cei din clasele de sus au
un mai mare acces la resursele societăţii, cum sunt educaţia, profesiunile şi asistenţa medicală.
Dar şansele unei persoane pot fi schimbate.
 Clasa este multidimensională, există mai mulţi factori care contribuie la formarea ei:
bogăţia, puterea şi prestigiul social.
Dar în clase un individ poate sa nu aibă toate atributele unei anumite clase. De ex. – un
sportiv vedetă poate avea puţină putere, etc.
Diferenţa dintre oameni are loc prin 3 sfere:
1. Sfera economică (poziția economică a oamenilor (bogăția); se desfășoară prin
mobilitatea socială; K. Marx menționa că diferenţierea economică duce la inegalitate socială).
Resursele economice ale populaţiei sunt formate din 2 elemente: venitul (salarii,
câştiguri din investiţii) şi bogăţia (suprabogaţii controlează 5% din bogăţia ţării; 20% din
populaţie controlează peste 75% din bogăţia ţării).
2. Sfera politică (M. Weber o numește - partidul). Apartenenţa la un partid, în unele
cazuri, duce la obţinerea unui status social mai înalt.
Puterea – este capacitatea de a influenţa acţiunile altora. Puterea politică – capacitatea
de a influenţa acţiunile guvernamentale. Ea este legată de resursele economice (puterea
economică). În sfera politică dictează cei care au bani.
3. Sfera socială (statusul, prestigiul social). M. Weber consideră că puterea politică şi
prestigiul social sunt 2 dimensiuni ale diferenţierii sociale şi ale stratificării.
Prestigiul, poziţia socială sau “cantitatea de onoare socială”, de stimă sau respect
obţinut. Prestigiul profesional nu întotdeauna depinde de venit.

1.2.Portrete ale diferitor clase sociale.

1) Exemplu clasic de societate cu clase - Marea Britanie:

1. Clasa superioară – familiile au multe bogăţii şi din când în când putere;

2. Clasa de mijloc – relativ mare şi foarte variată (indivizii care au câştigat o bogăţie modestă din
afaceri şi profesiuni libere). La nivel inferior – contabili, etc. sau funcționari în servicii -
vânzători, etc.
3. Marea clasă muncitoare – membrii îşi câştigă existenţa din profesiuni manuale (lucrători în
mine de cărbuni, fabrici, etc.);
4. Clasa de jos – indivizii fie că nu muncesc deloc sau veniturile lor sunt suplimentate de
guvern;
Tradiţia britanică e statornică și ajută la menținerea acestor deosebiri de clasă.

2) Exemplu al societăţii cu clase – SUA:

1. Clasa de sus – foarte mică, de obicei 3-4% din populaţie. Cei mai bogaţi şi mai puternici
oameni ai comunităţii. Are influenţă asupre politicii interne şi experne, au educaţie superioară.
Foarte frecvent sunt protestanţi anglo-saxoni. 1% - constituie elita acestui grup –
„aristocraţia” ţării (bogăția, în mare măsură este moștenită). Ei sunt „societatea”. Restul 2-3%
îl reprezintă cei cu avere nouă;
2. Clasa mijlocie de sus – aproximativ 5-10% din populaţie constă din populaţie cu venituri
relativ mari (între aprox. 50.000 de $ şi 100.000 $ annual). Pot fi bine educaţi. Protestanţi
anglo-saxoni. Membrii tind să fie foarte activi în vuaţa politică şi în cea a comunităţii;
3. Clasa mijlocie de jos – compusă din cei care au slijbe de „ gulere albe”, cu salarii nu prea mari
(aprox. 20.000 $ – 50.000 $). Formează cam 30-35% din populaţie. Sunt proprietarii micilor
afaceri, profesorii, directorii de nivel mediu şi reprezentanţi comercuali. Au un comportament
respectabil. Ei constituie coloana vertebrală a comunităţilor în care trăiesc. Contribuie cu
multă muncă la serviciul social voluntar şi la activităţile caritabile;
4. Clasa muncitoare – aprox. 40% din populaţie cu profesiuni de „ gulere albastre” sau salariaţi
în servicii, funcţionari de nivel inferior cu venit anual de 15.000 $ şi 25.000 $ . Sunt mai piţin
educaţi, studii cel mult medii. Au mai puţină influenţă economică şi politică;
5. Clasa de jos – numiţi „săracii”. Constituie 20% din populaţie. Au venituri anuale mai puţin de
15.000 $. Albii, africanii, din grupuri „minoritare”. Sunt consideraţi ”drojdia societăţii”.
 Săracii sunt percepiţi ca unii care şi-au provocat singuri starea de sărăcie fie prin lene, fie din
cauza lipsei de aptitudini sau ambiţie.

3) Stratificarea în RM:
( determinarea se realizează în timpul prelegerii, în baza exemplelor de mai sus)

2. Menţinerea sistemului de stratificare. Principiul avantajului

cumulativ.
Poziţia avantajoasă în sistemul de stratificare are un avantaj cumulativ. Acest fenomen se
leagă direct de concluziile lui Merton despre ştiinţă ca o instituţie socială.
În discutarea sistemului de răsplată în ştiinţă, Merton (1968) a inventat expresia efectul
Matei inspirîndu-se din Evanghelia lui Matei (“Căci celui ce are i se va da şi el va avea
abundenţă”), ca să se refere la tendinţa celor care au deja reputaţii stabilite în ştiinţă de a
culege recompense mai uşor decît cei mai puţin cunoscuţi. Cu alte cuvinte, dacă cineva este
plasat bine în sistem, probabilitatea de a primi alte recompense creşte. Aceasta l-a facut pe
Merton să vadă, în domeniul ştiinţei, un sistem de răsplată stratificat, bazat pe un succes anterior.
Merton a aplicat, în mod mai larg, ideea efectului Matei ca să descrie ceea ce el a numit
principiul avantajului cumulativ, referindu-se la un fenomen similar în instituţiile sociale.
Avantajul cumulativ serveşte la menţinerea şi chiar consolidarea diferenţelor existente în
repatizarea resurselor societăţii la suporţii esenţiale a unui sistem bazat pe stratificarea socială.
(Copiii artiştilor faimoşi, ai politicienilor le place să pretindă, că ei au ajuns la poziţia din cariera
aleasă pe baza propriilor aptitudini. Dar este recunoaşterea numelui şi a relaţiilor care le
lipsesc celor cu părinţi “obişnuiţi”.)
Instituţiile sociale tind să fie o forţă conservatoare în societate, ele susţin şi menţin
orânduirea socială existentă. Există procese sociale importante care completează sprijinul
instituţional pentru sistemul instituţional existent.

3. Mobilitatea socială.
3.1.Forme de mobilitate socială.
Într-un sistem de stratificare deschis (cu clase) – indivizii sunt mobili din punct de vedere
social, îşi pot schimba poziţiile sociale (în cel închis, cu caste – nu pot). Există mai multe forme
de mobilitate socială:
a) Mobilitatea socială orizontală şi verticală.
Verticală – se referă la o schimbare dintr-o poziţie socială în alta, fie de rang superior,
fie inferior. De ex.: ajutorul de vînzător al unei benzinării merge la o şcoală de seară şi devine
administrator comercial – el demonstrează o mobilitate verticală ascendentă. Iar când
funcţionarul unei bănci este concediat devine agent de asigurări este un exemplu de mobilitate
verticală descendentă.
Mobilitatea socială orizontală se referă la mişcarea dintr-o poziţie socială în alta cu un
statut aproximativ egal (diferenţă minimă).
b) Mobilitate socială intergeneraţională şi intrageneraţională.
Mobilitatea socială intergeneraţională – schimbarea poziţiei sociale a copiilor faţă de
cea a părinţilor (atât ascendent cât şi descendent).
Moblitatea socială intrageneraţională se referă la schimbarea poziţiei sociale a
indivizilor în timpul vieţii (atât mobilitate verticală cât şi orizontală).

3.2. Factori individuali.

Factorii care influenţează mobilitatea socială se concentrează asupre mobilităţii
intergeneraţionale. Aceste studii examinează modelul de dobândire al statusului. Studiul scoate
în evidenţă factorii individuali care contrubuie la mibilitatea socială a unei persoane:
1. Clasa socială. Dacă părinţii sunt din clasă socială înaltă, creşte posibilitatea ca copii să ajungă
tot în clasa de sus. Familiile transmit bogăţii, niveluri de educaţie, valori şi atitudini care
afectează poziţia de clasă a copiilor;
2. Educaţia – asigură oamenilor calificările, valorile şi relaţiile necesare pentru obţinerea unui
serviciu care le definesc statusul social şi carierile care semnifică o mobilitate socială
ascendentă);
3. Ocupaţia (profesia) – determină salariile indivizilor, etc.;
4. Rasă şi etnicitate. În dependenţă de societate poate fi un factor ce contribuie la mobilitate
socială;
5. Genul. Trăsăturile sociale şi culturale pe care diverse societăţi le atribuie femeilor şi
bărbaţilor şi care contribuie la mobilitate socială;
6. Alţi factori - farmecul fizic, relaţiile interpersonale, sănătatea, inteligenţa, înălţimea şi
greutatea, etc. joacă in anumit rol în mobilitatea socială şi nu în ultimul rând - norocul)

4. Genul şi stratificarea după vârstă.

Sexul şi vârsta sunt repere universale pentru stratificarea socială în toate societăţile.
Femeile şi bărbaţii sunt trataţi diferit. Comportamentul variază după sex. Care sunt deosebirile?
4.1. Sex şi gen:
Sexul este o denumire şi un concept biologic care constituie baza împărţirii speciei
umane în femei şi bărbaţi. Femela şi masculul sunt concepte aplicabile speciei umane şi altor
specii de animale deopotrivă.
Genul este o denumire socială. Bărbaţi şi femei se referă numai la oameni, fiindcă
acestea semnifică gen.
Sexul este determinat biologic, pe când genul este definit social. Societăţile atribuie
diverse caracteristici femeilor şi bărbaţilor.
Deosebirile sexuale biologice dintre femei şi bărbaţi nu sunt supuse schimbării.
Deosebirile de gen sunt construcţii sociale şi sunt supuse schimbării sociale ( de ex.
comportamentul „feminin” poate fi schimbat).

4.2. Cât de diferiţi sunt bărbaţii şi femeile?

1) Dovezi biologice:
Bărbaţii - mai grei, putere musculară mai mare. Aceasta contribuie la capacitatea
bărbaţilor de a domina femeile.
Femeile - pot fi considerate sexul cel mai trainic. Sunt concepuţi mai mulţi bărbaţi decât
femei, dar mulţi dintre ei mor înainte de naştere şi la vârste mai tinere în cursul ciclului vieţii.
Deşi sunt concepiţi cam 140 de bărbaţi şi 106 născuţi pentru fiecare 100 de femei.
Această discrepanţă dispare până ajung pe la 25 de ani şi se schimbă total după vârsta de 65 de
ani - 85 de bărbaţi pentru fiecare 100 de femei.
De asemenea, se nasc mai mulţi băieţi cu malformaţii decât fete, Se pare că bărbaţii au
mai multe defecte ereditare. Femeile suportă mai uşor durerea şi sunt mai rezistente la boli decât
bărbaţii.

2) Dovazi psihologice:
De regulă, bărbăţii tind să fie mai agresivi şi mai activi. Ei prezintă o mai mare înzestrare
pentru matematică şi o mai mare percepere pentru vizualizarea spaţială. Iar femeile sunt
preocupate şi înclinate să aibă grijă de alţii. Ele sunt mai emoţionale şi mai verbale.
De la naştere, fetele şi băieţii sunt trataţi diferit. Băieţii sunt educaţi mai dur, iar fetele
sunt tratate mai blând şi cu mai multă afecţiune. Cercetătorii au arătat că copii pot fi crescuţi cu
atitudini şi tratament egal, indiferent de sexul lor biologic.

3) Repartizarea sarcinilor sociale.

 În dependenţă de sex– rezultă 3 modele clare:
a) Sexul este o bază importantă pentru repartizarea sarcinilor sociale, deoarece bărbaţilor şi
femeilor li se atribuie diverse roluri sociale ( bărbaţii - matematicieni, mecanici, etc; femeile -
bucătărese, educatoare, etc.);
b) Un număr limitat de sarcini este atribuit ca consecinţă numai unui sex (femeilor le revine
sarcina creşterii copiilor şi îngrijirea familiei; bărbaţilor – activitate fizică intensă şi drumuri
departe de casă, etc);
c) Existenţa variaţiei miultilaterale considerabile în rolurile genurilor ( de ex.: considerarea
comportamentului „feminin” şi comportamentului „masculin”.

Savantul Margaret Mead a studiat 3 societăţi din Noua Guinee. 2 societăţi erau foarte
asemănătoare, iar a 3-a atât bărbaţii, cât şi femeile erau cooperanţi, neagresivi şi calzi din punct
de vedere afectiv. Exista un comportament tipic „feminin”, iar cele 2-uă prezintă un
comportament „masculin”. Pentru prosperarea societăţii metoda Margaret Mead demonstrează
necesitatea unei cooperări a genurilor, fără diferenţieri şi confruntări în atribuirea rolurilor
sociale.

4.3. Rolurile genurilor:

1) Rolurile tradiţionale ale genurilor şi stereotipurilor.

În trecut rolul tradiţional era: femeilşe în casă, iar bărbaţii afară. Ei erau consideraţi
autoritate în familie, luau hotărâri importante pentru familie.
Destinul lor era să participe semnificativ la viaţa societăţii, în special la activităţile
politice. Politica şi educaţia erau considerate domenii exclusiv masculine.
Femeile trebuia să-şi ducă viaţa căminilui şi copiilor. Depindeau de soţ.
S-a format stereotipuri: Soţul, tată- furnizorul conştziincios, iar soţia, mamă – gospodină
grijulie. Femeile trebuie să fie grijulii, tandre, sensibile. Cunoştinţe nu pra multe.
Bărbaţii – hotărâţi, încrezători în ei înşişi, competenţi şi pricepuţi într-o serie de domenii.

2) Rolurile genurilor şi stratificarea.

După concepţia funcţionalistă, dacă toate sau cele mai multe societăţi prezintă un model
de dominantă masculină, atunci aceasta este funcţional şi avantajos. Acestă concepţie a fost, în
general, acceptată până recent. Schimbarea climatului social şi economic pledează împotriva
rolurilor inflexibile fie pentru bărbaţi, fie pentru femei.
Pentru teoreticienii conflictului argumentul funcţionalist este, pur şi simplu, o modalitate
de ajustifica puterea grupului dominant. Ei susţin că sursa deosebirilor dintre rolurile genurilor se
găseşte în inegalitatea economică ( bărbaţilor li se acordă mai mult prestigiu şi mai multă
putere).

3) Rolurile contemporane ale genurilor.

Astăzi, rolurile genurilor sunt mai flexibile decât erau în trecut.Dar totuşi există deosebire
între tipurile de slujbe pe care le deţin:
Femeile – funcţionari, comerţ şi servicii;
Bărbaţii – profesiuni, servicii manageriale şi munci calificate
- Plata muncii este diferită în munci comparabile; femeile au mai puţin de 2/3 din venitul
bărbaţilor, deşi deosebirea se reduce.
- În zilele noastre mai multe femei decât bărbaţi frecventează instituţii de învăţământ;
- În politică participă femeile, dar mai mult la nivel local, decât la nivel naţional. Deşi puterea
politică a femeilor creşte, ea nu este proporţională cu numărul lor din populaţie.
- Creşte numărul bărbaţilor care sunt dispuşi să accepte responsabilităţi casnice în viitor;
- În familie fetiţele şi băieţii sunt trataţi diferit, etc.
 Ca agent important al socializării este mass-media ( filmele, cărţile, revistele,
televiziunea, etc).
Stereotipurile au început să se schimbe, femeile fiind prezentate din ce în ce mai mult în
poziţii cu responsabilităţi, ca factori activi în viaţă, în loc de spectatoare pasive şi atrăgătoare.
O reacţie la sexism ( ideea că un sex, de obicei cel feminin este, inerent, inferior celuilalt)
a fost naşterea feminismului, o mişcare socială organizată pentru a elimena atitudinile sexiste faţă
de femei. Susţinătorii feminismului au crescut ca număr şi influenţă în decursul anilor.

4.4. Vârsta şi societatea:

La fel ca sexul, vârsta este o componentă universală pentru atribuirea sarcinilor în
societate.
Îmbătrânirea populaţiei aduce cu ea multe probleme sociale:
- Asigurarea cu loc de muncă a bătrânilor;
- Asigurarea asistebţei medicale adecvată pentru bârstnici;
- Întreţinerea lor după pensie.

1) Îmbătrânirea.
La îmbătrânire se pirde din greutate şi din înălţime, încărunţirea părului şi sbârcirea pielii.
Apar mai multe boli, pierderea unor funcţii fizice importante.
Mulţi bătrâni rămân sănătoşi într-un grad rezonabil.
Apar multe schimbări psihologice. Până recent, se presupunea că puterile intelectuale
scad începând cu vârsta de 25 de ani. Dimpotrivă, unele dimensiuni ale inteligenţei pot chear
creşte o dată cu vârsta. Dar coordonarea fizică sau învăţarea unor materiale noi vădesc un
oarecare declin la bătrâneţe.
Personalitatea se schimbă puţin o dată cu vârsta, dar nu în mod dramatic.
Pensionarea pentru unii înseamnă o retragere dramatică din activitatea care le-a dat vieţii
o direcţie şi un sens.
Pensionarea provoacă reducerea venitului.
Izolarea socială este chiar mai devastatoare pentru bătrâni.

2) Inegalitatea între vârste.

O categorie de vârstă este considerată mai inferioară altora. Apariţia rasizmului,
sexizmilui are originea în caracteristicile fizice.
Deseori bătrânii sunt desconsideraţi în societate. În societăţile industriale bătrânii sunt
consideraţi mai puţin utili. Acestă teorie funcţionalistă pledează pentru retragerea treptată sau
parţială a bătrânilor din poziţiile de responsabilitate socială.
Teoreticienii conflictului consideră inegalitatea între vârste un alt exemplu de
discriminare împotriva unui grup minoritar.
S-au constituit mai multe organizaţii pentru a promova interesele bătrânilor. Bătrânii au o
influenţă în politica naţională şi de stat. Guvernele au votat legi care interzic pensionarea forţată
din cauza vârstei şi mai multe alte acţiuni au fost întreprinse în favoarea bătrânilor.

TEME PENTRU SEMINAR:

1. În ce constă esența stratificării sociale? Caracterizați formele de stratificare socială.

2. Descrieți teoria multidimensională a lui M. Weber cu referire la clasele sociale (bogăția
economică, puterea politică, prestigiul social - sferele de bază prin care se produce diferența
dintre oameni.
3. Analizați comparativ portretele diferitor clase sociale ( Marea Britanie, SUA și Republica
Moldova).
4. Valoarea principiului avantajului cumulativ în menținerea sistemului de stratificare.
5. Cum înțelegeți noțiunea de „mobilitate socială”? Determinați și exemplificați formele de
mobilitate socială. Expuneți factorii care influenţează mobilitatea socială.
6. Care este distincția între sex și gen? Descrieți dovezile biologice și dovezile psihologice ale
deosebirilor dintre bărbați și femei.
7. Descrieți procesul de repartizare a sarcinile sociale în concordanță cu atribuirea rolurilor
sociale.
8. Analizați rolul genurilor în societate: rolurile tradiționale și contemporane ale genurilor,
considerente ale teoriei funcționaliste și ale teoreticienilor conflictului cu referire la rolurile
genurilor.
9. Relatați ce schimbări sociale și culturale apar în legătură cu vârsta; în ce mod vârsta
influențează stratificarea socială; cum se implică statul în promovarea intereselor bătrânilor.