RIGA CRYPTO ȘI LAPONA ENIGEL

ION BARBU

Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” este integrată în ciclul „Uvedenrode” din
volumul „Joc secund”, putând fi inclusă în seria poveștilor triste și celebre de dragoste, ca
„Tristan și Isolda” sau „Romeo și Julieta”. În același timp, Perpessicius o consideră o artă
poetică ce reflectă viziunea despre lume și viață a scriitorului. Creația aparține celei de-a
doua etape, baladic-orientală. Însă, prin semnificațiile simbolice trece către poezie cripitică și
ermetică. Subintitulată „Baladă”, răstoarnă conceptul tradițional, realizându-se în viziune
modernă, ca un amplu poem alegoric de cunoaștere. Astfel, refuzând „poezia leneșă”, poezia
tip confesiune, Ion Barbu propune un text poetic modern prin caracterul alegoric, îmbinarea
genurilor literare, încifrarea sensurilor poetice, noutatea limbajului poetic. Scenariul epic este
dublat de caracterul dramatic și de lirica măștilor, personajele având semnificație simbolică.

Deși pare un cântec bătrânesc de nuntă, tematic, poezie reeditează drama

incompatibilității între două spirite diferite, legate printr-o iubire imposibilă. Însuși Ion Barbu
considera acest poem „un Luceafăr întors”, prin tematică și prin aspirațiile personajelor, cu
rolurile însă inversate față de poemul eminescian. Numele lor sugerează și situarea
existențială a fiecăruia: Crypto înseamnă izolare, închidere, umbră, în timp ce Enigel este
opusul lui, reprezentând spațiul deschis, solar. Marin Mincu vorbește, în cazul rigăi Crypto,
de „un cer răsturnat, prin raportarea la zona lui Hyperion”, el reprezintă subumanul,
sterilitatea inaptă pentru nuntire. Enigel simbolizează „natura umană plenară”, care aspiră să
se împlinească prin cunoaștere. Deși este o ființă a frigului, ea vede în lumină forța
universală, puritatea. Crypto este spiritul delăsător, ce nu se poate autodepăși, molcom,
liniștit.El e prototipul omului comun ce duce o existență larvară. Astfel, se dezvoltă o antiteză
între „țări de gheață” și lumea vegetală a „mușchiului crud”. Totodată, această iubire
imposibilă devine și expresia eternului conflict între suflet și trup, între materie și spirit.

Structural, poezia este formată din două părți, formarea compozițională fiind a poveștii
în ramă: „la spartul” unei nunți posibile, menestrelul va spune povestea tulburătoare a unei
nunți imposibile. Modelul poetic este al baladelor germane, cântate la curte „stins,încetinel”,
de menestreli bătrâni, răspândite din generație în generație. Spațiul poetic ce se dezvoltă din
primele versuri este al unei lumi medievale, cu enigmatice castele. Portretul menestrelului
este fixat prin trei epitete : „trist” , „mai aburit ca vinul vechi”, „mult îndărătnic”, iar
invocația este repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană, intrarea
în starea de grație necesară zicerii acelui „cântec larg”. O dovadă a caracterului mitic al unei
astfel de lumi este atmosfera de basm, ireală, prin care debutează partea a doua. Domnia lui
Crypto „peste bureți”, „în pat de râu şi-n humă unsă”, este mereu aceeași ,veșnică, după cum
spun curtenii „La vecinic tron, de rouă parcă! ”. Această imortalitate rezultă dintr-o
conservare existențială și stârnește invidie celorlalți. Riga este situat, în felul acesta, într-o
ordine dincolo de cea vegetală, aceea a increatului. Spațiul definitoriu al existenței, pentru
Crypto, este umezeala perpetuă, spațiu impur al amestecului elementelor primordiale, apa și
pământul, o lume ce amintește de acea subevoluată „râpă a gasteropodelor”. Dincolo de
lumea vrăjită, dar joasă, a lui Crypto, se află alta, desprinsă parcă din vechile legende
germanice, a frigului permanent, în care trăiește Enigel. Lapona stă sub semnul rece al
Rațiunii, potențatoare a cunoașterii, fiind supusă permanentă unei transhumanțe simbolice
„De la iernat, la păşunat, /În noul an, să-şi ducă renii”. Lumea pe care o reprezintă este una a
serenității, a purității, a echilibrului și a năzuinței spre sferele superioare, care o îndeamnă să
caute lumina, să regăsească ceea ce riga a pierdut prin resemnare la o existență telurică,
limitată. Întâlnirea celor doi are loc în spațiul oniric „Lin adormi, torcând verdeaţă”, Crypto
respectă un ceremonial străvechi: însoțit de un eunuc, apare în visul fetei pe care o îmbie cu
trei chemări-descântec. Crypto o îmbie pe Enigel cu „dulceață” și cu „fragi”, elemente ale
lumii lui vegetative ,care aici capătă conotații erotice. Lapona îl refuză categoric, temându-se
să se apropie prea mult de lumea misterioasă și întunecată „Eu mă duc să culeg/ Fragii
fragezi, mai la vale”. Refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică, dar opțiunea lui e
fermă și merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare „Dacă pleci să culegi, / Începi,
rogu-te, cu mine”. Al doilea refuz este susținut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând”,
„plăpând”, „necopt”, ceea ce pune în evidență relația individuală a fiecăruia cu universul,
incompatibilitatea peste care niciunul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine.
Fragilității lui Crypto, lapona îi opune aspirația ei spre absolut „Mă-nchin la soarele-nţelept”,
cu toate că tentația iubirii este copleșitoare „Rigă Crypto, rigă Crypto, /Ca o lamă de
blestem /Vorba-n inimă-ai înfipt-o! ”.Soarele este simbolul existenței spirituale, pe care riga o
refuză în favoarea existenței instinctuale,sterile, vegetative. Mult mai dulce i se pare acestui
rege al lumilor ascunse ,decât confruntarea cu lumina solară, simbol al purității și
al eternității. Somnul se opune solarității, însemnând resemnare, iar , pentru lumea oamenilor,
chiar moarte. Diferența dintre cele două lumi este subliniată de condiția pe care riga și-o
conservă: din soare. Carnea reprezintă degradrea materiei, este lutul omului comun. Textura
prea slabă din care este alcătuit nu-i permite să treacă din hotarele lumii întunecate „Dar
soarele, aprins inel, /Se oglindi adânc în el”. Crypto sfărșește, trecând ca un demon în lumea
inferioară, fiind obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn „Cu Laurul-
Balaurul/ Cu măsălariţa-mireasă, /Să-i ţie de împărăteasă”. Încercarea ființei inferioare de a-și
depăși limitele este pedepsită cu alienarea. Pentru Crypto, „sufletul nu e fântână”, adică nu
poate stabili corespondențe cu lumea transcendentă, fiind condamnat la o existență inferioară,
în care „pahar e gândul, cu otravă”. Drumul laponei are semnificația unui traseu inițiatic, iar
popasul în ținutul lu Crypto este o probă trecută prin respingerea nunții inferioare. În
„Ritmuri pentru nunțile necesare” este înfățișată înaintarea sufletului prin trei trepte ale
inițierii, până la desăvârșirea spirituală, nuntirea în „Cămara Soarelui/ Marelui”. Drumul trece
însă prin „cercul Venerii”- iubirea ca „energie degradată” reduce omul la ipostaza de ființă
instinctivă,apoi sufletul trebuie să mai urce o treaptă, cercul lui Mercur, mai pur, al
intelectului. Dincolo de înflăcărările impuse ale dragostei și de atmosfera rece a intelectului,
inițierea completă are loc prin adevărata „nuntă” a trupului și spiritului cu Soarele. Aspirația
solară a laponei sugerează faptul că aceasta se află pe treapta lui Mercur, iar chemările lui
Crypto sunt ale cercului Venerii. Frigul ținutului polar, perfecțiunea geometrică a apei
cristalizate configurează treapta rațiunii pure, în timp ce impuritatea din cercul Venerii e
sugerată de spațiul în care se amestecă elementele primordiale „humă unsă”, „aer ud”. „Roata
reprezintă refracția soarelui în fântâna sufletului, crescând pe măsură ce căldura dată este mai
mare. Trăirea sufletească va fi cu atât mai intensă, cu cât această roată se mărește. La umbră
nu cresc afectele, ci doar carnea, simbolizând aici materia vegetativă, necolindată de fiorii
emoției umane. ” (Marin Mincu). Impactul dinte rațiune și instinct este configurat prin cele
două simboluri: „fiară bătrână” și „făptură mai firavă”. Fiecare dintre cele trei colțuri ale
acestui univers aparține unor lumi diferite , disjuncte însă: lapona reprezintă apa, simbol al
unui spațiu boreal aspirând spre soare, principiul luminii creatoare, iar riga simbolizează
umbra, starea originară.

Sub raport stilistic, prezența inversiunilor „mult-îndărătnic” și a vocativelor în prima

parte a baladei evidențiază oralitatea textului. Elementele decorative sunt sugerate prin
enumerație „pungi,panglici, beteli cu fundă”. Epitetul este utilizat în portretizarea
personajelor-simbol „rigă-spân”, „laponă mică”. Dialogul dintre Crypto și Enigel se
desfășoară în regim liric și este realizat pe baza unor asonanțe interioare și repetiții „Eu mă
duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”. Este de observat și abundența metaforelor, mai ales
în finalul baladei: „Că sufletul nu e fântână/Decât la om, fiară bătrână, Iar la făptură mai
firavă/ Pahar e gândul, cu otravă”.

În concluzie, balada se încheie trist, dar în armonie „prin delimitarea hotarelor între
cele trei lumi: soarele, elementul peren existent de la începutul timpului, apa, forma în care
energia solară este depozitată în stare fluidă și umbra, vegetalismul, unde arderea nu mai este
posibilă, unde biologicul se conservă prin forțele sale perisabile” (Perpessicus).